Doctoral allowance upheld for judge; Ministry bound to recalculate salary order at maximum comparator level, future fixed-rate claim rejected.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului, Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin de salarizare care să cuprindă sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, respectiv 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, pe perioada 1 august 2015 - la zi şi în continuare, la care să se adauge dobânda legală de la data depunerii plângerii prealabile - 1 septembrie 2015 şi până la data plăţii efective a sumelor de bani restante.

De asemenea a solicitat obligarea pârâtului la menţinerea acestui spor şi în cazul emiterii de noi ordine de salarizare ca urmare a indexărilor salariale, a modificării în viitor a vechimii în muncă, respectiv în profesie, ori în cazul promovărilor în funcţie sau al numirii în funcţii de conducere.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1648 pronunţată în data de 18 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamant un ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, respectiv să aibă în vedere acordarea unei sume compensatorii echivalente sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, la nivelul corespunzător maximului acordat în aceeaşi autoritate persoanelor care au beneficiat de acest spor.

A obligat pârâtul la plata diferenţelor salariale cuvenite reclamantului prin recalcularea indemnizaţiei în sensul celor dispuse anterior începând cu 1 august 2015, precum şi la plata dobânzii legale de la 1 septembrie 2015 şi până la data plăţii sumelor restante şi a respins în rest acţiunea reclamantului.

1.3. Pregătirea dosarului de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1.2 au declarat recurs, atât reclamantul A., cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei.

1.3.1. Recurentul-reclamant A. a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi admiterea în totalitate a acţiunii formulate, în sensul obligării pârâtului şi la emiterea unui ordin de salarizare prin care să acorde suma compensatorie echivalentă sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, respectiv 15 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară şi obligarea pârâtului la menţinerea acestui spor şi în cazul emiterii de noi ordine de salarizare ca urmare a indexărilor salariale, a modificării în viitor a vechimii în muncă, respectiv în profesie, ori în cazul promovărilor în funcţie sau al numirii în funcţii de conducere.

Recurentul a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând că este posibil ca, în urma acordării sumei compensatorii potrivit raţionamentului instanţei de fond, aceasta să nu fie echivalentă cu 15% din indemnizaţia brută lunară, având în vedere modificarea cuantumului indemnizaţiei după data abrogării sporului şi până în prezent.

A mai argumentat că există o situaţie discriminatorie între deţinătorii titlului de doctor obţinute anterior datei de 31 decembrie 2009 şi cei care au obţinut acest titlu după această dată, Legea nr. 71/2015 fiind reglementată tocmai în scopul de a elimina anomaliile şi diferenţele legate de aplicarea dispoziţiilor legilor de salarizare.

Ordonatorul de credite este obligat să respecte principiul egalităţii în drepturi şi cel al nediscriminării în cadrul relaţiilor de muncă. Chiar dacă sporul de doctorat de 15% din indemnizaţia de încadrarea brută lunară a fost inclus în salariul de bază, în esenţă nu se poate susţine că suma compensatorie echivalentă sporului pentru titlul ştiinţific de doctor nu poate fi calculată şi în prezent ca fiind tot de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară (faţă de faptul că acest procent a fost întotdeauna fix).

Raportat la aceleaşi acte normative, pârâtul avea obligaţia de a menţine până la intervenirea altor prevederi legale privind salarizarea, a acestei sume compensatorii de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară.

1.3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat casarea în tot a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Acest recurent a evocat succesiunea actelor normative în domeniul salarizării şi a susţinut că faptul că sumele de bani aferente sporului au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a Legii nr. 284/2010, care nu mai prevede la acest moment acordarea acestui spor.

De asemenea, dispoziţiile art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014 nu ar fi aplicabile şi reclamantului, întrucât sporul pentru titlul ştiinţific de doctor poate fi acordat numai personalului nou-încadrat, numit sau promovat, iar nu întregului personal aflat în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015

A mai argumentat, în esenţă, că legiuitorul nu a avut în vedere la adoptarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 şi categoria magistraţilor, aceasta reprezentând o normă de excepţie, de înlăturare a diferenţelor salariale ce vizează limitativ categoriile menţionate în textul de lege.

A mai susţinut recurentul că în situaţia în care voinţa legiuitorului a fost ca aceste prevederi să se aplice întregului personal din toate autorităţile publice, acest lucru s-ar fi realizat prin modificarea expresă a alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014.

1.4. Apărările formulate în cauză

1.4.1. Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, făcând referire, în esenţă, la dispoziţiile Legii nr. 71/2015, care a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

1.4.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat, la rândul său, întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A., solicitând respingerea recursului, ca nefondat, argumentând, în esenţă, după evocarea succesiunii de acte normative în materia salarizării, că nu se putea realiza calculul decât prin raportare la data de 31 decembrie 2009, întrucât prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, sporul de doctorat a fost abrogat, iar suma compensatorie a avut în vedere indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită potrivit reglementărilor în vigoare la data de 31 decembrie 2009, la care s-au adăugat anumite sporuri.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând hotărârea recurată din perspectiva criticilor recurenţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

2.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat.

Reclamantul A., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare care să cuprindă sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, respectiv 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, pe perioada 1 august 2015 - la zi şi în continuare.

Potrivit diplomei seria x nr. x (nr. 18 din 19 noiembrie 2015) reclamantul este doctor în drept, titlul fiindu-i conferit prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4643 din 30 iulie 2015 .

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (51) în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, conform art. 5 alin. (11) şi (12) din acelaşi act normativ:

"(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Principala problemă a cauzei deduse judecăţii, ce face obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, anterior redate, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015.

Prima instanţă a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015 la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Concluzia instanţei de fond este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17 martie 2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Argumentul recurentului-pârât referitor la extinderea, de către instanţa de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise acesteia, nu poate fi reţinut, instanţa de judecată având dreptul, dar şi obligaţia, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Prin urmare, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi magistraţilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, sub acest aspect.

De asemenea, Înalta Curte constată caracterul nefondat al susţinerilor recurentului-pârât cu referire la faptul că dispoziţiile art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014 nu ar fi aplicabile şi reclamantului, întrucât sporul pentru titlul ştiinţific de doctor poate fi acordat numai personalului nou-încadrat, numit sau promovat, iar nu întregului personal aflat în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

În ceea ce priveşte sporul de doctorat, Înalta Curte reţine că regimul juridic al acestui spor a fost clarificat în considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, urmând a face aplicarea acestora în speţa dedusă judecăţii.

S-a reţinut prin decizia în interesul legii mai sus menţionată că anterior modificării radicale a sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 330/2009, sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor era acordat magistraţilor în baza art. 15 din O.U.G. nr. 27/2006.

De asemenea, s-a reţinut că, deşi această dispoziţie a fost formal abrogată prin Legea nr. 330/2009, înlăturare păstrată şi prin Legea-cadru nr. 284/2010, pentru beneficiarii titlului de doctor obţinut anterior abrogării, suma corespunzătoare acestui spor a fost avută în vedere în legile anuale de salarizare, fiind menţinută în plată în continuare.

S-a considerat astfel că "sporul de doctorat a supravieţuit prin introducerea lui în salariul de bază, conform art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare. Aşadar, legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă şi efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care îşi perfecţionează pregătirea profesională prin obţinerea titlului ştiinţific de doctor. Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut şi apărat de lege. Altfel spus, dreptul a supravieţuit, chiar dacă a cunoscut o evoluţie în planul reglementării şi a dobândit o nouă denumire: "sumă compensatorie", fiind inclus în salariul de bază.

În argumentarea interpretării sale, instanţa supremă a arătat că, "dispoziţiile art. 5 alin. (11) şi alin. (12) din Legea nr. 71/2015" "şi ale art. 191 din Legea nr. 193/2016 au confirmat, ulterior, această interpretare, statuând explicit asupra acordării sporului de doctorat".

Prin urmare, având în vedere că sporul de doctorat a supravieţuit adoptării legilor cadru de salarizare, iar reclamantul a dovedit că îndeplineşte condiţiile pentru acordarea lui, obţinând, la data de 14.08.2009, titlul ştiinţific de doctor, Înalta Curte constată că acesta este îndreptăţit la acordarea sporului (sumă compensatorie) similar cu persoanele care au obţinut anterior adoptării Legii nr. 330/2009 acest spor şi pentru care acesta a rămas în plată, în aplicarea principiilor conţinute în legile cadru de salarizare, potrivit cărora, sistemul de salarizare este construit pe "echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală".

O interpretare contrară creează discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de angajaţi, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat în Decizia nr. 21/2016, mai sus menţionată, "pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi. Atunci când este analizată identitatea de situaţii între doi angajaţi, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională. Criteriul temporal sau acela al unor reglementări diferite nu poate justifica diferenţe de salarizare între persoane care exercită aceeaşi funcţie şi care au aceeaşi pregătire profesională. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv."

2.2. Din perspectiva aceloraşi considerente, recursul formulat de reclamantul A. este, de asemenea, nefondat.

Astfel, prin sentinţa pronunţată s-a dispus obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de salarizare potrivit art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Ceea ce i se cuvine reclamantului conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 este o sumă compensatorie echivalentă sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, sumă calculată în funcţie de nivelul maxim acordat în aceeaşi autoritate persoanelor care au beneficiat de acest spor, anterior abrogării sale, aşa cum în mod corect a dispus instanţa de fond, susţinerile reclamantului privind cuantumul obligatoriu de 15% sau menţinerii acestui spor, în acest procent, şi în cazul emiterii de noi ordine de salarizare fiind lipsite de suport legal.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 1648 din 18 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM