Recovery of rural development funds for artificial fragmentation of investment projects under Article 4(8) of Regulation (EC) No 65/2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. x/2014, la data de 27 octombrie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest (fost Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit):

- anularea Deciziei nr. 18352 din 3 iunie 2014 de soluţionare a Contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014, sub nr. x din 1 aprilie 2014, decizie emisă de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014, sub nr. x din 1 aprilie 2014, privind proiectul "Achiziţie de utilaje de către SC A. SRL", ce face obiectul Contractului de finanţare nr. x din 20 iulie 2010, beneficiar SC A. SRL, emis de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit;

- exonerarea de la plata creanţei bugetare stabilite în sarcina reclamantei prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014.

2. Hotărârile de declinare

2.1. Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 199 din 6 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, instanţă competentă în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (16) şi art. 22 din O.U.G. nr. 66/2011.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2014 la data de 2 martie 2015.

2.2. Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 96 din 20 aprilie 2015, a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea instanţei competente.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2014, la data de 15 mai 2015.

2.3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2354 din 5 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2014*, la data de 25 ianuarie 2016.

3. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 119 din 25 aprilie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra existenţei sau inexistenţei unui prejudiciu.

* În speţa de faţă, nu a fost dovedit faptul că ar fi fost încălcate condiţiile acordării ajutorului financiar sau condiţiile de eligibilitate existente la data semnării contractului.

* Judecătorul fondului nu a sancţionat încălcarea principiului neretroactivităţii legii: Decizia nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale obliga autoritatea emitentă să întemeieze în drept Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/01 aprilie 2014 pe dispoziţiile O.G. nr. 79/2003, iar nu pe cele ale O.U.G. nr. 66/2011.

* În condiţiile în care definiţia legală (decurgând din art. 2 lit. a)) din O.G. nr. 79/2003) şi definiţia contractuală (decurgând din art. 16 pct. 16 din Anexa 1 la Contractul de finanţare) a "neregulii" impuneau raportarea strictă la prejudiciul creat, în mod nelegal, atât intimata cât şi prima instanţă au făcut referire la prejudiciul potenţial.

* În cauza de faţă, a intervenit o eroare imputabilă autorităţii competente, deoarece procesul-verbal contestat a fost încheiat la data de 28 martie 2014, respectiv la 33 de luni după achitarea tranşei de plată din data de 18.05.2011, ceea ce conduce la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei.

* Pe parcursul derulării proiectului au fost respectate criteriile de eligibilitate, a fost demonstrată viabilitatea investiţiei, au fost prezentate toate acordurile şi avizele necesare, a fost depusă declaraţia pe proprie răspundere că suma totala ajutorului nerambursabil nu depăşeşte 200.000 euro şi că societatea este prima accesare de fonduri europene. În procesul-verbal analizat nu se reţine faptul că nu ar fi fost realizat obiectivul proiectului finanţat.

* La data aprobării finanţării şi semnării contractului de finanţare, nu exista identitate de acţionariat între recurentă şi B. I.I.

* Instanţa de fond a considerat în mod greşit că întreprinderile sunt legate, în sensul dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 346/2004, fără să fie îndeplinite cerinţele imperative ale acestui text legal, respectiv existenţa oricăror raporturi enumerate limitativ al alin. (1) lit. a) - d) din acesta.

* Este eronată concluzia primei instanţe în sensul că nu au fost create cele 6 locuri de muncă, în condiţiile în care legislaţia incidentă în materie nu prevede condiţia potrivit căreia angajaţii trebuie să lucreze cu norma întreagă.

* Judecătorul fondului cauzei a interpretat greşit finalitatea Măsurii 312, precum şi situaţia de fapt, raportate la specificul Proiectului şi la Hotărârea CJUE din Cauza nr. C-434/12. În concret, instanţa nu a ţinut seama de faptul că, în speţa de faţă:

- nu s-a aprobat existenţa unui prejudiciu real, cert, direct şi material;

- existenţa legăturilor de rudenie între părţi sau a sediilor comune a diferiţilor operatori economici nu este suficientă în dovedirea creării de condiţii artificiale;

- finalitatea urmărită des schema de ajutor de stat din cadrul FEADR a fost atinsă de recurentă.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

5.2. Recurenta a depus răspuns la întâmpinare .

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a supus controlului instanţei specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

- Decizia nr. 18352 din 3 iunie 2014 prin care intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a respins contestaţia administrativă formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 1 aprilie 2014 privind Proiectul "Achiziţie de utilaje de către SC A. SRL", ce face obiectul Contractului de finanţare nr. x din 20 iulie 2010 de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014, sub nr. x din 1 aprilie 2014, decizie emisă de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit;

- Procesul-verbal anterior nominalizat, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanţă bugetară în valoare de 815.526,65 RON, din care: 80% contribuţie UE - 652.421,32 RON - şi 20% contribuţie publică naţională - 163.105,33 RON.

În cuprinsul Procesului-verbal analizat s-a reţinut de către emitent faptul că au fost create în mod artificial condiţii pentru accesarea fondurilor europene; în concret, s-a avut în vedere:

- existenţa legăturilor între administratorul/acţionarul SC A. SRL şi administratorul/acţionarul agentului economic către care prestează servicii - B. I.I.

- existenţa legăturilor între administratorul/acţionarul SC C. SRL, care este furnizorul de servicii de consultanţă, şi principalii clienţi ai SC A. SRL, respectiv SC D. SRL şi E. SRL;

- faptul că beneficiarul nu a demonstrat viabilitatea investiţiei, ceea ce conduce la neeligibilitatea activităţii finanţate prin nerespectarea Criteriului de eligibilitate EG 2 - "Beneficiarul trebuie sa demonstreze viabilitatea investiţiei"

- numărul de posturi propuse de către beneficiar au fost folosite ca un mijloc de a obţine în mod artificial puncte de selecţie suplimentare, fiind astfel încălcat Criteriului de selecţie S2 "Proiecte care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă la 25.000 euro investiţi; nerespectarea criteriilor de eligibilitate şi de selecţie a proiectului contravine art. 3 alin. (1) din Anexa I a Contractului de finanţare;

- bunurile achiziţionate prin proiect nu sunt utilizate conform scopului declarat în cererea de finanţare, ceea ce contravine prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 8 alin. (7) din Anexa I a Contractului de finanţare;

- beneficiarul nu a demonstrat respectarea clauzelor contractuale, prognoza şi evoluţia capacităţilor de producţie şi nici indicatorii financiari, elemente ce constituie parte integrantă din cererea de finanţare, pe care, în vederea implementării proiectului de finanţare, beneficiarul s-a obligat să le respecte, fapte ce conduc la încălcarea art. 1 alin. (2) şi art. 1 alin. (3) din Contractul de finanţare;

- beneficiarul nu a manifestat interes şi preocupare pentru asigurarea activităţii şi atingerea obiectivelor asumate prin cererea de finanţare şi contractul-cadru, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4), art. 3 alin. (1), art. 8 (3), art. 8 alin. (5), art. 8 alin. (6), art. 8 alin. (7) din Anexa I a Contractului de finanţare;

Aşa cum rezultă din conţinutul Procesului-verbal, intimata s-a raportat, printre altele, la dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor depunere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, astfel cum acesta a fost interpretat de CJUE în Cauza C-434-12 Slancheva Sila, precum şi în Nota directoare pentru auditori nr. 22 a Comisiei Europene din 10 octombrie 2013.

Analizând existenţa unor elemente obiective şi a unor elemente subiective, intimata a identificat existenţa unor conexiuni între societăţile beneficiare ale celor patru proiecte analizate, respectiv a unor indicatori fizici, funcţionali-legali şi de afacere/contabili/financiari, care dovedesc scopul nedeclarat al fragmentării unei investiţii mai mari în mai multe investiţii mai mici, în vederea depăşirii plafonului măsurii.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, confirmând legalitatea actelor administrative contestate în cauză.

Răspunzând punctual la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, în raport de dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 66/2015, este nefondată.

Pornind de la prioritatea dreptului european, consacrată la nivel constituţional prin dispoziţiile art. 148 alin. (2), Înalta Curte va avea în vedere statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra acestei chestiuni ca argument în combaterea ideii în sensul că ar fi incidentă definiţia neregulii, cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, care ar fi mai favorabilă din perspectiva modului în care impune condiţia prejudiciului.

Astfel, instanţa europeană a reţinut că "prin intermediul celei de a patra întrebări în cauza C-260/14, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă, în împrejurările din cauza principală, principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice.

În această privinţă, dintr-o jurisprudenţă constantă reiese că atunci când statele membre adoptă măsuri prin care pun în aplicare dreptul Uniunii, ele au obligaţia de a respecta principiile generale ale acestui drept, printre care figurează, în special, principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime (a se vedea, în special, Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctele 35 şi 36, precum şi jurisprudenţa citată).

Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, deşi principiul securităţii juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, cu alte cuvinte, unei situaţii anterioare intrării sale în vigoare indiferent de efectele favorabile sau nefavorabile pe care le-ar putea avea o astfel de aplicare asupra persoanei interesate, acelaşi principiu impune ca orice situaţie de fapt să fie în mod normal apreciată, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, în lumina normelor de drept în vigoare la data producerii sale. Cu toate acestea, deşi legea nouă îşi produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctul 37 şi jurisprudenţa citată).

Astfel cum reiese din aceeaşi jurisprudenţă, nici domeniul de aplicare al principiului încrederii legitime nu poate fi extins într-atât încât să împiedice, la modul general, o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare".

În acest context, cu privire la cea de a patra întrebare (care a fost redată mai sus), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a răspuns:

Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

Prin urmare, în urma interpretării realizate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, contrar celor menţionate de Curtea Constituţională a României (Decizia nr. 66/2015), calificarea neregulii se poate face în baza O.U.G. nr. 66/2011, reţinându-se faptul că definiţia dată neregulii prin această ordonanţă este în concordanţă cu art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.

De asemenea, şi stabilirea corecţiilor financiare ar putea fi făcută în baza O.U.G. nr. 66/2011 "cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare".

În speţă, "situaţia" apărută sub imperiul legii vechi este dată de împrejurarea că recurentul a încălcat dispoziţiile legale incidente în materia achiziţiilor publice, forma actelor normative în vigoare la momentul derulării procedurilor respective, precum şi prevederile contractului de finanţare.

Pentru a fi în prezenţa unei nereguli, trebuie să existe o abatere, care constă în acţiunea/inacţiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale naţionale şi/sau europene, precum şi prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care au sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.

6.2. Critica referitoare la lipsa prejudiciului real este nefondată.

Prin neregulile săvârşite s-au adus astfel prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât şi bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

Dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, stipulează că termenul de "prejudiciu" are semnificaţia dată de reglementările incidente şi de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internaţional.

Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Referitor la "existenţa sau potenţialitatea unui efect prejudiciabil al încălcării/abaterii pentru bugetul general al Uniunii Europene...", art. 1 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului U.E. din 18 decembrie 1995 - privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prevede:

"(1) În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile şi sancţiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.

(2) Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

Aşadar, în acord cu legislaţia europeană, existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune, implicit, potenţialitatea prejudicierii bugetului U.E.

6.3. Critica referitoare la nemotivarea Procesului-verbal contestat, deoarece emitentul acestuia nu a indicat în concret care este prejudiciul produs sau care s-ar fi putut produce, este nefondată, în raport de argumentele prezentate la punctul anterior, dar şi de faptul că obligaţia de recuperarea fondurilor acordate în cadrul Măsurii analizate intervine automat, la constatarea neregulilor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

6.4. Critica recurentei potrivit căreia sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului şi a Hotărârii CJUE din data de 12 septembrie 2013 pronunţată în cauza C-434/12, este nefondată.

Art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind Normele de aplicare a Regulamentului CE 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi ecocondiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru Dezvoltare Rurală prevede că:

"Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 pronunţată în cauza C - 434/12 Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, CJUE a statuat că:

"1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că, condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare."

În mod indiscutabil, aşa cum a argumentat şi judecătorul fondului, în speţa de faţă sunt întrunite cele două elemente la care face referire instanţa europeană în hotărârea mai sus arătată.

Instanţa de control judiciar reţine că, în temeiul pct. 2 din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural", Schema de ajutor de minimis urmăreşte realizarea unui obiectiv general - care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale (conform fişei tehnice a Măsurii 312) -, a unor obiective specifice, respectiv crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi, precum şi a unor obiective operaţionale, respectiv crearea de micro-întreprinderi, precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spaţiul rural; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

Art. 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 - în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul recurentei - are ca obiectiv susţinerea măsurilor de diversificare a economiei rurale şi cuprinde ajutoarele pentru înfiinţarea şi dezvoltarea micro-întreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial şi consolidării mediului economic.

În acord cu cele precizate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că recurenta nu şi-a respectat obligaţia de a crea 6 locuri de muncă, asumată prin cererea de finanţare. Din actele existente la dosar, rezultă în mod indubitabil faptul că recurenta a angajat 8 salariaţi, cu câte 2 ore/zi, 4 ore/zi şi 8 ore/zi, iar în condiţiile în care aceştia cumulează 24 ore/zi, reiese că, în realitate, partea a creat doar 3 locuri de muncă. De asemenea, recurenta nu a respectat structura de personal propusă prin cererea de finanţare. Prin urmare, este corectă concluzia primei instanţe în sensul că a fost eludat scopul Măsurii 312, întrucât nu s-a procedat la crearea de noi locuri de muncă, ci, parţial, doar la o preluare de personal.

În mod indiscutabil, obiectivul general al Măsurii 312, anterior arătat, nu este îndeplinit în cauza de faţă, întrucât entităţile juridice aflate în discuţie operează în cadrul unui grup economic mai mare şi s-au constatat elemente comune între cele societăţile beneficiare de finanţare FEADR, nominalizate în Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare contestat.

Nici obiectivul specific al Măsurii 312, mai sus indicat, nu este îndeplinit în speţa de faţă, în condiţiile în care din analiza contractelor analizate rezultă faptul că societatea recurentă a vândut produse către acelaşi grup economic controlat de B. (grup economic compus din SC A. SRL, B. Î.I şi SC F. SRL).

Aşadar, după cum a evidenţiat şi judecătorul fondului, există elementele comune între solicitanţi (aceştia fiind rude între ele) care conduc la concluzia că există premisele creării de condiţii artificiale pentru a beneficia de plăţi prin depăşirea plafonului maxim alocat pentru realizarea proiectelor în acelaşi timp. Altfel spus, solicitanţii au procedat la fracţionarea artificială a unui proiect de investiţii, încercând astfel să depăşească plafonul maxim de sprijin financiar.

În altă ordine de idei, existenţa elementului subiectiv presupune intenţia beneficiarului de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru dobândirea acestuia.

Pe aspectul analizat, prezintă relevanţă cele statuate de CJUE în Hotărârea din 12 septembrie 2013:

"Astfel, fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa menţionată pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă.

Existenţa acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiţi investitori candidaţi la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte" (paragrafele 40, 41 din hotărâre).

De asemenea, în Nota Directoare pentru Auditori nr. 22 data de 10 octombrie 2013 emisă de Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală s-a arătat că, pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal şi real al cererii de finanţare; adică, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii de finanţare FEADR sunt legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice şi prezintă legături geografice, economice, funcţionale, legale sau legături de ordin personal.

Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, se regăsesc indicatorii de fraudă nominalizaţi în Nota directoare, după cum urmează:

* indicatori externi, fizici

- locurile de implementare ale proiectelor sunt situate în aceeaşi localitate, respectiv localitatea Comloşu Mare, judeţul Timiş;

* indicatori funcţionali-legali

- există legături de rudenie între reprezentanţii/asociaţii următoarelor entităţi juridice: G. Î.I., SC F. SRL şi SC A. SRL; în concret, d-na G. (asociatul unic şi reprezentantul legal al SC F. S.R.L) şi dl. B. (asociatul unic şi reprezentantul legal al SC A. SRL sunt copiii d-nei G. (reprezentant legal al G. Î.I.); este adevărat faptul că nu există o interdicţie expresă în sensul că relaţiile de acest fel împiedică accesarea fondurilor europene în cadrul măsurii aflate în discuţie, dar această chestiune trebuie analizată nuanţat, respectiv prin raportare la elementele obiective şi subiective care, interpretate coroborat, ar putea conduce la concluzia obţinerii unui avantaj necuvenit.

* indicatori de afaceri, financiari-contabili

- recurenta a vândut produse către acelaşi grup economic controlat de B.;

- grupul economic controlat de B., prin relaţiile comerciale şi financiare pe care le are cu grupul economic compus din D. SRL, H. SRL şi E. SRL, acţionează în strânsă interdependenţă pe aceeaşi piaţă relevantă sau pe pieţe adiacente.

În raport de aspectele anterior prezentate, este corectă concluzia primei instanţe în sensul că nu există niciun element care să conducă la ideea că s-a intenţionat crearea unei veritabile microîntreprinderi autonome care să deruleze o afacere proprie, aşa cum s-a declarat prin cererea de finanţare. Într-adevăr, acţiunea concertata a societăţilor analizate, deţinute de membrii aceleiaşi familii, confirmă faptul că s-a urmărit dezvoltarea afacerii iniţiale prin achiziţionarea de noi utilaje necesare acesteia.

Aşadar, în mod justificat judecătorul fondului a concluzionat în sensul că nu a fost menţinută eligibilitatea proiectului "Achiziţie de utilaje de către SC A. SRL", finanţat prin FEADR, ca urmare a nerespectării condiţiilor de eligibilitate şi de selecţie şi, în acelaşi timp, a constatării existenţei legăturilor dintre administratorul/acţionariatul recurentei şi administratorul/acţionariatul agentului economic către care prestează servicii, respectiv B. Î.I. Or, conform dispoziţiilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii: "întreprinderile între care există oricare dintre raporturile existente mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente."

6.5. Critica recurentei referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei este nefondată.

Potrivit textului anterior nominalizat: "obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil."

În cauza de faţă, autoritatea publică nu a putut stabili încă de la depunerea cererilor de finanţare intenţia de eludare a schemei de ajutor. Este de observat faptul că numai după efectuarea controalelor s-a putut stabili existenţa legăturilor financiare în sensul anterior precizat, precum şi a celorlalte elemente care confirmă existenţa condiţiilor artificiale, nefiind vorba despre culpa autorităţii competente.

Mai mult decât atât, nu se poate susţine că a existat o eroare ce nu a putut fi depistată în mod rezonabil de către beneficiar şi, prin urmare, acesta trebuie să fie exonerat de obligaţia de rambursare a ajutorului financiar acordat necuvenit, în condiţiile în care din acţiunile celor doi beneficiari rezultă în mod evident faptul că aceştia au conlucrat şi au ştiut că vor realiza investiţii complementare şi că vor presta servicii către aceiaşi destinatari

În consecinţă, nu se poate susţine, pe de o parte, existenţa culpei exclusive a autorităţii contractante, iar, pe de altă parte, faptul că recurenta nu a putut depista în mod rezonabil o eroare apărută pe parcursul implementării proiectului, în contextul în care reprezentantul legal al beneficiarului a acţionat cu bună ştiinţă prin crearea unui grup în care era inclusă fiica acestuia, scopul fiind acela de eludare a condiţiilor de acordare a finanţării în cadrul Măsurii 312.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 119 din 25 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM