Decizia nr. 121/A/2019 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 89/F din data de 22 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.

În temeiul art. 386, alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus, inclusiv din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor penale reţinute în sarcina:

- inculpatului A., din infracţiunile prevăzute de art. 269, alin. (1) din noul C. pen. cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de art. 407, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi de art. 289, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din noul C. pen., toate cu aplicarea art. 38, alin. (1) din noul C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., de art. 169, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen. şi de art. 254, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 7, lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, şi art. 5 din noul C. pen., toate cu aplicarea art. 33, lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

- inculpatului B., din infracţiunile prevăzute de art. 407, alin. (2) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de art. 291, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din noul C. pen., şi de art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 169, alin. (2) şi alin. (4) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., de art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., şi de art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., toate cu aplicarea art. 33, lit. a) din vechiul C. pen.

- inculpatei C., din infracţiunea prevăzută de art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 291, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din noul C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 291, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 77, lit. a) din noul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

- inculpatului D., din infracţiunea prevăzută de art. 291 din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din noul C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 291 din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 35, alin. (1) din noul C. pen., art. 77, lit. a) din noul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

- inculpatului E., din infracţiunile prevăzute de art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 291 din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din noul C. pen., de art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 322, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., şi de art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 38, alin. (1) din noul C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., de art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., precum şi de art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., toate cu aplicarea art. 33, lit. a) din vechiul C. pen.

- inculpatului F., din infracţiunile prevăzute de art. 292, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din noul C. pen., de art. 47 din noul C. pen., raportat la art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi de art. 47 din noul C. pen., raportat la art. 322 din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., toate cu aplicarea art. 38, alin. (1) din noul C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 61, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, înainte de Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., de art. 25 din vechiul C. pen., raportat la art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., şi de art. 25 din vechiul C. pen., raportat la art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din vechiul C. pen., toate cu aplicarea art. 33, lit. a) din vechiul C. pen.

- inculpatei G., din infracţiunile prevăzute de art. 322, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din vechiul C. pen. şi art. 5 din vechiul C. pen., şi de art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38, alin. (1) din noul C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., şi de art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 75 alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., ambele cu aplicarea art. 33, lit. a) din vechiul C. pen.

- inculpatului H., din infracţiunea prevăzută de art. 322, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

S-au respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare de încadrare juridică, formulate de inculpaţii A. şi F.

I. În temeiul art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului.

În temeiul art. 65, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a exercita profesia de poliţist) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.

În temeiul art. 169, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului.

În temeiul art. 65, alin. (2) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a exercita profesia de poliţist) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.

În temeiul art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite, în formă continuată.

În temeiul art. 65, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a exercita profesia de poliţist) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.

În temeiul art. 396, alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16, alin. (1), lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254, alin. (1) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 7, lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, şi art. 5 din noul C. pen.

În temeiul art. 33, lit. a) şi b) din vechiul C. pen., raportat la art. 34, alin. (1), lit. b) din vechiul C. pen., s-au contopit pedepsele închisorii, astfel că s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen.

În temeiul art. 35, alin. (3) din vechiul C. pen., s-a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a exercita profesia de poliţist) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani, care urmează a se executa potrivit art. 66 din vechiul C. pen.

S-a luat act că inculpatul este arestat în executare în altă cauză.

II. În temeiul art. 169 alin. (2) şi alin. (4) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

În temeiul art. 65 alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.

În temeiul art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.

În temeiul art. 65, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.

În temeiul art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului.

În temeiul art. 65, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani.

În temeiul art. 33, lit. a) din vechiul C. pen., raportat la art. 34, alin. (1), lit. b) din vechiul C. pen., s-au contopit pedepsele închisorii, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., s-a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen., pe perioada de 5 ani, care se execută potrivit art. 66 din vechiul C. pen.

În temeiul art. 208, alin. (2) şi alin. (5), C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul B., luată prin încheierea de şedinţă din data de 5 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 202/16 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014/a3.

III. În temeiul art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 291, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 77, lit. a) din noul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnată inculpata C., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În temeiul art. 67, alin. (2) din noul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din noul C. pen., pe durata de 3 ani, care se execută potrivit art. 68, alin. (1), lit. c) din noul C. pen.

În temeiul art. 65, alin. (1) şi alin. (3) din noul C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din noul C. pen.

IV. În temeiul art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 291, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnată inculpata I., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În temeiul art. 67, alin. (2) din noul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din noul C. pen., pe durata de 3 ani, care se execută potrivit art. 68, alin. (1), lit. c) din noul C. pen.

În temeiul art. 65, alin. (1) şi alin. (3) din noul C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din noul C. pen.

V. În temeiul art. 291 din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 35, alin. (1) din noul C. pen., art. 77, lit. a) din noul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.

În temeiul art. 67, alin. (2) din noul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din noul C. pen., pe durata de 4 ani, care se execută potrivit art. 68, alin. (1), lit. c) din noul C. pen.

În temeiul art. 65, alin. (1) şi alin. (3) din noul C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a) şi b) din noul C. pen.

VI. În temeiul art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., art. 396, alin. (10), C. proc. pen. şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul E., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În temeiul art. 396, alin. (5), C. proc. pen., raportat la art. 16, alin. (1), lit. b), teza I din C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., în procedura simplificată, prevăzută de art. 396, alin. (10), C. proc. pen.

În temeiul art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 396, alin. (10), C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În temeiul art. 65, alin. (2) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a fi administrator de societate comercială) din vechiul C. pen., pe durata de 3 ani.

În temeiul art. 33, lit. a) din vechiul C. pen., raportat la art. 34, alin. (1), lit. b) din vechiul C. pen., s-au contopit pedepsele închisorii, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen.

În temeiul 35 alin. (1) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a fi administrator de societate comercială) din vechiul C. pen., pe durata de 3 ani, care se execută potrivit art. 66 din vechiul C. pen.

VII. În temeiul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, înainte de Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul F., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În temeiul art. 25 din vechiul C. pen., raportat la art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la plata sumei de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la spălarea banilor.

În temeiul art. 65, alin. (2) din vechiul C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a fi administrator de societate comercială) din vechiul C. pen., pe durata de 4 ani.

În temeiul art. 396, alin. (5), C. proc. pen., raportat la art. 16, alin. (1), lit. b), teza I din C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 25 din vechiul C. pen., raportat la art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

În temeiul art. 33, lit. a) din vechiul C. pen., raportat la art. 34, alin. (1), lit. b) din vechiul C. pen., s-au contopit pedepsele închisorii, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen.

În temeiul art. 35, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (de a fi administrator de societate comercială) din vechiul C. pen., pe durata de 4 ani, care se execută potrivit art. 66 din vechiul C. pen.

VIII. În temeiul art. 396, alin. (5), C. proc. pen., raportat la art. 16, alin. (1), lit. b), teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata G., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

În temeiul art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor.

În temeiul art. 81, alin. (1) din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 82, alin. (1) şi alin. (3) din vechiul C. pen.

I s-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83, alin. (1) din vechiul C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate, în caz de comitere a unei noi infracţiuni, pe parcursul termenului de încercare.

IX. În temeiul art. 396, alin. (5), C. proc. pen., raportat la art. 16, alin. (1), lit. b), teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul H., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

În temeiul art. 118, alin. (1), lit. b) din vechiul C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul B. a aparatului fotografic marca x, de culoare negru, seria x, ridicat în baza procesului-verbal din data de 19 februarie 2013, de percheziţie corporală şi autoturism, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a documentului clasificat, ridicat de la inculpatul A., în baza procesului-verbal din data de 19 noiembrie 2013, de percheziţie domiciliară, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie.

În temeiul art. 118, alin. (1), lit. d) din vechiul C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul F., în calitate de reprezentant legal al părţii responsabile civilmente SC "J." SRL (fostă SC "K." SRL), a sumei de 1.123.762,40 RON, remisă pentru cumpărarea influenţei.

În temeiul art. 255, alin. (1) şi alin. (2), C. proc. pen., s-a dispus restituirea celorlalte bunuri şi înscrisuri ridicate în baza proceselor-verbale de percheziţie domiciliară, corporală sau autoturism, cu excepţia înscrisurilor privind societăţile comerciale SC "K." SRL şi SC "L." SRL.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c), C. proc. pen., s-a ridicat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., luată prin Ordonanţa din data de 7.V.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2012.

În temeiul art. 404, alin. (4), lit. c), C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând părţii responsabile civilmente SC "J." SRL (fostă SC "K." SRL), aflat în procedura insolvenţei, prin administrator judiciar M., luată prin Ordonanţa din data de 29 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2012, până la concurenţa sumei de 1.123.762,40 RON.

În temeiul art. 274, alin. (1) şi alin. (2), C. proc. pen., a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 8.000 RON pe fiecare dintre inculpaţii B., D. şi F., în sumă de câte 2.000 RON pe fiecare dintre inculpaţii C., I. şi G., în sumă de 1.500 RON pe inculpatul A., precum şi în sumă de 800 RON pe inculpatul E., în timp ce, potrivit art. 275, alin. (6), C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu N. pentru inculpatul E., în sumă de 120 RON, s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 275, alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile de procedură cu privire la inculpatul H. au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, existenţa a 4 episoade infracţionale distincte, pe care le-a analizat în funcţie de criteriul succesiunii în timp, care clarifică activitatea infracţională.

I. Încheierea şi derularea contractului privind "Extinderea sistemului informatic pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă", dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA şi Asocierea SC "K." SRL - "O." S.A (fostă "P." SA).

Între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri SA, în calitate de beneficiar, şi Asocierea SC "K." SRL - "P." SA, în calitate de prestator servicii, a intervenit contractul nr. x/11 septembrie 2010, privind introducerea sistemului informatic pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă.

În anul 2012, după anularea procedurii de atribuire prin licitaţie publică, Consiliul de Administraţie al C.N.A.D.N.R. SA, prin Hotărârea nr. 20 din 4 septembrie 2012, a aprobat demararea procedurii de achiziţie publică prin negociere directă, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, pentru atribuirea contractului privind "Extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă".

Prima instanţă a constatat că, deşi era cunoscut ca fiind consilierul personal al ministrului transporturilor, martorul Q., inculpatul D. nu era angajatul instituţiei cu îndeplinirea formelor legale, însă ocupa un birou în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi desfăşura adevărate activităţi de serviciu, ceea ce înseamnă că era o persoană extrem de influentă, din raţiuni necunoscute. De altfel, martorul de la urmărirea penală Q. a declarat că, în perioada în care a fost ministru al transporturilor şi infrastructurii, din luna mai a anului 2012 şi până în luna decembrie a anului 2012, inculpatul D. nu a fost niciodată angajatul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, nu l-a împuternicit pentru anumite activităţi şi nici nu l-a plătit vreodată, însă îl chema să participe la anumite discuţii cu organisme internaţionale, întrucât deţinea informaţii specifice domeniului financiar-bancar, ştiind că a fost vicepreşedinte al "R." România SA

Inculpatul D., în declaraţia sa din data de 11 martie 2013, de la urmărirea penală, a arătat că era prieten, de prin anul 2007, cu martorul Q., dar nu a fost niciodată consilier al acestuia, ci doar îl sfătuia în probleme de natură economico-financiară, iar acesta i-a făcut cunoştinţă, la momentul numirii sale ca ministru al transporturilor, în luna mai a anului 2012, cu inculpatul B., secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, căruia i-a recomandat-o pe martora S., pentru a-i fi consilier.

Prin Decizia nr. 1.174/24 septembrie 2012, directorul general al C.N.A.D.N.R. SA a numit comisia de evaluare în vederea derulării procedurii de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, compusă din martorul T., preşedinte, martorul U., V., W., X., membri, şi Y., membru evaluator de rezervă.

Pe data de 24 septembrie 2012 s-au deschis ofertele, întocmindu-se procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor din data de 24 septembrie 2012. Au avut loc negocieri cu Asocierea SC "K." SRL - O." SA (fostă "P." SA), la sfârşitul cărora a fost întocmit raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică "Extindere sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă" din data de 29 septembrie 2012, prin care s-a hotărât că oferta câştigătoare este Asocierea SC "K." SRL - O." SA (fostă "P." SA), la preţul de 36.077.202,03 RON, fără T.V.A.

Pe data de 1 octombrie 2012 a fost încheiat contractul "Extindere sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă", între C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de beneficiar, şi Asocierea SC "K." SRL - O." SA (fostă "P." SA), în calitate de prestator, la preţul de 36.077.202,03 RON, fără T.V.A., înregistrat la C.N.A.D.R. SA sub nr. x.

În declaraţia sa din data de 27 noiembrie 2013, de la urmărirea penală, martorul T. a declarat că, la propunerea inculpatului D., despre care ştia că este consilier al ministrului transporturilor, martorul Q., a fost numit, pe data de 6 iunie 2012, în funcţia de director general adjunct, proiecte cu finanţare externă, în cadrul C.N.A.D.N.R. SA, însă, după aproximativ două săptămâni, a fost numit director la Direcţia Achiziţii cu Finanţare Externă în cadrul aceleiaşi instituţii, inculpatul D. spunându-i că fusese schimbat din funcţie şi că ar fi bine să ocupe cât mai multe poziţii de preşedinte în cadrul comisiilor de evaluare în vederea desemnării câştigătorilor la licitaţii publice sau la negocierile directe. La sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie 2012, a mers la biroul inculpatului D., care i-a spus să ocupe funcţia de preşedinte al comisiei de evaluare în vederea finalizării procedurii de negociere pentru atribuirea contractului privind extinderea sistemului informatic pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă, iar, după ce a fost numit preşedinte al comisiei de evaluare, inculpatul D. i l-a prezentat, în biroul său, pe inculpatul F., ca fiind reprezentantul SC "K." SRL, cu care va derula negocierile, creându-i impresia că cei doi inculpaţi se cunoşteau.

A mai arătat că procedura de negociere a durat aproximativ o lună şi jumătate, perioadă în care inculpatul D. l-a chemat, de mai multe ori, fie în biroul său, fie în alte locaţii, precum cafenele, şi l-a întrebat despre stadiul negocierilor, mai ales despre finalizare. A afirmat că, deşi cu o seară înainte îi spusese că procedura de negociere a fost finalizată, inculpatul D. l-a chemat telefonic pe data de 1 noiembrie 2012, dimineaţa, la restaurantul "Z." din Piaţa Domenii, Sector I, Bucureşti, unde, în timp ce aştepta la parter, a intrat inculpatul E., despre care ştia că este prietenul inculpatului D., apoi, împreună, au urcat la etaj, unde se aflau deja inculpaţii D. şi F. Inculpatul D. l-a întrebat despre stadiul procedurii de negociere, ceea ce i s-a părut straniu, probabil pentru a-i crea convingerea inculpatului F. că-l controlează.

A precizat că, după încheierea contractului privind extinderea sistemului informatic pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă, prin luna noiembrie a anului 2012, inculpatul D. l-a chemat în biroul său şi i-a spus că Asocierea SC "K." SRL - "O." SA a depus o factură fiscală la C.N.A.D.N.R. SA, solicitându-i să facă plata, însă i-a spus că nu are nicio competenţă în acest sens şi l-a îndrumat către martorul AA., directorul general adjunct economic, sau martorul BB., directorul general. La cercetarea judecătorească, acelaşi martor şi-a menţinut declaraţia de la urmărirea penală, iar detaliile corespund afirmaţiilor din faza de urmărire penală, adăugând amănuntul important că martora S., naşa sa, care a lucrat la cabinetul inculpatului B., i-a spus că este nevoie de "un om" la C.N.A.D.N.R. SA, astfel că au mers, împreună, la inculpatul D., care i-a spus că este vorba despre postul de director general adjunct, proiecte cu finanţare externă, funcţie pe care a deţinut-o doar două săptămâni, iar, în aceste împrejurări, trebuia să răspundă atunci când inculpatul D. îl solicita.

Curtea a apreciat evident faptul că, într-adevăr, martorul T. se afla într-o relaţie de subordonare faptică faţă de inculpatul D., care-l sprijinise să se angajeze direct pe o funcţie de conducere în instituţia subordonată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, apoi pe o funcţie de conducere mai mică în ierarhia aceleiaşi instituţii, astfel că îi îndeplinea solicitările, după cum, de altfel, martorul a recunoscut.

În continuare, SC "K." SRL a emis factura fiscală seria x, nr. 29.112 din data de 15 noiembrie 2012, în valoare totală de 4.260.274,39 RON, pentru licenţe CC. - licenţe, aplicaţie specifică emitere rovinietă (e Tax Road-UFO-10.000, 10.000 utilizatori).

Concomitent, inculpaţii D. şi B. s-au întâlnit de mai multe ori.

Cu privire la inculpatul B., Curtea a constatat că a fost numit, prin Decizia nr. 137/8 mai 2012 a primului-ministru DD., în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, potrivit Ordinului nr. 420/16 mai 2012 al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu anexă, acesta avea în coordonare activităţile în domeniile naval şi aerian, enumerându-se în anexă toate instituţiile din subordine, printre care nu se regăseşte Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA

A mai constatat că, prin Ordinul nr. 421/16 mai 2012 al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu anexă, secretarul de stat EE. avea competenţa în activităţile din domeniile rutier şi feroviar, coordonând activitatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, menţionată, în mod expres, la punctul B.12 din anexa la ordin. De asemenea, acelaşi secretar de stat EE., prin Ordinul nr. 1.342/27 iulie 2012 al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a fost desemnat în calitate de reprezentant al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru toate operaţiunile legate de implementarea măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a angajamentelor asumate faţă de Fondul Monetar Internaţional şi FF., având, în continuare, în coordonare activitatea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, potrivit punctul B.2 din anexa la ordin.

La data de 12 decembrie 2013, inculpatul D. a formulat un denunţ, menţinut prin declaraţiile ulterioare, de la urmărirea penală, din data de 18 decembrie 2013, din data de 2 aprilie 2014 şi din data de 4 aprilie 2014, prin care a redat desfăşurarea evenimentelor. Astfel, a arătat că, în luna noiembrie a anului 2012, de comun acord cu martorul Q., ministrul transporturilor, au decis să înceteze colaborarea, apoi a mers la cabinetul inculpatului B., care i-a spus că vrea să mai comunice cu acesta, în continuare, şi că GG., din care face parte, exercita presiuni asupra sa pentru a susţine financiar campania electorală. După câteva zile, a fost chemat telefonic la cabinetul inculpatului B., care i-a vorbit despre aceleaşi presiuni politice şi l-a întrebat dacă SC "K." SRL îl poate ajuta să susţină financiar campania electorală a GG., pentru că, la rândul său, a ajutat această societate comercială, răspunzându-i să vorbească direct cu inculpatul F., pentru că-l cunoştea. A mai arătat că, în momentul în care s-a apropiat de uşă, a intrat inculpata I., care i-a comunicat inculpatului B. că martorul BB., directorul general al C.N.A.D.N.R. SA, i-a spus că se rezolvă problema până la sfârşitul săptămânii.

În aceeaşi perioadă, la câteva zile, s-a întâlnit cu inculpatul F., la solicitarea telefonică a acestuia, care i-a spus că a acceptat să-l susţină financiar pe inculpatul B., cu sumele de bani pe care acesta i le-a pretins, printre care suma specifică de 50.000 euro, pentru ca inculpatul B. să-l ajute să încaseze mai repede o factură fiscală emisă de SC "K." SRL către C.N.A.D.N.R. SA, iar, pentru a remite suma de bani inculpatului B., va încheia un contract fictiv cu o societate comercială aparţinând inculpatului E.

La data de 26 noiembrie 2012, inculpata C. l-a sunat la telefon, solicitându-i să se întâlnească cu inculpatul B. la restaurantul "HH.", din Sectorul I, Bucureşti, unde, când a ajuns, în jurul orei 13:00 - 14:00, se aflau inculpaţii B. şi C., iar inculpatul B. i-a spus că a fost chemat la partid şi că i s-a trasat să aducă bani, că a intervenit pentru SC "K." SRL şi că plata facturii fiscale va fi efectuată pe data de 27 noiembrie 2012, solicitându-i să ia suma de bani de la inculpatul F. şi să i-o predea acestuia, în numerar. În momentul în care şi-a exprimat mirarea cu privire la solicitarea acestui serviciu, a intervenit inculpata C., care i-a spus că o să-l contacteze prin telefon.

Ulterior, s-a întâlnit cu inculpatul E., căruia i-a povestit despre împrejurările anterioare, iar acesta i-a spus că, la rândul său, a încheiat un contract cu SC "K." SRL, în baza căruia, după ce SC "K." SRL va încasa banii de la C.N.A.D.N.R. SA, urma să primească suma de 200.000 euro, din care suma de 50.000 euro urma să ajungă la inculpatul B.

Pe data de 28 noiembrie 2012, dimineaţa, în jurul orei 10:00, în timp ce se afla la restaurantul "Z." din Piaţa Domenii, Sector I, Bucureşti, împreună cu inculpatul E., a venit inculpatul F., care le-a spus că a încasat banii de la C.N.A.D.N.R. SA şi că a trimis banii către SC "II." SRL, sugerând să i se remită suma de bani pe care i-o promisese inculpatului B. şi pe care acesta o aştepta. În timpul discuţiei care a urmat cu inculpatul E., a fost sunat la telefon de către un bărbat necunoscut, care l-a întrebat dacă are o întâlnire cu o domnişoară, iar, la răspunsul său negativ, i-a spus să-şi anuleze toate întâlnirile din ziua respectivă. Apoi, împreună cu inculpatul E., s-a deplasat la biroul inculpatului B., unde le-a găsit pe inculpatele I. şi C. tocând documente, fiind foarte speriate, iar martora JJ. i-a spus că inculpatul B. a plecat la Constanţa, întrucât primise informaţia că Direcţia Naţională Anticorupţie organizează prinderea acestuia în flagrant.

Curtea de Apel a constatat că susţinerile inculpatului D. cu privire la coinculpaţi se coroborează cu celelalte probe administrate, însă inculpatul nu a fost sincer cu privire la implicarea sa reală în toată această activitate infracţională, încercând, în modul său abil, de a-şi minimaliza sau, chiar, elimina, orice contribuţie infracţională.

În faţa instanţei de fond, inculpatul şi-a păstrat acelaşi comportament procesual, de martor-denunţător.

De asemenea, a constatat că, anterior denunţului inculpatului D., a formulat un denunţ, pe data de 17 iunie 2013, inculpatul E., care, la cercetarea judecătorească a fondului, a optat pentru procedura simplificată. Acest denunţ a fost susţinut de declaraţiile sale din datele de 5 iunie 2013 şi 6 iunie 2013, anterioare denunţului, precum şi din datele de 18 iunie 2013 şi 29 aprilie 2014.

A constatat că denunţurile şi declaraţiile inculpaţilor D. şi E., coroborate, clarifică situaţia de fapt, confirmată de celelalte probe administrate la urmărirea penală şi readministrate la cercetarea judecătorească, la solicitarea inculpaţilor şi din oficiu. Astfel, inculpatul E. a arătat că, pe la sfârşitul lunii octombrie a anului 2012, inculpatul D. i-a spus că reprezentantul SC "K." SRL, cunoştinţa sa, are probleme legate de prelungirea unui contract cu C.N.A.D.N.R. SA şi cu plata unor lucrări executate de SC "K." SRL către C.N.A.D.N.R. SA şi că o să intervină la inculpatul B. pentru prelungirea contractului dintre SC "K." SRL şi C.N.A.D.N.R. SA, urmând să-l susţină pe inculpatul B., membru al GG., întrucât se apropia campania electorală pentru alegerile parlamentare, în sensul de a-i remite o sumă de bani din partea SC "K." SRL, care urma să trimită această sumă de bani către una dintre societăţile sale comerciale.

A arătat că, pe data de 23 noiembrie 2012, s-a întâlnit, la hotelul "KK." din Sectorul I, Bucureşti, cu inculpatul D., care i-a spus că se întâlnise cu inculpatul F., cu care a purtat discuţii referitoare la plata unei facturi fiscale emisă de SC "K." SRL, astfel că, atunci când se va efectua plata, una dintre societăţile sale comerciale va primi banii de la SC "K." SRL, iar, în timpul acestor discuţii, a fost sunat la telefon de inculpata G., de la SC "K." SRL, care l-a întrebat cuantumul pe care să-l treacă pe factura fiscală, răspunzându-i că nu ştie, întrucât aceasta trebuia stabilită între inculpaţii D. şi F., însă D. i-a spus că nu a stabilit nicio sumă şi că, în zilele următoare, să se întâlnească cu inculpata G. Inculpatul D. i-a spus că inculpatul F. a fost de acord să-l sprijine financiar, în acest mod, pe inculpatul B.

Pe data de 23 noiembrie 2012, în jurul orei 19:30, s-a întâlnit, la barul "Z." din Sectorul I, Bucureşti, cu inculpatul D., care se afla, deja, la o masă cu inculpatul F., stabilind să primească banii de la SC "K." SRL, apoi societatea sa comercială să plătească fie către o societate comercială a inculpatului D., fie către persoana fizică LL., soţia inculpatului D., cu care societatea sa comercială urma să încheie un contract fictiv. În acest context, inculpatul F. i-a spus inculpatului D. că îi dă "5 cuburi de zahăr tot anul".

La câteva zile după această întâlnire, a mers la sediul SC "K." SRL, unde a discutat cu inculpatul F., care i-a spus că nu poate încheia contractul fictiv cu SC "L." SRL, deoarece nu are un obiect de activitate compatibil cu SC "K." SRL, astfel că i-a spus inculpatului F. că mai are SC "II." SRL, care a mai prestat servicii IT pentru o platformă de jocuri de noroc, dar care nu mai desfăşura activitate comercială, inculpatul F. spunând să încheie contractul fictiv cu această societate comercială. În contextul acestei discuţii, inculpatul F. i-a făcut cunoştinţă cu inculpata G., care i-a spus că o să întocmească proiectul de contract.

După câteva zile, inculpata G. a venit la un punct de lucru aparţinând SC "L." SRL, unde i-a înmânat un stick, de pe care a descărcat, în calculatorul său, proiectul de contract fictiv, antedatat 4 ianuarie 2012, între SC "L." SRL, în calitate de prestator de servicii, şi SC "K." SRL, beneficiar, privind testarea unei aplicaţii software, apoi, la sfârşitul aceleiaşi zile, inculpata G. a venit şi a ridicat contractul respectiv, pe care-l semnase, precum şi factura fiscală, în valoare de 200.000 euro, precizând că serviciile nu au fost prestate niciodată în realitate.

Ulterior, inculpata G. i-a trimis procesul-verbal de recepţie a lucrării şi situaţiile de lucrări, pe care le-a semnat, apoi, pe data de 26 noiembrie 2012 sau 27 noiembrie 2012, i-a adus să semneze certificatul de acceptanţă parţială şi acordul de reziliere, ambele antedatate. Pe data de 26 noiembrie 2012, inculpatul D. i-a trimis un mesaj tip SMS, prin care i-a spus că merge să se întâlnească cu inculpatul B. În zilele următoare, inculpaţii D. şi F. au stabilit suma de 200.000 euro, din care urma să-i plătească inculpatului D. suma de 150.000 euro, restul constituind obligaţii fiscale către stat, iar, din suma de 150.000 euro, un procent de doar 35% ajungea la inculpatul B., ca sprijin financiar pentru campania electorală, astfel că inculpatul D. i-a spus să ia legătura cu inculpatul F., pentru a întocmi documentele fictive.

Totodată, a arătat că inculpatul D. i-a spus, la un moment dat, că vrea pentru sine suma de 15.000 euro, din suma de 200.000 euro, trimisă de SC "K." SRL.

Pe data de 27 noiembrie 2012, seara, s-a întâlnit, la hotelul "MM." din Sectorul I, Bucureşti, cu inculpatul D., care i-a spus că pe data de 28 noiembrie 2012 C.N.A.D.N.R. SA urma să facă plata către SC "K." SRL A mai arătat că suma trimisă de SC "K." SRL, prin ordin de plată, a fost încasată de SC "II." SRL.

Probele administrate dovedesc fiecare moment la care inculpaţii D. şi E. au făcut referiri detaliate, cronologia evenimentelor compunând o imagine coerentă.

Denunţul prin care inculpatul D. a arătat că inculpatul B. s-a implicat în urgentarea efectuării plăţii primei facturi fiscale, din data de 15 noiembrie 2012, emisă de SC "K." SRL, este confirmat de proba testimonială.

Martorul BB. a declarat pe data de 26 noiembrie 2013, la urmărirea penală, că, în perioada iulie 2012 - august 2013, a fost director general al C.N.A.D.N.R. SA şi că, în cursul lunii noiembrie a anului 2012, inculpatul B., deşi nu avea niciun fel de competenţă în domeniul C.N.A.D.N.R. SA, l-a chemat la biroul său, de câteva ori, să-l întrebe despre plata unor facturi fiscale către SC "K." SRL şi, tot în aceeaşi perioadă, martorul AA., director general adjunct economic, i-a spus că, la rândul său, fusese chemat la cabinetul inculpatului B., care i-a solicitat să facă plata facturilor fiscale emise de "K." SRL.

La termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2015, acelaşi martor a arătat că-şi menţine declaraţia de la urmărire penală, că nu mai ţine minte dacă inculpatul B. l-a chemat de mai multe ori pentru plata facturii fiscale, amintindu-şi doar de discuţia din biroul acestuia şi la chemarea acestuia, care a avut loc pe la sfârşitul anului 2012, şi că, într-adevăr, tot în perioada respectivă, s-a întâlnit cu martorul AA., care i-a spus că a fost chemat de către inculpatul B., solicitându-i să facă plata facturilor fiscale, însă nu mai ştie dacă acesta i-a spus că a fost chemat de mai multe ori. Aceste incertitudini cu privire la pluralitate solicitărilor, făcute în afara competenţelor sale, nu afectează implicarea inculpatului B. în procedura de plată a facturilor fiscale, în care nu avea nicio atribuţie.

La sesizarea procurorului de şedinţă cu privire la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, martorul BB. a declarat în faţa procurorului, în Dosarul nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că a trecut mult timp între cele două declaraţii, însă, în realitate, a discutat cu privire la contract cu inculpatul B., fiind prezent, de câteva ori, şi inculpatul D., iar, spre finalul lunii noiembrie a anului 2012, inculpatul B. l-a chemat în biroul său şi l-a întrebat dacă C.N.A.D.N.R. SA poate face plata unor facturi către SC "K." SRL, precizând faptul că, în cursul lunii noiembrie a anului 2012, inculpatul B. l-a chemat la biroul său de aproximativ 2-3 ori, pentru efectuarea acestei plăţi. Reascultat în faţa Curţii, la termenul de judecată din data de 28 octombrie 2016, martorul BB. a arătat că i s-a părut firesc să fie chemat de inculpatul B., deoarece răspundea de drumurile publice, iar acesta doar l-a întrebat cu privire la plata facturilor, fără să facă presiuni.

Curtea a apreciat că nu era nevoie de constrângere, întrucât simplul interes al unui secretar de stat îl obligă pe subordonat să aibă în vedere ceea ce i s-a solicitat, într-un mod tacit.

De asemenea, martorul AA., audiat la urmărirea penală pe data de 27 noiembrie 2013, a arătat că, începând cu anul 2010, a ocupat funcţia de director adjunct economic în cadrul C.N.A.D.N.R. SA şi că, în perioada negocierilor contractului privind extinderea sistemului informatic pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă, inculpatul D. l-a chemat, de mai multe ori, în biroul său, solicitându-i să urgenteze încheierea acestui contract, apoi, după ce SC "K." SRL a emis cele două facturi fiscale, acelaşi inculpat l-a chemat, de mai multe ori, în biroul său, solicitându-i să facă plata, şi, tot după emiterea facturilor fiscale de către SC "K." SRL, inculpata I., începând cu jumătatea lunii noiembrie a anului 2012, l-a chemat, în mai multe rânduri, la cabinetul inculpatului B., unde i-a solicitat să facă plata facturilor fiscale respective, precizând că se prezenta la aceste chemări deoarece ştia că vin din partea unui ministru secretar de stat, cu toate că acesta nu avea competenţe în efectuarea plăţilor, apoi l-a informat pe martorul BB., directorul general, despre aceste solicitări.

La cercetarea judecătorească, audiat la termenul de judecată din data de 10 iunie 2015, martorul AA., deşi a precizat că-şi menţine declaraţia de la urmărirea penală, a afirmat că inculpatul D. nu s-a implicat în urgentarea procedurii de negociere, iar inculpata I., şef de cabinet al inculpatului B., i s-a părut de bună-credinţă atunci când întreba despre plata facturilor fiscale, în timp ce, cu privire la inculpatul D., poate spune că i-a solicitat, în mod direct, să efectueze plata celor două facturi fiscale. Aceste atenuări şi nuanţări ale susţinerilor ferme iniţiale nu pot altera credibilitatea conţinutului primei sale declaraţii, de la urmărirea penală, dată în urmă cu mai bine de 1 an şi jumătate, fiind justificată o asemenea incertitudine după trecerea unei perioade de timp considerabilă.

Martora NN., atât în declaraţia sa din data de 21 noiembrie 2013, de la urmărirea penală, cât şi la cercetarea judecătorească, a arătat că în perioada lunilor iunie- decembrie ale anului 2012, a fost consilierul personal al ministrului transporturilor şi infrastructurii, martorul Q., iar inculpatul D., despre care ştia că este consilier al aceluiaşi ministru, a avut, în perioada iulie 2012 - septembrie 2012, întâlniri destul de dese cu diverse persoane din cadrul ministerului sau din cadrul companiilor subordonate ministerului, printre care martorii AA., de la C.N.A.D.N.R. SA, şi T., însă nu cunoaşte conţinutul acestor discuţii, întrucât, de cele mai multe ori, părăsea biroul, munca sa fiind de teren.

Martora OO., care avea la data audierii sale, 21 noiembrie 2013, la urmărirea penală, funcţia de şef Departament Resurse Umane din cadrul C.N.A.D.N.R. SA, a arătat că era de notorietate faptul că inculpatul D. era extrem de apropiat de martorul Q., ministrul transporturilor şi infrastructurii, iar, în perioada iunie 2012 - decembrie 2012, pe timpul cât a lucrat, ca secretar, la cabinetul ministrului transporturilor şi infrastructurii, acesta i-a solicitat să-i cheme pe martorii AA., pe atunci director general, pe urmă director adjunct economic al C.N.A.D.N.R. SA, şi pe T., în contextul mai multor întrevederi pe care acesta le avea cu persoane cu funcţii de conducere din cadrul companiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Cu privire la inculpatul F., a dedus că acesta avea un contract încheiat cu C.N.A.D.N.R. SA, întrucât inculpatul D., în discuţiile cu acesta, îi spunea să meargă la martorul U., director la Direcţia Exploatare Infrastructuri Rutiere din cadrul C.N.A.D.N.R. SA, pentru că a vorbit cu acesta, precizând faptul că inculpaţii F. şi E. erau o prezenţă aproape continuă în biroul inculpatului D.

Toate aceste afirmaţii au fost susţinute în faţa Curţii, la termenul de judecată din data de 30 septembrie 2015, când martora OO. a fost reaudiată.

Martorul U., atât în declaraţia sa din data de 3 decembrie 2013, de la urmărirea penală, cât şi în declaraţia sa din faţa instanţei de fond, la reaudierea sa la termenul de judecată din data de 2 septembrie 2015, a arătat, în mod constant şi ferm, că, începând cu anul 2012, este director la Direcţia Exploatare Infrastructuri Rutiere din cadrul C.N.A.D.N.R. SA, în a cărei coordonare se află, printre altele, Serviciul "Roviniete", iar procedura de plată a facturilor fiscale presupune depunerea facturii fiscale, cu documentele aferente, la Serviciul "Registratură", de unde sunt înaintate la Serviciul financiar, pentru introducere în evidenţa electronică, numită "ROGOP", pe urmă merg la Serviciul "Roviniete", unde, într-un termen de 7 zile, factura fiscală este verificată, sub aspectele realităţii, regularităţii şi legalităţii, de către martorul V., care întocmeşte solicitarea de plată, semnată de către ambii martori, apoi toate aceste documente sunt înaintate Serviciului de control financiar-preventiv.

A arătat că, pe data de 21 - 22 noiembrie 2012, martorul V. l-a informat cu privire la faptul că SC "K." SRL a emis o factură fiscală, în valoare de aproximativ 12.000.000 RON, care nu avea documente justificative, mai precis procesul-verbal de acceptanţă intermediară, pe care refuzaseră să-l semneze, întrucât SC "K." SRL livrase produsele, respectiv licenţele "PP." şi "QQ.", dar nu fuseseră instalate pe infrastructura hardware, situaţie pe care nu a mai întâlnit-o niciodată în activitatea sa profesională. Pentru acest motiv, l-a informat pe martorul BB., directorul general, luându-se decizia de a returna factura fiscală, iar martorul V. a întocmit adresa de restituire.

Ulterior, la data de 28 noiembrie 2012, SC "K." SRL a emis o nouă factură fiscală, cu referire la aceleaşi produse software, adică la licenţele "PP." şi "QQ.", şi, de data aceasta, a existat procesul-verbal de acceptanţă intermediară, semnat de acesta şi de martorul V., întrucât prestatorul de servicii îşi îndeplinise obligaţiile contractuale.

Împrejurările prezentate au fost confirmate de martorul V., care, atât în declaraţia din data de 2 decembrie 2013, de la urmărirea penală, cât şi în declaraţia de la cercetarea judecătorească, la reaudierea sa la termenul de judecată din data de 4 martie 2016, a precizat că factura fiscală seria x, nr. 29138 din data de 19 noiembrie 2012, emisă de SC "K." SRL, în valoare de 12.212.787,80 RON, prezentată de procuror la urmărirea penală, privea livrarea de licenţe "PP." şi "QQ.", care, însă, nu fuseseră implementate, astfel că nu exista proces-verbal de acceptanţă intermediară, informându-l cu privire la toate acestea pe martorul U., care i-a spus să returneze factura fiscală, ridicată, personal, de către inculpatul F. Ulterior, a fost depusă factura fiscală factura fiscală seria x, nr. 29296 din data de 28 noiembrie 2012, emisă de SC "K." SRL, pentru aceeaşi valoare, care reprezintă, practic, refacturarea licenţelor "PP." şi "QQ.", existând, de această dată, toate documentele justificative.

Martorul RR. a declarat la urmărirea penală, pe data de 3 decembrie 2013, că, din anul 2005, îndeplineşte funcţia de şef Serviciu control financiar-preventiv din cadrul C.N.A.D.N.R. SA, că factura fiscală, însoţită de documente justificative şi cu solicitarea de plată emisă de direcţia care are în derulare contractul, este înregistrată în registrul privind operaţiunile supuse controlului financiar-preventiv, apoi este verificată, în sensul existenţei vizei "certificat în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii" şi a menţiunii "bun de plată", precum şi dacă suma este înscrisă în bugetul de venituri şi cheltuieli al C.N.A.D.N.R. SA, după care, în cel mult 5 zile, este acordată viza de control financiar-preventiv sau se întocmeşte, către conducere, o adresă cu refuzul de viză, pe urmă, în cazul acordării vizei, documentele sunt înaintate către Serviciul contabilitate. Audiat la termenul de judecată din data de 5 februarie 2016, martorul RR. a mai precizat că, pentru plata unei facturi fiscale, trebuie să existe dovada prestării efective a serviciului.

Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a emis mandatul nr. x/19 septembrie 2012, cu privire la inculpatul D. şi mandatul nr. x/2 noiembrie 2012, cu privire la inculpatul B., puse în executare de către Serviciul Român de informaţii, care, potrivit art. 6 din Legea nr. 51/1991, privind securitatea naţională a României, este organ de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Ţinând seama de aceste reglementări, dar fără a pierde din vedere Decizia nr. 51/16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale care stabileşte, ca principiu fundamental al procesului penal, că doar organele judiciare pot culege probele, Curtea de Apel a arătat că nu va reţine nelegalitatea obţinerii interceptărilor convorbirilor telefonice şi din mediul ambiental, însă le va privi cu o mai mare rezervă şi în condiţiile în care sunt confirmate de celelalte probe administrate.

În ceea ce priveşte conţinutul proceselor-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice şi din mediul ambiental, a avut în vedere toate obiecţiunile formulate de inculpaţi, imposibilitatea perceperii, în mod clar, a unor părţi din discuţiile purtate pe fondul unor zgomote puternice de fond, chiar şi după prelucrarea acestora, în sensul eliminării zgomotelor perturbatoare, precum şi raportul de expertiză criminalistică nr. x din data de 10 februarie 2017, întocmit de Serviciul de Expertize Criminalistice.

A constatat că, în perioada de după depunerea facturii fiscale din data de 15 noiembrie 2012, emisă de SC "K." SRL, între inculpaţi au loc întâlniri frecvente, la restaurante din zona Sectorului I, Bucureşti.

Prin procesul-verbal din data de 1 aprilie 2014, sunt redate discuţiile din mediul ambiental din data de 23 noiembrie 2012, dintre inculpaţii D. şi E., de la restaurantul "Z." din Sectorul I, Bucureşti, de la Hotelul "KK.", Sector I, Bucureşti, putându-se înţelege că inculpaţii vorbesc despre plata "facturii mici" şi de contractul fictiv care trebuia încheiat între SC "K." SRL şi SC "L." SRL, pentru care inculpatul E. putea beneficia de factoring, fără să i se fi stabilit valoarea.

Procesul-verbal din data de 28 martie 2014, de redare a discuţiilor din mediul ambiental din data de 23 noiembrie 2013, confirmă întâlnirea dintre inculpaţii D., F. şi E., la restaurantul "Z." din Sectorul I, Bucureşti, la care inculpaţii D. şi E. au făcut referire. Conţinutul acestor discuţii ambientale a fost redat prin raportul de constatare criminalistică nr. x din data de 10 februarie 2017, întocmit de Serviciul de Expertize Criminalistice şi este extrem de fragmentat. În completare cu declaraţiile inculpatului D., este vorba despre "SS." şi "TT." şi despre efectuarea unei plăţi în ziua de luni, care, potrivit calendarului, înseamnă data de 26 noiembrie 2012, menţionându-se poreclele de "SS." şi "TT.".

Pe data de 26 noiembrie 2012, luni, a avut loc întâlnirea dintre inculpaţii B., C. şi D., la restaurantul "HH." din Sectorul I, Bucureşti. Discuţiile ambientale au fost redate, iniţial, prin procesul-verbal din data de 26 noiembrie 2012, apoi, în urma unei transcrieri fidele, prin raportul de constatare criminalistică nr. x din data de 10 februarie 2017, întocmit de Serviciul de Expertize Criminalistice. Nu s-a putut reţine decât faptul că inculpaţii B. şi D. vorbesc despre ziua de miercuri, care înseamnă, potrivit calendarului, data de 28 noiembrie 2012.

Pe data de 27 noiembrie 2012, inculpaţii D. şi E. s-au întâlnit, iar dialogul a fost redat, iniţial, prin procesul-verbal din data de 18 martie 2014, apoi prin raportul de constatare criminalistică nr. x din data de 10 februarie 2017, întocmit de Serviciul de Expertize Criminalistice. S-a constatat că inculpaţii discută despre retragerea banilor de la bancă şi că inculpatului D. i se cuvine suma de 15.000 euro. Aceasta, în contextul în care pe data de 27 noiembrie 2012, C.N.A.D.N.R. SA emisese ordinul de plată nr. x, semnat electronic de către martorii BB. şi AA., pentru suma de 4.260.274,39 RON.

Prin urmare, atâta timp cât factura fiscală trebuia semnată de către aceşti doi martori, este inteligibil ca discuţia din data de 23 noiembrie 2013, dintre inculpaţii D., F. şi E., de la restaurantul "Z." din Sectorul I, Bucureşti, referitoare la plata unei facturi fiscale şi la "SS." şi "TT.", să-i privească pe aceşti doi martori, cu puterea de decizie în acest domeniu al plăţii.

Referitor la preocuparea inculpatului E. de a avea în contul bancar o sumă suficientă, ca rezervă pentru remiterea mitei, prin intermediul inculpatului D., către inculpatul B., în situaţia în care C.N.A.D.N.R. SA mai întârzia plata facturii fiscale către SC "K." SRL, a fost audiat martorul UU., la urmărirea penală pe data de 4 aprilie 2014 şi la cercetarea judecătorească la termenul de judecată din data de 4 martie 2016. El a arătat că a fost director general la SC "VV." SA, aflată în relaţii contractuale de subantrepriză cu SC "L." SRL, privind efectuarea unor lucrări de renovare şi de construcţii la unul dintre corpurile terminalului Aeroportului Băneasa, iar inculpatul E. i-a solicitat să facă plata până la data de 28 noiembrie 2012. A mai arătat că nu-şi aminteşte decât cuantumul sumei, de 102.000, însă nu mai ştie dacă reprezintă RON sau euro. A depus, în fotocopie, contractul de prestări servicii nr. x/9 noiembrie 2012, dintre SC "O." SA şi SC "II." SRL, în valoare de 102.000 euro, cu anexă.

În ceea ce priveşte întocmirea de documente justificative fictive, pentru spălarea banilor, Curtea a avut în vedere declaraţiile inculpatului E., care a redat discuţia cu inculpatul F. cu privire la partea cocontractantă care să fie trecută în contractul de prestări servicii fictiv, pentru ca SC "K." SRL să facă o plată, fără justificare în operaţiuni comerciale reale, din care să-i fie remisă inculpatului B. suma de 50.000 euro, reprezentând prima tranşă din suma totală de 200.000 euro, solicitată de acesta, pentru ajutorul dat, în afara competenţei sale, către SC "K." SRL, la încheierea şi derularea contractului "Extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă", încheiat cu C.N.A.D.N.R. SA

Inculpatul E. a arătat că inculpatul F., după ce i-a solicitat să-i precizeze obiectul principal de activitate al SC L." SRL, i-a spus că este incompatibil cu obiectul principal de activitate al SC "K." SRL, din domeniul IT. Într-adevăr, potrivit actului constitutiv, SC "L." SRL, are, ca obiect principal de activitate, cod CAEN 431, lucrări de demolare şi de pregătire a terenului. Ca atare, inculpatul F. a fost de acord cu încheierea contractului de prestări servicii fictive cu SC "II." SRL, cu toate că inculpatul E. i-a spus că nu are activitate comercială. Singurul element important îl constituia compatibilitatea obiectului de activitate, pentru a crea aparenţa unei operaţiuni comerciale reale. Odată stabilit acest element al părţii contractante, inculpatul a desemnat-o pe inculpata G. să se ocupe de redactarea contractului de prestări servicii fictiv.

Inculpata G. a întocmit contractul cadru de prestări servicii nr. x/4 ianuarie 2012, dintre SC "II." SRL, în calitate de prestator, prin inculpatul E., administrator, şi SC "K." SRL, în calitate de beneficiar, prin martorul WW., administrator, pentru furnizare servicii de analiză tehnică şi funcţională caiete de sarcini, de elaborare arhitectură soluţie, de matrice de compliantă soluţie, de elaborare oferte tehnice, de definire set-up tehnic şi comercial cu producătorii de tehnologii hardware şi software, urmând ca prestatorul să pună la dispoziţia beneficiarului un număr de 6 experţi, pentru preţul de 374.616 euro, fără T.V.A., serviciile realizate în regim "preţ pe zi", valoarea totală calculându-se prin înmulţirea ratei zilnice de 258 euro/zi/resursă, serviciile vor fi prestate pe durata de 12 luni calendaristice. Această convenţie fictivă a fost antedatată, pentru a avea loc în timp prestaţiile periodice şi pentru a realiza, prin prestaţiile succesive, preţul total.

Tot inculpata G. s-a ocupat de redactarea unui alt document fictiv, şi anume acordul de reziliere din data de 3 iulie 2012 a contractului nr. x/4 ianuarie 2012, încheiat între SC "K." SRL, prin WW., şi SC "II." SRL, prin inculpatul E., prin care părţile au convenit, de comun acord, să rezilieze contractul respectiv, începând cu data de 3 iulie 2012.

Martorul WW. a susţinut, în declaraţiile sale de la urmărirea penală, din datele de 7 martie 2013 şi 10 aprilie 2013, că nu a participat la negocierile contractului de prestări servicii nr. x/4 ianuarie 2012, încheiat cu SC "II." SRL, pe care l-a semnat la solicitarea inculpatului F., care i-a spus că ştie despre ce este vorba, şi că, în niciun caz, nu l-a semnat pe data de 4 ianuarie 2012, când acesta e datat, iar acordul de reziliere l-a semnat tot la solicitarea inculpatului F., aducându-şi aminte doar faptul că niciunul dintre acte nu au fost semnate simultan cu reprezentantul SC "II." SRL.

Audiat la termenul de judecată din data de 4 martie 2016, martorul WW. a mai arătat că a fost asociat, administrator şi director general la SC "K." SRL, nu a participat, în asocierea cu SC "O." SA la negocierile cu C.N.A.D.N.R. SA, de care s-a ocupat inculpatul F., că tot inculpatul F. i-a adus să semneze contractul de prestări servicii cu SC "II." SRL, pe care l-a semnat fără să-l citească, şi că inculpatul D. a făcut presiuni pentru semnarea acestui contract cu SC "II." SRL.

Inculpata G. a mai întocmit, în fals, ca documente justificative pentru plata facturii fiscale, emisă în baza serviciilor contractuale fictive, comanda de achiziţie nr. x/27 noiembrie 2012, ca fiind solicitarea sa şi situaţiile de lucrări, numite "monthly timesheet".

Inculpatul H. a întocmit certificatul de acceptanţă parţială din data de 2 iulie 2012, încheiat între SC "II." SRL, prin inculpatul E., şi SC "K." SRL, prin inculpatul H.

Martorul XX., în declaraţia sa din data de 21 iunie 2013, de la urmărirea penală, a arătat că, începând cu anul 2006, lucrează la SC "L." SRL, în calitate de operator calculator şi, mai apoi, specialist IT, ocupându-se de cumpărarea şi repararea calculatoarelor, de funcţionarea reţelei şi de administrarea site-ului, însă nu a efectuat niciodată programări, nu a lucrat niciodată la SC "II." SRL, care, din câte cunoaşte, nu a avut salariaţi, şi că nu a semnat niciodată pe documentele numite "monthly timesheet" din datele de 2 ianuarie 2012, 3 ianuarie 2012, 5 ianuarie 2012, 6 ianuarie 2012 şi 7 februarie 2012, pe care, la rubrica "Nume consultant" apare numele său.

De asemenea, martorul YY., audiat pe data de 21 iunie 2013, la urmărirea penală, a declarat că, în perioada aprilie 2009 - aprilie 2013, a lucrat, în calitate de inginer, la SC "L." SRL, întocmind ofertele şi documentele pentru licitaţii publice, mai mergea pe teren, unde efectua măsurători şi lua la cunoştinţă despre lucrare, fără să creeze vreodată programe pentru calculator, pentru că nu are pregătirea necesară, că nu a lucrat niciodată la SC "II." SRL şi că nu a semnat niciodată documentele numite "monthly timesheet" din datele de 2 ianuarie 2012, 5 ianuarie 2012, 6 ianuarie 2012, 4 februarie 2017 şi 7 februarie 2012, unde apare numele său, la rubrica "Nume consultant".

Martorul ZZ. a declarat, pe data de 2 iulie 2013, la urmărirea penală, că în perioada anilor 2010 sau 2011-2013, a lucrat în cadrul SC "II." SRL, efectuând doar activităţi de întreţinere a sistemelor informatice, nu şi de soft, pentru că nu este specialist IT, şi că nu a semnat pe documentele numite "monthly timesheet" din datele de 2 ianuarie 2012, 3 ianuarie 2012, 5 ianuarie 2012, 6 ianuarie 2012, 4 februarie 2012 şi 7 februarie 2012, pe care, la rubrica "Nume consultant" apare numele său.

A fost emisă factura fiscală seria x, nr. 608 din data de 27 noiembrie 2012, de către SC "II." SRL către SC "K." SRL, în valoare de 1.123.762,40 RON, cu T.V.A. în sumă de 217.502,40 RON, iar SC "K." SRL a emis ordinul de plată nr. x/2012 către SC "II." SRL.

Prin raportul nr. 4060/16 mai 2013, întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Garda financiară, s-a stabilit că serviciile facturate nu au fost efectiv prestate, iar factura fiscală reflectă operaţiuni nereale.

Prin urmare, toate aceste probe fac dovada, fără echivoc, a caracterului fictiv al documentelor şi al plăţii, care, de fapt, a ascuns mita către inculpatul B.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, reţinută în sarcina inculpaţilor G., autor, F., instigator, E., în calitate de complice, şi H., autor, a constatat că pentru fiecare legea penală veche este mai favorabilă.

Astfel, potrivit art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., falsificarea înscrisului sub semnătură privată trebuie să fie realizată printr-una dintre modalităţile normative de la art. 288, alin. (1) din vechiul C. pen., adică prin contrafacerea scrierii sau subscrierii ori prin alterarea, în orice mod, a înscrisului. Or, în acest caz, fiecare dintre inculpaţii G. şi E., în calitate de autori, au întocmit, în întregime documentele, ceea ce, evident, nu înseamnă contrafacere sau alterare. Împrejurarea că documentele aveau un caracter fictiv nu înseamnă că sunt false, în sensul legii penale anterioare.

A constatat că, în noua reglementare de la art. 322 alin. (1) din C. pen. în vigoare, raportat la art. 321 alin. (1) din acelaşi C. pen., este prevăzută, ca modalitate alternativă de realizare a falsului, întocmirea, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea, cu ştiinţă, de a insera unele date sau împrejurări.

Ca atare, Curtea a constatat că lipseşte elementul material al laturii obiective, astfel că a dispus achitarea inculpaţilor autori, dar şi instigator sau complice, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte apărările formulate de inculpaţi, s-a constatat că, exceptându-l pe inculpatul E., care a ales procedura simplificată, niciunul dintre inculpaţi nu a recunoscut activitatea infracţională reţinută în sarcina sa.

S-a constatat că proba testimonială administrată la solicitarea inculpatului B. nu are forţă pentru a înlătura probatoriul administrat la urmărirea penală şi readministrat la cercetarea judecătorească. Martora pe situaţia de fapt AAA., care a fost încuviinţată, audiată la termenul de judecată din data de 1 aprilie 2016, a arătat doar că este consilier juridic la C.N.A.D.N.R. SA şi că-l cunoaşte pe inculpatul B. prin prisma relaţiilor de serviciu.

De asemenea, martorul pe situaţia de fapt BBB., admis aceluiaşi inculpat, audiat la acelaşi termen de judecată, a susţinut că a fost consilierul pe probleme de aviaţie al inculpatului B., că poreclele de "SS." şi de "TT.", despre care s-a făcut vorbire în discuţiile telefonice şi ambientale, aparţin unor alte persoane şi că nu l-a auzit niciodată pe inculpatul B. discutând despre problemele care privesc activitatea C.N.A.D.N.R. SA, întrucât nu se afla în subordinea acestuia.

Din coroborarea probelor, a rezultat că poreclele de SS." şi de "TT." aparţineau martorilor BB. şi AA. De asemenea, această mărturie depusă de consilierul inculpatului B. nu poate constitui dovada supremă că inculpatul B. nu s-a implicat în activitatea C.N.A.D.N.R. SA, atâta timp cât există declaraţiile altor martori care au afirmat contrariul.

De asemenea, s-a constatat că declaraţiile martorului de la urmărirea penală CCC., director de cabinet al ministrului transporturilor, martorul DDD., referitoare la adresa de răspuns, din data de 31 mai 2013, către Direcţia Naţională Anticorupţie, la care au fost ataşate ordinele Ministerului Transporturilor referitoare la inculpatul B., contestate de inculpatul B., cu reaudierea în faţa instanţei de judecată a martorului, nu au nici o relevanţă cu privire la faptele penale reţinute în sarcina inculpatului.

De asemenea, proba testimonială pe situaţia de fapt propusă şi încuviinţată inculpatului D. nu prezintă relevanţă probaţională. Astfel, martorul pe situaţia de fapt EEE., audiat la termenul de judecată din data de 29 aprilie 2016, a declarat că este de profesie avocat şi că a fost consilierul inculpatului B., că inculpaţii D. şi B. se vizitau la serviciu, că l-a cunoscut pe inculpatul E., atunci când acesta l-a însoţit pe D. la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, unde, în timp ce inculpatul D. a intrat în biroul lui B., inculpatul E. a rămas afară şi au fumat împreună, timp în care au stabilit că-l poate sfătui juridic cu privire la anumite contracte. După un timp, inculpatul D., aflat la un eveniment oficial, posibil pe data de 29 noiembrie 2012, la Hotelul "MM.", Sectorul I, Bucureşti, i-a înmânat un plic, pe care, la solicitarea acestuia, l-a dus la sediul unei societăţi comerciale, unde l-a găsit pe inculpatul E., constatând că în plicul respectiv se aflau documente.

Martorul pe situaţia de fapt FFF., audiat la termenul de judecată din data de 27 mai 2016, a susţinut că este administratorul unei societăţi comerciale în domeniul imobiliar şi a făcut referire la aspecte în afara activităţii infracţionale reţinută, în cele din urmă, de procuror, precizând că nu i-a văzut niciodată împreună pe inculpaţii B. şi E.

Pentru inculpata I., în apărarea sa, au fost audiaţi, la termenul de judecată din data de 29 aprilie 2016, martorii pe situaţia de fapt GGG., fost consilier al inculpatului B. şi HHH., auditor de securitate la Direcţia de Aviaţie Civilă, care au arătat că inculpata I. nu le-a solicitat niciodată să rezolve vreo problemă sau să intervină pentru o anume persoană. Aceste susţineri tind spre circumstanţiere şi nu au relevanţă cu privire la situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului, care se referă la ajutorul dat inculpatului B. la traficarea de influenţă, prin chemarea la cabinet a martorilor BB. şi AA.

Inculpata C. a declarat, atât la urmărirea penală, pe data de 24 aprilie 2014 cât şi în faţa instanţei de judecată, că, la unica sa întâlnire cu inculpatul D., din data de 26 noiembrie 2012, de la restaurantul "HH.", din Sectorul I, Bucureşti, unde a mers împreună cu inculpatul B., în timpul programului de lucru, s-a discutat despre mâncare şi femei, fără să se aducă în discuţie plata unei facturi fiscale sau să se stabilească ca, pe data de 28 noiembrie 2012, să primească mesaj de la inculpatul D. sau să se întâlnească cu acesta.

Însă, martorul III., în mesajul transmis inculpatului D., a făcut referire la întâlnirea din data de 27 noiembrie 2012 cu o domnişoară, aspect confirmat de inculpatul D., care, de altfel, a mai arătat că, la întâlnirea din data de 26 noiembrie 2012, de la restaurantul "HH." din Sectorul I, Bucureşti, inculpata C. nu a fost o simplă prezenţă şi că a stabilit cu inculpatul B. ca acest inculpat să preia mita de la inculpatul D.

La termenul de judecată din data de 24 iunie 2016, au fost audiaţi martorii pe situaţia de fapt, admişi, în apărare, inculpaţilor F., G. şi H.

Martorul pe situaţia de fapt JJJ. a arătat că îl cunoaşte pe inculpatul D. încă de pe vremea când era director la Poşta Română, întrucât SC "P." SA, la care este vicepreşedinte, a avut încheiat un contract cu Poşta Română, că s-a întâlnit, de mai multe ori, cu inculpatul D. la cafeneaua "Z." din Sectorul I, Bucureşti, unde, la un moment dat, la o astfel de întâlnire, inculpaţii D. şi F., partenerul său de afaceri, se aflau însoţiţi de mai multe persoane necunoscute, discutându-se despre problemele legate de derularea contractului de extindere rovinietă, după care, revenind, a afirmat că era vorba despre contractul de implementare rovinietă.

Martorul pe situaţia de fapt KKK., ofiţer la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale în perioada 2002 - 2014, a declarat că nu a participat la şedinţele de negociere ale contractului extindere rovinietă, ci doar şi-a exprimat opinia de specialist, în cadrul întâlnirilor de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar oferta acoperea unele neajunsuri, precizând că a semnat un proces-verbal în momentul în care au sosit echipamentele şi a mai semnat un proces-verbal după instalarea produselor soft în servere.

Martorul pe situaţia de fapt LLL., ofiţer la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, începând cu anul 2006 şi până în prezent, a arătat că, la solicitarea C.N.A.D.N.R. SA, a participat, în calitate de specialist, la analiza tehnică a ofertei privind extinderea rovinietei, iar, la sfârşit, împreună cu martorul KKK., a întocmit un raport tehnic, semnat de ambii martori, pe urmă, tot la solicitarea C.N.A.D.N.R. SA, a participat, împreună cu acelaşi martor, la recepţia livrabilelor, precizând faptul că, după încheierea contractului de extindere rovinietă, a făcut recomandarea ca recepţia să fie efectuată după instalarea licenţelor pe hard, pentru a face recepţia întregului sistem.

S-a observat că aceste declaraţii nu au relevanţă în ceea ce priveşte infracţiunile reţinute de procuror în sarcina acestor inculpaţi, nici măcar în ceea ce priveşte emiterea facturilor fiscale.

De asemenea, nu prezintă relevanţă declaraţiile martorului MMM., care a făcut parte din echipa de negociere a contractului "Extindere sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă" cu Asocierea SC "K." SRL - O." SA, care a fost audiat la urmărirea penală, la data de 2 decembrie 2013 şi reaudiat la cercetarea judecătorească, la termenul de judecată din data 4 martie 2016, la solicitarea inculpaţilor.

II. Flagrantul eşuat din data de 28 noiembrie 2012.

Prin Ordonanţa din data de 28 noiembrie 2012, din Dosarul nr. x/2012, procurorul de caz i-a delegat pe inculpatul A., comisar-şef, precum şi pe martorii NNN., comisar-şef, OOO., comisar, PPP., comisar, QQQ., comisar, şi RRR., subcomisar, cu toţii ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în vederea participării la realizarea unei flagrant şi de conducere a făptuitorilor la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza mandatelor de aducere, precum şi pentru ridicarea de înscrisuri şi obiecte, care pot fi folosite ca mijloace de probă.

Audiaţi, atât la urmărirea penală, pe data de 27 mai 2013, cât şi la cercetarea judecătorească, martorii NNN., comisar-şef, OOO., comisar, PPP., comisar, QQQ., comisar şi RRR., subcomisar, au confirmat faptul că flagrantul a fost organizat chiar în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 2012, când i-a chemat procurorul, apoi, după ce s-au stabilit detaliile de desfăşurare a procedurii flagrantului, s-au retras în birou, aşteptând semnalul de pornire în acţiune, cu precizarea că inculpatul A. se afla în acelaşi birou cu martorii OOO., PPP., QQQ. şi RRR., timp în care martorul OOO., ajutat de martorii NNN., a venit din biroul său, şi PPP., a început să redacteze un proiect al procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, în care a fost menţionată identitatea făptuitorilor B. şi D., faţă de care urma să se desfăşoare flagrantul.

A fost depus proiectul de proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, din data de 28 noiembrie 2012, în Dosarul nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, la care toţi aceşti martori au făcut referire, în care, pe fondul derulării contractului "Extindere sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă", dintre C.N.A.D.N.R. SA, şi Asocierea SC "K." SRL - O." SA, se arată că inculpatul D., în calitate de consilier personal al ministrului transporturilor şi infrastructurii, şi-a exercitat influenţa pe lângă inculpatul B., secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pentru ca C.N.A.D.N.R. SA să efectueze plata pentru serviciile prestate către SC "K." SRL, în schimbul unei sume de bani, care avea să fie remisă de inculpatul E., reprezentant al SC "L." SRL, subcontractantă, către inculpatul D., care, la rândul său, urma să o remită inculpatului B.

A mai fost audiat martorul SSS., atât la urmărirea penală, pe data de 28 mai 2013, cât şi la cercetarea judecătorească, care a arătat că este conducător auto şi că procurorul i-a solicitat să conducă autovehiculul marca x, tip dubă, pentru realizarea unui flagrant undeva în partea de nord a Bucureştiului. De asemenea, la urmărirea penală, pe data de 28 mai 2012, a fost audiat martorul TTT., ofiţer de poliţie judiciară, cu grad de comisar, care trebuia să asigure suportul tehnic la acţiunea flagrantă, mai exact să efectueze filmări şi fotografii.

Curtea de Apel a valorificat declaraţiile martorilor NNN., OOO., PPP., QQQ. şi RRR. doar cu privire la situaţia anterioară activităţii infracţionale desfăşurată de inculpatul A., prin urmare fără a mai avea în vedere susţinerile acestora cu privire la acţiunile inculpatului A. desfăşurate în prezenţa acestora, imediat după ce echipa de flagrant a aflat identitatea făptuitorilor, pentru a înlătura orice suspiciune de incompatibilitate prevăzută de art. 65, alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 64, alin. (1), lit. c) C. proc. pen., privind existenţa dublei calităţi de organ de cercetare penală şi de martor, consecutiv, după cum, de altfel, s-a pronunţat în procedura de cameră preliminară.

Pentru momentele ulterioare, adică pentru activitatea infracţională propriu-zisă desfăşurată de inculpatul A., au fost administrate proba cu procesele-verbale întocmite în urma vizionării imaginilor interceptate de camerele de supraveghere, amplasate în locuri diferite ale clădirii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi proba testimonială cu martorul III.

Astfel, potrivit procesului-verbal din data de 3 decembrie 2012, de vizionare a imaginilor interceptate, pe data de 28 noiembrie 2012, de camerele de supraveghere montate în interiorul şi în exteriorul clădirii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Str. x, colţ cu Str. x din Sectorul I, Bucureşti, cu planşe fotografice, s-a constatat că, la ora 11:28, inculpatul A. şi-a părăsit biroul nr. x şi, imediat, la ora 11:29, autoturismul marca x, de culoare negru, ajunge în parcarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de pe str. x, Sector I, Bucureşti, din care coboară martorul III., îndreptându-se către intrarea principală în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde staţionează, apoi apare inculpatul A., pe lângă care trece, intrând în clădire, martorul RRR. Ulterior, inculpatul A. şi martorul III. ies din clădire şi se deplasează pe str. x, Sector I, Bucureşti, unde discută, pe urmă, la ora 11:34, martorul III. se urcă în autoturism şi părăseşte zona, în timp ce inculpatul A. s-a întors la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, conform procesului-verbal din data de 29 noiembrie 2012, de vizualizare imagini surprinse de camerele de luat vederi instalate pe clădirea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din Str. x, Sector I, Bucureşti, pe data de 28 noiembrie 2012, la ora 11:28, inculpatul A. şi-a părăsit biroul, la ora 11:29 martorul III. a parcat autoturismul marca x, de culoare negru, în faţa instituţiei, a coborât şi a intrat în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la ora 11:31 martorul RRR., ofiţer de poliţie judiciară, a intrat în instituţie, iar, la scurt timp martorul III., împreună cu inculpatul A., au ieşit din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi s-a deplasat, discutând, pe Str. x, Sector I, Bucureşti, despărţindu-se la scurt timp. Prin urmare, întâlnirea a fost pregătită telefonic şi a durat aproximativ 5 minute.

Prin procesul-verbal din data de 1 decembrie 2012, s-a stabilit că persoana cu care inculpatul A. s-a întâlnit pe data de 28 noiembrie 2012 este martorul III., care, mai apoi, s-a întâlnit cu inculpatul B.

Martorul III., în declaraţia din data de 31 mai 2013, de la urmărirea penală, a susţinut că este acţionar la SC "UUU." SRL, care are, ca principal obiect de activitate, lucrări în construcţii civile, industriale şi terasiere, constând în reabilitări de drumuri, închirieri de utilaje şi de autocamioane, că îl cunoaşte pe martorul VVV. de aproximativ 10 ani, fiind parteneri de afaceri, iar, la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2012, posibil pe data de 28 noiembrie 2012, acesta i-a dat telefon şi l-a întrebat dacă este interesat să efectueze o lucrare de hidroizolaţie pentru inculpatul A., pe care nu-l cunoştea, astfel că s-a deplasat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu autoturismul său marca x, de culoare negru, cu număr de înmatriculare x, şi, la scurt timp, a coborât inculpatul A., care i-a spus că este ofiţer de poliţie judiciară şi că are nevoie de o hidroizolaţie la acoperişul unui garaj, însă i-a răspuns că nu se ocupă cu aşa ceva. La aceeaşi dată, de 28 noiembrie 2012, seara, s-a întâlnit, la un restaurant din zona de nord a capitalei cu inculpatul B., pe care-l cunoaşte de aproximativ 5 - 6 ani.

Curtea a apreciat declaraţia neverosimilă, pentru că martorul VVV., cunoscând bine lucrările pe care le executa societatea comercială la care martorul III. era acţionar, nu-i putea recomanda o asemenea lucrare modestă, cum pretinde că avea nevoie inculpatul A., şi, în plus, martorul III., care s-a deplasat, personal, cu un autoturism de lux, la un client cu o asemenea lucrare, nu-l putea refuza pe inculpatul A., pentru că intervenise martorul VVV., partenerul său de afaceri. În plus, garajul se află situat în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa.

Tot pe data de 31 mai 2013, martorul III. şi-a modificat, substanţial, declaraţia şi a arătat că inculpatul A. l-a întrebat dacă-l cunoaşte pe inculpatul B., secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, apoi i-a spus să meargă să-l anunţe să-şi anuleze toate întâlnirile din data respectivă, astfel că a mers la biroul inculpatului B., căruia i-a transmis mesajul. Prin declaraţia din data de 29 aprilie 2014, tot în cursul urmăririi penale, a mai precizat că, după ce, la solicitarea inculpatului A., i-a transmis mesajul de a-şi anula toate întâlnirile din data respectivă inculpatului B., acesta i-a înmânat un număr de telefon şi i-a spus să-i transmită titularului să nu se mai întâlnească cu domnişoara cu care avea întâlnire în ziua respectivă, solicitare pe care a îndeplinit-o.

La cercetarea judecătorească, şi-a menţinut declaraţiile de la procuror, prin care a arătat că martorul VVV., care se afla în municipiul Constanţa, l-a sunat la telefon şi l-a rugat să meargă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde s-a întâlnit cu inculpatul A., care l-a întrebat dacă-l cunoaşte pe inculpatul B. şi, după ce i-a răspuns că îl cunoaşte de aproximativ 10 ani, i-a solicitat să meargă la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi să-l anunţe să-şi anuleze toate întâlnirile din ziua respectivă, iar, după ce i-a transmis acest mesaj, inculpatul B. i-a dat un număr de telefon, la care să anunţe acelaşi lucru.

Inculpatul D. a recunoscut că, pe data de 28 noiembrie 2012, dimineaţa, în timp ce discuta cu inculpatul E., în restaurantul "Z." din Piaţa Domenii, Sector I, Bucureşti, a fost sunat la telefon de către un bărbat necunoscut, care l-a întrebat dacă are o întâlnire cu o domnişoară, iar, la răspunsul său negativ, i-a spus să-şi anuleze toate întâlnirile din ziua respectivă, după care a mers la biroul inculpatului B., unde nu l-a găsit.

Martorul VVV., în declaraţia sa de la urmărire penală din data de 4 iunie 2013, a susţinut că, de fapt, inculpatul A. avea nevoie de o soluţie tehnică pentru acoperişul garajului său, astfel că l-a sunat pe inginerul WWW., din judeţul Constanţa, care, după ce a vorbit cu inculpatul A., i-a spus că acesta are nevoie de cineva din municipiul Bucureşti, apoi l-a sunat pe martorul III., căruia i-a spus că inculpatul A., prietenul său, are nevoie de o soluţie tehnică la acoperişul unui garaj. Declaraţia este neverosimilă şi nu se coroborează nici măcar cu varianta iniţială şi părtinitoare prezentată de martorul III., care a afirmat că martorul VVV. i-a vorbit despre efectuarea unei lucrări de hidroizolaţie în sine, şi nu despre o soluţie tehnică, cu atât mai mult cu cât nu are raţiune solicitarea inculpatului A. de a se consulta tehnic cu o persoană din Bucureşti, deşi garajul era amplasat în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, pentru că are importanţă profesionalismul, şi nu locaţia specialistului.

La data de 25 aprilie 2014, tot la urmărirea penală, martorul VVV. a arătat că, în toamna anului 2012, inculpatul A. l-a sunat extrem de des, întrebând de inculpatul B., care nu-i răspundea la telefon, precizând că, într-una dintre discuţii, inculpatul A. i-a spus că vrea să plece de la Bucureşti şi să revină la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, şi a mai afirmat că inculpatul B. i-a spus că inculpatul A. îl sună des, fiind insistent, motiv pentru care îl evită. Audiat la cercetarea judecătorească, martorul VVV., aflat în stare de arest în executarea unei pedepse cu închisoarea, pentru comiterea infracţiunii de instigare la evaziune fiscală, şi-a menţinut toate declaraţiile de la urmărirea penală. Curtea a înlăturat toate aceste declaraţii ale martorului VVV., întrucât sunt lipsite de raţiune şi nu se coroborează cu celelalte probe, nici măcar cu vreuna dintre declaraţiile martorului III.

În ceea ce priveşte episodul de după primirea mesajului de către inculpatul B., martora JJ., în declaraţia din data de 16 decembrie 2013, de la urmărirea penală, a arătat că a lucrat la cabinetul inculpatului B., începând cu luna iunie- iulie a anului 2012 şi până la demiterea acestuia, unde desfăşura activităţi de secretariat, iar, la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2012, inculpatul B. a chemat-o în biroul său pe inculpata I., care a ieşit, urmat de inculpatul B., care a plecat, iar I. le-a transmis să toace documentele de secretariat, astfel că, împreună cu inculpatele I. şi C., precum şi cu martora S. au realizat această operaţiune, timp în care a intrat inculpatul D., căruia una dintre colegele sale i-a spus să plece, atmosfera fiind agitată. A mai precizat că îl văzuse, de mai multe ori, la biroul inculpatului B. pe inculpatul F.

La cercetarea judecătorească, martora JJ., secretarul inculpatului B., după ce a descris echipa armonioasă de la cabinetul inculpatului secretar de stat, compusă din I., director de cabinet, C., care se ocupa tot cu probleme de secretariat, şi martora S., consilierul inculpatului B., cu toţii mergând la restaurante, a susţinut că, într-adevăr, la solicitarea inculpatei I., au tocat hârtie, dar pentru că urmau să se mute în alt birou, în doar două zile. Acest martor nu a oferit nicio explicaţie pentru care şi-a modificat declaraţia iniţială, însă este o schimbare în favoarea inculpaţilor, pentru că, la un moment dat, au format o echipă unită, după cum a recunoscut, pe care a înţeles să o susţină prin minciună.

La data de 19 februarie 2013, la urmărirea penală, inculpatul A. a dat o declaraţie completă, cu privire la întreaga sa activitate infracţională, care se coroborează cu celelalte probe, prin care a arătat, pe acest episod, că, la data flagrantului, luând la cunoştinţă despre făptuitorii faţă de care urma să se organizeze flagrantul, printre care inculpatul B., secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a hotărât să-l înştiinţeze, astfel că a luat legătura telefonic cu martorul VVV., cunoştinţa sa din municipiul Constanţa şi care-l cunoştea pe B., solicitându-i să-i trimită la serviciu o persoană de încredere din municipiul Bucureşti. Apoi, a primit telefon că persoana de încredere a sosit la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a coborât şi au mers, împreună, pe str. x, Sector I, Bucureşti, spunându-i să meargă să-l informeze pe inculpatul B. că Direcţia Naţională Anticorupţie urmează să-i organizeze un flagrant, apoi s-a întors în biroul său şi a povestit colegilor că a ieşit să se întâlnească cu o persoană care urma să-i repare acoperişul garajului, aceasta pentru a-şi ascunde activitatea infracţională.

După eşecul flagrantului, la sfârşitul săptămânii respective, s-a întâlnit în municipiul Constanţa cu inculpatul B., căruia i-a spus că s-a aflat în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asemenea făptuitorului D., iar acesta i-a solicitat să-l informeze în legătură cu noi date.

A mai precizat că, la întâlnirile cu inculpatul B., i-a făcut cunoscut faptul că doreşte să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, întrucât inculpatul B. este membru al GG. şi îi cunoaşte pe XXX., primarul municipiului Constanţa, şi pe YYY., preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, "oameni cu putere de decizie în judeţ", iar acesta i-a spus că-l va sprijini atunci când o să fie cazul.

La cercetarea judecătorească, audiat la termenul de judecată din data de 18 februarie 2015, inculpatul A. a susţinut varianta cu stricăciunile de la acoperişul garajului său, amplasat în municipiul Mangalia, judeţul Constanţa, faţă de care martorul VVV. a manifestat cea mai ridicată fidelitate. A arătat că l-a sunat la telefon pe martorul VVV., care l-a trimis la locul său de muncă, de la Direcţia Naţională Anticorupţie, pe III., care i-a spus ce trebuie să facă, apoi s-a întors în biroul său. Pentru a-şi dovedi această apărare, a formulat, fiindu-i încuviinţată, proba testimonială cu martorii pe situaţia de fapt ZZZ. şi AAAA., ambii audiaţi la termenul de judecată din data de 1 aprilie 2016.

Martorul pe situaţia de fapt ZZZ., încuviinţat inculpatului A., a susţinut că a fost vecin cu inculpatul, care l-a rugat să-l ajute să izoleze acoperişul din carton bituminat al garajului său cu o membrană specială, astfel că s-a apucat de decopertat într-o zi de iarnă, când a început să plouă, a acoperit totul cu o folie şi a terminat lucrarea în primăvara anului următor, 2014 sau 2015, într-o singură zi, fiind ajutat de martorul AAAA.. Celălalt martor pe situaţia de fapt AAAA., admis inculpatului, a susţinut, însă, cu totul altceva, şi anume că, prin anul 2014, împreună cu martorul ZZZ., au acoperit cu carton acoperişul din beton al garajului, iar lucrarea a fost efectuată în aproximativ 2 - 3 zile, deoarece prima operaţiune a fost să dea amorsă, după care au lăsat 24 ore, apoi, după aproximativ două zile de la amorsă, au întins cartonul, cu ajutorul arzătorului, precizând că nu au efectuat nicio decopertare.

Prin urmare, cele două declaraţii se referă la anul 2014, deşi, în realitate, era vorba de anul 2012, şi care diferă din punctul de vedere al stării garajului şi a operaţiunilor efectuate. Nici prognoza meteorologică dovedită prin înscrisurile depuse la dosar de inculpatul A. nu poate să susţină cu forţă această variantă, atâta timp cât celelalte probe confirmă împrejurarea că inculpatul A., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, i-a solicitat martorului VVV., aflat în municipiul Constanţa, să-i trimită o persoană cunoscută acestui martor, de încredere şi din municipiul Bucureşti, care să meargă la inculpatul B., la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pentru a-l înştiinţa cu privire la organizarea unui flagrant faţă de acesta.

Referitor la folosul necuvenit, pentru sine sau pentru altul, pe care inculpatul A. l-a urmărit prin furnizarea către inculpatul B. de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, din probatoriul administrat rezultă că inculpatul A. intenţiona să se întoarcă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, dar pe o funcţie de conducere, şi, de asemenea, a încercat să-i ofere sprijin cumnatei sale, absolvent al facultăţii de istorie, să-şi găsească un loc de muncă. Însuşi inculpatul A., în declaraţia sa din data de 19 februarie 2013, de la urmărirea penală, pe care Curtea a apreciat-o ca fiind sinceră, a recunoscut că, prin modul în care a procedat, a intenţionat să obţină sprijinul inculpatului B., apropiat al primarul municipiului Constanţa şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, pentru a-şi realiza aceste obiective.

Tot la data de 19 februarie 2013, la urmărirea penală, inculpatul B. a declarat că inculpatul A., în mai multe rânduri, i-a solicitat să-l ajute ca o verişoară sau cumnată a sa, care a terminat facultatea de istorie, să-şi găsească un loc de muncă, şi ca acesta să ocupe o funcţie de conducere la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Despre intenţia inculpatului A. de a se întoarce la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a făcut vorbire martorul BBBB., care, în declaraţia sa de la urmărire penală, din data de 28 aprilie 2014, a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul A. încă din anul 2008 sau 2009, când era administrator la SC "CCCC." SRL, iar, după numirea sa în funcţia de director al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, din luna septembrie a anului 2012, inculpatul A. l-a sunat la telefon şi s-au întâlnit de câteva ori, spunându-i, la una dintre aceste întâlniri, de la sfârşitul anului 2012 - începutul anului 2013, că intenţionează să revină în judeţul Constanţa, unde să-şi desfăşoare activitatea profesională. Prin urmare, intenţia de a reveni, cu locul de muncă, în judeţul în care rămăsese familia sa, exista în perioada infracţională.

La cercetarea judecătorească, fiind reaudiat la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2015, martorul BBBB. şi-a mai amintit doar că inculpatul A. i-a spus că vrea să revină în judeţul Constanţa, fără alte detalii. Această intenţie a inculpatului A. a fost confirmată, într-un mod mult mai precis, de declaraţiile martorului DDDD., atât din data de 28 aprilie 2014, de la urmărirea penală, cât şi de la cercetarea judecătorească, prin care a arătat că este ofiţer activ în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi că-l cunoaşte pe inculpatul A. din anul 1994, cu care s-a întâlnit, în cursul lunii ianuarie a anului 2013, la o staţie de alimentare cu combustibil din municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, spunând-i, printre altele, că face demersuri pentru a ocupa o funcţie de conducere în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, ajutat de EEEE., naşul său de cununie.

Cu privire la cumnata inculpatului A., are în vedere declaraţia martorului FFFF., care, la urmărirea penală, pe data de 28 aprilie 2014, a arătat că, în anul 2007 sau 2008, l-a cunoscut pe inculpatul B., pe atunci angajat la Autoritatea Navală Română, care, pe data de 26 ianuarie 2013, i-a dat telefon şi l-a rugat să se întâlnească cu un prieten de-al său, fiind de acord să-i comunice numărul său de telefon, astfel că inculpatul A. l-a sunat la telefon şi au stabilit să se întâlnească în Piaţa Ovidiu din municipiul Constanţa, unde inculpatul, spunându-i că este ofiţer de poliţie, l-a întrebat dacă la Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Constanţa, pe care-l coordona, se făceau angajări, întrucât cumnata sa, absolventă a facultăţii de istorie, doreşte să se angajeze, răspunzându-i că, pentru moment, toate posturile sunt blocate.

În continuare, cu privire la inculpatul B., care, la rândul său, i-a solicitat martorului III. să-l anunţe pe titularul numărului de telefon pe care i l-a înmânat, pentru a-i transmite acelaşi mesaj, de a-şi anula întâlnirile din aceeaşi zi, s-a constatat că declaraţiile martorului III., reţinute de Curte, se coroborează cu denunţul din data de 12 decembrie 2013 şi cu declaraţia din data de 18 decembrie 2013, de la urmărirea penală ale inculpatului D., care a arătat că pe data de 28 noiembrie 2012, în timp ce se afla la restaurantul "Z." din Piaţa Domenii, Sector I, Bucureşti, împreună cu inculpatul E., a fost sunat la telefon de către un bărbat necunoscut, care l-a întrebat dacă are o întâlnire cu o domnişoară, iar, la răspunsul său negativ, i-a spus să-şi anuleze toate întâlnirile din ziua respectivă. Ulterior, împreună cu inculpatul E., s-a deplasat la biroul inculpatului B., unde le-a găsit pe inculpatele I. şi C. tocând documente, fiind foarte speriate, iar martora JJ. i-a spus că inculpatul B. a plecat la Constanţa, întrucât primise informaţia că Direcţia Naţională Anticorupţie organizează prinderea acestuia în flagrant.

Episodul întâlnirii din data de 29 noiembrie 2012, seara, la Piaţa Presei Libere din Sectorul I, Bucureşti, dintre inculpata I., martorul GGGG., soţul său, martorii S. şi HHHH., soţi, precum şi cu inculpatul E., pentru a-l anunţa pe inculpatul D. să-şi prelungească vacanţa din Republica Austria, unde plecase cu familia sa chiar pe data de 29 noiembrie 2012, nu are nicio relevanţă probatorie în raport cu faptele penale reţinute în sarcina inculpaţilor. Acest episod a fost reţinut în contextul în care martorii S. şi HHHH. au avut calitatea de suspecţi, pentru comiterea fiecare a infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269, alin. (1) din noul C. pen., şi faţă de care, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea, întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

De aceea, singurul aspect cu privire la care acest episod ar mai putea avea relevanţă probatorie constă în atitudinea ulterioară a inculpatului D., de a se sustrage procesului penal, fiind declanşată o procedură penală împotriva sa, în cadrul căreia urma să aibă loc flagrantul. Însă, în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul D. a depus la dosar, în fotocopie, biletul electronic cu rezervare din data de 19 septembrie 2012, cu plecare pe data de 29 noiembrie 2012, destinaţia Viena, Republica Austria.

III. Fotografierea documentului clasificat secret de stat, nivelul strict secret

Prin procesul-verbal din data de 22 ianuarie 2013, a fost vizionată înregistrarea video din data de 18 februarie 2013, din jurul orei 10:00, cu privire la întâlnirea dintre inculpaţii A. şi B., de la Sucursala "IIII." C.F.R. din zona Ministerului Transporturilor, Sector I, Bucureşti, constatându-se că inculpatul B. i-a remis inculpatului A. o sacoşă din plastic, în culorile roşu şi albastru, cu planşe fotografice.

Prin procesul-verbal din data de 21 ianuarie 2013, a fost vizionată înregistrarea video din camera nr. x din incinta Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde-şi are biroul inculpatul A., constatându-se că, la terminarea programului de lucru, acesta a scos din fişetul său metalic o mapă, din care a extras un înscris, pe care l-a aşezat pe podea şi l-a fotografiat, cu un aparat fotografic, pe care, anterior, îl lăsase la încărcat pentru un timp.

După cum s-a consemnat în procesul-verbal din data de 22 ianuarie 2013, de vizualizare înregistrare video din data de 18 februarie 2013, inculpaţii A. şi B. s-au întâlnit şi au purtat o scurtă discuţie în intervalul orar 18:42 - 18:44, timp în care inculpatul A. i-a restituit inculpatului B. sacoşa pe care i-o dăduse dimineaţa.

Potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, din data de 19 februarie 2013, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie, cu planşe fotografice, la data respectivă, inculpatul B., la ora 9:25 a sosit la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, din Piaţa Constituţiei, Sector V, Bucureşti, cu autoturismul marca "x", de culoare negru, cu număr de înmatriculare x, aparţinând Registrului Român Auto, din care a coborât având în mână o pungă din plastic, de culoare roşu cu alb, cu inscripţia "JJJJ.". La percheziţia corporală efectuată asupra acestuia, în sacoşă au fost găsite un aparat fotografic marca x, de culoare negru, având seria x, cu încărcătorul său, tot marca x, precum şi un cablu de date, declarând că l-a cumpărat doar de câteva zile, în timp ce în autoturism au fost găsite înscrisuri, introduse în plicul nr. 2, fiind ataşat plicul care conţine sacoşa din plastic pe care inculpatul o avea asupra sa.

Conform procesului-verbal de percheziţie în sistem informatic din data de 22 februarie 2013, a fost percheziţionat, în baza autorizaţiei de percheziţie nr. x/19 februarie 2013, emisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2013, conţinutul cardului de memorie al aparatului fotografic marca x, de culoare negru, având seria x, ridicat de la inculpatul B. şi introdus într-un plic, desigilat în faţa inculpatului B., asistat juridic de apărătorul său ales. În procedura de cameră preliminară, inculpatul B. a invocat nelegalitatea culegerii acestei probe, la care judecătorul de cameră preliminară a răspuns, constatând că toate susţinerile sale sunt neîntemeiate.

După descărcarea cardului de memorie al aparatului fotografic, în condiţii de securitate, prin urmare fără să existe vreo alterare, invocată de inculpatul B., a fost întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 25 februarie 2013, de către specialistul KKKK., din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care s-a stabilit că acesta conţinea un număr de 5 fişiere, tip fotografie, reprezentând un document clasificat secret de stat, nivelul strict secret, înfăţişat prin planşele fotografice anexă la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, constând în cele 5 pagini ale documentului respectiv.

Chiar pe data de 19 februarie 2013, s-a procedat la sigilarea uşilor fişetului din biroul inculpatului A., situat la etajul II, camera x din incinta Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind întocmit un proces-verbal. După obţinerea autorizaţiei de percheziţie nr. x/19 februarie 2013, emisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2013, potrivit procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 19 februarie 2013, cu planşe fotografice, s-a procedat la desigilarea fişetului folosit de inculpatul A., în care a fost găsită, printre o serie de înscrisuri, o mapă cu sigla Serviciului Român de Informaţii, de culoare alb, în care se afla documentul clasificat secret de stat, nivel strict secret, cu numărul de înregistrare 0097/4 februarie 2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, format din 5 pagini, care a fost ridicat.

Imediat flagrantului din data de 19 februarie 2013, inculpatul A. a declarat că pe data de 16 februarie 2012, sâmbătă, s-a întâlnit cu inculpatul B. în parcarea mall-ului "LLLL." din Constanţa, unde i-a spus despre un dosar penal privind activitatea Căilor Ferate Române, despre care nu ştia prea multe detalii, cerându-i un aparat fotografic, pentru a fotografia un document, după care, pe data de 18 februarie 2013, luni, în jurul orei 10:30, a stabilit o întâlnire cu inculpatul B., care i-a predat aparatul fotografic, iar, pe aceeaşi dată, după programul de serviciu, rămânând singur la birou, a încercat să fotografieze documentul, dar aparatul fotografic era descărcat, a încercat să-l încarce şi nu a funcţionat prea bine, după care, seara, s-a întâlnit, la staţia de metrou "Politehnica", din Sectorul VI, Bucureşti, cu inculpatul B., căruia i-a restituit aparatul fotografic. Inculpatul a precizat că a încercat să-i fie de folos inculpatului B., pentru ca acesta, la rândul său, să-l ajute, prin poziţia sa, să se transfere şi să ocupe o poziţie de conducere la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, iar, în ceea ce priveşte documentul, a făcut confuzie între dosarul respectiv, în care era vorba despre Căile Ferate Române, astfel că-l interesa pe inculpatul B., şi dosarul penal privind SC "MMMM." SA

Curtea a apreciat că un ofiţer de poliţie judiciară nu poate să facă o asemenea confuzie, astfel că, deşi conţine această susţinere naivă, declaraţia inculpatului A. este sinceră şi relevantă cu privire la întâlnirile şi scopul acestora cu inculpatul B., la interesul inculpatului A., în contextul în care inculpatul B. venea din judeţul Constanţa, unde avea influenţă, prin cariera sa politică, iar inculpatul A. venea şi îşi avea familia în acelaşi judeţ Constanţa, dar lucra în municipiul Bucureşti şi locuia într-o cameră de cămin studenţesc, mai precis în complexul studenţesc "(...)", căminul A, camera 27 de pe B-dul x, nr. 1-3, Sectorul VI, Bucureşti.

De altfel, în declaraţia sa completă, cu privire la toată activitatea sa infracţională, pe care a dat-o la urmărirea penală, la data de 19 februarie 2013, inculpatul A. a recunoscut, în continuare, că procurorul de caz i-a înmânat o notă cu regim special a Serviciului Român de Informaţii, în care se făceau referiri la SC "MMMM." SA, "firma de casă" a martorului NNNN., fost preşedinte al Consiliului Judeţean (...) şi, la momentul respectiv, vicepremier al României, iar, la una dintre întâlnirile cu inculpatul B. i-a spus despre faptul că la Direcţia Naţională Anticorupţie se află în lucru un dosar penal care-l priveşte pe făptuitorul NNNN., prieten cu inculpatul B., astfel că acesta era interesat de obţinerea de date. Ulterior, procurorul de caz i-a înmânat o altă notă a Serviciului Român de Informaţii, în care se făcea referire la făptuitorul NNNN., astfel că s-a întâlnit cu inculpatul B., mai întâi, în Bucureşti, la o sucursală IIII., când l-a rugat să o ajute pe cumnata sa, absolventă a facultăţii de istorie, să se angajeze la un muzeu din municipiul Constanţa, apoi la mall-ul din Constanţa, unde inculpatul B. a venit cu un autoturism marca x, aparţinând martorului VVV., în care au discutat despre nota Serviciului Român de Informaţii cu privire la făptuitorul NNNN., inculpatul B. solicitându-i să o fotografieze cu un aparat fotografic pe care i l-a pus la dispoziţie pe data de 18 februarie 2013, dimineaţa, la ora 10:30, la întâlnirea de la sediul IIII. - Sucursala C.F.R.

După ce a fotografiat documentul respectiv, pagină cu pagină, s-a întâlnit cu inculpatul B., la ora 18:00, la Staţia de metrou "Politehnica", restituindu-i aparatul fotografic care conţinea documentul.

În declaraţia sa din data de 12 martie 2013, de la urmărirea penală, inculpatul A. a arătat, încă o dată, că i-a spus inculpatului B. despre dosarul penal privind SC "MMMM." SA şi pe martorul NNNN., iar acesta i-a solicitat mai multe informaţii şi, la un moment dat, după ce i-a spus despre documentul Serviciului Român de Informaţii, inculpatul B. i-a solicitat să-l fotografieze, punându-i la dispoziţie un aparat fotografic care nu era performant.

La rândul său, inculpatul B. a declarat pe data de 19 februarie 2013, la urmărirea penală, recunoscând doar acest episod, atâta timp cât a fost prins în flagrant, cu aparatul fotografic asupra sa, că inculpatul A., în mai multe rânduri, i-a solicitat să-l ajute ca fiul său să obţină brevetul de ofiţer marină, ca o verişoară sau cumnată a acestuia, care a terminat facultatea de istorie, să-şi găsească un loc de muncă, ca acesta să ocupe o funcţie de conducere la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa şi, de asemenea, i-a spus, la o întâlnire în municipiul Constanţa, în mod ezitant, incoerent şi şoptit, că a văzut nişte hârtii, pe care le-a parcurs rapid, în care se făcea referire la nişte societăţi comerciale care ar putea avea legătură cu lumea politică.

La data de 16 februarie 2013, la o întâlnire tot în municipiul Constanţa, la mall-ul "LLLL.", în autoturismul acestuia, i-a spus că are date noi şi că nu are un telefon mobil performant pentru a efectua fotografii, fiind de acord să-i pună la dispoziţia acestuia un aparat fotografic, pe care i l-a înmânat pe data de 18 februarie 2013, luni, la sediul IIII. din apropierea Ministerului Turismului şi Infrastructurii, iar acesta i l-a dat înapoi pe aceeaşi dată, în jurul orei 18:00, la întâlnirea pe care au avut-o la staţia de metrou "Politehnica". A precizat că tot timpul a avut sentimentul că inculpatul A. doreşte să-i stârnească interesul, pentru a-l ajuta, într-un fel sau altul, în diversele probleme pe care le avea. În continuare, a arătat că după aproximativ o oră jumătate de la primirea aparatului de fotografiat, a luat legătura cu secretara martorului NNNN., vicepremierul României, deoarece în ziua următoare urma să facă o interpelare în Plenul Parlamentului, care-l privea pe martorul NNNN., şi pentru că mai avea de discutat o chestiune importantă, cu privire la proiectul "Strategia Dunării", însă acesta plecase, după care, în jurul orei 22:00, i-a telefonat martorul NNNN., căruia i-a spus că doreşte să se întâlnească cu acesta a doua zi, la ora 10, când începe Plenul Parlamentului. Pe data de 19 februarie 2013 a trecut pe la serviciu, apoi a mers la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, având asupra sa documentele referitoare la interpelare şi la proiectul "Strategia Dunării", precum şi aparatul fotografic.

La cercetarea judecătorească, în declaraţia sa din data de 18 februarie 2015, a susţinut că inculpatul A. nu i-a spus niciodată că împotriva martorului NNNN. se efectuau cercetări penale şi că i-a înmânat aparatul fotografic, pentru a face nişte fotografii, întrucât inculpatul A. îi spusese că deţine ceva interesant pentru acesta, însă i l-a restituit, mai apoi, spunându-i că nu va putea vedea nimic, pentru că aparatul fotografic nu avea baterie, astfel că l-a introdus în autoturism, unde a rămas până în ziua următoare, când a mers la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru problemele de serviciu.

Această apărare nu poate fi primită. Inculpatul A. a primit aparatul fotografic cu tot cu încărcător, aspect pe care inculpatul B. îl ştia prea bine, pentru că acesta, prevăzător, i l-a livrat cu accesoriile, tocmai pentru a nu se întâmpla să se descarce. Pe urmă, potrivit flagrantului, inculpatul B. coborâse din autoturism având în mână sacoşa cu aparatul de fotografiat şi accesoriile acestuia. Prin urmare, nu s-a putut susţine că scopul deplasării sale, de dimineaţă, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, unde se afla martorul NNNN., a constat în interesul pentru chestiuni profesionale, ci de a-i pune la dispoziţia ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi viceprim-ministrului documentul captat ilegal de inculpatul A.

Martora OOOO., audiată la urmărirea penală pe data de 17 aprilie 2013, a declarat că, începând cu data de 28 decembrie 2012, este directorul de cabinet al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, martorul NNNN., şi că nu-şi aminteşte ca inculpatul B., secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, să-i fi dat telefon sau să fi venit pe la cabinet pe data de 18 februarie 2013. La cercetarea judecătorească, audiată la termenul de judecată din data de 5 februarie 2016, a arătat că-şi menţine declaraţia de la urmărirea penală, că a fost director de cabinet martorului NNNN., în perioada decembrie 2012 - mai 2015, fiind, în prezent, director al departamentului de organizare din cadrul GG., al cărui membru este din anul 2003, că, între anii 2012-2013, a avut o relaţie de prietenie cu inculpatul B. şi că îşi aminteşte de ziua în care acesta a fost reţinut, în faţa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de către organele judiciare, însă nu mai ştie dacă au luat legătura cu o zi înainte.

Martorul NNNN., în declaraţia sa din data de 6 mai 2014, de la urmărirea penală, a arătat că, începând cu luna decembrie a anului 2012, a fost numit ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi viceprim-ministru, că inculpatul B. nu i-a spus niciodată că are cunoştinţe în rândul angajaţilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie sau că deţine informaţii cu privire la efectuarea de cercetări penale împotriva sa, că pe data de 18 februarie 2013, seara, a primit un mesaj tip SMS de la inculpatul B., prin care-i transmitea că doreşte să discute şi să-i prezinte documente cu privire la proiectul "Strategia Dunării", chiar în seara respectivă, şi, pentru că a văzut şi citit mesajul târziu, în jurul orei 20:30, l-a sunat la telefon şi i-a spus că se pot întâlni a doua zi, în jurul orei 9:30, la biroul său de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar a doua zi, pe data de 19 februarie 2013, în jurul orei 9:00, a intrat într-o întâlnire, transmiţând uneia dintre angajatele de la cabinetul său ca, atunci când vine inculpatul B. cu documentele privind proiectul "Strategia Dunării", să-l îndrume către unul dintre secretarii de stat. În faţa instanţei de judecată, audiat la termenul de judecată din data de 5 februarie 2016, martorul NNNN., deşi trecuseră mai bine de doi ani de la declaraţia sa de la urmărirea penală, şi-a amintit mult mai precis, astfel că a arătat că, de fapt, i-a spus ministrului secretar de stat PPPP. să preia această problemă.

Martora PPPP., în declaraţiile sale atât de la urmărirea penală, din data de 24 aprilie 2013, cât şi de la cercetarea judecătorească, din data de 5 februarie 2016, a declarat că, începând cu data de 22 decembrie 2012 a avut calitatea de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, că a participat, pe la jumătatea lunii februarie a anului 2013, la un seminar organizat de Ministerul Transporturilor din România, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării din Bulgaria, sub patronajul Comisiei Europene, privind proiectul comun româno-bulgar "Strategia Dunării", având ca obiectiv principal îmbunătăţirea traficului fluvial pe Dunăre între România şi Bulgaria, şi, întrucât nu avea multe informaţii necesare, i-a solicitat lămuriri inculpatului B., secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, care i-a promis că-i va pune la dispoziţie documente cu privire la acest proiect, fără să stabilească o dată certă, că pe data de 18 februarie 2013 nu a stabilit cu inculpatul B. vreo întâlnire, iar pe data de 19 februarie 2013, în cadrul şedinţei de dimineaţă, martorul NNNN., ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, i-a transmis că urmează să vină inculpatul B., adresându-i rugămintea să-l primească.

Curtea a constatat că declaraţiile martorilor de la urmărirea penală NNNN. şi PPPP., împreună cu împrejurarea că, în autoturismul inculpatului se aflau documente cu privire la proiectul comun româno-bulgar "Strategia Dunării" nu fac dovada că problemele profesionale au constituit scopul deplasării inculpatului B. la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, chiar pe data de 19 februarie 2013, dimineaţa, după ce pe data de 18 februarie 2013, seara, imediat după intrarea în posesia aparatului de fotografiat conţinând documentul fotografiat de inculpatul A., încercase o întâlnire cu inculpatul NNNN.. Această precipitare a inculpatului B., care, a doua zi, a coborât din autoturism având asupra sa aparatul de fotografiat, conţinând documentul, justifică intenţia inculpatului B. de a pune, cât mai repede, la dispoziţia martorului NNNN. un document obţinut în condiţii de ilegalitate şi clandestinitate.

Martorul NNNN. a manifestat, însă, prudenţă, evitând să ia legătura direct cu inculpatul B., tocmai cunoscând împrejurarea că acesta, într-o atitudine servilă, se află în posesia unui document clasificat. De altfel, precizarea şi justificarea unui ministru către angajatul său de la cabinet că va veni inculpatul B. cu documentele privind proiectul "Strategia Dunării", aşa cum a declarat la urmărirea penală, ridică semne de întrebare asupra credibilităţii martorului NNNN., care a afirmat că nu ştia nimic despre cercetarea sa penală şi despre documentul clasificat.

IV. Mita din parc

Pe data de 19 februarie 2013, martorul-denunţător QQQQ. a susţinut că împotriva sa, în calitate de director general al Administraţiei Domeniul Public Sector II, Bucureşti, se desfăşurau cercetări penale, cu privire la achiziţii publice, iar, la sfârşitul anului 2012, a fost sunat la telefon de inculpatul A., care i-a spus să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declaraţii, după care, stabilind cu inculpatul A. să-l sune pe un alt număr telefonic decât cel de la serviciu şi să-i spună "RRRR.", au avut un număr de aproximativ trei întâlniri în afara cadrului oficial, în parcul de la Gara de Nord, unde au discutat despre dosarul penal, inculpatul A. spunându-i că situaţia nu este atât de gravă şi că dosarul penal urmează să fie declinat la un parchet de sector.

La penultima întâlnire, de la sfârşitul anului 2012, din proprie iniţiativă, i-a înmânat inculpatului A. suma de 40.000 RON, aflată într-o pungă, pentru informaţiile pe care i le-a oferit, iar, la sfârşitul anului 2012, a avut loc ultima astfel de întâlnire, inculpatul asigurându-l că dosarul penal va fi trimis la parchetul de sector, afirmaţii susţinute prin declaraţia ulterioară de la urmărirea penală, din aceeaşi dată, de 19 februarie 2013.

Pe urmă, tot la urmărirea penală, pe data de 28 martie 2013, a dat o declaraţie mai amănunţită, prin care a arătat că, la audierea sa din data de 11 februarie 2012 în dosarul penal respectiv, inculpatul l-a preluat de la poarta de acces în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, stabilind să se întâlnească, după 30 minute de la apel, când inculpatul se va recomanda ca fiind "RRRR.", în parcul din faţa Gării de Nord, astfel că s-au întâlnit, în modalitatea şi locul arătate, în luna octombrie a anului 2012, când inculpatul i-a spus că nu sunt probleme grave şi că dosarul penal va fi declinat la un parchet de sector, iar, la rândul său, i-a spus că o să-i dea ceva, ca recunoştinţă, aşa încât, la următoarea întâlnire, care a avut loc după aproximativ două săptămâni, în aceleaşi condiţii, după ce inculpatul i-a spus să le transmită angajaţilor de la Administraţia Domeniului Public Sector II, Bucureşti, care urmau să fie audiaţi, să nu se sperie, să explice modul de confirmare a orelor prestate de agenţii de pază şi, atunci când nu ştiu ce să răspundă, să nu facă presupuneri, i-a înmânat punga în care se afla suma de 40.000 RON, după care a mai avut loc o întâlnire, pe la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie a anului 2012, când inculpatul, la întrebarea sa dacă este mulţumit, i-a răspuns afirmativ.

Pe data de 24 mai 2013, tot la urmărirea penală, martorul-denunţător a mai făcut precizări cu privire la momente ulterioare, care au avut loc în luna februarie a anului 2013, când, pe data de 13 februarie 2013, au stabilit ca, înainte de a da declaraţie pe data de 14 februarie 2013, pentru când fusese citat, să se întâlnească dimineaţa, în jur de ora 7:30, în acelaşi loc, inculpatul A. spunându-i că va fi audiat în legătură cu contractele încheiate de Administraţia Domeniului Public Sector II, Bucureşti cu SSSS.. Tot pe data de 24 mai 2013, la urmărirea penală, s-a procedat la confruntarea martorului-denunţător QQQQ. cu inculpatul A., fiind întocmit procesul-verbal de confruntare din data de 24 mai 2013, potrivit căruia inculpatul A. nu a recunoscut nici că a primit suma de 40.000 RON de la martorul-denunţător, nici că s-a întâlnit cu acesta pe data de 14 februarie 2013, dimineaţa.

La cercetarea judecătorească, martorul-denunţător QQQQ., fiind reaudiat la termenul de judecată din data de 2 septembrie 2015, a oferit aceleaşi detalii.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 258.760/12 iulie 2013, întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că răspunsurile martorului-denunţător QQQQ. la întrebările relevante privind primirea de la inculpatul A. de date din dosare penale şi remiterea către acesta a sumei de 40.000 RON nu au produs modificări specifice comportamentului simulat.

S-a constatat că, în dovedirea împrejurării că inculpatul i-a furnizat martorului-denunţător QQQQ. anumite date şi îndrumări, au fost audiaţi, în această cauză, mai mulţi angajaţi din cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector II, Bucureşti, care aveau calitatea de martori inclusiv în celălalt dosar penal.

Astfel, martorul TTTT., audiat pe data de 1 aprilie 2013, la urmărirea penală, a declarat că, fiind citat la audiere pentru data de 11 octombrie 2012, l-a informat pe martorul-denunţător QQQQ., care i-a spus că nu crede că sunt probleme legate de activitatea sa. Martorul UUUU., pe data de 1 aprilie 2013, la urmărirea penală, a arătat că, fiind citat pentru data de 20 noiembrie 2012, înainte de a se prezenta la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a luat legătura cu mai mulţi colegi de-ai săi, care, de asemenea, fuseseră citaţi ca martori, întrebându-se despre motivul citării, iar pe data respectivă, dimineaţa, s-au prezentat la audiere. Martora VVVV. a arătat, în declaraţia din data de 1 aprilie 2013 de la urmărirea penală, că atât înainte, cât şi după audierea sa, a luat legătura cu martora WWWW., şeful său, fără să facă alte precizări, iar, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde s-a prezentat împreună cu martorul UUUU., a dat declaraţie cu privire la modalitatea în care prestatorii de servicii au efectuat serviciul de pază. Martora XXXX., în declaraţia de la urmărirea penală din data de 1 aprilie 2013, a arătat că, după citarea sa la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru data de 20 noiembrie 2012, a luat legătura cu martora WWWW., şeful său, care i-a spus că au mai fost citaţi şi alţi colegi de-ai săi şi să declare ceea ce ştie în legătură cu modalitatea în care a fost executat contractul de prestări servicii pază, apoi, tot în aceeaşi zi, la serviciu, s-a întâlnit cu martorul-denunţător QQQQ., directorul general, care i-a spus să declare ceea ce ştie în legătură cu aspectele întrebate. Martorul YYYY., în declaraţia din data de 1 aprilie 2013, de la urmărirea penală, a susţinut că, fiind citat să fie audiat, în calitate de martor, pentru data de 20 noiembrie 2012, a luat legătura cu martora WWWW., şeful său, care i-a spus că, la rândul său, fusese audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu modalitatea de executare a contractului prestări servicii pază, şi că să declare aşa cum s-au întâmplat lucrurile.

În sfârşit, martora WWWW., la audierea sa din data de 1 aprilie 2013, la urmărirea penală, a declarat că martorul-denunţător QQQQ., şeful său, a dispus chemarea sa şi i-a adresat întrebarea dacă a primit citaţie pentru audiere la Direcţia Naţională Anticorupţie, spunându-i să declare aşa cum au stat lucrurile, iar, în situaţia în care nu-şi aminteşte bine, să nu se grăbească să declare, şi, de asemenea, să le transmită colegilor din subordine acest mesaj.

Prin urmare, din denunţul şi declaraţiile martorului-denunţător QQQQ., coroborate cu declaraţiile tuturor acestor martori, angajaţi ai Administraţiei Domeniului Public Sector II, Bucureşti, nu rezultă decât împrejurarea că inculpatul A. i-a spus martorului-denunţător să le transmită angajaţilor din subordinea sa, care urmau să fie audiaţi, în calitate de martor, să nu se teamă, să explice modul de confirmare a orelor prestate de agenţii de pază şi, atunci când nu ştiu ce să răspundă, să nu facă presupuneri. I-a mai spus martorului-denunţător că dosarul penal va fi declinat la un parchet de sector. Prin urmare, acestea au fost toate informaţiile şi îndrumările pentru care martorul-denunţător i-a înmânat inculpatului A. suma de 40.000 RON, la nivelul sfârşitului de an 2012, adică o sumă importantă.

S-a constatat că există o evidentă disproporţie între valoarea informaţiilor oferite de inculpatul A. şi suma importantă de bani pe care martorul-denunţător a susţinut că i-a remis-o. Prin urmare, afirmaţiile martorului-denunţător, cu privire la acest aspect, sunt îndoielnice. S-a constatat că valoarea mitei este susţinută doar de denunţul şi de declaraţiile martorului-denunţător, care a fost considerat sincer la testarea poligraf.

Curtea a apreciat că aceste probe nu au, însă, suficientă forţă probatorie, pentru a dovedi, în mod neechivoc, că, într-adevăr, ceea ce i-a înmânat martorul-denunţător inculpatului A. a fost, cu adevărat, suma certă de 40.000 RON. Valoarea mitei are relevanţă atât din punct de vedere al obiectului material al infracţiunii de luare de mită, care trebuie să fie determinat, şi nu prezumat sau estimat, cât şi asupra măsurii de siguranţă a confiscării speciale, ca bun dobândit prin săvârşirea faptei penale.

Totodată, Curtea a apreciat că apărarea oferită de inculpatul A. este sinceră, în ansamblul său, cu toate că acesta nu a fost constant. În declaraţia sa completă din data de 19 februarie 2013, din faza de urmărire penală, pe care Curtea a apreciat-o ca fiind corespunzătoare adevărului faptic, în integralitatea sa, şi pe care a folosit-o, ca probă, pentru celelalte fapte penale, inculpatul A. a recunoscut faptul că a avut mai multe întâlniri, în parcul din apropierea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu martorul-denunţător QQQQ., director la Administraţia Domeniului Public Sector II, Bucureşti, căruia i-a comunicat că dosarul penal urma să fie declinat la un parchet de sector, iar acesta, la un moment dat, i-a dat o sticlă cu coniac, aflată într-o sacoşă din hârtie, însă nu i-a remis bani niciodată. Posibil pe data de 8 februarie 2013, a primit un telefon de la procurorul ZZZZ., care i-a solicitat să-l citeze pe martorul-denunţător, în cele din urmă, pentru data de 14 februarie 2013, când, dimineaţa, în jurul orei 7:00 - 7:30, s-a întâlnit cu martorul-denunţător în acelaşi parc din apropierea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi, încălcând solicitarea procurorului de caz de a nu-i spune că va fi audiat pentru fapte noi, i-a adus la cunoştinţă că urmează să fie audiat în legătură cu unele aspecte care-l privesc inclusiv pe SSSS.

Curtea a redat momentul ulterior episodului din cauză, din luna februarie a anului 2013, care nu are relevanţă în raport cu fapta penală reţinută în sarcina inculpatului A., tocmai pentru a sublinia sinceritatea acestei declaraţii.

Inculpatul A. a negat total primirea bunului, despre care, anterior, făcuse vorbire. Tot la urmărirea penală, insistându-se pe acest episod al luării de mită, singurul pe care nu l-a recunoscut aşa cum a fost reţinut, inculpatul A. a fost audiat la data de 24 aprilie 2013, când a afirmat că nu a mai primit de la martorul-denunţător nici măcar sticla cu coniac, susţinere menţinută prin declaraţia din data de 12 februarie 2014. Pe data de 18 iunie 2013, la urmărirea penală, audiat, din nou, exclusiv pe acest episod, inculpatul A. a arătat că nu doreşte să fie supus testului poligraf şi că suma de 400.000 RON, pe care martorul-denunţător a susţinut că i-a dat-o este nejustificată şi exorbitantă. În declaraţia din faţa instanţei de judecată, din data de 18 februarie 2015, inculpatul a susţinut că nu a primit de la martorul-denunţător suma de 40.000 RON, care este o sumă imensă, în condiţiile în care i se acordase un credit bancar pentru aceeaşi sumă, cu plata ratelor bancare lunare până în anul 2021.

Dincolo de această atitudine oscilantă a inculpatului, care nu poate fi considerată o probă a vinovăţiei sale, rămân doar denunţul şi declaraţiile martorului-denunţător, declarat sincer la poligraf, dar care nu pot constitui probe clare şi suficiente în dovedirea vinovăţiei inculpatului cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită, aşa cum a fost reţinută în elementele sale, printre care valoarea obiectului material. Este evident faptul că orice martor-denunţător are un interes, pentru a-i fi aplicate facilităţile penale, iar rezultatul testării la poligraf, deşi constituie o probă ştiinţifică, poate fi alterat de caracteristicile persoanei testate, astfel că acesta nu oferă o deplină certitudine cu privire la comportamentul simulat sau sincer. De aceea, Curtea a dispus, în temeiul art. 16, alin. (1), lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, pentru lipsa probelor clare de vinovăţie.

Curtea, la alegerea legii penale mai favorabile cu privire la fiecare inculpat în parte, a ţinut seama de limitele speciale ale pedepsei închisorii, precum şi de regulile diferite din cele două legi penale succesive în timp cu privire la concursul de infracţiuni, fără să aibă în vedere cauzele de agravare, precum forma continuată a infracţiunii sau circumstanţa agravantă legală a comiterii faptei penale de către trei sau mai multe persoane împreună, care presupun sporuri facultative, ori cauza de reducere a limitelor speciale cu o treime, în cazul procedurii simplificate, pentru care a optat inculpatul E.

I. Cu privire la inculpatul A., înainte de a aplica principiul legii penale mai favorabile, a examinat cererea sa de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele penale reţinute în sarcina sa, din infracţiunea de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, prevăzută de art. 407, alin. (1) din noul C. pen., în infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304, alin. (2) din noul C. pen., depusă fila x, volumul II, dosar de fond şi susţinută oral, înainte de dezbateri.

Calificarea juridică a faptei penale este determinată de natura documentului, ca obiect material al infracţiunii. S-a constatat că înscrisul fotografiat şi transmis inculpatului B. este un document clasificat secret de stat, nivelul strict secret, emis de Serviciul Român de Informaţii la data de 25 ianuarie 2013, înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie sub numărul 0097/5 februarie 2013.

La art. 15, lit. b) din Legea nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, se arată că informaţiile clasificate sunt informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate, iar la lit. d) se arată că informaţiile secrete de stat sunt informaţiile care privesc securitatea naţională, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării. Potrivit art. 15, lit. f) din aceeaşi Lege nr. 182/2002, doar informaţiilor clasificate din clasa secrete de stat li se atribuie niveluri de secretizare, printre care strict secret, pentru informaţiile a căror divulgare neautorizată este de natură să producă daune grave securităţii naţionale. Prin urmare, în cazul informaţiilor clasificate secret de stat, nivelul strict secret urmarea imediată constă în punerea în pericol a securităţii naţionale, şi nu doar în atingerea adusă intereselor sau activităţii unei persoane, după cum a susţinut inculpatul.

S-a constatat că inculpatul A. contestă, de fapt, natura şi nivelul de secretizare ale documentului, în condiţiile în care nu a urmat procedura prevăzută de art. 20 din Legea nr. 182/2002, prin depunerea de contestaţie împotriva clasificării informaţiei şi a modului de atribuire a nivelului de secretizare, la autoritatea care a clasificat informaţia, şi anume la Serviciul Român de Informaţii, pentru a fi înaintată la instanţa de contencios administrativ, care să se pronunţe în această procedură specială.

Ca atare, în lipsa unei asemenea proceduri, Curtea nu are competenţă în recalificarea documentului.

Aşadar, s-a constatat că în sarcina inculpatului au fost reţinute:

- infracţiunea de favorizarea făptuitorului, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., sub denumirea de favorizarea infractorului, între 3 luni închisoare şi 7 ani închisoare, iar, potrivit art. 269, alin. (1) din noul C. pen., între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare, alternativ pe pedeapsa amenzii,

- infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului, prev. de art. 169, alin. (1) din vechiul C. pen., pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinde între 7 ani închisoare şi 15 ani închisoare, şi infracţiunea de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, prev. de art. 407, alin. (1) din noul C. pen., pentru care sunt prevăzute aceleaşi limite speciale de pedeapsă cu închisoarea,

- infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite, prevăzută de art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare,

- infracţiunea de luare de mită, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 254, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7, lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 187/2012, între 4 ani închisoare şi 16 ani închisoare, iar, potrivit art. 289, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7, lit. c) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, între 4 ani închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare.

Prin urmare, în urma aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni, prin raportare la limitele speciale, şi ţinându-se cont de achitarea pentru infracţiunea de luare de mită, pedeapsa rezultantă minimă specială care poate fi, teoretic, aplicată inculpatului este de 7 ani închisoare, potrivit vechiul C. pen., şi de 7 ani şi 8 luni închisoare, în baza noului C. pen., iar pedeapsa rezultantă maximă specială este de 15 ani închisoare, potrivit vechiul C. pen., şi de 18 ani şi 4 luni închisoare, conform noului C. pen. Chiar şi în cazul reţinerii tuturor infracţiunilor, adică fără să se aibă în vedere soluţia de achitare pentru infracţiunea de luare de mită, tot legea penală veche îi este mai favorabilă inculpatului, deoarece pedeapsa rezultantă minimă specială este tot de 7 ani închisoare, potrivit vechiul C. pen., şi de 9 ani închisoare, în baza noului C. pen., în timp ce pedeapsa rezultantă maximă specială este de 16 ani închisoare, conform vechiul C. pen., şi de 22 de ani, 9 luni şi 10 zile închisoare, potrivit noului C. pen.

II. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., Curtea a analizat, mai întâi, încadrarea juridică corectă pentru una dintre faptele penale, care atrage determinarea legii penale mai favorabile.

S-a reţinut în sarcina sa infracţiunea de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite, prev. de art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, întrucât, pe data de 28 noiembrie 2012 i-a solicitat martorului III. să-i transmită inculpatului D. informaţii nedestinate publicităţii, primite de la inculpatul A., de a nu merge la întâlnirea cu inculpata C., pentru a-i remite suma de bani. Prin urmare, s-a considerat că autorul acestei infracţiuni este A., iar inculpatul B. este complicele.

Însă, participaţia penală sub forma complicităţii presupune acte de sprijin acordate autorului, în comiterea infracţiunii. Or, transmiterea, la rândul său, a unei informaţii primite de la autorul unei asemenea infracţiuni, presupune nu un act de ajutor, moral sau material, îndreptat către autor, ci un act infracţional distinct, în sine, de autor, care-l ajută pe un terţ, înştiinţându-l că va fi organizat un flagrant, pentru a împiedica, astfel, desfăşurarea procedurii penale. Prin urmare, cererea formulată de Ministerul Public este întemeiată, întrucât încadrarea juridică corectă a acestei fapte penale este în infracţiunea de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269, alin. (1) din noul C. pen., considerată de procuror ca fiind mai favorabilă.

Astfel, în sarcina inculpatului au fost reţinute:

- infracţiunea de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, prev. de art. 407, alin. (2) din noul C. pen., în forma autoratului, care este îndoielnic, întrucât deţinerea documentului în afara îndatoririlor de serviciu se referă strict la persoana care lucrează cu un asemenea document, nu şi la alte persoane, pentru care sunt prevăzute limite speciale cuprinse între 5 ani închisoare şi 10 ani închisoare, dar care primeşte încadrarea juridică corespunzătoare în infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului, prev. de art. 169, alin. (2) şi alin. (4) din vechiul C. pen., pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinde între 1 an închisoare şi 7 ani închisoare,

- infracţiunea de trafic de influenţă, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., între 2 ani închisoare şi 10 ani închisoare, iar, potrivit art. 291, alin. (1) din noul C. pen., între 2 ani închisoare şi 7 ani închisoare,

- infracţiunea de favorizarea făptuitorului, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., sub denumirea de favorizarea infractorului, între 3 luni închisoare şi 7 ani închisoare, iar, potrivit art. 269, alin. (1) din noul C. pen., între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare, alternativ pe pedeapsa amenzii.

Ca atare, realizând contopirea în baza regulilor concursului de infracţiuni, pedeapsa rezultantă minimă specială este de 2 ani închisoare, potrivit vechiul C. pen., şi de 6 ani închisoare, conform noului C. pen., iar pedeapsa rezultantă maximă specială este de 10 ani închisoare, calculată în baza vechiul C. pen., şi de 14 ani închisoare, conform noului C. pen.

III. În sarcina inculpatei C. a fost reţinută infracţiunea de trafic de influenţă, sub forma complicităţii, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, între 2 ani închisoare şi 10 ani închisoare, iar, potrivit art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 291, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, între 2 ani închisoare şi 7 ani închisoare, ceea ce înseamnă că, în funcţie de limita maximă specială, legea penală nouă îi este mai favorabilă acestui inculpat.

IV. În sarcina inculpatei I., s-a reţinut aceeaşi infracţiune de complicitate la trafic de influenţă, astfel că, pentru aceleaşi raţiuni juridice ca în cazul inculpatului C., noua lege penală îi este mai favorabilă.

V. Cu privire la inculpatul D., s-a constatat că, în sarcina sa a fost reţinută infracţiunea de trafic de influenţă, în forma autoratului, astfel că, din aceleaşi raţiuni juridice ca în cazul inculpatelor C. şi I., noua lege penală îi este mai favorabilă.

VI. Referitor la inculpatul E., s-au reţinut:

- infracţiunea de trafic de influenţă, sub forma complicităţii, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, între 2 ani închisoare şi 10 ani închisoare, iar, potrivit art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 291, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, între 2 ani închisoare şi 7 ani închisoare,

- infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., între 3 luni închisoare şi 2 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii penale, iar, potrivit art. 48, alin. (1) din noul C. pen., raportat la art. 322, alin. (1) din noul C. pen., între 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii,

- infracţiunea de spălare a banilor, prev. de art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, pentru care sunt prevăzute limite speciale cuprinse între 3 ani închisoare şi 10 ani închisoare.

În urma aplicării regulilor diferite ale concursului de infracţiuni, fără a ţine seama de soluţia de achitare pentru infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a constatat că pedeapsa rezultantă minimă specială este de 3 ani închisoare, potrivit vechii legi penale, şi de 3 ani şi 10 luni închisoare, conform noului C. pen., în timp ce pedeapsa rezultantă maximă specială este de 10 ani închisoare, conform vechiul C. pen., şi de 13 ani şi 4 luni închisoare, potrivit noului C. pen.

VII. În sarcina inculpatului F., au fost reţinute:

- infracţiunea de cumpărare de influenţă, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 61, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, înainte de Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, între 2 ani închisoare şi 10 ani închisoare, iar, potrivit art. 292, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, între 2 ani închisoare şi 7 ani închisoare,

- infracţiunea de spălarea banilor, prev. de art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, sub forma instigării, pentru care sunt prevăzute limite speciale cuprinse între 3 ani închisoare şi 10 ani închisoare,

- infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 25 din vechiul C. pen., raportat la art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., între 3 luni închisoare şi 2 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii penale, iar, potrivit art. 47 din noul C. pen., raportat la art. 322, alin. (1) din noul C. pen., între 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii.

Ca atare, realizând concursul de infracţiuni, pedeapsa rezultantă minimă specială este de 3 ani închisoare, în baza vechii legi penale, şi de 3 ani şi 10 luni închisoare, în baza C. pen. în vigoare, iar pedeapsa rezultantă maximă specială este de 10 ani închisoare, conform C. pen. anterior, şi de 13 ani şi 4 luni închisoare, conform noului C. pen.

VIII. Faţă de inculpata G., au fost reţinute:

- infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., între 3 luni închisoare şi 2 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii penale, iar, potrivit art. 322, alin. (1) din noul C. pen., între 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii,

- infracţiunea de spălarea banilor, prev. de art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, pentru are limitele speciale sunt cuprinse între 3 ani închisoare şi 10 ani închisoare.

Aplicând regulile de la concursul de infracţiuni, s-a constatat că pedeapsa rezultantă minimă specială este de 3 ani închisoare, în baza vechii legi penale, şi de 3 ani şi 2 luni, potrivit legii penale noi, în timp ce pedeapsa rezultantă maximă specială este de 10 ani închisoare, conform vechii legi penale, şi de 11 ani închisoare, calculată în baza noului C. pen.

IX. Faţă de inculpatul H., a fost reţinută infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care limitele speciale sunt cuprinse, potrivit art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., între 3 luni închisoare şi 2 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii penale, iar, potrivit art. 322, alin. (1) din noul C. pen., între 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii, ceea ce înseamnă că vechea lege penală îi este mai favorabilă.

În ceea ce priveşte celelalte schimbări de încadrare juridică:

1. cu privire la faptele penale comise de inculpatul A.,

- reţinerea circumstanţei agravante legale, a comiterii infracţiunii de favorizarea infractorului, prev. de art. 264, alin. (1) din vechiul C. pen., de către trei sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., întrucât l-a înştiinţat pe inculpatul B. despre flagrantul care urma să aibă loc prin intermediul martorilor VVV. şi III.,

- reţinerea formei continuate, prev. de art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., pentru infracţiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite, prevăzută de art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, întrucât, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu şi confirmă probele, inculpatul a furnizat lui B. informaţii nepublice atât cu privire la flagrantul care urma să aibă loc pe data de 29 noiembrie 2012, cât şi din dosarul penal nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, referitor la SC "MMMM." SA şi martorul NNNN., toate acestea în scopul principal al numirii sale într-o funcţie de conducere în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa;

2. cu privire la faptele penale comise de inculpatul B., reţinerea circumstanţei agravante legale, prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., şi a formei continuate, prevăzută de art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., faţă de infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., întrucât a acţionat împreună cu inculpatele I. şi C., complici, atât pentru urgentarea negocierilor contractului privind "Extinderea sistemului informatic pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă", dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA şi Asocierea SC "K." SRL - "O." S.A (fostă "P." SA), cât şi în vederea efectuării plăţii facturilor fiscale emise în baza acestuia.

3. în mod similar, cu privire la faptele penale săvârşite de inculpatul D., însă în baza noii legi penale, mai favorabilă, şi anume infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată şi comisă împreună cu trei sau mai multe persoane, respectiv cu inculpaţii B. şi E., complice, prevăzută de art. 291 din noul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 35, alin. (1) din noul C. pen., art. 77, lit. a) din noul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

4. cu privire la faptele penale săvârşite de inculpatul E.,

- reţinerea doar cu privire la executarea plăţii, prin urmare fără forma continuată, şi împreună cu inculpaţii D. şi F., a circumstanţei agravante legale prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 257, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată,

- reţinerea formei continuate, prevăzută de art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., şi a circumstanţei agravante legale prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. pentru infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 din vechiul C. pen., raportat la art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., întrucât au fost întocmite, în mod simultan sau succesiv, mai multe înscrisuri şi a acţionat împreună cu inculpaţii G. şi H., autori, precum şi cu inculpatul F., instigator, cu care, de altfel, a purtat discuţia despre contractul de prestări servicii fictiv,

- reţinerea circumstanţei agravante legale, prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen. pentru infracţiunea de spălarea banilor, prevăzută de art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, pe care a comis-o împreună cu inculpaţii G., autor, şi F., complice;

5. cu privire la faptele penale săvârşite de inculpatul F.,

- reţinerea circumstanţei agravante legale, prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, înainte de Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, întrucât a acţionat împreună cu inculpaţii D. şi B.

- reţinerea circumstanţei agravante legale, prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., pentru infracţiunea de instigare la spălarea banilor, prev. de art. 25 din vechiul C. pen., raportat la art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, deoarece a comis această faptă penală împreună cu inculpaţii G., autor, şi E., complice;

- reţinerea atât a formei continuate prevăzută de art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., cât şi a circumstanţei agravante legale, prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., cu privire la infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 din vechiul C. pen., raportat la art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., întrucât au fost întocmite, în mod simultan sau succesiv, mai multe înscrisuri şi a acţionat împreună cu inculpaţii G. şi H., autori, precum şi cu inculpatul E., complice;

6. cu privire la faptele penale săvârşite de inculpata G.,

- reţinerea circumstanţei agravante legale, prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) din vechiul C. pen., întrucât a fost comisă împreună cu instigatorul inculpat F., cu inculpatul complice E. şi cu inculpatul H., coautor;

- reţinerea circumstanţei agravante legale, prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., pentru infracţiunea de spălarea banilor, prev. de art. 29, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată prin Legea nr. 187/2012, întrucât fapta penală a fost comisă împreună cu instigatorul inculpat F. şi cu inculpatul complice E.;

7. pentru fapta penală reţinută în sarcina inculpatului H., constând în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, alin. (1) din vechiul C. pen., reţinerea circumstanţei agravante legale, prevăzută de art. 75, alin. (1), lit. a) din vechiul C. pen., prin participarea inculpaţilor F., instigator, şi G., coautor.

La individualizarea judiciară a pedepselor închisorii au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72, alin. (1) din vechiul C. pen. faţă de inculpaţii A., B., E., F. şi G., şi de art. 74, alin. (1) din noul C. pen. faţă de inculpaţii C., I. şi D.

S-a constatat că toţi inculpaţii sunt persoane instruite, cu familii şi loc de muncă, integrate social şi fără antecedente penale.

Pe lângă aceste elemente personale, Curtea a avut în vedere activitatea infracţională reţinută în sarcina fiecăruia dintre aceşti inculpaţi.

S-a constatat că inculpaţii A., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, B., fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, D. şi F. au desfăşurat o mai intensă şi gravă activitate infracţională, care, în final, demonstrează corupţia din interiorul unor instituţii publice. De fapt, în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii era instalată o adevărată reţea de persoane, care ocupau posturi prin recomandări, pentru a nu tulbura armonia despre care a făcut vorbire inculpatul C. S-a observat că, la cabinetul inculpatului B., secretar de stat, care venea din judeţul Constanţa, au fost angajate persoane care proveneau din acelaşi judeţ. Aveau loc frecvente deplasări la restaurante, chiar şi în timpul programului, unde se discuta despre "mâncare şi femei", tot după spusele inculpatei C., persoană de mare încredere a inculpatului B., venită tot din judeţul Constanţa. În plus, suma pretinsă de un asemenea funcţionar public, de 200.000 euro, de la reprezentantul unei societăţi comerciale contractantă cu o companie de stat este importantă.

Faţă de toate acestea, inculpaţii, mai puţin inculpatul E., au avut o atitudine nesinceră, cu observaţia că inculpatul D. a contribuit la aflarea adevărului, de care va ţine seama.

Pentru pluralitatea de infracţiuni şi natura infracţiunilor concurente, Curtea a aplicat sporuri de pedeapsă cu închisoarea pentru inculpaţii A., B., E. şi F.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, a apreciat că faţă de inculpatele I. şi C., funcţionari publici, care au sprijinit traficul de influenţă din interiorul instituţiei publice, unde ocupau o poziţie avantajoasă, şi care nu au realizat urmarea unui asemenea comportament, afirmând în faţa Curţii că modul în care lucrau era firesc, nu este suficientă suspendarea sub supraveghere, nefiind îndeplinită condiţia de la art. 91, alin. (1), lit. d) din noul C. pen.

Cu privire la inculpata G., angajată în domeniul privat şi care a avut o altfel de atitudine în faţa Curţii, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, aplicată pentru unica infracţiune, care a mai rămas în urma achitării pentru infracţiunea concurentă.

În ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurător, a dispus ridicarea acestei măsuri cu privire la inculpatul A., în raport cu soluţia de achitare pentru infracţiunea de luare de mită şi a menţinut-o faţă de partea responsabilă civilmente SC "J." SRL (fostă SC "K." SRL), până la concurenţa sumei de 1.123.762,40 RON, întrucât nu s-a făcut dovada că suma se mai află, efectiv, în contul SC "II." SRL pentru a dispune confiscarea specială de la această societate comercială.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii C., I., D., E., F., G., A., B. şi partea responsabilă civilmente J. prin administrator judiciar - SC M., care au criticat soluţia dispusă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prezentarea sintetică a motivelor de apel

I. În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, expuse în sinteză în cele ce urmează şi detaliate în încheierea de dezbateri şi în motivele scrise depuse la dosar:

a) greşita achitare a inculpaţilor:

- A. - pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (modif. prin Legea nr. 187/2012) şi a art. 5 C. pen. [achitare dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.];

S-a arătat că mijloacele de probă pe care se fundamentează acuzaţia de luare de mită (respectiv, declaraţiile martorului QQQQ., declaraţiile inculpatului A., procesele-verbale de redare a discuţiilor telefonice, procesele-verbale întocmite cu ocazia operaţiunilor de filaj, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/12.07.2013 al D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic, precum şi declaraţiile martorilor TTTT., UUUU., VVVV., XXXX., WWWW. şi YYYY.) sunt suficiente pentru a fundamenta o soluţie de condamnare a inculpatului A. pentru această infracţiune. Argumentele folosite de judecătorul fondului pentru a justifica soluţia de achitare a inculpatului sunt îndoielnice, fiind simple presupuneri şi interpretări greşite a valorii probelor administrate în cauză, de vreme ce nu se poate susţine existenţa unei evidente disproporţii între valoarea informaţiilor oferite de inculpatul A. şi suma importantă de bani pe care martorul-denunţător a remis-o, nu numai pentru informaţiile esenţiale pe care i le-a oferit cu privire la dosarul penal aflat în curs de derulare (până la data primirii sumei de bani), ci şi pentru informaţiile şi ajutorul dat martorului ulterior momentului primirii sumei de bani cu titlu de mită.

- E. - pentru săvârşirea unei infracţiuni continuate de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen. [achitare dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.];

- F. - pentru săvârşirea unei infracţiuni continuate de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen. [achitare dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.];

- G. - pentru săvârşirea unei infracţiuni continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen. [achitare dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.], şi

- H. - pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi a art. 5 C. pen. [achitare dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.].

Sub acest aspect, s-a invocat, prioritar, contradicţia dintre cazul de împiedicare a punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale reţinut în speţă, respectiv, cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., şi argumentul lipsei elementului material al laturii obiective a infracţiunii, ce ar fi reclamat valorificarea altui caz de împiedicare a punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale, respectiv, cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În al doilea rând, s-a susţinut că potrivit art. 290 C. pen. anterior (care face trimitere la art. 288 C. pen. anterior), infracţiunea de fals poate fi săvârşită prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice. Prin modalitatea în care au acţionat inculpaţii, aceştia au reprodus în mod fraudulos, au plăsmuit, au ticluit fiecare document, atribuindu-i aparenţa unui înscris autentic, adevărat, situaţie în care este relevantă jurisprudenţa fostului Tribunal Suprem, care a statuat, prin Decizia dată în Plen, nr. 1/1970, că există contrafacere şi atunci când făptuitorul plăsmuieşte în întregime un înscris sau completează fără drept un formular care, astfel, devine original.

Făcând trimitere şi la argumente de doctrină ori de jurisprudenţă (Deciziile penale nr. 2281/30.06.2014, nr. 177/A/12.06.2014, nr. 123/A/08.04.2015 şi nr. 2124/18.06.2013 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), s-a susţinut că acţiunea de contrafacere poate fi totală, când autorul plăsmuieşte înscrisul în întregime, astfel că se impune condamnarea inculpaţilor anterior menţionaţi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

- b) greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A., B., E., F. şi G.

Parchetul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dispună majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor A., B., E., F. şi G., peste media limitelor speciale prevăzute de lege în cazul fiecărei infracţiuni pentru care aceştia au fost condamnaţi de către instanţa de fond, cu aplicarea unui spor de pedeapsă corespunzător pentru inculpaţii care au comis infracţiuni în concurs, iar, în cazul inculpatei G., şi dispunerea executării pedepsei în regim de detenţie. În acest sens, au fost evidenţiate particularităţile obiective ale cauzei, contribuţia fiecărui inculpat la activitatea infracţională, calitatea în care aceştia au acţionat, precum şi conduita procesuală a fiecăruia dintre ei.

II. Apelanta inculpată C. a solicitat, în principal, achitarea sa pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, întrucât nu există probe că a săvârşit infracţiunea, fiind incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Sub acest aspect, s-a subliniat caracterul neinteligibil al afirmaţiilor atribuite inculpatei în înregistrarea discuţiei purtate la data de 26.11.2012, la restaurantul "HH." (înregistrare nelegală, efectuată de un organ de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale), precum şi contradicţiile existente între declaraţiile succesive ale inculpatului D., valorificate probator fără a fi coroborate, însă, de alte declaraţii ale coinculpaţilor ascultaţi în cauză.

În subsidiar, apelanta-inculpată a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, prin reţinerea, în beneficiul său, a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 72, art. 74 şi art. 76 lit. d) din vechiul C. pen. şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, în baza art. 81 din vechiul C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere elementele de ordin personal, cu precădere faptul că este mama unui copil minor în vârstă de 1 an şi 9 luni şi singura sa întreţinătoare.

III. Apelanta inculpată I. a solicitat, în principal, achitarea sa pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, întrucât fapta nu există, fiind incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sau, în subsidiar, pentru că nu există probe că ar fi săvârşit infracţiunea, fiind incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Apelanta-inculpată a invocat nelegalitatea sentinţei penale, decurgând din inexistenţa unei analize a probelor care au servit drept temei în soluţionarea cauzei ori a motivelor pentru care a fost înlăturat probatoriul administrat de inculpată în apărare, instanţa de fond limitându-se la o analiză sumară a infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B., fără a analiza şi în ce măsură inculpata a sprijinit pretinsa activitate infracţională.

Totodată, s-a susţinut că instanţa de fond a dispus în mod netemeinic condamnarea apelantei-inculpate exclusiv în baza declaraţiei martorului AA., formulată la data de 27.11.2013, declaraţie care nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză şi care, în sine, nu conţine referiri exacte la circumstanţele presupusei activităţi infracţionale, ci doar referiri de ordin general. În mod asemănător, declaraţiile martorului BB. sau mesajul de tip SMS din data de 14.01.2013 nu confirmă presupusa complicitate a inculpatei la infracţiunea de trafic de influenţă.

În subsidiar, inculpata I. a solicitat redozarea pedepsei aplicate şi schimbarea modalităţii de executare, având în vedere circumstanţele personale favorabile şi conduita sa procesuală corespunzătoare.

IV. Apelantul-inculpat D. a criticat hotărârea atacată ca netemeinică şi nelegală sub următoarele aspecte, expuse sintetic în cele ce urmează şi detaliate în motivele scrise de apel:

- starea de fapt reţinută de instanţa de fond nu se bazează pe probe concludente, iar unele dintre cele existente la dosar au fost omise sau greşit interpretate. Inculpatul a arătat că a fost judecat fără a se lua în considerare apărările sale; a fost condamnat pentru o faptă care nu există; starea de fapt a fost reţinută în mod trunchiat de către instanţa de fond şi nu s-a bazat pe probe certe şi concludente, fiind nefondată condamnarea sa pentru fapte care nu au fost corect stabilite de către Curtea de Apel Bucureşti, nici sub aspectul participaţiei sale efective şi nici sub aspectul descrierii actelor materiale; nu s-au respectat dispoziţiile legale ce vizează desfăşurarea procesului penal cu privire la motivarea hotărârii instanţei de fond.

Inculpatul a învederat că instanţa de fond nu a prezentat coerent şi credibil pretinsa sa activitate infracţională, din care să rezulte cu exactitate elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă (data sau contextul realizării înţelegerii infracţionale, modalitatea concretă în care ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, cum şi când ar fi fost negociată suma de bani sau alte foloase pretinse, actele materiale efectuate de inculpat pentru realizarea scopului asumat).

