Convictions Upheld for Planned Firework Bomb at Romanian National Day as Terrorist Acts

Deliberând asupra recursurilor în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 67/F din data de 7 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus următoarele:

I.1. În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din - tentativă la infracţiunea de "Atentat contra unei colectivităţi", săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 - privind prevenirea şi combaterea terorismului, prev. de 34 rap. la art. 32 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 402 C. pen. şi

- tentativă la infracţiunea de "Nerespectarea regimului materiilor explozive", săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 - privind prevenirea şi combaterea terorismului, prev. de art. 34 rap. la art. 32 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 346 alin. (3) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) C. pen., în

- tentativă la infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale" prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 397 alin. (2) C. pen. şi

- infracţiunea de "Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept" prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 republicată, privind regimul materiilor explozive, cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) C. pen.

2. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru tentativă la infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale", prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 397 alin. (2) C. pen.

3. În baza art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 republicată, privind regimul materiilor explozive, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 11 luni şi 6 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept".

Conform art. 67 alin. (1) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), din) C. pen., pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a scăzut din pedeapsa principală durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la 1 decembrie 2015 la 6 noiembrie 2016.

S-a constatat executată pedeapsa de 11 luni şi 6 zile închisoare aplicată inculpatului A..

Conform art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., s-a revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A..

II.1. În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., din - instigare la infracţiunea de "Atentat contra unei colectivităţi", săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 - privind prevenirea şi combaterea terorismului, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 402 din C. pen. şi

- instigare la infracţiunea de "Nerespectarea regimului materiilor explozive", săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 - privind prevenirea şi combaterea terorismului, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 346 alin. (3) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din C. pen., în

- instigare la infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale" prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 397 alin. (2) C. pen. şi

- instigare la infracţiunea de "Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept" prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 republicată, privind regimul materiilor explozive, cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) C. pen.

2. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru instigare la infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale", prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 397 alin. (2) C. pen.

3. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 republicată, privind regimul materiilor explozive, cu aplicarea art. 49 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 10 luni şi 8 zile închisoare pentru instigare la infracţiunea de "Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept".

Conform art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a scăzut din pedeapsa principală durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, de la 30.12.2015 la 06.11.2016.

S-a constatat executată pedeapsa de 10 luni şi 8 zile închisoare aplicată inculpatului B..

Conform art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., s-a revocat măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul B..

În temeiul dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. b) şi f) din C. pen. s-au confiscat de la inculpatul A. următoarele bunuri:

- 195 articole pirotehnice categoria F3 (din care 3 bucăţi au fost folosite cu ocazia efectuării expertizei criminalistice nr. 757407 din 16.12.2015 de către Institutul Naţional de Criminalistică), predate spre păstrare, pe bază de dovadă, U.M. 02571 Jegălia;

- 2 baterii de artificii a câte 16 tuburi, marca C., articole pirotehnice din categoria a 2-a, firma "D.", cod PS 3213-16 (din care un pachet a fost folosit cu ocazia efectuării expertizei criminalistice), predate spre păstrare, pe bază de dovadă, U.M. 02571 Jegălia;

- 5 articole pirotehnice având inscripţia E. (din care 2 bucăţi au fost folosite cu ocazia efectuării expertizei criminalistice), predate spre păstrare, pe bază de dovadă, U.M. 02571 Jegălia;

- 2 baterii de artificii a câte 9 tuburi, model F., firma G., articole pirotehnice din categoria a 2-a, cod SM 9817 (din care un pachet a fost folosit cu ocazia efectuării expertizei criminalistice), predate spre păstrare, pe bază de dovadă, U.M. 02571 Jegălia;

- 1 cutie conţinând 6 bucăţi articole pirotehnice cu inscripţia H., cod JF66, categoria a 2-a (din care 3 bucăţi au fost folosite cu ocazia efectuării expertizei criminalistice), predate spre păstrare, pe bază de dovadă, U.M. 02571 Jegălia;

- 2 cutii conţinând un total de 116 articole pirotehnice (o cutie sigilată conţinând 60 bucăţi şi o cutie desigilată conţinând 56 bucăţi), inscripţionate în limba rusă (din care 3 bucăţi au fost folosite cu ocazia efectuării expertizei criminalistice), predate spre păstrare, pe bază de dovadă, U.M. 02571 Jegălia;

- o cutie metalică de culoare neagră conţinând un dispozitiv de temporizare 12 V.

S-a dispus restituirea către inculpatul A. a următoarelor bunuri:

- 1 telefon mobil marca I., model 1208, IMEI- x, de culoare neagră, fără cartelă SIM, cu acumulator, fără încărcător;

- 1 telefon mobil marca I., model 500, IMEI- x, de culoare siclam, fără cartelă SIM, fără încărcător;

- 2 (două) cartele SIM J., ale căror margini au fost debitate mecanic, fără serie, protejate prin coduri PIN;

- Stick de memorie marca K. de culoare neagră capacitate 4 GB, seria x;

- Hard-disk marca L. seria x capacitate 160 GB;

- Hard-disk marca M. seria x capacitate 80 GB;

- Hard-disk marca N. seria x capacitate 120GB (laptop marca O., de culoare gri seria x, LBL P/N: x şi O., LBL P/N: x);

- Stick de memorie marca P. de culoare neagră capacitate 4 GB, seria x;

- Compact disc inscripţionat Q., etichetat 1, conţine un număr de 18 track-uri (piste) audio(CDA);

- Compact discul inscripţionat Q., etichetat 2, conţine un număr de 18 track-uri (piste) audio(CDA);

- Telefon mobil marca R. de culoare neagră, model x, IMEI-x având două cartele SIM: cartelă SIM S. seria x şi cartelă SIM J. seria x;

- Telefon mobil marca x, model x, IMEI-x de culoare neagra, fără cartela SIM, fără încărcător;

- Telefon mobil marca T., model x, IMEI-x, de culoare verde închis, fără cartela SIM şi fără încărcător;

- Cartelă SIM J., seria x;

- Cartelă SIM S. seria x;

- Cartelă SIM S. seria x;

- Cartelă SIM S. seria x;

- Cartelă SIM U. seria x;

- Cartelă SIM U. seria x.

S-a dispus restituirea către inculpatul B. a următoarelor bunuri:

- Hard-disk marca L. seria x capacitate 160GB (din laptop marca V. seria x);

- Stick de memorie marca W. capacitate 64GB;

- Card de memorie X. seria x1 capacitate 512MB;

- Card de memorie Y. seria xU capacitate 1GB;

- DVD marca Z.;

- DVD marca x - etichetat 1;

- DVD-ului marca x - etichetat 2;

- DVD cu inscripţia în limba maghiară IGAZSAGOT;

- Compact discul inscripţionat AA..

III.1. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 52 C. proc. pen., s-a constatat că organizaţia, fără personalitate juridică pe teritoriul României, Q. şi Asociaţia "BB." - CIF x au caracter fascist, rasist şi xenofob, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G . nr. 31/2002, republicată.

2. S-au confiscat de la inculpatul B. următoarele bunuri care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 din O.U.G nr. 31/2002, republicată:

- 23 bucăţi dreptunghiulare material textil de culoare albă având 4 dungi roşii paralele reprezentând steagul arpadian;

- 9 bucăţi dreptunghiulare material textil de culoare albă având imprimat cu negru un înscris în limba maghiară şi o cruce pe care este inscripţionat "TRIANON-1920"

- 3 autocolante de culoare negru cu roşu, având înscris numărul "64" (cele 64 de Comitate);

- diplomă în limba maghiară pe numele CC., eliberată de Q. sub semnătura preşedintelui DD.;

- carte în limba maghiară scrisă de EE. - "FF.", 1143 file;

- carte în limba maghiară: "Q." având reprezentarea grafică a"Ungariei Mari", 128 file;

- 6 broşuri Q. în limba maghiară;

- carte în limba maghiară scrisă de EE., 61 file;

- diplomă în limba maghiară pe numele B., eliberată de Q. sub semnătura preşedintelui DD.;

- 11 autocolante de propagandă ale "Q.", "Ţinutul Secuiesc" şi "Ungaria Mare;

- 14 formulare înscriere în Q.;

- diplomă color în limba maghiară cu înscrisul Q.;

- steag arpadian (dungi alb-roşii) pe care sunt suprapuse însemne revizioniste: conturul "Ungariei Mari" şi pasărea"Turul"

- steag arpadian din material textil în formă dreptunghiulară cu dungi albe şi roşii având gravat conturul unei pasări;

- un steag material textil în culorile roşu, alb, verde inscripţionat în limba maghiară "GG." (Zona liberă a celor Trei Scaune din Transilvania);

- steag arpadian din material textil formă dreptunghiulară de culoare roşu şi alb;

- steag material textil formă dreptunghiulară în culorile negru şi roşu având inscripţionate o semilună şi o stea de culoare albă;

- reprezentarea grafică, pe suport hârtie a "Ungariei Mari".

3. S-au confiscat de la inculpatul A. următoarele bunuri care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 din O.U.G nr. 31/2002, republicată:

- 2 broşuri având inscripţia "Q." având fiecare 21 file;

- 1 (un) Steag al Q.;

- 21 bucăţi mini autocolante de propagandă Q.;

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 10.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare privind faptele pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor, au rămas în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limba maghiară s-a suportat de către stat.

În esenţă, pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, că în data de 10.10.2015, la sediul SC HH. SRL, administrată de inculpatul A. (preşedintele filialei Târgu Secuiesc a Q., în biroul acestuia, a avut loc o şedinţă a membrilor Q., prezidată de inculpatul B., la care au participat II., JJ., CC., A., KK. şi LL., ultimii doi plecând înainte ca inculpatul B. să pună discuţie amplasarea de către membrii Q., în localitatea Târgu Secuiesc, a unor materiale pirotehnice care urmau să fie declanşate în data de 1 decembrie, cu prilejul celebrării Zilei Naţionale a României.

În acest context, iniţial s-a discutat despre arborarea unui steag, vopsirea indicatoarelor, acoperirea acestora cu panglici negre, după care B. l-a întrebat pe A. dacă nu s-ar putea pune o petardă, la care să se monteze un cronometru şi înainte cu două zile să fie amplasată într-un copac sau tufiş. Interlocutorii s-au arătat interesaţi de propunere, inculpatul B. insistând asupra modului în care urma să fie organizată această acţiune, solicitându-le să se gândească la acest lucru.

În continuare, discuţiile au avut în vedere posibilităţile tehnice prin care se puteau declanşa de la distanţă materialele pirotehnice, procurarea acestora, locurile unde urmau să fie amplasate, măsurile de precauţie care se impuneau a fi luate pentru a nu fi identificaţi cei implicaţi în această acţiune.

Fiecare dintre participanţi a avut un rol activ în privinţa acestui subiect, însă s-a remarcat în mod deosebit inculpatul B., prin influenţa şi autoritatea conferite de funcţia de conducere în cadrul organizaţiei, respectiv prin modul în care a condus discuţia, fiind evidentă intenţia acestuia de a-l determina pe inculpatul A. să se implice în această activitate ilicită, în condiţiile în care A. avea cunoştinţe în domeniul electronicii şi era membru al unei echipe de airsoft, fiind familiarizat cu materialele pirotehnice şi dispozitivele folosite în acest joc.

Conversaţia a fost înregistrată de colaboratorul cu identitate protejată MM. (nume de cod), folosirea acestuia fiind autorizată de procuror la data de 12 noiembrie 2015, în conformitate cu art. 148 alin. (1) - (3) şi (5) - (10) din C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că probele, localizarea şi identificarea persoanelor implicate în pregătirea şi săvârşirea infracţiunii pentru care a fost începută urmărirea penală în cauză nu puteau fi obţinute în alt mod, iar folosirea unui investigator sub acoperire nu a fost posibilă.

Cu respectiva ocazie, colaboratorul MM. a relatat faptul că, în cursul zilei de 10.10.2015, pe raza judeţului Covasna, a avut loc o întâlnire, înregistrată ambiental, a mai multor membri Q., pe parcursul căreia numitul B. a propus amplasarea şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat în timpul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 decembrie 2015 pe raza judeţului Covasna, afirmând că are o cutie de petarde acasă care poate fi folosită în realizarea acestei acţiuni.

Ulterior întâlnirii din 10 octombrie 2015, în intervalul 16 - 20 noiembrie 2015, inculpatul A. l-a contactat pe martorul NN., administratorul SC OO. SRL Timişoara (firmă autorizată în baza Legii nr. 126/1995, republicată - privind regimul materiilor explozive pentru a deţine, transporta, comercializa şi folosi materii explozive, cu respectarea prevederilor legale în vigoare) la adresa de Messenger (www.x.ro), inculpatul comandând 10 cutii conţinând 200 bucăţi articole pirotehnice cod FP3 - încadrate în categoria a 3-a de risc, precum şi câte două seturi de articole pirotehnice cod x, respectiv cod x - încadrate în categoria a 2-a de risc. Inculpatul a mai solicitat în plus livrarea a 10 cutii de articole pirotehnice cod FP3, susţinând că le plătise în anul precedent, de revelion şi nu îi fuseseră livrate.

La data de 18 noiembrie 2015, martorul NN. a livrat inculpatului A. 210 articole pirotehnice cod FP3 (10 cutii x 20 buc + 10 bucăţi în loc de 10 cutii), respectiv câte două seturi de articole pirotehnice cod x şi cod x - încadrate în categoria a 2-a de risc, iar la data de 19 noiembrie 2015 diferenţa de 10 cutii conţinând 200 articole pirotehnice FP3, precum şi 2 baterii de artificii a câte 9 tuburi, model F., firma G., articole pirotehnice din categoria a 2-a, cod SM 9817, respectiv 2 baterii de artificii a câte 16 tuburi, marca 16 x, articole pirotehnice din categoria a 2-a, firma "D.", cod x.

Instanţa de fond a reţinut că un alt mijloc de probă care conduce la concluzia că inculpatul A. a fost convins de inculpatul B. să accepte planul pus la cale în şedinţa din 10 octombrie 2015 îl constituie înregistrarea convorbirii telefonice din data de 20.11.2015, orele 11:54:57, purtate de inculpatul A. de la nr. x cu o persoană aflată la postul telefonic nr. y, interceptată în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x1 eliberat la data de 22.10.2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (declasificat la datele de 09.12.2015 şi 12.04.2016).

După această dată, conştientizând riscul la care se expunea prin deţinerea unei cantităţi prea mari de materiale pirotehnice, inculpatul A. a vândut o parte din produse martorului PP. (angajat la SC HH. SRL), la domiciliul acestuia din urmă fiind descoperite 200 petarde FP3 şi două seturi QQ..

Referitor la acest aspect, martorul PP. a declarat, în cursul cercetării judecătoreşti, că, spre sfârşitul lunii noiembrie 2015, A. i-a arătat două cutii care conţineau petarde şi jocuri de artificii, afirmând că are prea multe şi nu are ce să facă cu ele. Martorul s-a oferit să ia o cutie pentru a folosi petardele de revelion, după două zile plătindu-i inculpatului contravaloarea acestora, respectiv suma de 230 RON sau 270 RON. Martorul a mai relatat că, la revelionul din anul 2014, a folosit împreună cu prietenii săi o cantitate asemănătoare de petarde, achiziţionate din piaţa oraşului Târgu Secuiesc şi că în preajma aceleiaşi sărbători a primit de la A. 8 - 10 bucăţi petarde de acelaşi fel cu cele din anul 2015.

Inculpatul A. a recunoscut că a predat martorului PP. o parte din articolele pirotehnice pentru a nu fi identificată la domiciliul său o cantitate foarte mare de asemenea materiale.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în data de 30 noiembrie 2015 la domiciliul/reşedinţele inculpatului A., în baza mandatelor de percheziţie domiciliară nr. 149, nr. 150, nr. 151, nr. 152 şi nr. 153 emise la data de 26 noiembrie 2015 de Curtea de Apel Bucureşti, au fost identificate şi ridicate, între altele, 195 articole pirotehnice categoria F3, 2 baterii de artificii a câte 16 tuburi, marca C., articole pirotehnice din categoria a 2-a, firma "D.", cod x, 5 articole pirotehnice având inscripţia E., 2 baterii de artificii a câte 9 tuburi, model F., firma G., articole pirotehnice din categoria a 2-a, cod y, 1 cutie conţinând 6 bucăţi articole pirotehnice cu inscripţia H., cod z, categoria a 2-a, 2 cutii conţinând un total de 116 articole pirotehnice (o cutie sigilată conţinând 60 bucăţi şi o cutie desigilată conţinând 56 bucăţi), inscripţionate în limba rusă.

În urma administrării întregului material probator, curtea de apel a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine faptul că inculpatul A. a intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat prin utilizarea de amestecuri de substanţe aflate în compoziţia materialelor pirotehnice şi prin folosirea de bile de airsoft, tuburi de spray, tuburi metalice, cuie, pietriş.

Astfel, s-a reţinut că probatoriul pe care s-au bazat concluziile Parchetului este reprezentat, în principal, de nota de redare a înregistrării efectuate de colaboratorul cu identitate protejată MM. (nume de cod), la data de 10 octombrie 2015, coroborată cu notele de redare a discuţiei telefonice din 3 decembrie 2016 purtate de inculpatul A. cu soţia sa (în care inculpatul afirmă că materialele descoperite la domiciliul lui PP. trebuie predate poliţiei neamestecate) şi a discuţiilor purtate în mediu ambiental în data de 19 august 2015, între inculpatul B., fratele acestuia CC., martorul II. şi numitul RR., respectiv cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 7 aprilie 2016 şi procesele-verbale privind analiza datelor rezultate în urma percheziţiilor informatice efectuate asupra sistemelor informatice şi suporţilor de stocare ridicate de la inculpaţi.

Alături de aceste mijloace de probă, au fost avute în vedere anumite împrejurări de fapt (referitoare la locul unde au fost găsite materialele pirotehnice, cantitatea acestora, modul de prezentare a ambalajului de depozitare, măsurile de precauţie luate de A., identificarea în proximitatea materialelor pirotehnice a două telefoane mobile neconectate şi a două cartele SIM ale căror margini din plastic conţinând seriile de identificare fuseseră îndepărtate mecanic prin decupare, constatarea lipsei unui număr de 15 bucăţi FP3, achiziţionarea de articole pirotehnice care nu conţin pulbere neagră împreună cu cele care conţin o astfel de substanţă, identificarea unor bile de airsoft, cuie, pietriş, ţevi din cupru/oţel cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliul/reşedinţa inculpatului A.), în raport de care s-au formulat diferite deducţii şi presupuneri de către procurorul de caz.

De asemenea, curtea de apel a reţinut că, deşi în procesul coroborării şi evaluării probelor, instanţa poate să stabilească cu caracter de certitudine o anumită situaţie de fapt pe baza recurgerii la anumite silogisme, însă acest procedeu trebuie să se bazeze pe elemente certe şi să conducă la o concluzie rezonabilă.

Raportat strict la elementele care formează obiectul acuzaţiei îndreptate împotriva inculpaţilor, curtea de apel nu a împărtăşit argumentele expuse de procuror în susţinerea scenariilor avute în vedere de expertul care a întocmit Raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din 7 aprilie 2015 şi care au implicat amestecuri de substanţe aflate în compoziţia materialelor pirotehnice, respectiv folosirea de bile de airsoft, tuburi de spray, ţevi de cupru sau oţel, cuie de ulucă, pietriş, plasând analiza juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor în zona de incidenţă a dispoziţiilor Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

În sensul celor menţionate, instanţa de fond a avut în vedere, în primul rând, conversaţia dintre B., A., II., JJ. şi CC. din data de 10.10.2015, referitoare la Ziua Naţională a României, înregistrată de colaboratorul cu identitate protejată MM. (nume de cod).

Curtea de apel a apreciat că, ceea ce se poate reţine în mod cert din conţinutul acestei înregistrări este intenţia membrilor Q. (participanţi la şedinţa din 10.10.2015) de a procura materiale pirotehnice (petarde) cu scopul de a le detona în timpul paradei militare care urma să aibă loc în ziua de 01.12.2015, la Târgu Secuiesc.

Celelalte mijloace de probă şi împrejurări de fapt avute în vedere de procuror au fost caracterizate ca neavând un grad de certitudine apt să formeze convingerea instanţei, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul A. a intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat (DEI) care să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea participanţilor la celebrarea Zilei Naţionale a României, în Târgu Secuiesc.

Faptul că, la percheziţia informatică efectuată pe HDD-ul care se afla montat în laptopul aparţinând inculpatului A., a fost identificat un fişier din 19.10.2013 ce conţine imagini cu componentele unui dispozitiv destinat aruncării unor proiectile nemetalice, respectiv că în intervalul 20-23 noiembrie 2015, inculpatul a căutat şi accesat pe internet site-uri care prezentau modul de fabricare a unor "stink bombs"(bombe urât mirositoare utilizate de agenţiile de aplicare a legii din SUA pentru restabilirea ordinii publice în zonele de conflict), nu poate înlătura, potrivit celor reţinute de instanţa de fond, acest dubiu, având în vedere că A. este pasionat de airsoft, din materialul probator reieşind că acesta deţine un poligon în localitatea Estelnic, destinat practicării acestui sport, precum şi replici de airsoft ale unor modele de arme.

De asemenea, s-a reţinut că este de notorietate împrejurarea că, în timpul desfăşurării unui astfel de joc, se folosesc dispozitive care aruncă proiectile nemetalice sferice umplute cu vopsea, care intră în categoria replicilor de arme tip airsoft, astfel cum sunt definite în art. 2, parag. III, pct. 8 şi 9 din Legea nr. 295/2004.

Relevantă în acest sens a fost apreciată şi depoziţia martorului JJ. din cadrul cercetării judecătoreşti, care se coroborează cu conţinutul înregistrării efectuate de colaboratorul cu identitate protejată MM. (nume de cod).

Astfel, deşi în faza de urmărire penală martorul a declarat că dispozitivul exploziv improvizat, despre a cărui confecţionare şi detonare în public s-a vorbit în cadrul şedinţei din data de 10.10.2015, presupunea alăturarea ori utilizarea conţinutului exploziv al mai multor articole pirotehnice interzise la deţinere, în faţa instanţei, la întrebarea avocatului inculpatului A. dacă cu prilejul acelei întâlniri s-a discutat despre dezasamblarea petardelor, amestecuri de substanţe, introducerea de cuie în ţevile de cupru, martorul a răspuns că discuţia s-a purtat despre petarde legate.

Cu privire la dispozitivul de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electrice de 12 V ridicat în urma percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului A., acesta a relatat că temporizatorul era folosit în competiţiile de airsoft, aspect confirmat de martorii JJ. şi PP..

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că infracţiunea de atentat contra unei colectivităţi, prevăzută de art. 402 din C. pen., are ca element material o acţiune de ucidere sau de vătămare a integrităţii corporale ori a sănătăţii, îndreptată contra membrilor unei colectivităţi în masă. Această acţiune poate fi săvârşită, potrivit doctrinei, prin otrăviri în masă (a apei potabile, a alimentelor, a altor obiecte de consum destinate întregii colectivităţi sau unui număr important din membrii săi), prin provocări de epidemii (răspândirea de microbi în atmosferă, în apa potabilă sau în ape curgătoare ori lacuri, prin infectarea produselor alimentare etc.) ori prin orice alt mijloc (de ex.: prin explozii provocate în timpul unei adunări populare sau festivităţi).

Făcând aplicarea acestor consideraţii de ordin teoretic în speţa dedusă judecăţii, curtea de apel a reţinut, în dezacord cu opinia exprimată de acuzare, că acţiunea violentă care urma să se desfăşoare conform discuţiei din data de 10.10.2015, înregistrate de colaboratorul cu identitate protejată MM., nu era în măsură să cauzeze o vătămare unei colectivităţi în sensul dispoziţiilor art. 402 din C. pen., ci doar să provoace, în rândul participanţilor la festivitatea organizată în Târgu Secuiesc de Ziua Naţională a României, panică, dezordine, supunerea la batjocură a unor funcţionari publici.

Prin urmare, s-a apreciat că încadrarea juridică a faptelor în tentativă la infracţiunea de atentat împotriva unei colectivităţi, stabilită de procuror, este eronată, acţiunile violente care au format obiectul discuţiilor membrilor Q. şedinţa din data de 10.10.2015 şi care urmau să aibă loc în data de 1 decembrie 2015 putându-se încadra, din perspectiva elementului material al laturii obiective, în tentativă la infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale", prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 397 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu din tentativă la infracţiunea de "Atentat contra unei colectivităţi", prevăzută de art. 32 raportat la art. 402 C. pen. cu aplicarea art. 34 rap. la art. 32 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 535/2004, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., în tentativă la infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale" prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 397 alin. (2) C. pen., respectiv din instigare la infracţiunea de "Atentat contra unei colectivităţi", pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., în instigare la infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale".

Potrivit art. 397 alin. (2) din C. pen., "Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".

Conform art. 412 alin. (1), (2) din C. pen. "Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 395 - 397, (...)".

De asemenea, s-a reţinut că, potrivit doctrinei, pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale" este necesar ca acţiunile violente să prezinte o anumită potenţialitate şi anume să fie de natură să schimbe ordinea constituţională ori să slăbească puterea de stat. Ordinea constituţională vizează structura statului, relaţiile dintre organele statului, autorităţile publice, dintre acestea şi oamenii obişnuiţi, partidele politice, alte organizaţii, forma de guvernământ şi orice altă relaţie fundamentală pentru stat şi drept în general. Slăbirea puterii de stat presupune punerea organelor care îndeplinesc sarcini în cadrul puterii sau administraţiei de stat în situaţia de a nu putea face faţă sau de a face în mod necorespunzător faţă sarcinilor care le revin pentru asigurarea ordinii şi necesităţilor curente ale unei colectivităţi.

Făcând aplicarea tuturor acestor aspecte şi raportându-se la particularităţile de fapt şi de drept ale speţei, curtea de apel a apreciat că acţiunea violentă, astfel cum a fost concepută de inculpaţi, nu era de natură să schimbe ordinea constituţională ori să slăbească puterea de stat, putând constitui, eventual, cu condiţia să fi fost pusă în executare, infracţiunea de ultraj (art. 257 din C. pen.) sau infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice (art. 371 din C. pen.) ori vreo altă infracţiune al cărei element material constă tot din acte violente.

Săvârşirea infracţiunii de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale" implică o pluralitate de subiecţi activi, aceasta fiind subliniată, în varianta de specie a infracţiunii prevăzută de art. 397 alin. (2) din C. pen., chiar în dispoziţia legii şi exprimată prin sintagma "mai multe persoane împreună". De aici rezultă, implicit, că subiecţii activi care au calitatea de coautori trebuie să fie cel puţin în număr de trei, căci, dacă ar fi fost suficient două persoane, legea ar fi arătat-o (aşa cum a procedat, de exemplu, în cazul infracţiunii prev. de art. 218 alin. (3) lit. f) din C. pen. la care a prevăzut săvârşirea faptei de "două sau mai multe persoane împreună").

Instanţa de apel a reţinut că, în speţa dedusă judecăţii, această condiţie nu este îndeplinită, în rechizitoriu reţinându-se că, în lipsa materializării probatorii a unor acte materiale concrete executate de către ceilalţi participanţi la şedinţa Q. din 10 octombrie 2015, în sprijinul săvârşirii, de către inculpatul A., a infracţiunilor ce i-au fost reţinute în sarcină, urmărirea penală nu le-a conferit acestora calitatea de subiecţi procesuali împotriva cărora se exercită prezenta acţiune judiciară.

Aşadar, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru tentativă la infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale", prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 397 alin. (2) C. pen. şi a inculpatului B. pentru instigare la această infracţiune.

Cu privire la infracţiunea de "Nerespectarea regimului materiilor explozive", prevăzută de art. 346 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 34 rap. la art. 32 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, în rechizitoriu au fost prezentate, în esenţă, următoarele aspecte relevante pentru încadrarea juridică:

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, în sensul legii, prin materii explozive se înţelege inclusiv "articolele pirotehnice".

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. "a" din H.G. nr. 1102/2014, articolul pirotehnic reprezintă orice articol ce conţine substanţe explozive sau un amestec exploziv de substanţe.

Clasificarea articolelor pirotehnice se realizează potrivit nivelului de risc în categoriile 1 - 4 (nivel foarte scăzut - scăzut - mediu - mare) în conformitate cu prevederile art. 5 din H.G. nr. 536/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, respectiv F1 - F4 potrivit H.G. nr. 1102/2014 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice.

În conformitate cu prevederile art. 5 din H.G. nr. 536/2002 şi art. 18 alin. (1) lit. a) rap. la art. 6 din H.G. nr. 1102/2014, articolele pirotehnice din categoriile 2, 3 şi 4 (respectiv F2, F3 şi F4), din motive de ordine şi securitate publică, sunt interzise la deţinere, utilizare şi/sau vânzare persoanelor fizice şi juridice care nu au calitatea de pirotehnicieni.

Logica unei astfel de reglementări rezidă din împrejurarea că, având în compoziţie substanţe/amestecuri explozive ce plasează respectivul gen de produse în categoria materiilor explozive, libera circulaţie a acestora pe piaţă ar fi generat o profundă vulnerabilitate pentru ordinea şi siguranţa publică în condiţiile lipsei oricărei posibilităţi de gestionare de către autorităţi a destinaţiei pe care o persoană, odată intrată în posesia unor astfel de produse, ar putea-o da respectivei categorii de bunuri şi/sau materiilor explozive din compoziţia acestora.

Distingând între situaţia în care, pe lanţul operaţiunilor efectuate fără drept cu respectivul gen de articole pirotehnice, se urmăreşte păstrarea destinaţiei finale dată de lege categoriei de produs în care acesta se încadrează (ex: divertisment în cazul "articolelor pirotehnice de divertisment", pentru scenă în cazul "articolelor pirotehnice de scenă", etc.), şi situaţia în care operaţiunile efectuate fără drept cu aceeaşi categorie de produse vizează maximizarea şi/sau potenţarea în atingerea unui scop ilicit urmărit, a amestecurilor explozive regăsite în compoziţia mai multor astfel de articole pirotehnice, fie prin iniţierea simultană a acestora, fie prin confecţionarea unui produs nou (dispozitiv exploziv improvizat - DEI), legiuitorul a incriminat diferit, în funcţie de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, actul de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice (art. 37 alin. (1) lit. "a" din Legea nr. 126/1995 - în cazul respectării destinaţiei finale a produsului), respectiv, cel de efectuare fără drept de operaţiuni cu materii explozive (art. 346 C. pen. - în situaţia în care scopul final urmărit prin efectuarea fără drept de operaţiuni cu astfel de produse este unul ilicit).

Curtea de apel a reiterat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu pot fi plasate în zona de incidenţă a dispoziţiilor Legii nr. 535/2004, în urma administrării întregului material probator neputându-se stabili cu certitudine că inculpatul A., instigat de inculpatul B., a intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat prin utilizarea de amestecuri de substanţe aflate în compoziţia materialelor pirotehnice, respectiv prin folosirea de bile de airsoft, tuburi de spray, tuburi metalice, cuie, pietriş.

Sintetizând situaţia de fapt, instanţa de fond a reţinut că, în data de 10.10.2015, la sediul SC HH. SRL, a avut loc o şedinţă a membrilor Q., cu acest prilej inculpatul B. (preşedintele organizaţiei) avansând ideea amplasării de către membrii Q., în localitatea Târgu Secuiesc, a unor materiale pirotehnice care urmau să fie declanşate în data de 1 decembrie, cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a României. Prin influenţa şi autoritatea conferite de funcţia de conducere în cadrul organizaţiei, respectiv prin modul în care a condus discuţia, inculpatul B. l-a determinat pe inculpatul A. să procure materialele pirotehnice necesare realizării acestei acţiuni. În intervalul 16 - 20 noiembrie 2015, inculpatul A. a achiziţionat de la SC OO. SRL Timişoara articole pirotehnice încadrate în categoria a 2-a şi a 3-a de risc, o parte din această cantitate fiind revândută de către inculpat martorului PP..

Referitor la încadrarea juridică, curtea de apel a considerat că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de "Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept" prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 republicată, privind regimul materiilor explozive, săvârşită de inculpatul A. în calitate de autor, la instigarea inculpatului B., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 republicată, prin materii explozive se înţelege "explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil şi articolele pirotehnice".

Conform art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 126/1995 republicată, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă "orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept".

Având în vedere că celelalte materii explozive, astfel cum sunt definite în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 republicată conţin potenţialitatea unui pericol ridicat pentru viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, pentru patrimoniu, pentru ordinea şi siguranţa publică, legiuitorul a incriminat în C. pen. operaţiunile privind aceste materii, efectuate fără drept, stabilind un regim sancţionator mult mai aspru decât cel prevăzut în Legea nr. 126/1995.

Astfel, potrivit art. 346 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive "producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept".

Luând în considerare situaţia de fapt mai sus expusă şi dispoziţiile speciale din Legea nr. 126/1995 republicată, care incriminează operaţiunile cu articole pirotehnice, fără drept, precum şi principiul conform căruia norma specială primează faţă de cea generală, curtea de apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din tentativă la infracţiunea de "Nerespectarea regimului materiilor explozive", prevăzută de art. 34 rap. la art. 32 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 535/2004 cu referire la art. 346 alin. (3) C. pen. în infracţiunea de "Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept", prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 republicată, cu privire la inculpatul A., respectiv din instigare la infracţiunea de "Nerespectarea regimului materiilor explozive", prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 535/2004 cu referire la art. 346 alin. (3) din C. pen., în instigare la infracţiunea de "Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept" prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 republicată, în privinţa inculpatului B..

Astfel, s-a reţinut că teza acuzării, în sensul că legiuitorul a incriminat diferit operaţiunile cu materiale pirotehnice în funcţie de scopul licit sau ilicit urmărit prin efectuarea fără drept de operaţiuni cu astfel de produse, nu poate fi acceptată, operaţiunile fără drept cu materiale pirotehnice (exceptând explozivii obţinuţi prin amestecurile de substanţe conţinute de aceste produse care se încadrează la art. 346 din C. pen.), constituind infracţiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 republicată, chiar dacă nu se păstrează destinaţia dată de lege categoriei de produse în care acestea se încadrează.

Cu privire la apărările formulate de inculpaţi, curtea de apel a constatat că acestea s-au raportat, în principal, la înregistrarea efectuată de colaboratorul cu identitate protejată MM. (nume de cod).

În esenţă, s-a susţinut că şedinţa Q. nu a avut loc în data de 10.10.2015, deoarece în ziua respectivă inculpatul B. a fost antrenat în alte activităţi din alte zone geografice. Din punctul de vedere al apărării, această înregistrare nu poate susţine o hotărâre de condamnare, având în vedere că nu s-a putut afla cu ce dispozitiv şi în ce împrejurări a fost efectuată.

S-a mai arătat că transcrierea înregistrării a fost făcută în mod necorespunzător, sensul cuvintelor fiind denaturat, în mod nelegal interpretul desemnat în cursul urmăririi penale procedând şi la identificarea participanţilor la întrunire, expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii fiind singura modalitate tehnică prin intermediul căreia poate fi identificată persoana vorbitorului.

Curtea de apel a apreciat că materialul probator administrat în cauză conduce fără echivoc la concluzia că întrunirea membrilor Q. a avut loc la data de 10.10.2015, la sediul SC HH. SRL, administrată de inculpatul A., în biroul acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepselor care au fost aplicate inculpaţilor s-a ţinut seama, conform art. 74 alin. (1) din C. pen., de împrejurările concrete în care faptele au fost săvârşite, de gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor amplificat de scopul urmărit (să se provoace în rândul participanţilor la festivitatea organizată în Târgu Secuiesc de Ziua Naţională a României panică, dezordine, supunerea la batjocură a unor funcţionari publici), de rezonanţa socială deosebit de negativă a faptelor, respectiv de datele care caracterizează persoana fiecăruia dintre inculpaţi: fără antecedente penale, integraţi social şi familial.

În raport de aceste criterii, s-au aplicat inculpaţilor pedepse cu închisoarea orientate spre limita maximă prevăzută de lege.

La alegerea pedepselor complementare şi accesorii, curtea de apel a avut în vedere că săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţi, în condiţiile descrise mai sus, dovedeşte incompatibilitatea cu exerciţiul dreptului de a ocupa o funcţie electivă publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, respectiv o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public (prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen.).

Referitor la solicitarea Parchetului de a se constata că organizaţia, fără personalitate juridică pe teritoriul României, Q. şi Asociaţia "BB." - CIF x au caracter fascist, rasist şi xenofob, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr. 31/2002, republicată, constatându-se legal învestită şi competentă să soluţioneze această cerere, în temeiul dispoziţiilor art. 52 şi art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., curtea de apel, analizând actele şi lucrările dosarului, a observat că solicitarea Parchetului este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a), b) din O.U.G . nr. 31/2002, republicată, "prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezenta literă.

Prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înţelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit. a)".

Din această perspectivă, în cauza Vona c. Ungaria (Hotărârea din 9 decembrie 2013), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat următoarele:

"Crearea unui sentiment de nelinişte, în grupuri de cetăţeni, prin actul demonstrării verbale şi vizuale a puterii realizat prin marşuri de intimidare, ca prim pas în realizarea unei anumite viziuni asupra "legii şi ordinii" pe care vor să o instituie, îndreptăţesc autorităţile să ia măsuri preventive pentru a proteja democraţia împotriva celor ce ameninţă să submineze valorile fundamentale pe baza cărora o societate democratică funcţionează, fără a aştepta subminarea efectivă a acestor valori ori recurgerea la violenţă, statul având dreptul de a acţiona preventiv în cazul în care se stabileşte că o astfel de mişcare a început să ia măsuri concrete în viaţa publică, incompatibile cu standardele Convenţiei şi ale democraţiei."

Făcând aplicarea acestor consideraţii în speţa de faţă şi raportându-se la situaţia de fapt anterior expusă, curtea de apel a reţinut ca pertinentă concluzia procurorului în sensul că activităţile, acţiunile, manifestaţiile organizate şi/sau desfăşurate pe teritoriul României sub însemnele şi folosind simbolurile Q., au avut drept scop promovarea în comunităţile de etnici maghiari din zona Transilvaniei a unor idei, concepţii şi direcţii de acţiune naţionalist-extremiste, plasând organizaţia fără personalitate juridică pe teritoriul României, Q. şi Asociaţia paravan "BB." (SS. n.n.) în categoria organizaţiilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 31/2002, republicată.

Pe lângă mijloacele de probă anterior expuse, instanţa a avut în vedere şi alte elemente certe care conduc în mod rezonabil la această concluzie.

Astfel, în cursul anului 2014, pe pagina de TT. a Q. a fost postat un comunicat intitulat "Susţinere patriotică a Rusiei". În textul comunicatului au fost evidenţiate mesaje de susţinere la adresa separatiştilor pro-ruşi din Ucraina, dar şi de solidarizare:

"în contrast cu principiile liberale occidentale şi sub semnul dreptăţii, îi susţinem pe ruşii care luptă pentru libertatea lor! Afirmăm că Ucraina Subcarpatică nu este Ucraina, Pământul Secuiesc nu este România! Trebuie să devenim luptători pentru libertate şi să luptăm pentru independenţa noastră, ca vârf de lance al Estului!". Comunicatul este însoţit de două fotografii în care membrii Q., mascaţi şi înarmaţi încadrează câte un banner pe ale căror laturi se află drapelul rusesc şi drapelul secuiesc.

În data de 10 martie 2014, inculpatul B. împreună cu alţi membri ai Q., au fost implicaţi într-o confruntare violentă cu jandarmii aflaţi în dispozitivul de asigurare a ordinii publice, cu prilejul manifestaţiei pro-autonomiste desfăşurate sub egida "Zilei Libertăţii Secuilor" la Târgu Mureş.

"Noi În timp ce în discursul public, opozabil etnicilor români şi autorităţilor naţionale, prin cerinţa autonomiei Ţinutului Secuiesc s-ar urmări obţinerea unei autonomii administrative a regiunii în cadrul statului naţional unitar român, mesajul promovat în rândurile etnicilor maghiari, privitor la acelaşi subiect, este pe deplin sintetizat de discursul preşedintelui Consiliului Naţional al Secuilor din 6 ianuarie 2012 de la Târgu Mureş:

"Pe limba Europei secolului XXI, Autonomia Ţinutului Secuiesc exact asta înseamnă: statut naţional, independent, liber şi legal. Aceste cuvinte să fie motoul luptei noastre pentru autonomie." (rezultat percheziţie informatică - A.).

Acelaşi mesaj iredentist este promovat în cadrul taberelor organizate sub egida UU. prin vocea numitei VV., persoană indezirabilă pe teritoriul României în perioada 1994 - 1998: "A cere autonomia Ţinutului Secuiesc fără modificarea graniţelor înseamnă că maghiarii sunt de acord cu Tratatul de la Trianon".

Totodată, s-a remarcat faptul că, sub paravanul păstrării tradiţiilor şi culturii maghiare în rândul comunităţilor de etnici maghiari din România, manifestările culturale, comemorările, spectacolele de muzică şi poezie organizate de membrii Q. sau la care aceştia au participat conţin şi transmit un puternic mesaj antiromânesc.

Elocvent în acest sens este modul insistent, şicanator pentru autorităţile române, în care se omagiază memoria scriitorului maghiar EE. - condamnat la moarte în contumacie de Tribunalul Cluj în anul 1946 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 lit. c) rap. la art. 3 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 312/1945 (dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război constând în ordonarea sau săvârşirea de represiuni colective sau individuale din motive rasiale asupra populaţiei civile, actuala infracţiune prevăzută de art. 440 alin. (1) lit. a) din C. pen.) constând în aceea că, în septembrie 1940, a determinat prin instigare pe locotenentul ungur, pe nume WW., să aresteze şase locuitori din localitatea Sucutard, iar mai apoi să execute patru dintre aceştia (doi români şi două evreice) în localitatea Ţaga, respectiv a instigat şi provocat măcelul de la Mureşenii de Câmpie, când soldaţi unguri, conduşi de locotenentul XX., au ucis 11 persoane civile. Prin Decizia nr. 1761/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2008, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 35/2008 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată împotriva Sentinţei penale nr. 1/1946 pronunţată de Tribunalul Poporului Cluj.

În prezent, membrii Q. efectuează presiuni asupra autorităţilor locale pentru schimbarea denumirii parcului "YY." din Tg. Secuiesc în parcul "EE.", cu justificarea că "nu trebuie să ne fie frică, nu recunoaştem România, aşadar nici legile ei!". "Nu întâmplător am ales pe EE. deoarece pe lângă steaguri (secuieşti) pentru conducerea română el este al doilea spin, şi după moartea sa le este frică de el, noi putem să primim putere din cărţile scrise de el, ceea ce ne uneşte" (declaraţia lui ZZ., purtătorul de cuvânt al Q., din 20 iunie 2014 făcută pe fondul protestelor organizate la Târgu Secuiesc împotriva deciziei Curţii de Apel Braşov prin care arborarea steagului secuiesc în spaţii publice a fost declarată ilegală).

De asemenea, la invitaţia inculpatului B., formaţia de muzică rock "AA." (interzisă în Slovacia) a concertat în repetate rânduri cu prilejul diferitelor evenimente destinate exclusiv etnicilor maghiari, organizate de Q.. Solistul acestei formaţii, AAA., a fost trimis în judecată la finele anului 2015 pentru săvârşirea infracţiunii de "promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război sau promovarea, în public, de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe". În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în mod sistematic, dar în special cu ocazia concertului susţinut la Miercurea Ciuc în data de 6 iunie 2014, prin inserarea ideilor ultranaţionaliste şi antiromâneşti în versurile cântecelor, dar şi prin dialogul solist-public, a indus o stare de surescitare a auditoriului, care creează în mentalul colectiv (compus în majoritatea din tineri maghiari) sentimente revanşarde, fiind astfel uşor de speculat ideile revizionist-separatiste prin chemări repetate la luptă ale maghiarilor (secuilor) pentru redobândirea teritoriilor pierdute, după modelul Peninsulei Crimeea, dar şi prin luptă armată, negarea actualei ordini constituţionale prin contestarea vehementă a prevederilor Tratatului de pace de la Trianon din anul 1920, jignirea românilor consideraţi "cotropitori" şi "opincari", scandarea sloganului "Ţinutul Secuiesc nu e România", etc.

Însăşi denumirea Q. are conotaţii revizioniste întrucât "cele 64 de Comitate" reprezintă teritoriile care au aparţinut "Sfintei Coroane a Ungariei" înainte de Tratatul de la Trianon (1920), între acestea figurând şi regiuni din România: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Ciuc, Cluj, Covasna, Făgăraş, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Odorhei, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Târnava Mică, Târnava Mare, Timiş şi Turda.

Curtea de apel a mai constatat că, prin intermediul Asociaţiei SS. - organizaţie paravan pentru Q.) al cărei preşedinte este B., se colectează contribuţiile voluntare de 2% din impozitul pe venitul anual al etnicilor maghiari şi se finanţează activităţile/acţiunile/manifestaţiile desfăşurate pe teritoriul României în numele şi pe seama, respectiv prin folosirea însemnelor şi simbolurilor Q., menite a face cunoscute şi promova în public, prin propagandă, dezideratele Mişcării.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 52 C. proc. pen., s-a constatat că organizaţia, fără personalitate juridică pe teritoriul României, Q. şi Asociaţia "BB." - CIF x au caracter fascist, rasist şi xenofob, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G . nr. 31/2002, republicată.

De asemenea, s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. a bunurilor care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 din O.U.G nr. 31/2002.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi inculpaţii A. şi B..

Prin Decizia penală nr. 172/A din 4 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva Sentinţei penale nr. 67/F din data de 7 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

I. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei de "Atentat contra unei colectivităţi" în forma tentativei, săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, reţinută în sarcina inculpatului A., din infracţiunea prevăzută de art. 34 rap. la art. 32 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 402 din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004.

În baza art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004 a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen. a scăzut din pedeapsa principală aplicată durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, începând de la data de 1 decembrie 2015 până la data de 6 noiembrie 2016.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat inculpatul A. pentru tentativă la infracţiunea de "Nerespectarea regimului materiilor explozive", săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, prevăzută de art. 34 rap. la art. 32 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 346 alin. (3) din C. pen.

II. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei de instigare la "Atentat contra unei colectivităţi", săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, reţinută în sarcina inculpatului B., din infracţiunea prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 402 din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004.

În baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004 a condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen. a scăzut din pedeapsa principală aplicată durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, începând de la data de 30 decembrie 2015 până la data de 6 noiembrie 2016.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat inculpatul B. pentru instigare la infracţiunea de "Nerespectarea regimului materiilor explozive", săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 346 alin. (3) din C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale, care nu contravin prezentei decizii.

III. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 67/F din data de 7 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

IV. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului procurorului au rămas în sarcina statului.

A obligat apelanţii inculpaţi A. şi B. la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru cei doi inculpaţi, în sumă de câte 250 RON, s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară s-a plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a constatat, în esenţă, că sub aspectele esenţiale ale cauzei - circumstanţe spaţio-temporale, participanţi, conţinut al discuţiilor cu semnificaţie penală - instanţa de fond a reţinut o stare de fapt pe deplin concordantă elementelor ce rezultă din probatoriu.

Această stare de fapt constă în aceea că, la data de 10 octombrie 2015, la sediul SC HH. SRL situat în localitatea Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, s-a desfăşurat o şedinţă restrânsă a membrilor organizaţiei intitulate Q., la care a participat un număr redus de persoane (iniţial şapte, ulterior cinci membri, respectiv inculpaţii B. şi A., alături de numiţii CC., JJ. şi II.).

Cu acest prilej, pe fondul creionării acţiunilor pe care, în acord cu obiectivul declarat al Mişcării, membrii acesteia urmau a le desfăşura cu ocazia manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, după plecarea a doi dintre participanţi, inculpatul B. - preşedintele Q. - a avansat ideea amplasării de către membrii Mişcării şi detonării într-un loc public, la data de 1 decembrie 2015, în localitatea Târgu Secuiesc, a unor materiale pirotehnice.

În acest sens, B. i-a solicitat coinculpatului A. informaţii privind posibilitatea amplasării unor petarde în locurile publice unde urmau se a se întruni etnicii români, discuţiile pe această temă evoluând, progresiv, de la ideea amplasării unei petarde, însoţită de un cronometru, într-un tufiş sau copac, la aceea a montării a aproximativ 20 de bucăţi în jurul unei statui şi, în final, a aprinderii simultane a petardelor amplasate în mai multe locuri, cu ajutorul unui dispozitiv electronic. Interpelarea directă a inculpatului A., de către preşedintele organizaţiei, cu privire la aceste opţiuni a fost motivată de pregătirea de specialitate a celui dintâi în domeniul electronicii, A. fiind de profesie tehnician electrician şi posedând, prin urmare, cunoştinţele necesare conceperii şi punerii în executare a planului infracţional.

Înalta Curte a reţinut că, date fiind, pe de o parte, autoritatea pe care funcţia de conducere în cadrul organizaţiei i-o conferea inculpatului B. în raporturile cu ceilalţi membri, iar, pe de altă parte, similaritatea convingerilor şi obiectivelor urmărite de aceştia, propunerea acestui inculpat a fost însuşită de A. care, pe durata întâlnirii din data de 10 octombrie 2015, a expus sau cenzurat diferite scenarii privind amplasarea "petardelor" într-un loc public, iar ulterior acestei întâlniri, a procurat materialele pirotehnice şi instrumentele necesare confecţionării unui dispozitiv exploziv improvizat.

Astfel, în intervalul de timp 16 - 20 noiembrie 2015, inculpatul A. a achiziţionat, de la SC OO. SRL Timişoara, un număr de 410 bucăţi articole pirotehnice FP3, încadrate în categoria a 3-a de risc, ambalate în 20 de cutii a câte 20 de bucăţi sigilate în ţiplă, în seturi a câte 5 bucăţi, plus 2 ţiple a câte 5 bucăţi (conţinând cantitatea totală de 0,779 kg amestec exploziv de substanţe) şi, respectiv, câte 2 seturi de articole pirotehnice cod QQ., cod JFS 1/W, cod SM 9817 şi cod PS 3213-16, încadrate în categoria a 2-a de risc (conţinând cantitatea totală de 0,767 kg amestec exploziv de substanţe).

O parte a acestei cantităţi de materiale pirotehnice a fost identificată la sediul SC HH. SRL, iar o altă parte - la locuinţa numitului PP., angajat al societăţii anterior menţionate, căruia inculpatul A. i-a încredinţat-o spre păstrare.

Percheziţiile efectuate, la data de 30 noiembrie 2015, la sediul societăţii administrate de cel din urmă inculpat şi la domiciliul acestuia au condus şi la identificarea a 5 telefoane mobile şi a 10 cartele SIM, din care două fuseseră debitate prin decuparea marginilor din plastic pe care se găseau inscripţionate seriile de identificare, precum şi a unui dispozitiv de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electrice de 12 V care, deşi programat într-un modul ce permitea alegerea unor scenarii de joc airsoft (joc practicat de A.), putea fi utilizat ca dispozitiv de iniţiere a unor materii explozive.

Pe parcursul lunii noiembrie 2015, inculpatul A. a achiziţionat, totodată, un telefon mobil de pe site-ul "rezistenttelefon.ro", restituit, ulterior, furnizorului pentru nerespectarea parametrilor de calitate.

În intervalul de timp 20 - 23 noiembrie 2015, inculpatul a accesat site-uri care prezentau modul de fabricare a unor "stink bombs" - bombe urât mirositoare utilizate de forţele de ordine din Statele Unite ale Americii pentru restabilirea ordinii publice în zonele de conflict.

Cu privire la data întâlnirii desfăşurate la sediul SC HH. SRL Înalta Curte a reţinut că apelanţii-inculpaţi B. şi A. au susţinut că discuţia, a cărei înregistrare audio a fost pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală de către colaboratorul "MM." (nume de cod) - discuţie ce marchează consumarea actului de exteriorizare a hotărârii infracţionale şi de determinare la săvârşirea infracţiunii - a avut loc la o dată ulterioară celei de 10 octombrie 2015, indicată, iniţial, de primul dintre inculpaţi ca fiind 13 octombrie 2015, dar, în final, neasumată explicit şi concordant de către participanţii procesuali.

Raportându-se la exigenţele art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că probe directe, cu caracter obiectiv, cum ar fi înregistrarea dialogului ambiental realizată de colaborator, declaraţiile unor participanţi nemijlociţi la evenimentele critice - JJ. şi A. - şi înregistrările convorbirilor telefonice purtate, ulterior comiterii faptei, de B. cu persoane din cercul său relaţional relevă explicit sau, după caz, implicit, că întâlnirea ce a marcat luarea hotărârii de producere şi amplasare a unui dispozitiv exploziv improvizat a avut loc la data de 10 octombrie 2015.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că înregistrarea dialogului purtat la sediul societăţii administrate de inculpatul A. şi pusă la dispoziţia acuzării de către colaboratorul cu nume de cod "MM." nu este afectată de vicii de legalitate care să fi fost constatate şi valorificate în camera preliminară.

Astfel, s-a reţinut că această înregistrare, a cărei administrare în procesul penal este permisă de dispoziţiile art. 139 alin. (3) din C. proc. pen., demonstrează, prin conţinut, atât data la care s-a purtat discuţia analizată, cât şi prezenţa ambilor apelanţi inculpaţi la această întâlnire, împrejurare pe care, în sine, nici B. şi nici A. nu au negat-o. Din punct de vedere al valorii probatorii, înregistrarea supusă analizei reprezintă o probă directă, credibilă şi fiabilă, care, coroborată cu declaraţiile martorului JJ., demonstrează cu certitudine momentul de timp la care a debutat activitatea infracţională şi rolul fiecăruia dintre inculpaţi.

S-a apreciat că susţinerea inculpatului A. privind imposibilitatea reţinerii certe a datei desfăşurării întâlnirii în absenţa suportului original pe care s-ar fi înregistrat discuţiile este neîntemeiată, de vreme ce nu suportul optic în sine - ca instrument - are aptitudinea de a face o astfel de dovadă, ci conţinutul discuţiilor înregistrate pe acesta.

În fine, Înalta Curte a considerat necesar să sublinieze că, în condiţiile în care inculpaţii nu au negat două aspecte obiective esenţiale, şi anume existenţa întâlnirii descrise şi participarea lor directă la aceasta, în formula reţinută de acuzare, asumându-şi, aşa cum se va demonstra în continuare, inclusiv afirmaţiile ce le sunt atribuite, o ipotetică desfăşurare a acestei întâlniri la o dată diferită, dar plasată tot anterior actelor de achiziţionare de materiale pirotehnice, nu ar avea, eo ipso, o minimă influenţă asupra existenţei şi caracterului penal al faptelor imputate.

În acord cu exigenţele art. 317 din C. proc. pen., obiectului judecăţii îi este subordonată activitatea obiectivă, concretizată în manifestările active ale unei persoane determinate în realitatea faptică, manifestări care, odată dovedită existenţa lor în conţinutul faptic identic celui pretins de acuzare, îşi păstrează caracterul de obiect al judecăţii, chiar dacă data comiterii nu a fost stabilită cu precizie. Altfel spus, odată demonstrat că o conduită ilicită imputată prin rechizitoriu a fost adoptată într-o formă factuală identică celei reţinute de acuzare, de persoana faţă de care se exercită acţiunea penală, o eventuală neconcordanţă referitoare exclusiv la data la care s-ar fi realizat activitatea penală nu are, în sine, semnificaţia unei "modificări a obiectului judecăţii".

Factorul timp poate avea relevanţă în clarificarea împrejurărilor cauzei fie atunci când el implică o verificare a alibiului acuzatului (şi presupune verificări de fapt cu privire la acest alibi), fie atunci când, fiind inclus în conţinutul constitutiv sau în cel calificat al unei infracţiuni, identificarea sa cât mai exactă are efecte în planul antrenării răspunderii penale.

Considerentele anterior expuse au, în speţă, doar valoarea unor argumente de principiu, întrucât identificarea datei de 10 octombrie 2015 ca fiind cea la care a avut loc întâlnirea critică s-a realizat pe baza unor probe certe, alibiul inculpatului B. sub acest aspect nefiind confirmat de probe fiabile, credibile, astfel că Înalta Curte a conchis că apărările inculpaţilor sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Cu privire la activităţile concret desfăşurate de inculpaţii B. şi A. la sediul SC HH. SRL, s-a reţinut că prezenţa celor doi inculpaţi în locaţia evocată şi implicarea ambilor în discuţiile având ca temă amplasarea unor materiale pirotehnice într-un loc public, la data de 1 decembrie 2015, reprezintă împrejurări de fapt necontestate de apelanţi.

Sub rezerva exprimată de B. în privinţa datei la care ar fi avut loc întâlnirea, atât acesta, cât şi A. au recunoscut în mod constant că au participat la întâlnirea desfăşurată la sediul societăţii menţionate şi au discutat posibilitatea de a achiziţiona materiale pirotehnice, de a confecţiona din acestea un dispozitiv exploziv şi de a-l amplasa în apropierea locului unde urma a se desfăşura parada militară.

Poziţia apărării se rezumă, în esenţă, la invocarea caracterului neserios al afirmaţiilor făcute cu prilejul întâlnirii analizate, afirmaţii menite, în opinia inculpaţilor, să testeze eventuala interceptare a discuţiilor de către autorităţi şi reacţia acestora din urmă în faţa unui scenariu de tipul celui abordat "în glumă".

Similar primei instanţe, Înalta Curte nu a identificat vreun argument obiectiv, care să susţină în mod credibil teza abordării jocandi causa a subiectului amplasării unor materiale pirotehnice interzise la deţinere într-un spaţiu public, la o dată şi într-o locaţie în care se estima că numărul de etnici români prezenţi va fi semnificativ.

Astfel, Înalta Curte a constatat că, evaluate atât individual, cât şi corelat cu întrebările/susţinerile ce le preced sau succed, afirmaţiile inculpaţilor au un conţinut neechivoc, apt a confirma eo ipso, în mod indubitabil, că subiectul abordat de cei doi inculpaţi a fost cel pretins de acuzare.

Chiar dacă, în redarea scrisă a dialogului, sunt evidenţiate reacţiile amuzate ale unora dintre participanţi (cum este cazul, de exemplu, al reacţiilor avute de fratele inculpatului B., consemnate la paginile 30, respectiv, 33 ale notei de redare), acestea sunt izolate şi punctuale, insuficiente, prin urmare, pentru a susţine credibil ipoteza glumei, susţinută de apărare.

Prin opoziţie, s-a apreciat că durata şi consistenţa discuţiilor purtate pe tema amplasării unui dispozitiv exploziv, diferitele scenarii creionate şi amplificarea lor progresivă odată cu evoluţia discuţiilor, sunt împrejurări de fapt certe, evidenţiate neechivoc de înregistrarea analizată şi care confirmă faptul că propunerea inculpatului B. a fost discutată şi dezvoltată în conţinut de cei prezenţi. În mod particular, inculpatul A. a fost cel care a oferit soluţiile tehnice necesare pentru punerea în executare a scenariului conceput şi a cenzurat, din aceeaşi perspectivă tehnico-practică, unele dintre variantele vehiculate, împrejurare de natură a confirma faptul că pregătirea sa de specialitate a constituit motivul hotărâtor pentru care coinculpatul i s-a adresat direct încă din debutul discuţiei "Isti, n-am putea pune o petardă?" şi l-a determinat să îşi asume, în final, achiziţionarea materialelor pirotehnice necesare.

Contrar susţinerilor apărării, s-a reţinut că nu există dubii cu privire la autorii afirmaţiilor incriminate.

Identificarea persoanelor menţionate în nota traducătorului cu apelativul "BBB. 1" şi, respectiv, "BBB. 3" nu s-a realizat de către interpretul care a procedat la traducerea discuţiilor verbale înregistrate (a cărui activitate s-a rezumat la traducerea afirmaţiilor făcute de participanţi), ci a fost rezultatul unei analize coroborate a probatoriului, efectuată de procuror atât prin raportare la declaraţiile martorului JJ., cât şi la restul probatoriilor, analiză al cărei rezultat a fost consemnat în cuprinsul procesului-verbal din data de 20 ianuarie 2016.

În declaraţiile date, inculpatul A. nu a contestat, de altfel, că afirmaţiile ce îi sunt atribuite i-ar aparţine, invocând exclusiv caracterul neserios al acestora. În plus, interpelat în apel, acest inculpat a afirmat explicit că a ascultat înregistrarea dialogului ambiental din data de 10 octombrie 2015 şi a constatat că sunt perceptibile auditiv zgomote sau afirmaţii real făcute de participanţi, confirmând astfel, o dată în plus, fiabilitatea mijlocului de probă.

O poziţie similară a avut şi inculpatul B. care, în declaraţiile date în faza de urmărire penală, în prezenţa apărătorului ales (relevantă, în mod particular, fiind declaraţia din data de 27 aprilie 2016), a precizat că discuţiile analizate s-au purtat în glumă, fiecare dintre cei prezenţi venind cu o idee, una dintre acestea fiind "aceea de a pune petarde într-o cutie de pizza pe care s-o plaseze într-un coş de gunoi sau un tufiş".

O poziţie asemănătoare a manifestat inculpatul şi în primă instanţă, în apel negând, însă, afirmaţiile făcute, fără o minimă justificare obiectivă ("nu am folosit termenul pizza cu alt înţeles decât cel obişnuit", "nu s-au purtat discuţii în glumă despre o explozie la Târgu Secuiesc").

Înalta Curte a calificat declaraţiile date în apel ca fiind esenţial orientate spre susţinerea strategiei apărării referitoare la pretinsa incertitudine ce ar plana asupra înregistrării ca mijloc de probă şi, din această perspectivă, a apreciat aceste declaraţii ca nefiind apte să reflecte adevărul şi să servească la lămurirea împrejurărilor relevante în cauză.

În condiţiile în care conţinutul propriu zis, obiectiv, al afirmaţiilor incriminate nu a fost contestat, inculpaţii vehiculând doar ideea caracterului neserios al acestora, s-a reţinut că este incontestabil că ambii şi-au asumat, fie constant şi explicit (cum este cazul inculpatului A.), fie doar implicit (cum este cazul coinculpatului) afirmaţiile atribuite, încercând numai să confere acestora o conotaţie diferită de cea atribuită de organul de urmărire penală, mai puţin incriminatoare.

Poziţia inculpaţilor a survenit în contextul în care ambii au avut acces nemijlocit la conţinutul înregistrării şi au avut posibilitatea de a o asculta şi a identifica acele pasaje ce ar fi ridicat eventuale suspiciuni, legitimând, în mod obiectiv, un demers procedural de tipul expertizei vocii şi vorbirii. Sub acest aspect, în cazul lui B., face trimitere la convorbirile purtate de acesta cu CCC. la data de 23 noiembrie 2016, respectiv cu posesorul postului telefonic x la data de 29 noiembrie 2016 (discuţii interceptate în baza mandatului nr. x/04.07.2016 emis de Înalta Curte), din care rezultă fără echivoc faptul că apelantul-inculpat a ascultat şi înţeles conţinutul înregistrării în discuţie.

Înalta Curte a constatat că nici eventualele erori pretins strecurate în traducerea unor nume sau denumiri indicate de traducător şi nici apărările inculpaţilor cu privire la poziţia lor subiectivă (ce va fi analizată în cele ce succed) nu modifică în substanţă două elemente obiective, şi anume termenii folosiţi şi înţelesul lor neechivoc.

În aceste coordonate probatorii, notând şi faptul că, în ambele grade de jurisdicţie, ambii inculpaţi au evitat în mod constant să indice - punctual şi explicit - afirmaţiile regăsite în înregistrare, ce ar ridica, în opinia lor, suspiciuni cu privire la autorul real sau, cel puţin, intervalele în care s-ar regăsi astfel de elemente, Înalta Curte a apreciat că nu există date obiective, care să ridice în mod rezonabil dubii asupra autenticităţii înregistrării, fie în ansamblul său, fie în segmentele edificatoare pentru corelaţia realizată de acuzare între anumiţi vorbitori şi afirmaţiile atribuite acestora.

Tocmai de aceea, s-a considerat că efectuarea unei expertize criminalistice orientate spre cenzurarea generică a modului de identificare a unor vorbitori care nu au contestat, în conţinut, afirmaţiile ce le sunt atribuite, nu îndeplineşte cerinţele de relevanţă şi utilitate prevăzute de art. 100 alin. (4) lit. a), b) din C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 172 alin. (1) din C. proc. pen., efectuarea unei expertize criminalistice este condiţionată, în principiu, de constatarea prealabilă a caracterului necesar al opiniei unui expert pentru clarificarea anumitor împrejurări ale cauzei, exigenţă care, în speţă, ar fi fost îndeplinită numai grefată pe premisa reţinerii eventualei insuficienţe a materialului probator pentru demonstrarea identităţii afirmaţiilor incriminate.

O atare constatare nu a intervenit în cauză, în condiţiile în care întregul probatoriu, grefat pe audieri de persoane, supus liberei aprecieri a organului judiciar, în condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., a relevat concordant aspectul analizat şi a clarificat pe deplin faptul că apelanţii inculpaţi au făcut afirmaţiile analizate, pe care, de altfel, nu le-au contestat în substanţă.

Aşadar, s-a apreciat că demersul inculpaţilor, astfel determinat, demonstrează dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul B. a fost cel care a conceput şi transmis ideea realizării şi amplasării unui dispozitiv exploziv, iar inculpatul A. a fost cel care, receptând propunerea, şi-a asumat în mod efectiv punerea sa în practică.

Susţinerea celui dintâi apelant, în sensul că activitatea de determinare ce îi este imputată nu ar realiza condiţiile unei instigări pe relaţia cu A., deoarece discuţiile incriminate ar fi implicat şi participarea altor persoane, este neîntemeiată. Aşa cum s-a demonstrat în precedent, persoana interpelată direct, încă din debutul discuţiei, cu privire la posibilitatea amplasării unor petarde, a fost inculpatul A., element ce confirmă realizarea cerinţei unei instigări individuale, realizată faţă de o persoană determinată, identificabilă şi realizarea condiţiilor proprii formei de participaţie prevăzute de art. 47 din C. pen.

Faptul că, pe durata discuţiilor, B. s-a adresat şi celorlalţi participanţi, utilizând formule plurale ("să va gândiţi cum s-ar putea face", "eu zic că înainte să muşcaţi o bucată mare trebuie să vedeţi cum se poate muşca o felie") nu modifică substanţial concluzia anterior enunţată, de vreme ce probatoriul administrat nu a demonstrat că acţiunea inculpatului-instigator ar fi avut ca efect şi însuşirea propunerii sale de către ceilalţi participanţi la discuţie şi, implicit, determinarea acestora să se implice direct în activitatea ilicită.

În schimb, în cazul inculpatului A., reuşita activităţii de determinare a fost relevată de acţiunile sale ulterioare, întreprinse subsecvent şi în baza discuţiilor avute la sediul SC HH. SRL, astfel cum se va analiza în cele ce succed.

Cu privire la activităţile ulterioare întâlnirii din sediul SC HH. SRL, concretizate în procurarea mijloacelor şi instrumentelor necesare punerii în executare a rezoluţiei de concepere şi amplasare a unui dispozitiv exploziv, Înalta Curte a reţinut că achiziţiile de materiale pirotehnice efectuate de inculpatul A. în intervalul 16 - 20 noiembrie 2015, respectiv 410 bucăţi articole pirotehnice FP3, încadrate în categoria a 3-a de risc, câte 2 seturi de articole pirotehnice cod QQ., cod JFS 1/W, cod SM 9817 şi cod PS 3213-16, încadrate în categoria a 2-a de risc, corelate cu deţinerea la domiciliu, în aceeaşi perioadă, a dispozitivului de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electrice, la fel ca şi accesarea, în perioada 20 - 23 noiembrie 2015, a unor site-uri care prezentau modul de fabricare a unor "stink bombs" reprezintă împrejurări cert stabilite de către instanţa de fond, necontestate în al doilea grad de jurisdicţie.

Inculpatul A. a recunoscut constant desfăşurarea activităţilor anterior menţionate, poziţia sa rezumându-se, în esenţă, la negarea exclusiv a scopului urmărit, ce ar fi constat, din perspectiva apărării, în utilizarea materialelor pirotehnice la festivităţile prilejuite de celebrarea Anului Nou, respectiv, la practicarea jocului de tip airsoft.

Înalta Curte a notat, sub un prim aspect, că efectuarea anterioară, de către acelaşi inculpat, a unor achiziţii de materiale pirotehnice de la SC OO. SRL nu are o relevanţă particulară în cauză, de vreme ce este neîndoielnic demonstrat că, subsecvent întâlnirii din data de 10 octombrie 2015, A. a avut iniţiativa procurării unei cantităţi semnificative de materiale pirotehnice de tip FP3, interzise la deţinere. Din această perspectivă, achiziţiile precedente pot fi caracterizate ca factori favorizanţi ai demersului incriminat, apţi a facilita inculpatului identificarea rapidă a unui furnizor de materiale pirotehnice şi relaţionarea directă cu acesta.

Inculpatul A. a fost cel care a contactat firma vânzătoare şi a solicitat livrarea materialelor pirotehnice incluse în categoriile 2 şi 3 de risc, împrejurare demonstrată fără echivoc de schimbul de mesaje avut de acesta cu martorul NN., reflectat în capturile de ecran înregistrate în baza mandatului nr. x/22.10.2015 emis de Înalta Curte (declasificat) - filele x/volum 1, dosar apel.

În al doilea rând, s-a constatat că indiferent de măsura în care inculpatul utilizase sau nu, în trecut, astfel de materiale pirotehnice la jocurile de tip airsoft, destinaţia materialelor concret achiziţionate în luna noiembrie 2015 a fost cu certitudine una diferită, astfel cum rezultă din evaluarea întregului probatoriu administrat.

Astfel, s-a reţinut că nu există elemente obiective care să coroboreze afirmaţiile inculpatului A. cu privire la destinaţia pretinsă a petardelor, în condiţiile în care martorul JJ. - practicant al aceluiaşi tip de joc airsoft - a afirmat explicit că petardele "care ar putea răni participanţii" nu erau folosite la jocul de airsoft (declaraţie din data de 8 decembrie 2017).

În schimb, faptul că atât materialele pirotehnice variate, achiziţionate în luna noiembrie 2015, cât şi încercările inculpatului A. de a obţine informaţii din mediul on-line, cu privire la modalitatea de fabricare a unor bombe urât mirositoare, erau destinate şi orientate spre fabricarea unui dispozitiv exploziv improvizat, rezultă din conţinutul univoc al discuţiilor purtate la 10 octombrie 2015, coroborate cu propriile afirmaţii făcute de A. în convorbirea telefonică purtată la data de 20 noiembrie 2015, orele 11:54:57 cu persoana aflată la postul telefonic x, convorbire valorificată probator şi de către prima instanţă.

În acelaşi sens, s-a reţinut că sunt şi declaraţiile martorului JJ. care, cu ocazia ascultării sale în apel, a precizat că a discutat cu inculpatul B. pe software-ul gratuit DDD., ulterior întâlnirii din 10 octombrie 2015, inculpatul dorind să afle detalii despre stadiul în care se află procesul de confecţionare a dispozitivului exploziv (denumit conspirativ "pizza") şi solicitându-i martorului să discute, în acest sens, cu A.. Acest din urmă inculpat a admis, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, existenţa unei încercări a martorului JJ. de a afla informaţii despre stadiul în care se afla procesul de fabricare a "pizzei", arătând că a replicat martorului "eşti prost", fără a-i cere detalii despre motivul acestei atitudini, întrucât "nu l-a luat în serios".

Înalta Curte a notat că reticenţa inculpatului A. în a aborda deschis, faţă de JJ., subiectul fabricării dispozitivului exploziv pare a fi motivată mai degrabă de o anumită precauţie a celui dintâi în raporturile cu martorul, decât de necunoaşterea sau respingerea subiectului abordat, de vreme ce, în convorbirea din data de 20 noiembrie 2015 anterior evocată, inculpatul a devoalat interlocutorului, din proprie iniţiativă, intenţia de desfăşurare a unui tip de demers insolit în practica Mişcării, chiar dacă nespecificat expres.

În fine, s-a notat că interesul nedisimulat al inculpatului B. pentru posibila deţinere, de către organele judiciare, a unor informaţii privind confecţionarea dispozitivului exploziv improvizat şi, implicit, caracterul familiar al subiectului pentru inculpatul anterior nominalizat rezultă cu evidenţă din înregistrările a trei convorbiri telefonice purtate de acesta cu martorul II. la data de 30 noiembrie 2015, orele 19:10:40, 19:36:44 şi respectiv, 19:44:57.

În continuare, s-a reţinut că elementele ce rezultă din ansamblul acestor mijloace de probă demonstrează, în primul rând, caracterul nereal al susţinerilor inculpatului B. în apel, referitoare la pretinsa utilizare a termenului "pizza" cu înţelesul său obişnuit, de produs alimentar.

În al doilea rând, ele pun în lumină aparenta limitare a celor implicaţi efectiv în demersurile ilicite, iniţiate la 10 octombrie 2015, la persoana inculpatului B. (aflat în afara teritoriului ţării, dar evident informat asupra subiectului şi interesat de evoluţia sa) şi la cea a lui A. (al cărui interesul actual în punerea în executare a planului infracţional creionat rezultă din convorbirea purtată la 20 noiembrie 2015, anterior evocată).

În fine, afirmaţiile inculpatului şi replicile interlocutorului său în cele trei convorbiri anterior analizate susţin concluzia, desprinsă şi din restul probatoriului, că ideea producerii dispozitivului exploziv, lansată de B. şi împărtăşită de A., s-a materializat în acţiuni concrete de procurare a mijloacelor necesare, acţiuni de care B. (spre deosebire de martorul II.) era pe deplin conştient şi a căror posibilă devoalare i-au stârnit îngrijorarea, nedisimulată în conversaţiile supuse interpretării.

Deşi are valoarea unei prezumţii, o atare concluzie referitoare la destinaţia demersurilor efectuate de A., se bazează pe fapte obiective, demonstrate cu certitudine şi necontestate în substanţă de către inculpaţii care au avut posibilitatea să combată eventuala lor lipsă de relevanţă informativă şi să îşi exercite apărarea.

Valorificarea probatorie a unei atare prezumţii nu contravine dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la prezumţia de nevinovăţie menţionată în art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană, deoarece, în jurisprudenţa instanţei europene de contencios al drepturilor omului, s-a subliniat că dreptul persoanei de a fi prezumată nevinovată şi de a obliga acuzarea să suporte sarcina probei nu are caracter absolut, "... întrucât orice sistem juridic operează cu prezumţii de fapt sau de drept, la care convenţia nu se opune în principiu atâta timp cât statele contractante nu încalcă anumite limite, ţinând seama de gravitatea mizei şi respectând dreptul la apărare". (CEDO, cauza Phillips împotriva Regatului Unit, hotărârea din data de 5 iulie 2001 şi cauza Salabiaku împotriva Franţei, Hotărârea din 7 octombrie 1988).

În fine, s-a reţinut că aceleaşi elemente faptice conduc la o concluzie contrară celei formulate în primul grad de jurisdicţie, cu privire la natura dispozitivului ce urma a fi fabricat şi utilizat. Toate variantele vehiculate cu ocazia întâlnirii din data de 10 octombrie 2015 s-au grefat nu pe scenariul aprinderii materialelor pirotehnice în forma lor standardizată, ci pe acela al alăturării petardelor şi al aprinderii lor cu ajutorul unui mijloc de iniţiere - cronometru, telefon mobil sau un dispozitiv electronic.

Dacă probatoriul administrat este insuficient pentru identificarea precisă, lipsită de orice echivoc, a tipului de dispozitiv ce urma a fi concret fabricat şi, implicit, a consecinţelor utilizării sale în prezenţa mai multor persoane (o atare împrejurare urmând a fi valorificată la încadrarea juridică a faptei), el fundamentează, în schimb, în mod consistent şi sigur, acuzaţia că inculpaţii au intenţionat să confecţioneze şi să amplaseze un dispozitiv exploziv, în a cărui componenţă intrau, cel puţin, materia explozivă conţinută de petarde de tip FP 2 şi FP 3 şi un mijloc de iniţiere, reprezentat de unul din dispozitivele anterior enumerate, iar nu, aşa cum eronat s-a reţinut prin sentinţă, exclusiv de dispozitivul de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electronice utilizat la jocul de airsoft.

Sub acest din urmă aspect, concluzia instanţei de fond este infirmată de probatoriul administrat, astfel cum a fost evaluat în considerentele prezentei decizii.

Cu privire la poziţia psihică a inculpaţilor şi scopul urmărit prin actele planificate la sediul SC HH. SRL, Înalta Curte a constatat că poziţia psihică a inculpaţilor faţă de subiectul abordat cu ocazia discuţiilor din 10 octombrie 2015 poate fi decelată numai prin evaluarea conjugată a afirmaţiilor făcute şi a actelor întreprinse de aceştia subsecvent acestei întâlniri, toate privite în contextul necesar al calităţii în care ambii inculpaţi au acţionat - membri ai Q. - al obiectivelor urmărite de Mişcare şi al încărcăturii simbolice a datei la care acţiunea planificată urma se consuma.

Fiind un element de ordin subiectiv, nereflectată direct în manifestările obiective, materiale, cu semnificaţie penală, poziţia psihică a unei persoane faţă de faptă şi urmările sale poate fi dedusă din analiza coroborată a conduitei subsumabile verbum regens şi, mai ales, a acţiunilor sau afirmaţiilor ce au precedat sau succedat acestei conduite. Atunci când activitatea circumscrisă elementului material al infracţiunii nu are aptitudinea de a devoala, prin ea însăşi, atitudinea psihică a autorului, faptele sau împrejurările conexe acestei activităţi sunt elemente utile în silogismul orientat spre clarificarea aspectului subiectiv.

În acest sens, Înalta Curte a reiterat, sub un prim aspect, că scenariile vehiculate în discuţiile purtate de cei doi inculpaţi, alături de alţi membri ai Mişcării, la data şi momentele critice, au avut un subiect comun unic - amplasarea şi detonarea într-un loc public a unor materiale pirotehnice, fie în forma lor constructivă, fie prin alăturarea acestora ("legare"), în toate situaţiile prin utilizarea unui mijloc de iniţiere - telefon mobil, fitil sau dispozitiv electronic.

Abordarea unor scenarii de acest tip într-un context marcat atât de preconizata organizare a unor manifestaţii menite să celebreze, la Târgu Secuiesc, Ziua Naţională a României, cât şi de nemulţumirea crescândă a membrilor Mişcării faţă de o atare posibilitate, corelată cu intenţia liderilor organizaţiei de a-şi manifesta nemulţumirea în forme mai categorice, apte a spori vizibilitatea organizaţiei pe plan intern sau extern, demonstrează faptul că atitudinea subiectivă a participanţilor nu a fost nicidecum una caracteristică intenţiei de a glumi.

Demersul iniţiat de inculpaţi la data de 10 octombrie 2015 s-a înscris, dimpotrivă, în tendinţa de certă radicalizare a activităţii membrilor Q., susţinută de preşedintele organizaţiei, B., şi ilustrată de înregistrarea discuţiilor purtate de inculpatul menţionat, II., JJ., CC. şi ZZ. cu numitul RR. la data de 19 august 2015, în localitatea Mădăraş, discuţie interceptată în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x din 9 martie 2015, declasificat.

Limitându-se la a face trimitere la considerentele sentinţei, sub acest aspect, Înalta Curte a subliniat că dialogul purtat cu posibilul autor al unei lucrări dedicate prezentării unor tehnici de luptă teroriste ("Manualul luptătorului maghiar pentru libertate") pune în lumină disponibilitatea inculpatului B. de a recurge la acţiuni violente de amploare, de tipul aruncării în aer a unor conducte de gaze. Afirmaţiile inculpatului cu următorul conţinut "Ar trebui să o aruncăm în aer tocmai în ziua de Crăciun " (n.r conducta de gaze care trece pe lângă Târgu Secuiesc), "Atunci ţinem legătura neapărat. Şi ne gândim la aceste lucruri. Vom detona ceva, mai devreme sau mai târziu", corelate cu încercarea ulterioară de popularizare a metodelor propuse de RR. în rândul membrilor prezenţi la întâlnirea din 10 octombrie 2015 (pag. 2 - 4 ale notei de redare) infirmă susţinerile inculpatului referitoare la pretinsa dezaprobare a metodelor distructive propuse de RR. şi ipotetica distanţare de acesta.

În al doilea rând, Înalta Curte a remarcat faptul că, subsecvent creionării scenariilor din 10 octombrie, în certă corelaţie cu discuţiile purtate la acea dată, inculpatul A. nu a rămas într-o pasivitate echivocă, ci a întreprins acţiuni efective, menite a asigura concretizarea ideilor vehiculate de B., achiziţionând materiale pirotehnice ce conţineau substanţe explozive şi asigurându-şi un potenţial mijloc de iniţiere, precum şi informaţiile necesare confecţionării unui anumit tip de dispozitiv exploziv.

Grefată pe aceste coordonate faptice neechivoce, rezultă că atitudinea psihică a inculpaţilor - autor, respectiv instigator, a fost caracterizată de conştiinţa şi voinţa punerii în executare a rezoluţiei adoptate la sediul SC HH. SRL, prin fabricarea şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat.

În ceea ce priveşte scopul astfel urmărit - element ataşat, în principal, laturii obiective a infracţiunilor de terorism prevăzute de art. 32 din Legea nr. 535/2004, dar care califică şi intenţia infracţională - în dezacord cu prima instanţă, Înalta Curte a constatat că demersul iniţiat de B. la data de 10 octombrie 2015 şi a cărui materializare urma a fi asigurată, tehnic, de A., a fost esenţial motivat de convingerile naţionalist-extremiste ale membrilor Q. şi orientat spre atingerea obiectivelor revizioniste, iredentiste şi xenofobe ale Mişcării.

Astfel, s-a reţinut că demersul ilicit dedus judecăţii nu poate fi disociat de obiectivul real al organizaţiei din care făceau parte cei doi inculpaţi ("restabilirea Imperiului Sfânt Apostolic", aşa cum acesta exista înainte de încheierea Tratatului de la Trianon), ci dimpotrivă, se află într-o legătură indisolubilă cu acesta, fapt evidenţiat de contextul şi calitatea în care inculpaţii au adoptat rezoluţia infracţională (ambii fiind factori de conducere în cadrul Q.), de circumstanţele spaţio-temporale în care urma a se consuma actul ilicit (cu ocazia manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 decembrie 2015, la care urmau a participa numeroşi etnici români) şi simbolistica ataşată acestui demers (opoziţia membrilor Q. faţă de organizarea unor astfel de manifestări în anul 2015 şi faţă de permanentizarea preconizată a acestui tip de festivităţi).

Analizat în acest context necesar, demersul celor doi inculpaţi de a planifica fabricarea şi utilizarea unui dispozitiv exploziv improvizat se relevă ca urmărind, prioritar, atingerea obiectivelor Mişcării, prin intimidarea comunităţii de etnici români şi convingerea autorităţilor publice naţionale să se abţină de la organizarea pe viitor, a unor manifestaţii de tipul celor evocate.

În final, Înalta Curte a apreciat necesar să sublinieze lipsa de relevanţă a apărării inculpatului A., referitoare la neidentificarea dispozitivului exploziv cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la data de 30 noiembrie 2015, cu doar o zi înaintea celei la care se preconiza detonarea sa.

În condiţiile în care experimentul judiciar efectuat în cauză, detaliat în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 7 aprilie 2016, a demonstrat că timpul necesar realizării tuturor celor nouă variante de dispozitive explozive testate de organele judiciare (unele de o complexitate superioară celor vehiculate în discuţiile inculpaţilor), a fost de 6 ore, media timpului pe fiecare dispozitiv fiind de aproximativ 40 de minute, s-a reţinut ca fiind evident faptul că, în absenţa intervenţiei organelor judiciare şi întreruperii activităţii infracţionale, timpul rămas până la data preconizată a utilizării dispozitivului exploziv improvizat era suficient pentru fabricarea acestuia.

Aspecte referitoare la încadrarea juridică

Înalta Curte a apreciat că activităţile ilicite desfăşurate de inculpaţi, astfel cum au fost stabilite pe baza probatoriului, nu întrunesc elementele de conţinut tipic al infracţiunilor concurente reţinute de acuzare şi nici al infracţiunii valorificate de instanţa de fond, ci al unei infracţiuni distincte, prevăzute de Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Astfel, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului B. care, la data de 10 octombrie 2015, în circumstanţele anterior descrise, l-a determinat pe coinculpatul A. să producă un dispozitiv exploziv improvizat ce urma a fi amplasat şi detonat de către membrii Q. pe raza localităţii Târgu Secuiesc, într-un loc public, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea, la data de 1 decembrie 2015, a Zilei Naţionale a României, în scopul intimidării comunităţii de etnici români şi al convingerii autorităţilor publice naţionale să se abţină de la organizarea pe viitor a unor astfel de manifestaţii, activitate urmată de procurarea, de către A., a mijloacelor şi instrumentelor necesare, dar a cărei executare a fost întreruptă de intervenţia organelor judiciare, realizează conţinutul tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii asimilate de acte de terorism în forma tentativei şi în forma de participaţie a instigării, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004.

Fapta inculpatului A. care, la instigarea coinculpatului B., realizată în circumstanţele anterior descrise, în intervalul de timp 16 - 20 noiembrie 2015, a procurat 410 bucăţi articole pirotehnice FP3, încadrate în categoria a 3-a de risc şi câte 2 seturi de articole pirotehnice cod QQ., cod JFS 1/W, cod SM 9817 şi cod PS 3213-16, încadrate în categoria a 2-a de risc, necesare pentru producerea unui dispozitiv exploziv improvizat ce urma a fi amplasat şi detonat de către membrii Q. pe raza localităţii Târgu Secuiesc, într-un loc public, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea, la data de 1 decembrie 2015, a Zilei Naţionale a României, în scopul intimidării comunităţii de etnici români şi al convingerii autorităţilor publice naţionale să se abţină de la organizarea pe viitor a unor astfel de manifestaţii, dar a cărei executare a fost întreruptă de intervenţia organelor judiciare, realizează conţinutul tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii asimilate de acte de terorism în forma tentativei prevăzută de art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004.

În continuare, Înalta Curte a constatat că elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor îmbracă, în speţă, varianta alternativă a producerii unui dispozitiv exploziv de orice fel, executarea acţiunii circumscrise acestei variante fiind întreruptă de intervenţia organelor judiciare; actele anterioare de procurare a mijloacelor şi instrumentelor necesare finalizării sale se subsumează tentativei, în condiţiile prevăzute de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 535/2004.

De asemenea, s-a apreciat că şi cerinţa ca acţiunea subsumată verbum regens să vizeze un dispozitiv exploziv de orice fel este îndeplinită.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit urmare a experimentului judiciar a evidenţiat că orice dispozitiv DEI ce conţine, pe lângă sistemul omologat, cel puţin un element neomologat, constituie un dispozitiv exploziv improvizat, deoarece noua configuraţie nu este omologată. Confecţionarea unui DEI are la bază doar aspecte legate de producerea de victime, accidentaţi, panică, distrugeri materiale, fără să existe impuse alte cerinţe şi, în majoritatea cazurilor, efectul scontat se realizează prin supradimensionarea cantităţii de substanţă explozivă sau prin amestec de substanţe explozive.

Or, făcând trimitere la circumstanţele factuale reţinute prin prezenta decizie, Înalta Curte a notat, contrar concluziei exprimate de instanţa de fond, că toate scenariile vehiculate de inculpaţi cu ocazia întâlnirii din 10 octombrie 2015 au vizat utilizarea materialelor pirotehnice nu în forma lor constructivă standardizată (unica ipoteză în care fapta comisă s-ar fi plasat în sfera de incidenţă a dispoziţiilor Legii nr. 126/1995), ci prin alăturare şi, în toate variantele, însoţite de un mijloc de iniţiere.

Or, simpla alăturare a unor materiale pirotehnice (în forma lor omologată) cu un mijloc de iniţiere are ca rezultat obţinerea unui dispozitiv nou, distinct, ce nu mai satisface cerinţele de conformitate proprii unor articole pirotehnice din categoria celor prevăzute de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 126/1995 şi art. 11 lit. c) şi art. 12 lit. c) din HJ nr. 1102/10.12.2014. Activitatea de producere, deţinere şi orice alte operaţiuni cu un dispozitiv de acest tip nu se circumscriu infracţiunii prevăzute de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, deoarece ele nu au ca obiect material articole pirotehnice.

Fabricarea unui dispozitiv exploziv în condiţiile descrise intră, după caz, în sfera de incidenţă a normei generale de incriminare, prevăzută de art. 346 C. pen. (nerespectarea regimului materiilor explozive) sau, în ipoteza întrunirii condiţiilor prevăzute alternativ de art. 2 şi, cumulativ, art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, în cea a normelor speciale de sancţionare a actelor de terorism, inserate în acest ultim act normativ.

În speţă, Înalta Curte a constatat că fapta dedusă judecăţii, rămasă în formă tentată, ar fi presupus, în cazul consumării sale, utilizarea unor mijloace violente şi ar fi produs stări de nelinişte, teamă şi panică în rândul populaţiei, făptuitorii urmărind, totodată, realizarea unor obiective specifice de natură politică, prin determinarea autorităţilor statului să dispună decizii favorabile organizaţiei din care făceau parte, fiind îndeplinite, prin urmare, cerinţele prevăzute de art. 2 din Legea nr. 535/2004.

Pentru ca activitatea concret desfăşurată de inculpaţi să se circumscrie normei de incriminare prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004 nu este suficientă, însă, constatarea îndeplinirii uneia dintre condiţiile anterior enumerate, ci este necesară stabilirea unei concordanţe între conţinutul concret al faptei comise şi toate condiţiile de tipicitate specifice actelor de terorism, respectiv, urmarea socialmente periculoasă (şi anume, atingerea gravă adusă unei ţări/organizaţii internaţionale, date fiind natura faptei ori contextul săvârşirii ei) şi scopul urmărit (intimidarea populaţiei sau constrângerea unei autorităţi publice sau unei organizaţii internaţionale să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale).

În speţă, probatoriul administrat a demonstrat că dispozitivul pe care inculpatul A. urma a-l confecţiona era alcătuit, cel puţin, din substanţe explozive cuprinse în articole pirotehnice şi un mijloc de iniţiere, însă nu a permis clarificarea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a tipului şi componenţei exacte a acestui dispozitiv. Cele 9 variante de dispozitive testate cu ocazia efectuării experimentului judiciar au avut la bază ipoteze de lucru deduse de organele de urmărire penală din discuţiile purtate de inculpaţi la data de 10.10.2015, deşi probatoriul administrat nu a devoalat tipul de dispozitiv pentru care se optase în final şi a cărui producere urma a fi finalizată de A..

Or, identificarea cât mai precisă a acestui element cu caracter obiectiv ar fi permis instanţei să determine, pe baze probatorii, natura faptei şi să formuleze concluzii cu privire la urmarea sa socialmente periculoasă, în mod particular, cu privire la caracterul grav al atingerii ce ar fi putut fi adusă ţării prin activitatea infracţională efectiv desfăşurată, caracter ce are semnificaţia unei cerinţe legale a laturii obiective.

În absenţa unei atare clarificări probatorii, luând în considerare diversitatea scenariilor vehiculate de inculpaţi şi, implicit, a urmărilor pe care le-ar fi putut produce acţiunile lor, Înalta Curte a reţinut că nu poate specula asupra unei atare împrejurări esenţiale pentru caracterizarea faptei ca acte de terorism propriu-zise, motiv pentru care, conformându-se exigenţelor art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., a conchis că nu este îndeplinită una dintre cerinţele de tipicitate obiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004.

Cum o atare cerinţă este ataşată laturii obiective a tuturor infracţiunilor prevăzute de alin. (1) al dispoziţiei evocate, indiferent de conţinuturile alternative concret reţinute - alin. (1) lit. o) sau alin. (1) lit. p) - neîndeplinirea ei are ca efect juridic excluderea incidenţei oricăreia dintre normele care le incriminează, fie că este vorba de infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive, fie că este vorba de infracţiunea de atentat contra unei colectivităţi.

Din această perspectivă, Înalta Curte a apreciat superfluă o analiză detaliată a celorlalte critici principale formulate, sub aspectul încadrării juridice, în apelul Ministerului Public.

Spre deosebire de actele de terorism propriu-zise, actele asimilate, incriminate de alin. (3) al art. 32 din Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, nu ataşează laturii obiective a infracţiunii cerinţa ca "prin natura sau prin contextul săvârşirii lor", faptele să poată "aduce atingere gravă unei ţări ori unei organizaţii internaţionale". Prevederea legală anterior menţionată asimilează actelor de terorism săvârşirea oricăreia dintre faptele prevăzute la lit. a) - c), în unul din scopurile prevăzute la alin. (1), fără a mai impune, cumulativ, şi constatarea riscului aducerii unei atingeri grave uneia dintre entităţile enumerate.

Scopul acţiunii ilicite comise în speţă este, de asemenea, unul dintre cele prevăzute de lege, probatoriul demonstrând că întreaga acţiune planificată de inculpaţi în considerarea atingerii obiectivelor Q. a avut ca finalitate intimidarea populaţiei şi constrângerea autorităţilor naţionale să se abţină de la organizarea, pe viitor, a unor manifestări menite a celebra Ziua Naţională a României.

Sub aspect subiectiv, ambii inculpaţi au acţionat cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind starea de pericol pentru valorile ocrotite de lege creată prin producerea dispozitivului exploziv în scopul enunţat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de "Acţiuni împotriva ordinii constituţionale", prevăzută de art. 397 alin. (2) din C. pen., reţinută de către instanţa de fond, Înalta Curte a împărtăşit fără rezerve argumentul regăsit în sentinţă, privitor la cerinţa unei pluralităţi de subiecţi activi, care să săvârşească fapta împreună, cerinţă neîndeplinită în speţă, pentru considerentele dezvoltate în prezenta decizie, la care a făcut trimitere, fără a le relua.

Acest element, corelat cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 535/2004, astfel cum au fost analizate, plasează activitatea infracţională a inculpaţilor în sfera de cuprindere a Legii nr. 535/2004, respectiv a faptelor prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a), în forma tentativei.

Prin urmare, s-a apreciat că, fiind demonstrat cu certitudine că obiectul şi finalitatea actelor iniţiate la 10 octombrie 2015 au fost reprezentate de producerea unui dispozitiv exploziv, activitate întreruptă de intervenţia organelor judiciare, nu se poate reţine că activitatea inculpaţilor s-a rezumat la procurarea unor substanţe explozive şi, drept urmare, nici că ea s-ar circumscrie unei forme mai uşoare de ilicit penal, prevăzută de art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi invocată din oficiu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că nu este necesar a se pronunţa explicit asupra acestei chestiuni în dispozitivul deciziei, limitând analiza sa la expunerea argumentelor de drept ce au stat la baza cenzurării tuturor aspectelor relevante pentru încadrarea juridică, indiferent dacă au fost invocate de către apelanţi sau din oficiu.

În fine, luând act de susţinerile celor doi inculpaţi în dezbateri, instanţa de control judiciar a subliniat că schimbarea încadrării juridice a faptei ce a făcut obiectul sesizării din infracţiunea prevăzută de art. 34 rap. la art. 32 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 535/2004, cu referire la art. 402 din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004, cu formele de participaţie corespunzătoare, nu are semnificaţia unei modificări sau extinderi a obiectului judecăţii.

Aşa cum s-a subliniat în precedent, esenţiale pentru definirea acestui obiect sunt circumstanţele factuale descrise în actul procedural de sesizare, iar nu încadrările juridice precizate de organul de urmărire penală, numai restrângerea sau extinderea primelor având semnificaţia pretinsă de apelanţi.

În cauză, faptele concret imputate acestora au constat, în cazul lui B., în activităţile de trasare, la 10 octombrie 2015, a sarcinii de confecţionare a unui DEI şi de determinare a coinculpatului A. la executarea acţiunii ordonate; în mod corelativ, în cazul celui din urmă inculpat aceste activităţi au constat în plănuirea şi asumarea, iar, mai apoi, în procurarea mijloacelor şi instrumentelor necesare confecţionării unui DEI, în contextul descris în prezenta decizie.

Acuzarea a apreciat că un atare suport factual ar realiza elementele de conţinut a două infracţiuni în concurs, ambele prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004.

Înalta Curte a reţinut, în prezenta decizie, o stare de fapt similară celei descrise în rechizitoriu şi raportat exclusiv la ansamblul acestei stări de fapt, în urma evaluării tuturor actelor descrise, a apreciat că ea întruneşte cerinţele de conţinut legal ale unei infracţiuni unice, rămasă în forma tentativei, respectiv cea pentru care a şi dispus schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpaţilor.

Pentru considerentele deja expuse, a apreciat, de asemenea, că, pe latură obiectivă, nu sunt realizate elementele de conţinut legal al infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 535/2004 cu referire la art. 346 alin. (3) din C. pen., astfel că se impune achitarea inculpaţilor sub acest aspect, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Cu privire la individualizarea pedepselor

La individualizarea duratei pedepselor aplicate inculpaţilor B. şi A. s-a avut în vedere gravitatea infracţiunii comise şi periculozitatea infractorilor, evaluate după criteriile expres prevăzute la lit. a) - g) ale textului de lege.

În coordonatele limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004, limite cuprinse între 7 şi 15 ani închisoare, dar reduse la jumătate, ca efect al incidenţei formei tentate prevăzute de art. 34 din Legea nr. 535/2004 şi a prevederilor art. 33 alin. (2) C. pen., stabilirea duratei pedepselor s-a realizat, în final, între minimul de 3 ani şi 6 luni închisoare şi maximul de 7 ani şi 6 luni închisoare.

Evaluând împrejurările concrete în care cei doi inculpaţi au conceput activitatea infracţională, mijloacele calificate ce urmau a fi folosite pentru producerea dispozitivului exploziv, starea extrem de ridicată de pericol, creată pentru relaţiile sociale menite să prezerve siguranţa persoanelor şi a bunurilor în faţa riscului utilizării unor dispozitive explozive, natura şi gravitatea însemnată a rezultatului ce s-ar fi putut produce prin utilizarea efectivă acestui dispozitiv în circumstanţele spaţio-temporale vizate de inculpaţi, scopul urmărit (orientat esenţial spre atingerea obiectivelor revizioniste ale organizaţiei din care făceau parte, prin recurgerea la acţiuni menite să intimideze populaţia într-o zi cu semnificaţie istorică pentru etnicii români şi să constrângă autorităţile să adopte o atitudine conformă cu obiectivele organizaţiei), Înalta Curte a reţinut că faptele comise sunt caracterizate de o gravitate însemnată, ce justifică aplicarea unor pedepse cu închisoarea care să reflecte adecvat toate aceste criterii.

Relativ la datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, s-a observat că ambii sunt cetăţeni români, necunoscuţi cu antecedente penale, integraţi familial şi profesional, A. fiind căsătorit, absolvent al unor studii medii, administrator al unei societăţi comerciale; la rândul său, B. este necăsătorit, absolvent de studii postliceale şi desfăşoară activităţi lucrative licite, apte a-i asigura mijloacele necesare de trai, atât pe teritoriul ţării, cât şi în afara ei.

Luând în considerare, în corelaţie cu aceste circumstanţe personale, şi conduita procesuală corespunzătoare a celor doi inculpaţi care, pe durata procesului, s-au prezentat la termenele stabilite - A. cu regularitate, iar B., în intervalele de timp în care nu a prestat activităţi în afara ţării - asigurând, astfel, premisele unui proces de conştientizare a imperativului adaptării conduitei lor la exigenţele normelor de drept, Înalta Curte a apreciat că periculozitatea moderată a persoanei inculpaţilor, astfel relevată, este semnificativ potenţată de natura şi gravitatea extremă a faptei comise.

Ansamblul acestor din urmă împrejurări legitimează concluzia că atingerea finalităţii preventiv-educative a pedepsei este posibilă numai prin aplicarea unor pedepse situate la nivelul mediului limitelor speciale, fără reţinerea unor circumstanţe atenuante.

Apreciind că între rolurile asumate şi contribuţiile ce reveneau celor doi inculpaţi în conceperea şi executarea planului infracţional nu există diferenţe de substanţă, care să justifice o eventuală diferenţiere a duratei pedepselor, Înalta Curte a aplicat acestora pedepse principale similare, de câte 5 ani închisoare.

Notând caracterul obligatoriu al aplicării pedepsei complementare în cazul infracţiunii reţinute şi evaluând, în mod concret, natura actelor asimilate celor de terorism comise, gradul ridicat de pericol social ce le caracterizează şi datele personale ale inculpaţilor, astfel cum au fost expuse, Înalta Curte a apreciat că reeducarea inculpaţilor reclamă completarea represiunii specifice pedepsei închisorii cu restricţiile inerente sancţiunilor complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Prin urmare, s-a aplicat fiecăruia dintre cei doi inculpaţi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), k) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpaţilor, ca pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi.

Cu privire la constatarea caracterului fascist, rasist şi xenofob al organizaţiei Q. şi a Asociaţiei "BB." Înalta Curte a reţinut că solicitarea apelantului-inculpat B., de înlăturare a constatării caracterului ilicit al Q. şi a Asociaţiei "BB.", a fost motivată, în principal, prin invocarea inexistenţei unor probe care să ateste că cele două entităţi au adus o atingere efectivă ordinii constituţionale a României, autorităţilor naţionale sau cetăţenilor ţării, demonstrându-se, în schimb, în opinia apărării, activităţile licite şi socialmente utile desfăşurate de cele două entităţi.

Fără a relua cadrul legislativ pertinent ori interpretarea dată probatoriului de către instanţa de fond, cu privire la activităţile şi manifestaţiile desfăşurate pe teritoriul României sub însemnele Q. ori obiectivele urmărite de mişcare - considerente la care a subscris fără rezerve - Înalta Curte a subliniat că toate acţiunile sau evenimentele descrise în hotărârea apelată, stabilite pe baza probatoriului legal administrat, demonstrează că evenimentele culturale, sociale sau caritabile pozitive, organizate de membrii Q., au constituit un paravan pentru promovarea, în realitate, în comunităţile de etnici maghiari din zona Transilvaniei, a unor idei şi concepţii naţionalist extremiste.

Că este aşa, rezultă nu doar din acţiunile întreprinse, evenimentele organizate de Mişcare ori luările publice de poziţie ale factorilor de decizie din cadrul Mişcării, la care a făcut referire şi prima instanţă, ci, mai ales, din constatarea faptei penale de o gravitate extremă dedusă judecăţii, comisă de doi dintre preşedinţii organizaţiei ce activează la nivel regional, respectiv local, în realizarea obiectivelor acesteia.

Or, s-a reţinut că, într-un atare context, măsura constatării caracterului fascist, rasist şi xenofob al Q., organizaţie fără personalitate juridică pe teritoriul României, şi al Asociaţiei "BB." are un caracter eminamente preventiv, orientat spre protejarea democraţiei în România. Obligaţia statului de a interveni activ în direcţia protejării democraţiei a fost subliniată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea pronunţată în cauza "Vona împotriva Ungariei", din data de 9 iulie 2013, la care a făcut trimitere şi instanţa de fond.

Suplimentar considerentelor reţinute în sentinţă, Înalta Curte a observat că instanţa europeană a subliniat, în hotărârea anterior evocată (parag. 57) importanţa măsurilor preventive ce trebuie luate de către stat în domeniul protejării unor valori fundamentale, arătând că statul "nu trebuie să aştepte, înainte de a interveni, până când o mişcare politică întreprinde acţiuni care subminează democraţia sau recurge la violenţă. Chiar dacă acea mişcare nu a făcut nicio încercare de a acapara puterea, iar pericolul politicii sale pentru democraţie nu este suficient de iminent, Statul are dreptul să ia măsuri preventive atâta timp cât s-a demonstrat că mişcarea a început să facă paşi concreţi în viaţa publică, în sensul implementării unei politici incompatibile cu standardele Convenţiei".

Astfel, s-a reţinut că pericolul pe care îl prezintă prezenţa activă în viaţa publică a Q. poate fi înlăturat în mod eficient doar prin luarea unor măsuri preventive similare şi în privinţa asociaţiei prezidate de inculpatul B., în condiţiile în care contribuţiile voluntare de 2% din impozitul pe venitul anual al etnicilor maghiari servesc la finanţarea acţiunilor desfăşurate de Mişcare. Măsura dispusă în prezenta cauză are efectul constatării caracterului ilicit al scopului asociaţiei, fără ca această constatare să atragă, în mod automat, consecinţe în planul procedural al existenţei juridice a asociaţiei, sub acest ultim aspect impunându-se a fi parcurse procedurile prevăzute de O.G nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Constatarea caracterului fascist, rasist şi xenofob al asociaţiei, raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 31/2002, s-a apreciat că este necesară în interesul prezervării securităţii naţionale şi siguranţei publice, precum şi pentru a preveni săvârşirea altor acte infracţionale de tipul celor constatate în speţă. Aşa fiind, o atare măsură nu contravine exigenţelor art. 11 din Convenţia Europeană, Curtea de Strasbourg subliniind, în hotărârea Vona împotriva Ungariei (parag. 71), că pericolul pe care îl prezintă o mişcare cu obiective asemănătoare celor ale Q., susţinută de o asociaţie constituită în mod legal, "poate fi eliminat, în mod eficient, numai prin eliminarea sprijinului organizaţional al Mişcării oferit de Asociaţie. Dacă autorităţile ar fi continuat să tolereze activităţile Mişcării şi Asociaţiei prin menţinerea existenţei lor juridice, publicul larg ar fi putut percepe acest lucru ca pe o legitimizare a acestui pericol de către stat. Aceasta ar fi însemnat că asociaţia, beneficiind de prerogativele unei entităţi înregistrate în mod legal, ar fi continuat să sprijine Mişcarea, Statul facilitând indirect orchestrarea campaniei de mitinguri a acesteia".

În fine, Înalta Curte a subliniat lipsa de temeinicie a susţinerii apelantului inculpat B., referitoare la încălcarea, prin măsura dispusă, a drepturilor minorităţilor naţionale de a se bucura de propria cultură, de a profesa şi practica propria religie sau de a folosi propria limbă, astfel cum sunt garantate de Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Urmărirea unor obiective revizioniste şi iredentiste, transmiterea unor mesaje antiromâneşti şi desfăşurarea unor acţiuni ce încalcă flagrant legea penală, fiind orientate spre producerea şi utilizarea unor dispozitive explozive în locuri publice frecventate de etnici români, în scopul popularizării obiectivelor mişcării, sunt fundamental străine de drepturile şi aspiraţiile legitime ale comunităţilor de etnici maghiari.

Aşadar, s-a apreciat că orice încercare de a realiza o corelaţie între mijloacele ilicite utilizate de cei doi inculpaţi şi drepturile garantate de lege minorităţilor naţionale este neavenită, de vreme ce, potrivit art. 5 parag. 1 din acelaşi Pact Internaţional, "Nici o dispoziţie din prezentul Pact nu poate fi interpretată ca implicând pentru un stat, o grupare sau un individ vreun drept de a se deda la o activitate sau de a săvârşi un act urmărind suprimarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute în prezentul Pact ori limitări ale lor mai ample decât cele prevăzute în Pact".

Împotriva Deciziei penale nr. 172/A din 4 iulie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B..

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie inculpatul B. a invocat dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru săvârşirea unei fapte care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, apărarea a arătat că recursul în casaţie vizează lipsa elementelor constitutive ale faptei imputate, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi contradicţia dintre acestea şi acţiunile care au fost reţinute de către organele de urmărire penală în actul de sesizare a instanţei, precum şi acţiunile reţinute de către instanţa de apel care a dispus condamnarea inculpatului.

În acest sens, s-a menţionat că, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului B., preşedinte al Q., fapta săvârşită în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naţionalist-extremistă le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violenţă îndreptate împotriva comunităţilor de etnici români şi a bunurilor acestora, a dezideratului de îngreunare/împiedicare a exercitării puterii de stat în zona aşa-zisului Ţinut Secuiesc. În acest scop, a trasat, la data de 10 octombrie 2015, coinculpatului A. sarcina de a confecţiona un dispozitiv exploziv improvizat. Or, instanţa de apel, prin schimbarea încadrării juridice a reţinut un alt scop şi, în esenţă, o altă faptă decât cea descrisă în actul de sesizare.

Astfel, apărarea a învederat că recurentul a fost condamnat, în temeiul art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004, pentru producerea unui dispozitiv exploziv în scopul intimidării comunităţii de etnici români din Târgu Secuiesc şi al convingerii autorităţilor publice naţionale să se abţină de la organizarea pe viitor a unor astfel de manifestaţii privind celebrarea zilei de 1 decembrie.

Apărarea a susţinut, pe de-o parte, că fapta imputată inculpatului nu este prevăzută de legea penală în cuprinsul art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, şi, pe de altă parte, că au fost aplicate în mod eronat dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., care reglementează obiectul judecăţii, instanţa de apel depăşind limitele analizei cauzei cu care era învestită.

În continuare, apărarea a arătat că instanţa de apel a reţinut următoarele:

"În drept, fapta inculpatului B. care, la data de 10 octombrie 2015, în circumstanţele anterior descrise, l-a determinat pe coinculpatul A. să producă un dispozitiv exploziv improvizat ce urma a fi amplasat şi detonat de către membrii Q. pe raza localităţii Târgu Secuiesc, într-un loc public, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea, la data de 1 decembrie, a Zilei Naţionale a României, în scopul intimidării comunităţii de etnici români şi al convingerii autorităţilor publice naţionale să se abţină de la organizarea pe viitor a unor astfel de manifestaţii, activitate urmată de procurarea de către A., a mijloacelor şi instrumentelor necesare, dar a cărei executare a fost întreruptă de intervenţia organelor judiciare, realizează conţinutul tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii asimilate de acte de terorism în forma tentativei şi în forma de participaţie a instigării, prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 32 lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004.

Înalta Curte reţine faptul că scopul acţiunii ilicite a avut ca finalitate intimidarea populaţiei de etnici români din Târgu Secuiesc şi constrângerea autorităţilor naţionale să se abţină de la organizarea, pe viitor, a unor manifestări menite a celebra ziua naţională a României."

În opinia apărării, scopul, în cazul acestei infracţiuni, este un element constitutiv al infracţiunii, fiind prevăzut în mod expres în norma de incriminare. Or, în actul de sesizare, fapta este descrisă ca fiind săvârşită în scopul realizării, inclusiv prin acte de violenţă îndreptate împotriva comunităţilor de etnici români şi a bunurilor acestora, a dezideratului de îngreunare/împiedicare a exercitării puterii de stat în zona Ţinutului Secuiesc, iar în decizia recurată instanţa de apel a reţinut că scopul comiterii infracţiunii a fost constrângerea autorităţilor de a se abţine de la celebrarea zilei de 1 decembrie.

Ca atare, apărarea a apreciat că interpretarea instanţei de apel excedează celor reţinute în actul de sesizare. În acest sens, s-a menţionat că noţiunea de putere de stat, deşi are o semnificaţie amplă, nu se manifestă prin celebrări şi nu are legătură cu instituţiile care sunt însărcinate cu organizarea unor astfel de evenimente. Puterea de stat reprezintă, în opinia apărării, o putere de constrângere, care se deosebeşte în mod fundamental de puterea exercitată la nivelul unei unităţi administrative teritoriale.

Analizând semnificaţia conceptului de putere, evaluând valenţele acestuia, apărarea a apreciat că rolul de constrângere şi, implicit, suveranitatea statului, nu se manifestă în mod concret raportat la organizarea de sărbători, fie şi prilejuite de celebrarea zilei naţionale. Astfel, în opinia apărării, nu se poate susţine că, prin presupusa faptă de împiedicare a celebrărilor, s-ar leza puterea la care se face referire în rechizitoriu. În susţinerea acestui argument s-a subliniat şi faptul că aceste celebrări nu au un caracter obligatoriu.

În continuare, apărarea a susţinut că, fără a identifica temeiul de drept sau de fapt la care s-a raportat, instanţa de apel a calificat fapta ca fiind teroristă, interpretând textul de lege în defavoarea inculpaţilor şi asimilând prerogativa administraţiei locale de a organiza serbări cu puterea de stat.

De asemenea, s-a arătat că infracţiunea imputată, astfel cum a fost descrisă prin rechizitoriu, vizează tocmai îngreunarea puterii de stat, doar în acest mod putând a se reţine în sarcina inculpaţilor o acţiune teroristă. Ca atare, în opinia apărării, instanţa de apel putea face aplicarea acestui text de lege doar în condiţiile în care se demonstra, dincolo de orice dubiu rezonabil, că acţiunile întreprinse de inculpaţi ar fi fost apte, prin ele însele, să conducă la realizarea acestui scop. Or, s-a susţinut că, doar în situaţia în care ar fi efectuat o analiză propriu-zisă, instanţa de apel ar fi remarcat că intimidarea populaţiei şi constrângerea unei autorităţi naţionale nu s-ar fi putut realiza prin acţiunile reproşate inculpaţilor. Aşadar, apărarea a susţinut că, prin reinterpretarea celor deja reţinute în actul de sesizare, s-a încercat încadrarea într-o manieră nelegală, a faptelor imputate inculpaţilor, într-una din normele care conferă acestora semnificaţie penală. Or, rolul instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei cauze penale nu este acela de a conferi faptelor o semnificaţie penală, ci de a constata, prin aplicarea textelor de lege şi prin intermediul probelor administrate, dacă faptele cercetate de organele de urmărire penală se circumscriu unei infracţiuni.

Totodată, s-a menţionat că, prin schimbarea încadrării juridice, instanţa de apel a reinterpretat acţiunile inculpaţilor, respectiv a modificat obiectul judecăţii, cu încălcarea art. 371 din C. proc. pen., dat fiind că judecata se mărgineşte la faptele arătate în actul de sesizare a instanţei. Astfel, în opinia apărării, prin noua încadrare juridică nu a avut loc o operaţiune de încadrare a faptei cu a cărei săvârşire a fost sesizată instanţa. În acest sens, s-a subliniat că schimbarea de încadrare nu a privit aceeaşi faptă în materialitatea ei, întrucât scopul special, respectiv împiedicarea statului de a organiza serbarea zilei de 1 decembrie în Târgu Secuiesc nu se regăseşte în rechizitoriu.

Deopotrivă, apărarea a reiterat că, din analiza actului de sesizare rezultă că niciun act sau fapt reţinut în cursul urmăririi penale în sarcina inculpaţilor nu se subsumează scopului avut în vedere de către instanţa de apel.

Astfel, s-a arătat că, în rechizitoriu, nu se regăseşte vreun indiciu conform căruia acţiunile ilicite ar fi avut ca scop împiedicarea viitoarelor celebrări cu ocazia Zilei Naţionale. Or, în opinia apărării, instanţa nu poate, prin schimbarea de încadrare juridică, să atribuie conotaţie penală unei acţiuni care, aşa cum este descrisă în actul de sesizare, nu se circumscrie vreunei prevederi legale existente în materie.

De asemenea, apărarea a susţinut că, atunci când s-a raportat la scopul acţiunii ilicite, instanţa doar a afirmat anumite chestiuni, a presupus existenţa scopului, fără a face trimiteri exprese la temeiurile faptice care stau la baza acestei încadrări juridice, la probele care conduc la reţinerea acestui scop special.

În concret, varianta alternativă, reprezentată de producerea unui dispozitiv exploziv, nu este compatibilă, în opinia apărării, cu scopul reţinut de instanţă. În acest sens, s-a apreciat că trebuia analizată modalitatea în care, prin producerea unui dispozitiv exploziv improvizat, ar fi fost constrânsă o autoritate naţională să se abţină de la organizarea unei manifestări celebrate cu ocazia zilei de 1 decembrie, această împrejurare fiind esenţială în delimitarea faptelor imputate inculpaţilor, şi doar prin examinarea acesteia se putea aprecia dacă acţiunea reţinută este prevăzută sau nu de legea penală.

Totodată, s-a precizat că, în decizia recurată s-au reţinut următoarele:

"probatoriul administrat este insuficient pentru identificarea precisă, lipsită de orice echivoc, a tipului de dispozitiv ce urma a fi, în concret, fabricat şi, implicit, a consecinţelor utilizării sale în prezenţa mai multor persoane, el fundamentează, în schimb, în mod consistent şi sigur, acuzaţia că inculpaţii au intenţionat să confecţioneze şi să amplaseze un dispozitiv exploziv, în a cărui componenţă intrau cel puţin materia explozivă conţinută de petarde de tip FP2 şi FP3 şi un mijloc de iniţiere."

În opinia apărării, şi această constatare excedează celor reţinute în actul de sesizare a instanţei, în care s-a menţionat un dispozitiv letal, apt să ucidă oameni, în conţinutul căruia s-ar fi regăsit cuie, pietriş şi bucăţi de cupru. În acest sens, s-a precizat că, la pagina 62 din rechizitoriu s-au reţinut următoarele:

"pe exteriorul dispozitivelor explozive improvizate aveau a se aplica bile de airsoft, cuie de genul celor identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la domiciliul/reşedinţa coinculpatului A., respectiv pietriş cu granulaţie cuprinsă între 0,5 şi 1 cm a cărui antrenare/accelerare prin explozie se produce în momentul iniţierii unor astfel de dispozitive în loc public."

Or, potrivit celor susţinute de apărare, această constatare a organelor de urmărire penală a fost exclusă de către instanţa de apel prin reinterpretarea faptelor deduse judecăţii, şi fără a pronunţa o soluţie de achitare, raportat la faptul că acţiunea reţinută atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza judecăţii, nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, Înalta Curte a nominalizat, în mod distinct, elemente de fapt şi a dispus condamnarea pentru o faptă total diferită de cea pe care trebuia să o analizeze.

Prin urmare, apărarea a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., întrucât, contrar faptelor reţinute în actul de sesizare, instanţa de apel a imputat inculpaţilor o altă acţiune, cu care aceasta nu a fost sesizată spre judecare.

În continuare, în ceea ce priveşte sintagma de "intimidarea populaţiei" din cuprinsul normei de incriminare, apărarea a arătat că legiuitorul, prin reglementarea specială a infracţiunilor de terorism, a avut în vedere consecinţele care pot avea loc la nivel naţional, cu condiţia ca prin aptitudinea faptelor să se creeze panică în rândul tuturor cetăţenilor români. Or, s-a apreciat că, astfel cum a fost reţinută starea de fapt de către instanţa de apel, respectiv că intimidarea etnicilor români ar avea consecinţe la nivelul populaţiei, s-a realizat o nouă analogie în defavoarea inculpaţilor.

De asemenea, s-a susţinut că trebuie efectuată o delimitare între actele de terorism propriu-zise şi cele asimilate.

Astfel, s-a menţionat că infracţiunea prevăzută la art. 32 din Legea nr. 535/2004 este o infracţiune de pericol concret. Aşadar, fapta trebuie să creeze o stare de pericol pentru valoarea ocrotită şi, doar în situaţia în care se dovedeşte, in concreto, că aceasta a generat un astfel de pericol, se poate aprecia că reprezintă o infracţiune.

În opinia apărării, intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a exclude îndeplinirea condiţiei privind existenţa naturii grave a faptei în săvârşirea actelor asimilate terorismului, ci, dimpotrivă, în contextul actualei reglementări, aceasta este premisa de la care se porneşte. Aşadar, doar în ipoteza în care faptele săvârşite, prin natura lor, pot aduce atingere gravă unei ţări, având în vedere scopul special, pot constitui infracţiuni de terorism. Mai mult decât atât, modul de reglementare arată că legiuitorul nu a vrut să deroge de la condiţia existenţei potenţialităţii atingerii grave a unei entităţi, actul asimilat fiind incriminat în cuprinsul aceluiaşi text de lege, respectiv la art. 32 din Legea nr. 535/2004.

În plus, s-a susţinut că norma penală prevăzută de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004 este o normă incompletă, din structura acesteia lipsind scopul şi natura faptelor incriminate. Acest text de lege se completează, însă, cu elemente preluate din norma penală prevăzută la alin. (1), orice modificare suferită de aceasta din urmă reflectându-se în cuprinsul normei de trimitere.

Prin urmare, norma cuprinsă în art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, este o normă cadru, care conţine o incriminare cadru, al cărei precept este formulat generic, acesta urmând a se concretiza prin aplicarea prevederilor unei alte norme, care determină sfera în care se va regăsi regula de conduită. Cu alte cuvinte, s-a subliniat că elementele esenţiale ale conduitei incriminate se regăsesc în textul de lege anterior menţionat, nu în cuprinsul celui care îl completează.

Pe de altă parte, apărarea a susţinut că, deşi această normă nu corespunde exigenţei de claritate şi precizie, o atare împrejurare nu îndreptăţeşte instanţele de judecată să interpreteze legea în defavoarea inculpatului. Astfel, s-a apreciat că analogia in malam partem, prin reţinerea faptului că textul de lege nu impune îndeplinirea "atingerii grave" şi că în acest mod se poate face aplicarea art. 32 alin. (3) lit. a), este inadmisibilă, această interpretare contravenind art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, s-a subliniat că, din interpretarea logico-sistematică a dispoziţiilor anterior menţionate rezultă că art. 32 nu permite ca norma prevăzută în alineatul al treilea să acţioneze în mod izolat de celelalte dispoziţii legale, iar interpretarea acesteia nu poate face abstracţie de interacţiunea cu primul alineat. Totodată, din interpretarea teleologică, rezultă că faptele asimilate de terorism, care nu au aptitudinea ca prin natura sau prin contextul săvârşirii lor să producă atingerea prevăzută de textul de lege, nu constituie infracţiuni, nefiind prevăzute de legea penală.

De altfel, apărarea a menţionat că şi instanţa de apel a apreciat că nu se poate specula asupra acestei împrejurări esenţiale, respectiv asupra caracterului grav al acţiunii, astfel că soluţia corectă ar fi fost aceea de achitare în condiţiile în care acţiunea săvârşită nu este prevăzută de legea penală.

Aşadar, s-a susţinut că actul asimilat celui propriu-zis de terorism nu se deosebeşte de cel din urmă prin urmarea reprezentată de riscul atingerii grave adusă unei entităţi, de esenţa reţinerii infracţiunilor privind terorismul fiind tocmai această împrejurare. Or, în condiţiile în care natura gravă a acţiunii nu s-a probat, nefiind îndeplinită această cerinţă, s-a apreciat că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.

În continuare, apărarea a reiterat că deosebirea fundamentală dintre actele propriu-zise şi actele asimilate de terorism constă în aceea că infracţiunile prevăzute de primul alineat au o incriminare de sine stătătoare, prevăzută de alte acte normative, textul de lege făcând referire la acestea în mod generic, şi apelând la trimiteri în ceea ce priveşte sancţionarea acestora. Actele asimilate însă, nu au vreun corespondent într-un alt act normativ, sancţiunea fiind expres prevăzută în alineatul al treilea. Ca atare, în opinia apărării, deosebirea este strict bazată pe criterii de reglementare şi nicidecum pe baza unor diferenţe bazate pe gradul de pericol al naturii faptelor şi a atingerilor grave ce se pot aduce prin acestea.

În speţă, s-a precizat că infracţiunile prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 535/2004, prevăd în conţinutul lor urmările, acestea fiind reprezentate de punerea în pericol a vieţilor umane, reglementarea urmării neregăsindu-se la lit. a), aceasta având semnificaţia unei lacune neintenţionate a legiuitorului care, sub rezerva descrierii acţiunii teroriste în cadrul aceluiaşi articol, în cuprinsul primului alineat, nu a mai revenit asupra acestor aspecte.

Prin urmare, apărarea a apreciat că faptele reţinute în hotărârea recurată nu puteau să slăbească puterea de stat, nu aveau aptitudinea de a pune organele de stat în situaţia de a nu putea face faţă sau de a face în mod corespunzător faţă sarcinilor care le revin pentru asigurarea ordinii şi necesităţilor curente ale unei colectivităţi, iar acţiunea violentă nu putea leza valoarea socială ocrotită de lege, care reprezintă o condiţie pentru a se putea reţine infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004.

În final, apărarea a reiterat aspectele anterior menţionate, privind: efectuarea mai multor analogii în defavoarea inculpatului, reţinerea de către instanţa de apel a altei situaţii de fapt decât cea reţinută în rechizitoriu în ceea ce priveşte scopul săvârşirii infracţiunii, lipsa caracterului grav al infracţiunii, criteriu esenţial al faptei incriminate.

De asemenea, a susţinut că, urmare excluderii scopului special ca element constitutiv şi naturii grave a faptelor imputate, în speţă ar putea fi identificate, cu condiţia să se fi consumat, elemente ale infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice prevăzută de art. 371 din C. pen., care prevede că fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau a bunurilor se pedepseşte, şi nicidecum a unei infracţiuni prevăzute de legea specială ce vizează o acţiune teroristă. Însă, raportat la faptul că pentru această infracţiune nu este incriminată şi tentativa, care nu ar fi oricum posibilă, s-a menţionat că fapta reţinută nu ar fi prevăzută de legea penală.

În motivele de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004.

Astfel, apărarea a menţionat că, prin hotărârea atacată, recurentul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004 constând în aceea că, la instigarea coinculpatului B., în intervalul de timp 16 - 20 noiembrie 2015, a procurat 410 bucăţi articole pirotehnice FP3, încadrate în categoria a 3-a de risc şi câte 2 seturi de articole pirotehnice cod J W 06, cod JFS l/W, cod SM 9817 şi cod PS 3213-16, încadrate în categoria a 2-a de risc, necesare pentru producerea unui dispozitiv exploziv improvizat ce urma a fi amplasat şi detonat de către membrii Q. pe raza localităţii Târgu Secuiesc, într-un loc public, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea, la data de 1 decembrie 2015, a Zilei Naţionale a României, în scopul intimidării comunităţii de etnici români şi al convingerii autorităţilor publice naţionale să se abţină de la organizarea pe viitor a unor astfel de manifestaţii, dar a cărei executare a fost întreruptă de intervenţia organelor judiciare.

De asemenea, s-a precizat că art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004 incriminează drept acte de terorism producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum şi cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive, sub condiţia săvârşirii acestora în unul din scopurile prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, respectiv în scopul de a intimida populaţia sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizaţie internaţională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale.

Un prim aspect învederat de apărare a fost acela că, potrivit rechizitoriului, fapta a fost săvârşită în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care Q. le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violenţă îndreptate împotriva comunităţilor de etnici români şi a bunurilor acestora, a dezideratului de îngreunare/împiedicare a exercitării puterii de stat în zona aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

Or, în opinia apărării, prin decizia atacată s-a reţinut o altă faptă decât cea descrisă în actul de sesizare, raportat la scopul urmărit. Astfel, potrivit considerentelor instanţei de apel, fapta a fost săvârşită în scopul intimidării comunităţii de etnici români şi al convingerii autorităţilor publice naţionale să se abţină de la organizarea pe viitor a unor astfel de manifestaţii (manifestaţii dedicate Zilei Naţionale).

Ca atare, apărarea a susţinut că, prin reţinerea unui alt scop decât cel cu care a fost sesizată instanţa nu s-a realizat o schimbare a încadrării juridice în sensul art. 386 din C. proc. pen., ci o substituire a faptei reţinute în sarcina recurentului cu o altă faptă. În acest sens, s-a subliniat că fapta descrisă în cererea de schimbare a încadrării juridice este diferită de cea descrisă în rechizitoriu, deşi judecata, atât în primă instanţă, cât şi în apel, trebuia să se limiteze la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei.

De asemenea, în opinia apărării, în rechizitoriu nu se menţionează că activitatea ilicită a avut drept scop intimidarea comunităţii de etnici români sau convingerea autorităţilor publice naţionale să se abţină de la celebrarea pe viitor a Zilei Naţionale a României.

Totodată, s-a arătat că practica judiciară a evidenţiat în repetate rânduri, în contextul schimbării încadrării juridice, necesitatea respectării principiilor ce guvernează sesizarea instanţei de judecată şi asigurarea dreptului la apărare al inculpatului. În acest sens, s-a invocat Decizia nr. 2093/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care s-a arătat că "Ceea ce se urmăreşte prin schimbarea încadrării juridice este restabilirea unităţii structurale dintre faptă şi încadrarea ei, în situaţiile în care fie operaţia în sine care a dus la identificarea normei de drept a fost greşită, fie datele în care fapta s-a săvârşit nu au fost corect reţinute. Drept urmare, în măsura în care instanţa are în vedere aceeaşi faptă menţionată în rechizitoriu, ea păstrează dreptul de a-i schimba încadrarea juridică, dar când este vorba de altă faptă, trebuie să procedeze în prealabil la extinderea acţiunii penale sau la extinderea procesului penal, după caz, neputându-se utiliza procedura schimbării încadrării juridice pentru a se obţine trimiterea în judecată a unei persoane pentru o faptă cu totul diferită de cea menţionată în rechizitoriu, căci s-ar nesocoti normele privitoare la sesizarea instanţei".

Prin urmare, apărarea a susţinut că, în cauza dedusă judecăţii, în rechizitoriu a fost descrisă o cu totul altă configuraţie a laturii obiective a faptei reţinute în sarcina recurentului decât cea pentru care a fost condamnat.

În plus, apărarea a menţionat că, în considerentele deciziei atacate nu se indică niciun element de fapt care ar putea reprezenta element constitutiv al infracţiunii care trebuie să se regăsească în verbum regens al normei de incriminare.

Astfel, s-a susţinut că dispoziţiile art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004, care stabilesc elementul material constând în producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum şi cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive, cuprind o normă incompletă, ce se întregeşte prin intermediul dispoziţiilor cuprinse în alin. (1) al aceluiaşi articol şi care descriu scopurile în care poate fi săvârşită fapta.

Ca atare, în opinia apărării, elementul material al infracţiunii pentru care a fost condamnat recurentul nu poate fi interpretat decât prin raportare la scopul special cerut de lege.

Or, în opinia apărării, instanţa de apel, în considerentele deciziei atacate, nu a creat nicio corespondenţă între conduita abordată de recurent şi aptitudinea acestei conduite de a realiza unul sau mai multe dintre scopurile cerute de norma de incriminare. În acest sens, s-a menţionat că, în motivarea instanţei de apel nu s-a analizat cum ar putea fi producerea unui dispozitiv exploziv improvizat de natură să constrângă o autoritate naţională să abordeze o anumită conduită.

Mai mult, s-a apreciat că, raportat la scopurile reţinute de instanţa de apel, constând în intimidarea comunităţii de etnici români, trebuie avut în vedere că norma de incriminare face referire la intimidarea populaţiei în sensul larg al termenului, fiind necesar ca prin acţiunea săvârşită să se creeze panică la nivel naţional, şi nu la o comunitate anume, indiferent că este majoritară sau nu. Or, în opinia apărării, acest raţionament al primei instanţe, care se abate de la norma de incriminare, ieşind din sfera noţiunii de "populaţie" astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor în momentul edictării normei, reprezintă un aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

În continuare, apărarea a menţionat că, la pagina 53 din decizia recurată s-a reţinut că "probatoriul administrat este insuficient pentru identificarea precisă, lipsită de orice echivoc, a tipului de dispozitiv ce urma a fi în concret fabricat şi implicit a consecinţelor utilizării sale în prezenţa mai multor persoane, el fundamentează, în schimb, în mod consistent şi sigur, acuzaţia că inculpaţii au intenţionat să confecţioneze şi să amplaseze un dispozitiv exploziv, în a cărui componenţă intrau cel puţin materia explozivă conţinută de petarde de tip FP2 şi FPS şi un mijloc de iniţiere".

Apărarea a susţinut că s-a realizat o schimbare a stării de fapt de către instanţa de apel şi sub aspectul elementului material, în condiţiile în care în rechizitoriu se făcuse referire la un dispozitiv letal, apt de a ucide oameni, în conţinutul căruia intrau cuie, pietriş şi bucăţi de cupru.

Un alt aspect de nelegalitate invocat de apărare a fost acela că instanţa de apel a delimitat actele de terorism propriu-zise de cele asimilate, apreciind că, în cazul acestora din urmă, nu s-ar mai impune şi constatarea riscului aducerii unei atingeri grave uneia dintre entităţile menţionate în alin. (1) al art. 32. Or, în opinia apărării, raportat la scopul special prevăzut de lege, o infracţiune poate fi calificată drept terorism doar dacă este de natură a aduce atingere gravă unui stat, având în vedere că, aşa cum s-a menţionat anterior, norma cuprinsă în art. 32 alin. (3) se completează cu dispoziţiile cuprinse în alin. (1) al aceluiaşi articol.

Ca atare, apărarea a susţinut că, în condiţiile în care în considerentele deciziei atacate nu se precizează felul în care fapta imputată ar fi putut să slăbească puterea de stat, nu se poate reţine că această faptă întruneşte cerinţele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004.

Faţă de argumentele anterior expuse, apărarea a apreciat că starea de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, nu conturează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 26 februarie 2019, Înalta Curte a constatat că numai criticile recurenţilor B. şi A. privind lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor pentru care au fost condamnaţi, precum şi lipsa de tipicitate a faptelor în sensul că nu corespund modelului abstract de incriminare se circumscriu cazului de casare invocat (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., privind limitarea judecăţii la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, Înalta Curte, a reţinut că acestea nu se circumscriu cazului de casare invocat sau vreunui alt caz expres prevăzut de art. 438 C. proc. pen., în această cale extraordinară de atac, instanţa supremă neputând analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

În acest sens, este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Decizia nr. 266/RC din 11 septembrie 2018 pronunţată în dosar nr. x/2014 (www.x.ro) reţinându-se că susţinerile privind încălcarea prevederilor art. 371 C. proc. pen. nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de casare limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Mai mult, în Decizia nr. 546/RC din 15 decembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 (www.x.ro), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

"În motivele de recurs în casaţie recurentul susţine că instanţa de apel nu avea dreptul să schimbe faptele reţinute în actul de sesizare, respectiv în Rechizitoriu şi că doar procedând astfel instanţa de apel a putut pronunţa o hotărâre de condamnare deoarece a reţinut fapte noi. Situaţia de fapt reţinută în Rechizitoriu poate fi cenzurată de către instanţa de fond şi cea de apel, acesta fiind, de altfel, rolul cercetării judecătoreşti în care se administrează în mod nemijlocit probe şi se dă posibilitatea părţilor să se pună la îndoială credibilitatea faptelor reţinute de către acuzare. Procedând la administrarea probelor, instanţa de fond şi instanţa de apel au prezentat propria interpretare asupra faptelor cu care au fost învestite." (Decizia nr. 546/RC din 15 decembrie 2016 pronunţată în dosar nr. x/2016 - www.x.ro).

Referitor la aspectele de fapt invocate de recurenţi, Înalta Curte a subliniat că, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel. Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să examineze, în această cale extraordinară de atac, aspecte de fapt sau să dea o nouă apreciere materialului probator administrat în cauză.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursurile în casaţie sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurenţi trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la aprecierea situaţiei de fapt.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurenţi în cererile de recurs în casaţie formulate, care este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală,în jurisprudenţa sa, instanţa supremă a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a reţinut că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.

(...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.) " (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor A. şi B..

Prealabil analizării criticilor aduse hotărârii recurate, se impune precizarea că se va proceda la o analiză comună a acestora şi nu separat pentru fiecare inculpat, întrucât argumentele invocate în susţinerea lor sunt identice.

Astfel, se observă că motivele susţinute nu se circumscriu, decât în parte, cazului de casare invocat, aspect subliniat, de altfel, şi în încheierea din 26 februarie 2019 prin care au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţi. În acest sens, Înalta Curte subliniază că susţinerile inculpaţilor referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 371 din C. proc. pen., privind limitarea judecăţii la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, reţinerea unui alt scop al infracţiunii decât cel indicat în rechizitoriu, precum şi criticile referitoare la situaţia de fapt (materialele din care era compus dispozitivul exploziv improvizat, precum şi aptitudinea acestuia de a pune în pericol vieţi), reiterate de apărare cu ocazia dezbaterilor asupra recursurilor în casaţie, nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat, care, aşa cum s-a arătat, permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel şi conţinutul normei de incriminare stabilit la încadrarea juridică. Aşadar, nu pot fi cenzurate, în această cale extraordinară de atac, starea de fapt reţinută prin decizia recurată ori concordanţa acesteia cu probele administrate, limitarea obiectului recursului în casaţie la situaţiile de drept strict prevăzute de lege excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel. De altfel, aceste critici ale recurenţilor au fost analizate în încheierea din 26 februarie 2019, statuându-se că nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de casare limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Analizând, în continuare, susţinerile recurenţilor care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv aspectele privind lipsa elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, Înalta Curte constată că, potrivit art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004, "Constituie, de asemenea, acte de terorism şi se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, săvârşirea următoarelor fapte, în unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1):

a) producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum şi cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive".

De asemenea, conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, "Constituie acte de terorism şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, şi cu interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte care, prin natura sau prin contextul săvârşirii lor, pot aduce atingere gravă unei ţări ori unei organizaţii internaţionale, atunci când sunt săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizaţie internaţională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale: ...".

Totodată, se observă că, potrivit art. 34 din acelaşi act normative, "(1) Tentativa faptelor prevăzute la art. 32, 33 şi 331 se pedepseşte.

(2) Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea săvârşirii acestor infracţiuni".

Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că în art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, legiuitorul a incriminat faptele ce constituie acte de terorism prin reglementarea mai multor modalităţi alternative de săvârşire a acestora.

Totodată, se observă că norma de incriminare a actelor de terorism, anterior menţionată este o normă completă, care vizează o infracţiune cu un conţinut constitutiv complet atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă.

În ce priveşte dispoziţia cuprinsă în art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004, aceasta este o normă incompletă, efectul dispoziţiei de trimitere pe care o conţine - respectiv, trimiterea la unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1) al art. 32 - constând în încorporarea prevederilor la care se face trimitere, aşadar, în încorporarea scopurilor reglementate în art. 32 alin. (1) din Legea nr. 534/2004, scopuri care constau în "a intimida populaţia sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizaţie internaţională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale". Trebuie subliniat însă, că norma incompletă este reîntregită doar cu elementul la care face trimitere în mod expres, respectiv cu "unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1)", nefiind preluate în conţinutul acesteia toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004.

În acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat în mod expres în Decizia nr. 451/2018 că "norma în vigoare de incriminare a "actelor de terorism", cuprinsă în art. 32 alin. (3) din Legea nr. 535/2004, este o normă incompletă, dispoziţia de trimitere pe care o conţine făcând referire la "unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1)", aşadar la un element concret, respectiv cel al laturii subiective a infracţiunii."

Prin urmare, sub aspectul laturii obiective, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004, constă în producerea, dobândirea, deţinerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum şi cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive. Cerinţa esenţială ataşată elementului material al infracţiunii este ca acţiunea subsumată verbum regens să vizeze arme chimice sau biologice ori dispozitive explozive de orice fel. Spre deosebire de actele de terorism propriu-zise, actele asimilate, incriminate de alin. (3) al art. 32 din Legea nr. 535/2004 nu ataşează laturii obiective a infracţiunii cerinţa ca "prin natura sau contextul săvârşirii lor", faptele să poată "aduce atingere gravă unei ţări sau unei organizaţii internaţionale". Dispoziţia legală menţionată asimilează actelor de terorism săvârşirea oricăreia dintre faptele prevăzute la lit. a) - c), în unul din scopurile prevăzute la alin. (1), fără a mai impune cumulativ şi constatarea riscului aducerii unei atingeri grave uneia dintre entităţile enumerate.

Totodată, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004, fapta trebuie comisă în scopul de a intimida populaţia sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizaţie internaţională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale. Scopul prevăzut de norma legală este, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, un element ataşat laturii obiective, dar care califică şi intenţia infracţională (element al laturii subiective).

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, prin Decizia penală nr. 172/A din 4 iulie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004, reţinându-se, în fapt, în esenţă, că, la instigarea coinculpatului B., în intervalul de timp 16 - 20 noiembrie 2015, a procurat 410 bucăţi articole pirotehnice FP3, încadrate în categoria a 3-a de risc şi câte 2 seturi de articole pirotehnice cod QQ., cod JFS 1/W, cod SM 9817 şi cod PS 3213-16, încadrate în categoria a 2-a de risc, necesare pentru producerea unui dispozitiv exploziv improvizat ce urma a fi amplasat şi detonat de către membrii Q. pe raza localităţii Târgu Secuiesc, într-un loc public, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea, la data de 1 decembrie 2015, a Zilei Naţionale a României, în scopul intimidării comunităţii de etnici români şi al convingerii autorităţilor publice naţionale să se abţină de la organizarea pe viitor a unor astfel de manifestaţii, executarea faptei fiind întreruptă de intervenţia organelor judiciare.

Prin aceeaşi decizie, inculpatul B. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/2004, reţinându-se, în fapt, în esenţă, că, la data de 10 octombrie 2015, l-a determinat pe coinculpatul A. să producă un dispozitiv exploziv improvizat ce urma a fi amplasat şi detonat de către membrii Q. pe raza localităţii Târgu Secuiesc, într-un loc public, în timpul manifestaţiilor prilejuite de sărbătorirea, la data de 1 decembrie 2015, a Zilei Naţionale a României, în scopul intimidării comunităţii de etnici români şi al convingerii autorităţilor publice naţionale să se abţină de la organizarea pe viitor a unor astfel de manifestaţii, activitate urmată de procurarea, de către A., a mijloacelor şi instrumentelor necesare, executarea faptei fiind întreruptă de intervenţia organelor judiciare.

Procedând la analiza tipicităţii obiective a faptelor pentru care au fost condamnaţi recurenţii inculpaţi, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de apărare, că instanţa de apel a arătat care este elementul material al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor. Astfel, în considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că "În cauză, faptele concret imputate acestora au constat, în cazul lui B., în activităţile de trasare, la 10 octombrie 2015, a sarcinii de confecţionare a unui DEI şi de determinare a coinculpatului A. la executarea acţiunii ordonate; în mod corelativ, în cazul celui din urmă inculpat aceste activităţi au constat în plănuirea şi asumarea, iar, mai apoi, în procurarea mijloacelor şi instrumentelor necesare confecţionării unui DEI, în contextul descris în prezenta decizie."

Mai mult, referitor la inculpatul A., instanţa de apel a arătat, pe larg, elementele de fapt care se regăsesc în verbum regens al normei de incriminare, respectiv:

"Achiziţiile de materiale pirotehnice efectuate de inculpatul A. în intervalul 16 - 20 noiembrie 2015, respectiv 410 bucăţi articole pirotehnice FP3, încadrate în categoria a 3-a de risc, câte 2 seturi de articole pirotehnice cod QQ., cod JFS 1/W, cod SM 9817 şi cod PS 3213-16, încadrate în categoria a 2-a de risc, corelate cu deţinerea la domiciliu, în aceeaşi perioadă, a dispozitivului de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electrice, la fel ca şi accesarea, în perioada 20 - 23 noiembrie 2015, a unor site-uri care prezentau modul de fabricare a unor "stink bombs" reprezintă împrejurări cert stabilite de către instanţa de fond, necontestate în al doilea grad de jurisdicţie.

Inculpatul A. a recunoscut constant desfăşurarea activităţilor anterior menţionate, poziţia sa rezumându-se, în esenţă, la negarea exclusiv a scopului urmărit, ce ar fi constat, din perspectiva apărării, în utilizarea materialelor pirotehnice la festivităţile prilejuite de celebrarea Anului Nou, respectiv, la practicarea jocului de tip airsoft."

Aşadar, din analiza situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel şi care, aşa cum s-a arătat, nu poate fi cenzurată în această cale extraordinară de atac, se observă că activitatea infracţională concretă reţinută în sarcina inculpatului A. de către instanţa de apel, a constat în procurarea de articole pirotehnice încadrate în categoria a 2-a de risc, respectiv în categoria a 3-a de risc, necesare pentru producerea unui dispozitiv exploziv improvizat, iar activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului B. a constat în determinarea coinculpatului A. să producă un dispozitiv exploziv improvizat.

De altfel, recurenţii inculpaţi nu au contestat săvârşirea elementului material al infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, ci au susţinut că nu este îndeplinit scopul prevăzut de lege, întrucât, pe de-o parte, prin decizia atacată s-a reţinut o altă faptă decât cea descrisă în actul de sesizare, raportat la scopul urmărit, iar pe de altă parte, scopul identificat de instanţa de apel, respectiv intimidarea etnicilor români din Ţinutul Secuiesc nu poate fi asimilat scopului special prevăzut de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, care se referă la intimidarea populaţiei în sensul larg al termenului, pentru existenţa infracţiunii fiind necesar ca prin acţiunea săvârşită să se creeze panică la nivel naţional şi nu la nivelul unei comunităţi anume, indiferent că este majoritară sau nu.

Referitor la susţinerea recurenţilor privind reţinerea de către instanţa de apel a unei alte fapte decât cea descrisă în rechizitoriu, raportat la scopul urmărit, Înalta Curte subliniază, aşa cum, de altfel, s-a arătat atât în cele ce preced, cât şi în încheierea din 26 februarie 2019, că analiza acestei critici excede examenului care poate fi făcut în cadrul recursului în casaţie, în această cale extraordinară de atac, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi conţinutul normei de incriminare stabilit la încadrarea juridică.

Prin urmare, analiza îndeplinirii scopului cerut de norma de incriminare pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004 se face prin raportare la situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, şi care nu mai poate fi cenzurată în această cale extraordinară de atac.

În acest sens, se observă că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a reţinut în mod expres următoarele:

"scopul acţiunii ilicite comise în speţă este, de asemenea, unul dintre cele prevăzute de lege, probatoriul demonstrând că întreaga acţiune planificată de inculpaţi în considerarea atingerii obiectivelor Q. a avut ca finalitate intimidarea populaţiei şi constrângerea autorităţilor naţionale să se abţină de la organizarea, pe viitor, a unor manifestări menite a celebra Ziua Naţională a României".

De precizat este faptul că, scopurile pentru care sunt comise actele de terorism prevăzute în alin. (1) al art. 32 din Legea nr. 535/2004, la care face trimitere, în mod expres, art. 32 alin. (3) lit. a) din acelaşi act normativ, sunt prevăzute alternativ şi constau în: intimidarea populaţiei, constrângerea unei autorităţi publice sau organizaţii internaţionale să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act, destabilizarea gravă sau distrugerea structurilor politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale.

Instanţa de apel în urma coroborării materialului probator administrat în cauză a reţinut că faptele imputate recurenţilor au fost săvârşite atât în scopul intimidării populaţiei, cât şi în scopul constrângerii autorităţilor naţionale să se abţină de la îndeplinirea unui act, respectiv de la organizarea, pe viitor, a unor manifestări menite a celebra Ziua Naţională a României. În plus, trebuie subliniat că săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004 presupune doar existenţa unui scop special, fără a avea relevanţă dacă respectivul scop a fost sau nu atins.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării, potrivit căreia scopul identificat şi reţinut de instanţa de apel - de a intimida etnicii români din Ţinutul Secuiesc - nu poate fi asimilat scopului special prevăzut de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, care se referă la urmările pe care faptele comise trebuie să le aibă asupra întregii populaţii a unei ţări, şi nu doar asupra unui segment al populaţiei, Înalta Curte reţine că sintagma intimidarea populaţiei poate avea şi sensul reţinut de instanţa de apel (un segment al populaţiei unei ţări).

Pentru a putea fi privite ca ameninţări la adresa securităţii naţionale, acţiunile/faptele prevăzute în art. 32 din Legea nr. 535/2004 trebuie să fie îndreptate fie împotriva unui subiect individual, având calitatea cerută de lege, fie împotriva unui subiect colectiv, caracterizat de existenţa unui număr de indivizi care împărtăşesc elemente comune (rasă, origine etnică, naţionalitate, religie, orientare sexuală, etc.). Actele de terorism incriminate în dispoziţiile art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004 îndreptate contra unei persoane ori a unui segment al populaţiei reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale justificat de faptul că sunt săvârşite cu intenţie calificată, exprimată de condiţia ataşată laturii obiective ce determină calificarea acestora ca act de terorism, identificată, în unul dintre scopurile enumerate la alin. (1) al art. 32 din Legea nr. 535/2004, respectiv: intimidarea populaţiei; constrângerea unei autorităţi publice sau organizaţii internaţionale să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act; destabilizarea gravă sau distrugerea structurilor politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale.

În speţă, comunitatea de etnici români a căror intimidare s-a urmărit de către inculpaţi, prin demersurile pe care le-au întreprins (de a planifica fabricarea şi utilizarea unui dispozitiv exploziv improvizat pentru atingerea obiectivelor organizaţiei Q.), se circumscrie noţiunii de subiect colectiv, caracterizat de existenţa unui număr de indivizi care împărtăşesc elemente comune (originea etnică), constatare în raport de care, susţinerea apărării în sensul că sintagma intimidarea populaţiei trebuie înţeleasă în sensul de populaţie a întregii ţări şi nu de segment al unei populaţii, nu poate fi primită.

Faţă de considerentele anterior menţionate, Înalta Curte, constatând că faptele imputate recurenţilor inculpaţi A. şi B., astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile pe care le-au formulat împotriva Deciziei penale nr. 172/A din 4 iulie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 172/A din 4 iulie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL