Recusal of foreign criminal judgment: exclusion of ex officio correction of pre-finality execution errors via suspension of execution under non reformatio in pejus.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 29 din data de 03 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu privire la Sentinţa penală nr. 13 CC/09.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/20.04.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu persoana condamnată intimată A., în prezent aflat în Penitenciarul Graz-Karlau din Republica Austria.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că la data de 22.11.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a formulat contestaţie la executare cu privire la Sentinţa penală nr. 13 CC/09.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/20.04.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea contestaţiei Parchetului s-a arătat că prin Sentinţa penală nr. 13 CC/09.05.2017 Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Republica Austria, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea Hotărârii nr. 24 Hv 8/16p, pronunţată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la data de 04.10.2016, prin care a fost condamnat cetăţeanul român A., la pedeapsa de 1278 zile de închisoare, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni, respectiv tentativă la vătămare corporală, vătămare corporală şi vătămare corporală, prev. de §§ 15, 87 alin. (1) corespondent în infracţiunile de tentativă la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe, prev. de art. 32 rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. român şi art. 193 alin. (2) din C. pen. român şi a dispus executarea acestei pedepse în România.

De asemenea, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român şi în condiţiile Convenţiei.

Au fost deduse, din durata pedepselor de mai sus, perioada detenţiei preventive şi perioada executată de condamnat, începând cu 05.12.2016 şi până la zi.

Prin Decizia penală nr. 106/A din 20.04.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul declarat de persoana condamnată A., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte deducerea perioadei detenţiei preventive şi a perioadei executate de condamnat în sensul că a dedus perioada detenţiei preventive de la 02.05.2012 la 01.06.2012 şi perioada executată începând cu 05.12.2016 la zi.

În cursul soluţionării apelului s-a constatat că nu existau suficiente informaţii privind durata detenţiei preventive şi data la care a început executarea pedepsei, certificatul prezentând lacune în acest sens.

Urmare informaţiilor suplimentare solicitate, autorităţile din Republica Austria au comunicat că persoana condamnată a fost arestată preventiv în cauza nr. 142 Hv 65/12p în perioada 2.05.2012 -01.06.2016, iar executarea pedepsei pronunţată prin Hotărârea nr. 24 Hv 8/16p a început la data de 14.04.2017.

În aceste condiţii, s-a apreciat că Sentinţa penală nr. 13/ C. civ. din 09.05.2017 a Curţii de Apel Ploieşti este nelegală, deoarece în mod greşit s-a dispus deducerea perioadei executate de la 05.12.2016 la zi, în loc de 14.04.2017 la zi.

În raport de cele expuse, parchetul a apreciat că în cauză este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi a solicitat admiterea contestaţiei la executare, cu privire la Sentinţa penală nr. 13/ C. civ. din 9.05.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, modificată prin Decizia nr. 106/A/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, deducerea perioadei executate din pedeapsa pronunţată prin Hotărârea nr. 24 Hv 8/16p începând cu data de 14.04.2017 la zi, precum şi anularea Mandatului de executare a pedepsei nr. 13/305/42/2017 din 23.04.2018 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă.

În vederea soluţionării cauzei a fost ataşat Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Ploieşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 13 CC/09.05.2017, Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Republica Austria, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut Hotărârea nr. 24 Hv 8/16p, pronunţată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la data de 04.10.2016, prin care a fost condamnat cetăţeanul român A., la pedeapsa de 1278 zile de închisoare, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni, respectiv tentativă la vătămare corporală, vătămare corporală şi vătămare corporală, prevăzute de §§ 15, 87 alin. (1) din C. pen. austriac şi de § 83 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte care au corespondent în infracţiunile de tentativă la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 32 rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. român şi art. 193 alin. (2) din C. pen. român, şi dispune executarea acestei pedepse în România.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută Hotărârea nr. 142 Hv 65/12p pronunţată la 01.06.2012 de Landesgericht für Strafsachen Wien, definitivă la data de 05.06.2012, prin care a fost condamnat cetăţeanul român A. la pedeapsa de 182 zile de închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la furt calificat, prevăzută de §§ 15, 127, 130 primul caz din C. pen. austriac, faptă care are corespondent în infracţiunea tentativă la furt, prevăzută de art. 32 rap. la art. 228 alin. (1) din C. pen. român, şi dispune executarea acestei pedepse în România.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român şi în condiţiile Convenţiei şi s-a dedus din durata pedepselor de mai sus perioada detenţiei preventive şi perioada executată de condamnat, începând cu 05.12.2016 şi până la zi, precum şi emiterea mandatului de executare a pedepsei de 1460 zile de închisoare pentru infracţiunile de mai sus, la rămânerea definitivă a sentinţei.

În vederea pronunţării sentinţei de recunoaştere a hotărârilor penale străine, Curtea de Apel Ploieşti a avut în vedere relaţiile depuse la dosar de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti odată cu Ordonanţa nr. 3222/II/5/2017 din data de 21 aprilie 2017, printre care şi certificatele prevăzute de art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI din data de 27.11.2008 pentru fiecare dintre sentinţele recunoscute.

Atât în certificatul emis în baza Hotărârii nr. 24 Hv 8/16p, cât şi în certificatul emis în baza Hotărârii nr. 142 Hv 65/12p s-a arătat că executarea pedepsei privative de libertate a început la data de 05.12.2016.

În aceste condiţii, Curtea a reţinut că cererea de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti a fost soluţionată pe baza şi în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi cu relaţiile obţinute de această unitate de parchet de la autorităţile judiciare din Republica Austria.

S-a mai arătat că hotărârea de recunoaştere a hotărârilor penale străine a fost atacată cu apel numai de persoana condamnată A., iar pe parcursul soluţionării apelului s-a constatat că nu existau suficiente informaţii privind durata detenţiei preventive şi data la care a început executarea pedepsei.

În urma informaţiilor suplimentare solicitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dedus din durata pedepsei aplicate condamnatului perioada detenţiei acestuia de la 02.05.2012 la 01.06.2016 şi perioada executată începând cu 05.12.2016 la zi.

Aceeaşi instanţă a reţinut în motivarea deciziei că, prin informaţiile suplimentare solicitate, autorităţile din Republica Austria au comunicat că executarea pedepsei din Sentinţa nr. 24 Hv 8/16p pronunţată de Tribunalul Regional Krems a început la data de 14.04.2017, sentinţa urmând a fi executată complet la data de 14.10.2020.

Deşi a constatat acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nu poate agrava situaţia condamnatului A., având în vedere că singurul apelant din cauză a fost acesta.

S-a mai arătat că potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face, printre altele, şi atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, însă în cauza de faţă, Curtea a reţinut că nu există vreo nelămurire sau împiedicare la executarea Sentinţei penale nr. 13 CC/09.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/20.04.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, prima instanţă a reţinut că pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, care nu se poate modifica fără a aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice. Ca principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă, deci în faza de executare a acesteia, în acest fel fiind respectat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi principiul securităţii raporturilor juridice.

Împotriva Sentinţei penale nr. 29 din data de 03 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat contestaţie Parchetul de pe lână Curtea de Apel Ploieşti.

În susţinerea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că jurisprudenţa şi doctrina au stabilit că pe calea contestaţiei la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, în ceea ce priveşte greşita deducere a arestului, fără ca pe această cale să se repună în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat. Astfel, omisiunea instanţei de judecată de a computa unui inculpat sau condamnat aflat în stare de arest, durata reţinerii sau arestării, or efectuarea greşită a computării, poate fi remediată prin utilizarea cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.pen. anterior, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 167/2006, evitându-se astfel executarea unei perioade mai reduse a pedepsei, decât cea pe care condamnatul o avea de executat.

Analizând contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în raport de actele dosarului şi de criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a evaluat corect particularităţile cauzei şi a constatat că nu există vreo nelămurire sau împiedicare la executarea Sentinţei penale nr. 13/C. civ. din data de 09 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/20.04.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2017.

Prin Sentinţa penală nr. 13/ C. civ. din 9 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2017 s-a dispus, printre altele, recunoaşterea Hotărârii nr. 24 Hv 8/16p, pronunţată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la data de 04.10.2016, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 1278 zile de închisoare, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni, respectiv o tentativă la vătămare corporală şi 2 infracţiuni de vătămare corporală, prevăzute de § 15, § 87 alin. (1) din C. pen. austriac şi de § 83 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte care au corespondent în infracţiunile de tentativă la lovire sau alte violenţe şi lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 32 raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. român şi art. 193 alin. (2) din C. pen. român, şi s-a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel persoana condamnată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 02.02.2018, sub numărul x/42/2017.

În vederea soluţionării apelului, Înalta Curte a apreciat necesară obţinerea unor informaţii suplimentare cu privire la data la care persoana condamnată A. a început executarea pedepsei aplicate prin Hotărârea nr. 24 Hv. 8/16p, pronunţată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la data de 04.10.2016, întrucât din cuprinsul certificatului existent la dosar nu rezulta dacă aceasta a început sau nu executarea pedepsei aplicate prin hotărârea menţionată.

Din răspunsul autorităţilor din Austria (aflat la Dosar nr. x/2017) rezultă că executarea sentinţei 24 Hv 8/16p a început la data de 14 aprilie 2017 şi că va fi complet executată la dat de 14 octombrie 2020.

Cu toate acestea, Înalta Curte, în baza principiului prevăzut de art. 418 C. proc. civ.pen., a apreciat că în calea de atac a apelului exercitată de condamnatul A., instanţa de control judiciar nu-i poate crea acestuia o situaţie mai grea, prin deducerea din durata pedepselor aplicate perioada executată, începând cu data de 14 aprilie 2017, dată de la care condamnatul a început executarea Sentinţei nr. 24 Hv 8/16p pronunţată de Tribunalul Regional Krems şi, pe cale de consecinţă a menţinut dispoziţia din Sentinţa penală nr. 13 din 9 mai 2017 apelată, privind deducerea perioadei executate începând cu 5.12.2016 şi până la zi.

În considerentele deciziei pronunţate de Înalta Curte s-a mai arătat că "[…] în cazul în care instanţa este învestită numai cu soluţionarea apelului inculpatului, aceasta nu-i poate agrava situaţia prin înlăturarea incidenţei unor împrejurări favorabile acestuia, spre exemplu, în speţă, prin neluarea în calcul a duratei măsurilor privative de libertate, ce se compută, conform legii, din durata pedepsei aplicate condamnatului ori prin deducerea unei perioade mai scurte decât cea reţinută prin hotărârea apelată în cauză".

Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a formulat contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Din cuprinsul textului de lege menţionat rezultă că acest caz de contestaţie la executare reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale.

În esenţă, deducerea prevenţiei ori detenţiei în faza executării nu echivalează cu micşorarea pedepsei, ci cu reducerea perioadei rămasă de executat, în considerarea aceluiaşi cuantum al pedepsei principale, astfel încât ar putea fi valorificată în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împiedicare la executare, iar nu în ipoteza ori cazul prevăzut art. 598 alin. (1) lit. d) cauză de micşorare a pedepsei.

Jurisprudenţa şi doctrina au dat conţinut celor două situaţii enumerate de text: art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nelămurire cu privire la hotărârea care se execută şi împiedicare la executare.

Nelămurire cu privire la hotărârea care se execută conturează contestaţia la titlu şi presupune desluşirea limitelor, întinderii şi efectelor hotărârii definitive ce se pune în executare.

Împiedicare la executare presupune existenţa ori acţiunea unor cauze ce exclud punerea în executare sau continuarea executării, altele decât cele referitoare la micşorarea pedepsei sau reevaluarea deducerii în favoarea condamnatului evaluate distinct în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Jurisprudenţa anterioară a acceptat şi pronunţat deducerea în defavoare în considerarea cazurilor enumerate de art. 461 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen. anterior (lit. c) împiedicare la executare sau d) orice alt incident ivit în cursul executării).

Într-adevăr potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, anterior anului 2014 şi în baza C. proc. pen. din 1968: deducerea greşită a arestării preventive, în sensul că prin hotărârea de condamnare pronunţată de prima instanţă a fost scăzută o perioadă de timp mai mare decât cea a arestării preventive efective, atrage incidenţa cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe calea contestaţiei la executare putând fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, cum este cel referitor la deducerea greşită a arestării preventive, fără a se repune în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte constată că ulterior intrării în vigoare a C. proc. pen. (februarie 2014), jurisprudenţa s-a reorientat în sensul că deducerea din pedeapsă poate opera doar în favoarea persoanei condamnate şi numai în considerarea cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Această orientare a plecat de la excluderea sintagmei orice alt incident ivit în cursul executării, inclus în enunţul cazului menţionat anterior.

Înalta Curte mai reţine că printr-o decizie recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată într-o cauză ce a avut ca obiect recunoaşterea unei hotărâri penale străine şi transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România (Dosar nr. x/A din 20.02.2019, Dosar nr. x/2018) s-a dispus deducerea corectă a perioadei de detenţie, însă în realitate instanţa de apel a corectat o eroare materială privind menţionarea greşită a anului până la care persoana condamnată se aflase în detenţie (22.02.2018, iar nu 22.02.2017 cum în mod greşit a menţionat instanţa de fond).

În cauză situaţia premisă vizează o deducere greşită ce presupune majorarea perioadei rămase de executat de către intimatul persoană condamnată, valorificată din perspectiva ipotezei împiedicare la executare.

Aspectele învederate de Ministerul Public, privitoare la deducerea perioadei executate de persoana condamnată A. din pedeapsa aplicată prin Hotărârea nr. 24 Hv 8/16, începând cu data de 14 aprilie 2017 la zi, au fost deja analizate şi cenzurate de instanţa supremă în cadrul procesual anterior, finalizat prin Decizia nr. 106/A din data de 20 aprilie 2018, soluţia fiind pronunţată în considerarea principiului non reformatio in pejus.

Pasivitatea Ministerului Public în faţa instanţei de apel, nu poate fi acoperită prin formularea unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere că în cauză nu a intervenit nicio împiedicare privind executarea pedepsei recunoscută de instanţele naţionale.

Pentru motivele arătate, constatând legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 29 din data de 03 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul persoană condamnată A.

În temeiul art. 275 alin. (3) şi art. 275 alin. (6) C. proc. civ.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în sumă de 313 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva Sentinţei penale nr. 29 din data de 03 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul persoană condamnată A.

Cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în sumă de 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN