Military reserve order: late pre-litigation complaint due to invalid communication of classified act

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii - prin UM XX Bucureşti - Oficiul Juridic s-a solicitat de aceasta, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. AP I 0186 din 28 mai 2014; obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor băneşti cuvenite de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data trecerii în rezervă (28 mai 2014) şi până la pronunţarea unei hotărâri irevocabile în prezenta cauză, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale aferente începând cu data emiterii actului administrativ contestat (28 mai 2014) şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1.217,21 RON achitate de reclamanta în baza chitanţei nr. x din 11 iulie 2014 emisă de Serviciul Român de Informaţii - Unitatea Militară YY Cluj-Napoca; obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 338 din 18 iunie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins ca tardivă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, reprezentat prin Unitatea Militară XX Bucureşti - Oficiul Juridic.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 338 din 18 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat în principal admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar a solicitat modificarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat.

3.1. O primă susţinere vizează soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, în acest sens recurenta-reclamantă arată că prima instanţă nu a analizat, nici formal, incidenţa în cauză a disp. art. 81 lit. a) din Regulamentul disciplinei militare, conform cărora sancţiunile militare se aduc la cunoştinţă, în scris şi, după caz, şi la adunarea ordonată a cadrelor militare.

Importanţa analizării incidenţei dispoziţiilor legale este evidentă, arată recurenta-reclamantă, având în vedere că în cazul în care prima instanţă ar fi dat eficienţă acestora, se impunea concluzia propusă, aceea de nelegalitate a comunicării verbale a ordinului de trecere în rezervă, din data de 29 mai 2014.

Prima instanţă ar fi trebuie să constate că data la care reclamanta a luat la cunoştinţă de conţinutul ordinului de trecere în rezervă nu poate fi considerată a fi mai devreme de 16 septembrie 2014, data la care pârâtul a comunicat temeiul legal aplicat pentru luarea măsurii trecerii în rezervă.

Astfel, contestaţia depusă în data de 17 octombrie 2014 a fost făcută în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, calculat începând cu data la care se poate considera că reclamanta a luat la cunoştinţă de conţinutul actului vătămător, 16 septembrie 2014.

Prima instanţă ar fi trebuit să reţină că, din răspunsurile reclamantei la interogatoriu, se confirmă ideea că în data de 29 mai 2014 a existat o comunicare ambiguă a actului de trecere în rezervă, reclamanta nefiind în măsură să cunoască sensul şi efectele deciziei comunicate.

În data de 29 mai 2014, reclamanta a putut doar să bănuiască, fără să aibă însă certitudinea că s-a emis un act care îi vatămă drepturile, deoarece reprezentantul SRI i-a comunicat numai faptul că a fost trecută în rezervă, nu şi actul în materialitatea lui, având convingerea că un exemplar al procesului-verbal semnat în acea dată, i se va comunica ulterior.

Prima instanţă, mai arată recurenta-reclamantă, a reţinut în mod greşit încălcarea termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, întrucât a raportat la termenul de 6 luni la data de 29 mai 2014 - data la care se pretinde că i s-a adus la cunoştinţă ordinul de trecere în rezervă atacat.

Potrivit disp. art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni trebuia calculat de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, iar nu de la data luării la cunoştinţă privind actul administrativ contestat, astfel cum în mod eronat a reţinut prima instanţă.

În speţă, termenul de 6 luni prevăzut de art. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuia raportat la data de 21 noiembrie 2014, data la care a fost comunicată Adresa nr. x din 18 noiembrie 2014, prin care pârâtul a răspuns plângerii prealabile.

Prima instanţă nu a analizat teza subsidiară formulată de reclamantă, prin care s-a argumentat că introducerea plângerii prealabile la data de 17 octombrie 2014 împotriva actului administrativ emis la 28 mai 2014, s-a făcut cu respectarea termenului de 6 luni de la emiterea lui, conform art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ.

Se mai invocă şi existenţa unor "motive temeinice", reprezentate de culpa administraţiei concretizată prin necomunicarea valabilă a măsurii de trecere în rezervă, precum şi existenţa interdicţiei de a se deplasa în sediul SRI, dispusă prin Ordonanţa procurorului militar din 29 mai 2015, emisă în Dosarul nr. x/2014.

3.2. O altă critică adusă soluţiei primei instanţe, vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil; cauza fiind soluţionată în baza unor documente clasificate, la care reclamanta şi apărătorul său nu au avut acces, fiind încălcate prevederile art. 6 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 8 C. proc. civ. (principiul egalităţii), art. 13 C. proc. civ. (dreptul la apărare), art. 14 C. proc. civ. (principiul contradictorialităţii).

În concret, susţine recurenta-reclamantă, a fost lipsită de orice posibilitate de a proba contrariul celor consemnate de pârât, nu cunoaşte ce documente în formă clasificată au fost depuse la dosar şi nivelul de clasificare, instanţa de fond încălcând prevederile art. 15 lit. e) şi art. 33 din Legea nr. 182/2002.

Astfel, documentele pe care pârâtul le-a clasificat ca "secrete de serviciu" erau destinate informării reclamantei cu privire la situaţia personală a acesteia, respectiv decizia de trecere în rezervă, procesul-verbal privind comunicarea deciziei şi nota de lichidare.

În acelaşi sens, recurenta-reclamantă apreciază că prima instanţă a încălcat principiul imparţialităţii (subiective), prin unele aprecieri exprimate oral în cursul dezbaterilor, cu titlu exemplificativ fiind dată intervenţia judecătorului în sensul susţinerii poziţiei pârâtului privitoare la necesitatea clasificării documentelor care privesc cariera acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 octombrie 2015, intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor prin încheierea din 27 februarie 2018.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziţii s-a avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Cu privire la soluţionarea excepţiei de tardivitate a formulării acţiunii reclamantei A.

Instanţa de fond, ţinând seama de specificul cauzei, respectiv de faptul că o parte dintre documentele ce au justificat trecerea în rezervă a reclamantei, au caracter de înscrisuri în formă clasificată, a considerat că termenul de referinţă prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 îl reprezintă data luării la cunoştinţă a actului, ca existenţă şi conţinut, aceasta fiind data de 29 mai 2014, ora 10:45, ca urmare a încheierii procesului-verbal nr. S/1.146.036, depus în forma clasificată.

Procesul-verbal a fost semnat de reclamantă, cu menţiunea că nu are observaţii cu privire la acesta, existând menţiunea că a fost adus la cunoştinţă ordinul de trecere în rezervă, prevederile legale în baza cărora a fost luată măsura, procedurile regulamentare interne pentru predarea funcţiei, echipamentelor profesionale şi documentaţiei.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu a analizat şi nu a aplicat dispoziţiile art. 81 lit. a) din Regulamentul disciplinei militare, conform cărora "sancţiunile militare se aduc la cunoştinţă în scris".

Din actele dosarului nu se confirmă susţinerea recurentei, deoarece aceasta nu a fost trecută în rezervă ca urmare a unei sancţiuni disciplinare, ci pentru nevalidarea avizului privind accesul la informaţii clasificate, potrivit art. 85 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 80/1995, în urma instrumentării de către Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militar a unui dosar penal, soluţionat prin încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Ordinul de trecere în rezervă a fost adus la cunoştinţa recurentei-reclamante prin intermediul procesului-verbal din data de 29 mai 2014, act pe care partea nu îl contestă, dar susţine că la acel moment nu a avut certitudinea că s-a emis un act care îi vatămă drepturile, motiv pentru care se aştepta ca ordinul să îi fie comunicat.

Comunicarea ordinului de trecere în rezervă, având însă natura unui document clasificat, iar recurenta-reclamantă nu mai deţinea avizul de acces la informaţii clasificate, nu poate fi realizată sub forma cerută de aceasta, care se aplică în situaţia unor acte administrative neclasificate.

Astfel, înştiinţarea recurentei-reclamante cu privire la existenţa ordinului şi întocmirea unui proces-verbal semnat de persoana în cauză, este în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi respectă noţiunea "dată comunicării actului", în privinţa unui înscris clasificat.

Din acest motiv, plângerea prealabilă obligatorie, în conformitate cu art. 7 alin. (1) trebuia adresată emitentului actului, în termen de 30 de zile calculat de la 29 mai 2014 şi anume, 29 iunie 2014.

Procedura prealabilă a fost efectuată însă abia la 17 octombrie 2014.

Recurenta-reclamantă susţine că s-a aflat în ipoteza prevăzută de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar procedura prealabilă a fost realizată în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de conţinutul actului, însă norma indicată este aplicabilă numai în situaţia în care actul administrativ este adresat altui subiect de drept.

În plus, nu există motive temeinice în sensul alin. (3), deoarece autoritatea emitentă nu este în culpă astfel cum pretinde recurenta-reclamantă, iar interdicţia de a se deplasa în sediul SRI nu are relevanţă în privinţa exercitării procedurii prealabile.

În acest sens, Înalta Curte, în acord cu soluţia pronunţată de prima instanţă, apreciază că în mod corect plângerea prealabilă a fost respinsă ca tardiv formulată şi, prin urmare şi acţiunea întemeiată pe disp. art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca tardiv formulată, în conformitate cu disp. art. 11 din Legea nr. 554/2004.

2. Referitor la susţinerea conform căreia prima instanţă a încălcat dreptul la un proces echitabil

Critica vizează greşita aplicare a disp. art. 15 lit. e) şi art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, în esenţă, recurenta-reclamantă susţinând că documentele pe care intimatul-pârât le-a clasificat "secret de serviciu" erau destinate informării reclamantei cu privire la situaţia personală a acesteia (decizia de trecere în rezervă, procesul-verbal de comunicare a deciziei, nota de lichidare).

Recurenta-reclamantă a mai arătat că prima instanţă a făcut o confuzie între caracterul confidenţial al documentelor privitoare la activitatea profesională a acesteia şi caracterul de "secret de serviciu" şi că singurul remediu consta în declasificarea acestor înscrisuri.

Înalta Curte arată că nivelul de clasificare al documentelor intră în atribuţia autorităţilor publice ce au competenţe în acest sens, iar declasificarea poate fi făcută numai în conformitate cu disp. art. 20 din H.G. nr. 585/2002.

În ceea ce priveşte incidenţa disp. art. 15 lit. e) şi art. 33 din Legea nr. 182/2002, din lecturarea lor, se desprinde concluzia că acestea nu au nicio incidenţă în prezentul litigiu, actele fiind clasificate în temeiul art. 17 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 182/2002.

Cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil, se remarcă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 182/2002, că accesul la informaţiile clasificate este permis numai persoanelor care deţin certificate de securitate sau autorizaţie de acces, însă judecătorii cauzei au posibilitate să studieze acte cu un atare regim, în temeiul art. 7 alin. (4) din Lega nr. 182/2002, ca urmare a adoptării Legii nr. 255/2013.

Recurenta-reclamantă reclamă situaţia în care, nici aceasta şi nici avocatul său nu au avut acces la documentele clasificate, împrejurare care conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, principiul egalităţii, dreptului la apărare şi principiului contradictorialităţii.

Având în vedere că în legislaţia naţională există o reglementare precisă prin care se stabilesc condiţiile în care o persoană, inclusiv avocatul are acces la documente clasificate, Curtea reţine că drepturile şi principiile invocate au fost respectate din perspectiva conţinutului Legii nr. 182/2002.

Opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului în această chestiune a fost oferită prin Hotărârea în cauza Miryana Petrova c. Bulgaria, din data de 21 iulie 2016, în cuprinsul căreia, a reamintit în capitolul 2 - considerentele Curţii lit. a) - Aplicabilitatea art. 6 parag. 1 din Convenţie, că dreptul de acces la documente secrete de stat nu este garantat ca atare de Convenţie.

Printr-o altă hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în cauza Regner c. Republica Cehă, din data de 19 septembrie 2017, s-a reamintit că principiile contradictorialităţii şi egalităţii armelor, strâns legate între ele, sunt elemente fundamentale ale noţiunii de "proces echitabil".

Cu toate acestea, se arată în hotărâre, drepturile care decurg din aceste principii nu sunt absolute şi nici dreptul la divulgarea probelor relevante nu este absolut, fiind legitime din perspectiva art. 6 par. 1, numai limitările drepturilor părţii la proceduri care nu aduc atingere esenţei acestora.

Înalta Curte reţine că în speţa pendinte, recurentei-reclamante i-a fost adusă la cunoştinţă existenţa ordinului de trecere în rezervă, motivul luării măsurii, iar aceasta a semnat un proces-verbal prin care certifică împrejurările arătate.

Cu ocazia soluţionării procesului, recurenta-reclamantă nu a avut acces la documentele clasificate, nefiind îndeplinite dispoziţiile Legii nr. 182/2002, însă instanţa de judecată a lecturat înscrisurile şi le-a avut în vedere cu ocazia pronunţării hotărârii.

În plus, recurenta-reclamantă a pretins că încheierea procesului-verbal de luare la cunoştinţă nu îndeplineşte exigenţele impuse de disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind o "comunicare" în sensul acestui act normativ.

Atât prima instanţă cât şi instanţa de recurs au soluţionat dosarul în baza unei excepţii, cea a tardivităţii formulării acţiunii, fără să analizeze pe fond motivele trecerii în rezervă a reclamantei, respectiv dacă aceasta mai îndeplinea condiţiile legale pentru a-i fi încredinţate secrete.

În această situaţie, nu are relevanţă dacă reclamanta nu a avut acces la conţinutul concret al actelor clasificate prin limitarea exercitării drepturilor sale, întrucât acele informaţii nu erau apte să conducă la dezlegarea pricinii sub aspectul soluţionării excepţiei de tardivitate a formulării acţiunii .

Avându-se în vedere că au fost apreciate ca nefondate criticile referitoare la clasificarea documentelor şi la procedura declasificării acestora, Înalta Curte arată că principiul imparţialităţii obiective nu a fost pus sub semnul îndoielii de prima instanţă, prin faptul că aceasta a aderat la susţinerile pârâtului.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 338 din 18 iunie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM