Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1940/2019 AI generated

Judicial reputation protection against press criticism: scope of Council of Magistrates administrative review and limits of freedom of expression

Case Number Decizia nr. 1940/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, Administrative and Fiscal Section, dismissed the plaintiff's complaint as unfounded, rejecting the challenge to the decision by the High Council of Magistracy (HCD) that denied her request for the protection of the judiciary's reputation, while simultaneously dismissing the claim against a specific private party for lack of passive procedural capacity and declining jurisdiction over ancillary claims regarding the nullity of an integrity report and a disciplinary resolution to the Cluj Court of Appeal. The dispute arose from the HCD's rejection of a judge's request to protect her professional reputation against a critical press article, with the plaintiff arguing that the decision was tainted by a conflict of interest involving a chief judicial inspector and a breach of the secrecy of deliberations. The court held that the HCD acts as an extrajudicial administrative body in such procedures rather than a court of law, meaning the statutory requirements for judicial secrecy of deliberations did not apply, and further determined that the press publication constituted permissible journalistic exaggeration within the limits of freedom of expression under Article 10 of the European Convention on Human Rights, relying on Articles 29 and 30 of Law No. 317/2004 and Article 18 of Law No. 554/2004 to uphold the administrative acts.

Legislator headnote

AI generated

art. 68 din C. proc. civ, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, art. 22 din Legea nr. 176/2010, art. 21 din Legea nr. 176/2010; Judicial reputation protection against press criticism: scope of Council of Magistrates administrative review and limits of freedom of expression: S-a precizat că stabilirea oricărei stări de incompatibilitate sau de conflict de interese de natură administrativă se realizează în concret prin întocmirea unui raport de evaluare, de către inspectorul de integritate, care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică, aşa cum arată în mod expres dispoziţiile art. 10, art. 22 din Legea nr. 176/2010.

Keywords

AI generated
press law limits of judicial review disciplinary law cassation review protection of freedoms challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art. 68 din C. proc. civ
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004
civ., a formulat contestaţie împotriva împotriva Deciziei 604 din 24 mai 2018 a Plenului CSM, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în baza art. 29 alin.
art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004
art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, deoarece la deliberare au rămas şi secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii şi alte două persoane din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii.
art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004
A susţinut contestatoarea că secţia Judecători a fost învestită cu acţiunea disciplinară având ca obiect abaterea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, respectiv nerespectarea regimului incompatibilităţilor, constând în aceea că, încălcând dispoziţiile art.
art. 22 din Legea nr. 176/2010
10, art. 22 din Legea nr. 176/2010.
art. 21 din Legea nr. 176/2010
Finalitatea întocmirii acestor rapoarte o reprezintă posibilitatea sesizării instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi publice şi instituţii competente, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege (art. 21 din Legea nr.
art. 5 din Legea nr. 303/2004
Au fost indicate dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 303/2004:
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
Au fost indicate dispoziţiile art. 5 din Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 august 2018 reclamanta A., în contradictoriu cu intimaţii în contradictoriu cu intimaţii Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii şi B., precum şi cu Agenţia Naţională de Integritate, chemată în judecată conform art. 68 din C. proc. civ., a formulat contestaţie împotriva împotriva Deciziei 604 din 24 mai 2018 a Plenului CSM, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 să se admită contestaţia, să se anuleze Hotărârea contestată şi, în consecinţă, să se dispună apărarea reputaţiei magistratului A. dar şi a sistemului judiciar în ansamblul său.

S-a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată a altei persoane care pretind aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, solicitând, în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii constatarea nulităţii Deciziei 604 din 24 mai 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii; nulităţii Raportului nr. x din 19 octombrie 2017 emis de Agenţia Naţională de Integritate întrucât este expresia procesării unor date trunchiate furnizate de la B. şi de la Direcţia Naţională Anticorupţie, neputându-se bucura de prezumţia de legalitate şi temeinicie de care trebuie să se bucure orice act administrativ ca urmare din cauza suspiciunii infracţiunii de fals intelectual comis fără vinovăţie de către inspectorul de integritate al ANI cu ocazia evaluării stării de incompatibilitate a inspectorului-şef C.; anularea Rezoluţiei nr. 1096/IJ/623/DIJ/2016 din 24 iunie 2016 a Inspecţiei Judiciare de exercitare a acţiunii disciplinare de către domnul inspector-şef C., întrucât acţiunea disciplinară exercitată împotriva sa este expresia unui cu abuz de putere/exercitarea cu rea-credinţă de către o persoană în stare de incompatibilitate cu funcţia; constatarea stării de incompatibilitate în care se regăseşte judecătorul C., inspector-şef al Inspecţiei Judiciare; nulitatea Raportului nr. x/2018 emis de Inspecţia Judiciară avizat de inspectorul-şef C. cu exercitarea abuzivă a funcţiei şi într-o vădită stare de incompatibilitate; apărarea reputaţiei sistemului judiciar şi a magistratului A. în raport cu acuzaţiile de incompetenţă/săvârşire a unor infracţiuni ce i-au fost aduse în cadrul publicaţiilor menţionate în raportul Inspecţiei Judiciare nr. 2737/IJ/689/DIP/2018 emis de Inspecţia Judiciară avizat prin mandatatul dat de inspectorul-şef C. cu exercitarea abuzivă a funcţiei şi într-o vădită stare de incompatibilitate.

S-a arătat că Hotărârea nr. 604 din data de 24 mal 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care mi s-a respins în mod neîntemeiat cererea de apărare a reputaţiei a fost întocmită cu încălcarea gravă a prevederilor legale.

S-au invocat aspectele care ţin de nelegalitatea hotărârii atacate derivând din nelegala alcătuire a Plenului CSM care a pierdut funcţia de garant al independentei Justiţiei, prin protocolul semnat cu SRI, fiind caracterizat în doctrina de specialitate ca "unitate de elită a SRI",

De asemenea, a susţinut că Hotărârea nr. 604 din data de 24 martie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost pronunţată cu încălcarea secretului deliberării, abatere disciplinară consacrată în disp. art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, deoarece la deliberare au rămas şi secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii şi alte două persoane din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii.

A precizat contestatoarea că prin pronunţarea hotărârii în cauza ICA, unde a indisponibilizat conturile D., există presupunerea rezonabilă că ar fi putut leza interesele financiare ale fostei Securităţi şi a continuatorilor în drepturi ai acesteia, respectiv diversele structuri de informaţii. A mai precizat că începând cu numirea domnului inspector-şef C., împotriva sa s-au derulat pe bandă rulantă 5 cercetări disciplinare.

A expus contestatoarea activităţi având ca efect blocarea temporară a executării măsurii dispuse prin Decizia 888/A din 8 august 2014 prin care se aduc grave prejudicii interesului naţional, având în vedere valoarea deosebit de ridicată a produsului infracţional de recuperat.

În ceea ce priveşte aspectele de netemeinicie, a solicitat anularea actului administrativ atacat dar şi a raportului Inspecţiei Judiciare care a fundamentat pronunţarea acesteia şi pronunţarea unei noi decizii prin care să fie apărată reputaţia profesională a judecătorului A.

S-a arătat că raportul Inspecţiei Judiciare este emanaţia unei persoane (domnul inspector-şef C.) aflate în stare de incompatibilitate cu funcţia fiind nul, în considerarea argumentelor expuse pe larg în acţiunea privind apartenenţa la B. Astfel a precizat că petentul C. este cercetat în prezent în Dosarul nr. x/2017 al Serviciului Teritorial Constanţa şi în Dosarul nr. x/2018 al Serviciului Teritorial Oradea din cadrul DNA pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, constând în aceea că în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse la Tribunalul Giurgiu începând cu anul 2001, iar ulterior înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii, calitatea de membru în Asociaţia B.

Apreciază ca nejustificată, în acest context, respingerea cererii de apărare a reputaţiei, dată fiind exercitarea cu abuz de putere a domnului inspector-şef, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate, a acţiunii disciplinare exercitate împotriva mea.

Având în vedere ca sesizările sale sunt încă pe rol, apreciază că garantul independenţei justiţiei imixţionează în mod nepermis în activitatea autorităţilor judiciare.

S-a arătat că în fapt, prin Rezoluţia nr. 1096/IJ/623/DIJ/2016 numitul C., în calitate de Inspector-şef al Inspecţiei Judiciare a infirmat Rezoluţia de clasare din data de 16 iunie 2016 a echipei de inspectori judiciari care a efectuat cercetarea disciplinară, a admis în parte sesizarea din oficiu şi pe cea conexă formulată Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului, a exercitat acţiunea disciplinară faţă de contestatoare pentru săvârşirea săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a sesizat în acest sens secţia pentru Judecători a CSM, iar prin Raportul de evaluare nr. x din 20 mai 2016, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, s-a stabilit că nu au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor ca urmare a deţinerii simultane de către contestatoare a calităţii de magistrat şi a celei de lector în cadrul programului de formare profesională "Implementarea şi aplicarea viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei şi a corupţiei în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene" organizat în cadrul proiectului UMP - CESAR "Furnizarea serviciilor de consultanţă pentru organizarea cursurilor de instruire a personalului APIA".

A susţinut că din cuprinsul rezoluţiei rezultă intenţia explicită a inspectorului şef de a anihila efectele juridice ale Raportului de evaluare nr. x din 20 mai 2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, negând prerogativele de putere publică atribuite inspectorilor de integritate prin Legea nr. 176/2010, ale căror avize, rapoarte, emise în exercitarea atribuţiilor legale sunt considerate de acesta simple "opinii", şi de a concluziona, contrar celor stabilite prin lege, prin acest raport dar şi practicii în materie a CSM, că ar fi încălcat regimul incompatibilităţilor.

S-a precizat că stabilirea oricărei stări de incompatibilitate sau de conflict de interese de natură administrativă se realizează în concret prin întocmirea unui raport de evaluare, de către inspectorul de integritate, care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică, aşa cum arată în mod expres dispoziţiile art. 10, art. 22 din Legea nr. 176/2010.

Finalitatea întocmirii acestor rapoarte o reprezintă posibilitatea sesizării instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi publice şi instituţii competente, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege (art. 21 din Legea nr. 176/2010), astfel că nici Inspecţia Judiciară şi nici altă instituţie din sfera celor care coordonează exercitarea profesiei de magistrat nu poate anula sau lipsi de efecte raportul de evaluare prin care s-a stabilit că un anumit magistrat s-a aflat/se află sau nu în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese de natură administrativă, aşa cum a procedat inspectorul şef C., statuările inspectorilor de integritate neputând fi desfiinţate decât de instanţele judecătoreşti competente.

În sensul celor prezentate, s-a arătat că şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit în mod explicit, prin Hotărârea nr. 1245 din 20 noiembrie 2014, că instituţia care constată starea de incompatibilitate şi de conflict de interese de natură administrativă pentru magistraţi şi membrii CSM este Agenţia Naţională de Integritate, urmând ca instituţiile care coordonează şi controlează activitatea acestor două categorii de persoane să decidă doar cu privire la aplicarea sancţiunilor ce decurg din rămânerea definitivă a raportului de evaluare prin care se constată incompatibilitatea sau conflictul de interese.

O altă încălcare a dispoziţiilor legale de către domnul inspector-şef constă în interpretarea tendenţioasă a regimului incompatibilităţii magistraţilor, care poate fi atras doar dacă magistratul cumulează funcţii.

Contrar acestor afirmaţii, reieşind din chiar textul Hotărârii de excludere din magistratură, în practica sa în lucrarea nr. 18753/1154/2011 - CSM a decis că exercitarea de către un magistrat a unei activităţi de pregătire în cadrul unei societăţi nu conduce la o stare de incompatibilitate.

Au fost indicate dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 303/2004:

"Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii."

Prin urmare, pentru a se stabili existenţa unui caz de incompatibilitate este necesar să se dovedească faptul că a îndeplinit o funcţie publică sau privată.

De asemenea s-a arătat că inspectorul-şef a formulat acuzaţia că a avut reprezentarea că participarea sa la seminar şi transmiterea unor cunoştinţe teoretice participanţilor ar putea fi considerată împrejurare de natură să influenţeze imparţialitatea în exercitarea funcţiei de magistrat, deşi nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 fit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004 (constând în nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul cunoaşte că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa). Această soluţie a rămas definitivă, nefiind nici infirmată de inspectorul-şef al Inspecţiei judiciare, nici contestată de către autorul sesizării conexe.

A susţinut contestatoarea că secţia Judecători a fost învestită cu acţiunea disciplinară având ca obiect abaterea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, respectiv nerespectarea regimului incompatibilităţilor, constând în aceea că, încălcând dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a participat la activităţi extraprofesionale, necircumstanţiate sub aspectul compatibilităţii cu funcţia de magistrat, îndeplinind totodată acte specific unei funcţii didactice din învăţământul superior.

A apreciat că secţia Judecători trebuia să se limiteze la examinarea strictă a aspectelor reţinute în rezoluţia din 24 iunie 2016, privind compatibilitatea funcţiei de judecător cu cea de lector în cadrul Programului, insă instanţa de disciplină a depăşit obiectul şi limitele judecăţii, trecând la examinarea unei alte abateri disciplinare, cu alt conţinut, încadrată în dispoziţiile art. 5 alin. (2).

Deşi în speţă Inspecţia Judiciară a fost învestită şi cu analiza acestei abateri disciplinare, prin Rezoluţia din 16 iunie 2016, neinfirmată sub acest aspect, s-a dispus clasarea sesizării din oficiu şi a celei conexe, soluţia nefiind atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, astfel că statuările inspectorilor judiciari nu pot fi contrazise prin hotărârea secţiei Judecători, care a folosit considerente străine de obiectul sesizării.

Astfel, toate considerentele enunţate în Hotărârea Recurată referitoare la (i) încasarea sumei de 10.048 RON pentru serviciile prestate ca lector, sumă apreciată drept substanţială raportat la veniturile salariale ale unui magistrat şi (ii) instruirea unor funcţionari din Ministerul Agriculturii, exced obiectului şi limitelor învestirii secţiei Judecători. Prin referirile la art. 5 alin. (2), însuşindu-şi confuzia generată de reaua-credinţă a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, secţia Judecători a antamat aspecte care ţineau de nerespectarea obligaţiei de a se abţine în cauza instrumentată ca judecător, ceea ce reprezintă elementul material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i).

Procedând în această manieră, secţia a infirmat implicit soluţia de clasare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. i), deşi nu avea competenţa legală de a dispune în acest sens, depăşind în mod evident obiectul şi limitele judecăţii.

Cererea a fost precizată în sensul analizării lipsei de fundament legal a ingerinţei prin privarea de materialele destinate formarii continue a magistraţilor pe perioada suspendării din funcţie precum şi a celei de a se autoriza accesul la calculatorul de serviciu în prezenţa jandarmului, aspecte de natură a-mi leza demnitatea la locul de muncă în perioada suspendării mele din magistratură (ingerinţa ce este neconstituţională, conform standardelor de convenţionalitate conţinute în cauza Paluda contra SLOVACIEI şi a jurisprudentei pertinente la care face trimitere instanţa de contencios a drepturilor omului în acea cauză şi a jurisprudentei Curţii Constituţionale).

A mai susţinut contestatoarea că Scopul urmărit de inspectorul-şef C. prin exercitarea acţiunii disciplinare împotriva sa pentru pretinsa încălcare a regimului incompatibilităţilor este acela de a deschide condamnatului E., condamnat prin Decizia penală nr. 888/A din 8 august 2014, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2012, soluţionat de completul de judecată din care a făcut parte, fie calea procedurii contestaţiei în anulare prev. de art. 426 lit. d) C. proc. pen., fie prin introducerea căii extraordinare de atac a revizuirii, în conformitate cu disp art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sau art. 466 C. proc. pen. (după vreo posibilă soluţie de condamnare la CEDO asigurarea unui folos care nu poate fi obţinut altfel, respectiv anularea hotărârii penale definitive de condamnare la pedeapsa închisorii cu corolarul recuperării de către acesta a produsului infracţiunii).

Prin întâmpinarea depusă de chemata în judecată Agenţia Naţională de Integritate s-a invocat inadmisibilitatea cererii de intervenţie forţată, apreciindu-se că dispoziţiile art. 68 impun existenţa unui interes al terţului cu al reclamantului, însă ANI nu are nici interes şi nici calitate procesuală în cauză în ceea ce priveşte contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 604 din 24 mai 2018.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii s-a invocat inadmisibilitatea cererii de constatare a nulităţii Raportului Inspecţiei Judiciare; Cu privire la nulitatea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate şi constatarea stării de incompatibilitate a inspectorului-şef s-a invocat: necompetenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind competentă Curtea de Apel Bucureşti, şi lipsa calităţii procesuale pasive a intimatului Consiliului Superior al Magistraturii; În ceea ce priveşte cererea privind nulitatea Rezoluţiei nr. 1096/2016 a Inspecţiei Judiciare este invocată necompetenţa funcţională a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind Competent completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii şi inadmisibilitatea cererii; S-a invocat excepţia litispendenţei pe capetele II, III şi IV de cerere referitoare la Dosarul x/2018; s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată a Agenţiei Naţionale de Integritate potrivit art. 68 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă de Inspecţia Judiciară s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive referitor la Hotărârea nr. 604 din 24 mai 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi la raportul de anulare a Agenţiei Naţionale de Integritate şi inadmisibilitatea cererii în ceea ce priveşte anularea Rezoluţiei nr. 1096/2016 şi a Raportului nr. x/2018;

Curtea analizând capetele de cerere cuprinse în contestaţia înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în raport de susţinerile părţilor va dispune distinct pentru fiecare cerere în raport de art. 99 C. proc. civ., art. 138 C. proc. civ. şi de dispoziţiile Legii nr. 317/2004.

Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile excepţiei de litispendenţă prevăzute de art. 138 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce priveşte capetele de cerere privind nulitatea raportului ANI nr. 38336/GII din 19 octombrie 2017, constatarea stării de incompatibilitate a inspectorului-şef şi a Rezoluţiei nr. 1096/IJ/623/DIJ/2016.

Aceasta deoarece faţă de excepţia litispendenţei invocată de intimatul CSM are prioritate excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona în primă instanţă anumite capete de acţiune astfel cum a fost învestită de către reclamantă prin contestaţia înregistrată sub nr. x/2018.

În cauză în raport de capetele de acţiune formulate sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 132 C. proc. civ., şi art. 132 C. proc. civ., contestaţia cuprinzând mai multe capete de cerere principale faţă de care intimatul CSM a invocat prin întâmpinare excepţia de necompetenţă materială.

Conform art. 99 alin. (1) C. proc. civ. "Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa".

În consecinţă în baza art. 99 alin. (1) coroborat cu art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Curtea constatând că nu este competentă material să judece în primă instanţă o parte din capetele de acţiune principală cu care a fost învestită va disjunge capetele de cerere care sunt de competenţa Curţii de apel în primă instanţă de a le soluţiona respectiv capetele de cerere privind nulitatea raportului ANI nr. x în contradictoriu cu intimata ANI, constatarea stării de incompatibilitate a inspectorului şef C. şi a Rezoluţiei 1096/IJ/623/DIJ/2016 în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Competenţa materială pe cererile dispuse este apreciată în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. raportat la faptul că reclamanta are calitatea de judecător faţă de care prin Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017 a Completului de 5 judecători a ÎCCJ, s-a dispus sancţiunea mutării disciplinare pentru sancţiunea măsurii disciplinare pe o perioadă de 6 luni la Curtea de Apel Târgu Mureş începând cu data de 15 ianuarie 2018.

În raport de cele reţinute mai sus şi vizând dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. ÎCCJ va declina competenţa de soluţionare a capetelor de cerere disjunse în favoarea Curţii de Apel Cluj - curte de apel însărcinată ca instanţă menţionată în decizia definitivă care a dispus asupra sancţionării disciplinare a reclamantei în calitatea sa de judecător în cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Bucureşti. În consecinţă, va fi respinsă excepţia litispendenţei invocată de intimatul CSM având ca obiect capetele de cerere disjunse.

În Dosarul nr. x/2018 în primă instanţă Curtea urmează a se pronunţa pe capetele de cerere din contestaţie având ca obiect Hotărârea nr. 604 din 24 mai 2018 a Plenului CSM şi raportat la nr. 2737/IJ/689/DIP/2018 al intimatei inspecţiei judiciare.

Faţă de aceste capete de cerere care sunt de competenţa de soluţionare în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal deoarece obiectul se circumscrie unei cereri care vizează cariera şi drepturile reclamantei în calitate de judecător, Curtea ca stabili în principal cadrul procesual şi pe fond ca analiza legalitatea şi temeinicia contestaţiei formulate.

În raport de obiect Curtea va constata că intimata B. nu are calitate procesuală pasivă deoarece acesta nu are calitatea de emitent a Hotărârii nr. 604/2018 fiind emisă de Plenul CSM prin care a fost respinsă cererea de apărare a reputaţiei sistemului judiciar şi nu are calitatea de emitent a Raportului nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare raport care a stat la baza Hotărârii nr. 604/2018 prin care s-a opinat în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile apărării reputaţiei magistratului şi a sistemului judiciar, verificări efectuate conform art. 74 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 317/2004.

Faţă de aceste capete din contestaţie Curtea va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului B. şi va respinge contestaţia împotriva Hotărârii nr. 604/2018 şi a raportului inspecţiei Judiciare ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând contestaţia declarată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 604 din 24 mai 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Raportului nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare, Curtea apreciază pentru următoarele considerente în sensul legalităţii şi temeinicie actelor contestate şi corespunzător caracterului nefondat al contestaţiei Curtea constată următoarele pe contestaţia formulată.

Prin Raportul nr. x/2018, Inspecţia Judiciară a înaintat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii rezultatul verificărilor referitoare la cererea formulată de doamna A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, suspendată din funcţie, privind "apărarea reputaţiei sistemului judiciar", în raport cu publicarea articolului pe pagina de internet htrp:/jurnalul.ro/editorial/magistratii-sistemului-ies-ca-uleiul-din-apa-770503.html.

Prin cererea înaintată Inspecţiei Judiciare la data de 10 aprilie 2018, în temeiul alt. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat "Inspecţiei judiciare efectuarea de verificări cu privire la solicitarea contestatoarei A., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, suspendată din funcţie, de apărare a "reputaţiei sistemului judiciar" în raport cu publicarea articolului de pe pagina de internet htrp:/jurnalul.ro/editorial/magistratii-sistemului-ies-ca-uleiul-din-apa-770503.btml.

La baza sesizării s-a aflat cererea contestatoarei A., în care aceasta a susţinut că este "de interes public de a se cunoaşte daca există magistraţi ai sistemului, executanţi în sensul acceptat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin respingerea cererii de apărare a reputaţiilor", subliniind că "opinia publică nu trebuie dezinformată prin includerea distinşilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din secţia pentru judecători, fără lipsa unor verificări aprofundate şi în nici un caz numele său."

Verificările dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii în temeiul dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, au fost efectuate de Inspecţia Judiciară în termenul de art. 53 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea nr. 1027/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, fiind finalizate la data de 10 mai 2018.

În cadrul verificărilor efectuate în conformitate cu dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, cu dispoziţiile art. 53 - 54 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea nr. 1027/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la informaţiile clasificate şi la protecţia datelor cu caracter personal, a fost solicitat şi studiat articolul de presă în raport de care s-a formulat cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar, şi au fost ataşate Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1589 din 15 decembrie 2016, nr. 500 din 25 aprilie 2017, nr. 1218 din 16 noiembrie 2017, nr. 1472 din 19 decembrie 2017 şi nr. 32 din 11 ianuarie 2018, ordinea de zi soluţionată a şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 4 aprilie 2018, Raportul Inspecţiei judiciare nr. 8226/IJ/I731/D1P/2017 şi ordinea de zi soluţionată a şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 27 martie 2018, punctul 12 (Hotărârea nr. 366).

Din verificările efectuate, s-a reţinut că, la data de 13 noiembrie 2017, a fost dat publicităţii "comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care conţine, raportat la obiectul sesizării analizate, informaţii cu privire la aşa-zisul dosar "F.", în care procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de G., pentru săvârşirea mai multor infracţiuni.

La data de 29 martie 2018 în ediţia online a publicaţiei "jurnalul.ro" a fost dat publicităţii articolul cu titlul "Magistraţii sistemului ies ca uleiul din apă", având următorul conţinut:

"Marea încleştare pentru modificarea legilor Justiţiei s-a dai pe câteva articole care clarificau traseele profesionale ale magistraţilor şi legăturile lor cu serviciile de informaţii. Mai ales acest ultim aspect, devenit esenţial după ce a fost definit câmpul tactic ca realitate funcţională şi decisivă în instanţe, a stârnit cele mai aprige dispute. Au apărut sintagme clasice pentru starea de fapt a imixtiunii altor sisteme în sistemul juridic: binom, culoarele justiţiei, stat paralel.

Desigur, fără a avea o structura de organizaţie legală, aceste noi "servicii şi activităţi" nu pot funcţiona fără trupele necesare. Ofiţerii din vârful ierarhiei binomului sunt cunoscuţi, dar rămân în umbră servanţii conspiraţi din structurile formalitate şi legale. Ei sunt răspândiţi pe două paliere. Primul etaj acţionează în reţeaua de ONG-uri de sprijin, în propagandiştii din media, obligaţi să acţioneze la lumină, etalând convingeri la ordin şi în funcţie de conjunctură. Ei au ca atu libertatea de exprimare, dreptul la opinie sub care derulează greţoase operaţiuni de manipulare în apărarea statului paralel şi a "statuilor".

Partea cea mai nocivă se află însă în interiorul instituţiilor din sistemul juridic. Fără procurori şi judecători "dedicaţi" şi ataşaţi binomului nu pot fi livrate şi acceptate probe falsificate şi date sentinţele stabilite în afara sălilor de judecată, judecătorii "lor" sunt plasaţi în complete savant distribuite, iar procurorii au pentru acţiune un câmp acoperit de umbrela protocoalelor secrete încheiate cu SRI.

Judecătorii care sunt lipiţi de binomul ocult miros de la o poştă. Unii sunt proveniţi din procurori şcoliţi iniţial ca miliţieni. Traseele lor profesionale sunt rapid dirijate nu prin concursuri, ci prin decizii laterale. Sunt deja celebre completele negre de la ICC], dar şi de la curţile de apel. Nu mai lasă loc de dubii soluţiile date de H., I., J., A. este deja un caz clasic, divulgat chiar de Coldea şi K. în faţa lui L. în CSM an fost promovaţi de sistem judecătorii M., N., iar secţia de procurori este integral înregimentată, "O." din DNA stă la rând să pice K. şi îşi face "Mâna" cu dosare care să o urce în grad. Înţelegem de ce bătălia pentru verificarea acoperiţilor din justiţie este un fel de Stalingrad."

Prin Raportul nr. x din 10 mai 2018 s-a opina în sensul că nu sunt elemente de natură a conduce la formularea unor concluzii de admitere a cererii contestatoarei.

Acest raport a fost înaintat Plenului CSM pentru a dispune conform art. 30 din Legea nr. 317/2004.

Prin Hotărârea nr. 604 din 24 mai 2018 a Plenului CSM - filele x la pct. 2 s-a respins cererea de "apărare a reputaţiei sistemului judiciar formulată de către contestatoare, în raport cu publicarea articolului publicat pe pagina de internet.

Analizând motivele de nelegalitate invocate de contestatoare Curtea le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte motivul de legalitate privind pretinsa încălcare a secretului deliberării, Curtea apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 385 alin. (2) C. proc. civ. deoarece hotărârea contestată nu a fost emisă în cadrul unei proceduri judiciare, hotărârea fiind emisă în cadrul unei proceduri administrative având ca obiect cererile de apărare a reputaţiei profesionale şi a independenţei magistraţilor şi care poate fi contestată ca fiind o hotărâre care priveşte cariera şi drepturile conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 604 din 24 mai 2018 a fost adoptată în cadrul procedurii de apărare a reputaţiei profesionale şi a independenţei judecătorilor, reglementată conform dispoziţiilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 75 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 15 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 şi art. 53 - 54 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012.

În cadrul acestei proceduri Consiliul Superior al Magistraturii nu este instanţă de judecată, ci acţionează ca o structură administrativ-funcţională, astfel cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (a se vedea Deciziile Curţii Constituţionale nr. 433/2004, nr. 514/2007 şi nr. 518/2007).

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 514/2007, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de un procuror în cadrul unui dosar disciplinar în faţa secţiei pentru procurori, Curtea Constituţională arată că nu a fost legal sesizată întrucât Consiliul Superior al Magistraturii nu este instanţă de judecată, ci o "instanţă extrajudiciară". Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, Curtea Constituţională poate hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, Consiliul Superior al Magistraturii nefiind una dintre instanţele judecătoreşti enumerate de lege, în sensul dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Procedura de votare a hotărârilor de către Consiliul Superior al Magistraturii a fost respectată întocmai, aceasta fiind reglementată de Legea nr. 317/2004, cu modificările ulterioare, respectiv de normele Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, "(1) Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi în secţii, la convocarea preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a majorităţii membrilor plenului ori, după caz, ai secţiilor. (2) Lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri, iar lucrările secţiilor se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor acestora. (3) Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi hotărârile secţiilor se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi."

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii votul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este direct şi secret, fiind completate buletine de vot în acest sens. Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează"

Prezenţa secretarului general şi a altor persoane din aparatul propriu nu a impietat în vreun fel asupra procesului de analiză şi decizie a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care şi-au exprimat opinia în conformitate cu legea şi cu propriile convingeri.

Concluzionând, criticile contestatoarei referitoare la nerespectarea secretului deliberării nu pot fi reţinute, raportat la natura juridică a actului atacat.

În ceea ce priveşte motivul de netemeinicie vizând modalitatea în care intimatul CSM a apreciat asupra conţinutului articolului din presă, articol ce a determinat formularea cererii de către contestatoarea A.

Curtea apreciază că acel articol de presă reprezintă o exagerare jurnalistică fără depăşirea libertăţii de exprimare, drept prevăzut de art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aprecierile subiective realizate cu privire la activităţile anumitor procurori şi pretinsele legături ale acestora cu SRI în baza unor protocoale pretins nelegale şi secrete nu sunt de natură a concluziona că întreg sistemul judiciar ar fi afectat prin articolul care a formulat obiectul analizei Inspecţiei Judiciare menţionat în raportul 2737/2018.

Prin referirea la "anumiţi procurori", nu se poate concluziona că demersul jurnalistic este de natură a induce ideea că întreg sistemul judiciar ar fi părtinitor şi loial anumitor interese obscure.

În ceea ce priveşte referirea la "înregimentarea" secţiei pentru procurori, în mod corect a apreciat Plenul că nu este explicat sensul în care s-a făcut această afirmaţie şi, de asemenea, că secţia pentru procurori nu are nicio competenţă în instrumentarea cauzelor penale pentru a putea deduce o eventuală presiune, imixtiune din partea acesteia asupra întregului sistem judiciar în ansamblul său, de natură a-i afecta independenţa.

Prin urmare, în mod corect a reţinut Plenul că întregul demers jurnalistic, chiar cu exagerările conţinute, se înscrie în limitele dreptului la libera exprimare, astfel cum este prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dezvoltat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, rolul presei într-o societate democratică fiind acela de a semnala chiar şi prin exagerări, ce pot atinge un anumit grad de intensitate, aspecte ce suscită interesul opiniei publice şi care ar putea avertiza asupra unor potenţiale pericole şi abateri de la regulile democraţiei într-un stat de drept.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate al Raportului nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare privind pretinsa incompatibilitate a inspectorului şef C., acest motiv nu are legătură cu acest raport, având legătură cu capetele de cerere disjunse a căror competentă soluţionare a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 29 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 va respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 604 din 24 mai 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Raportului nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B.

Disjunge capetele de cerere privind nulitatea raportului ANI nr. x în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate, constatarea stării de incompatibilitate a inspectorului şef C. şi Rezoluţiei 1096/IJ/623/DIJ/2016, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

Declină competenţa de soluţionare a capetelor de cerere disjunse în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge excepţia litispendenţei ca nefondată.

Respinge contestaţia declarată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 604 din 24 mai 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Raportului nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare, în contradictoriu cu CSM şi Inspecţia Judiciară ca nefondată.

Respinge contestaţia împotriva aceloraşi acte în contradictoriu cu B. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM