Surgeon's cassation appeal fails; sentence upheld for negligent homicide of minor patient.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 681 din 14 iulie 2017, pronunţată de Judecătoria Slatina, în Dosarul nr. x/2012, între altele, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1), lit. c) C. pen. (1969) pe o perioada de 3 ani stabilita potrivit art. 65 C. pen. (1969) şi art. 53 pct. 2 C. pen. (1969) pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c C. pen. (1969), pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani şi 6 luni, ce constituie termenul de încercare pentru inculpaţi, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. (1969).

În perioada termenului de încercare inculpatul A. a fost obligat să se supună masurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen. (1969) aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune Olt respectiv Ilfov: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Olt respectiv Ilfov; să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului în condiţiile art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 25 şi 397 alin. (1) C. proc. pen. s-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile B. şi C.

A fost obligat asiguratorul D. S.A. Bucureşti, prin lichidator judiciar E. SPRL în limita valorii de răspundere indicată în Poliţa de asigurare nr. x din 09.03.2010 pentru inculpatul A. în cuantum de câte 62.000 euro fiecare poliţa şi pentru restul sumelor de bani au fost obligaţi în solidar cei doi inculpaţi şi partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina la plata către părţile civile B. şi C. a următoarelor sume: 20.000 RON reprezentând de daune materiale; 150.000 euro echivalent în RON la data efectuării plăţii.

S-a luat act că Spitalul de Urgenţă Grigore Alexandrescu Bucureşti, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a respins, ca nefondată, cererea privind menţinerea măsurii sechestrului asigurator dispusă prin încheierea de şedinţa din 08.02.2013 asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., asupra imobilului situat în Slatina, str. x jud. Olt.

A fost obligat inculpatul la 5000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar, asiguratorul D. S.A. Bucureşti prin lichidator judiciar E. la plata către părţile civile B. şi C. a sumei de 11.688 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acestea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 483/P/2010 din 26.03.2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) C. pen.

Din conţinutul actului de sesizare a rezultat că inculpatul A. care, în calitate de medic specialist primar în ortopedie şi chirurgie pediatrică, nu a acordat atenţie şi îngrijirile medicale necesare minorului C., constând în examinarea clinică nemijlocită a pacientului şi a radiografiilor iniţiale şi de control, în vederea stabilirii unui diagnostic corect, având în vedere că examinarea radiografiei a atestat că fractura nu a fost redusă corespunzător şi luarea deciziei total inoportune de externare a bolnavului, complicaţiile fiind deja instalate, neluarea deciziei de amputaţie a membrului superior stâng a minorului C. cu ocazia intervenţiei chirurgicale din seara de 26.05.2010 orele 22:30 24:00 care ar fi oferit şanse de supravieţuire minorului, fapt ce se încadrează în prevederile art. 178 alin. (1), (2) C. pen.

În urma finalizării cercetării judecătoreşti prin Sentinţa penală nr. 587/03.07.2013 pronunţată de Judecătoria Slatina, între altele, în baza art. 178 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare în regim de detenţie şi la pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. c) C. pen. pe o perioada de 3 ani stabilita potrivit art. 65 C. pen. şi art. 53 pct. 2 C. pen.

S-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocata de D. S.A. Bucureşti, ca nefondată.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. s-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile B. şi C. cu domiciliul în comuna Şerbăneşti judeţul Olt.

A fost obligat asiguratorul D. S.A. Bucureşti în limita valorii de răspundere indicate în Poliţa de asigurare nr. x din data de 09.03.2010 şi inculpatul A. pentru restul sumelor de bani descrise mai jos, la plata către fiecare parte civilă a 4500 RON reprezentând daune materiale; 60.000 euro echivalent în RON la data efectuării plăţii.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurator dispusa prin încheierea de şedinţa pronunţată la data de 08.02.2013 asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., asupra imobilului situat în Slatina, str. x jud. Olt.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat acelaşi asigurător la plata către părţile civile B. şi C. a sumei totale de 6288 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acestea.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina asiguratorul D. S.A. Bucureşti, inculpaţii F. şi A., părţile civile B. şi C. şi numita G., calea de atac fiind recalificată ca fiind apel, potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (2) din Legea nr. 255/2013.

Prin Decizia penală nr. 459/02.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2012 au fost admise apelurile, a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 587/03.07.2013 a Judecătoriei Slatina şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond cu motivarea că judecata în fond a avut loc în lipsa unor părţi care nu au fost legal citate, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţă Grigore Alexandrescu Bucureşti, menţionându-se că sentinţa este nemotivată pe latura penală a cauzei, urmând a fi introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina potrivit cererii formulate de părţile civile B. şi C.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 23.06.2014 sub nr. x/2012*, parcurgând procedura camerei preliminare ca urmare a intrării în vigoare a noii codificări procesual penale.

Prin încheierea din 11.06.2015 au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi privind nelegalitatea sesizării instanţei a administrării probelor şi a actelor de urmărire penală, constatându-se legalitatea sesizării instanţei, constatându-se totodată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se, totodată, începerea judecăţii, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 97/14.09.2015 a Tribunalului Olt pronunţată în Dosar nr. x/2012

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că, la 23.05.2010, minorul C. a suferit un accident în timp ce se juca, constând în fracturarea antebraţului stâng, iar, pentru acordarea îngrijirilor medicale, a fost transportat, în aceeaşi zi, cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Slatina, fiindu-i acordat primul ajutor de către personalul de pe Ambulantă, respectiv martora H. constând în curăţarea palmei, constatându-se astfel că acesta era zgâriat şi prezenta urme de sânge, fiind suspiciune de fractură a procedat la aplicarea unei atele provizorii, minorul fiind însoţit la spital de către mama sa.

Minorul a fost predat la unitatea de primiri urgente din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina unde a fost consultat de medicul de gardă I. căreia i s-a adus la cunoştinţă că minorul era suspect de un traumatism al membrului superior stâng produs ca urmare a unei căderi la joacă, de la propria înălţime. În urma examinării minorului martora I. a precizat că a constatat că acesta prezenta durere şi tumefacţie la nivelul antebraţului stâng, iar posibilitatea de mişcare a acestuia era limitată, confirmându-se astfel suspiciunea de traumatism al antebraţului stâng, recomandând efectuarea unui examen radiologic şi consultarea minorului de către un specialist ortoped. Din depoziţia aceleiaşi martore a rezultat că în toată perioada în care şi-a desfăşurat activitatea în cadru Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina la Unitatea de primiri urgenţe toate cazurile de minori cu suspiciune de traumatism ale membrelor erau îndrumate către Serviciul de ortopedie adulţi, unde, în ziua de 23.05.2010, garda era asigurată de inculpatul F.

Minorul a fost transportat de la unitatea de primiri urgenţe de martora J., infirmieră în cadrul acestei unităţi, care după efectuarea examenului radiologic, conform dispoziţiei date de medicul I. de la U.P.U., a fost condus împreună cu mama acestuia la secţia Chirurgie şi ortopedie infantilă, unde de serviciu era martora K., asistent şef în cadrul acestei secţii.

Minorul a fost prezentat la secţia chirurgie şi ortopedie infantilă în jurul orei 20:00 împreună cu fişa pacientului şi rezultatul radiologic, ocazie cu care martora K. a solicitat sprijinul inculpatului F. care era de gardă în cadrul secţiei de ortopedie adulţi cunoscând faptul că urgentele medicale în problemele de ortopedie pediatrică erau asigurate de către medicii care asigurau garda la secţia de ortopedie adulţi.

Urmare a solicitării făcute de martora K., inculpatul F. s-a prezentat în sala de tratament, consultaţia constând în aceea că doar l-a vizualizat pe acesta fără vreo analiză a braţului la care exista suspiciunea unei fracturi asupra căruia se realizase şi o radiografie, a consultat fişa de la U.P.U şi rezultatul radiologic dispunând asistentei K. să imobilizeze antebraţul într-o atelă gipsată.

Urmarea dispoziţiei inculpatului F., martora K. cu ajutorul martorei L., infirmieră de serviciu în cadrul secţiei de chirurgie ortopedie pediatrică, a desfăcut atela provizorie şi a pregătit materialul în vederea fixării atelei gipsate, a constatat că în treimea medie a antebraţului stâng minorul prezenta o plagă unde fusese aplicat un pansament pe care a observat pete de sânge, despre care nu se făcuse menţiunea pe fişa U.P.U. aducându-i la cunoştinţă inculpatului F. despre acest lucru, ocazie cu care l-a întrebat dacă prescrie vreun tratament inclusiv antibiotic, răspunsul său fiind în sens negativ.

În acest timp în care martora a verificat dacă la secţia U.P.U. minorului îi fusese aplicat tratamentul A.T.P.A (antitetanos), constatând că fusese aplicat acest tratament, după care minorul a fost condus în salonul 36, împreună cu mama, rămânând internat. La sfârşitul programului, conform procedurilor, serviciul a fost predat martorilor M. şi N., asistente în cadrul serviciului de chirurgie ortopedie pediatrică, aceasta pe lângă raportul de tură întocmit formă scrisă a prezentat şi verbal celor două asistente faptul că fusese internat un minor în salonul 36 ce prezenta o plagă şi nu fusese consultat corespunzător de către inculpatul F., transmiţându-le totodată că la sosirea la serviciu să fie încunoştinţat despre acest lucru inculpatul A., care desfăşura activitatea în cadrul serviciului de chirurgie, ortopedie pediatrică.

Din depoziţia martorei K. a rezultat că ar fi auzit de la colegele sale că la 24.05.2010 inculpatul A., deşi nu era de serviciu, a fost solicitat de un medic de gardă pentru o urgenţă medicală la secţia chirurgie ortopedie pediatrică, aducându-i-se la cunoştinţă cu acea ocazie şi despre situaţia minorului, pe care l-a şi consultat cu acea ocazie, cu prilejul vizitei efectuate la pacienţii internaţi în secţia sus-menţionată. În continuare, minorul s-a aflat sub supravegherea şi îngrijirea inculpatului A., medic primar în ortopedie şi chirurgie pediatrică, acesta devenind astfel medicul curant al pacientului minor.

Începând cu 24.05.2010 când inculpatul A. s-a prezentat la serviciu în timpul liber, în zilele următoare minorul a rămas internat în cadrul secţiei de chirurgie ortopedie pediatrică împreună cu mama sa, fiind consultat de către inculpat, fără să-i fie administrat vreun tratament cu excepţia unui supozitor cu paracetamol, tratament aplicat ca urmare a durerilor acuzate de minor la antebraţul la care fusese aplicată atela gipsată.

Conform depoziţiei inculpatului A., anterior datei de 25.05.2010 niciunul din medicii de gardă nu au consemnat în foaia de observat şi nici nu l-au înştiinţat în vreun fel că ar fi ceva în neregulă cu minorul.

Pe data de 26.05.2010 în urma analizei examenului radiologic dispus anterior, a cărei interpretare se consemnase "fractură redusă aparat gipsat", inculpatul A. a concluzionat că starea de sănătate a pacientului minor a evoluat în mod corespunzător şi în urma discuţiilor purtate cu mama minorului s-a dispus externarea acestuia, fiind prescris tratament cu antibiotic.

Pe perioada internării conform depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, asistente în cadrul secţiei sus-menţionate, starea minorului a fost una normală. Conform depoziţiilor martorilor N., O. şi P., inculpatului A., în calitate de medic curant al minorului C. i s-a adus la cunoştinţă că minorul prezenta o plagă punctiformă şi că inculpatul F. nu prescrisese vreun tratament medicamentos.

Întrucât nu s-a simţit bine, minorul C. a revenit la spital împreună cu mama sa la 26.05.2010 şi după ce a fost consultat la unitatea de primiri urgenţe, a fost reinternat la secţia de chirurgie ortopedie pediatrică acuzând dureri la nivelul antebraţului stâng, edem şi cianoza tegumentelor de la antebraţul stâng. Deoarece starea de sănătate a minorului nu era una corespunzătoare s-a solicitat ajutorul martorului Q., medic ce desfăşura serviciul de gardă în cadrul secţiei de ortopedie şi traumatologie adulţi, secţie ce funcţionează la acelaşi etaj şi pe acelaşi palier cu secţia de chirurgie ortopedie pediatrică, acesta consultându-l pe minor, ocazie cu care a observat că starea de sănătate a minorului nu era una corespunzătoare din punct de vedere medical, acesta încunoştinţându-l despre reinternarea pe inculpatul A., care s-a prezentat la serviciu.

Şi de această dată, asistenta de la secţia chirurgie ortopedie infantilă constatând probleme de natură medicală ortopedică la un pacient minor a solicitat sprijinul unui medic de specialitate ortopedie traumatologie adulţi şi nu unui medic care asigura serviciul de gardă la secţia chirurgie generală III, aspect de natură a întări ideea că urgenţele de ortopedie pediatrică erau tratate în afara orelor de program ale medicilor de către medicii care asigurau serviciul de gardă la secţia ortopedie traumatologie adulţi, aşa cum a confirmat chiar şi medicul Q. cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cursul cercetării judecătoreşti.

În aceste condiţii inculpatul A., s-a prezentat la serviciu, în timpul liber în jurul orei 22:00, a consultat minorul, atela gipsată fiind deja desfăcută, constatând o plagă cu dimensiunea sub 1 cm, mâna fiind umflată şi cu tegumente congestionate (roşiatice).

Conform depoziţiei inculpatului A., starea generală a minorului în acel moment era bună fiind afebril. Urmare a constatărilor efectuate a dispus efectuarea unei intervenţii chirurgicale, minorul fiind condus în sala de operaţie, unde după realizarea procedurilor interne respectiv anestezierea sa, s-a realizat o intervenţie chirurgicală constând într-o fasciotomie (deschiderea) muşchilor pentru a face drenarea, spălarea şi reluarea circulaţiei.

În sala de operaţie s-a aflat şi medicul Q., cel care îl anunţase pe inculpatul A. despre situaţia minorului, însă acesta nu a făcut parte din echipa medicală, doar a asistat la efectuarea fasciotomiei musculaturii antebraţului. Conform depoziţiei martorei R. - medic anestezist, medicul Q. făcea propriile aprecieri cu privire la procedura ce ar fi trebuit urmată în acel moment, apreciind că s-ar fi impus amputarea antebraţului, enumerând ă complicaţiile ce ar putea apărea în caz contrar, că aprecierile medicului Q. s-au făcut în timp ce inculpatul A. realiza intervenţia chirurgicală descrisă anterior, nefiind o discuţie medicală respectiv o consultare realizată în timpul operaţiei de către cei doi medici, astfel că nu l-a auzit pe inculpatul A. să fi răspuns, întrucât era concentrat pe realizarea actului chirurgical. În ceea ce priveşte posibilitatea realizării, în seara zilei de 26.05.2010, a operaţiei de amputare a membrului stâng al minorului, inculpatul A. a precizat că nu a putut realiza această operaţie datorită refuzului mamei minorului de a-şi da consimţământul în acest sens, însă, din declaraţia părţii civile B. a rezultat contrariul, aceasta semnând astfel un înscris ce i-a fost pus la dispoziţie.

După realizarea intervenţiei chirurgicale minorul a fost condus la secţia de A.T.I., evoluţia stării de sănătate a acestuia fiind una corespunzătoare postoperatorie conform declaraţiei martorei R., medic de gardă în secţia A.T.I., persoană care a supravegheat starea de sănătate a minorului.

În dimineaţa zilei de 27.05.2010 constatând că starea de sănătate a minorului se agravează, inculpatul A. a dispus realizarea unei noi intervenţii chirurgicale, din echipa medicală făcând parte de această date şi medicii F., şi S., de la secţia chirurgie plastică şi reparatorie şi chirurgia mâinii, anestezia fiind efectuată de medicul R., care a constat în amputarea antebraţului stâng al minorului pentru aceasta dându-şi acordul mama acestuia, B. După realizarea intervenţiei chirurgicale minorul a fost transportat la secţia terapie intensivă şi întrucât starea de sănătate a acestuia s-a înrăutăţit, inculpatul A. a solicitat transferul minorului în cadrul Spitalului Gr. Alexandrescu, minorul fiind preluat cu un elicopter SMURD, însă la ora 20:35 în data de 27.05.2010 s-a constatat decesul acestuia ca urmare a unui stopcardiac (asistolă) iresuscitabil.

Potrivit Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/713/05.01.2011 întocmit de INML Mina Minovici Bucureşti, moartea minorului C. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei organice multiple, consecinţa unui sindrom toxico-septic cel mai probabil survenit în evoluţia unui sindrom de compartiment al antebraţului stâng diagnostic în fază ireversibilă complicat cu sindrom de ischemie periferică a membrului superior stâng cu obstrucţie prin tromboză de arteră radiată cubitală şi trunchiul arterei interosoase şi necroze musculare extinse, complicaţii survenite în evoluţia unei fracturi cominutive de ambe oase antebraţ stâng în 1/3 medie cu plagă pe faţa volară a antebraţului imobilizat în aparat gipsat.

Conform aceluiaşi raport medico-legal, leziunile traumatice iniţiale (fractură ambe oase antebraţ stâng) ar fi necesitat în mod obişnuit pentru vindecare 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, iar între leziunile traumatice iniţiale şi complicaţiile tanatogeneratoare există legătură de cauzalitate directă, condiţionată de nediagnosticarea acestora în timp util şi lipsa unui tratament adecvat.

În raportul medico-legal s-a reţinut că supravegherea atentă şi corectă a minorului ar fi putut preveni apariţia complicaţiilor cu potenţial evolutiv sever şi ar fi putut duce la vindecarea leziunilor traumatice iniţiale (fractura de antebraţ). Totodată, diagnosticarea precoce a complicaţiilor şi tratamentul adecvat aplicat în timp util, ar fi oferit pacientului şanse de supravieţuire.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească cu certitudine cauzele şi condiţiile care au determinat apariţia complicaţiilor tanatogeneratoare ce au condus în final la moartea minorului C.

Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x/09.05.2011 întocmit de INML Mina Minovici Bucureşti şi avizat de Comisia de Avizare şi Control a concluzionat că moartea lui C. a fost violentă şi s-a datorat stării toxice consecutiva fracturii deschise de ambe oase de antebraţ stâng, diagnosticat în faza ireversibila cu tromboze vasculare extinse (artera radiala, ulnară, artera interosoase), necroze musculare, ruptura de nerv medial. Cu privire la cauza apariţiei complicaţiilor tanatogeneratoare, s-a menţionat că este reprezentată de conduita medicală necorespunzătoare care nu a respectat regulile de bună practică medico-chirurgicală la un pacient cu fractură deschisă de ambe oase antebraţ stâng cu deplasare.

Atitudinea medicală de prim contact la un pacient cu fractură deschisă de ambe oase antebraţ ar fi presupus examinarea clinică completă, toaleta chimică şi chirurgicală a plăgii, reducerea sub anestezie a focarelor de fractură, imobilizarea adecvată a fracturii în mediul aseptic, controlul reducerii şi al imobilizării, prescrierea şi administrarea de antibiotice şi antialgice.

În ceea ce priveşte diagnosticul iniţial de "fractură ambe oase antebraţ stâng", s-a reţinut că din documentele medicale examinate se deduce diagnosticul de "fractură deschisă ambe oase antebraţ stâng cu deplasare". În aceste condiţii imobilizarea cu atelă gipsată ar fi fost efectuată corespunzător dacă avea spaţiu-fereastră de vizualizare a plăgii de pe faţa anterioară a antebraţului.

În mod concret, examinarea şi îngrijirea adecvată în cadrul unei unităţi spitaliceşti a unui pacient minor, cu fractură ambe oase antebraţ stâng, constă în examinarea clinică completă a membrului fracturat sub aspectul semiologic privind palparea membrului pe toată lungimea; examinare pulsuri distale, reumplere capilară, tonus muscular, motilitate, sensibilitate, coloraţia şi temperatura tegumentelor, iar după imobilizare aceleaşi aspecte ca cele menţionate mai sus, dar şi verificarea stării atelei/aparat gipsat, imobilizarea în poziţie proclivă a segmentului de membru.

Referitor la externarea minorului C. la 26.05.2010, s-a reţinut că, având în vedere constatările din UPU din aceeaşi zi, cât şi cele intra operatorii, s-a apreciat că externarea a fost inoportună, complicaţiile fiind deja instalate. S-a mai menţionat că intervenţia chirurgicală efectuată în seara de 26.05.2010, constând într-o fasciotomie a muşchilor flexori superficiali şi profunzi ai antebraţului stâng era operaţia care se impunea în momentul respectiv, în scop explorator şi diagnostic, însă în timpul operaţiei când s-au constatat absenta reflexului idio-muscular, aspectul musculaturii de "carne fiartă", miros fetid, secreţie albicioasă - aspecte morfologie care semnifică leziuni ireversibile cu vechime mai mare de 8 ore faţă de momentul operator, era necesar încă de la acel moment amputaţia membrului superior stâng al pacientului, care ar fi putut oferi şanse de supravieţuire.

Cu privire la schimbarea diagnosticului de internare şi conduita medicală, s-a concluzionat că aceasta putea interveni în orice moment de la internare până la reinternare, dacă minorul ar fi beneficiat de supraveghere şi monitorizare clinică.

Diagnosticul de "sindrom compartimental" este corect întrucât, deşi, examinarea radiografiei atestă că fractura nu a fost redusă şi este greu de presupus că, evolutiv în prezenţa unei rupturi de nerv median, aşa cum reiese din Protocolul operator nr. 342 din 27.05.2010, mai erau posibile mişcările de flexie palmară ale degetelor, că minorul avea sensibilitatea păstrată la degetele 2, 3 ale mâinii stângi şi că nu prezenta tulburări vasomotorii vegetative; prin urmare se exprimă rezerve că starea clinică - cel puţin cea locală - era "bună".

Evoluţia fulminantă a complicaţiilor la reinternare de la un edem descris de UPU la ora 20:40 în foaia de observaţie, la cianoza şi prezenţa unei secreţii cenuşii ce se exteriorizează prin plagă (ora 22:30 examen ATI), se explică prin întreruperea completă a fluxului vascular prin tromboze extinse arteriale, aşa cum este consemnat în protocolul operativ şi necroze musculare ischemice extinse, elemente morfologie care atestă leziuni ireversibile. Menţinerea afrebilităţii este posibilă în absenţa existenţei stării septice.

Cu privire la obligaţia medicului curant de a desface atela gipsată de menţinere a reducerii unei fracturi pentru un examen local, s-a reţinut că aceasta intervine în condiţiile în care reducerea focarelor de fractură nu s-a putut realiza cu afrontarea şi axarea segmentelor fracturate, atela gipsată este prea largă sau prea fixă, iar în evoluţie tipar modificări privind starea tegumentelor, tulburări de motilitate sensibilitate, modificarea culorii tegumentelor.

În concret, radiografia de control din data de 25.05.2010 privind pe minorul C. nu atesta o reducere corectă a fracturii.

S-a concluzionat ca diagnosticul pus la internare de "fractura ambe oase antebraţ stâng" ar fi putut fi schimbat prin simpla examinare clinica nemijlocită a pacientului, cât şi a radiografiei iniţiale şi a celei de control. Diagnosticarea precoce a complicaţiilor previzibile şi predictibile se face numai pe perioada internării, prin examinarea clinică nemijlocită a pacientului, inclusiv examinare paraclinică, dacă medicul curant consideră că este necesar.

Raportul de nouă expertiză medico-legală a concluzionat că între modalitatea şi felul în care s-au acordat îngrijiri medicale minorului C. există legătură de cauzalitate şi a fost avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală care, în urma analizării întregului material, a aprobat toate actele medico-legale întocmite în cauză de INML Bucureşti şi, în plus, a făcut următoarele precizări:

În ceea ce priveşte atitudinea medicală de prim contact pe care medicul ortoped de gardă trebuia să o aibă la momentul internării minorului C., era necesară îndepărtarea atelei provizorii aplicată de echipa Serviciului de ambulanţă şi examinarea atentă a bolnavului de către medic, ocazie cu care ar fi decelat prezenţa plăgii de pe faţa ventrală a antebraţului stâng şi ar fi făcut toaleta chirurgicală a acesteia, urmând apoi să solicite examenul radiologie. În funcţie de rezultat, s-ar fi luat apoi decizia unei reduceri sub anestezie a fracturii cu deplasare şi, după controlul radiologie al reducerii, imobilizare în atela gipsată, cu strat de vată, cu cotul în flexie şi antebraţul în supinaţie sau aplicarea unei atele gipsate provizorii, administrarea unui antibiotic cu spectru larg şi internarea copilului în secţia de chirurgie pediatrică, după contactarea medicului şef al acesteia în competenţa căruia intră şi tratamentul fracturilor la copii.

O altă precizare priveşte diagnosticul ortopedic care a fost incomplet prin omisiunea plăgii şi în acest fel a devenit incorect, deoarece era o fractură deschisă şi nu închisă, ceea ce modifică esenţial atitudinea terapeutică. Imobilizarea în atelă gipsată trebuia efectuată de medic şi nu de asistenta medicală, cu asigurarea supravegherii evoluţiei ulterioare printr-o fereastră practicată pe faţa ventrală a antebraţului la nivelul plăgii. Ghipsul trebuia aplicat pe un strat de vată şi nu direct pe tegument, ţinând cont de faptul ca pacientul era copil. Intervenţia chirurgicală din 26.05.2010 era indicată, aceasta permiţând evaluarea leziunilor şi luarea măsurilor terapeutice necesare în situaţia din acel moment, respectiv incizii largi de degajare a fasciilor - superficială şi profundă - ale musculaturii flexoare din loja anterioară a antebraţului, cu speranţa ca, după eliberarea tensiunii edemului asupra musculaturii, circulaţia sanguină să se reia. Varianta amputaţiei membrului superior stâng a fost luată în discuţie de echipa operatorie, dar greutatea acestei decizii a înclinat balanţa spre atitudinea conservatoare, de expectativă, urmând ca evoluţia ulterioară să dicteze momentul amputaţiei care a fost efectuată în dimineaţa de 27.05.2010.

Ţinând cont de gravitatea afecţiunii, Comisia Superioară de Medicină Legală a reţinut că este greu de afirmat dacă grăbirea amputaţiei cu câteva ore ar fi salvat viaţa minorului C.

Conduita medicală putea fi cea adecvată încă de la internare, dacă medicul ortoped de adulţi F. ar fi examinat atent pacientul copil şi ar fi dat importanţă leziunii cutanate sau dacă ar fi solicitat colaborarea sau cel puţin opinia medicului specialist de chirurgie pediatrică.

Avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală a menţinut constatarea că radiografia de control din 25.05.2010 nu atestă o reducere corectă a fracturii antebraţului stâng aparţinând minorului C. şi că diagnosticul pus la internare ar fi putut fi schimbat prin simpla examinare clinică nemijlocită a minorului, cât şi a radiografiei iniţiale şi a celei de control.

La întrebarea dacă există legătură de cauzalitate între modul în care inculpaţii au acordat îngrijiri medicale minorului şi decesul acestuia, Comisia Superioară de Medicină Legală a avizat actele medico-legale anterioare, din care a rezultat că între modalitatea şi felul în care s-au acordat îngrijiri medicale minorului C. există legătură de cauzalitate.

În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a dispus efectuarea unui supliment la Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x din 09.05.2011, supliment de expertiză la care au participat şi experţii recomandaţi de inculpaţi, concluzionându-se că moartea minorului a fost violentă şi s-a datorat stării toxice consecutivă fracturii de ambe oase antebraţ stâng complicată în evoluţie cu sindrom de compartiment al antebraţului stâng diagnosticat în faza ireversibila cu tromboze vasculare extinse (artera radială, ulnară, artere interosoase) necroze musculare, ruptura de nerv median; examenul histopatologic nu obiectivează o stare septică; orice soluţie tegumentară din punct de vedere medical-epidemiologic poate fi contaminantă cu germeni microbieni sau fungici; "frecarea cu o cârpă murdară (nesterilă)" poate, din punct de vedere epidemiologic, contamina o soluţie de continuitate tegumentară, în cazul de faţă germeni microbieni au fost identificaţi la data de 27.05.2010; că decesul minorului s-a datorat stării toxice şi nu toxico-septice consecinţa unui sindrom de compartiment Walkman survenit în contextul unei fracturi de ambe oase antebraţ stâng şi care se afla în legătură de cauzalitate cu decesul minorului; histopatologia nu confirmă starea septică; că este posibil ca ruptura nervului median să se fi produs la data de 26.05.2010 (P.O-341) pe fondul patologic ischemic cu necroza consecutivă; că ruptura de nerv median consemnată în documentaţia medicală nu are legătura de cauzalitate cu decesul minorului; în mod obişnuit în intervenţiile chirurgicale nu produc rupturi de nervi ori formaţiuni vasculare mari, că reducerea imperfectă a fracturii de antebraţ stâng permitea consolidarea şi vindecarea acesteia. În cazul de faţă nu se pune în discuţie o stare septică (a se vedea examenul histopatologic) în discuţie fiind o stare toxică consecinţa a sindromului de compartiment post fractură a ambelor oase de la nivelul antebraţului stâng; copilul prezintă un grad sporit de elasticitate şi remodelare a anumitor focare de fractura comparativ cu adultul motivaţie pentru care se admit anumite tolerante (imperfecţiuni) în reducerea ortopedică. În cazul de faţă în conformitate cu buletinul de examinare şi interpretare a radiografiilor efectuate minorului C.:

"După imobilizare se constată mărirea distanţei şi accentuarea deplasării fragmentelor osoase ale radiusului. Fractura de cubitus îşi păstrează acelaşi aspect", fractura ambelor oase ale antebraţului stâng nu a fost în limitele acceptate de practica ortopedica cuvenită; că acest tip de conduita este corectă şi acceptată în practica ortopedică pediatrică cu atât ai mult cu cât reducerea focarelor de fractura se poate efectua sub control video; că menţinerea afebrilităţii este posibilă în absenţa existenţei stării septice; conduita adecvată ar fi fost administrarea de antibiotice cu spectru larg aşa cum este standardul în caz de fracturi deschise; profilaxia cu ATPA este obligatorie în toate cazurile cu soluţii de continuitate tegumentară. Prognosticul era favorabil dacă se diagnostică sindromul de compartiment în timp util. Serul antitetanos şi antigangrenos administrat nu previne şi nu tratează un sindrom de compartiment; că întrebarea formulată depăşeşte competenta Comisiei de Noua Expertiză Medicalo-Legală şi este de competenţa Comisiei Superioare de Medicină Legală care a formulat avizul; că în Medicina Legală nu se stabilesc legături de cauzalitate între acţiuni, omisiuni şi inacţiuni şi decesul unui pacient. În cazul de faţă între modalitatea şi felul în care s-au acordat îngrijirile medicale pacientului prin nediagnosticarea şi tratarea în timp util a complicaţiilor tanatogeneratoare ale fracturii deschise ambele oase antebraţ stâng există legătura de cauzalitate; radiografia antebraţ stâng 21614 cu rezultat examinare în fişa UPU-17650/23.05.2010 consemnează:

"Fractura completă cu deplasare 1/3 medie antebraţ stâng" fără a se preciza în ce constă deplasarea fragmentelor osoase în focarul de fractura; nu s-a precizat la care radiografie pulmonara vă referiţi şi la ce data a fost efectuată. Rezultatul de interpretare radiografie probabil din data de 27.05.2010 consemnează:

"Diminuarea transparenţei pulmonare bilaterale prin prezenta de multiple opacităţi nodulare difuz delimitate, izolate şi confluenţe la nivelul ambelor câmpuri pulmonare. Sinusuri costodiafragmatice libere, hiluri mărite. Cord uşor mărit. Amputaţie 1/3 distală braţ stâng." Aspectul radiologie menţionat mai sus nu este specific pentru embolie şi tipul acesteia; şi nici pentru bronhopneumonie care nu este evidenţiată necroptic macroscopic şi nici microscopic (vezi buletinul histopatologic); organizarea şi managementul medicilor dintr-o unitate spitalicească aparţine Directorului de Unitate Spitalicească, iar fiecare medic îşi desfăşoară activitatea profesională în conformitate cu fişa postului. Nu este de competenţa Medicinei Legale să precizeze calităţile şi atribuţiile medicilor din Reţeaua de Sănătate Publica ori Privată; nu este de competenţa Medicinei Legale pentru a răspunde la această întrebare care nu reprezintă un "obiectiv cu caracter medical-legal". Elementele menţionate sunt formulare tipizate. Pentru lămuriri vizualizaţi Ordinul Nr. 1782/576/28.12.20061; în UPU pe baze clinice şi paraclinice şi consulturi interdisciplinare se stabileşte un diagnostic prezumtiv şi se decide internarea ori tratamentul ambulatoriu al pacientului. Diagnosticul la internare este precizat şi consemnat în foaia de observaţie clinica care mai conţine:

"Diagnosticul de trimitere, diagnostic la internare, la 72 ore, diagnostic principal la externare, diagnostice secundare la externare (complicaţii, comorbidităţi)." nu, nu figurează cu noţiunea de diagnostic de internare, figurează cu noţiunea de diagnostic de trimitere pentru internare; cauza tanatogeneratoare în speţă lanţul tanatogenerator se stabileşte numai în cadrul specialităţii de Medicină Legală şi numai prin efectuarea autopsiei medico-legale.

Comisia de avizare şi control de pe lângă I.N.M.L Bucureşti întrunită în şedinţa din 23.11.2016 a aprobat suplimentul Raportului de nouă expertiză medico legală nr. A5/1132/11/16/18.11.2016 efectuat de I.N.M.L. Bucureşti privind pe C.

La solicitarea inculpaţilor instanţa a solicitat Comisiei superioare medico legale examinarea materialului înaintat privind pe minorul C., iar în şedinţa din 20.04.2017, în conformitate cu art. 20 şi art. 24 din O.G. nr. 1/2000 şi ale art. 23 - 28 din H.G. nr. 774/2000 a formulat următorul aviz: Da, frecarea (toaletarea incorectă) a unei plăgi poate determina contaminarea suplimentara a acesteia cu germeni, inclusiv stafilococ şi E. Coli; Aceasta însămânţare a focarului de fractura poate determina apariţia unei complicaţii toxicoseptice, chiar cu evoluţie fulminantă, dar nu poate fi stabilită o legătura de Cauzalitate dintre aceste manevre şi decesul pacientului;

Este posibil ca ruptura de nerv median să se fi produs la data de 26.05.2010 deodată cu inciziile de degajare efectuate; ruptura de nerv median consemnată în documentaţia medicală nu are legătura de cauzalitate cu decesul pacientului; Reducerea imperfectă a unei fracturi la copil permite consolidarea şi vindecarea acesteia ca urmare a acţiunii procesului de remodelare. Complicaţiile septice NU au nicio legătură cu reducerea imperfectă a unei fracturi. Complicaţiile septice au fost determinate de faptul că fractura a fost deschisă şi insuficient tratată; pe imaginile radiologice existente se constată o reducere a focarului de fractură în limitele acceptabile.

Cu toate acestea în astfel de cazuri se recomanda intervenţie chirurgicală şi fixarea (osteosinteza) celor două oase ale antebraţului dacă fractura este închisă. În caz de fractură deschisă pe primul plan este combaterea infecţiei, reducerea chirurgicală fiind acceptabilă; Conduita descrisă în întrebare este corectă şi acceptată în practica ortopedică pediatrică; menţinerea afebrilităţii este posibila în condiţiile unei stări septice şi este semn de gravitate, evocând faptul ca organismul nu se apară; conduita adecvată şi corectă ar fi fost ca de la prezentare să fie efectuată o toaletă minuţioasă a plăgii, imobilizarea în aparat gipsat după o eventuală reducere ortopedică sub anestezie generală şi administrarea de la început de antibiotice cu spectru larg.

Profilaxia cu ATPA este de asemenea obligatorie în toate cazurile cu soluţie de continuitate. Administrarea de antibiotice de la început, cel puţin teoretic, ar fi putut schimba prognosticul pacientului; Acţiunile medicului au determinat instalarea unei complicaţii septice (toxico-septice) care a fost cauza imediată a decesului, ceea ce face ca între acestea să existe o legătura de cauzalitate indirectă; Pacientul se prezintă în data de 23.05.2010 ora 17:30 la UPU Spitalul Jud. Slatina şi abia la ora 20:30 este văzut de către un medic ortoped.

Acesta consulta pacientul şi deşi se menţionează că face toaleta plăgii şi administrează ATPA nu menţionează acest aspect şi în diagnostic. Se decide internarea pacientului, dar nu se administrează antibiotic. Pacientul, deşi internat, nu este urmărit de niciun medic până în data de 26.05.2010 când se decide externarea acestuia fără a fi consultat în prealabil. După instalarea socului toxic/toxico-septic evoluţia nu a mai putut fi influenţată major indiferent de tratamentul aplicat. Cu toate acestea, în condiţiile locale descrise la intervenţia chirurgicală din data de 26.05.2010 o amputaţie precoce ar fi putut crea condiţiile unui prognostic mai puţin grav.

Din datele depuse la dosar reiese ca pacientul nu a primit antibiotic la internare (o eroare importanta în cazul unei fracturi deschise), nu a fost supravegheat de un medic timp de 2 zile, externarea se face fără examinarea în prealabil a pacientului (eventual scoaterea aparatului gipsat, cu atât mai mult cu cât se ştia faptul ca pacientul nu a fost urmărit); De cele mai multe ori buletinele de interpretare radiologică menţionează deplasarea unei fracturi, dar nu descriu această deplasare; nu s-a precizat la care radiografie pulmonară vă referiţi şi la ce dată a fost efectuată.

Rezultatul de interpretare radiografie probabil din data de 27.05.2010 consemnează:

"Diminuarea transparenţei pulmonare bilateral prin prezenta de multiple opacităţi nodulare difuz delimitate, izolate şi confluente la nivelul ambelor câmpuri pulmonare. Sinusuri costodiafragmatice libere, hiluri mărite. Cord uşor mărit. Amputaţie 1/3 distală braţ stâng." Aspectul radiologie menţionat mai sus nu este specific pentru embolie şi tipul acesteia, şi nici pentru bronhopneumonie care nu este evidenţiată necroptic şi nici microscopic (vezi buletinul histopatologic); Din consemnările efectuate în foaia de observaţie şi fişa UPU se poate concluziona ca Dr. F. a avut calitatea de medic de gardă, dar protocoalele interne prin care acesta a efectuat o internare în secţia de chirurgie infantilă nu sunt precizate. Menţionam ca organizarea şi desfăşurarea activităţii de gardă este în atribuţia managerului de Spital; Cele menţionate în obiectivul Dvs. nu intră în atribuţiile activităţii medico-legale; Diagnosticul la internare se stabileşte în Foaia de Observaţie Clinică, în cadrul UPU stabilindu-se un diagnostic de trimitere; Nu, nu figurează cu noţiunea de diagnostic de internare, figurează cu noţiunea de diagnostic de trimitere pentru internare; Nu, cauza tanatogeneratoare nu putea fi diagnosticată de către medicul de specialitate ortopedie adulţi din camera de gardă Ortopedie, în competenţa dansului fiind diagnosticul corect al leziunii (fractura deschisă) aplicarea tratamentului de urgenţă adecvat (toaleta, ATPA, reducere ortopedica, imobilizare în aparat gipsat, antibioterapie), internarea şi predarea pacientului către un alt medic la finalul gărzii.

În cursul procesului penal, B., mama minorului C. a declarat că fiul său nu a fost examinat la internare ori pe perioada internării de vreun medic şi nu i-a fost prescris niciun tratament, deşi copilul s-a plâns ca îl doare mâna stângă şi o asistentă i-a dat un algocalmin în noaptea de 24/25.05.2010, că a sesizat faptul că mâna copilului său era umflată, iar degetele nu aveau culoarea obişnuită şi, cu toate acestea, în dimineaţa de 26.05.2010 inculpatul A. a decis externarea minorului.

În cursul procesului penal inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, susţinând în esenţă că a avut o conduită medicală corespunzătoare în raport de starea bolnavului C., acestea fiind infirmate de actele medicale şi medico-legale aflate la dosar, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale şi a judecăţii. În ceea ce priveşte conduita medicală a inculpatului A., s-a reţinut că, potrivit declaraţiei părţii civile B. şi consemnărilor din actele medicale, a rezultat că nu a examinat şi nu a supravegheat din punct de vedere al specialistului fractura prezentată de minor, urmare a inacţiunii acestuia producându-se rezultatul respectiv decesul minorului. Mai mult, examinarea ulterioară a radiografiei a atestat că fractura nu a fost redusă corespunzător şi, cu toate acestea, inculpatul A. a decis inoportun externarea bolnavului.

Totodată, conform declaraţiilor martorilor N., T. şi P., inculpatului A. i s-a adus la cunoştinţă la 24.05.2010 despre internarea minorului cât şi despre faptul că asistenta K. observase cu ocazia aplicării atelei gipsate că minorul prezenta o plagă punctiformă.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat martorul S. care în calitate de medic în secţia de chirurgie plastică a participat la operaţia din 27.05.2010 când minorului i-a fost amputat antebraţul mâinii stângi, care a declarat că, din anul 1982, problemele de ortopedie la pacienţii minori au fost examinate de medicii ce asigurau grada la secţia de ortopedie traumatologie adulţi, iar medicii ce asigurau garda la secţie chirurgie generală III interveneau pentru alte probleme medicale ale pacienţilor minori mai puţin cele de ortopedie.

În timpul programului martorele P. şi O. printre alte activităţi au participat şi la vizita de dimineaţă a pacienţilor împreună cu medicul A. căreia i-au adus la cunoştinţă despre ceea ce transmise se colega lor K., respectiv faptul că minorul la momentul aplicării atelei gipsate prezenta o plagă punctiformă şi că nu i se recomandase un tratament cu antibiotic. Aceleaşi martore au declarat că în cursul zilei de 25.05.2010 au aplicat un tratament constând în supozitor cu paracetamol la indicaţia medicului curant A., că starea minorului la 25.05.2010 a fost una corespunzătoare din punct de vedere medical pentru un pacient cu fractură de antebraţ.

La data de 26.05.2010 cele două martore şi-au desfăşurat serviciul de asistente la secţia de chirurgie ortopedie infantilă începând cu ora 07:00 ocazie cu care aflase de la M. şi U., ce desfăşuraseră serviciul în timpul nopţii că minorul ar fi prezentat o durere uşoară la antebraţul mâinii stângi şi i se administrase tratament cu algocalmin, acest lucru aducându-l la cunoştinţă medicului curant A. De asemenea, cele două martore au participat cu medicul A. la vizita de dimineaţă din 26.05.2010 ocazie cu care i s-a adus la cunoştinţă minorului şi mamei acestuia că urmează să fie externat, aceştia neavând nimic de obiectat în sensul că nu i-au adus la cunoştinţă medicului curant că starea de sănătate a minorului nu ar fi fost una corespunzătoare.

Totodată, în ceea ce priveşte examinarea pacienţilor minori cu probleme ortopedice cele două martore au precizat că în timpul cât şi-au desfăşurat activitatea la secţia de chirurgie ortopedie pediatrică problemele de ortopedie al minorilor în afara programului de lucru erau tratate de medicii ce asigurau serviciul de gradă la secţia ortopedie traumatologie adulţi.

La rândul său în ceea ce priveşte problema asigurării urgentelor medicale în afara programului de lucru al medicilor cu privire la pacienţii minori cu probleme ortopedice martorul V., care l-a data de 23.05.2010 îndeplinea funcţia de şef al secţiei de ortopedie adulţi a declarat că minorii cu probleme ortopedice erau examinaţi de către medicul care asigura serviciul de gardă la secţie ortopedie adulţi şi internaţi ulterior la secţia de ortopedie infantilă.

În raport de situaţia de fapt expusă anterior, coroborând toate mijloacele de probă administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti s-a concluzionat că inculpatul A. nu a respectat procedurile reglementate de fişa postului cu privire la îngrijirile medicale ce au fost acordate minorului.

În ceea ce priveşte pe inculpatul A., din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat că acesta a încălcat prevederi din fişa postului, constând în aceea că: nu a examinat bolnavul internat în secţie, nerespectând prevederile codului de deontologie medicală, nu a asigurat stabilirea diagnosticului şi aplicarea corectă a indicaţiilor terapeutice, nu a colaborat cu medicii şefi ai altor secţii şi cu medicul de gardă în vederea stabilirii diagnosticului şi aplicării tratamentului corect, nu a supravegheat tratamentul medical executat de cadrul mediul sanitar şi nu a supravegheat cazurile grave prezente în secţie, nu a asigurat calitatea actului chirurgical efectuat.

Neîndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu de către inculpatul A. în calitate de medic curant al pacientului minor a rezultat din depoziţia martorilor N., O. şi P. care i-au adus la cunoştinţă inculpatului despre ceea ce le transmise colega lor K. referitor la constatarea pe care o făcuse cu privire la existenta unei plăgi punctiforme, cât şi din concluziile expertizelor medico legale efectuate în cauză.

Astfel, din concluziile Raportului medico-legal de necropsie nr. A3/713/05.01.2011 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici a rezultat că între leziunile traumatice iniţiale şi complicaţiile tanatogeneratoare există legătură de cauzalitate directă, condiţionată de nediagnosticarea acestora în timp util şi lipsa unui tratament adecvat. În raportul medico-legal s-a reţinut că supravegherea atentă şi corectă a minorului ar fi putut preveni apariţia complicaţiilor cu potenţial evolutiv sever şi ar fi putut duce la vindecarea leziunilor traumatice iniţiale (fractura de antebraţ). Totodată, diagnosticarea precoce a complicaţiilor şi tratamentul adecvat aplicat în timp util, ar fi oferit pacientului şanse de supravieţuire.

Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x/09.05.2011 întocmit de INML Mina Minovici Bucureşti şi avizat de Comisia de Avizare şi Control a concluzionat că moartea lui C. a fost violentă şi s-a datorat stării toxice consecutivă fracturii deschise de ambe oase de antebraţ stâng, diagnosticat în faza ireversibilă cu tromboze vasculare extinse (artera radială, ulnară, artera interosoase), necroze musculare, ruptura de nerv medial. Cu privire la cauza apariţiei complicaţiilor tanatogeneratoare, raportul de expertiză medico-legală a menţionat că este reprezentată de conduita medicală necorespunzătoare care nu a respectat regulile de bună practică medico-chirurgicală la un pacient cu fractură deschisă de ambe oase antebraţ stâng cu deplasare.

În mod concret, examinarea şi îngrijirea adecvată în cadrul unei unităţi spitaliceşti a unui pacient minor, cu fractură ambe oase antebraţ stâng, constă în examinarea clinică completă a membrului fracturat sub aspectul semiologic privind palparea membrului pe toată lungimea; examinare pulsuri distale, reumplere capilară, tonus muscular, motilitate, sensibilitate, coloraţia şi temperatura tegumentelor, iar după imobilizare aceleaşi aspecte ca cele menţionate mai sus, dar şi verificarea stării atelei/aparat gipsat, imobilizarea în poziţie proclivă a segmentului de membru.

Referitor la externarea minorului C. din 26.05.2010, s-a reţinut că având în vedere constatările din UPU din aceeaşi zi, cât şi cele intraoperatorii, se apreciază că externarea a fost inoportună, complicaţiile fiind deja instalate.

În concret, radiografia de control din 25.05.2010 privind pe minorul C. nu atestă o reducere corectă a fracturii. S-a concluzionat că diagnosticul pus la internare de "fractura ambe oase antebraţ stâng" ar fi putut fi schimbat prin simpla examinare clinica nemijlocită a pacientului cât şi a radiografiei iniţiale şi a celei de control. Diagnosticarea precoce a complicaţiilor previzibile şi predictibile se face numai pe perioada internării, prin examinarea clinică nemijlocită a pacientului, inclusiv examinare paraclinică, dacă medicul curant consideră că este necesar.

Raportul de nouă expertiză medico-legală a concluzionat că între modalitatea şi felul în care s-au acordat îngrijiri medicale minorului C. există legătură de cauzalitate. Acţiunile medicului A. au determinat instalarea unei complicaţii septice (toxico-septice) care a fost cauza imediată a decesului, ceea ce face ca între acestea să existe o legătura de cauzalitate indirectă.

Din datele depuse la dosar a rezultat că pacientul nu a primit antibiotic la internare (o eroare importantă în cazul unei fracturi deschise), nu a fost supravegheat de un medic timp de 2 zile, externarea se face fără examinarea în prealabil a pacientului (eventual scoaterea aparatului gipsat, cu atât mai mult cu cât se ştia faptul că pacientul nu a fost urmărit).

Aşadar, în raport de situaţia de fapt expusă anterior, instanţa a apreciat că fapta inculpatului A. care, în calitate de medic specialist primar în ortopedie şi chirurgie pediatrică, nu a acordat atenţie şi îngrijirile medicale necesare minorului C., constând în examinarea clinică nemijlocită a pacientului şi a radiografiilor iniţiale şi de control, în vederea stabilirii unui diagnostic corect, având în vedere că examinarea radiografiei a atestat că fractura nu a fost redusă corespunzător şi luarea deciziei total inoportune de externare a bolnavului, complicaţiile fiind deja instalate, se încadrează în prevederile art. 178 alin. (1), (2) C. pen. respectiv infracţiunea de ucidere din culpă.

În cauza dedusă judecăţii rezultatul infracţiunii respectiv decesul minorului s-a datorat culpei concurente respectiv activităţii culpabile a celor doi inculpaţi reprezentate de nediagnosticarea corectă şi neaplicarea tratamentului corespunzător ce ar fi putut conduce la vindecarea minorului.

Vinovăţia inculpaţilor a rezultat din următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din data de 27.05.2010, întocmit de Direcţia Generală de Poliţie a mun. Bucureşti- Serviciul omoruri- Compartimentul morţi suspecte, plângerile şi declaraţiile părţilor civile B. şi C., planşa fotografică privind aspectele fixate cu ocazia cercetării la Spitalul Grigore Alexandrescu, actele medicale întocmite la Spitalul Judeţean Slatina, Raportul medico-legal de necropsie nr. A3/713/2010 emis de Institutul Naţional de Medicină legală Mina Minovici, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x emis de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici şi Avizul nr. x/2011 al Comisiei de Avizare şi Control, Avizul nr. El/6024/2011 emis de Comisia Superioară de Medicină Legală, declaraţii martor H., I., K., L., M., W., X., Q., R., Y., Adresa nr. x/19.04.2011 a Colegiului Medicilor Olt, copia raportului de control înregistrat la Ministerul Sănătăţii sub nr. CSA 6254/10.06.2010, copia Regulamentului intern al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, copia Regulamentului de organizare şi funcţionare al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, raport de nouă expertiză medico legal supliment întocmit de I.N.M.L Mina Minovici la 18.11.2016 avizat de Comisia de avizare şi control de pe lângă I.N.M.L Bucureşti întrunită în şedinţa din 23.11.2016 şi avizul Comisiei Superioare Medico legale nr. E1/6024/2011 din 20.05.2017, declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, opinii expertale medico legale, înscrisuri.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv atitudinea nesinceră pe parcursul procesului penal, vârsta inculpatului, urmările produse, gradul de pericol social al faptei acestora constând în aceea că în urma neglijenţei s-a adus atingere unui drept fundamental al omului, respectiv dreptul la viaţă, pregătirea sa profesională adecvată, buna reputaţie în rândul colectivităţii. Concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Olt, conform cărora inculpatul este o persoană integrată social corespunzător dovedind implicare în viaţa familiei sale şi la locul de muncă.

În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei instanţa a apreciat că scopul sancţionator şi preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, constatând ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen.

În ceea ce priveşte acţiunile civile formulate de părţile civile B. şi C., instanţa a constatat ca sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sensul existentei unei acţiuni ilicite cauzatoare de prejudiciu, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate intre fapta şi prejudiciu şi a vinovatei inculpaţilor sub forma culpei, conform art. 19 alin. (2) lit. b) C. pen.(1969), au fost admise în parte acţiunile civile.

Cât priveşte despăgubirile civile pentru daune materiale din probatoriul administrat în cauză a rezultat că s-a făcut dovada realizării cheltuielilor solicitate de părţile civile în cuantumul de 20.000 RON, prin înscrisurile depuse la dosar şi depoziţia martorei Z.

De asemenea, s-a constatat că la data săvârşirii faptelor inculpatul avea încheiate asigurări de malpraxis medical la D. S.A., fiind stabilită o limită a răspunderii pe perioada asigurată de 62.000 euro.

În ceea ce priveşte cererile de despăgubiri pentru daunele morale, părţile civile au suferit cu siguranţa un prejudiciu nepatrimonial, respectiv suferinţele psihice cauzate de decesul fiului, respectiv fratelui acestora. În raport de situaţia de fapt reţinută prin prisma probelor administrate şi art. 998 - 999 C. civ. (1864), acesta fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar şi de acela ce a cauzat prin imprudenţa sa, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, respectiv existenta faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, implicarea în comiterea acesteia a inculpatului precum şi legătura de cauzalitate dintre aceste elemente.

S-a mai concluzionat că sunt îndeplinire condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, astfel că instanţa a apreciat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina are în acest proces penal calitatea de partea responsabilă civilmente urmând a fi obligat în solidar cu prepuşii (inculpaţii F. şi A.) la plata despăgubirilor morale şi materiale.

În ceea ce priveşte menţinerea măsurii sechestrului asigurator, instanţa a constatat că nu poate fi menţinută această măsură întrucât prin încheierea din 08.02.2013 s-a dispus sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., asupra imobilului situat în Slatina, str. x jud. Olt, prin Decizia penală nr. 459/02.04.2014 a Curţii de Apel Craiova au fost admise apelurile declarate de părţile din prezentul dosar, a fost desfiinţată în totalitate sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare, astfel încât, prin desfiinţarea în totalitate a hotărârii sus-menţionate, nefiind menţinute actele şi măsurile dispuse de Judecătoria Slatina anterior pronunţării Sentinţei penale nr. 587/03.07.2013, măsura sechestrului asigurator a apărut ca nefiind dispusă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, între alţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, părţile responsabile civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, D. S.A. prin Lichidator judiciar E. SPRL, inculpatul A., părţile civile B., C.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale ca netemeinică raportat la modalitate de executare a pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nefiind în măsură să conducă la îndreptarea inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră.

Părţile civile B. şi C. au solicitat admiterea apelului formulat de părţile civile, desfiinţarea sentinţei penale şi pe fond, pe latura penală, au solicitat condamnarea inculpaţilor la o pedeapsă cu executare în regim de detenţie, raportat la gravitatea faptelor şi la atitudinea nesinceră, neglijenţa faţă de pacientul minor. Referitor la latura civilă, raportat la tragedia familiei, care nu poate fi cuantificată, pierderea copilului fiind o severă suferinţă, au solicitat acordarea daunelor morale aşa cum au fost precizate prin cererea de constituire parte civilă.

Partea responsabilă civilmente - asigurător D. S.A. prin lichidator judiciar E. SPRL a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi pe fond exonerarea asigurătorului de la plata despăgubirilor morale, conform dispoziţiilor prevăzute la capitolul IV art. 1 alin. (1) lit. q) din clauzele contractuale.

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi achitarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, susţinând că i-a fost atribuită nelegal calitatea de medic curant, deoarece această calitate era a medicului F., aşa cum rezultă şi din registrul raportului de gardă din 23.05.2010, că, în prin Sentinţa nr. 1592/2013 s-a constatat că nu au fost identificate abateri disciplinare, că interpretarea radiografiei revine medicului radiolog, medicul specialist fiind ţinut de interpretarea dată de specialist, iar în cazul minorului radiografia reliefând că totul este în limitele normalului, că la externarea din spital, în 26.05.2010, minorul avea o stare bună ce permitea externarea, existând documente relevante la dosar, ulterior externării intervenind complicaţii, minorul revenind în spital, iar în aceeaşi dată la orele 22:30, constatându-se complicaţiile intervenite s-a recomandat amputarea membrului afectată, însă mama a refuzat, amputarea intervenind în dimineaţa zile de 27.05.2010, că deficienţele grave în circuitul spitalicesc se datorează faptului că nu au fost aplicate anumite legi, că beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, având în vedere contradicţiile şi neconcordanţele existente între actele medicale întocmite în cauză.

Cu privire la pedeapsa complementară, a arătat că aceasta este nelegal aplicată, fără a se ţine cont de dispoziţiile unei decizii dată în interesul legii din 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

Cu privire la latura civilă a arătat că daunele morale acordate sunt excesive şi constituie o îmbogăţire fără justă cauză, invocând ca şi practică Decizia nr. 893/24.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată într-o cauză similară.

Partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în motivele scrise, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei şi respingerea acţiunii civile formulată de părţile civile ca neîntemeiate şi obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare, deoarece conform contractelor individuale de muncă încheiate de inculpaţi cu spitalul, dar şi a celorlalte acte normative aplicabile în cauză, medicii răspund pentru încălcarea normelor profesionale în faţa comisiilor de la colegiul medicilor, iar pentru abateri disciplinare de la disciplina muncii, care sunt străine de actul medical, răspund în faţa angajatorului, iar cele două răspunderi sunt diferite din punct de vedere juridic şi sancţionator, astfel încât din probele administrate rezultă că medicii au examinat pacientul şi au acţionat potrivit propriilor competenţe, iar spitalul deţinea la momentul internării minorului întreaga logistică necesară rezolvării cazului.

Prin Decizia penală nr. 491 din 04 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, între altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

Totodată, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina şi de părţile civile B. şi C., a fost desfiinţată în parte sentinţa, pe latură penală, şi, în rejudecare, au fost înlăturate dispoziţiile art. 861, 862, 864 C. pen. (1969) şi a fost aplicată pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., cu executare în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. (1969).

A fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a. lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969) respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de medic, pe o perioadă de 3 ani, stabilită conform dispoziţiilor art. 65 şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. (1969), iar, în baza art. 71 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (1969), ca pedeapsă accesorie.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei decizi, iar cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchet şi părţile civile au rămas în sarcina statului.

Examinând sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 417 şi urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptelor, iar vinovăţia inculpatului A. este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu probatoriile administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv procesul-verbal de sesizare întocmit de Direcţia Generală a Poliţie a municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri - Compartimentul Morţi Suspecte din 27 mai 2010, plângerile şi declaraţiile părţilor civile B. şi C., fotografii judiciar-operative privind aspectele fixate cu ocazia cercetării la Spitalul Grigore Alexandrescu Bucureşti, actele medico-legale întocmite la Spitalul Judeţean Slatina, Raportul medico-legal de necropsie nr. A3/713/2010 emis de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x emis de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, Avizul nr. x/2011 al Comisiei de Avizare şi Control şi Avizul nr. x/2011 emis de Comisia Superioară de Medicină Legală, adresa din 19 aprilie 2011 a Colegiului medicilor Olt, copia raportului de control înregistrată la Ministerul Sănătăţii nr. CSA 6254 din 10.06.2010, copiile Regulamentului intern al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al acestei instituţii, declaraţiile martorilor H., I., K., L., M., W., X., Q., R., Y., AA., BB., P., O., N., V. şi Z., care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor, atât din primul ciclu procesual, cât şi din al doilea ciclu procesual.

În concret, Curtea a constatat că, în drept, fapta inculpatului A., care în calitate de medic specialist în ortopedie şi chirurgie pediatrică, nu a acordat atenţie şi îngrijire medicală necesară minorului C., constând în examinarea clinică nemijlocită a pacientului şi a radiografiilor iniţiale şi de control, în vederea stabilirii unui diagnostic corect, având în vedere că examinarea radiografiei a atestat că fractura nu a fost redusă corespunzător şi luarea deciziei total inoportune de externare a minorului, complicaţiile fiind deja instalate, neluarea deciziei de amputaţie a membrului superior stâng a minorului C. cu ocazia intervenţiei chirurgicale din seara de 26 mai 2010, orele 22:30 - 24:00, care ar fi oferit şanse de supravieţuire minorului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În acest sens, prin coroborarea probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că în ceea ce priveşte îngrijirile medicale ce trebuiau acordate minorului C., inculpatul A. nu a respectat procedurile reglementate de fişa postului, aspect ce a condus la decesul minorului, constatat în ziua de 27 mai 2010, orele 20:35, urmare unui stop cardiac - asistola, iresuscitabil.

Curtea, coroborând toate probele ştiinţifice administrate pe parcursul procesului penal, a constatat că inculpatul A., prin încălcarea prevederilor din fişa postului constând în faptul că nu a examinat bolnavul internat în secţie, nerespectând astfel prevederile Codului de deontologie medicală, nu a asigurat stabilirea diagnosticului şi aplicarea corectă a indicaţiilor terapeutice şi nici nu a colaborat cu medicii şefi ai altor secţii şi cu medicul de gardă în vederea stabilirii diagnosticului şi aplicării tratamentului corect, a contribuit la rezultatul produs, respectiv decesul minorului, care s-a datorat în concret culpei concurente, respectiv activităţii culpabile a celor doi inculpaţi, care nu au diagnosticat corect şi nu au aplicat tratamentul corespunzător, care ar fi putut conduce la vindecarea minorului.

Astfel, Raportul medico-legal de necropsie nr. A3/713 din 5 ianuarie 2011, întocmit de INML Mina Minovici Bucureşti, a concluzionat că moartea minorului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei organice multiple, consecinţa unui sindrom toxico-septic, cel mai probabil survenit în evoluţia unui sindrom de compartiment al antebraţului stâng, diagnostic în fază ireversibilă, complicat cu sindrom de ischemie periferică a membrului superior stâng, cu obstrucţie prin tromboză de arteră radiată cubitală şi trunchiul arterei interosoase şi necroze musculare extinse, complicaţii survenite în evoluţia unei fracturi cominutive de ambe oase antebraţ stâng în 1/3 medie cu plagă pe faţa volară a antebraţului imobilizat în aparat gipsat, că leziunile traumatice iniţiale - fractură ambe oase antebraţ stâng, ar fi necesitat în mod obişnuit 40 - 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar între leziunile traumatice iniţiale şi complicaţiile tanato-generatoare există legătură de cauzalitate directă, condiţionată de nediagnosticarea acestora în timp util şi de lipsa unui tratament adecvat. Pe de altă parte, "supravegherea atentă şi corectă a minorului ar fi putut preveni apariţia complicaţiilor cu potenţial evolutiv sever, ce ar fi putut duce la vindecarea leziunilor traumatice iniţiale - fractură de antebraţ", iar pe de altă parte, diagnosticarea precoce a complicaţiilor şi tratamentul adecvat, aplicat în timp util, ar fi oferit pacientului şanse de supravieţuire.

Nu în ultimul rând, Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x mai 2011 întocmit de INML Mina Minovici Bucureşti şi avizat de Comisia de avizare şi control, a concluzionat că în ceea ce priveşte cauza apariţiei complicaţiilor tanato-generatoare, aceasta este reprezentată de conduita medicală necorespunzătoare, care nu a respectat regulile de bună practică medico-chirurgicală la un pacient cu fractură deschisă de ambe oase antebraţ stâng cu deplasare.

Curtea a constatat că apărările invocate sunt nefondate, nefiind susţinute de nicio probă administrată în cauză, deoarece în raportul de nouă expertiză medico-legală s-a concluzionat că diagnosticul iniţial este fractură deschisă ambe oase antebraţ stâng cu deplasare, astfel cum rezultă din documentele medicale examinate. Aşa fiind, imobilizarea cu atelă gipsată ar fi fost efectuată corespunzător dacă avea spaţiu fereastră de vizualizare a plăgii de pe faţa anterioară a antebraţului.

Deşi inculpatul A. a arătat că este nevinovat, deoarece a avut o conduită medicală corespunzătoare, raportat la starea minorului, susţinerile sunt infirmate atât de actele medicale şi medico-legale anterior relevate, cât şi de probele testimoniale administrate în cauză, relevante fiind declaraţiile părţii civile B., mama minorului, care a relatat că, în aceeaşi noapte, a observat că mâna copilului era umflată, iar degetele nu aveau culoarea obişnuită, însă, cu toate acestea, inculpatul A. a decis externarea minorului în dimineaţa zilei de 26 mai 2010.

Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor P. şi O., persoane care au fost de serviciu la secţia chirurgie ortopedie infantilă, acestea au relatat că au aflat despre internarea minorului de către medicul F. care stabilise diagnosticul de fractură ambe oase antebraţ stâng şi că au participat împreună cu medicul A. la vizita de dimineaţă a pacienţilor, ocazie cu care i-au adus la cunoştinţă acestuia faptul că minorul la momentul aplicării atelei gipsate prezenta o plagă punctiformă şi că nu i se recomandase un tratament cu antibiotic, aspecte transmise de colega lor, martora K.

Martorele N., T. şi P., fiind audiate, au menţionat că la data de 24 mai 2010 i-au adus la cunoştinţă inculpatului A. odată cu prezentarea acestuia la serviciu, despre internarea minorului, dar şi aspectul că asistenta K. a observat cu ocazia aplicării atelei gipsate că minorul prezenta o plagă punctiformă. Mai mult, martora N., în declaraţiile date, a arătat că, la 26 mai 2010 la intrarea în tură, a constatat că minorul a fost externat, însă a revenit la spital în jurul orelor 19:00, astfel încât ajungând pe secţie, a desfăcut atela gipsată şi a constatat că bolnavul avea tegumentele cianotice, reci, motiv pentru care a solicitat sprijin medicului de gardă Q., care la rândul său a dispus încunoştinţarea medicului curant, inculpatul A., după ce a observat starea în care se afla minorul.

Curtea a mai constatat că diagnosticul ortopedic stabilit a fost unul incorect, fiind vorba de o fractură deschisă şi nu una închisă, iar imobilizarea în atelă gipsată trebuia efectuată de medic şi nu de asistenta medicală, cu asigurarea supravegherii evoluţiei ulterioare printr-o fereastră practicată pe faţa ventrală a antebraţului la nivelul plăgii.

Aşa fiind şi coroborând întreg ansamblul probator administrat pe parcursul procesului penal, Curtea a apreciat că vinovăţia inculpatului este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, având în vedere că acţiunile acestuia au determinat instalarea unei complicaţii toxico-septice, împrejurare ce a constituit cauza imediată a decesului, între acestea existând astfel, o legătură de cauzalitate imediată şi indirectă.

Curtea, reţinând toate aceste aspecte, la care se adaugă faptul că pacientului minor nu i-a fost administrat antibiotic la internare, deşi prezenta fracturi deschise, nu a fost supravegheat de un medic timp de 2 zile şi nu a fost examinat în prealabil la externare, au condus la concluzia că inculpatul, prin nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de supraveghere pentru exerciţiul profesiei de medic, a contribuit prin acţiunile sau inacţiunile sale la decesul minorului.

De altfel, şi Colegiul Medicilor Olt, în urma finalizării analizei cazului cu privire la moartea minorului C., a comunicat prin Adresa nr. x/19 aprilie 2011 că, în acest caz, Comisia de Disciplină Olt a dispus sancţionarea medicului A., conform prevederilor art. 447 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 95/2006, cu sancţiunea interzicerii de a exercita profesia de medic pentru o perioadă de 6 luni, de la data rămânerii definitive a deciziei.

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat ca fiind nefondate motivele invocate de inculpat, faptele comise, ca urmare a neglijenţei au adus atingere unui drept fundamental al omului - dreptul la viaţă, prezentând un grad de pericol social deosebit de ridicat.

Pe de altă parte, raportat la radiografiei efectuată şi la Protocolul operator nr. 342 din 27 mai 2010, a fost apreciat ca neîntemeiat motivul de apel formulat de inculpatul A., susţinerile acestuia în sensul că minorul avea o stare bună la data de 26 mai 2010 şi care permitea externarea, neavând suport probator.

În acest context, evoluţia fulminantă a complicaţiilor prezentate de minor la reinternare, de la un edem descris de UPU la ora 20:40 în FO, la cianoza şi prezenţa unei secreţii cenuşii ce se exteriorizează prin plagă - la examenul ATI de la orele 22:30, se explică prin întreruperea completă la fluxului vascular, prin tromboze extinse arteriale, astfel cum este consemnat în Protocolul operator sus-menţionat şi necroze musculare ischemice extinse, elemente morfologice care atestă leziuni ireversibile.

Curtea a apreciat că nici motivele invocate de apărătorul ales al inculpatului A. nu sunt întemeiate, Comisia Superioară de medicină Legală avizând actele medico-legale efectuate de INML Mina Minovici Bucureşti, conform cărora între modalitatea în care inculpaţii au acordat îngrijiri medicale minorului C. şi decesul acestuia, existând legătură de cauzalitate.

În acest sens, Curtea a mai constatat că această conduita medicală a inculpatului A., care în raport de consemnările din actele medicale nu a examinat şi nu a supravegheat din punct de vedere al specialistului fractura prezentată de minor, a concurat în egală măsură la decesul pacientului C.

În ceea ce priveşte sancţiunea penală aplicată, Curtea a apreciat că prima instanţă a efectuat o justă individualizare a acesteia în ceea ce priveşte cuantumul, însă modalitatea de executare a pedepsei - suspendarea executării acesteia sub supraveghere, chiar şi pe durata termenului de încercare de 6 ani şi 6 luni, nu este în măsură să asigure scopul preventiv-educativ prevăzut de legiuitor.

Astfel, avându-se în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, modalitatea concretă de săvârşire a acesteia, circumstanţele reale de comitere a infracţiunii, valorile sociale lezate şi rezultatul produs - decesul minorului, dar avându-se în vedere şi datele care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpaţi, care pe întreg parcursul procesului penal au avut o atitudine nesinceră, de nerecunoaştere a faptei comise, Curtea a apreciat că doar executarea în regim de detenţie a pedepsei este de natură să conducă la îndreptarea conduitei acestora.

În acest context, Curtea a mai reţinut că inculpatul A., medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, la data comiterii faptei, nu a acordat asistenţă medicală minorului C., constând în aceea că acţiunile/inacţiunile acestuia au determinat instalarea unei complicaţii septice - toxico-septice care a fost cauza imediată a decesului victimei, în sensul că nu a supravegheat minorul, nu a examinat, în prealabil, pacientul la prima externare, cu atât mai mult cu cât ştia faptul că acesta nu a fost urmărit şi nici nu a procedat în data de 26 mai 2010 la amputaţia membrului superior stâng al pacientului, intervenţie care i-ar fi putut oferi şanse de supravieţuire.

De asemenea, deşi inculpatul a susţinut pe parcursul procesului penal că au avut o conduită medicală corespunzătoare în raport cu testarea bolnavului C., Curtea a arătat că susţinerile sunt combătute de probele administrate în cauză, expertize medico-legale - probe ştiinţifice şi depoziţiile martorilor deja relevaţi, din care rezultă atitudinea nepăsătoare cu privire la situaţia medicală a pacientului minor.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune executarea în regim de detenţie a pedepsei principale de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Curtea, în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie a constatat că, raportat la speţa dedusă judecăţii, natura faptelor comise reflectă atitudinea inculpatului de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă în mod indubitabil existenţa unei nedemnităţii în exercitarea drepturilor de natură electorală, respectiv dreptul de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Pe de altă parte, raportat la împrejurarea că infracţiunea reţinută are legătură cu aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic şi avându-se în vedere atitudinea de nepăsare şi faptul că în urma neglijenţei s-a adus atingere unui drept fundamental al omului, respectiv dreptul la viaţă al persoanelor, dar şi valoarea ocrotită, Curtea a interzis dreptul de a exercita profesia de medic, pe durata executării pedepselor principale.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile B. şi C., deoarece sumele la care a fost obligată D. S.A. Bucureşti prin lichidator judiciar E. SPRL, în limita valorii de răspundere indicată în poliţele de asigurare încheiate, precum şi sumele la care au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, au fost corect stabilite în cauză pe baza probelor administrate pe latură civilă şi corespund prejudiciului de natură nepatrimonială cauzat acestora prin fapta ilicită a inculpaţilor. Pe cale de consecinţă, s-a apreciat ca fiind nefondate motivele invocate de D. S.A. Bucureşti prin lichidator judiciar E. SPRL, deoarece la data săvârşirii faptelor inculpatul avea încheiată asigurare de malpraxis medical la această societate, fiind stabilită o limită a răspunderii pe perioada asigurată de 62.000 euro.

Cu privire la apelul declarat de partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Curtea a constatat că din actele şi lucrările dosarului a rezultat că între cei inculpat, pe de o parte, şi unitatea medicală, pe de altă parte, există raport de prepuşenie, acesta fiind angajat al instituţiei, iar în virtutea raporturilor de muncă dintre părţi există subordonarea sa faţă de angajator, deoarece este supus controlului, supravegherii, instrucţiunilor şi îndrumărilor primite de la acesta, fiind îndeplinite astfel, condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

În acest context, şi potrivit dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., în mod just prima instanţă l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, la plata către părţile civile a sumelor reprezentând daune materiale şi daune morale.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie, între alţii, inculpatul A., la 15 iunie 2018 (plic dosar x/2012), prin avocat CC., şi, la 18 iunie 2018 prin avocat DD. (fără delegaţie la dosar).

În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A. (prin avocat CC.) prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esenţă, că, fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), în condiţiile în care acest caz de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.) cuprinde atât situaţia în care o faptă nu este incriminată de legiuitor, cât şi situaţia în care lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, adică elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare. Astfel, a susţinut că în considerentele deciziei recurate nu pot fi identificate dispoziţiile legale sau măsurile de prevedere a căror nerespectare să fii condus, în mod nemijlocit, la decesul minorului C., având în vedere că acestea reprezintă una dintre condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru întrunirea laturii obiective a infracţiunii de ucidere din culpă în formă agravantă. În plus, a susţinut că nu este îndeplinită nici condiţia referitoare la existenţa unui raport de cauzalitate între nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere şi uciderea din culpă, întrucât o instanţă civilă s-a pronunţat printr-o hotărâre definitivă asupra unei chestiuni prealabile (inexistenţa abaterilor disciplinare), context în care instanţa de apel ar fi trebuit să facă aplicarea art. 52 alin. (3) C. proc. pen.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, până la soluţionarea recursului în casaţie.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa în baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În plus, prin motivele de recurs în casaţie depuse la 18 iunie 2018 (prin avocat DD., fără delegaţie la dosar şi nesemnate), s-a susţinut, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu îi poate fi imputată apariţia complicaţiilor tanato-generatoare, deoarece acestea au fost fulminante, după externare, iar rezultatul nu putea fi prevăzut, după cum rezultă din concluziile Avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală nr. E1/6024/2011, astfel încât, în baza art. 15 C. pen., activitatea medicală exercitată conform competenţelor (art. 11 din Legea nr. 306/2004) nu este infracţiune.

Totodată, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susţinut că nelegalitatea deciziei atacate derivă din nerespectarea dispoziţiilor art. 418 C. proc. pen., art. 425 C. proc. pen., art. 5 C. pen. şi art. 52 C. proc. pen.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în principal, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin Încheierea nr. 299/RC din 27 septembrie 2018, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte criticile formulate prin avocat CC., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Înalta Curte a admis în principiu, în aceste limite, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 491 din 04 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, dispunând trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie la completul competent şi fixând termen de judecată în şedinţă publică la data de 25 octombrie 2018.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părţile pot solicita înlăturarea efectelor hotărârilor definitive numai pentru cele cinci cazuri de nelegalitate reglementate de art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar din perspectiva concordanţei hotărârii cu dispoziţiile legii materiale şi a celei procesuale.

Înalta Curte reţine că, potrivit cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile, intrate în autoritatea de lucru judecat, sunt desfiinţate în situaţiile în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, adică dacă se constată că fapta concretă care a condus la condamnarea definitivă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii incriminate prin lege sau că instanţa a ignorat o reglementare care conţine dispoziţii de dezincriminare sau care are drept consecinţă imposibilitatea realizării unei corespondenţe între fapta imputată şi noua configurare legală a infracţiunii. Ca atare, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se reţine incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, competenţă ce revine exclusiv instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite realizarea unei analize a mijloacelor de probă sau o apreciere a materialului probator ori stabilirea unei alte baze factuale care să conducă la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Aşadar, Înalta Curte, examinând cauza prin raportare la dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., poate stabili doar dacă baza factuală reţinută în mod definitiv de instanţele ordinare corespunde tiparului de incriminare al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., fără a avea posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a modifica cele stabilite sub aspectul situaţiei de fapt.

Raportând aceste considerente teoretice la actele dosarului, se constată că recurentul A. a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), întrucât în seara de 26 mai 2010, în calitate de medic specialist în ortopedie şi chirurgie pediatrică, cu ocazia revenirii la Spitalul Judeţean Slatina, a minorului C., care acuza dureri la nivelul antebraţului stâng, edem şi cianoza tegumentelor de la antebraţul stâng, a hotărât efectuarea unei intervenţii chirurgicale, sens în care a realizat o fasciotomie a muşchilor flexori superficiali şi profunzi de la antebraţul stâng, pentru ca, în dimineaţa de 27 mai 2010, să decidă amputarea membrului superior stâng la nivelul 1/3 medie a antebraţului, ca urmare a agravării stării pacientului, intervenţie chirurgicală efectuată de o echipă de medici din care a făcut parte şi condamnatul.

După efectuarea acestei din urmă intervenţii chirurgicale, starea minorului a continuat să fie foarte gravă, motiv pentru care s-a decis transferul acestuia cu un elicopter Smurd la Spitalul clinic de urgenţă pentru copii "Grigore Alexandrescu", acolo unde, la data de 27 mai 2010, s-a constatat decesul minorului C., ca urmare a unui stop cardiac iresuscitabil.

Reţinând această situaţie de fapt, instanţele ordinare au apreciat că inculpatul A. nu a acordat atenţia şi îngrijirea medicală necesară minorului C., prin examinarea clinică nemijlocită a pacientului şi a radiografiilor iniţiale în vederea stabilirii unui diagnostic corect, în condiţiile în care radiografia efectuată a atestat că fractura nu a fost redusă corespunzător; prin luarea deciziei total inoportune de externare a minorului, deşi complicaţiile erau deja instalate, prin neamputarea membrului superior stâng cu ocazia primei intervenţii chirurgicale din seara de 26 mai 2010, orele 22:30 - 24:00, care ar fi oferit şanse de supravieţuire minorului.

Drept urmare, ceea ce i s-a imputat recurentului A. a fost nerespectarea procedurilor reglementate de fişa postului, în sensul că: nu a examinat bolnavul internat în secţie, astfel, nu a asigurat stabilirea diagnosticului şi aplicarea corectă a indicaţiilor terapeutice, ba mai mult nu a colaborat cu medicii şefi ai altor secţii şi cu medicul de gardă în acest scop, încălcând astfel prevederile Codului de deontologie medicală, şi nici nu a supravegheat tratamentul medical executat de cadrul mediul sanitar, neasigurând calitatea actului chirurgical efectuat.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului referitor la latura obiectivă a infracţiunii de ucidere din culpă în condiţiile în care, contrar celor susţinute de acesta, sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, având în vedere că mediul A. nu a îndeplinit măsurile de prevedere pentru exerciţiul unei profesii, aşa cum cere norma de incriminare în art. 192 C. pen.

Mai mult, conduita acestuia reţinută cu autoritate de lucru judecat, respectiv neexaminarea pacientului, neobservarea în mod nemijlocit a celor două radiografii efectuate, neacordarea semnificaţiei cuvenite împrejurării că fractura era deschisă, fapt adus la cunoştinţă de către martori, dar şi atitudinea sa terapeutică, care, alături de fapta celuilalt inculpat (F.), a contribuit la producerea decesului, dovedeşte existenţa unui raport de cauzalitate între nerespectarea măsurilor de prevedere ce se impun a fi luate în exercitarea profesiei de medic şi decesul pacientului. Fără a specula asupra şanselor reale pe care le-ar fi avut minorul şi fără a mai analiza în concret protocolul privind actul medical, lipsirea pacientului de investigaţiile minimale în cadrul unei urgenţe medicale echivalează cu nerespectarea măsurilor de prevedere în exerciţiul profesiei de medic în cadrul unui spital de urgenţă, aceasta cu atât mai mult cu cât, instanţele de fond au stabilit în mod definitiv în baza probatoriului administrat că recurentul A. trebuia şi putea să prevadă situaţia critică.

De asemenea apărarea, potrivit căreia fapta sa nu este prevăzută de legea penală întrucât instanţă civilă s-a pronunţat printr-o hotărâre definitivă asupra inexistenţei abaterilor disciplinare, nu poate fi primită în condiţiile în care, conform art. 28 alin. (2) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei civile nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, cu atât mai mult cu cât, se constată că, în realitate, apărarea nu face altceva decât să conteste situaţia de fapt reţinută de către instanţele inferioare prin coroborarea materialului probator administrat şi care face dovada existenţei legăturii de cauzalitate între nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere şi urmarea imediată produsă - moartea pacientului.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că fapta de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat inculpatul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 491 din 04 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi, având în vedere culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarant de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 491 din 04 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN