Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 544/2019 AI generated

Withdrawal of appeal in enforcement objection concerning recalculation of penalty under Law 302/2004

Case Number Decizia nr. 544/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice took act of the appellant's withdrawal of the appeal against the Court of Appeal Suceava's decision, thereby leaving the lower court's judgment in force, and ordered the appellant to pay 20 RON in judicial costs to the state, with the court-appointed defense attorney's fee of 313 RON paid from the Ministry of Justice's fund. The dispute arose from a penal enforcement objection (contestare la executare) filed by a convicted individual challenging the application of Article 166 of Law No. 302/2004 and the recalculation of the resulting penalty in a case involving Italian criminal authorities, where the lower court had rejected the objection as unfounded, limiting its review to impediments arising during execution or clarifications of the enforced sentence under Article 598 of the Code of Criminal Procedure. The decisive legal basis for the final outcome was the provision permitting an appellant to withdraw a challenge before the closing of debates, applied via Articles 4251 and 597(8) of the Code of Criminal Procedure in reference to Article 415, alongside Articles 275(2) and 275(6) for the allocation of judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, art. 598 alin. (1) C. proc. pen, art. 4251 C. proc. pen, art. 597 alin. (8) C. proc. pen, art. 415 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Withdrawal of appeal in enforcement objection concerning recalculation of penalty under Law 302/2004: Faţă de această manifestare de voinţă, examinând dispoziţiile legale, se constată că art. 4251 C. proc. pen. cu referire la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., face trimitere la art. 415 C. proc. pen., text de lege care prevede posibilitatea apelantului de a-şi retrage calea de atac promovată.

Keywords

AI generated
application for enforcement - Decision criminal penalty judicial law withdrawal of criminal complaint cassation review order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004
În esenţă, s-a reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 166 alin.
art. 598 alin. (1) C. proc. pen
302/2004, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare poate analiza doar impedimentele ivite cu prilejul executării sau să dea lămuririle necesare dacă sentinţa executată este neclară şi se limitează exclusiv la motivele menţionate limitativ de art. 598 alin.
art. 4251 C. proc. pen
Faţă de această manifestare de voinţă, examinând dispoziţiile legale, se constată că art. 4251 C. proc. pen.
art. 597 alin. (8) C. proc. pen
cu referire la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., face trimitere la art.
art. 415 C. proc. pen
pen., face trimitere la art. 415 C. proc. pen., text de lege care prevede posibilitatea apelantului de a-şi retrage calea de atac promovată.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 20 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în baza art.
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
Totodată, în baza art. 275 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 85 din 07 august 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 97 din 19 decembrie 2016 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. x/2016. În esenţă, s-a reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare poate analiza doar impedimentele ivite cu prilejul executării sau să dea lămuririle necesare dacă sentinţa executată este neclară şi se limitează exclusiv la motivele menţionate limitativ de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., nefiind abilitată să aplice o altă modalitate de calcul a pedepsei rezultante ori să examineze infracţiunea pentru care cel în cauză a fost condamnat de autorităţile italiene din perspectiva existenţei sau inexistenţei vinovăţiei acestuia.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie, în termen legal, condamnatul A., fără a o motiva.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2018, cu termen de judecată fixat aleatoriu la data de 19 septembrie 2019, când, constatându-se că cele două cereri formulate la datele de 3 septembrie 2019 şi, respectiv, 17 septembrie 2019, fie nu poartă semnătura contestatorului, fie au un conţinut ambiguu, s-a dispus amânarea cauzei la 31 octombrie 2019 şi emiterea unei adrese către Penitenciarul Iaşi pentru a face demersuri ca persoana condamnată A. să îşi exprime, într-un mod lipsit de echivoc, în faţa persoanei împuternicite din cadrul Penitenciarului Iaşi, manifestarea de voinţă în sensul retragerii contestaţiei formulate împotriva Sentinţei penale nr. 85 din 7 august 2019 a Curţii de Apel Suceava sau a menţinerii căii de atac promovate.

La 8 octombrie 2019, Penitenciarul Iaşi a înaintat cererea contestatorului A., dată în faţa unui reprezentant al administraţiei locului de deţinere, prin care acesta a precizat că doreşte să îşi retragă contestaţia formulată împotriva Sentinţei penale nr. 85 din 7 august 2019 a Curţii de Apel Suceava.

Faţă de această manifestare de voinţă, examinând dispoziţiile legale, se constată că art. 4251 C. proc. pen. cu referire la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., face trimitere la art. 415 C. proc. pen., text de lege care prevede posibilitatea apelantului de a-şi retrage calea de atac promovată.

În raport cu aceste dispoziţii şi cu precizările făcute de contestatorul condamnat, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut de către acesta, până la încheierea dezbaterilor, printr-o declaraţie dată în faţa unui reprezentant al administraţiei locului de deţinere, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voinţă expresă a condamnatului A. în sensul retragerii contestaţiei formulate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 20 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestaţiei formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 85 din 07 august 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 20 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.

Procesat de GGC - GV