Farming company's challenge to EU-fund ineligibility ruling rejected; debt upheld after appeal.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest şi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Timiş anularea, în parte - în ceea ce priveşte măsura de menţinere a debitului de 79.309,69 RON cu accesoriile sale - a Deciziei nr. 914 din 9 ianuarie 2015 de soluţionare a contestaţiei, emisă de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale; anularea, în parte - cu privire la creanţa bugetară de 79.309,69 RON şi accesorii - a Deciziei nr. 914 din 9 ianuarie 2015, a Procesului-verbal nr. x din 17 noiembrie 2014 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul "înfiinţare plantaţii arbuşti fructiferi", emise de Centrul Regional pentru finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest şi Oficiului Judeţean Timiş pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Prin Sentinţa civilă nr. 1182 din 22 septembrie 2015, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionarea a acţiunii reclamantei în favoarea Curţii de Apel Timişoara. În aceste împrejurări, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 8 octombrie 2015.

Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 286 din 27 octombrie 2015, Curtea, la rândul său, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, pe care a invocat-o din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantei, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a constatat că între Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş, s-a ivit un conflict negativ de competenţă, iar în baza disp. art. 134 noul C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei de faţă şi a înaintat prezentul dosar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul ÎCCJ la data de 7 decembrie 2016, iar prin Decizia civilă nr. 76 din 22 ianuarie 2016, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii pendinte, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal. Astfel, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 30 mai 2016, sub nr. x/2015*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 231 pronunţată în data de 6 octombrie 2016 de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2015, a fost admisă acţiunea; s-a dispus anularea în parte, a Deciziei nr. 914 din 9 ianuarie 2015 emisă de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, precum şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 17 noiembrie 2014, emis de pârâtul Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest, în ceea ce priveşte debitul de 79.309,69 RON şi accesoriile aferente acestuia, fără cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei amintite, recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei, cu respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanţa de fond nu a indicat şi temeiul juridic pe care se întemeiază în motivarea sentinţei pronunţate.

Faţă de motivarea instanţei de fond potrivit căreia beneficiarul, prin prezentarea raportului de expertiză extrajudiciară şi a raportului de încercări, a dovedit calitatea şi conformitatea materialelor uzitate pentru lucrări, se arată că sunt încălcate normele de drept material menţionate în O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 224/2008, Ghidul Solicitantului pentru măsura 121 şi clauzele contractuale.

Recurenta a luat în considerare toată documentaţia depusă de beneficiar, însă a procedat la o coroborare a acestora cu rezultatul verificărilor realizate de Curtea de Conturi a României, cât şi al celor proprii ale recurentei; instanţa de fond nu a reţinut niciun aspect relevant în urma verificărilor sale sau ale Curţii de Conturi.

Pe de altă parte, instanţa de fond admite faptul că beneficiarul nu a prezentat şi nu a deţinut certificate de calitate/conformitate pentru materialele folosite la lucrări, însă apreciază că această obligaţie a beneficiarului a fost îndeplinită prin prezentarea unor alte probe obţinute ulterior controlului de către beneficiar.

Se mai arată că modul de apreciere a probelor de către instanţa de fond este străin de clauzele contractuale şi de dispoziţiile legale; recurenta a luat în considerare probele şi dovezile privind calitatea/conformitatea materialelor prezentate de beneficiar ulterior desfăşurării controlului pe teren, însă toate acestea coroborat cu rezultatul verificărilor, cât şi cu celelalte nereguli relevate.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu a luat în considerare întregul ansamblu de nereguli relevat în urma verificărilor. Astfel, instanţa de fond ignoră total faptul că, pe de o parte materialele folosite indicau faptul că nu erau noi, suspiciune confirmată de faptul că beneficiarul nu a putut prezenta certificate de calitate/conformitate ale materialelor, iar, pe de altă parte faptul că preţurile achitate de beneficiar sunt în mod flagrant augmentate.

Totodată, motivarea instanţei de fond denotă în mod evident faptul că aceasta nu a luat deloc în considerare susţinerile şi explicaţiile oferite de recurentă în cadrul apărărilor depuse la dosarul cauzei.

Mai mult, instanţa de fond reţine în mod nejustificat şi cu încălcarea normelor de drept material ale O.U.G. nr. 66/2001 faptul că beneficiarul a dovedit conformitatea şi calitatea materialelor.

În urma verificărilor, astfel cum este consemnat în titlul executoriu contestat, s-a constatat faptul că pentru stâlpii de beton nu s-a putut obţine asigurarea rezonabila ca aceştia sunt noi, aspectul exterior al acestora evidenţiind imperfecţiuni care se pot produce doar ca urmare a expunerii la intemperii o lunga perioada de timp.

În ceea ce priveşte împrejmuirea de sarma zincata pentru care a fost decontată de către AFIR suma de 103.126 RON (61,93 RON/ml) pentru o lungime a împrejmuirii de 1665 ml, la fata locului s-a regăsit un gard din sarma zincata împletita, formata din ochiuri de plasa care cresc progresiv (mărimea ochiurilor se măreşte) de la 5 cm pana la 20 de cm, care nu reflecta valoarea solicitata la decontare de către beneficiar. Se constată astfel ca preţul pe metru liniar de plasă de gard decontat către beneficiar este de 61,93 RON/ml, în condiţiile în care informaţiile obţinute prin accesarea de oferte ale firmelor de profil prin intermediul internet, evidenţiază că produsele care au exact aceleaşi caracteristici ca şi gardul regăsit la vizita pe teren sunt la un preţ de 2,75 RON/ml, deci de 22 ori mai mic decât cel decontat beneficiarului sau 630 RON/rolă de 50 m rezultând un preţ pe ml de 12,6 RON.

Totodată, motivarea instanţei de fond potrivit căreia demonstrarea calităţii/conformităţii se poate complini prin alte documente (raport efectuat ulterior controlului) încalcă prevederile Ghidului Solicitantului, ale H.G. nr. 224/2008, O.U.G. nr. 66/2011 şi clauzele contractuale.

Mai mult decât atât, nici în urma verificărilor şi nici în cadrul prezentului dosar beneficiarul nu a prezentat/obţinut certificatele de calitate/conformitate ale materialelor de la producătorul acestora.

Depunerea şi existenţa documentaţiei ar fi trebuit să fie contemporană cererii de plată, dat fiind faptul că beneficiarul avea obligaţia demonstrării eligibilităţii cheltuielilor, iar certificatele care demonstrau calitatea/conformitatea lucrărilor făceau parte din acele documente menite să asigure autoritatea contractantă că materialele folosite sunt noi şi achiziţionate în conformitate cu legislaţia în materie, respectiv, cu principul rezonabilităţii preţurilor.

Astfel fiind, este neîntemeiată motivarea instanţei de fond relativ la inexistenta neregulii raportat la situaţia de fapt relevată în urma verificărilor efectuate.

În conformitate cu art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, beneficiarul avea obligaţia respectării riguroase a principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, printre care principiul eficienţei utilizării fondurilor. Or, prin achiziţionarea materialelor la preţuri vădit nerezonabile este încălcat principiul eficienţei utilizării fondurilor edictat de O.U.G. nr. 34/2006.

Se arată că, în acest context, constatările echipei de control prezintă diferenţe de costuri care se referă strict la cele două repere ca şi valori pe elemente din deviz (stâlpi de beton şi plasa se sârmă zincată), fără a se lua în calcul detalii tehnice de construcţie a împrejmuirii. Comisia de verificare, deşi a făcut constatări de ordin tehnic, îşi finalizează concluziile din perspectiva costurilor lucrării, menţionând chiar că beneficiarul a respectat detaliile de execuţie din proiectul tehnic în ceea ce priveşte realizarea gardului de împrejmuire.

Neregula constatată în urma verificărilor realizate este aceea că nu s-a dovedit că stâlpii de beton folosiţi la construcţia împrejmuirii sunt noi, aspectul exterior al acestora evidenţiind imperfecţiuni care se pot produce doar ca urmare a expunerii la intemperii o lunga perioada de timp.

În urma verificărilor, s-a concluzionat faptul că nu a fost respectată regula potrivit căreia în realizarea investiţiei beneficiarul are obligaţia de a folosi materiale în conformitate cu buletinele de analiză a materialelor incorporate, certificate de calitate, buletinele de încercări şi agrementele tehnice prin intermediul cărora se poate stabili faptul că materialele/bunurile folosite sunt noi şi de bună calitate.

Beneficiarul a opus constatărilor din actul administrativ contestat o serie de certificate de conformitate emise de SC B. SRL - executantul lucrării - însă executantul lucrării nu este şi producătorul stâlpilor de beton şi al plasei de sârmă zincată.

Recurenta a arătat că principiul de baza al finanţării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de către beneficiar. Un proiect poate conţine cheltuieli eligibile dar şi neeligibile. Fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate integral de către beneficiarul proiectului. Totodată, în Ghidul Solicitantului pentru măsura 121 este menţionat faptul că "prin Măsura 121 nu se pot finanţa investiţii care se încadrează în următoarele categorii: Achiziţionarea de bunuri second-hand."

Astfel, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei, recurenta a procedat la reducerea debitului impus iniţial prin procesul-verbal de constatare retrăgând finanţarea proporţional cu cheltuiala constatată neeligibilă, respectiv cheltuiala aferentă stâlpilor de beton şi plasei de sârmă zincată.

Aspectele constatate de către echipa de control referitoare la neregulă au fost detaliate la capitolul 6 din cadrul procesului-verbal de constatare, iar la capitolul 8 din cadrul aceluiaşi proces-verbal s-a concluzionat faptul că reclamanta a acţionat deliberat în scopul săvârşirii unei nereguli.

În ceea ce priveşte procedura de plată şi cea de achiziţii, AFIR, prin Centrul Regional, nu a avizat legalitatea şi conformitatea documentaţiei depuse de ofertanţi în cadrul procedurii de achiziţii, avizul dat reprezentând doar o verificare a efectuării paşilor şi depunerii documentelor impuse prin instrucţiunile de achiziţii, corectitudinea desfăşurării procedurilor de achiziţie şi autenticitatea documentaţiei rămânând în sarcina beneficiarului. În acest sens, verificarea privind autenticitatea documentaţiei aferente ofertelor din cadrul procedurii de achiziţii şi conformitatea şi legalitatea acestor oferte este obligaţia exclusivă a beneficiarului.

De asemenea, în ceea ce priveşte disp. art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, articol care precizează că "Obligaţia de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil", se arată că, pentru a se putea discuta aplicabilitatea acestui text de lege este necesară întrunirea cumulativă a celor două condiţii, respectiv eroarea autorităţii şi nedepistarea acesteia de către beneficiar în mod rezonabil.

Or, în situaţia în care este dovedită clar intenţia beneficiarului de eludare a normelor legale prin crearea în mod artificial a condiţiilor de obţinere a ajutorului financiar nerambursabil, este evident că nu se pune în discuţie "eroarea ce nu a fost depistată de beneficiar în mod rezonabil", ci doar nedepistarea neregulii de către autoritate într-o anumită etapă procedurală a proiectului.

Mai mult, chiar dacă ar accepta şi această opinie a reclamantei potrivit căreia recurenta avea posibilitatea de a verifica, anterior selectării cererii de finanţare, toate aspectele menţionate în procesul-verbal de constatare, acest lucru nu este de natură să conducă la ideea că neregulile constatate nu există, iar autoritatea contractantă nu este obligată la efectuarea controalelor ori că neregulile nedescoperite anterior conduc la anularea implicită a celor descoperite în faza de control ex-post.

De altfel, în privinţa acestei situaţii, al neobservării sau chiar aprecierii diferite anterioare de către autorităţile de monitorizare, CJUE s-a pronunţat în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l’Interieur, de l’Outre-mer, des Collectivites territoriales et de l’Immigration din 21 decembrie 2011, aplicând prin analogie raţionamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006. Astfel, Curtea a arătat că "împrejurarea că autorităţile competente ar fi fost informate de beneficiarul subvenţiei cu privire la alegerea cocontractantului înainte chiar de lansarea procedurii de cerere de ofertă care avea ca obiect atribuirea contractului de achiziţii publice în cauză, aceasta nu influenţează, ca atare, calificarea drept "abatere" în sensul articolului 1 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95".

CJUE conchide astfel, răspunzând celei de-a doua din întrebările preliminare că "nerespectarea de către o autoritate contractantă care beneficiază de o subvenţie FEDR a normelor privind atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de Directiva 92/50, cu ocazia atribuirii contractului care are ca obiect realizarea acţiunii subvenţionate, constituie o "abatere" în sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 2988/95 chiar dacă autoritatea naţională competentă nu putea să ignore, cu ocazia acordării acestei subvenţii, că beneficiarul decisese deja cărui prestator urma să îi încredinţeze realizarea acţiunii subvenţionate."

În Cauza C-94/05- Hotărârea Emsland-Starke GmbH din 16 martie 2006, Curtea a reţinut totodată că principiul protecţiei încrederii/aşteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziţii clare a dreptului comunitar şi nici comportamentul unei autorităţi naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar acestui drept comunitar.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Împotriva recursului promovat de autoritatea publică pârâtă, intimata - reclamantă SC "A." SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Recurenta enumeră şi chiar reproduce, în textul recursului său, multe dispoziţii legale sau clauze contractuale, făcând trimitere şi la Ghidul solicitantului. Cu toate acestea, recursul nu arată în concret care anume dispoziţii legale au fost încălcate prin sentinţa recurată cu referire la motivarea sentinţei şi la obiectul deliberării, respectiv conţinutul neregulilor.

a) Obiectul judecăţii este format de actul administrativ atacat, raportat la decizia de admitere parţială a contestaţiei administrative şi la motivarea dată de aceasta menţinerii parţiale a "Procesului-verbal".

Instanţa de fond a fost chemată a se pronunţa asupra existenţei sau nu a neregulii aşa cum a fost aceasta motivată prin Decizia de soluţionare a contestaţiei, deoarece această decizie a înlăturat ca nefondate orice alte elemente pe care Procesul-verbal le-a considerat ca nereguli sau definind nereguli.

Astfel, Decizia de soluţionare a contestaţiei reţine o singură neregulă şi menţine "decizia de neeligibilitate cu privire la sumele solicitate de către beneficiar în ceea ce priveşte stâlpii de beton prefabricaţi şi plasa de sârmă zincată, iar celelalte costuri aferente execuţiei gardului de împrejmuire sunt considerate cheltuieli eligibile", stabilind cheltuielile care trebuie recuperate la doar 50% (adică 79.309,69 RON) din costurile aferente celor două articole.

Pentru a ajunge la această concluzie, decizia arată că, în conformitate cu "manualul autorizare plăţi", "Materialele/bunurile folosite la lucrări achiziţionate sunt în conformitate cu buletinele de analiză a materialelor încorporate, certificatele de calitate/conformitate, buletinele de încercări şi agrementele tehnice", iar procedura de verificare la plată, pe teren, prevede în cazul lucrărilor, verificarea existenţei "unor certificate de calitate/conformitate a materialelor/bunurilor folosite la lucrări".

Se susţine că această cerinţă nu a fost îndeplinită, deoarece există doar Certificatele de conformitate nr. x din 29 martie 2013 şi nr. y din 29 martie 2013 emise de "B." SRL, executantul lucrării, care nu este, însă şi producătorul stâlpilor de beton prefabricaţi şi al plasei de sârmă şi că, pentru acest motiv, "nu se poate dovedi că stâlpii de beton prefabricaţi şi plasa de sârmă zincată folosită la realizarea împrejmuirii sunt noi, dar că lucrarea în sine respectă cerinţele tehnice prevăzute prin PT şi asumate de constructor prin oferta câştigătoare, avizată de AFIR".

Prin urmare, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, singura neregulă menţinută de decizia de soluţionare a contestaţiei este aceea referitoare la declaraţiile de conformitate cu privire la stâlpii de beton şi plasa de sârmă şi la calitatea acestora.

De aceea, sunt străine pricinii toate motivele invocate de recurentă în măsura în care abordează alte chestiuni, care au fost deja soluţionate în procedura administrativă prealabilă (cum sunt cele referitoare la preţurile materialelor, la procedura de achiziţie publică a lucrării, la comparaţii cu oferte neidentificate etc.).

b) Pe de altă parte, motivele de recurs, nu sunt admisibile dacă se referă la elemente ale stării de fapt stabilite de prima instanţă.

În speţă, prima instanţă a statuat că, deşi declaraţiile de conformitate nu provin de la producătorul materialelor, totuşi reclamanta a probat conformitatea acestora din punct de vedere calitativ şi tehnic prin Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, cât şi prin Raportul de încercări realizat de o entitate specializată independentă (raport care fusese depus odată cu dosarul de plată şi despre care pârâta era obligată să aibă cunoştinţă). De altfel, pârâta nu a contestat niciodată (nici măcar în recurs) aceste probe.

Rediscutarea, în recurs, a unor elemente care ţin de temeinicia unei hotărâri, nu este admisibilă, netemeinicia neconstituind un motiv de casare. Recursul este o cale extraordinară de atac prin care este supusă examinării instanţei de control judiciar numai legalitatea hotărârii atacate. O discuţie a elementelor stării de fapt este admisibilă numai pentru a se stabili dacă încadrarea acestora în normele de drept material s-a făcut corect, respectiv dacă instanţa a aplicat în mod corespunzător aceste dispoziţii. Or, în speţă, instanţa a stabilit că, în raport de unica sorginte a neregulii rămasă după soluţionarea procedurii prealabile, nu sunt întrunite elementele constitutive legale ale unei nereguli.

c) Susţinerile pârâtei, privitoare la necesitatea emiterii de declaraţii/certificate de conformitate de către producătorul direct al materialelor, sunt neîntemeiate.

Atât pentru stâlpi, cât şi pentru plasa de sârmă, executantul a emis declaraţii de conformitate în bună regulă, depuse la dosarul de plată. Astfel, "B." SRL, executantul lucrării, a emis Certificatele/Declaraţiile de conformitate nr. 80 din 29 martie 2013, nr. 81 din 29 martie 2013 şi nr. 82 din 29 martie 2013, care se referă în mod expres la plasa de sârmă şi la stâlpii de beton. Nici o normă legală sau clauză contractuală nu prevede necesitatea unor declaraţii de conformitate emise de producător - şi, de altfel, nici procesul-verbal şi nici decizia de soluţionare a contestaţiei nu arată vreo normă legală încălcată.

Deşi a invocat încă de la început această situaţie, totuşi pârâta nu a arătat niciodată, nici măcar în recurs, care ar fi normele legale care impun ca declaraţiile/certificatele de conformitate să fie emise de către producător.

Declaraţii de conformitate emise de producător nu sunt impuse nici de:

"Manualul autorizare plăţi" (citat în Decizia de soluţionare a contestaţiei); contractul de finanţare; alte norme interne ale pârâtei ori caietul de sarcini; Ghidul solicitantului.

Intimata a arătat că a făcut şi proba esenţială: pentru stâlpii din beton armat pentru împrejmuiri folosiţi la executarea lucrării, executantul a solicitat evaluarea rezistenţei betoanelor turnate în elemente din beton armat. Laboratorul de încercări în construcţii gradul II (Certificat de autorizare nr. x din 14 iunie 2011) al "C." SRL a emis Raportul de încercări nr. x din 10 ianuarie 2013, care atestă corespunderea calitativă a stâlpilor din beton armat folosiţi la împrejmuirea plantaţiei de la Vizejdia (obiectul Contractului de finanţare). Aceste determinări tehnice sunt mult mai relevante decât o simplă declaraţie sau un certificat de conformitate pentru că sunt urmarea verificării prin metode ştiinţifice a stâlpilor de beton în cauză.

În fine, este semnificativă grava inconsecvenţă a pârâtei, care a acceptat, în cadrul aceluiaşi Contract de finanţare, certificate de conformitate emise de constructori sau prestatori, inclusiv de societatea "B." SRL, aşa cum a dovedit cu înscrisurile ataşate răspunsului la întâmpinare depus la dosarul Curţii de Apel Timişoara la 22 iunie 2015. Cu privire la acestea, nu a fost constatată nicio neregulă, iar recurenta nu le-a contestat niciodată.

Intimata a solicitat şi înlăturarea susţinerilor pârâtei potrivit cărora nu ar fi făcut proba că stâlpii din beton ar fi noi. Curtea de Apel, analizând probele administrate, a constatat că acestea atestă contrariul susţinerilor pârâtei. În consecinţă, pârâta este aceea care ar fi trebuit să facă proba că stâlpii de beton utilizaţi la împrejmuirea în cauză nu ar fi noi.

Însăşi Decizia de soluţionare a contestaţiei reţine că lucrarea în sine respectă cerinţele tehnice prevăzute prin PT şi asumate de constructor prin oferta câştigătoare, avizată de AFIR.

Intimata invocă şi evidenta contradicţie a motivării deciziei: pe de o parte, afirmă cele anterior arătate; pe de altă parte, consideră că ar exista nereguli datorate faptului că acele certificate/declaraţii de conformitate nu sunt emise de producătorul bunurilor şi, fără acestea, se prezumă că bunurile în cauză nu ar fi noi. Singura neregulă ar fi, în realitate, potrivit Deciziei, una pur formală, combătută cu probe care nu au fost contestate.

Intimata realizează şi o scurtă analiză a probelor invocate, arătând că Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară din 24 noiembrie 2014 al d-lui ing. D. (expert tehnic judiciar la acea dată) arată în mod clar că fundaţiile stâlpilor, constatate şi examinate în teren, corespund proiectului tehnic, iar stâlpii din beton sunt stabili, fiind încastraţi în fundaţii de beton; pentru betonul de fundare există buletine de verificare emise de un laborator autorizat de încercări în construcţii şi corespunde cerinţelor proiectate, documentaţia aferentă existând la beneficiar; plasa de sârmă este fixată de stâlpi conform proiectului tehnic; devizul de cantităţi/lucrări (formularul F3) este corect întocmit şi lucrările efectuate şi materialele utilizate sunt de calitate bună. Procesul-verbal atacat a susţinut contrariul, deşi comisia de verificare nu avea nici o abilitare tehnică, fiind compusă exclusiv din funcţionari de specialitate economică.

Se invocă Raportul de încercări emis de un laborator de specialitate şi Proiectul tehnic de specialitate, care a fost avizat de pârâtă prin CA CRPDRP (Fişa de verificare nr. 1882 din 6 august 2012), iar dosarul de achiziţie a contractului de lucrări pentru împrejmuire a fost verificat şi avizat de OJPDRP Timiş şi de Centrul Regional 5 Vest (Fişa de avizare nr. x din 29 octombrie 2012 şi fişa de verificare nr. 712 din 29 octombrie 2012).

d) Opiniile exprimate în Procesul-verbal cu privire la preţurile plasei de sârmă şi ale stâlpilor de beton sunt subiective şi lipsite de temei de drept şi de fapt.

Preţurile elementelor de construcţie nu au fost negociate separat de către beneficiar cu executantul, întrucât obiectul procedurii de achiziţie l-a constituit contractul de executare a lucrărilor de construcţie, nu materialele sau alte bunuri.

Preţurile fac parte integrantă a ofertei tehnico-economice a "B." SRL, câştigătoarea procedurii de achiziţie a contractului de executare de lucrări.

Procedura de achiziţie a vizat întreaga lucrare de împrejmuire, criteriul de atribuire a contractului fiind preţul total cel mai scăzut, achiziţia separată a lucrărilor ori materialelor fiind interzisă pentru că presupunea fie încheierea de contracte suplimentare pentru achiziţia bunurilor în cauză (cu reducerea corespunzătoare a contractului licitat), fie atribuirea unui contract de executare de lucrări după alte criterii decât acelea înscrise în documentaţia de atribuire, situaţii care, însă, potrivit pct. 1.4 şi 1.5 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, în forma în vigoare la data încheierii contractului, constituiau (şi constituie în continuare) nereguli sancţionate de dispoziţiile legale menţionate.

Mai mult, art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, aplicabil în speţă, interzice divizarea artificială a contractelor de achiziţie de acelaşi tip a căror valoare depăşeşte 15.000 euro în contracte mai mici cu scopul evitării procedurilor legale (Contractul de finanţare, pct. 3.2 şi pct. 4.1.2 alin. (2) din Anexa IV - Instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiarii privaţi PNDR). Prin urmare, dacă ar fi procedat conform opiniilor exprimate în Procesul-verbal, ar fi putut fi susceptibili de nereguli sancţionate de lege.

În fine, preţurile de deviz ofertate de executant se încadrează în limitele preţurilor de referinţă stabilite de însăşi AFIR pentru achiziţiile din fonduri europene (iar acest aspect este necontestat şi, în plus, dovedit cu înscrisurile de la dosar).

Astfel, în răspunsul său, dat la solicitarea Curţii de Conturi, pârâta CRFIR 5 a arătat că: "Dosarul de achiziţie ce priveşte lucrările - gard de împrejmuire, au fost legal avizate la OJPDRP Timiş sub nr. x din 29 octombrie 2012, din cei 3 participanţi la licitaţie fiind desemnat câştigător SC B. SRL ca urmare a criteriului "preţul cel mai mic", ocazie cu care s-a verificat şi rezonabilitatea preţurilor. Licitaţia s-a făcut pe total valoare oferită şi nu pe componente. Între cei 3 ofertanţi nu au fost diferenţe mari de preţ. Astfel, pentru gardul de împrejmuire de 1665 ml s-a ajuns în urma licitaţiei la un preţ ml de 189,39 RON, respectiv 43,50 EUR/ml calculat la cursul din contractul de finanţare, preţ care se încadrează în baza de date APDRP, situându-se sub preţul maximal de 122,31 EUR, mai exact cu 65% mai scăzut decât preţul maximal de referinţă. S-a respectat întocmai procedura de achiziţii pentru beneficiari privaţi ai PNDR."

Intimata a arătat că doar actele emise de Curtea de Conturi au determinat pârâtele să-şi schimbe radical punctul de vedere pentru a nu risca sancţiunile pe care le-ar fi putut aplica Curtea de Conturi.

Pe de altă parte, pârâta se referă la o aşa-zisă ofertă făcută de o firmă din Deva ("E." SRL), dar nu a depus această ofertă, iar reclamanta a făcut dovada că firma în cauză este cu totul nerelevantă pe piaţa construcţiilor. Pârâtele au depus, în schimb, oferte de materiale ale unor firme, care nu sunt relevante, lipsind orice reper privind data la care erau utilizate, dar, mai ales, folosind preţuri la depozitul furnizorului, fără TVA, fără transport, fără cheltuieli de încărcare/descărcare, fără cheltuielile de executare a lucrărilor, fără profitul şi obligaţiile fiscale ale executantului.

e) Nu poate fi înlăturată cu totul nici poziţia pârâtei în raport de lucrarea finanţată, chiar dacă, aşa cum se arată în recurs, aceasta nu ar justifica neregula beneficiarului (dacă aceasta există).

Toate plăţile (care includ şi sumele contestate) au fost făcute de către AFIR numai după verificarea lucrărilor la faţa locului conform "Programului de control al calităţii lucrărilor" şi după semnarea, inclusiv de către reprezentanţii pârâtelor, a proceselor-verbale de recepţie pe stadii de lucrări, a Procesului-verbal nr. x din 5 decembrie 2012 de recepţie a lucrărilor la gardul de împrejmuire şi a Procesului-verbal nr. x din 30 aprilie 2013 de recepţie la terminarea lucrărilor. Aceste înscrisuri constituie dovada respectării normelor de calitate şi de conformitate privind materialele folosite, precum şi a faptului că atât stâlpii de beton încastraţi în fundaţii individuale din beton, cât şi plasa de sârmă zincată sunt noi.

f) În fine, situaţiile reţinute de Decizia de soluţionare a contestaţiei şi de Procesul-verbal nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) şi de Anexa din O.U.G. nr. 66/2011 pentru a fi calificate drept nereguli.

Aceste definiţii legale arată clar că o neregulă trebuie să fie o abatere de la norme de politică asumată în mod expres în domeniul respectiv de către autoritatea în cauză, de la prevederile legale aplicabile unei operaţiuni, în vigoare la data efectuării acesteia sau de la un ansamblu de principii şi reguli procedurale şi metodologice aplicabile. Dispoziţiile citate obligă, prin urmare, ca orice neregulă invocată a o autoritate să aibă la bază arătarea cu precizie a unei norme de conformitate, legalitate sau regularitate care să fi fost încălcată. Nu este suficientă simpla afirmare a unei încălcări şi nici măcar a unei legi sau a unui act administrativ cu caracter normativ ori a unor norme pretins încălcate, ci trebuie arătată acea parte (articol, paragraf, alineat etc.) a actului normativ care să fie aplicabilă domeniului verificat şi nu să nu fi fost respectată.

Pe de altă parte, O.U.G. nr. 66/2011 face o enumerare, în Anexă, a situaţiilor care constituie nereguli. Nici una din situaţiile reglementate nu are vreo legătură cu situaţia constatată de către pârâte şi care să fie imputată ca neregulă.

În concluzie, singura "abatere" care stă la baza stabilirii creanţei bugetare este pretinsa lipsă a declaraţiilor de conformitate emise de producătorul materialelor în cauză; fapta considerată abatere nu constituie, însă, o încălcare a unei cerinţe legale sau contractuale deoarece nu există dispoziţii legale sau clauze contractuale care să impună prezentarea de către beneficiarul finanţării a unor declaraţii de conformitate emise de producătorul materialelor în cauză, fiind suficiente declaraţiile de conformitate emise de executantul lucrării care are contract legal încheiat cu beneficiarul; această pretinsă abatere nu întruneşte elementele constitutive prevăzute de lege pentru existenţa unei nereguli; creanţa bugetară stabilită nu este certă, lichidă şi exigibilă.

Aşa cum a arătat, constatările pârâtelor se întemeiază în mod exclusiv pe opinii subiective, nesusţinute de fapt reale, lipsite de suport legal şi contrazise de probele administrate (toate fiind aduse la cunoştinţa pârâtei în procedurile administrative). O creanţă bugetară trebuie să aibă atât temeiuri clare de drept, cât şi stări de fapt care să fie probate - nici una din aceste caracteristici nu se poate regăsi în speţă. În consecinţă, întreaga creanţă bugetară menţinută în sarcina sa este lipsită de vreun temei de fapt sau de drept.

5. Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

7.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 17 noiembrie 2014, întocmit de pârâtul Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest, s-au constatat nereguli la lucrarea "gard împrejmuire", în sensul că suma de 157.669,71 RON (50% din suma de 315.339,42 RON autorizată la plată) "nu reflectă un preţ rezonabil, nefiind corespunzător valorii elementelor componente, respectiv, plasa de sârmă zincată şi stâlpii de beton prefabricaţi care au fost utilizate la realizarea împrejmuirii; în plus, pentru stâlpii de beton, nu s-a putut obţine asigurarea rezonabilă că aceştia sunt noi, aspectul exterior al acestora evidenţiind imperfecţiuni care se pot produce doar ca urmare a expunerii la intemperii o lungă perioadă de timp" de asemenea, organul de control a mai reţinut că preţurile plasei de sârmă zincată şi ale stâlpilor de beton ar fi exagerate, în comparaţie cu o ofertă făcută de SC "E." SRL (preluată de echipa de verificare de pe Internet), iar declaraţiile de conformitate nu sunt emise de către producător, ci de SC " B." SRL, executantul lucrării .

În această situaţie, organul de control a evaluat lucrările neeligibile la suma de 157.669,71 RON, dispunându-se recuperarea creanţei bugetare de la societatea debitoare SC A. SRL

Societatea reclamantă a formulat contestaţie împotriva procesului-verbal anterior indicat, iar prin Decizia nr. x din 9 ianuarie 2015, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a admis în parte, contestaţia, menţinându-se un debit în cuantum de 79.309,69 RON, la care se adaugă accesorii .

Pentru a adopta această soluţie, organul de soluţionare a contestaţiei a reţinut, în esenţă, că societatea reclamantă a respectat proiectul tehnic, autorizaţia de construire, devizul pe obiect aprobat de Agenţie şi lista de cantităţi de lucrări, dar nu a făcut dovada cerinţei din manualul de autorizare a plăţilor - potrivit căruia "Materialele/bunurile folosite la lucrări/achiziţionate sunt în conformitate cu buletinele de analiză a materialelor încorporate, certificatele de calitate/conformitate, buletinele de încercări şi agrementele tehnice" astfel, a reţinut că, întrucât reclamanta deţine doar certificate de conformitate emise de SC B. SRL - executantul lucrări - există, suspiciunea că materialele folosite nu sunt noi.

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

Ca o primă precizare, în ceea ce priveşte neregula constatată, Înalta Curte reţine că există o dezbatere contradictorie între părţi cu privire la ceea ce constituie obiectul neregulii.

În mod corect a susţinut intimata-reclamantă că Decizia de soluţionare a contestaţiei reţine o singură neregulă şi menţine "decizia de neeligibilitate cu privire la sumele solicitate de către beneficiar în ceea ce priveşte stâlpii de beton prefabricaţi şi plasa de sârmă zincată, iar celelalte costuri aferente execuţiei gardului de împrejmuire sunt considerate cheltuieli eligibile", stabilind cheltuielile care trebuie recuperate la doar 50 % (adică 79.309,69 RON) din costurile aferente celor două articole.

Pentru a ajunge la această concluzie, decizia arată că, în conformitate cu "manualul autorizare plăţi", "Materialele/bunurile folosite la lucrări/achiziţionate sunt în conformitate cu buletinele de analiză a materialelor încorporate, certificatele de calitate/conformitate, buletinele de încercări şi agrementele tehnice", iar procedura de verificare la plată, pe teren, prevede în cazul lucrărilor, verificarea existenţei "unor certificate de calitate/conformitate a materialelor/bunurilor folosite la lucrări".

Se susţine că această cerinţă nu a fost îndeplinită, deoarece există doar Certificatele de conformitate nr. x din 29 martie 2013 şi nr. y di 29 martie 2013 emise de "B." SRL, executantul lucrării, care nu este, însă şi producătorul stâlpilor de beton prefabricaţi şi al plasei de sârmă şi că, pentru acest motiv, "nu se poate dovedi că stâlpii de beton prefabricaţi şi plasa de sârmă zincată folosită la realizarea împrejmuirii sunt noi, dar că lucrarea în sine respectă cerinţele tehnice prevăzute prin PT şi asumate de constructor prin oferta câştigătoare, avizată de AFIR".

Prin urmare, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, singura neregulă menţinută de decizia de soluţionare a contestaţiei este aceea referitoare la lipsa declaraţiilor de conformitate cu privire la stâlpii de beton şi plasa de sârmă şi la calitatea acestora, în lipsa cărora nu se poate dovedi că materialele folosite sunt noi (stâlpii şi gardul de sârmă).

Ca atare, Înalta Curte este de acord cu intimata-reclamantă, în sensul că sunt străine pricinii toate motivele invocate de recurentă care abordează alte chestiuni, deja soluţionate în procedura administrativă prealabilă (cum sunt cele referitoare la preţurile materialelor ca nefiind rezonabile, la procedura de achiziţie publică a lucrării, la comparaţii cu alte oferte etc.).

Apoi, se mai constată că deşi recurenta se referă la neindicarea de către prima instanţă a temeiului juridic al soluţiei date sau la nemotivarea cu privire la anumite aspecte, dincolo de împrejurarea că recurenta nu a invocat în mod formal cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., modul de susţinere a acestor lipsuri în argumentare se încadrează în concret în motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizat în cadrul acestuia în cele ce urmează.

Deci, neregula asupra căreia instanţa trebuie să stabilească legalitatea reţinerii acesteia se referă la lipsa unor certificate de calitate/conformitate a materialelor/bunurilor folosite la lucrări care să fie emise de producător, în lipsa lor neputându-se dovedi că stâlpii de beton prefabricaţi şi plasa de sârmă zincată folosită la realizarea împrejmuirii sunt noi.

Organul de control a reţinut că certificatele de conformitate emise de executantul lucrării (B. SRL) care nu este şi producător, nu îndeplinesc cerinţa.

Prima instanţă a reţinut că absenţa certificatelor emise de producător nu este aptă să determine neeligibilitatea cheltuielilor, câtă vreme reclamanta a prezentat o expertiză extrajudiciară - întocmită de expertul autorizat D., precum şi Raportul de încercări nr. 37 din 10 ianuarie2013 - întocmit de SC C. SRL, din care rezultă că toate materialele utilizate la construcţia împrejmuirii corespund din punct de vedere calitativ şi satisfac exigenţele de natură tehnică impuse pentru obiectivul finanţat . Or, rolul certificatelor de calitate emise de producător este tocmai acela de a garanta conformitatea din punct de vedere tehnic/calitativ a produselor furnizate. Câtă vreme, însă, conformitatea materialelor a fost dovedită de beneficiar prin metode directe (expertiza, respectiv, raport de încercări), finalitatea urmărită prin impunerea certificatelor de calitate a fost atinsă. În atare situaţie, dovedită fiind, în cauză, conformitatea materialelor utilizate de beneficiar cu cerinţele proiectului tehnic, nu există nicio raţiune pentru a se reţine în sarcina acestuia o neconformitate de natură să atragă neeligibilitatea cheltuielilor finanţate şi recuperarea acestora.

Înalta Curte urmează să reţină ca fiind întemeiată opinia recurentei-pârâte, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, prin art. 1 alin. (3) din contractul de finanţare:

"Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare, iar pe perioada de monitorizare de 5 ani de la data ultimei plăţi beneficiarul trebuie să-şi respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil."

Apoi, conform Anexei I la Contractul de Finanţare, art. 1 alin. (2):

"Regulile privind achiziţiile realizate de beneficiari sunt emise de către Autoritatea Contractantă, iar Beneficiarul finanţării nerambursabile este obligat să le respecte."

Or, prin Manualul de procedură pentru autorizare plăţi, autoritatea contractantă a statuat faptul că beneficiarul trebuie să dovedească faptul că materialele/bunurile folosite la lucrări/achiziţionate sunt în conformitate cu buletinele de analiză a materialelor încorporate, certificatele de calitate/conformitate, buletinele de încercări şi agrementele tehnice, iar procedura de verificare la plată, pe teren, prevede în cazul lucrărilor, verificarea existenţei unor certificate de calitate/conformitate a materialelor/bunurilor folosite la lucrări.

Ca urmare, intimata-reclamantă nu se poate apăra folosind argumentul că nu exista o obligaţie legală a acesteia de a prezenta certificatele de conformitate şi că nu a fost indicat temeiul legal pentru instituirea unei asemenea obligaţii în sarcina sa.

Conform prevederilor Legii nr. 608 din 31 octombrie 2001, privind evaluarea conformităţii produselor, sarcina emiterii certificatului de conformitate revine exclusiv producătorului sau unui reprezentant al acestuia. Astfel, declaraţia de conformitate reprezintă o parte a procedurii de evaluare a conformităţii, prin care un producător sau un reprezentant autorizat al acestuia dă o asigurare scrisă că un produs satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile sau este în conformitate cu tipul pentru care s-a emis un certificat de examinare de tip şi satisface cerinţele esenţiale din reglementările tehnice aplicabile;

Aceeaşi lege stabileşte că prin producător se înţelege o persoană fizică autorizată sau persoană juridică, responsabilă pentru proiectarea şi realizarea unui produs, în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, în numele său. Responsabilităţile producătorului se preiau de orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică ce asamblează, ambalează ori etichetează produse în vederea introducerii pe piaţă şi/sau a punerii în funcţiune, sub nume propriu.

De asemenea, art. 12 din aceeaşi lege prevede următoarele:

"Conformitatea produselor cu cerinţele esenţiale este atestată prin declaraţia de conformitate EC întocmită de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, rapoartele de încercare, certificatele ori alte documente care atestă conformitatea, emise de laboratoare, respectiv de organisme de certificare sau de inspecţie, alese de producător, conform procedurilor de evaluare, şi prin marcajul CE, potrivit reglementărilor tehnice aplicabile."

Astfel, se constată că, nici în urma verificărilor şi nici în cadrul prezentului dosar, beneficiarul nu a prezentat/obţinut certificatele de calitate/conformitate ale materialelor de la producătorul acestora.

În ceea ce priveşte cele două înscrisuri reţinute de prima instanţă ca făcând o dovadă echivalentă acestor certificate, Înalta Curte constată că nu poate fi avut în vedere un asemenea argument.

În ceea ce priveşte expertiza extrajudiciară întocmită de expertul autorizat D., aceasta constată, prin concluziile sale, că a fost respectat proiectul tehnic, situaţia faptică din teren corespunzând situaţiei scriptice; în urma verificărilor devizului de cantităţi/lucrări, se reţine că acesta este întocmit corect; lucrările efectuate şi materialele utilizate sunt de calitate bună. Astfel, raportul face constatări referitoare la calitatea materialelor, dar nu reţine că ar fi noi, aceasta fiind singura constatare care ar fi putut remedia lipsa certificatelor emise de producător.

Or, scopul solicitării certificatelor emise de producător este acela de a asigura împrejurarea că materialele folosite sunt noi, acesta fiind şi suspiciunea exprimată de organul de control prin actele contestate; suspiciunea este susţinută veridic prin afirmaţiile că ochiurile gardului de plasă creşteau progresiv, iar stâlpii de beton prezentau zone în care betonul era spart şi nu avea o formă integră, fiind daţi cu var alb pentru îmbunătăţirea aspectului exterior al acestora (existând suspiciunea că nu sunt noi, ci de tipul celor folosiţi în viticultură).

În ceea ce priveşte Raportul de încercări nr. 37 din 10 ianuarie 2013 întocmit de SC C. SRL, concluzia acestuia este în sensul că betonul turnat în stâlp îndeplineşte cerinţele unei anumite clase de beton, dar, similar celor de mai sus, nu reţine că nu reţine că stâlpii folosiţi au fost noi, aceasta fiind singura constatare care ar fi putut remedia lipsa certificatelor de la producător.

Or, deşi de plano Înalta Curte nu exclude posibilitatea ca demonstrarea calităţii/conformităţii să se poată complini prin alte înscrisuri fără ca acest lucru să ducă la încălcarea prevederilor Ghidului Solicitantului, ale H.G. nr. 224/2008, O.U.G. nr. 66/2011 sau a clauzelor contractuale, în speţă, prin cele două înscrisuri invocate, nu s-a realizat proba similară certificatelor emise de producător.

În ceea ce priveşte susţinerile contradictorii ale părţilor cu privire la posibilitatea instanţei de recurs de reapreciere a probatoriului, Înalta Curte reţine că verificarea modului de aplicare a legii de către prima instanţă impune verificarea corectei stabiliri a situaţiei de fapt de către prima instanţă, astfel că intră în cadrul cercetării motivelor de recurs şi analiza legalei stabiliri a situaţiei de fapt de către prima instanţă.

Cum s-a statuat deja mai sus, susţinerile recurentei referitoare la faptul că preţurile achitate de beneficiar nu ar fi rezonabile nu mai fac obiectul prezentului proces, fiind înlăturate de către comisia de soluţionare a contestaţiei administrative, care a reţinut ca unică neregulă lipsa certificatelor de calitate/conformitate şi suspiciunea că materialele folosite (gardul de sârmă şi stâlpii) nu ar fi noi.

Faptul că în situaţii similare, autoritatea contractantă ar fi procedat diferit şi nu a reţinut existenţa vreunei nereguli nu poate duce la anularea actelor emise în prezenta cauză, cât timp s-a justificat legal emiterea acestora.

7.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Astfel, faţă de argumentele deja reţinute, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa sentinţa civilă recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 231 din 6 octombrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SRL, şi intimaţii-pârâţi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest şi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Timiş.

Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2019 .

Procesat de GGC - LM