Judicial review of suspension of execution for EU-funded project irregularities: requirement for specific analysis of well-justified case and imminent damage under Law No. 554/2004.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru programul Operaţional Capital Uman, a solicitat instanţei să dispună suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţa nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018 privind proiectul x "Performanţă pentru angajaţi" până la pronunţarea instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. 50 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Sentinţa civilă nr. 4796 din 11 iulie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale.

A declinat competenţa soluţionării cauzei formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru programul Operaţional Capital Uman, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 august 2018, ca urmare a declinării de la Tribunalul Bucureşti, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018 privind proiectul x "Performanţă pentru angajaţi" până la pronunţarea instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu prevederile art. 50 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 4287 din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman.

A suspendat executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat recurentul admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinând că în motivarea hotărârii recurate lipseşte orice element concret de analiză a cauzei, instanţa pronunţându-se generic fără vreun temei faptic şi fără a se invoca un temei de drept al sentinţei pronunţate, încălcându-se art. 20 din C. proc. civ. precum şi hotărârile Înaltei Curţi în această materie.

A mai susţinut recurenta că instanţa nu a făcut referiri la apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare încălcându-se astfel dreptul său la un proces echitabil, nerespectându-şi obligaţia de a-şi întemeia hotărârea pe motive de fapt şi de drept, pe mijloacele de probă care au fost supuse dezbaterii contradictorii, neţinându-se cont de susţinerile tuturor părţilor din cauză.

Totodată, a susţinut recurenta că OIPOCU nu este instituţia care a evaluat cererea de finanţare sau care să fi încheiat contractul de finanţare, şi nici cea care a gestionat implementarea acestui proiect, aceasta preluând de la Autoritatea de Management atribuţii de control conform protocolului de predare-primire încheiat sub nr. x din 7 septembrie 2017, suspiciunile de nereguli înregistrate cu privire la proiectele gestionate anterior de OI CNFIPT care a asigurat inclusiv implementarea proiectului de faţă.

Prin urmare, "principiul previzibilităţii conduitei administrative" menţionat de instanţa de fond nu are legătură cu speţa de faţă, care vizează organizarea şi desfăşurarea unei activităţi de control privind utilizarea sumelor alocate implementării proiectelor finanţate prin finanţarea comunitară. Argumentele invocate de instanţă nu sunt relevante, întrucât activitatea de control nu este una subsidiară activităţii de procesare a cererilor de rambursare/plată, ci este o activitate distinctă, care este reglementată de o procedură specială, potrivit O.U.G. nr. 66/2011.

În legătură cu solicitarea reclamantei de a-i fi comunicată suspiciunea de nereguli, recurenta a arătat că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, sesizarea de neregulă nu este supusă vreunei proceduri de informare către beneficiarul finanţării. Sesizarea se face către Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă.

A mai susţinut recurenta că nu se face dovada existenţei unei acţiuni în anularea titlului de creanţă a căror efecte se solicită a fi restrânse, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004, astfel încât contestatarul nu are deschisă calea contenciosului împotriva titlului de creanţă însuşi.

Raportat la Procesul-verbal nr. x din 15 ianuarie 2018, recurenta a învederat faptul că, în cazul în care s-a optat pentru contestaţia administrativă, actul care poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ este prevăzut de art. 51 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv Decizia de soluţionare a contestaţiei. Aplicarea, pe de o parte, a legii speciale, şi în paralel cu aceasta şi a legii generale, este incompatibilă cu principiul specialia derogant generalibus şi una electa una via, contestatarul neavând deschisă calea contenciosului împotriva titlului de creanţă însuşi.

Ca o consecinţă a acestui aspect, instanţa ar fi trebuit să constate inadmisibilitatea pretenţiilor reclamantei, întrucât suspendarea efectelor titlului de creanţă prin lumina legii speciale (art. 52 alin. (1) O.U.G. nr. 66/2011) echivalează cu folosirea unui mijloc procedural cu alt scop decât cel consacrat de legiuitor, ţinând de însuşi modul de exerciţiu al dreptului şi de prematuritatea cererii de suspendare, atât timp cât decizia de soluţionare a recursului administrativ nu exista la data formulării cererii de chemare în judecată în prezenta cauză, având drept consecinţă lipsa obiectului acţiunii şi respingerea acţiunii.

Astfel, a apreciat că instanţa nu poate să reţină niciun aspect care să conducă la o ilegalitate a Procesului-verbal nr. x din 15 ianuarie 2018, în sensul suspendării executării acestuia, deoarece: reclamanta nu oferă niciun element care să se poată constitui ca o cauză de ilegalitate, cu efect firesc şi legal suspendarea actului administrativ; prejudiciile create ca urmare a aplicării legislaţiei comunitare, legislaţiei naţionale, procedurilor şi instrucţiunilor emise în scopul implementării POSDRU şi a contractelor de finanţare asumate de beneficiarii contractelor de tip POSDRU nu pot deschide calea anulării actelor administrative care au constatat legal nereguli în activitatea de implementare a proiectelor, întrucât s-ar anula caracterul sancţionator al respectivelor norme.

În ceea ce priveşte dovada îndeplinirii condiţiei "pagubei iminente" de către reclamantă, recurenta a arătat că din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Dacă s-ar considera că reclamanta ar fi expusă unui pericol care ar afecta grav desfăşurarea activităţilor instituţiei, acest pericol ar trebui dovedit şi nu doar afirmat, aplicarea legii părţilor (contractul de finanţare), dar şi a legislaţiei incidente în cazul cheltuirii neadecvate a fondurilor europene, neputând deschide calea unor pretenţii pentru cel aflat în culpă, în condiţiile în care nu s-a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.

Prin urmare, a susţinut recurenta că nici îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004. Contractele de care face vorbire reclamanta sunt obligaţii ale acesteia care nu au legătură cu raportul contractual al finanţării, stabilit prin contractul de finanţare, unde reclamanta îşi asumă integral răspunderea pentru prejudiciile aduse terţilor în executarea contractului.

În cazul contestaţiei administrative, întemeiate pe prevederile art. 46 O.U.G. nr. 66/2011, atât practica judiciară cât şi doctrina au statuat că obiectul acţiunii în contencios este Decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiilor, argumentat de prevederile art. 51 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011. În speţă, cererea de suspendare vizează titlul de creanţă şi nu decizia pronunţată în recursul administrativ.

Astfel, a susţinut recurenta că, raportat la pretenţiile reclamantei, cererea privind suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, înregistrat cu nr. x din 15 ianuarie 2018, este inadmisibilă, întrucât partea se foloseşte de un mijloc procedural în alt sens decât cel dorit de legiuitor, contestatorul neavând deschisă calea acţiunii în contencios administrativ fiscal îndreptată direct împotriva actelor administrativ fiscale a căror anulare a pretins-o prin contestaţia administrativă.

Cu atât mai mult cu cât, aşa cum susţine şi reclamanta, reţinând şi instanţa de fond, decizia de soluţionare a recursului administrativ, la data introducerii prezentei acţiuni, nu era pronunţată, acţiunea reclamantei fiind astfel lipsită de obiect prin alegerea acesteia de a se folosi de calea prevăzută de legea specială prin prevederile art. 46 coroborate cu art. 51 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Decizia de soluţionare a recursului administrativ a fost transmisă şi comunicată reclamantei la data de 16 martie 2018. Sentinţa civilă nr. 4287 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 23 octombrie 2018.

Făcând aplicarea principiilor de drept una electa una via şi specialia derogant generalibus, este evident că o eventuală cerere de suspendare a efectelor actului administrativ, în condiţiile în care justiţiabilul înţelege a se folosi de calea prevăzută de legea specială prin prevederile art. 46 coroborate cu art. 51 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi nu a luat la cunoştinţă de decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, este nu numai lipsită de obiect, dar şi prematură.

Ca urmare a celor învederate, recurenta a solicitat instanţei de recurs admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea Sentinţei civile nr. 4287 din 23 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă de fond, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat în esenţă respingerea apărărilor formulate de intimată şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile formulate în cererea de recurs raportat la hotărârea instanţei de fond şi probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite din perspectiva nemotivării hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., hotărârea prin care instanţa soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductivă, considerentele şi dispozitivul.

Considerentele trebuie să cuprindă obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinţei, instanţa de fond nu numai că nu a făcut o analiză proprie a solicitărilor reclamantei, raportat şi la apărările formulate de pârâtă din cauza dedusă judecăţii, dar a nesocotit întru totul analizarea celor două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa "unui caz bine justificat" şi "prevenirea unei pagube iminente".

Obiectul cauzei îl formează cererea reclamantei SC A. SRL, în contradictoriu cu Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, privind suspendarea executării Procesului - Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018 privind proiectul x "Performanţă pentru angajaţi" până la pronunţarea instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate cu prevederile art. 50 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

Ca situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a depus cererea de finanţare pentru realizarea proiectului cu titlul "Performanţă pentru angajaţi", cerere care i-a fost aprobată, semnând ulterior contractul de finanţare x.

Perioada de implementare a proiectului a fost de 20 de luni, respectiv de la data de 18 aprilie 2014 pana la 31 decembrie 2015.

În cadrul proiectului au fost depuse şi validate un număr de 20 de cereri de rambursare pentru cheltuielile efectuate în vederea îndeplinirii indicatorilor din proiect. Prin cererea de rambursare nr. x a solicitat la rambursare şi plata sumei de 272.047,32 RON, reprezentând contravaloarea parţială a cheltuielii cu campania publicitară derulată în cadrul proiectului.

Cererea de rambursare a fost aprobată şi i-a fost restituită suma solicitată.

Ulterior, la data de 19 decembrie 2017, la doi ani de la finalizarea proiectului, i-a fost comunicat de către pârât proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor prin care i s-a solicitat restituirea sumei de 274.818,60 RON, reprezentând parte din contravaloarea campaniei publicitare contractată în baza contractului nr. x din 2 februarie 2015 încheiat cu societatea B. SRL.

Reclamanta a comunicat organismului de control punctul său de vedere, iar pârâtul i-a comunicat, la data de 16 martie 2018, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018 privind proiectul x.

Prin acest proces-verbal, organismul de control a stabilit că au existat cheltuieli neeligibile ce au fost validate la cererea de rambursare nr. x, în cuantum de 286.365,60 RON, cuantumul creanţei bugetare rezultate din nereguli fiind de 274.818,60 RON.

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare reclamanta a depus contestaţie administrativă .

La data de 10 aprilie 2018, reclamanta a depus la dosar dovada consemnării cauţiunii de 2.864 RON.

Reclamanta a formulat acţiune în anularea actului contestat, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018.

a). În analizarea cerinţei "existenţei unui caz bine justificat", instanţa de fond a reţinut că, în legătură cu previzibilitatea conduitei administrative, autoritatea pârâtă a stabilit că se impune rambursarea finanţării pe care a acordat-o reclamantei întrucât se confirmă suspiciunea de neregulă referitoare la cheltuiala cu campania publicitară, cu toate că autoritatea pârâtă este cea care a aprobat finanţarea proiectului, în urma analizării documentaţiei aferente din prisma îndeplinirii condiţiilor legale, şi a încheiat contractul de finanţare, în baza căruia a efectuat ulterior plata.

A mai reţinut instanţa că pârâta, în calitate de autoritate contractantă, a atestat în urmă cu patru ani faptul că documentele depuse de reclamantă în susţinerea proiectului sunt conforme cu prevederile legale şi a validat un număr de 20 de cereri de rambursare pentru cheltuielile efectuate în vederea îndeplinirii indicatorilor din proiect.

Cu toate acestea, în urma unui control efectuat la doi ani de la finalizarea proiectului, autoritatea pârâtă şi-a schimbat radical poziţia, constatând numeroase neconcordanţe apărute atât la atribuirea contractului cât şi în perioada de implementare a acestuia.

A apreciat instanţa de fond că este îndeplinită cerinţa existenţei unui caz bine justificat, în contextul în care autoritatea pârâtă, pe baza aceloraşi documente, a emis două opinii total diferite.

Prin urmare, singurul argument pe care a înţeles instanţa de fond să-l reţină, într-un mod succint de altfel, în motivarea condiţiei existenţei cazului bine justificat, aşa cum este prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a fost acela că pârâta iniţial a aprobat finanţarea proiectului, în urma analizării documentaţiei aferente din prisma îndeplinirii condiţiilor legale, şi a încheiat contractul de finanţare, în baza căruia a efectuat apoi plata, iar ulterior, ca urmare a unui control efectuat la doi ani de la finalizarea proiectului, autoritatea pârâtă şi-a schimbat radical poziţia, constatând numeroase neconcordanţe apărute atât la atribuirea contractului, cât şi în perioada de implementare a acestuia.

Or, instanţa de fond, în analizarea condiţiei existenţei cazului bine justificat, nu a avut în vedere apărările făcute de pârâtă prin întâmpinare, potrivit cărora Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman (OI POCU) nu este nici instituţia care a evaluat cererea de finanţare şi a încheiat contractul de finanţare, şi nici cea care a gestionat implementarea acestui proiect.

De asemenea, pârâta a arătat că OIPOCU a preluat de la Autoritatea de Management atribuţii de control şi a preluat, conform protocolului de predare-primire încheiat nr. 10028 din 7 septembrie 2017, suspiciunile de nereguli înregistrate cu privire la proiectele gestionate anterior de OI CND1PT, care a asigurat inclusiv implementarea proiectului de faţă.

La nivelul OI POCU s-a organizat structura de control ale cărei atribuţii sunt stabilite prin O.U.G. nr. 66/2011, respectiv: activitatea de constatare a neregulilor - activitatea de control/investigare desfăşurată de autorităţile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, în vederea stabilirii existenţei unei nereguli; activitatea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli - activitatea prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanţă.

Instanţa de fond şi-a însuşit într-o manieră identică susţinerea reclamantei din acţiune cu privire la menţionarea acestui argument şi nu a avut în vedere criticile formulate de apărare prin întâmpinare, nu a adus o contribuţie personală printr-o analiză juridică proprie în justificarea soluţiei pronunţate în cauză cu privire la această condiţie (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), astfel încât hotărârea atacată apare ca nemotivată sub acest aspect.

Prin urmare, faţă de această argumentare superficială (însuşită întocmai din acţiunea reclamantei) a condiţiei existenţei unui caz bine justificat, nu se poate concluziona că instanţa de fond a examinat împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, potrivit art. 14, raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

b). Sub aspectul analizării condiţiei "prevenirii unei pagube iminente", instanţa de fond a reţinut că este dovedită cerinţa privind prevenirea unei pagube iminente, prin aceea că au fost depuse unele contracte aflate în derulare, iar începerea executării silite pentru suma de 274.818,60 RON poate conduce la pierderea contractelor în derulare şi a clienţilor, astfel că reclamanta va fi privată de dreptul de a-şi mai desfăşura activitatea, făcând inutilă investiţia pentru care a primit finanţarea; chiar în cazul unei eventuale hotărâri favorabile în acţiunea directă, în funcţie de perioada de timp care va trece până la rămânerea definitivă a acesteia, a reţinut, există riscul ca reclamanta să nu mai aibă posibilitatea reală de a se redresa şi de a continua prestarea serviciilor aferente.

Instanţa de recurs nu va analiza în ce măsură aceste aspecte constituie pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, având în vedere motivele reţinute anterior privind cazul bine justificat. Pronunţarea unei soluţii în rezolvarea acţiunii deduse judecăţii într-o cauză implică în mod necesar şi obligatoriu un proces de verificare a unui ansamblu de aspecte de drept civil/contencios administrativ, procesual civil, operaţiune care, pentru a echivala cu o veritabilă pronunţare, trebuie să îmbrace un caracter global. Or, această obligaţie esenţială privind hotărârea instanţei nu a fost respectată de instanţa de fond, împrejurare care conduce la casarea hotărârii pronunţate.

Instanţa de fond, în propria analiză, a preluat fragmente reţinute în acţiunea reclamantei, nu a examinat efectiv condiţiile necesare suspendării actului administrativ contestat, astfel încât se constată că motivele pe care şi-a fundamentat soluţia lipsesc, hotărârea fiind nelegală.

Reţine Înalta Curte, totodată, că atâta vreme cât, prin omisiuni evidente de analiză din perspectiva disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin hotărârea pronunţată prima instanţă nu a analizat condiţiile suspendării actului administrativ în raport de art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, instanţa de recurs nu poate suplini atribuţiile instanţei de fond printr-o hotărâre definitivă ce ar urma a nu fi supusă, ulterior, controlului judiciar.

Elementul esenţial al unei hotărâri judecătoreşti este motivarea, care nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate de părţi. Obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti reprezintă o condiţie a procesului echitabil, exigenţă prevăzută atât de Constituţia României (art. 21 alin. (3), cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 parag. 1). Omisiunea instanţei de fond de a cerceta şi analiza, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, argumentele de fapt şi de drept din cererea de chemare în judecată, precum şi apărările formulate, nu satisface exigenţele desfăşurării unui proces echitabil cu privire la ambele părţi din cauză.

Faţă de toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă nu a soluţionat în realitate cererea de suspendare a executării actului administrativ, iar faţă de modul defectuos în care s-a desfăşurat procedura de judecată, sub toate aspectele prezentate, din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 425 coroborat cu art. 18 C. proc. civ., instanţa de recurs va admite recursul.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (2), din C. proc. civ., şi art. 497 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman împotriva Sentinţei civile nr. 4287 din 23 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM