Retrocession of religious property: Burden of proof for ownership and scope of 1948 expropriation decree

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. (fostul Institut B.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, anularea parţială a Deciziei nr. 6069 din 28 ianuarie 2016 din data de 22 septembrie 2016 emisă de autoritatea pârâtă.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 756 din 7 martie 2017, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat, în parte, Decizia nr. 6069 din 28 ianuarie 2016, obligând pârâta să emită o nouă decizie prin care să dispună retrocedarea, către reclamantă, a întregului imobil situat în municipiul Bucureşti, strada x nr. 5 - 15.

Prin încheierea din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul şi considerentele Sentinţei nr. 756 din 7 martie 2017 pronunţate în Dosarul nr. x/2016, în sensul că se va trece în mod corect că decizia anulată parţial are nr. 6069 din 22 septembrie 2016, şi nu nr. 6069 din 28 ianuarie 2016 cum eronat s-a menţionat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 756/2017, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016 a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., casarea ei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Se arată că instanţa a interpretat în mod eronat prevederile art. 1 şi ale art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, instanţa a reţinut în mod eronat că apărarea pârâtei ar fi fost concludentă numai în situaţia în care ar fi dovedit existenţa unui temei valabil pentru preluarea de către stat a imobilului în rest; imobilul se află în administrarea a două instituţii, în privinţa cărora nu a fost justificată de către Comisia specială de retrocedare nicio modalitate valabilă de dobândire a proprietăţii.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează că sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

Or, din întreaga economie a O.U.G. nr. 94/2000 reiese faptul că, în procedura administrativă de soluţionare a cererilor de retrocedare, solicitanţii trebuie să facă dovada atât a existentei şi întinderii dreptul de proprietate, cât şi a preluării abuzive a imobilelor solicitate în perioada de referinţă a legii.

Aceasta este o condiţie esenţială pentru a determina în ce măsură cererile de retrocedare se încadrează sau nu în prevederile actului normativ amintit.

De asemenea, potrivit art. 249 din noul C. proc. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Prin urmare, în ceea ce priveşte sarcina probei cu privire la preluarea abuzivă, instanţa, în mod eronat, a apreciat că cea care trebuia să justifice modalitatea valabilă de dobândire a proprietăţii de către cele două instituţii în administrarea cărora se află imobilul solicitat este Comisia specială de retrocedare.

Din cererea de retrocedare şi din actele existente la dosar nu reiese că recurenta Comisia specială de retrocedare ar fi fost învestită cu restituirea imobilului aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii (având nr. poştal 15), ci doar cu restituirea unui imobil aflat în administrarea Universităţii Bucureşti.

Or, chiar instanţa de fond, în sentinţa recurată, consideră că numai clădirea de la nr. 7 - 13 se află în administrarea Universităţii, restul aflându-se în administrarea Ministerului Sănătăţii.

În acest context, Comisia a soluţionat corect petitul cererii de retrocedare care se referă strict la imobilul situat la nr. 7 - 13, respectiv Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine.

În ceea ce priveşte imobilul cu nr. poştal 5 menţionat în cerere, acesta a fost renumerotat, corespunzând în prezent nr. poştal 7.

Referitor la imobilul cu nr. poştal 15, acesta se află în administrarea Ministerului Sănătăţii, iar prin cererea de retrocedare nr. x din 28 ianuarie 2003, A. a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul Bucureşti, aflat în posesia Ministerului Educaţiei Naţionale, Universitatea Bucureşti, facultăţile de limbi şi literaturi străine, precizând că respectivul imobil a fost preluat de statul român în temeiul Decretului nr. 176/1948.

Prin urmare, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea în imobilul situat în str. x, acest imobil fiind preluat de satul român în temeiul Decretului nr. 176/1948.

Or, potrivit art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Instanţa, anulând Decizia nr. 6069 din 22 septembrie 2016 a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, care impuneau limitele de soluţionare a cererii de retrocedare.

Potrivit Decretului nr. 176/1948 au trecut în proprietatea statului: Şcoala primară de fete "B."din str. x, a Arhiepiscopiei Rom. Cat.; Şcoala primară de fete "Sf. Anton" din str. x, a Arhiepiscopiei Rom. Cat. (înscris la pag. 7 din decret) şi Liceul de fete "B." din str. x (înscris la pag. 8 din decret).

În concluzie, prin acest decret nu s-a preluat şi imobilul identificat cu nr. poştal 15.

Referirea instanţei de fond la dispozitivul Sentinţei nr. 2489 din 26 septembrie 2014 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014 (având ca obiect "obligaţia de a face"), rămasă definitivă prin Decizia nr. 2155 din 30 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal este fără relevantă în prezenta cauză. Aceasta deoarece, prin acţiunea având ca obiect "obligaţia de a face" nu se poate modifica sau impune petitul cererii de retrocedare şi nu poate avea influenţă asupra legalităţii deciziei emise ulterior şi contestate în prezenta cauză.

În cererea având ca obiect "obligaţia de a face", instanţa poate decide, cel mult, obligarea organului administraţiei publice de a emite un act administrativ, în ipoteza în care constată pasivitatea acestuia, însă, atât doctrina, cât şi practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanţa judecătorească nu va putea hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

Recursul este întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Ori, în cuprinsul motivelor de recurs nu rezultă, în mod clar, în ce mod au fost încălcate normele de drept material de către prima instanţă, astfel încât să determine o soluţie favorabilă congregaţiei noastre. Astfel că nu se poate vorbi despre vreun motiv de nelegalitate, toate susţinerile recurentei fiind în sensul netemeiniciei hotărârii pronunţate, respectiv cele legate identificarea imobilului solicitat a fi restituit prin cererea noastră de retrocedare.

Cu privire la fondul recursului, arată că recurenta, deşi investită, prin cererea de retrocedare, apoi obligată de Curtea de Apel Bucureşti, să soluţioneze cererea de retrocedare a imobilului situat în strada x, nr. 5 - 15, a hotărât restituirea numai a părţii din imobil, situate la numărul 7 - 13. Ceea ce înseamnă că asupra celeilalte părţi a imobilului nu s-a pronunţat, parte din cerere rămânând nesoluţionată, nedispunând în sensul respingerii cererii, aceasta rămânând nesoluţionată.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

1. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din 19 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 septembrie 2019, preschimbat ulterior, prin încheierea de şedinţă din 14 februarie 2019, la 9 mai 2019.

2. Aspecte de fapt relevante

Reclamanta s-a adresat pârâtei cu cerere de restituire a imobilului situat în municipiul Bucureşti, strada x, nr. 5 - 15, jud. , constituit din teren intravilan în suprafaţă de 8.549 mp, pe care se află clădirea ce a fost construită de predecesoarele reclamantei, cu o suprafaţă de 3.768,22 mp, cu destinaţia scoală de fete. Cererea de restituire a fost înregistrată la registratura Comisiei de Retrocedare sub numărul 980 din 28 ianuarie 2003.

Reclamanta a precizat că imobilul a fost proprietatea sa şi a trecut abuziv în proprietatea statului.

Astfel, "Surorile engleze", membre ale Institutului B., au înfiinţat o şcoală de fete în Bucureşti, imobilul a cărui retrocedare a fost solicitată fiind achiziţionat în timp, începând din anul 1857, întregindu-se în anul 1936, imobil ce se află şi astăzi în configuraţia iniţială, teren pe care a fost ridicată clădirea şcolii.

Institutul a funcţionat până în anul 1948, an în care acesta a fost desfiinţat abuziv, prin Decretul nr. 176/1948, imobilul, cu toate bunurile mobile necesare unei unităţi de învăţământ de asemenea nivel, trecând în proprietatea statului, iar surorile închise în clauza de la Popeşti Leordeni.

Actualmente, o parte din imobil este în folosinţa Universităţii Bucureşti, aici funcţionând facultăţile de Limbi engleză, germană şi slavă. O altă parte a imobilului este folosit de Centrul de Calcul al Ministerului Sănătăţii, cu precizarea că imobilul reprezintă o singură clădire, aşa cum a fost edificat de către cult.

Prin cererea adresată pârâtei, reclamanta a solicit retrocedarea imobilului situat în municipiul Bucureşti, strada x, nr. 5 - 15, titlul de proprietate constituindu-l Actul de vânzare-cumpărare transcris la Tribunalul Ilfov, secţia Notariat sub numărul 65044 din data de 13 iulie 1936, act tradus din limba franceză în limba română. De asemenea a mai fost depusă corespondenţa cu directorul Societăţii C., un Plan de Situaţie al Institutului B., o Adresă către ministrul lucrărilor publice, un proces-verbal al Comisiei pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare, o citaţie de la aceeaşi comisie, doua adrese de la Ministerul învăţământului Public, doua adrese" de la Ministerul Cultelor, Buletinul Oficial al Imprimeriilor Statului, un plan topografic din 1993, două autorizaţii de la Primăria municipiului Bucureşti din 1926 şi 1925, o poliţă de angajament, tot de la primărie, schiţe ale unui proiect pentru institute, planuri de situaţie 1/2000 şi 1/500, emise de Oficiul de cadastru .

În data de 22 septembrie 2016, Comisia de Retrocedare a dispus emiterea Deciziei cu numărul 6069, prin care s-a retrocedat imobilul compus din construcţie în suprafaţă de 1880,8909 mp şi teren în suprafaţă de 2984.

III.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Analiza motivelor de casare

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se reţine că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susţinerile recurentei-pârâte pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Prin motivul de recurs invocat, recurenta susţine că reclamanta A., continuatoarea Institutului B., a solicitat retrocedarea doar a unei părţi din imobilul din strada x, respectiv cea situată la numere 7 - 13, parte aflată în folosinţa Universităţii Bucureşti.

Corecta reţinut instanţa de fond că cererea reclamantei, înregistrată la registratura Comisiei Speciale de Retrocedare sub numărul 980 din 28 ianuarie 2003, a fost formulată pentru imobilul situat în Bucureşti, str. x, imobil ce constituie un singur corp de clădire, edificat de predecesoarele acesteia, Surorile engleze", membre ale Institutului B., pe terenul cumpărat conform actelor de vânzare-cumpărare prezentate.

Acest imobil a fost identificat prin expertiza tehnică efectuată de către expert Verigă Constantin, expertiza constatând că imobilul a fost partajat între cei doi ocupanţi, Universitatea Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii, aceştia înscriindu-şi, separat, proprietăţile în Cartea Funciară.

Prin Procesul Verbal din data de 10 iulie 1940, Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare, stabileşte, prin judecător delegat, că imobilul proprietatea Institutului B. se află pe strada x, numărul 5 - 15, are o suprafaţă de 8549 mp şi trei corpuri de casă compuse din:

- corpul l- clădire veche, având parter şi etaj,

- corpul 2 şi 3, clădire nouă, având subsol, parter şi etaj.

Sentinţa Civilă nr. 2489 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin respingerea recursului, a obligat pârâta să soluţioneze Cererea reclamantei de retrocedare înregistrată cu numărul 980 din 28 ianuarie 2013, cu privire la imobilul situat în Bucureşti, strada x, nr. 5 - 15.

Pârâta Comisia de Retrocedare a dispus restituirea numai a părţii din imobilul situat la numărul 7 - 13, rămânând nesoluţionată o parte din cerere.

Conform raportului de expertiză întocmit de exp. Ing. Veriga Constantin şi depus la dosarul de retrocedare, suprafaţa de teren ce a aparţinut Institutului de Domnişoare "B." cu sediul Bucureşti, strada x nr. 5 - 15 este, în realitate, de 8.103,21 m.p., clădirile ce au fost deţinute pe această suprafaţă fiind identificate prin două loturi, respectiv Lotul nr. x, ce a fost retrocedat reclamantei prin decizia contestată în cauza de faţă şi Lotul nr. x, rămas nerestituit.

Cu privire la susţinerile recurentei cu privire la faptul că prin Decretul de nr. 176/1948 nu ar fi fost expropriat şi trecut în proprietatea statului şi imobilul situat la numărul 15 din strada x, prevederile de la art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 se aplică numai în subsidiar, anume atunci când persoana îndreptăţită nu poate prezenta acte de proprietate sau alte dovezi în legătură cu imobilul a cărui retrocedare o cere, situaţie în care dreptul de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzivă. Or, în cazul reclamantelor, fiind depuse acte de proprietate, devin incidente prevederile de la art. 4 alin. (2), (3) potrivit cărora:

"(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 .

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive".

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte enumerarea, în Decretul nr. 176/1948, a şcolilor care au fost evacuate din imobil, acestea au aparţinut reclamantei intimate, iar O.U.G. nr. 94/2000 vizează imobilele preluate abuziv de către statul comunist, neinteresând şcolile care funcţionau în acestea ci doar ca persoana îndreptăţită sa facă dovada proprietăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România împotriva Sentinţei nr. 756 din 7 martie 2017, îndreptată prin Încheierea din 28 iunie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România împotriva Sentinţei nr. 756 din 7 martie 2017, îndreptată prin Încheierea din 28 iunie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2019.

Procesat de GGC - LM