Recovery of EU rural funds: force majeure certification by Chamber of Commerce and evidentiary sufficiency of geotechnical expertise

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta SC A. Club SRL a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 33652 din 9 septembrie 2015 de soluţionare a contestaţiei şi împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 29 iunie 2015 privind proiectul "Construire club activităţi sportive şi recreative" ce face obiectul Contractului de finanţare nr. x din 4 iulie 2011, solicitând anularea acestora.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 107/2016 din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2016, a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.

3. Recursul

Împotriva sentinţei amintite, recurenta-reclamantă SC A. Club SRL a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

În fapt, recurenta a deţinut calitatea de beneficiar al proiectului "Construire club activităţi sportive şi recreative" ce face obiectul Contractului de finanţare nr. x din 4 iulie 2011 încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Autoritatea contractantă a procedat la efectuarea unui control, în baza suspiciunii de neregulă/suspiciunii de fraudă IRD 01. 14885 din 22 aprilie 2015, suspiciune generată de imposibilitatea desfăşurării activităţilor prevăzute în Cererea de finanţare, ca urmare a degradării construcţiilor construite cu sprijin FEADR, cu implicaţii financiare şi anume recuperarea ajutorului acordat.

Recurenta a considerat că actele sunt nelegale, din perspectiva neîncadrării conduitei sale în noţiunea de neregulă care să conducă la desfiinţarea contractului de finanţare, astfel cum a fost aceasta reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 şi de contractul de finanţare.

Instanţa de fond a procedat la analizarea condiţiilor existenţei unui caz de forţă majoră, motiv invocat de recurentă pentru neonorarea obligaţiilor contractuale, dar a înlăturat dovezile depuse privind existenţa cazului de forţă majoră, respectiv Avizul de forţă majoră nr. 5265 din 17 septembrie 2014 emis de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a apreciat, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că nu se află în prezenţa unui fenomen de forţă majoră, astfel cum este acesta definit de prevederile art. 1351 C. civ.

3.1. Recurenta a invocat faptul că în mod greşit instanţa de fond a înlăturat de la soluţionarea cauzei una dintre probele esenţiale, respectiv avizul de forţă majoră nr. 5265 din 17 septembrie 2014 emis de CCIR, prin care se atesta cazul de forţă majoră petrecut în luna mai 2014. Acest aviz de forţă majoră a fost obţinut de societate ca urmare a inserării în cuprinsul clauzelor contractuale a necesităţii dovedirii cazului de forţă majoră intervenit, obligaţie ce le incumbă în temeiul art. 18 alin. (2) din anexa la contractul de finanţare încheiat cu AFIR (autoritatea contractantă).

Singura autoritate competentă ce putea emite acte doveditoare a forţei majore, în accepţiunea art. 18 alin. (2) din anexa la contract, care prevede că dovada forţei majore se va realiza prin acte doveditoare emise de autorităţile competente, este Camera de Comerţ şi Industrie şi în acest sens s-a adresat acestei instituţii, pentru parcurgerea procedurii de emitere a certificatului de forţă majoră. Pentru emiterea acestui certificat, Camera de Comerţ şi Industrie a României a solicitat depunerea de documente doveditoare a stării de fapt şi a cauzelor producerii distrugerilor, respectiv expertiza geotehnică realizată de societatea C. SRL, expertiză finalizată în luna august 2014.

Instanţa de fond a apreciat că avizul întocmit de CCIR nu este întocmit de aceasta ca subiect de drept public în raporturi juridice de natura celor care presupun exerciţiul autorităţii publice şi nu exprima voinţa de a da naştere, de a modifica sau de a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică, ci reprezintă doar o simplă opinie a acestei instituţii cu privire la situaţia de fapt expusă, ca urmare a unei analize sumare.

Recurenta a arătat că instanţa a făcut o greşită calificare atât a naturii şi efectelor produse de înscrisul în sine-avizul de forţă majoră, cât şi a atribuţiilor pe care le are Camera de Comerţ şi Industrie a României în emiterea acestor certificate de forţă majoră, ignorând chiar şi caracterul consultativ pe care îl poate avea acest aviz. Mai mult decât atât, instanţa fondului a trecut peste voinţa expresă a părţilor, inserată în cuprinsul clauzelor contractuale, prin care se stabileşte foarte clar cum se face dovada forţei majore, respectiv prin documente doveditoare emise de autorităţile competente.

Potrivit art. 4 lit. j) din Legea nr. 335/2007, singura instituţie abilitată să constate şi să certifice un eveniment de forţă majoră este Camera de Comerţ şi Industrie a României. În această situaţie, în mod eronat s-a înlăturat de către judecătorul fondului natură de înscris doveditor, emis de o autoritate competentă, a avizului de forţă majoră, aceasta constituind o imixtiune în voinţa contractuală a părţilor.

Totodată, în raport de prevederile legale şi contractuale, efectul pe care acest înscris îl produce în relaţiile contractuale dintre părţi este acela de a proba existenţa intervenirii cazului de forţă majoră.

Nu trebuie uitat faptul că acest aviz de forţă majoră a fost emis după o analiză a unor documente probante, obligatoriu a fi depuse de către partea ce invocă forţa majoră. În vederea emiterii acestui înscris, Camera de Comerţ a solicitat prezentarea faptică şi detaliată a evenimentului, a consecinţelor acestora în relaţia cu partenerul contractual şi argumente juridice ca evenimentul invocat reprezintă forţa majoră.

Certificatul de forţă majoră se emite în baza documentelor doveditoare depuse exclusiv de solicitant. Documentele cuprind contractul afectat de evenimentul de forţă majoră, cuprinzând clauza de forţă majoră; atestări de la organele, autorităţile şi instituţiile abilitate, de la caz la caz (altele decât Camera de Comerţ şi Industrie), privind existenţa şi efectele evenimentului invocat, localizarea acestuia, momentul începerii şi încetării evenimentului, notificări adresate partenerului contractual în legătură cu apariţia evenimentului invocat şi efectele sale asupra derulării operaţiunilor contractuale.

Analiza a vizat aceleaşi documente depuse în probaţiune de părţi în cuprinsul Dosarului nr. x/2016, respectiv documentele emise de autorităţile locale, de ISU şi cel mai important, expertiza realizată de SC C. SRL, în temeiul căreia instanţa a apreciat că nu se află în prezenţa unui caz de forţă majoră. Astfel, în baza aceloraşi documente, autoritatea legal competentă în stabilirea cazului de forţă majoră a apreciat că acest caz de forţă majoră există, iar instanţa de judecată, a stabilit în sens invers.

Cu referire la constatarea cazului de forţă majoră, se arată că autoritatea contractantă trebuia să ia act de dovezile depuse cu privire la existenţa cazului de forţă majoră, momentul producerii acestuia şi consecinţele producerii acestuia.

Autoritatea contractantă nu are competenţa de a constata sau certifica existenţa unui caz de forţă majoră, atribuţia sa, ca parte a contractului de finanţare, fiind cel mult de verificare a situaţiei produse şi a documentelor doveditoare. Prin urmare, consideraţiile echipei de control referitoare la inexistenţa cazului de forţă majoră în cazul alunecărilor de teren ce au avut loc în luna mai 2015 la locaţia Sohodol, jud. Braşov, prin care au fost afectate clădirile aparţinând societăţii recurente, nu pot fi primite.

3.2. Existenta cazului de forţă majoră

3.2.1. Potrivit dispoziţiilor C. civ., forţă majoră este definită la art. 1351 alin. (2) ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.

În contractul de finanţare încheiat între părţi, forţa majoră este reglementată în cadrul art. 18 alin. (1) din Anexa I, cu următorul cuprins: prin forţă majoră se înţelege acel eveniment imprevizibil, insurmontabil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa părţilor contractante, intervenit după data semnării contractului, care împiedică executarea contractului şi care exonerează de răspundere partea care o invocă. În cuprinsul aceluiaşi articol, părţile au înţeles să definească forţa majoră, prin enumerarea unor evenimente caracteristice ale forţei majore, stabilind că pot constitui cauze de forţă majoră calamităţi naturale, cum ar fi: cutremure, alunecări de teren, inundaţii, război, revoluţie, embargou etc.

Privită din perspectiva probaţiunii, o asemenea enumerare are rolul de a stabili o prezumţie relativă care operează în favoarea părţii care invocă intervenţia cazului de forţă majoră, în sensul întrunirii de către eveniment a caracterului extern, imprevizibil şi absolut invincibil şi inevitabil. Partea are sarcina dovedirii celorlalte aspecte: în primul rând, existenţa evenimentului, şi, în al doilea rând, raportul de cauzalitate între eveniment şi neexecutarea obligaţiei.

În constatarea şi dovedirea cazului de forţă majoră intervenit, societatea a contractat în regim de urgenţă, la data de 16 mai 2014, executarea unei expertize de specialitate geotehnică, încheind cu societatea SC C. SRL Contractul nr. x din 16 mai 2014, expertiza fiind verificată de d-na D., şefa de catedră a Facultăţii de geotehnică şi fundaţii din cadrul Universităţii de Construcţii Bucureşti.

Expertiza a vizat fenomenul de instabilitate manifestat în amplasamentul Sohodol, jud. Braşov la clădire spa şi clădire club aparţinând SC A. SRL şi SC A. Club SRL şi a fost iniţiată de recurentă tocmai pentru a se analiza, în mod profesionist, de către o instituţie competentă, fenomenul apărut, calificat de recurentă ca forţă majoră.

Totodată, a fost întocmit un raport ISU, emis la data de 7 august 2014, ca urmare a deplasării, la acea dată, a inspectorilor în teren, deplasare generată de adresa de revenire a recurentei nr. 7698 din 7 august 2014 la Adresa din 6 mai 2014 către Primăria Bran (prin care atenţiona Primăria cu privire la dezastrul produs şi posibilitatea afectării reţelelor de utilităţi), Procesul-verbal de control nr. x din 11 iunie 2014 emis de Inspectoratul Judeţean de Construcţii, adresă înregistrată la Primăria Bran sub nr. x din 6 mai 2014, demersurile efectuate către firma de asigurări E. Recurenta a arătat că a depus la dosarul cauzei fotografii ale drumului judeţean limitrof proprietăţii beneficiarului, drum realizat de către Primărie prin contractarea unor fonduri nerambursabile europene, ce a fost afectat de fenomenele meteorologice produse în perioada mai 2014 şi care a fost distrus, în totalitate, de fenomenele meteorologice (ploi abundente), apărute în luna mai 2016.

3.2.2. Referitor la expertiza efectuată de SC C. SRL, echipa de control AFIR citează doar elementele care au fost favorizante unei alunecări de teren, iar instanţa reţine aceste argumente în constatarea neîndeplinirii condiţiilor cazului de forţă majoră, respectiv caracterul extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil al respectivului eveniment.

Referitor la aceste condiţii, se ignoră complet concluziile expertizei tehnice întocmite, care concluzionează următoarele: "Prin dimensiunile în plan şi adâncime ale fenomenului care a afectat terenul de fundare a construcţiilor, creând suprafeţe de rupere în teren la adâncimi de peste 10 m şi în structurile construite, acesta este un fenomen natural de adâncime, care se consideră că nu putea fi prevăzut anterior."

De asemenea, foarte important de reţinut sunt factorii declanşatori ai evenimentului: terenul s-a prăbuşit, fundaţiile rămânând în terenul de fundare; alunecarea de teren a plecat de la o distanţă de aproximativ 50 de metri faţă de construcţiile afectate, teren neconstruit; pe terenul afectat de prăbuşire exista copaci de zeci de ani, care şi acum sunt în picioare, prinşi în rădăcini; prăbuşirea terenului a pornit de la o distanţă mare de cele 2 clădiri, din lateralul clădirilor, deci a pornit de pe un teren care nu avea cum să fie influenţat de cele 2 construcţii.

În ceea ce priveşte expertiza realizată, se arată că forajele nu au fost efectuate sub terenul pe care au fost efectuate fundaţiile, ci în împrejurimi; umplutura la care se face referire a fost adusă în jurul construcţiei, neafectând terenul de fundare al construcţiei; au fost luate toate măsurile necesare pentru siguranţa construirii obiectivului cum sunt reprofilarea amplasamentului în principal prin excavaţii la partea superioară a pantei şi umpluturii la baza acesteia; amplasarea fundaţiilor la adâncimi care să permită sprijinirea într-un teren natural considerat bun de fundare; realizarea în trepte a fundaţiilor; amplasarea unor drenuri adiacente fundaţiilor pentru colectarea şi evacuarea apelor din precipitaţiile infiltrate în umpluturile adiacente construcţiilor.

3.2.3. Cu referire la criticile şi afirmaţiile cuprinse în procesul-verbal de constatare vizând activitatea defectuoasă şi insuficientă a societăţii F. SRL, studiile geotehnice realizate de această societate, alegerea de către recurentă a unei metode inadecvate de prospectare a terenului de fundare etc., se arată că toate aceste aspecte au făcut obiectul discuţiilor şi corespondenţei purtate între părţi, soluţia tehnică fiind agreată de autoritatea contractantă la momentul implementării proiectului, respectiv anterior începerii lucrărilor de construcţie.

Toate aceste aspecte legate de fundare, calitatea terenului şi amplasament, au fost cunoscute de autoritatea contractantă anterior demarării proiectului, însă, aşa cum a demonstrat şi studiul efectuat de C. SRL, cauzele care au dus la apariţia acestor fenomene nu au nicio legătură cu cele reţinute de către echipa de control.

În sprijinul celor menţionate, se arată că la efectuarea fundaţiilor au fost prezenţi reprezentanţi ai tuturor autorităţilor, conform proceselor-verbale de trasare fundaţii, a proceselor-verbale de natura teren fundaţii şi chiar la faza determinantă, acestea fiind avizate de către Inspectoratul în construcţii şi SC F. SRL

Astfel, referitor la natura terenului pe care s-au realizat construcţiile, respectiv la precizarea de către echipa de control ca studiul geotehnic nu a fost întocmit suficient de detaliat şi datorită faptului ca în acest studiu ataşat la proiectul tehnic se indica faptul că după începerea lucrărilor se va chema geotehnicianul pentru avizarea şi examinarea stratului de fundare, se arată că recurenta a respectat cu stricteţe indicaţiile din studiul geotehnic şi din proiectul tehnic, iar în momentul în care s-au demarat lucrările a apelat la SC F. SRL pentru a verifica şi aviza terenul de fundare. Tocmai datorită studiului geotehnic, la prima cerere de plată avizată de CRFIR Alba Iulia, s-a modificat soluţia pentru fundare, iar în urma efectuării noului studiu geotehnic a rezultat Dispoziţia de şantier nr. 1/18 din 3 iulie 2012, care a modificat total fundaţiile şi structura de rezistenţă a proiectului, astfel încât fundaţiile şi edificarea construcţiei s-au executat ţinând cont de aceste aspect, fapt fundamentat de procesele-verbale de trasare şi fundare vizate de către ISC Braşov, proiectant şi expertul geotehnic SC F. SRL. Pentru a respecta toate prevederile studiului de fezabilitate executat de către SC F. SRL, această societate a asigurat prezenţa permanentă pe teren a unui reprezentant de-al său, astfel încât construcţiile să se realizeze în cele mai bune condiţii.

Referitor la menţiunea inspectorilor AFIR, în sensul că abia după ce alunecările de teren au afectat construcţiile, s-ar fi luat decizia efectuării unui studiu geotehnic cu o acoperire mai largă şi o profunzime mai mare, aceasta este contrazisă de conţinutul studiului geotehnic efectuat de către SC F. SRL, care este făcut la o adâncime foarte mare şi pe toată suprafaţa terenului aflat în proprietatea SC A. Club SRL.

3.3. Referitor la neregula constatată, aceea de nerespectare a modului de implementare a proiectului, cu aplicarea art. 1 pct. 1 alin. (4), art. 8 alin. (6), art. 8 alin. (7) din contractul de finanţare, se arată că art. 8 alin. (6) şi art. 8 alin. (7) nu au aplicabilitate în speţa de faţă, întrucât beneficiarul a respectat contractul atât în ceea ce priveşte obligaţia de a menţine în funcţiune investiţia, cât şi de a o utiliza conform proiectului, până la momentul apariţiei cazului de forţă majoră care a făcut inoperabilă investiţia efectuată. Cauza care a dus la imposibilitatea funcţionării investiţiei este una obiectivă, fără legătură cu acţiunea sau inacţiunea societăţii beneficiare, şi anume forţă majoră.

Pârâta a invocat, în susţinerea punctului său de vedere, aplicabilitatea prevederilor art. 17 al contractului încheiat între părţi. Pentru a fi aplicabil acest articol, trebuie întrunite cumulativ mai multe elemente, care, numai îndeplinite împreună, pot avea ca efect denunţarea de către autoritatea contractantă a contractului de finanţare de declarare ca neeligibilă a sumei decontate şi de recuperare a creanţelor bugetare, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă: fapta/neregula; intenţia directă de săvârşire a faptei; legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită şi efectul ei; efectul de prejudiciere a bugetului Uniunii.

Analizând fapta/neregula invocată, recurenta a arătat că în speta nu poate fi vorba de vreo abatere de la normele privind acordurile de finanţare, întrucât nu se poate vorbi despre o eludare a normelor referitoare la finanţare-acordarea finanţării, modul de utilizare a fondurilor nerambursabile, etc. Nu poate fi vorba nici despre nerespectarea condiţiilor de solicitare şi acordare a finanţării.

Referitor la analiza realizată de autoritatea de control privind modalitatea de implementare a proiectului de către recurentă şi nerespectarea art. 1 alin. (4) al contractului, care prevede ca beneficiarul să implementeze cu maximum de profesionalism, eficienţa şi vigilenţa, în conformitate cu cele mai bune practice în domeniul vizat, se arată că acest lucru este pe deplin dovedit de toată documentaţia care a stat la baza realizării acestui proiect.

Totodată, autoritatea contractantă invocă ca motiv al încetării unilaterale a contractului, prevederile art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare (cu referire la constatarea unor nereguli în executarea contractului). Se face referire şi la dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Anexa I, apreciindu-se că autoritatea contractantă poate proceda la rezilierea contractului datorită neîndeplinirii obiectivului proiectului de către cocontractant (nerespectarea de către Beneficiar a condiţiilor de implementare, pe parcursul perioadei de monitorizare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului). Recurenta a arătat că toate aceste argumente sunt străine de natura pricinii.

Pe cale de consecinţă, considera recurenta că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare referitoare la asumarea Angajamentului scris privind refacerea din surse proprii a investiţiilor aferente contractului de finanţare şi nici condiţiile contractuale de încetare, de către autoritatea contractantă, a contractului de finanţare, de declarare ca neeligibilă a sumei decontate şi de recuperare a creanţelor bugetare.

În drept, nu a fost indicat cazul de casare pe care se întemeiază cererea de recurs.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE (AFIR) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Intimata a arătat că recurenta-reclamantă nu aduce argumente pertinente de nelegalitate a sentinţei recurate, înţelegând doar să reitereze fondul acţiunii, iar susţinerile dezvoltate nu se circumscriu niciunui motiv de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Cu privire la solicitarea recurentei-reclamante de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, se arată că este nefondată, întrucât aceasta nu aduce nicio susţinere care să se poată încadra în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., neaducând argumente care să poată atrage convingerea instanţei de recurs că pot fi aplicabile prevederile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa de fond prezentând motivele pentru care a înţeles să respingă acţiunea, analizând fiecare dintre aspectele susţinute de aceasta ca şi temei al nelegalităţii actelor administrative atacate, precum şi actele depuse la dosarul cauzei.

Cu privire la motivul de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) invocat de recurenta-reclamanta, se arată că este nefondat, întrucât nu s-a expus niciun motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, criticile aduse fiind legate doar de unele aprecieri cu privire la fondul cauzei, întregul recurs conţinând doar motive de netemeinicie.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, beneficiarul este responsabil de a se asigura că toate documentele utilizate în cadrul implementării proiectului sunt autentice, legale şi complete în concordanţă cu condiţiile de accesare a finanţării nerambursabile astfel cum acestea sunt prevăzute în contractual de finanţare, Ghidul Solicitantului, legislaţia naţională şi europeană.

În condiţiile în care obiectul contractului de finanţare îl reprezintă acordarea unei finanţări publice nerambursabile (parte de la bugetul de stat, parte de la bugetul Comisiei Europene), acest fapt determina aplicarea unor reguli stricte în ceea ce priveşte achiziţiile organizate în vederea realizării proiectului propus spre finanţare, reguli a căror respectare trebuie verificată de către însuşi beneficiarul, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de achiziţie.

Aşadar, recurenta-reclamantă nu aduce argumente pertinente de nelegalitate a sentinţei recurate, înţelegând doar să reitereze fondul acţiunii şi să aducă argumente de nelegalitate ale actului contestat, astfel ca susţinerile dezvoltate nu se circumscriu niciunui motiv de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ., întregul recurs conţinând doar motive de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, aspecte ce au fost deja analizate de instanţa de fond.

Cu privire la primul motiv de recurs, se arată că este nefondat, întrucât instanţa de fond a analizat tot probatoriul administrat în cauză, a fost reţinut documentul la care face referire recurenta, instanţa precizând că avizul de forţă majoră emis de Camera de Comerţ şi Industrie reprezintă opinia acestei instituţii cu privire la situaţia de fapt expusă de debitor, ca urmare a unei analize sumare şi nu poate avea ca efect paralizarea dreptului pârâtei de a cere instanţei de judecată constatarea unei situaţii contrare concluziilor desprinse din aviz. Prin urmare, instanţa va efectua propria analiză la determinarea existenţei situaţiei de forţă majoră. Aşadar, avizul de existenţă a cazului de forţă majoră eliberată de Camera de Comerţ şi Industrie a României cu nr. 5265 din 17 septembrie 2014 are la bază documentele transmise de beneficiar şi reprezintă opinia acestei instituţii cu privire la situaţia de fapt expusă de către beneficiar, ca urmare a unei analize sumare, nefiind un aviz întemeiat pe atestări de la organele, autorităţile şi instituţiile abilitate (altele decât Camera de Comerţ şi Industrie).

În plus, în Raportul operativ nr. x din 7 august 2014 elaborat de ISU Ţara Bârsei al judeţului Braşov, se precizează că a fost avariată o construcţie aparţinând Centrului SPA al Pensiunii G. şi a fost afectată o lungime de 30 m din drumul din pământ pietruit. În acest document nu se semnalează un caz de forţă majoră. Data de producere a evenimentului înscrisă în acest document este 7 august 2014 ora 14:00.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, având în vedere producerea alunecării de teren ce a afectat investiţia realizată de SC A. Club SRL, beneficiarul finanţării nerambursabile a procedat la întocmirea unui studiu geotehnic detaliat, elaborat de SC C. SRL în baza Contractului nr. x din 16 mai 2014. Se remarca faptul că abia după ce alunecările de teren afectează construcţiile se ia decizia efectuării unui studiu cu o acoperire mai largă (5 foraje) şi cu o profunzime mai mare (până la 25 m), care a permis identificarea tuturor vulnerabilităţilor pe care le prezenta terenul afectat constructor. Acest studiu confirmă existenţa cauzelor care au dat semnale încă din anul 2012, în perioada de începere a lucrărilor propriu-zise la construirea celor două obiective.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond la momentul realizării proiectului tehnic a fost întocmit studiul geotehnic elaborat de SC F. SRL, folosind metoda georadar, iar în acest document se atrage atenţia asupra instabilităţii terenului pe versantul nordic, "unde avem şi alunecări de teren ca urmare a defrişării zonei". Ca urmare acestor constatări, s-a recomandat beneficiarului realizarea, pe versantul nordic, de lucrări de stabilizarea celor 3 taluzuri prin construcţia de ziduri de sprijin din beton armat cu dren în spate şi consola de descărcare. Plecând de la taluzul inferior, aici zidul de sprijin se va funda la adâncimea de 2,40 m, la taluzul median zidul de sprijin va fi adâncimea de fundare de 3,20 m şi la taluzul superior zidul de sprijin va fi la adâncimea de fundare de 2,60 m. Zidurile de sprijin vor avea în spate dren.

Deşi în studiul geotehnic întocmit de SC F. SRL se atrage atenţia asupra instabilităţii terenului pe versantul nordic, precum şi faptul că în document se menţionează că studiul geotehnic va fi util pentru faza de studiu de fezabilitate, iar nerespectarea întocmirii studiilor geotehnice în fazele următoare derogă executantul prezentului studiu geotehnic de orice responsabilitate, totuşi beneficiarul finanţării nerambursabile nu a luat măsuri asigurătorii pentru evitarea potenţialelor pagube, deşi avea cunoştinţă de problemele de stabilitate ale terenului pe care urma să fie realizată investiţia, fapt ce atrage încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din contractul-cadru care prevede:

"Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile înscrise în prezentul contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare."

În plus, prin Adresa nr. x din 18 noiembrie 2014 emisă de E. SA se precizează că E. nu răspunde pentru prejudicii cauzate, produse sau agravate, direct sau indirect de sau ca o consecinţă a erorilor sau omisiunilor din proiectare sau execuţie, defectelor sau viciilor ascunse existente la începerea acestei poliţe, de care asiguratul sau reprezentanţii săi au cunoştinţă, indiferent dacă aceste erori sau defecte erau sau nu cunoscute de către E.

Totodată, având în vedere recomandările formulate în studiul geotehnic formulate de SC F. SRL cu privire la consolidarea versanţilor, rezultă că acest eveniment nu a fost imprevizibil, deci nu poate fi considerat un caz de forţă majoră.

Având în vedere cele de mai sus, se arată că alunecările de teren ce au afectat investiţia realizată de SC A. Club SRL nu se pot încadra în categoria "eveniment imprevizibil, insurmontabil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa părţilor", aşa cum este definită forţa majoră în art. 18 (1) din Anexa I la Contractul de Finanţare.

Constatările rezultate din studiile geotehnice confirma instabilitatea terenului pe care a fost amplasată investiţia realizată de SC A. Club SRL şi că, deşi beneficiarul avea cunoştinţă de existenţa acestor vulnerabilităţi, acestea nu au fost tratate cu suficientă atenţie, respectiv în etapa de elaborare a proiectului tehnic nu au fost adoptate soluţiile tehnice care să preîntâmpine alunecarea terenului.

În plus, studiile geotehnice efectuate nu au propus soluţii clare, ci mai degrabă au fost orientate către economia de fonduri alocate acestui scop şi către economia de timp pentru efectuarea lor, astfel ca raportându-se la recomandările formulate de SC F. SRL în studiul geotehnic cu privire la consolidarea versanţilor, rezultă că acest eveniment nu a fost imprevizibil, deci nu poate fi considerat un caz de forţă majoră.

Un alt aspect ce confirmă faptul că alunecările de teren invocate de SC A. Club SRL nu au avut un caracter imprevizibil şi insurmontabil este prezentat în expertiza tehnică "post-eveniment", realizată de beneficiar la solicitarea Inspectoratului Judeţean în Construcţii Braşov, în care se atrage atenţia asupra menţiunilor făcute de SC F. SRL în studiul geotehnic elaborat cu privire la potenţialul de instabilitate a terenului pe o anumită zonă a amplasamentului construcţiilor, precum şi cu privire la propunerile privind lucrările necesare pentru stabilizarea versanţilor.

Referitor la susţinerile potrivit cărora s-au respectat prevederile art. 18 din Anexa I la Contractul de Finanţare, se arată că SC A. Club SRL a notificat autoritatea contractantă cu privire la producerea cazului de forţă majoră, însă ulterior nu a transmis instituţiei documente probante, în termenul prevăzut la art. 18 alin. (2).

Ulterior (după aproximativ 4 luni), reclamanta a depus documentele doveditoare ale cazului de forţă majoră la 23 septembrie 2014, în afara termenului prevăzut la art. 18 alin. 2, motivând că aceasta întârziere se datorează faptului că a fost întocmit un nou studiu geotehnic necesar obţinerii certificatului de forţă majoră ce a fost eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie. Această stare de fapt a fost reţinută şi de instanţa de fond, care precizează că depunerea dovezilor a fost întârziată.

Referitor la susţinerea conform căreia nu au aplicabilitate prevederile art. 1 pct. 4, art. 8 pct. 6 şi 7, se arată că este nefondată, întrucât la momentul realizării proiectului tehnic (la momentul depunerii cererii de finanţare) a fost întocmit studiul geotehnic elaborat de SC F. SRL, folosind metoda georadar, iar în acest document se atrage atenţia asupra faptului că stabilitatea terenului este asigurată pe versantul estic, dar este instabilă pe versantul nordic unde avem şi alunecări de teren ca urmare a defrişării zonei".

Stabilitatea terenului a fost asigurată atâta timp cât a existat un anumit număr de copaci în zonă unde s-a produs evenimentul şi, concomitent cu creşterea substanţială a sarcinilor, prin realizarea construcţiilor (imobilele finanţate prin FEADR, zidurile de sprijin şi fundaţia pentru altă investiţie, aceasta a fost afectată.

Scăderea stabilităţii solului ca urmare a defrişării zonei a fost potenţată de masa mare a construcţiilor edificate pe un teren de fundare instabil, alcătuit majoritar din material local de tip argilă nisipoasă cu grosime de la 20 - 30 cm la 4 - 5,50 m, fapt care a condus la sarcini suplimentare asupra terenului, inclusiv prin faptul ca materialul necompactat a permis pătrunderea apei în sol contribuind astfel la creşterea şi mai mare a sarcinilor şi la fluidizarea straturilor de nisipuri argiloase.

Ca urmare a acestor constatări s-a recomandat beneficiarului realizarea, pe versantul nordic, de lucrări de stabilizare a celor 3 taluzuri prin construct de ziduri de sprijin din beton armat cu dren în spate şi consola de descărcare. Plecând de la taluzul inferior, aici zidul de sprijin se va funda la adâncimea de 2,40 m, la taluzul median zidul de sprijin va fi adâncimea de fundare de 3,20 m şi la taluzul superior zidul de sprijin va fi la adâncimea de fundare de 2,60 m. Zidurile de sprijin vor avea în spate dren.

Deşi în studiul geotehnic întocmit de SC F. SRL se atrage atenţia asupra instabilităţi terenului pe versantul nordic, beneficiarul finanţării nerambursabile nu a luat măsuri asigurătorii pentru evitarea potenţialelor pagube, deşi avea cunoştinţă de problemele de stabilitate ale terenului pe care urma să fie realizată investiţia.

Instanţa de fond a reţinut în mod temeinic şi legal ca autoritatea contractantă a verificat îndeplinirea condiţiilor pentru aprobarea cererii de finanţare, fără a avea competenţe să cerceteze concluziile sau acurateţea studiilor geotehnice efectuate, această sarcină revenind beneficiarului care şi-a asumat riscul efectuării construcţiei.

Acest aspect atrage încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din contractul-cadru dar şi a prevederilor art. 1 alin. (4) din Anexa I la Contractul de finanţare, astfel că nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei în sensul că în speţă nu-i sunt aplicabile prevederile contractuale antemenţionate asumate prin semnarea contractului de finanţare.

De asemenea, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în situaţia în care recurenta-reclamantă consideră intervenită starea de forţă majoră, aceasta era obligată să respecte dispoziţiile art. 18 din Anexa I la Contractul-cadru. Forţa majoră presupune o imprevizibilitate cu caracter obiectiv şi absolut, iar posibilitatea de a prevedea producerea unui anumit eveniment se interpretează ca o culpă a debitorului, întrucât deşi putea, totuşi nu a prevăzut că acel eveniment se va produce.

Pe de altă parte, forţa majoră este un element de fapt lăsat la suverana apreciere a instanţei, această apreciere neputând avea loc în afara observării criteriilor stabilite de lege sau afirmate în mod unanim de către jurisprudenţă pentru a încadra o situaţie de fapt în categoria evenimentelor de forţă majoră.

Vechiul C. civ. stabileşte în art. 1461 o distincţie între cazul fortuit şi forţă majoră, oferind criterii de calificare a unui eveniment drept forţă majoră. Astfel, forţă majoră este înţeleasă drept un caz fortuit extraordinar cum (sunt): devastări de război, inundaţie neobişnuită în ţară. La această distincţie se adaugă criteriile deduse de către jurisprudenţă din interpretarea textelor de lege sau din aplicarea principiilor generale de drept, cu ajutorul cărora se defineşte forţă majoră drept o împrejurare de origine externă - cauză străină (art. 1082 C. civ.) cu caracter excepţional care este absolut imprevizibilă şi inevitabilă.

Forţa majoră presupune o imprevizibilitate cu caracter obiectiv şi absolut, iar posibilitatea de a prevedea producerea unui anumit eveniment se interpretează ca o culpă a debitorului, întrucât deşi putea, acesta nu a prevăzut ca acel eveniment se va produce, mai ales că prin recomandările formulate de SC F. SRL în studiul geotehnic cu privire la consolidarea versanţilor, reclamanta a fost atenţionată de faptul că acest eveniment al alunecărilor de tren nu a fost imprevizibil, deci nu poate fi considerat un caz de forţă majoră.

În aceste condiţii, evenimentul invocat de către reclamantă nu îndeplineşte criteriile pentru a fi calificat drept forţă majoră sau caz fortuit, aceasta având cunoştinţă de posibilitatea producerii acestuia şi chiar fiind îndrumată să ia măsuri în vederea evitării producerii unui dezastru natural. Aşadar, invocarea forţei majore nu este dovedită, atâta timp cât clauzele contractuale stabilesc expres în sarcina beneficiarului obligaţia de a implementa proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă şi cu respectarea criteriilor de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare. Obligaţia de vigilenţă viza tocmai anticiparea intervenţiei unor factori externi care ar fi putut afecta proiectul iniţial, factori de care reclamanta a fost avertizată încă de la momentul depunerii cererii de finanţare.

În consecinţă, beneficiarul şi constructorul aveau cunoştinţă despre problemele pe care le ridica terenul aferent construcţiilor încă de la începerea lucrărilor la cele două obiective, respectiv cu mult timp înainte de data anunţată de beneficiar că s-ar fi produs evenimentul, iar studiul anterior invocat confirma existenţa cauzelor care au dat semnale încă din anul 2012, în perioada de începere şi efectuare a lucrărilor propriu-zise la construirea celor două obiective.

Lipsa forajelor pe care le presupunea un studiu geotehnic autentic, realizat în vederea stabilirii parametrilor de execuţie, în condiţiile de teren prezente în zonă, a fost o eroare, iar consecinţele au apărut începând cu luna mai 2014. Prin alegerea unei metode neadecvate de analiză a terenului pe care urma să se implementeze proiectul, beneficiarul a ignorat faptul că studiul geotehnic este reglementat prin Normativul NP 074/2007 privind documentaţiile geotehnice pentru construcţii, iar realizarea lui este impusă prin lege.

Aşadar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prin Studiul geotehnic întocmit de SC F. SRL au fost date indicii clare asupra unor vulnerabilităţi (instabilităţi) ale terenului, pe care beneficiarul nu le-a tratat cu suficientă atenţie.

În ceea ce priveşte obligaţia intimatei de a proceda la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor ce nu respectă obligaţiilor contractuale asumate, se arată că intimata este obligată să respecte dispoziţiile art. 11 (3) din Anexa I la Contractul de finanţare, încălcarea prevederilor legale sau contractuale reprezintă o neregulă care atrage sancţiunea recuperării întregului sprijin financiar acordat prin încheierea contractului de finanţare.

Toate obligaţiile reclamantei au fost cunoscute şi asumate de beneficiar încă de la semnarea contractului, astfel că aceasta nu poate susţine că nu a cunoscut aceste prevederi. Prin urmare, în etapa verificării obiectivelor propuse prin cererea de finanţare, intimata poate proceda la încetarea contractului, prin neîndeplinirea obiectivului proiectului.

Se invocă şi prevederile comunitare, care dispun astfel: art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006; art. 4 alin. (1), (2) şi 3, art. 5 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 2988/1995 şi se arată că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, însă excepţia de la regulă este că în cazul abaterilor intenţionate sau săvârşite din neglijenţă sancţiunea este retragerea integrală a ajutorului nerambursabil acordat.

Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure că cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia.

Prin urmare, statele membre au obligaţia să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acţiunile finanţate din fondurile finanţate cu contribuţia Uniunii au fost desfăşurate corect, pentru prevenirea şi cercetarea neregulilor şi pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea CJUE din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

Se mai arată că potrivit art. 33 alin. (8) din Regulamentul nr. 1290/2005 din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune, în cazul în care recuperarea nu a fost făcută înainte de încheierea programului de dezvoltare rurală, 50% din consecinţele financiare ale nerecuperării vor fi suportate de către statul membru în cauză şi 50% de către bugetul comunitar şi vor fi luate în considerare la sfârşitul perioadei de patru ani următori primei constatări administrative sau juridice sau opt ani în cazul în care acţiunea de recuperare este preluată de instanţele naţionale sau la încheierea programului în cazul în care aceste termene expiră înainte de data încheierii", ceea ce denotă clar faptul că fondurile provenite din contribuţia comunitară, nerecuperate de la beneficiarii culpabili ajung să greveze obligatoriu şi bugetul statului.

În drept, au fost invocate Noul C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 41/2014, Hotărârea Guvernului nr. 224/2008, Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011, Regulamentul nr. 2988/95, Regulamentul nr. 1083/2006, O.U.G. nr. 66/2011, Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, O.U.G. nr. 74/2009, Legea 346/2004, Contractul de finanţare, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007- 2013, Ghidul solicitantului.

5. Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

6.2. Cererea de suspendare a judecării recursului

6.2.1. La termenul din 12 februarie 2019, recurenta-reclamantă a formulat o cerere de suspendare a judecării prezentului recurs până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Braşov, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de suspendare, recurenta a arătat că obiectul acestui dosar îl constituie obligarea pârâtei SC E. S.A. la plata de despăgubiri în cuantum de 610.000 euro reprezentând poliţele de asigurare nr. x/24.04.2014 şi y/24.04.2014 încheiate de către A. SRL şi A. Club SRL Această cerere s-a născut tocmai datorită refuzului asigurătorului de a achita despăgubirile aferente poliţelor de asigurare având ca obiect asigurarea de bunuri, respectiv a clădirii Centru de întreţinere corporală şi activităţi de înfrumuseţare şi a bunurilor din interiorul său, aparţinând societăţii A. SRL, respectiv a clădirii Cub activităţi sportive-recreative şi a bunurilor din interiorul său, aparţinând societăţii A. Club SRL, situate în Sohodol, jud. Braşov.

În cadrul acestui dosar, problema dedusă judecăţii este aceea de a se stabili dacă fenomenul produs în luna mai 2015, reprezentând o alunecare de teren, produsă pe fondul unor furtuni şi precipitaţii excepţionale, având ca rezultat destabilizarea terenului şi distrugerea pensiunii şi centrului spa din amplasamentul Sohodol, Jud. Braşov, aparţinând A. SRL şi A. Club SRL are caracter de forţă majoră şi dacă societatea se află în culpă în ceea ce priveşte modalitatea de ridicare a construcţiei.

La termenul de judecată din 27 februarie 2019, instanţa a încuviinţat proba cu expertiză tehnică de specialitate, solicitată de ambele părţi, urmând ca prin această probă să se stabilească dacă aceste calamităţi naturale/inundaţii, ce au afectat clădirile proprietatea sa, au caracterul unui eveniment de forţă majoră. Totodată, s-a solicitat şi s-a admis şi expertiza în construcţii, pentru a se verifica dacă modalitatea de ridicare a construcţiei s-a realizat cu respectarea tuturor normelor şi dispoziţiilor legale în materie.

Prin contestaţia de faţă, recurenta a susţinut că motivul principal al imposibilităţii îndeplinirii obligaţiilor a fost evenimentul de forţă majoră ce a afectat clădirea sa.

Se mai arată că expertiza extrajudiciară realizată de societatea C. nu a fost suficientă instanţei de fond pentru a aprecia existenţa unui caz de forţă majoră în prezenta cauză.

Având în vedere faptul că temeiul de fapt al celor două litigii este identic, ambele litigii au drept cauză declanşatoare existenţa sau inexistenţa cazului de forţă majoră, iar în litigiul ce face obiectul Dosarului nr. x/2015 se realizează o expertiză judiciară prin care se va determina tocmai existenţa sau inexistenţa cazului de forţă majoră şi conduita culpabilă sa nu a recurentei în realizarea construcţiilor, se consideră că sunt întrunite condiţiile pentru suspendarea prezentului litigiu până la data rămânerii definitive hotărârii din acel dosar.

6.2.2. Punctul de vedere al intimatei-pârâte AFIR

Intimata a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată, arătând că la dosarul cauzei reclamanta a depus Raportul de expertiză tehnică pentru investiţiile afectate, dar şi expertiza geotehnică nr. 121/2014 întocmită de SC C. SRL, expertize prin care s-a atras atenţia asupra instabilităţii solului, respectiv asupra deficienţelor zonei, aspect reţinut de instanţa de fond. În plus, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta a dorit să efectueze un studiu geotehnic amplu prin metoda forării doar după data producerii evenimentului, iar în şedinţa publică de la data de 15 iunie 2016 a renunţat la cererile formulate iniţial în probaţiune (martori şi expertiză tehnică de specialitate).

Se mai arată că obiectul Dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Braşov este acela de acordare a unor despăgubiri rezultate din poliţa de asigurare emisă de SC E. SA, iar nu de a se constata dacă evenimentele produse se datorează unei cauze de forţă majoră, acest ultim aspect urmând a fi stabilit printr-un mijloc de probă, iar raportul de expertiză tehnică ce va fi întocmit va avea rolul de a oferi instanţei o opinie de specialitate asupra situaţiei de fapt, probă care va fi analizată de instanţă în raport de înscrisurile depuse la dosar şi de normele juridice aplicabile în materie.

6.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

6.3.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Între reclamantă şi pârâtă a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x la data de 4 iulie 2011, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a proiectului cu titlul "construire club activităţi sportive şi recreative".

Prin Cererea de finanţare aprobată, beneficiarul şi-a propus realizarea unui centru de activităţi sportive şi recreaţionale format dintr-un club dotat cu două piste de bowling, 3 mese de biliard şi 3 mese de tenis. În baza contractului sus menţionat, având o valoare totală eligibilă de 1.659.919,00 RON, pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 829.959 RON, echivalent a 50 % din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Suma decontată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform cheltuielilor acceptate la plată a fost de 818.751,68 RON.

Prin Adresa nr. x din 7 mai 2014 înregistrata la CRFIR 7 Centru cu nr. 23.324 din 7 mai 2014, reclamanta a anunţat că, din cauza condiţiilor meteorologice, au avut loc alunecări de teren, astfel încât construcţia ce face obiectul contractului de finanţare a fost afectată, nemaifiind funcţională invocând articolul 18 - Forţa majoră din Anexa I la contractul de finanţare.

Ulterior, prin Adresa nr. x din 23 septembrie 2014 înregistrată la CRFIR 7 Centru cu nr. 38.787/24 septembrie 2014, beneficiarul a revenit la adresa anterioară şi învederat completarea dosarului de forţă majoră cu expertiza tehnică întocmită pentru situaţia de fapt a construcţiei ce face obiectul contractului de finanţare şi cu avizul de forţă majoră eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

CRFIR 7 Centru Alba Iulia a dispus o verificare pe teren, care s-a efectuat în data de 29 ianuarie 2015 ocazie cu care a fost încheiat Procesul-verbal nr. 1 din 29 ianuarie 2015, constatându-se imobilul aferent investiţiei Construire club Activităţi Sportive Recreative este serios avariat.

S-a apreciat de către pârâtă că alunecarea de teren din satul Sohodol, comuna Bran, nu poate fi considerat un "eveniment imprevizibil, insurmontabil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa părţilor", aşa cum este definită forţa majoră la art. 18 alin. (1) din Anexa I la Contractul de Finanţare, context în care CRFIR 7 Alba, a notificat beneficiarul şi a solicitat refacerea investiţiei, integral din surse proprii şi în acest sens transmiterea, în termen de 30 de zile de la data comunicării Notificării, a angajamentului scris privind refacerea (din surse proprii) a investiţiei aferente contractului de finanţare, urmând a stabili un grafic de implementare de comun acord cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Prin Adresa nr. x din 16 martie 2015, înregistrata la CRFIR 7 Centru cu nr. 9383 din 17 martie 2015, beneficiarul a răspuns că nu-şi asumă angajamentul scris privind refacerea din surse proprii a investiţiilor aferente contractului de finanţare.

Neregularităţile constatate au fost consemnate în Procesul-verbal de constatare înregistrat la A.F.I.R. sub nr. x din 29 iunie 2015, unde s-a reţinut nerespectarea prevederilor contractului de finanţare în ceea ce priveşte conduita reclamantei în cazul apariţiei unui caz de forţa majoră, respectiv nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (2) şi (3) din contract, referitor la termenele şi documentele ce trebuiau depuse în dovedirea cazului de forţă majoră. De asemenea, s-a reţinut nerespectarea modului de implementare a proiectului, cu aplicarea art. 1 pct. 1 alin. (4), art. 8 alin. (6), art. 8 alin. (7) din contractul de finanţare.

Prin Decizia nr. 33652 din 9 septembrie 2015, pârâta a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 29 iunie 2015 privind proiectul "Construire club activităţi sportive şi recreative".

6.3.2. Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii recursului formulată de recurenta - reclamantă până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Braşov şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.:

"(1) Instanţa poate suspenda judecata: ...1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."

Textul are în vedere o situaţie de suspendare facultativă a judecăţii cauzei, atunci când judecata depinde de o chestiune prejudicială ce face obiectul unei alte judecăţi.

Litigiul în raport de care se solicită suspendarea judecării prezentului recurs face obiectul Dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Braşov, ce priveşte cererea reclamantei SC A. SRL de obligare a pârâtei SC E. S.A. la plata de despăgubiri în cuantum de 610.000 euro reprezentând poliţele de asigurare nr. x din 24 aprilie 2014 şi y din 24 aprilie 2014 încheiate de către A. SRL şi A. Club SRL.

În prezenta cauză, recurenta-reclamantă A. Club SRL a contestat Procesul-verbal de constatare a neregulii nr. x din 29 iunie 2015, prin care s-a reţinut nerespectarea prevederilor contractului de finanţare în ceea ce priveşte conduita reclamantei în cazul apariţiei unui caz de forţa majoră, respectiv nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (2) şi (3) din contract, referitor la termenele şi documentele ce trebuiau depuse în dovedirea cazului de forţă majoră şi neîntrunirea condiţiilor pentru existenţa cazului de forţă majoră.

Înalta Curte reţine că, pentru a exista înrâurirea hotărâtoare a celeilalte judecăţi asupra prezentului recurs este necesar, aşa cum prevede chiar texul citat, ca judecata prezentului recurs să depindă de existenţa/inexistenţa unui drept ce face obiectul celeilalte judecăţi. Pentru a exista această dependenţă, este necesar ca din punct de vedere juridic, să se anticipeze care ar fi consecinţele soluţionării celuilalt dosar asupra prezentei cauze.

Or, din această perspectivă, se constată că recurenta-reclamantă A. Club SRL din prezenta cauză nu este parte în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Braşov, acolo fiind parte cealaltă societate A. SRL Pe de altă parte, intimata-pârâtă din prezenta cauză AFIR nu este nici ea parte în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Braşov.

Dacă în privinţa recurentei-reclamante se poate reţine o identitate de interese între societatea A. Club SRL şi A. SRL, în ceea ce o priveşte pe intimata-pârâtă, situaţia este diferită, punându-se problema în ce măsură i-ar fi acesteia din urmă opozabilă soluţia din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Braşov, cât timp nu a fost parte şi nu a avut posibilitatea de a formula apărări, de a combate afirmaţiile şi probele propuse acolo. Astfel, o atare situaţie slăbeşte dependenţa care ar putea exista între soluţiile ce vor fi luate în cele două dosare.

Pe de altă parte, dacă litigiul de faţă este pornit şi întemeiat pe prevederile contractului de finanţare, litigiul aflat pe rolul Tribunalului Braşov este întemeiat pe prevederile aplicabile contractelor de asigurare încheiate între cele două societăţi şi societatea de asigurare, astfel că nici din punct de vedere al cauzei juridice, nu se dovedeşte strânsa legătură dintre cauze.

În fine, deşi situaţia de fapt dedusă judecăţii şi care se cere a fi calificată juridic este aceeaşi (existenţa sau nu a cauzei de forţă majoră), această împrejurare de fapt luată singular nu este suficientă pentru a se dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze, faţă de aspectele mai sus reţinute.

Ca urmare, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului formulată de recurenta - reclamantă, ca nefondată.

6.3.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

6.3.3.1. În ceea ce priveşte motivul de casare referitor la greşita înlăturare de către prima instanţă a Avizului de forţă majoră nr. 5265 din 17 septembrie 2014 emis de CCIR, prin care se atesta cazul de forţă majoră petrecut în luna mai 2014

Cu privire la acest aviz, prima instanţă a reţinut că nu este întocmit de Camera de Comerţ şi Industrie a României ca subiect de drept public în raporturi juridice de natura celor care presupun exerciţiul autorităţii publice şi nu exprimă voinţa de a da naştere, de a modifica sau de a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică. Avizul de forţă majoră emis de Camera de comerţ şi industrie reprezintă opinia acestei instituţii cu privire la situaţia de fapt expusă de către debitor, ca urmare a unei analize sumare şi nu poate avea ca efect paralizarea dreptului pârâtei de a cere instanţei de judecată constatarea unei situaţii contrare concluziilor desprinse din aviz. Prin urmare, a apreciat prima instanţă că se impune efectuarea propriei analize în determinarea existenţei situaţiei de forţă majoră.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că, potrivit art. 4 lit. j) din Legea nr. 335/2007, singura instituţie abilitata sa constate şi sa certifice un eveniment de forţă majoră este Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Înalta Curte constată că, implicit, prima instanţă a înlăturat din cadrul probatoriului acest aviz pe considerente strict formale, nefăcând o evaluare a conţinutului acestuia.

Instanţa de recurs reţine că, potrivit prev. art. 4 lit. j) din Legea nr. 335 din 3 decembrie 2007 (Legea camerelor de comerţ din România):

"Camerele judeţene au următoarele atribuţii principale: (...) j) avizează existenţa cazurilor de forţă majoră şi influenţa acestora asupra executării obligaţiilor comercianţilor."

De asemenea, art. 28 alin. (2) lit. i) din aceeaşi lege prevede că aceasta "avizează, la cerere, pentru societăţile româneşti, pe bază de documentaţie, existenţa cazurilor de forţă majoră şi efectele acestora asupra executării obligaţiilor comerciale internaţionale."

Conform art. 16 pct. 12 din Statutul Camerei Naţionale de Comerţ şi Industrie a României, aceasta "avizează, la cerere, pentru comercianţii din România, pe bază de documentaţie, existenţa cazurilor de forţă majoră şi efectele acestora asupra executării obligaţiilor comerciale interne şi internaţionale, conform procedurilor proprii."

Din analiza acestor prevederi legale, Înalta Curte reţine că, deşi este corectă aserţiunea primei instanţe, în sensul că acest aviz nu poate paraliza dreptul pârâtei de a cerere constatarea unei situaţii contrare, el nu poate fi total lipsit de forţă juridică şi ignorat ca atare.

Existenţa acestei atribuţii legale a camerelor de comerţ, de a constata la cerere şi conform unei proceduri interne, producerea unui caz de forţă majoră, nu poate fi ignorată, deoarece altfel s-ar invalida scopul reglementării unei asemenea proceduri. Ca urmare a acestei proceduri, se emite un act administrativ cu efect de aviz, care, deşi nu are forţa juridică a unui act cu efect obligatoriu faţă de terţi până la anulare (similar noţiunii de act administrativ ca atare), în sine nu poate fi ignorat.

Or, prin motivarea oferită de prima instanţă, avizul emis a fost înlăturat ca atare din probatoriu exclusiv pe argumentul caracterului său de simplă opinie a emitentului, deşi şi raportul de expertiză geotehnică întocmit de C. SRL - fiind extrajudiciar- reprezenta tot o opinie a unui specialist.

Instanţa ar fi trebuit să analizeze concluziile pe fond ale acestui aviz şi să procedeze la evaluarea lor împreună cu celelalte probe administrate în cauză, neputând ignora ca atare acest înscris pentru lipsa forţei sale obligatorii, forţă care lipseşte de altfel şi celorlalte înscrisuri luate în considerare de prima instanţă.

În concluzie, se constată caracterul întemeiat al acestui motiv de casare, ce va impune trimiterea cauzei spre rejudecare în vedere reevaluării probatoriului prin includerea acestui aviz emis de CCIR.

6.3.3.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prin care se invocă existenţa cazului de forţă majoră

Prima instanţă a reţinut că prin expertiza geotehnică efectuată de SC C. SRL s-a constatat că structura terenului a avut un rol determinant în producerea terenului, iar preexistenţa acestui element determină ca fenomenul să nu mai poată fi catalogat drept unul de forţă majoră. Reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască natura terenului de fundare fiind obligată să acţioneze cu maximă diligenţă.

A mai reţinut prima instanţă că studiul geotehnic întocmit de SC F. SRL, efectuat prin metoda georadar, a menţionat existenţa unor probleme zonale în ceea ce priveşte caracteristicile terenului pe care urma să se realizeze investiţia, şi de care reclamanta trebuia să ţină cont.

A mai reţinut că reclamanta nu a dorit să efectueze un studiu geotehnic amplu prin metoda forării decât după producerea evenimentului.

A mai reţinut că reclamanta nu a dovedit că a luat toate măsurile necesare pentru evitarea producerii evenimentului; nu s-a determinat în mod tehnic ce măsuri ar fi fost necesare pentru preîntâmpinarea producerii evenimentului (în ipoteza în care ar fi existat o astfel de posibilitate având în vedere natura terenului) şi dacă reclamanta le-a realizat.

Înalta Curte constată că, pentru soluţionarea cauzei de faţă pe fond, instanţa de fond trebuie să lămurească, dincolo de orice dubiu, o împrejurare de fapt cu caracteristici tehnice ce presupunea cunoştinţe de specialitate fie prin exprimarea opiniei unui specialist chemat în faţa instanţei de judecată, fie prin administrarea probei cu expertiză judiciară de specialitate. Este dincolo de orice discuţie faptul că împrejurarea ce se impunea a fi dovedită era o chestiune de fapt ce necesita în mod absolut cunoştinţe de specialitate, neputând a fi rezolvată de judecător prin analiza ca atare unor înscrisuri.

Din punct de vedere probator, recurenta-reclamantă a renunţat -aşa cum reiese din cuprinsul încheierii de dezbateri de la fond- la administrarea probei cu expertiză judiciară, cu motivarea că expertiza care a stat la baza avizului de forţă majoră (expertiza geotehnică efectuată de SC C. SRL) este suficientă pentru a proba susţinerile sale, prima instanţă luând act ca atare de această renunţare, deşi partea adversă nu a fost de acord cu însuşirea concluziilor acestei expertize extrajudiciare.

Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. "

Pe de o parte, judecătorul are posibilitatea de a ordona orice probe pe care le consideră necesare, iar părţile nu pot invoca drept motiv de casare neadministrarea din oficiu de către instanţă a unei probe; pe de altă parte, tot instanţa are obligaţia de a lămuri cauza sub toate aspectele, fără să poată respinge cererea (direct sau indirect) ca nedovedită.

Concilierea dintre aceste două principii trebuie înţeleasă în sensul că, atunci când o probă este absolut necesară pentru justa soluţionare a cauzei, fără administrarea ei neputându-se analiza corespunzător fondul raportului juridic, prevalează obligaţia instanţei de a lămuri cauza sub toate aspectele.

Astfel, instanţa, ca specialist în drept, cunoscând necesitatea administrării probei cu expertiza judiciară în cauză, pentru lămurirea unor chestiuni de fapt ce necesită măsurători şi aprecieri absolut străine consideraţiilor în drept, având în vedere şi renunţarea calificată la administrarea acestei probe de către reclamantă (care a avut în vedere în mod eronat echivalenţa probei extrajudiciare cu cea judiciară deşi nu avea acordul expres al celeilalte părţi pentru certitudinea unei asemenea echivalări), era datoare să lămurească modul în care se putea stabili situaţia de fapt.

Toate aspectele de fapt reţinute de prima instanţă, precum şi detaliile tehnice invocate prin recurs, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, nici direct, dar nici indirect, neexistând o dezlegare totală a situaţiei de fapt deduse judecăţii.

Astfel, pe calea unei expertize tehnice de specialitate, trebuie să se lămurească dacă: reclamanta a respectat indicaţiile tehnice din studiul geotehnic întocmit de SC F. SRL în luna mai 2012; dacă, în ciuda respectării acestor indicaţii tehnice, evenimentul produs putea fi prevăzut/preîntâmpinat sau nu, prin diligenţe specifice ale reclamantei, impuse de normativele tehnice; dacă, din punct de vedere tehnic, producerea evenimentelor naturale de la 03.05.2014 putea fi împiedicată prin mijloace specifice sau preîntâmpinată de către reclamantă. Înalta Curte constată că analiza făcută de prima instanţă raportat la corespondenţa între problemele tehnice identificate prin studiul din 2012 şi lucrările efectiv realizate de reclamantă nu acoperă din punct de vedere tehnic completa cercetare a fondului cauzei. De asemenea, nu a fost lămurită în fapt împrejurarea dacă reclamanta a luat măsurile impuse la pagina 24 din studiul geotehnic efectuat. De asemenea, trebuie lămurită împrejurarea dacă reclamanta avea sau nu obligaţia (impusă prin lege sau prin alte acte cu forţă juridică obligatorie decurgând din procedura de finanţare) de a efectua un studiu geotehnic amplu prin metoda forării.

Se constată că a rămas câştigat cauzei aspectul constatat de prima instanţă, în sensul că intervenţia fenomenului a fost anunţată în termenul prev. de art. 18 din contract, însă doar depunerea dovezilor a fost întârziată din motive justificate faţă de amploarea fenomenului survenit.

În concluzie, neputându-se determina în recurs dacă în sarcina reclamantei există o neregulă în lipsa lămuririi complete a situaţiei de fapt deduse judecăţii, Înalta Curte constată că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, pentru motivele mai sus expuse.

Cu ocazia rejudecării, în temeiul art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., prima instanţa va avea în vedere următoarele:

- reevaluarea relevanţei probei cu avizul de forţă majoră nr. 5265 din 17 septembrie 2014 emis de CCIR, prin care se atesta cazul de forţă majoră petrecut în luna mai 2014, probă ce fusese exclusă pe criterii formale;

- completa stabilire a situaţiei de fapt, prin aprecierea relevanţei administrării probei cu expertiza de specialitate care să lămurească: a) dacă reclamanta a respectat toate indicaţiile tehnice din studiul geotehnic întocmit de SC F. SRL în luna mai 2012, printre care măsurile impuse la pagina 24 din studiul geotehnic efectuat şi dacă avea sau nu obligaţia de a efectua un studiu geotehnic amplu prin metoda forării; b) dacă, în ciuda respectării acestor indicaţii tehnice, evenimentul produs putea fi prevăzut/preîntâmpinat, prin diligenţe specifice ale reclamantei, impuse de normativele tehnice; c) dacă, din punct de vedere tehnic, producerea evenimentelor naturale de la 03.05.2014 putea fi împiedicată sau preîntâmpinată de către reclamantă prin mijloace specifice; d) orice ale împrejurări relevante invocate de părţi;

- incidenţa sau nu în cauză a H.G. nr. 486/2016, raportat la data evenimentului produs în prezenta cauză şi evenimentele acoperite de acest act normativ (prin solicitarea eventual de acte premergătoare ce au stat la baza emiterii acestui act normativ).

6.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa civilă atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului formulată de recurenta-reclamantă şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca nefondată.

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. Club SRL împotriva Sentinţei civile nr. 107/2016 din 29 iunie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM