Jurisdictional conflict over annulment of public property concession: special jurisdiction of O.U.G. 54/2006 art. 66 prevails over general Law 554/2004 rules

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 28 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta Administraţia Naţionala "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A. SRL şi Agenţia Naţională pentru Piscicultură şi Acvacultură, denumită A.N.P.A., anularea Contractului de concesiune nr. x din 18 august 2006, încheiat între SC A. SRL şi Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol (actuala A.N.P.A.) precum şi, pe cale de consecinţă, a Actului adiţional nr. x din 6 august 2008, Actului adiţional nr. x din 8 iunie 2010, Actului adiţional nr. x din 8 februarie 2017, încheiat cu Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. A solicitat radierea înscrierii în cartea funciară a imobilului Lacul Gălăţui, a dreptului de administrare al ANPA şi al Actului de concesiune nr. 145 din 18 august 2006.

A solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, conform art. 64 C. proc. civ., în calitate de proprietar al Lacului Gălăţui.

În motivarea cererii, în esenţă, reclamanta arătat că, încă din anul 2000 a fost stabilită apartenenţa Lacului natural Gălăţui la domeniul public al statului, fiind astfel în administrarea Administraţiei Naţională "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa. Pe cale de consecinţă, Contractul de concesiune nr. x din 18 august 2006, încheiat între Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol şi SC A. SRL, preluat ulterior de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, precum şi Actele adiţionale nr. x din 6 august 2008, nr. y din 8 iunie 2010, nr. z din 8 februarie 2017 sunt nule.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 8, alin. (2) şi (3), art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin Sentinţa nr. 349 din 27 aprilie 2018 Tribunalul Buzău a respins excepţia necompetenţei materiale invocate de pârâtele Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi SC A. SRL, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău Ialomiţa şi pe pârâtele Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi SC A. SRL în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Buzău a reţinut că între Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol şi pârâta SC A. SRL a fost încheiat, la data de 18 august 2006, în baza Legii nr. 219/1998, contractul de concesiune nr. x, prin care societăţii pârâte i-a fost concesionat un teren pe care sunt amplasate amenajările piscicole, precum şi terenurile aferente acestora, în suprafaţă totală de 799,80 ha, aflate în perimetru localităţilor Grădiştea, Alexandru Odobescu, Independenţa şi Vlad Ţepes.

Prin Actul adiţional nr. x din 6 august 2008 la contractul de concesiune, Agenţia Domeniilor Statului s-a subrogat, începând cu data de 10 martie 2008, în drepturile Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ce rezulta din contractul de concesiune.

Ulterior, prin Actul adiţional nr. x din 8 iunie 2010 la contractul de concesiune, pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură s-a subrogat, începând cu data de 24 octombrie 2009, în drepturile Agenţiei Domeniilor Statului în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ce rezulta din contractul de concesiune.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Buzău Ialomiţa a solicitat anularea contractului de concesiune şi a actelor adiţionale la acesta, susţinând, în esenţă, ca bunul concesionat, proprietate publică a statului, era, la data încheierii contractelor, în administrarea sa, iar nu în administrarea Agenţiei pârâte, astfel încât aceasta a transferat un drept pe care nu îl avea.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii.

Contractul de concesiune în cauză se circumscrie, în mod evident, definiţiei de mai sus, având natura unui act administrativ ce poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004, care constituie cadrul general în materie.

Instanta a observat că acesta a fost încheiat sub imperiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, în vigoare până la data de 30 iunie 2006, dată de la care regimul concesiunilor bunurilor de proprietate publică este reglementat de O.U.G. nr. 54/2006.

Potrivit art. 70 al O.U.G. nr. 54/2006:

"Contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor."

În opinia instanţei, reglementările avute în vedere sunt cele de drept substanţial, iar nu şi cele de drept procesual, în acest caz fiind incidente dispoziţiile art. 24 din C. proc. civ., în temeiul cărora, legea aplicabilă, din punct de vedere procedural, deci şi sub aspectul competenţei, este cea în vigoare la data introducerii acţiunii.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Potrivit art. 73 alin. (3) lit. t) din Constituţia României, prin lege organică se reglementează celelalte domenii pentru care în legea fundamentală se prevede adoptarea de legi organice.

Potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţie:

"(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică."

Potrivit art. 115 alin. (4) teza finală din Constituţie:

"Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alin. (1)."

Astfel, pe baza textelor de lege precitate, instanţa a reţinut că O.U.G. nr. 54/2006 este o ordonanţă de urgenţă care cuprinde norme de natura legii organice, fiind de altfel şi aprobată prin lege organică, respectiv Legea nr. 22/2007 (adoptată cu majoritatea cerută de art. 76 alin. (1) din Constituţie, care reglementează adoptarea legilor organice).

În consecinţă, competenţa instanţei trebuie stabilită prin raportare la dispoziţiile legii organice speciale, respectiv potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006:

"(1) Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. (2) Acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului."

Litigiul de soluţionat este unul în legătură cu încheierea contractului de concesiune, astfel încât, potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006, competenţa materială revine tribunalului, iar competenţa teritorială tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul concedentului, în cauză Tribunalului Bucureşti.

2. A doua instanţă învestită.

După declinare, la data de 29 iunie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa nr. 5566 din 24 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" -Administraţia Bazinală de Apă Buzău- Ialomiţa în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău - în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti, a reţinut că, în actuala reglementare, tribunalele judecă în primă instanţă, ca instanţe de apel şi ca instanţe de recurs, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. Tribunalul este instanţă de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă, în sensul că, ori de câte ori, legiuitorul nu prevede instanţa competenţă a soluţiona o anumită cerere, aceasta va fi judecată în primă instanţă de către tribunal.

A reţinut că reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, astfel încât competenţa materială revine curţii de apel, în funcţie de rangul autorităţii publice.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele ce privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de l.000.000 se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.

Având în vedere art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care prevede o competenţă alternativă, reclamanta alegând deja instanţa de la sediul său, a constatat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 54/2006, nici din punct de vedere al dreptului material, nici din punct de vedere al dreptului procesual, întrucât contractul în litigiu a fost încheiat sub imperiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, în vigoare până la data de 30 iunie 2006, iar potrivit art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006, contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor, dar şi că Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor nu prevede o competenţă specială, astfel cum prevede art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006, văzând şi dispoziţiile art. 99 alin. (2) şi art. 129 alin. (2) pct. 2 potrivit cu care necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, precum şi dispoziţiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ. din 2010, a apreciat excepţia necompetenţei materiale întemeiată.

3. A treia instanţă învestită.

La data de 6 noiembrie 2018 cererea fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub numărul de Dosar x/2018

Prin Sentinţa nr. 56 din data de 11 martie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti, de soluţionare a cauzei. A declinat competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect anulare act administrativ formulată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL, Agenţia Naţională pentru Piscicultură şi Acvacultură şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău - în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că prin acţiunea dedusă judecaţii reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău Ialomiţa, a solicitat anularea Contractului de concesiune încheiat la data de 18 august 2006, a Actului adiţional nr. x din 6 august 2008 şi a Actului adiţional nr. x din 8 iunie 2010 la contractul de concesiune, susţinând în esenţă că bunul concesionat proprietate publică a statului era la data încheierii contractului în administrarea sa şi nu în administrarea pârâtei Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică sunt asimilate actelor administrative.

Contractul de concesiune în cauză are natura unui act administrativ, acesta fiind încheiat sub imperiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, în vigoare până la data de 30 iunie 2006, data de la care regimul concesiunilor este reglementat de O.U.G. nr. 54/2006.

Potrivit art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006 contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă rămân supuse reglementarilor în vigoare la data încheierii lor.

Conform prev. art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006, competenţa de soluţionare în prima instanţă a litigiilor legate de executarea contractelor de concesiune - având ca obiect bunuri proprietate publică, revine instanţei de contencios administrativ.

Ori, potrivit disp. art. 24 din C. proc. civ., legea aplicabilă din punct de vedere procedural, deci şi sub aspectul competenţei este cea în vigoare la data introducerii acţiunii.

Aşadar, dispoziţiile relative la competenţă sunt de imediată aplicare, chiar dacă din punct de vedere al dreptului material contractul rămâne guvernat de legea aplicabilă la data încheierii lui (acesta fiind, în realitate, sensul dispoziţiei cuprinse în art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006).

Curtea, a apreciat că Legea nr. 554/2004 constituie cadrul general în materie, iar O.U.G. nr. 54/2006 conţine dispoziţii speciale în materia contractelor de concesiune privind bunuri proprietate publică.

Aşa cum s-a menţionat anterior, conform art. 66 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006 acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află concedentul.

Fiind reglementată o dispoziţie specială de competenţă, nu interesează calitatea de autoritate centrală a emitentului actului, pentru a atrage competenţa curţii de apel.

Faţă de aceste considerente, constatând ca sediul concedentului se află în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, cât şi competenţa materială prevăzută de lege, în temeiul art. 130 şi următoarele C. proc. civ., Curtea de Apel a admis excepţia necompetentei materiale şi teritoriale de soluţionare a cauzei şi a declinat competenţa materială şi teritorială în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la anularea contractului de concesiune încheiat la data de 18 august 2006, a Actului adiţional nr. x/06 august 2008 şi a Actului adiţional nr. x din 8 iunie 2010 la contractul de concesiune.

Prin contractul de concesiune atribuire directă nr. 145 din data de 18 august 2006, încheiat în temeiul Legii nr. 192/2001, privind fondul piscicol, pescuit şi acvacultură, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 268/2001, cu modificările şi completările ulterioare şi a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 626/2001, Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi Normelor metodologice de aplicare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 216/1999, în baza Hotărârii Consiliului de Administrare al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol nr. 61 din 27 mai 2005 prin care s-a aprobat concesiunea prin atribuire directă şi Hotărârea C.A. al C.N.A.F.P. nr. 34 din 29 martie 2006 privind aprobarea procedurii de concesionare prin atribuire directă, a Deciziei nr. 29 din 29 martie 2006 şi a Hotărârii C.A. nr. 82 din 15 iunie 2006, s-a concesionat prin atribuire directă suprafaţa de teren pe care sunt amplasate amenajările piscicole precum şi terenurile aferente acestora în suprafaţă totală de 799,80 ha aflate în perimetrul localităţilor Grădiştea, Alexandru Odobescu, Independenţa şi Vlad Ţepeş, judeţul Călăraşi, amenajarea piscicolă RASA - GALATIU în schimbul unei redevenţe în conformitate cu obiectivele concedentului.

Ca obiective principale sunt menţionate exploatarea în condiţii de eficienţă şi asigurarea întreţinerii terenului din prezentul contract, satisfacerea interesului public şi respectarea normelor legale privind protecţia mediului şi conservarea calităţii terenului.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Având în vedere data la care contractul de concesiune a fost încheiat (18 august 2006) rezultă că regimul concesiunilor este reglementat de O.U.G. nr. 54/2006.

Potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006 "Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică, denumit în continuare contract de concesiune, este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică în schimbul unei redevenţe".

În raport de aceste dispoziţii rezultă că actul supus cenzurii instanţei îl reprezintă contractul de concesiune, contract ce are natura unui act administrativ.

Potrivit art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006 contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă rămân supuse reglementarilor în vigoare la data încheierii lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 54/2006: (1) Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. (2) Acţiunea în justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.

Concret, competenţa de soluţionare în prima instanţă a litigiilor legate de executarea contractelor de concesiune - având ca obiect bunuri proprietate publică, revine instanţei de contencios administrativ, respectiv a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că deşi alin. (1) al articolului 66 din actul normativ sus-citat prevede aplicabilitatea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu pot fi neglijate dispoziţiile statuate la alin. (2) care prevăd în mod expres faptul că acţiunea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.

Totodată, se constată că normele de competenţă statuate prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, în speţă dreptul special fiind reprezentat de dispoziţiile O.U.G. nr. 54/2006, care se aplică cu prioritate în virtutea principiului de drept conform căruia specialul derogă de la general, astfel încât ori de câte ori există prevederi derogatorii prevăzute în legi speciale incidente în cauză, acestea din urmă au întâietate.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 33/2008, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat:

"Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială."

Având în vedere că, contractul de concesiune atribuire directă nr. 145 din data de 18 august 2006 a fost încheiat de către Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, cu sediul în Bucureşti, str. x. nr. 8, iar ca urmare a modificărilor legislative la Contractul de concesiune nr. x din 18 august 2006 a fost încheiat Actul adiţional nr. x din 6 august 2008 de către Agenţia Domeniilor Statului cu sediul în Bucureşti, str. x, sector 1 şi Actul adiţional nr. x din 8 iunie 2010 de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, cu sediul în Bucureşti, str. x, Înalta Curte constată că sediul concedentului a fost şi a rămas în Bucureşti.

Aşadar, având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că sediul concedentului este în Bucureşti, instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti în a cărui jurisdicţie se află concedentul.

5. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Buzău - în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, SC A. SRL şi Agenţia Naţională pentru Piscicultură şi Acvacultură, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2019.

Procesat de GGC - LM