Grant overpayment annulment upheld as agency fails to prove linked-enterprise artificial conditions

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 2 martie 2015 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostul Centru Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) Satu Mare - Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostul Oficiu Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) Maramureş, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 19 iunie 2014, emis de pârâţi, cu privire la proiectul de finanţare nerambursabila depus de aceasta, intitulat "Achiziţie de utilaj pentru pregătirea terenului", cod contract x din 8 ianuarie 2013 şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei, emisă de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, înregistrată sub nr. x din 29 august 2014 şi comunicată la data de 5 septembrie 2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 159 din 20 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 6 Nord Vest Satu Mare - Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

S-a admis acţiunea formulată de reclamantul A. I.I. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi, în consecinţă, s-a dispus anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 19 iunie 2014 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 29621 din 29 august 2014 emise de pârâtă.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 1.550 RON cheltuieli de judecată parţiale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta, criticând sentinţa atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la pronunţarea hotărârii cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

A susţinut recurenta-pârâtă AFIR că, deşi s-a reţinut nelegalitatea titlului executoriu pe care aceasta l-a emis asupra intimatei-reclamante I.I. A., prima instanţă nu a menţionat temeiul juridic pe care s-a întemeiat raţionamentul expus.

În privinţa termenului de 90 de zile pentru emiterea actului administrativ contestat, precizează recurenta-pârâtă că judecătorul fondului a considerat în mod greşit că acest termen nu a fost respectat, întrucât procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare a fost emis în termenul respectiv, calculat de la data aprobării notei de prelungire a termenului de finalizare a verificărilor şi emiterea proceselor-verbale, aprobare exprimată de directorul general al APDRP prin Adresa cu nr. x din 19 martie 2014.

Chiar şi în ipoteza calculării termenului de la un alt moment decât cel al aprobării componenţei echipei de control şi începerii propriu-zise a controlului, respectiv de la data efectuării controlului pe teren, ceea ce ar determina depăşirea acestui termen, sancţiunea nu ar putea fi, în opinia recurentei AFIR, cea a anulării actelor administrative contestate, nefiind prevăzută o astfel de sancţiune în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011.

În referire la soluţia instanţei prin care a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 19 iunie 2014 pentru că nu s-a făcut dovada că beneficiarul finanţării nu ar fi atins obiectivul măsurii 312, a criticat recurenta AFIR sentinţa primei instanţe, susţinând că au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 66/2011, ale H.G. nr. 224/2008, ale Ghidului solicitantului pentru măsura 312, precum şi clauzele contractuale.

În susţinerea acestui punct de vedere, a arătat AFIR că, la întocmirea actului administrativ contestat, a luat în considerare atât elemente obiective, cât şi subiective pentru a aprecia premisele creării de condiţii artificiale, concluzia fiind aceea că beneficiarul a creat în mod forţat condiţiile pentru accesarea şi menţinerea eligibilităţii finanţării nerambursabile.

Cu privire la existenţa elementului obiectiv, a precizat recurenta AFIR că obiectivul specific al măsurii 312, acela de a crea şi a diversifica serviciile pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi, nu a fost atins, deoarece, din analiza contractelor de prestări servicii ale celor doi beneficiari, rezultă că aceştia îşi prestează servicii reciproc sau către societăţi comerciale în care au calitatea de asociat.

În referire la existenţa elementului subiectiv, susţine recurenta AFIR că, din analiza aspectelor consemnate în procesul-verbal de constatare, rezultă în mod evident o coordonare deliberată a activităţilor cu scopul de a obţine fonduri nerambursabile pe care, altfel, nu le-ar fi obţinut.

A arătat recurenta că intimata-reclamantă a declarat eronat, la depunerea proiectului, că este o întreprindere autonomă, care îşi asumă condiţia de a respecta tipul întreprinderii pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanţare, deşi, în urma controlului efectuat, s-a concluzionat că cele două întreprinderi sunt legate, funcţionând pe aceeaşi piaţă sau pieţe adiacente, astfel cum acestea sunt definite prin prevederile Legii nr. 346/2004.

Menţionând, în acest context, hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-434/12 Slancheva Sila EOOD, afirmă recurenta AFIR că obiectivele schemei de sprijin ar putea fi puse sub semnul întrebării dacă o companie nou creată contribuie la operaţiunile economice ale altei companii fără a căuta să obţină profit propriu, iar în situaţia beneficiarului din cauza de faţă, obiectivul măsurii 312 nu a fost îndeplinit pentru că întreprinderea sa individuală a fost considerată, în urma controlului efectuat, ca fiind o întreprindere legată cu Societatea B. SRL, deoarece, în cadrul acestei din urmă firme, are calitatea de asociat numitul A., cu un procent de 50% din acţiuni, iar domeniile lor de activitate au coduri CAEN care susţin concluzia de interdependenţă între aceste entităţi juridice.

În ceea ce priveşte existenţa unui element subiectiv, constând în urmărirea, în exclusivitate, a obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de sprijin pentru măsura 312, susţine recurenta-pârâtă că a procedat la analizarea legăturilor juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă, rezultând că s-au regăsit în controlul efectuat la I.I. A. indicatorii de nereguli (steguleţele roşii, în terminologia europeană consacrată în materie), grupaţi pe categorii, respectiv indicatori externi/fizici, indicatori structurali, legali, juridici şi indicatori de afaceri, financiar-contabili.

A mai menţionat recurenta-pârâtă că în memoriul justificativ anexat cererii de finanţare este menţionată firma B. SRL ca potenţial beneficiar cu 15% din vânzări, ceea ce denotă dependenţa implicită între cele două entităţi juridice şi, în consecinţă, nerespectarea obiectivului specific măsurii 312, ce vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale.

Acest fapt, coroborat cu încălcarea condiţiei care impunea menţinerea tuturor criteriilor de eligibilitate pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului de finanţare, determină aplicarea prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind, astfel, întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor contestat în cauză, pe care prima instanţă, în mod nelegal, l-a anulat.

Cât priveşte împrejurarea că i s-a reproşat recurentei-pârâte că ar fi putut verifica, anterior selectării cererii de finanţare, toate aspectele menţionate în procesul-verbal de constatare, acest lucru, în opinia AFIR, nu este de natură să conducă la ideea că neregulile constatate nu există, iar autoritatea contractantă nu este obligată la efectuarea controalelor ori că neregulile nedescoperite anterior conduc la anularea implicită a celor descoperite în faza de control ex-post. În referire la această chestiune, a făcut trimitere recurenta-pârâtă la jurisprudenţa CJUE, indicând hotărârea din 21 decembrie 2011 pronunţată în cauza C-465/10 Ministre de l`Interieur, de l`Outre-mer, des Collectivites territoriales et de l`Immigration.

În referire la principiul încrederii/aşteptării legitime, menţionând jurisprudenţa CJUE (cauza C-94/05 Emsland-Starke GmbH), a susţinut recurenta AFIR că acest principiu nu poate fi invocat împotriva unei dispoziţii clare a dreptului comunitar şi nici comportamentul unei autorităţi naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar acestui drept European.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă I.I. A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă, ca fiind legală.

În privinţa termenului de 90 de zile, a arătat intimata că acesta este, în opinia sa, unul imperativ, potrivit prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, iar prelungirea termenului se putea face doar în situaţiile restrictive şi expres prevăzute de norma legală, respectiv în condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (25) şi (26) din O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

În referire la faptul că nu rezultă, din procesul-verbal încheiat de AFIR, că finalitatea urmărită de schema de ajutor FEADR nu poate fi atinsă, a susţinut intimata-reclamantă că judecătorul fondului a reţinut corect acest lucru, întrucât recurenta-pârâtă nu a fost în măsură să-şi fundamenteze poziţia potrivit căreia entitatea controlată a încălcat dispoziţii legale sau contractuale, nefiind clar arătată abaterea săvârşită, în condiţiile în care nu au existat schimbări între cele declarate la momentul depunerii cererii de finanţare şi perioada de derulare a proiectului declarat eligibil.

A combătut intimata-reclamantă susţinerile AFIR potrivit cărora beneficiarul finanţării s-ar afla într-o legătură cu Societatea B. SRL, în sensul art. 44 din Legea nr. 346/2004, arătând că persoana fizică A. nu deţine o majoritate în firma nominată, procentul de acţiuni fiind de 50%, iar domeniul de activitate autorizat de Registrul Comerţului nu este identic la cele două entităţi juridice.

Faţă de criticile recurentei privind posibilitatea de verificare a respectării condiţiilor de eligibilitate atât ex-ante, cât şi ex-post, a arătat intimata-reclamantă că, prin modul în care a înţeles să procedeze AFIR, a încălcat orice principii de predictibilitate şi de bună administrare, mai ales în legătură cu obligaţiile care-i revin în privinţa gestionării fondurilor europene nerambursabile.

O ultimă chestiune avută în vedere de I.I. A. în întâmpinarea sa este cea privind temeiul de drept aplicabil procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, arătându-se, în legătură cu acest aspect, că O.U.G. nr. 66/2011 este o normă legală intrată în vigoare după data încheierii contractului de finanţare, astfel că aplicarea dispoziţiilor din actul normativ indicat determină încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul declarat în cauză în raport de criticile formulate şi de probele administrate, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente.

II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

O chestiune preliminară e cea referitoare la limitele învestirii instanţei de recurs, controlul ierarhic superior urmând a fi exercitat numai cu privire la criticile formulate în calea de atac declarată în cauză.

În acest context, observă Înalta Curte că intimata-reclamantă a invocat un motiv de nelegalitate referitor la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, prin aplicarea, de către recurenta-pârâtă AFIR, a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, normă legală intrată în vigoare după încheierea contractului de finanţare ce a format obiectul controlului. Deşi prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestui motiv, intimata-reclamantă I.I. A. nu a declarat recurs, astfel că reiterarea aspectului referitor la nerespectarea acestui principiu, prin întâmpinarea depusă la dosar, nu poate fi luată în considerare, în absenţa unei legale sesizări a instanţei de control printr-o cale de atac în cadrul căreia să poată fi formulate critici de nelegalitate, întemeiate pe motivele de casare prevăzute în C. proc. civ.

O primă critică a recurentei-pârâte AFIR a vizat natura juridică a termenului de 90 de zile în care trebuia efectuat controlul în vederea constatării unor eventuale nereguli în derularea proiectului declarat eligibil pentru finanţare din fonduri europene, judecătorul fondului stabilind, eronat, în opinia autorităţii contractante, că acest termen este unul imperativ, iar nerespectarea lui conduce la nulitatea actului administrativ emis după expirarea celor 90 de zile, nefiind incidentă nicio situaţie de extindere a lui, dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 21 alin. (25) şi (26) din O.U.G. nr. 66/2011.

Contrar soluţiei pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte împărtăşeşte punctul de vedere exprimat de către recurenta-pârâtă AFIR, constatând că, din întreaga economie a textelor legale ce reglementează activitatea de control în cadrul procedurii instituite de O.U.G. nr. 66/2011, se desprinde interpretarea potrivit căreia natura juridică a termenului de 90 de zile este cea a unui termen de recomandare, care, în situaţia depăşirii lui, nu conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii actului administrativ emis în atare condiţii.

O astfel de natură juridică a unui termen poate produce efecte doar în planul raporturilor de serviciu ale funcţionarului care este ţinut să respecte o durată recomandată pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, fără însă ca aceste efecte să se repercuteze asupra valabilităţii actului după împlinirea termenului de 90 de zile.

Scopul urmărit de legiuitor prin inserarea acestui termen de recomandare în cuprinsul art. 21 al O.U.G. nr. 66/2011 este acela de a accelera activităţile de control şi recuperare a sumelor reprezentând corecţii financiare aplicate pentru nereguli constatate în legătură cu fondurile europene nerambursabile, ceea ce are astfel relevanţă în planul intern al organizării activităţii în cadrul organismelor cu atribuţii în acest sens.

Prin urmare, nu se poate prevala recurenta reclamantă de acest termen de recomandare de 90 de zile pentru a obţine o protecţie juridică în legătură cu actele administrative fiscale contestate, acte neafectate sub aspectul valabilităţii lor de numărul de zile în care s-a realizat activitatea de verificare şi de emitere a sancţiunilor pe care acestea le cuprind.

De altfel, beneficiarul finanţării nu a invocat vreo vătămare cauzată de această depăşire a termenului de 90 de zile pentru întocmirea procesului-verbal contestat.

O a doua critică a recurentei-pârâte AFIR a fost formulată în legătură cu soluţia pronunţată de prima instanţă în urma verificărilor efectuate asupra existenţei elementelor obiective şi subiective cerute de normele europene şi naţionale, pentru realizarea obiectivului specific măsurii de sprijin accesate de beneficiarul finanţării.

În fapt, între Întreprinderea Individuală A. şi autoritatea contractantă APDRP (în prezent AFIR) s-a încheiat Contractul-cadru de finanţare nr. x din 8 ianuarie 2013 pentru proiectul "Achiziţie de utilaj pentru pregătirea terenului", iar în urma verificării documentelor în controlul ex-post s-a întocmit procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 19 iunie 2014, în cuprinsul căruia s-a reţinut crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil în cadrul măsurii 312, întrucât utilajul achiziţionat prin proiect (buldoexcavator JCB 3CX) nu a contribuit la diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, fiind destinat deservirii preponderente a firmei în care beneficiarul finanţării deţine un procent de 50% din acţiuni, respectiv Societatea B. SRL.

Indicatorii fizici, funcţionali şi economici ce au fost identificaţi cu ocazia controlului ex-post au condus la suspiciunea de creare de condiţii artificiale, concluzie nevalidată de judecătorul fondului, care a reţinut că AFIR nu a dovedit elementele subiective şi obiective necesare constatării existenţei unor asemenea condiţii.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine caracterul nelegal al actelor administrativ-fiscale întocmite în cauză de recurenta-pârâtă AFIR, prin care s-a constatat existenţa neregulilor în derularea proiectului propus de intimata-reclamantă I.I. A., finanţat din fonduri europene nerambursabile, fiind dispusă în sarcina beneficiarului restituirea sumelor alocate în cadrul Măsurii 312.

Primordial, reţine Înalta Curte că, potrivit Ghidului Solicitantului din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală - PNDR - Axa 3-Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, măsura 3.2.1. "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi", în versiunea 5 martie 2011, în cadrul capitolului 2.1, s-a prevăzut că beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile care, în sensul prevederilor Legii 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, trebuie să fie întreprinderi autonome, sau persoanele fizice (neînregistrate ca agenţi economici) care se vor angaja ca până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca microîntreprindere.

În documentaţia întocmită conform Ghidului Solicitantului pentru depunerea proiectului în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, intimata-reclamantă Întreprinderea Individuală A. a declarat că este o întreprindere autonomă, aspect ce a fost avut în vedere la momentul evaluării condiţiilor de eligibilitate a solicitantului .

În verificarea documentară a proiectului "Achiziţie de utilaj pentru pregătirea terenului", a reţinut autoritatea contractantă AFIR că nu au fost menţinute condiţiile de eligibilitate ce au fost declarate la momentul încheierii contractului de finanţare dintre părţile litigante.

În opinia recurentei AFIR, contrar celor reţinute prin sentinţa atacată, împrejurările constate prin Procesul-verbal nr. x din 19 iunie 2014 sunt de natură a dovedi încălcarea acestui obiectiv, prin crearea de condiţii artificiale pentru a beneficia intimata I.I. A. de plăţi prin măsura 312.

Înalta Curte, examinând criticile referitoare la cele stabilite de prima instanţă asupra condiţiilor de fond care au condus la constatarea neregulii prin procesul-verbal atacat în cauză, reţine că este legală soluţia recurată, nefiind îndeplinite elementele obiective şi subiective care să determine reţinerea încălcării obiectivului specific măsurii 312 în derularea proiectului propus de către intimata-reclamanta, fapt ce a determinat, în mod corect, anularea procesului-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 19 iunie 2014.

Pentru a concluziona recurenta AFIR că au fost încălcate criteriile de eligibilitate la depunerea proiectului pentru care a solicitat intimata I.I. A. sprijin în cadrul măsurii 312, a constatat în cuprinsul actului administrativ emis, că între entitatea beneficiară a finanţării europene nerambursabile şi Societatea B. SRL sunt legături de tipul celor identificate în cuprinsul art. 44 din Legea nr. 36/2004, fiind considerate cele două firme ca fiind întreprinderi legate, întrucât persoana fizică A., unic asociat la întreprinderea individuală cu acelaşi nume, are calitatea de acţionar cu un procent de 50% din acţiuni la B. SRL, cele două entităţi juridice acţionează pe pieţe adiacente şi prin memoriul justificativ anexat cererii de finanţare s-a menţionat că Societatea B. SRL este un potenţial beneficiar al serviciilor oferite de intimata-reclamantă, cu un procent de 15% din serviciile prestate. S-a mai reţinut că sediul social declarat al societăţii cu răspundere limitată coincide cu domiciliul persoanei fizice A.

Niciuna dintre aceste constatări, nici privite separat, nici cumulativ, nu poate conduce la ideea că au fost corect identificate elementele obiective şi subiective necesare pentru a se reţine încălcarea obiectivului specific măsurii 312, Procesul-verbal de control nr. x din 19 iunie 2014 fiind întocmit fără o documentare completă asupra împrejurărilor care au îndreptăţit autoritatea contractantă să reţină existenţa unei nereguli în derularea proiectului depus de intimată, aprobat pentru finanţare europeană în cadrul acestei măsuri de sprijin.

Punctual, reţine Înalta Curte, cu privire la chestiunea întreprinderilor legate între I.I. A. şi Societatea B. SRL, că nu se confirmă încadrarea intimatei-reclamante în această categorie, nefiind incidentă niciuna dintre situaţiile reglementate de art. 44 din Legea nr. 346/2004, în care sunt definite întreprinderile legate astfel:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză."

Împrejurarea potrivit căreia persoana fizică A. deţine un procent de 50% din acţiunile Societăţii B. SRL şi este unic asociat la întreprinderea individuală care este beneficiara finanţării europene nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile premise reglementate la alin. (1) al art. 44 din Legea nr. 346/2004, nefiind o relaţie de control de natura celor identificate în norma citată, care să conducă la concluzia existenţei unor întreprinderi legate, în lipsa unei majorităţi a drepturilor de vot, în sensul Legii societăţilor nr. 31/1990, ori despre o influenţă dominantă asupra uneia dintre întreprinderi.

În aceste condiţii, prezintă relevanţă în cauză dispoziţiile alin. (4) şi (5) din acelaşi articol de lege, care reglementează ipoteza unui control exercitat prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane, dacă întreprinderile analizate îşi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe o piaţă adiacentă.

Întreprinderea individuală A., înfiinţată la data de 21 septembrie 2012, are ca obiect principal de activitate Cod CAEN-4312-"Lucrări de pregătire a terenului", iar Societatea B. S.R.L. are ca obiect principal de activitate Cod CAEN-4399-"alte lucrări special de construcţii", iar ca activităţi secundare, desfăşurate în afara sediului social şi a sediilor secundare, reţinute ca relevante în actul administrativ contestat, cele prevăzute în nomenclatorul CAEN sub nr. 4941 - transporturi rutiere de mărfuri, nr. 7732-activităţi de închiriere şi leasing cu maşini şi echipamente pentru construcţii, nr. 4211 - lucrări de construcţie a drumurilor şi autostrăzilor. Chiar în măsura în care s-ar reţine că parte din activităţile prestate de cele două firme se desfăşoară pe o piaţă adiacentă, acest lucru tot nu ar putea conduce la existenţa unor legături dintre cele arătate la art. 44 din Legea nr. 346/2004, cât timp nu s-a dovedit existenţa controlului exercitat de către o persoană fizică asupra ambelor entităţi juridice.

Interpretarea conferită de jurisprudenţa CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27 februarie 2014 pronunţată în cauza C -110/13 HaTe Fo GMBH, este cea potrivit căreia "unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acţionează în mod concertat în sensul art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu este în mod necesar subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări."

Prin urmare, prezintă relevanţă în cauză analiza relaţiei de interdependenţă între cele două entităţi juridice pe care recurenta-pârâtă AFIR le-a considerat a fi întreprinderi legate, chiar şi în situaţia în care, în aparenţă, acestea sunt separate, iar pentru această analiză este important de avut în vedere că, potrivit jurisprudenţei CJUE, materializată prin hotărârea din 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, " [...] proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia."

În acord cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte reţine că niciunul dintre elementele la care face referire instanţa europeană nu este întrunit în cauză.

Potrivit prevederilor inserate la pct. 2 din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural", Schema de ajutor de minimis urmăreşte realizarea unui obiectiv general, ce vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale (conform fişei tehnice a Măsurii 312), a unor obiective specifice, respectiv crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi; precum şi a unor obiective operaţionale, respectiv crearea de micro-întreprinderi; dezvoltarea celor existente în sectorul agricol, în spaţiul rural; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

Art. 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul intimatei-reclamante, are ca obiectiv susţinerea măsurilor de diversificare a economiei rurale şi cuprinde ajutoarele pentru înfiinţarea şi dezvoltarea micro-întreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial şi consolidării mediului economic.

A reţinut recurenta-pârâtă, în Procesul-verbal nr. x din 19 iunie 2014, că încă din cuprinsul memoriului justificativ depus ca anexa la cererea de finanţare s-a menţionat ca potenţial beneficiar firma B. SRL, cu un procent de 15% din vânzări, fapt de natură a conduce la crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării europene pentru un proiect care ar fi obţinut un alt punctaj dacă s-ar fi declarat de către intimata-reclamantă că este o întreprindere legată.

Un astfel de procent de prestare a serviciilor prin folosirea utilajului achiziţionat în cadrul proiectului depus pentru măsura 312, nu poate dovedi caracterul exclusiv de utilizare a bunului cumpărat cu finanţare nerambursabilă pentru Societatea B. SRL, astfel încât proiectul declarat eligibil să profite doar celor două entităţi juridice, încălcând prin asta obiectivul măsurii 312.

Nu se arată în cuprinsul procesului-verbal întocmit de AFIR în ce măsură acest procent a fost respectat sau depăşit, dacă au fost prestate servicii şi cu terţe persoane, dacă a existat un plan de afaceri care să fi fost nerespectat ca urmare a relaţiei contractuale încheiate cu Societatea B. SRL, astfel că documentarea neregulii de către recurenta-pârâtă AFIR a fost extrem de sumară, concluzia inserată în actul administrativ emis nefiind sprijinită pe arătarea, în concret, a elementelor obiective din care să rezulte încălcarea obiectivului specific măsurii 312, acela de creare şi diversificare a serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi.

În ceea ce priveşte existenţa elementului subiectiv, acesta presupune intenţia beneficiarului de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, ce contravine obiectivelor schemei de ajutor de minimis, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru dobândirea acestuia.

Reperul jurisprudenţial în analiza acestui element este cel oferit de hotărârea CJUE pronunţată la data de 12 septembrie 2013 în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, în care se arată, la paragrafele 40, 41 şi 43 că:

"40. [...]fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa menţionată pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Emsland-Stärke, citată anterior, punctul 58).

41. Existenţa acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni, care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiţi investitori candidaţi la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte (a se vedea prin analogie Hotărârea Vonk Dairy Products, citată anterior, punctul 33).

43. În consecinţă, articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane".

Elementul subiectiv este definit prin anumiţi indicatori, grupaţi în trei categorii, respectiv:

- externi/fizici;

- structurali, legali, juridici;

- de afaceri, financiar-contabili.

În cauză, astfel cum s-a evidenţiat anterior, indicatorii arătaţi de recurenta-pârâtă ca fiind de natură a proba existenţa elementului subiectiv al creării de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării, nu sunt susceptibili să dovedească îndeplinirea acestei condiţii.

Aceasta deoarece, cât priveşte indicatorii structurali, legali, juridici, s-a reţinut anterior că cele două entităţi examinate nu sunt întreprinderi legate, în sensul dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 346/2004, indicatorii de afaceri, financiari-contabili nu relevă o interdependenţă a serviciilor prestate de I.I. A. pentru Societatea B. SRL, care împiedică ofertarea aceloraşi servicii pe piaţă, către terţe persoane, în vederea creşterii activităţii economice a intimatei-reclamante, iar indicatorii externi/fizici, reliefaţi prin existenţa sediului declarat al firmei B. SRL la domiciliul persoanei fizice A., nu se coroborează cu alte împrejurări care să acrediteze ideea unor facilităţi create de către una dintre entităţi către cealaltă pentru ca prima dintre ele, în raport de resursele pe care i le furnizează, să exercite un control asupra funcţionării celei din urmă.

Aşadar, reţine instanţa de control judiciar că nu sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, privind punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală: "fără a se aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor", fiind nelegal Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 19 iunie 2014 prin care s-a dispus măsura retragerii sprijinului financiar acordat prin Contractul de finanţare nr. x din 8 ianuarie 2013.

O ultimă critică a recurentei-pârâte AFIR a privit faptul că, în mod incorect, în opinia sa, prima instanţă a reţinut că la depunerea cererii de finanţare s-a atestat îndeplinirea tuturor condiţiilor de eligibilitate, pentru ca ulterior, în controlul ex-post, să fie schimbată optica instituţiei publice, în sensul constatării că au fost create condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării nerambursabile. Un astfel de raţionament al primei instanţe nu se regăseşte în considerentele hotărârii atacate, recurenta fiind în eroare cu privire la argumentele pe care şi-a sprijinit judecătorul fondului soluţia pronunţată, fiind evident permisă verificarea documentaţiei care a fundamentat cererea de finanţare şi în perioada de implementare a unui proiect, în cadrul controlului ex-post.

Prin urmare, este nefondat recursul declarat de pârâta AFIR, în absenţa elementelor obiective şi subiective care să probeze crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării nerambursabile în cadrul măsurii 312, fiind legală soluţia pronunţată de prima instanţă, de anulare a actelor administrative întocmite de recurenta-pârâtă AFIR în cercetarea suspiciunii de neregulă în privinţa beneficiarului I.I. A.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele anterior expuse, aplicând prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 159 din 20 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sentinţă ce va menţinută ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 159 din 20 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 mai 2019.

Procesat de GGC - LM