Unlawful indefinite suspension of administrative tax objection based on pending criminal investigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea înregistrată, la data de 5 septembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, anularea Deciziei nr. 72 din 16 martie 2016 emise de pârâtă în soluţionarea procedurii prealabile şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei sale formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 6 noiembrie 2015 emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 6 noiembrie 2015 de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.

Prin Sentinţa civilă nr. 23 din 18 ianuarie 2017, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 din C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei emise de pârâtă şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

2.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al articolului menţionat, a apreciat recurenta-reclamantă că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe motivul de nelegalitate şi excepţia privind nulitatea absolută a actului contestat, Decizia de suspendare nr. 72 din 16 martie 2016, având în vedere actul normativ aplicabil la data procedurii administrative.

Astfel, temeiul de drept aplicabil acţiunii, art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, invocat ca şi temei de drept în motivarea suspendării soluţionării pe fond a contestaţiei şi în hotărârea instanţei de fond, era abrogat la data procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei. Legea aplicabilă procedurii administrative este Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, şi nu O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia efectului pozitiv al puterii de lucru judecat şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, principiul securităţii şi certitudinii juridice şi principiul aplicării unitare a legii fiscale, faţă de hotărârile judecătoreşti definitive, respectiv Sentinţa nr. 2546 din 20 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2794 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, şi sentinţa nr. 86 din 4 februarie 2015 a Tribunalului Olt din Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2210 din 15 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova.

Aceste hotărâri impuneau obligativitatea respectării considerentelor reţinute de instanţa de judecată privind tranşarea unor probleme juridice ce au incidenţă şi în controlul efectuat de AJFP Olt, întrucât au fost analizate achiziţiile/livrările şi la SC A. SRL pentru perioada supusă controlului, cu aceiaşi furnizori la care se face referire în actul de control.

Instanţa nu a motivat în fapt şi în drept considerentele pe care se sprijină hotărârea, la dosarul cauzei neexistând niciun înscris privind solicitările organelor fiscale de a se efectua unele controale încrucişate la partenerii reclamantei şi nici înscrisurile la care se face referire în considerentele hotărârii, trimiteri a unor informaţii deţinute de alte organe cu atribuţii de control.

Realitatea tranzacţiilor pentru perioada supusă controlului a fost confirmată de livrările din spaţiul intercomunitar prin răspunsurile primite la solicitările de controale încrucişate, Nota de fundamentare nr. x din 31 ianuarie 2012, răspunsurile primite prin Adresa nr. x din 5 octombrie 2011 şi Adresa nr. x din 19 iulie 2012, omise de prima instanţă. Mai mult, realitatea tranzacţiilor a fost confirmată şi de expertiza extrajudiciară validată de instanţă şi de hotărâre judecătoreşti amintite.

A mai apreciat recurenta-reclamantă că prima instanţă a exprimat considerentele hotărârii de o manieră extrem de succintă, fără a crea transparenţa asupra silogismului judiciar, neputându-se reţine parcursul logic al concluziei exprimate. Nu a procedat la un examen efectiv al probelor, nicio probă depusă de societatea reclamantă neregăsindu-se în motivarea hotărârii, sentinţa

Astfel, hotărârea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru că nu arată, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

2.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a arătat recurenta că instanţa nu a ţinut cont de cele două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate cu efect pozitiv al puterii de lucru judecat, prin care instanţele s-au pronunţat în ceea ce priveşte realitatea şi legalitatea tranzacţiilor efectuate de SC A. SRL, constatând că activitatea desfăşurată precum şi relaţiile comerciale sunt legale, iar societatea a respectat dispoziţiile legale în ceea ce priveşte tranzacţiile efectuate. În dosarele respective şi intimata-pârâtă a fost parte, însă repoziţionarea acesteia, după emiterea hotărârilor pe aceleaşi aspecte de fapt şi de drept, denotă interesul acesteia de a tergiversa soluţionarea pe fond a contestaţiei.

Instanţa de fond a ignorat hotărârile judecătoreşti, deşi acestea au analizat aceleaşi documente justificative pe anul 2011, efectuându-se expertiza fiscală chiar la solicitarea pârâtei şi validată de instanţă.

Or, respectarea hotărârilor cu putere de lucru judecat, a principiului securităţii juridice, nu este opţională, ci se impune cu obligativitate, fiind o cerinţă fundamentală de predictibilitate a actului de justiţie, aspecte sprijinite de Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2007 pronunţată în Cauza Beian contra României, de Hotărârea pronunţată în Cauza Pilot Service contra României, în Cauza Zazanis şi alţii contra Greciei, în Cauza Amurăriţei contra României.

Puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti priveşte starea de fapt pentru perioada supusă controlului, obligaţia respectării acestor hotărâri fiind o cerinţă fundamentală de predictibilitate a actului de justiţie, pentru că puterea de lucru judecat priveşte starea de fapt pentru perioada supusă controlului.

Obligaţia respectării hotărârilor judecătoreşti de către organul fiscal este impusă şi de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, referitor la dreptul de apreciere, coroborat cu art. 352 alin. (5) din acelaşi act normativ.

Instanţa de fond a reţinut argumente eronate şi părtinitoare, invocând aspecte nereale şi neprobate, şi nu a arătat care sunt acele operaţii/tranzacţii şi cu ce societăţi care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ şi nu reflectă realitatea.

2.3. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a invocat eronat dispoziţiile art. 108 din O.G. nr. 92/2003, deşi această dispoziţie este incidentă numai în cazul suspendării inspecţiei fiscale pentru formularea unei plângeri penale. În cauză, suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Suspendarea soluţionării contestaţiei administrative este nelegală, nefondată, având în vedere cele două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate cu efect pozitiv al puterii de lucru judecat, prin care instanţele de judecată s-au pronunţat în ceea ce priveşte realitatea şi legalitatea tranzacţiilor efectuate de SC A. SRL, constatând că activitatea desfăşurată precum şi relaţiile comerciale sunt legale.

Instanţa de fond nu a arătat considerentele pentru care a apreciat că o sesizare penală poate influenţa procedura administrativă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 43 C. proc. fisc.

Organele fiscale sunt competente să identifice obligaţiile fiscale ale societăţii, indiferent de soluţia organului de cercetare penală. Suspendarea este reglementată ca o normă relativă şi nu imperativă, de la caz la caz.

Invocarea sesizării unui organ de cercetare penală nu substituie hotărârile judecătoreşti definitive, soluţia dată de organele de cercetare penală neputând avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, ţinând cont de principiul securităţii juridice de drept fiscal şi efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

3. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A arătat intimata-pârâtă, referitor la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., că instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor invocate de reclamantă, respingând excepţia nulităţii absolute a actului administrativ contestat, prin raportare la dispoziţiile art. 352 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 şi la faptul că reclamanta a depus contestaţia prealabilă la data de 9 decembrie 2015, anterior intrării în vigoare a noului Codul de procedură fiscală, 1 ianuarie 2016. A răspuns şi la excepţia puterii de lucru judecat, motivat de faptul că hotărârile judecătoreşti invocate au avut în vedere o situaţie de fapt dintr-o perioadă anterioară datei când organele fiscale au primit date noi referitoare la operaţiunile şi tranzacţiile comerciale nereale.

Hotărârile judecătoreşti invocate de recurentă sunt anterioare solicitărilor privind efectuarea unor controale încrucişate la partenerii societăţii, transmiterea unor informaţii deţinute de alte organe cu atribuţii de control, precum şi documente deţinute de către contestatoare, care să ateste deductibilitatea cheltuielilor efectuate ca urmare a operaţiunilor înregistrate în evidenţa financiar-contabilă făcute de inspecţia fiscală pentru stabilirea unei stări de fapt fiscale corecte.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat intimata că în mod întemeiat prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, potrivit cărora organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când, în speţă, există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Inspecţia fiscală a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt plângerea penală nr. 183273 din 28 octombrie 2015, prin care s-a solicitat începerea cercetărilor în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

În procedura prealabilă nu se putea pronunţa o soluţie pe fond întrucât asupra aspectelor expuse anterior trebuie să se pronunţe organele de cercetare penală. Prin pronunţarea unei soluţii pe fond în procedura prealabilă ar fi ignorate constatările organelor de urmărire penală efectuate în cauză.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul, întemeiat pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este fondat, pentru considerentele ce urmează.

4.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu sunt fondate, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare menţionat.

Sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, a dispoziţiilor legale incidente, O.G. nr. 92/2003 sau Legea nr. 207/2015, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

4.2. De asemenea, nici motivul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este incident.

Autoritatea de lucru judecat reprezintă acel efect al puterii lucrului judecat, care impune ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză, să nu mai fie posibil.

Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, pentru a se pune în discuţie autoritatea de lucru judecat, prezentul litigiu având alt obiect şi altă cauză faţă de pricinile în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti invocate de către recurenta-reclamantă.

Pe de altă parte, nu se poate invoca nici puterea de lucru judecat a hotărârilor menţionate. Recurenta susţine că, prin hotărârile respective, s-a statuat asupra anumitor stări de fapt, referitoare la realitatea şi legalitatea tranzacţiilor/operaţiunilor efectuate de societate.

Or, în cauza de faţă obiectul acţiunii priveşte anularea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, iar nu stabilirea caracterului licit/ilicit al operaţiunilor comerciale ale societăţii.

4.3. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiat, din perspectiva aplicării greşite a art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Preliminar, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect instanţa de fond a apreciat incidenţa dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, avându-se în vedere că Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016 şi, potrivit art. 352 alin. (1) şi (2),

"Art. 352. - Aplicarea legii noi şi ultraactivarea legii vechi

(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.

(2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi.".

Astfel, nu sunt întemeiate alegaţiile recurentei în sensul că, în cauză, nu ar fi fost incidente dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 72 din 16 martie 2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, s-a dispus, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală pentru persoanele juridice nr. x din 6. noiembrie 2015 emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 6 noiembrie 2015 încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Olt, pentru suma totală de 1.531.004 RON, reprezentând TVA respinsă la rambursare, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare pentru perioada analizată,

"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Înalta Curte reţine că acest articol instituie o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru organul de soluţionare a contestaţiei, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi (ii) infracţiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În decizia prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei, organul de inspecţie fiscală face referire la anumite societăţi comerciale, cu care reclamanta ar fi intrat în relaţii contractuale, şi motivează suspendarea soluţionării contestaţiei pe motiv că ar fi înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt plângerea penală nr. 183273 din 28 octombrie 2015 prin care au solicitat stabilirea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Cu toate că plângerea penală a fost înaintată din 2015, la dosarul cauzei intimata-pârâtă nu a depus niciun document cu privire la stadiul soluţionării acesteia, deşi au trecut mai mult de 3 ani. Prima instanţă, în motivarea soluţiei de respingere a acţiunii reclamantei, face referire la o adresă, şi nu la un dosar penal.

Din actele şi lucrările dosarului, nu rezultă că, faţă de societatea comercială reclamantă, până în prezent s-ar fi dispus măsuri de natură a constata caracterul penal al faptelor sesizate de fisc (ceea ce ar fi putut justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a acorda prioritate organului de cercetare penală).

Prin urmare, suspendarea sine die a soluţionării contestaţiei societăţii recurentei este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părţii la instanţă, ceea ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Drepturilor Omului.

De asemenea, referitor la condiţia înrâuririi asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, organul de soluţionare a contestaţiei are de analizat contestaţia recurentei-reclamante în funcţie de documentaţia avută în vedere de emitentul actelor contestate la data controlului precum şi de prevederile legale incidente. Împrejurarea că ar exista o lucrare penală în curs de cercetare, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în această procedură administrativă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte apreciază că aspectele în privinţa cărora organele fiscale au suspiciuni, verificarea situaţiei de fapt constând în realitatea tranzacţiilor şi înregistrărilor efectuate de societate, se pot lămuri cu ocazia soluţionării contestaţiei, nefiind influenţate de cercetările pe latură penală sau pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În concluzie, reţinând că între stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite şi stabilirea obligaţiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influenţa soluţionarea contestaţiei administrative, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală.

4.4. Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de către recurenta-reclamantă, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea, va anula decizia atacată şi va obliga pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 23 din 18 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantei.

Anulează Decizia nr. 72 din 16 martie 2016 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi obligă pârâta să soluţioneze contestaţia administrativ-fiscală.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.

Procesat de GGC - LM