Judicial salary calculation: Exclusion of hierarchicalization coefficients during salary freeze years and invalidity of expert recalculation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 3081/C din 15 octombrie 2013, 3076/C din 15 octombrie 2013, 3065/C din 15 octombrie 2013 ca nelegale, cu consecinţa emiterii unor noi ordine, în conformitate cu dispoziţiile legale, şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 830 din 23 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C. şi, în consecinţă, a anulat în parte Ordinul nr. 3081/C din 15 octombrie 2013, respectiv în ceea ce priveşte indemnizaţia de încadrare brută lunară.

A obligat în consecinţă pârâtul la emiterea unui nou ordin în care să prevadă un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brută lunară de 6.558 RON începând cu data de 1 mai 2013, precum şi un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brută lunară de 6.722 RON începând cu data de 1 august 2013, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.

A obligat pârâtul la plata către reclamanta A. a sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din onorariul de expertiză contabilă).

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 830/2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, atât reclamantele A., C. şi B., cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei.

1.3.1. Recurenta A. a solicitat casarea hotărârii recurate şi admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanţa de fond a efectuat o expertiză contabilă din care a rezultat un cuantum diferit al indemnizaţiei şi al sporurilor faţă de cel stabilit prin ordinul contestat. Deşi expertiza nu a fost contestată de pârât, prima instanţă a cenzurat-o, reţinând că acestui mod de calcul i se opun prevederi legale, fără însă a le indica.

Instanţa de fond a arătat de asemenea că expertul nu expune o bază legală pentru modul de calcul propus, ci efectuează doar un calcul matematic, însă nu este rolul expertului de a indica temeiurile de drept, ci al instanţei de judecată să indice temeiul pentru care modul de calcul din ordinul contestat este corect.

Singurele texte la care face trimitere hotărârea cu privire la modul de calcul corect din ordin sunt art. 6 din O.G. nr. 80/2010 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010, dar nu rezultă în ce mod expertiza efectuată nu ţine cont de aceste prevederi legale, câtă vreme aceste texte nu conţin prevederi contrarii celor aplicate în lucrarea tehnică efectuată.

Instanţa de fond trebuia să arate în concret motivul pentru care modul de calcul nu concordă cu legea, cu indicarea ordinii legale de aplicare a sporurilor.

Recurenta a criticat faptul că, deşi valoarea de referinţă, şi astfel indemnizaţia brută lunară, s-a modificat chiar prin hotărârea atacată, valoarea sporurilor rezultată după aplicarea cotei procentuale a rămas identică.

A mai criticat faptul că instanţa de fond a reţinut validitatea expertizei pentru calcularea indemnizaţiei brute lunare, dar a apreciat-o invalidă cu privire la sporurile calculate.

A susţinut că în haosul legislativ existent machetele de salarii se întocmesc pur şi simplu arbitrar, neexistând un mod de calcul riguros, aplicat tuturor în mod uniform.

1.3.2. Recurentele C. şi B. au solicitat, de asemenea, casarea hotărârii recurate şi admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurentele au evocat circumstanţele de fapt ale litigiului şi elementele cererii cu care au învestit instanţa de judecată şi au susţinut, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de fond şi-a însuşit apărările pârâtului, apărări fundamental eronate, apreciind că nu există discriminarea recurentelor faţă de alţi magistraţii, încadraţi ulterior în funcţie şi care au îndeplinit vechimea până la data de 31 decembrie 2010.

Modalitatea de calcul a indemnizaţiilor a fost una diferită şi nu se poate reţine aplicarea unor norme legale diferite în timp, întrucât diferenţa de salarizare s-a constatat sub incidenţa aceloraşi dispoziţii legale aflate în vigoare în anul 2010, dispoziţii aplicate însă în mod aleatoriu, rezultând diferenţe salariale considerabile şi nejustificate.

Colegele la care s-a referit critica recurentelor au devenit auditori de justiţie prin admiterea la concursul de admitere la INM sesiunea august - septembrie 2010 şi au devenit judecători definitivi la data de 31 ianuarie 2014. Pe de altă parte, recurentele au devenit judecători definitivi la data de 5 iulie 2010.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au făcut referire la concluziile raportului de expertiză contabilă anterior refacerii, care a reţinut că în situaţia recurentelor indemnizaţia de încadrare brută lunară a fost calculată corect, sporurile fiind prevăzute, în ordinele contestate, într-un cuantum mai redus decât cele datorate în mod legal, mod de calcul care nu a fost contestat de către pârât. Instanţa de fond nu a arătat cub ce aspect acest mod de calcul nu este corect, fiind indicate două texte legale.

Ulterior obiecţiunilor formulate de reclamante, a fost propus de expert un alt mod de calcul, fiind recalculate atât indemnizaţia de încadrare brută lunară, cât şi sporurile cuvenite, prin includerea sporului de 10% reprezentând majorare în funcţie de vechimea efectivă.

Chiar dacă, în rejudecare, instanţa ar aprecia că nu se impunea includerea sporului de 10%, cu consecinţa recalculării drepturilor cuvenite, faţă de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 330/2009, neobservate de judecătorul fondului, recurentele solicită a se avea în vedere modul de calcul al sporurilor propus de expert în prima variantă a raportului de expertiză.

1.3.3. Recurentul Ministerul Justiţiei a solicitat casarea în partea a hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii în tot a acţiunii.

Recurentul a evocat dispoziţiile legale aplicabile, anume Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010, care a stabilit că în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru, dispoziţii care au fost menţinute şi în anii 2012, 2013 şi 2014 prin legile anuale de salarizare.

A argumentat că drepturile salariale ale reclamantei A. au fost corect şi legal stabilite.

1.4. Apărările formulate în cauză

1.4.1. Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de reclamantele B. şi C. şi respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

A arătat că deşi toate reclamantele au fost încadrate în funcţie la aceeaşi dată, 5 iulie 2010, şi, prin urmare, li s-au aplicat aceleaşi prevederi legale, nu beneficiază de aceleaşi drepturi salariale, având chiar venituri mai mici comparativ cu alţi judecători din Judecătoria Constanţa, cu vechime în muncă şi în funcţie mai mici. Prin urmare, este de domeniul evidenţei lipsa unui mod de calcul unitar, fapt ce face ca indemnizaţiile şi sporurile pentru fiecare judecător în parte să fie diferite.

A reluat criticile privind înlăturarea, de către instanţa de fond, a modului de calcul efectuat de expertiza contabilă.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, a arătat că există o prevedere expresă, distinctă, cu privire la sporul de conducere, anume art. 10 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010.

Fiind un procent de majorare ce nu are legătură cu clasa de salarizare, ci este prevăzut distinct pentru funcţia deţinută, acesta este obligatoriu a fi aplicat, după cum se aplică şi procentul de majorare pentru trecerea în altă treaptă de vechime în funcţie/muncă, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010.

1.4.2. La rândul său, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de reclamante, ca nefondate.

A reluat argumentele privind dispoziţiile legale succesive în materia salarizării magistraţilor şi a concluzionat că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la trecerea într-o altă tranşă de vechime în muncă/în funcţie, drepturile băneşti acordate magistraţilor constau exclusiv într-o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, fără însă să se acorde salariul aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele aceleiaşi legi.

A expus modul de stabilire a drepturilor salariale ale recurentelor şi a susţinut că modul de calcul utilizat este corect şi în concordanţă cu prevederile legale în materie, iar raportul de expertiză întocmit în cauză a fost apreciat de instanţa de judecată potrivit propriei convingeri, cu respectarea prevederilor art. 264 C. proc. civ., silogismul utilizat fiind ulterior explicat în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunţate. Aprecierea instanţei de fond este corectă, cât timp expertul contabil nu a înţeles modul de aplicare a legilor succesive în materia salarizării.

Recurentul a susţinut că sporul pentru condiţii de muncă, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul de confidenţialitate au fost stabilite greşit pentru cele trei recurente.

A mai arătat că, în temeiul dispoziţiilor legale incidente, persoane care au fost iniţial încadrate în clase de salarizare diferite urmare a unei vechimi în muncă şi în funcţie diferite, ajung la un moment dat să fie încadrate în aceeaşi gradaţie şi aceeaşi clasă de salarizare, dar cu drepturi salariale diferite, nefiind însă vorba despre un calcul greşit al drepturilor salariale, aşa cum susţin reclamantele.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

2.1. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele B. şi C. este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul unei motivări străine de obiectul şi natura pricinii, acesta a fost argumentat de către recurentele-reclamante prin aceea că instanţa de fond şi-a însuşit apărările, eronate, ale pârâtului, şi a reţinut aplicarea unor norme legale diferite în timp, deşi diferenţa de salarizare între recurente şi alte două colege s-a constatat sub incidenţa aceloraşi dispoziţii legale aflate în vigoare în anul 2010.

Aceste susţineri nu pot fi primite, Înalta Curte constatând că întreaga motivare din cuprinsul sentinţei recurate corespunde cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţiilor formulate de către reclamante şi cu care a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de fond a analizat legalitatea ordinelor contestate raportat la actele normative în temeiul cărora acestea au fost emise, considerentele privind succesiunea în timp a legilor privind salarizarea fiind expuse exclusiv din perspectiva argumentării corectitudinii modului de calcul utilizat de pârât în situaţia recurentelor.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

Prin Ordinul nr. 3076/C din 15 octombrie 2013 s-a dispus, începând cu data de 1 august 2013, trecerea reclamantei B., judecător cu grad de judecătorie la Judecătoria Constanţa, în clasa de salarizare 98 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 3 - 5 ani şi gradaţie 3), aceasta urmând a beneficia de o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 6.064 RON, un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 887 RON şi un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 887 RON.

Prin Ordinul nr. 3065/C din 15 octombrie 2013 s-a dispus, începând cu data de 1 februarie 2012, trecerea reclamantei C., judecător cu grad de judecătorie la Judecătoria Constanţa, în clasa de salarizare 97 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 0 - 3 ani şi gradaţie 3), aceasta urmând a beneficia de o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 5.177 RON, un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 790 RON, un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 739 RON.

Prin art. 2 din acelaşi ordin, a fost modificată poziţia 121 a Anexei nr. 9 a Ordinului ministrului justiţiei nr. 2386/C/2012, în sensul că, începând cu data de 1 iunie 2012, reclamanta C., judecător la Judecătoria Constanţa, clasa de salarizare 97 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 0 şi 3 ani şi gradaţie 3), beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 5.591 RON, un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 853 RON şi un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 798 RON.

Prin art. 3 din acelaşi ordin, a fost modificată poziţia 115 a Anexei nr. 9 a Ordinului ministrului justiţiei nr. 3975/C/2012, în sensul că, începând cu data de 1 decembrie 2012, reclamanta C., judecător la Judecătoria Constanţa, clasa de salarizare 97 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 0 şi 3 ani şi gradaţie 3), beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 6.005 RON, un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 916 RON şi un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 857 RON.

În sfârşit, prin art. 4 s-a prevăzut că începând cu data de 1 august 2013, reclamanta C., judecător la Judecătoria Constanţa, trece în clasa de salarizare 98 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 3 - 5 ani şi gradaţie 3) şi beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 6155 RON, un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 916 RON şi un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 857 RON.

La momentul emiterii celor două ordine de încadrare a reclamantelor erau în vigoare dispoziţiile Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prevederile O.U.G. nr. 80/2010 şi prevederile O.U.G. nr. 84/2012, dispoziţii cu caracter special care au prevăzut modalitatea de încadrare în clasa de salarizare în anul 2013.

Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevedea următoarele:

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice statua că:

Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o alta tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar.

Legea 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar prevedea:

Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

În fine, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare arăta că:

Art. 1. - În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3 - 5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Aceste dispoziţii au fost menţinute şi în cazul avansării personalului care îndeplineşte condiţiile pentru trecerea în noua treaptă de salarizare în anii 2012 şi 2013, conform Legii nr. 283/2011, pentru aprobarea O.U.G. nr. 80/2010, şi O.U.G. nr. 84/2012.

De asemenea, potrivit pct. III. - Angajarea, promovarea şi avansarea personalului - lit. A), din) Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 42/2011 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 77/2011: Personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradaţie superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulţit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază.

Prin urmare, situaţia personalului care a avansat în anul 2013 în gradaţia corespunzătoare unei noi tranşe de vechime în muncă este reglementată expres de prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, identic cu modul în care a fost reglementată situaţia acestui personal în anul 2011, prin art. 6 din Legea nr. 285/2010, şi în anul 2012, conform O.U.G. nr. 80/2010, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011.

Aşadar, la nivelul anului 2013, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a ţinut cont, la emiterea ordinelor contestate, de prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010 şi O.U.G. nr. 84/2012, astfel încât ordinele emise respectă toate cerinţele de legalitate.

De altfel, concluziile expertizei efectuate în cauză confirmă justeţea modului de calcul utilizat de recurentul-pârât.

Completarea raportului de expertiză în baza obiecţiunilor formulate de reclamante a fost în mod just înlăturată de la aplicare de prima instanţă, constatându-se că modul de calcul propus de acestea, care presupunea includerea unui procent de 10% reprezentând "majorare în funcţia de vechime efectivă", nu îşi găseşte susţinere în dispoziţiile legale aplicabile.

Nici criticile referitoare la modalitatea de calcul a sporurilor nu pot fi primite, în condiţiile în care drepturile salariale au fost stabilite şi calculate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, ţinându-se seama şi de Normele metodologice pentru aplicarea acestei legi, privind salarizarea în anul 2011, legiuitorul prevăzând în mod expres şi limitativ doar majorarea salariului de bază, nu şi a sporurilor.

În concluzie, ordinele referitoare la cele două recurente au fost emise cu respectarea dispoziţiilor actelor normative referitoare la salarizarea personalului din sistemul bugetar în anul 2013.

2.2. Recursurile formulate de reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Justiţiei sunt, însă, fondate, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.

Raportându-se la concluziile expertizei contabile realizate în cauză, instanţa de fond a admis în parte acţiunea, reţinând că acestei recurente nu i s-a acordat majorarea salarială pentru funcţia de conducere, conform prevederilor art. 10 alin. (2) din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, de 1,7% la indemnizaţia de încadrare, care ar fi condus la acordarea unei indemnizaţii de încadrare de 6246 RON, un spor pentru condiţii grele, vătămătoare de 937 RON şi un spor de risc şi confidenţialitate de 1562 RON.

Or, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, în anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la legea-cadru, care, la Anexa nr. VI, Cap. I "Coeficienţii de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor", la art. 10 (1) menţionează procentul de majorare de 1,7% pentru funcţia de conducere de vicepreşedinte.

Aceste dispoziţii au fost menţinute şi în anii 2012, 2013 şi 2014, prin legile anuale de salarizare.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pe recurenta-reclamantă A. au fost aplicate în mod greşit dispoziţiile legale, fiind calculată indemnizaţia brută lunară cu luarea în considerare a unui coeficient de ierarhizare care nu se aplica acesteia.

În condiţiile în care a avut în vedere exclusiv aceste dispoziţii, prima instanţă nu a analizat în fapt fondul cauzei, astfel că se impune casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea determinării cuantumului indemnizaţiei de încadrare brută lunară pentru recurenta-reclamantă A., raportat la dispoziţiile legale aplicabile salarizării recurentei şi la apărările recurentului-pârât Ministerul Justiţiei, urmând ca instanţa de fond să aprecieze asupra probelor care se impun în vederea soluţionării fondului cererii reclamantei.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 492 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursurile, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 830 din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile formulate de reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte cererea formulată de reclamanta A.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM