Res judicata barring administrative challenge to financial correction notice based on subsequent constitutional unconstitutionality ruling
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision to reject the plaintiff’s administrative lawsuit for inadmissibility due to the authority of res judicata. The dispute involved a local administrative unit challenging the annulment of a financial correction notice and a subsequent administrative decision issued by the Ministry of Regional Development under an emergency order concerning the misuse of European funds; the plaintiff argued that the underlying legal provision had been declared unconstitutional, thereby nullifying the acts. The court held that the challenge was barred by res judicata because the identical parties, object, and cause of action had been definitively adjudicated in a prior final judgment. The decisive legal basis comprised Article 9(4) of Law No. 554/2004, interpreted in light of Article 147(4) of the Constitution and the European Court of Human Rights' case law, which established that the decision of the Constitutional Court declaring a norm unconstitutional produces effects only for the future (erga omnes) and does not apply to cases that were definitively solved before the decision was published, nor does it automatically revive previously settled claims absent a specific revision petition.
Legislator headnote
AI generatedart. 50 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 9 pct. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 493 din C. proc. civ, art. 488 pct. 6 C. proc. civ; Res judicata barring administrative challenge to financial correction notice based on subsequent constitutional unconstitutionality ruling: The dispute involved a local administrative unit challenging the annulment of a financial correction notice and a subsequent administrative decision issued by the Ministry of Regional Development under an emergency order concerning the misuse of European funds; the plaintiff argued that the underlying legal provision had been declared unconstitutional, thereby nullifying the acts. The court held that the challenge was barred by res judicata because the identical parties, object, and cause of action had been definitively adjudicated in a prior final judgment. The decisive legal basis comprised Article 9(4) of Law No. 554/2004, interpreted in light of Article 147(4) of the Constitution and the European Court of Human Rights' case law, which established that the decision of the Constitutional Court declaring a norm unconstitutional produces effects only for the future (erga omnes) and does not apply to cases that were definitively solved before the decision was published, nor does it automatically revive previously settled claims absent a specific revision petition.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 4 aprilie 2016, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brăila, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 19 din 2 noiembrie 2011 comunicată la data de 10 noiembrie 2011 emisă în baza art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 prin care s-a respins contestaţia sa administrativa formulată împotriva Notei de Constatare nr. x din 3 octombrie 2011;
- anularea Nota de constatare nr. x din 3 octombrie 2011, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare,
- obligarea pârâtei la achitarea corecţiei financiare în procent de 25% din valoarea Contractului nr. x din 22 decembrie 2010, respectiv suma de 20.097.291,88 RON la care se adaugă 5.502.807,03 TVA cu titlu de prejudiciu cauzat prin aplicarea art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 declarat neconstituţional.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 publicată în M.O. Nr. 236 din 7 aprilie 2015 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat ca prevederile art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt neconstituţionale.
Mai susţine reclamanta că Decizia din 14 aprilie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 18, pct. 22, pct. 23 şi pct. 27, teza referitoare la funcţiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, precum şi a legii în ansamblul ei, publicată în M. Of. nr. 291 din 4 mai 2010, a statuat, între altele, că: lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă).
Prin urmare, actele administrative supuse controlului instanţei sunt lovite de nulitate, încă de la data emiterii acestora, mediul normativ în care ele au fost emise nefiind compatibil cu ordinea de drept iar admiterea prezentei acţiuni este singurul remediu prin care reclamanta îşi poate valorifica dreptul sau legitim de a beneficia de repararea prejudiciului în calitate de persoană vătămată.
În drept a invocat: art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015.
2. Apărările formulate în cauză
Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin întâmpinarea formulată, arată că, prin acţiunea în anulare formulată de UAT Municipiul Brăila în Dosarul nr. x/2011, reclamanta invocă, aşa cum menţionează în prezentul dosar, "ca prim motiv inaplicabilitatea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora la o procedură începută în anul 2009 ".
Astfel, în această situaţie decizia Curţii nu se aplică, cauza fiind definitiv şi irevocabil soluţionată.
3. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brăila, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu sediul în Bucureşti, ca inadmisibilă.
4. Calea de atac excercitată
Reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brăila a promovat recurs împotriva Sentinţei nr. 2202 din 24 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arată că, anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a aflat Dosarul nr. x/2011 soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 2581 din 10 aprilie 2012, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a respins acţiunea în anularea celor două acte atacate, cauza judecându-se pe alt temei de drept.
Deoarece Nota de constatare nr. x din 3 octombrie 2011, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare a fost rezultatul aplicării directe a prevederilor declarate ulterior neconstituţionale, a considerat şi a susţinut că acţiunea este admisibilă, nemaiexistând vreodată pe rolul instanţelor de judecată o altă cerere bazată pe aceeaşi cauză.
Instanţa de fond, fără a judeca pe fond cauza, a respins acţiunea ca inadmisibilă, urmare admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, cu motivarea că " constatând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cauza soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 2581 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti şi prezenta cauză.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind parţial nemotivată, cu nesocotirea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ. şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi procesual, respectiv ale art. 430 - 432 C. proc. civ. şi art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
Totodată sentinţa recurată a fost dată cu greşita aplicare a art. 138 noul C. proc. civ. deoarece nu sunt întrunite condiţiile excepţiei litispendenţei.
Astfel, prin sentinţa recurată instanţa de fond, în motivare (pag. 12), reţine că, deşi textul de lege în baza căruia s-a promovat acţiunea, art. 9 pct. 4 şi 5 din Legea nr. 554/2004 nu distinge între ipoteza în care, anterior datei publicării deciziei de declarare a neconstituţionalităţii, aceeaşi cauza a mai fost sau nu soluţionată de o instanţă de judecată, conchide, prin analogie cu art. 138 noul C. proc. civ., ca prevederile art. 9 pct. 4 din Legea nr. 554/2004 se aplică doar dacă nu s-a mai formulat o cerere de chemare în judecată identică anterior publicării deciziei de declarare a neconstituţionalităţii în Monitorul Oficial. În opinia instanţei de fond, dacă nu s-ar face o astfel de distincţie ar însemna ca decizia de declarare a neconstituţionalităţii să producă efecte retroactive, încălcându-se art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Consideră ca instanţa de fond a pronunţat o hotărâre contrară legii şi principiilor esenţiale ale dreptului procesual, deoarece:
- Art. 9 pct. 4 din Legea nr. 554/2004 prevede că "(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I." Textul de lege nu face nici o menţiune referitoare la faptul existenţei sau inexistenţei, anterior publicării deciziei de declarare a neconstituţionalităţii, a unei alte acţiuni pe rolul instanţei de contencios administrative şi nici nu se putea, logic, face o astfel de referire, deoarece deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (1) corelat cu art. 147 alin. final din Constituţie şi cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 iar art. 9 pct. 4 da posibilitatea atacării direct la instanţa de contencios administrativ a actelor administrative emise în baza textelor din legi şi ordonanţe declarate neconstituţionale într-un termen de decădere de 1 an de zile de la data publicării deciziei de declarare neconstituţionalităţii, fără a face vreo referire la data emiterii actelor administrative atacate.
Totodată, sentinţa de fond, aşa cum este motivată, goleşte de conţinut art. 9 pct. 4 din Legea nr. 554/200. Nu există autoritate de lucru judecat şi nu ne aflăm în situaţia reglementată de art. 138 noul C. proc. civ., care instituie excepţia de litispendenţa, situaţia încadrându-se, în baza considerentelor instanţei de fond, în prevederile art. 430 - 432 noul C. proc. civ.
Astfel, din Sentinţa civilă nr. 2581 din 10 aprilie 2012 data de Curtea de Apel Bucureşti raportată la Sentinţa apelată rezultă fără nici un dubiu că nu s-a solicitat şi nu s-a analizat niciodată anularea celor două acte administrative atacate în baza art. 9 pct. 4 şi 5 din Legea nr. 554/2004, anterior publicării în MO a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/2015, acest Dosar nr. x/2011 având ca obiect cererea de anulare a aceloraşi acte administrative pe alte temeiuri, deci fondată pe o altă cauză şi nu pe o cerere de anulare după o procedură derogatorie introdusă în baza temeiului special instituit de art. 9 pct. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a verifica dacă există sau nu autoritate de lucru judecat şi dacă ne aflăm sub efectele lucrului judecat, trebuie observată triplă identitate de elemente la care se referă art. 431 noul C. proc. civ.: părţi, obiect şi cauză (şi nu de art. 138 noul C. proc. civ. deoarece nu au existat două cauze concomitente aflate pe rolul instanţelor de judecată).
În Dosarul x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti temeiul juridic al cererii l-a constituit motivul de anulare/nulitate relativă privind greşită aplicare a art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, cauza acţiunii în anulare fiind analizată exclusiv din aceste punct de vedere, în timp ce în prezentul dosar temeiul juridic este altul şi anume art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 în temeiul căruia s-au emis, procedural, actele administrative atacate, a fost declarat neconstituţional, temeiul de drept fiind art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cauza prezentei cereri nefiind analizată niciodată anterior de instanţele de judecată.
Cauza cererii de judecată reprezintă fundamentul pretenţiei afirmate, aceasta desemnând practic situaţia de fapt calificată juridic.
Solicita instanţei de recurs să constate că sentinţa recurată nu cuprinde analizarea/motivarea detaliată a întrunirii/neîntrunirii condiţiilor autorităţii de lucru judecat, pronunţând o sentinţă motivată parţial şi superficial, fără a putea convinge că dezlegarea dată pricinii este una corectă.
5. Întâmpinarea formulată de intimat
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.
Consideră că singura modalitate de realizare a pretenţiilor recurentei-reclamante, în speţa de faţă, ar fi fost reprezentată de calea de atac a revizuirii şi nu promovarea unei noi acţiuni având acelaşi obiect cu cel al Dosarului nr. x/2011, soluţionat definitiv şi irevocabil.
În acelaşi timp la data pronunţării Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale, Dosarul nr. x/2011 era soluţionat definitiv şi irevocabil.
Solicită a de avea în vedere art. 248 alin. (1) din Noul C. proc. civ. care stipulează că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În prezenta speţă ne aflăm deci în faţa excepţiei autorităţii de lucru judecat, astfel încât instanţa de fond nu avea absolut niciun motiv pentru a relua judecarea fondului, în prezenta formă a procesului, atâta vreme cât recurenta-reclamantă nu a înţeles să recurgă la calea de atac a revizuirii (care ar fi fost singura modalitate de realizare a pretenţiilor acesteia), alegând să promoveze o nouă acţiune în justiţie, având, fără dubiu, acelaşi obiect cu cel al Dosarului nr. x/2011 soluţionat definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. 647 din 8 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte nemotivarea, în urma unei simple lecturări a Sentinţei nr. 2202 din 24 iunie 2016, se poate constata în mod indubitabil faptul că susţinerea UAT Municipiul Brăila nu poate fi reţinută, astfel că acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat.
În speţă, recurenta-reclamantă invocă, în fapt, aceleaşi apărări cu cele invocate în Dosarul nr. x/2011, respectiv aplicarea retroactivă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce diferă fiind doar probatoriul pe care acesta înţelege să-l administreze, în speţa de faţă fiind invocate în plus Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015.
6. Poziţia procesuală a recurentei
Recurenta-reclamantă nu a înţeles să formuleze răspuns la întâmpinare.
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 24 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 29 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., Faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
III. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Sentinţa nr. 2581 din 10 aprilie 2012, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de DAT Municipiul Brăila, având ca obiect anularea Deciziei nr. 19 din 2 noiembrie 2011 şi a Notei de constatare nr. x din 3 octombrie 2011, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare, iar prin Decizia nr. 647 din 8 februarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile Sentinţei nr. 2581 din 10 aprilie 2012 au rămas irevocabile.
Prin cererea de chemare în judecată din prezentul dosar, UAT Municipiul Brăila reiterează solicitarea privind anularea aceloraşi acte administrative, motivând aceasta, în principal, prin faptul că "prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 66/2015 publicată în MO nr. 236 din 7 aprilie 2015 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile art. 66 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt neconstituţionale".
Prin Sentinţa civilă nr. 2202 din 24 iunie 2016, criticată de recurenta-reclamantă. Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea formulată, admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat, motivând, în esenţă, prin următoarele:
"Conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dacă decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea va fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ, într-un termen de decădere de 1 an de la data publicării deciziei.
Deşi textul de lege menţionat nu distinge între ipoteza în care, anterior datei publicării deciziei, aceeaşi cauză a mai fost soluţionată de o instanţă de judecată şi ipoteza în care nu a mai existat o cerere identică anterioară, din interpretarea sistematică a art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi art. 138 noul C. proc. civ. rezultă că o asemenea distincţie se impune în sensul că art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se aplică doar dacă nu s-a mai formulat o cerere de chemare în judecată identică, anterior publicării deciziei de declarare a neconstituţionalităţii în Monitorul Oficial. Dacă nu s-ar face o asemenea distincţie ar însemna că decizia de declarare a neconstituţionalităţii să producă efecte retroactive, încălcându-se art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
În aceste condiţii, constatând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cauza soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 2581 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi prezenta cauză în baza art. 138 noul C. proc. civ., Curtea va admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi va respinge cererea ca inadmisibilă."
2. Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
2.1. Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta indicând tezele nemotivării/motivării contradictorii.
Verificând fiecare dintre aceste teze ale pct. 6 al art. 488, Înalta Curte reţine că hotărârea este motivată, argumentarea acesteia fiind logică, clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.
De principiu, un raţionament logico-juridic neconvingător pot conduce la o nemotivare/motivare necorespunzătoare/contradictorie însă, în speţă, faptul că recurenta-reclamantă nu a agreat raţionamentul judecătorului fondului, nefiind în acord cu acesta, nu poate echivala cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare. Interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenta reclamantă a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente nu echivalează cu absenţa motivării, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
În analiza deciziei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., care reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti şi cele ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la un proces echitabil, motivarea hotărârii reprezentând o garanţie procesuală esenţială, întrucât instanţa de fond a expus argumentele de fapt şi de drept care au determinat deznodământul judiciar în cauza dedusă judecăţii, hotărârea conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac.
Prin urmare, în criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.
2.2. Nu poate fi reţinută nici incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din lege, "Persoana vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă".
Soluţia legislativă apare ca fiind justificată şi rezonabilă, întrucât, în materia contenciosului administrativ, decizia pronunţată de Curtea Constituţională, în urma efectuării unui control de constituţionalitate asupra ordonanţelor Guvernului, constituie o condiţie de admisibilitate a acţiunii.
Astfel, o soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind o ordonanţă sau o dispoziţie dintr-o ordonanţă a Guvernului permite instanţei analizarea pe fond a pretenţiilor reclamantului, în această materie, decizia Curţii având efecte asupra însăşi admisibilităţii acţiunii principale (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).
Alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004, prevede că, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în alta cauza, acţiunea care are obiectul prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Curtea Constituţională a considerat neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală întrucât, prin ipoteza de incidenţă a dispoziţiei art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, o asemenea situaţie este exclusă.
Nu se poate considera ca dispoziţiile criticate ar induce un efect retroactiv al deciziilor Curţii Constituţionale din moment ce, prin intermediul acestora, legiuitorul nu face decât sa limiteze, sub aspect temporal, dreptul la acţiune al persoanei vătămate prin actul declarat neconstituţional, tocmai ca expresie a principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice. Mai mult decât atât, acţiunea reglementată de art. 9 alin. (4) nu constituie nicidecum o repunere în termen a persoanei vătămate, ci are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului, în lipsa acestuia, acţiunea în contencios administrativ împotriva ordonanţelor Guvernului putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situaţie a evitat legiuitorul, condiţionând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acţiune într-un anumit termen.
Întrucât deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, CCR stabileşte întinderea şi conţinutul sintagmei "efecte pentru viitor".
Extrem de relevant este paragraful 52 din Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale care arată că:
"Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, (par. 28)".
Într-o decizie mai recentă, nr. 685/2018, Curtea a afirmat următoarele:
"prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate, în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare."
Curtea a precizat astfel, în mod expres, cele trei categorii de situaţii în care efectele deciziilor sale se produc: cauze pendinte, cauze definitive şi situaţii viitoare.
Se observă claritatea statuărilor Curţii care face distincţia între:
- Cauze definitiv soluţionate, în care decizia se aplică prin formularea revizuirii în cauzele în care, anterior soluţionării definitive, s-a invocat excepţia de necontituţionalitate.
- Cauze aflate pe rolul instanţelor, în care decizia se aplică, fără a fi realizate alte distincţii.
În cauzele soluţionate definitiv până la publicarea deciziei CCR, în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii cu o excepţie de neconstituţionalitate şi în care justiţiabilii nu sunt/nu au exercitat în termen de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, care cum este situaţia în speţa de faţă, decizia Curţii nu se aplică întrucât suntem în faţa unor fapte împlinite (facta praeterita), acestora fiindu-le aplicabilă legea sub care ele s-au consumat, adică legea veche, în forma în vigoare la momentul judecăţii.
Aşa cum arată intimatul pârât, acţiunea iniţială în justiţie a împiedicat definitivarea raportului juridic contestat numai pe perioada judecării sale însă, în momentul în care instanţa a soluţionat definitiv litigiul, raportul juridic litigios şi-a epuizat efectele.
Din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la data soluţionării definitive a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat definitiv soarta litigiului.
Referitor la susţinerea recurentei, că nu există "autoritate de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluţionat acelaşi litigiu pe un alt temei juridic", identitatea de cauză priveşte fundamentul (actul sau faptul juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acţiunii.
Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţă, prin cauză trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă nici cu cauza acţiunii, dar nici cu dreptul subiectiv şi nici cu mijloacele de dovadă ale temeiului juridic astfel încât, dacă într-o a doua acţiune nu se invocă un nou temei al dreptului, va exista identitate de cauză, aşa cum corect a susţinut judecătorul fondului.
Instanţa supremă a constatat că, în speţă, există aceeaşi cauză a dreptului valorificat prin cererile de chemare în judecată, scopul urmărit de partea care a ieşit din pasivitate şi a acţionat, declanşând proceduri judiciare fiind, în ambele cazuri, acelaşi - anularea actelor administrative contestate, ceea ce justifică reţinerea autorităţii de lucru judecat.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brăila, împotriva Sentinţei nr. 2202 din 24 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brăila, împotriva Sentinţei nr. 2202 din 24 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.
Procesat de GGC - LM