În mod greşit instanţa de fond a reţinut comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, fără a avea în vedere că nu a existat vreo înţelegere între apelantul inculpat şi inculpatul F., pentru a interveni, în cursul lunii octombrie 2012, pe lângă martorul T. (la 01.11.2012 fiind încheiat contractul); nu a avut nicio pretenţie pentru activităţile pe care le-a desfăşurat în legătură cu încheierea contractului de extindere rovinietă; nu a intervenit pe lângă martorul AA. pentru a efectua plata vreunei facturi şi nu a convenit cu inculpatul B. şi cu inculpata C. modalitatea de remitere a vreunei sume de bani.

- în mod nelegal a apreciat instanţa de fond că legea penală nouă este mai favorabilă, întrucât legea penală mai favorabilă, aplicabilă în conformitate cu prev. art. 5 din noul C. pen., este legea veche, respectiv art. 257 alin. (1) din vechiul C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data presupusei săvârşiri a infracţiunii;

- hotărârea nu a fost motivată sub aspectul descrierii faptelor care constituie infracţiunea de trafic de influenţă, încălcându-se, astfel, dreptul inculpatului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

V. Apelantul inculpat E. a criticat sentinţa exclusiv sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepsei, solicitând:

- condamnarea sa la o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, iar ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în temeiul art. 81 din C. pen. din 1969.

- aplicarea dispoziţiilor art. 19 din O.U.G nr. 43/2002 şi reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă privind fapta de complicitate la trafic de influenţă, având în vedere denunţul formulat la data de 06.06.2013, prin care a facilitat tragerea la răspundere penală a inculpaţilor F., G. şi H. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. din 1969, având în vedere circumstanţele personale favorabile şi atitudinea procesuală corespunzătoare;

- greşita schimbare a încadrării juridice, în sensul reţinerii netemeinice a circumstanţei agravante legale prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. de la 1969.

VI - VII. Apelanţii inculpaţi F. şi G., precum şi partea responsabilă civilmente SC J." SRL (fostă SC "K." SRL) au criticat sentinţa instanţei de fond pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, invocând:

- schimbarea din oficiu a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor fără a preciza la ce se referă această schimbare, instanţa fie raliindu-se acuzării, în ceea ce priveşte aplicarea agravantei prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. - pentru inculpaţii F., G. şi H. - fără a o pune în discuţia prealabilă, contradictorie a părţilor, fie având în vedere infracţiunea de cumpărare de influenţă reglementată în Legea nr. 78/2000, pentru inculpatul F. S-a arătat că, pentru infracţiunea de instigare la spălarea banilor, procurorul a solicitat numai aplicarea agravantei prev. de art. 35 alin. (1) C. pen., nu şi a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. reţinute de prima instanţă.

- respingerea tuturor cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate de cei trei inculpaţi, fără a argumenta soluţia dispusă, situaţie care conduce la imposibilitatea cenzurării de către instanţa de control judiciar a legalităţii şi temeiniciei respingerii cererilor respective, dar şi a formulării de critici de către inculpaţi, afectând astfel dreptul lor la apărare;

- nepronunţarea cu privire la cererea inculpaţilor de înlăturare a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale, inclusiv a acestora în sine, lovite de nulitatea absolută prev. de art. 281 C. proc. pen., deoarece s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile în care mandatele de interceptare au fost puse în executare de către alte organe decât cele ale poliţiei judiciare;

- neindicarea considerentelor pentru care s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de instigare la spălarea banilor prev. de art. 47 noul C. pen. rap. la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea de instigare la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, în participaţie improprie, prev. de art. 25 şi art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată;

- greşita reţinere a circumstanţei agravante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru toate infracţiunile imputate inculpatului F., cât timp nici din actul de inculpare şi nici din motivarea sentinţei penale nu reiese înţelegerea prealabilă sau concomitentă între trei sau mai multe persoane în vederea săvârşirii faptelor penale şi nici contribuţia concomitentă a acestora la săvârşirea lor;

- nemotivarea interesului inculpatului E. de a se asigura că deţine în cash-flow sumele necesare pe care ar fi trebuit să le remită "(...) sub formă de mită, prin intermediul inculpatului D., către inculpatul B., în situaţia în care CNADNR S.A mai întârzia cu plata facturii fiscale către SC K. SRL, în condiţiile în care din probele administrate pe parcursul procesului penal a reieşit faptul că inculpatul E. nu a avut nicio legătură, nu a apelat, nu a beneficiat şi nici nu era o cunoştinţă a lui B. Preocuparea celor 2 inculpaţi de a se asigura cu cash-flow în situaţia neplăţii facturii confirmă veridicitatea susţinerilor inculpatului F. privind motivul încheierii contractului fictiv, şi anume pentru remunerarea inculpatului D. ca urmare a informaţiilor vândute, iar nu cu titlu de mită către secretarul de stat.

S-a mai arătat că simplul fapt al întocmirii unui contract fictiv, în condiţiile în care obiectul său nu exista, nu este echivalent cu posibilitatea reţinerii infracţiunii de spălare de bani, din moment ce sursa plăţii contractului respectiv (contravaloarea facturii seria x nr. x/15.11.2012, reprezentând 5000 de licenţe PP. livrate şi implementate) este licită, spălarea banilor fiind posibilă numai în situaţia în care se intenţionează scoaterea la lumină a unor sume de bani obţinute ilicit, din infracţiuni.

- netemeinicia sentinţei constând în reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea care reiese din probele administrate atât în faza urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti şi valorificarea greşită numai a unor mijloace de probă administrate în faza urmăririi penale. Sub acest aspect, s-a subliniat, în esenţă, că inculpatul F. a avut interesul cultivării unei relaţii apropiate cu D., întrucât dorea să cumpere informaţii de afaceri în domeniul IT, legătura strânsă existentă între cei doi inculpaţi datând din primăvara anului 2012, fiind dovedită cu listingul convorbirilor telefonice eliberat de operatorul de telefonie mobilă.

Pe de altă parte, pentru a apela la presupusa influenţă a inculpatului B., F. nu ar fi avut nevoie de intermedierea inculpatului D., dată fiind strânsa legătură de prietenie pe care inculpatul F. o avea cu inculpata I., şefa de cabinet a lui B. şi nici de intermedierea influenţei inculpatului B. pentru a ajunge la martorii BB. şi AA., pe care îi şi cunoştea personal. Lipsa interesului în cumpărarea influenţei lui B. pentru aşa-zisa urgentare a plăţii celor 2 facturi este dovedită inclusiv de existenţa contractului de factoring încheiat cu AAAAA., în Condiţiile speciale nr. 4, stabilindu-se ca SC K. SRL are aprobată o linie de finanţare de 25.400.000 RON. În plus, interceptările convorbirilor ambientale susţin şi dovedesc sinceritatea afirmaţiilor inculpatului F. privind «tipul de relaţie» pe care o avea cu inculpatul D.

Apelanţii au subliniat şi contradicţiile dintre declaraţiile inculpaţilor D. şi E., aceştia doi fiind cei care au făcut o serie întreagă de demersuri pentru a se asigura că, la un moment dat, deţin o anumită sumă, apelând la împrumuturi de la persoane fizice şi juridice, fără ca instanţa să justifice de ce, în condiţiile virării sumei de 1.123.762,40 RON în conturile firmei lui E., se punea problema plăţii numai a 50.000 euro către B.

Făcând o amplă prezentare a conţinutului probelor testimoniale, apelanţii au susţinut că transferul sumei de 200.000 de euro către firma II. SRL nu are legătură cu vreo cumpărare de influenţă, ci reprezintă preţul pe care inculpatul F. a înţeles să-l plătească inculpatului D. pentru informaţiile privind diferite proiecte I.T.

În speţă, nu există probe din care să rezulte când a solicitat inculpatul F. în mod expres vreo intervenţie, conţinutul intervenţiei, persoana căreia i-a solicitat acest lucru, când a avut loc şi faţă de cine promisiunea intervenţiei din partea inculpatului D., a inculpatului B. pe lângă martorii BB. şi AA.

Referitor la infracţiunea de instigare la spălarea banilor, apelanţii inculpaţi au apreciat că dispoziţia pe care F. a dat-o inculpatei G. de a vira, din contul SC K. SRL în contul SC II. SRL, suma de 200.000 euro, nu întruneşte elementele constitutive ale acesteia, câtă vreme banii nu proveneau dintr-o infracţiune, astfel încât să fie necesară "albirea" lor, ci din livrarea de licenţe şi instalarea acestora la C.N.A.D.N.R. în temeiul unui contract perfect legal.

În acest context, apelanţii inculpaţi au considerat că transferul sumei de 1.123.762,40 RON nu poate fi încadrat ca şi spălare de bani, ci cel mult ca o folosire cu rea-credinţă a bunurilor SC K. SRL, faptă prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată. În speţă, încheierea contractului dintre cele două firme private, SC K. SRL şi SC II. SRL reprezintă punerea în practică a principiului libertăţii contractuale, iar finalizarea acestui contract cu transferul sumei de 1.123.762,40 RON, echivalează cu folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, în sensul definit de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În concluzie, în situaţia în care dosarul nu va fi restituit primei instanţe în vederea rejudecării, inculpatul F. a solicitat achitarea sa - în temeiul disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. - sub aspectul infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, pe motivul lipsei de tipicitate, inculpatul folosind fondurile societăţii în folosul acesteia, prin cumpărarea de informaţii de la D.

În subsidiar, inculpatul F. a solicitat, cu privire la infracţiunea de cumpărare de influenţă, achitarea sa, întrucât fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală (cumpărarea de informaţii), în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) sau lit. b) C. proc. pen. Pe cale de consecinţă, în lipsa unei infracţiuni din care să provină banii care se spală, sub aspectul infracţiunii de instigare la spălare de bani, în condiţiile participaţiei improprii, a solicitat achitarea în temeiul disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza a I-a C. proc. pen.

- referitor la solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 rap la art. 290 C. pen. anterior, în infracţiunea de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 31 alin. (1) rap. la art. 290 C. pen. anterior, a solicitat instanţei de control judiciar să aibă în vedere că, din probele administrate, nu rezultă că cei 2 salariaţi ai SC K. SRL, respectiv, coinculpaţii G. şi H., ar fi avut cunoştinţă de discuţiile dintre inculpatul F. şi coinculpaţii E. şi D. Întocmirea contractului nr. x C/04.01.2012, a acordului de reziliere şi a situaţiilor de lucrări de către coinculpata G., precum şi a certificatului de acceptanţă de către coinculpatul H. au fost doar o punere în practică a sarcinilor lor de serviciu, neputând fi asimilată săvârşirii cu intenţie a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani (pentru coinculpata G.) şi respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru coinculpatul H.

În ceea ce priveşte încadrarea juridica a faptelor pretins săvârşite de către inculpaţii G. şi H., s-a solicitat instanţei de control judiciar să dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile participaţiei improprii, prev. de art. 290 cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen. anterior, precum şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de spălare de bani în cea de participaţie improprie la infracţiunea de spălare a banilor prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, faţă de inculpata G., urmată de achitarea sa în temeiul disp. art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., faptele nefiind comise «cu vinovăţia prevăzuta de lege ».

- netemeinicia sentinţei penale constând în greşita individualizare a pedepsei, urmare a nereţinerii, în beneficiul inculpaţilor, a împrejurărilor favorabile referitoare la persoana şi conduita lor procesuală, care impuneau, în cazul inculpatului F., aplicarea unei pedepse la limita minimă, fără un spor, sau, după caz, a circumstanţelor atenuante judiciare, iar în privinţa inculpatei G., un alt mod de individualizare a pedepsei.

- nelegalitatea sentinţei apelate constând în greşita confiscare specială, de la F., în calitate de reprezentant legal al părţii responsabile civilmente SC "J." SRL (fostă SC "K." SRL), a sumei de 1.123.762,40 RON, în condiţiile în care banii au ajuns în conturile SC II. SRL.

- nelegalitatea menţinerii măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând părţii responsabile civilmente SC K. SRL, în lipsa existenţei unei infracţiuni care să impună dispunerea măsurii de siguranţă.

VIII. Apelantul inculpat A. a criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse în sinteză în cele ce succed şi detaliate în motivele scrise depuse la dosar:

- necesitatea schimbării încadrării juridice din infracţiunea de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, prevăzută de art. 407 C. pen., în infracţiunea de tentativă la divulgarea informaţiilor secrete de stat, prevăzută de art. 303 C. pen.

Apelantul-inculpat a invocat, sub acest aspect, jurisprudenţa instanţei supreme, în care s-a statuat că în ambele reglementări succesive este necesară evaluarea pericolului reprezentat pentru securitatea naţională de fapta de "divulgare", pentru a verifica condiţia de tipicitate a punerii în pericol a securităţii naţionale. Făcând trimitere la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 25.02.2013, întocmit de către specialistul KKKK. şi la conţinutul documentului identificat cu ocazia percheziţiei în fişetul folosit de către apelant, acesta a apreciat că documentul în discuţie nu a fost în măsură să pună în pericol securitatea naţională.

Inculpatul A. a făcut trimitere la dispoziţiile art. 15 lit. d) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi la normele care prevăd nivelurile de secretizare a acestui tip de informaţii, considerând că, în speţă, documentul catalogat secret de stat, nivel strict secret, conţinea informaţii cu privire la două societăţi comerciale care au încercat să trucheze o licitaţie pentru realizarea unei lucrări, fără a exista vreo probă ca divulgarea acestor informaţii ar avea implicaţii asupra securităţii naţionale, în sensul atribuit noţiunii de art. 3 din Legea nr. 51/1991.

Prin urmare, inculpatul a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa întruneşte elementele constitutive al infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de stat prevăzută de art. 303 alin. (1) C. pen., şi nu pe cele ale infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, prevăzută de art. 407 alin. (1) C. pen., divulgarea putând afecta doar interesele persoanei juridice care a organizat respectiva licitaţie, aceasta fiind o instituţie publică de genul celor avute în vedere în art. 176 C. pen.

Cum divulgarea unor informaţii nu presupune doar transmiterea suportului pe care sunt imprimate, ci presupune, în mod obligatoriu, ca un subiect de drept neautorizat să ia cunoştinţă despre conţinutul concret al informaţiilor - rezultat ce nu s-a materializat - apelantul s-a aflat în faţa unui caz tipic de tentativă perfectă, în care a avut loc executarea în întregime a activităţii infracţionale (transmiterea aparatului foto în care se aflau informaţiile catalogate secrete), dar rezultatul periculos nu s-a produs (informaţiile nu au ajuns la cunoştinţa persoanei căruia i-au fost transmise).

- reindividualizarea cuantumului pedepselor aplicate de către prima instanţă, având în vedere modalitatea inechitabilă în care s-a desfăşurat urmărirea penală, marcată de ascultarea sa, la 19.02.2013, într-o modalitate represivă, de încălcarea dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. pen. de către organele de urmărire penală şi de nerespectarea, de către procurorul de caz, a tuturor normelor de protecţie a informaţiilor clasificate, cu ocazia predării notei informative de la S.R.I. Inculpatul A. a invocat, totodată, faptul că, deşi s-au sesizat din oficiu în privinţa sa încă din data de 29.11.2012, organele de urmărire penală nu au procedat la punerea în mişcare a acţiunii penale decât la data de 19.02.2013, ceea ce a permis unui alt procuror decât cel de caz să îi înmâneze documentul clasificat, în pofida indiciilor de implicare a sa într-o activitate penală.

IX. Apelantul inculpat B. a criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse în sinteză în cele ce succed şi detaliate în motivele scrise depuse la dosar:

- nelegalitatea hotărârii ca urmare a faptului că instanţa de fond nu a motivat în mod real şi efectiv hotărârea atacată, nu a răspuns la niciuna din apărările formulate în cauză, nesocotind dreptul la un proces echitabil şi lipsindu-1 pe inculpat de dreptul la dublu grad de jurisdicţie, împrejurări ce reclamă rejudecarea cauzei;

- nemotivarea hotărârii în fapt şi în drept, inculpatul susţinând că din actul procedural atacat nu rezultă motivele care au condus la pronunţarea hotărârii de condamnare, mai ales în contextul în care probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti au conturat o soluţie diferită.

Inculpatul a susţinut că probele au fost preluate din dosarul de urmărire penală şi citate "eronat" în actul de sesizare a instanţei (de exemplu, preluarea redării interceptării de la localul HH., din data de 26.11.2012, s-a realizat prin adăugirea unor cuvinte sau expresii ce nu se regăsesc în procesul-verbal de redare a conversaţiilor), iar condamnarea sa pentru infracţiunea de trafic de influenţă a fost dispusă exclusiv pe baza declaraţiilor contradictorii date în cauză de către coinculpatul D., fără ca la dosarul cauzei să existe alte probe care să coroboreze aceste declaraţii.

În fine, a invocat caracterul neloial şi însoţit de acte de provocare în care Direcţia Naţională Anticorupţie a gestionat cauza, susţinând că acţiunea domnului procuror ZZZZ., de a-i încredinţa, în luna ianuarie 2013, un document clasificat lui A., în condiţiile în care acesta din urmă era supravegheat tehnic de către D.N.A. încă din data de 29.11.2012, relevă, pe de o parte, caracterul orchestrat al accesului acestui inculpat la dosarul clasificat iar, pe de altă parte, lipsa vădită a pericolului diseminării informaţiei puse la dispoziţia agentului A.

- cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 407 C. pen., făcând trimitere la probele analizate de prima instanţă, apelantul inculpat a arătat că nu s-a răspuns apărărilor sale privind: gestionarea documentului clasificat contrar prevederilor legale (fapt ce a favorizat divulgarea informaţiilor), existenţa obligaţiei organelor de urmărire penală de a interveni pentru a preîntâmpina eventuala periclitare a securităţii naţionale, constatarea derivată din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, în sensul că fotografiile nu au fost vizualizate (ceea ce înseamnă că informaţiile clasificate nu au fost divulgate, iar inculpatul nu a cunoscut că documentul fotografiat era o notă de la S.R.I.).

S-a mai susţinut că instanţa de fond a valorificat anumite declaraţii ale inculpaţilor A. şi B., ignorând însă apărările acestora şi, mai ales, elementele probatorii care demonstrau că deplasarea celui din urmă inculpat la Ministerul Dezvoltării, din data de 19.02.2013, era motivată de existenţa Proiectului Strategia Dunării.

- instanţa nu a analizat dacă fapta concretă, săvârşită de inculpatul B., este prevăzută de legea penală - art. 407 alin. (2) C. pen., nerăspunzând apărărilor referitoare la necesitatea existenţei unui subiect calificat, a unei urmări imediate (nefiind periclitată securitatea naţională) şi a vinovăţiei prevăzute de legea penală.

Apelantul-inculpat a susţinut că deţinerea unui document secret de stat poate constitui infracţiune, dar şi contravenţie, conform H.G. nr. 585/2002, diferenţa între cele două forme de răspundere făcându-se în funcţie de existenţa urmării imediate, respectiv, a creării unei stări de pericol la adresa siguranţei naţionale. Or, documentul fotografiat şi supraclasificat secret de stat făcea referire la faptele unor persoane (neafiliate politic şi fără legătură cu B., NNNN., GG. etc.) care, pentru ca societăţile pe care le administrau să îndeplinească cerinţele de participare la două licitaţii pentru lucrări de canalizare, au instigat proprii angajaţi să mintă în CV-uri, în sensul de a susţine că au experienţa profesională conformă cu condiţiile de participare la acele licitaţii. În fine, a invocat circumstanţele în care documentul a fost înmânat inculpatului A. (astfel cum au fost anterior detaliate), arătând că instanţa de fond a omis să le analizeze.

- cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, a susţinut că prima instanţă a omis să analizeze majoritatea probatoriului administrat şi apărările invocate, valorificând exclusiv denunţurile formulate de inculpaţii D. şi E., deşi ele nu se coroborează cu celelalte probe administrate. Declaraţiile inculpatului D. sunt contradictorii şi infirmate de procesul-verbal de redare a convorbirilor efectuate/primite de inculpatul D. în perioada 25.09.2012 - 27.11.2012, din care rezultă că, în perioada 06.11.2012 - 26.11.2012, nu există nicio comunicare telefonică între B. şi D. ori, după caz, de declaraţiile inculpaţilor B., C. şi E. sau ale martorilor BB. şi AA.

- instanţa nu a analizat dacă fapta concretă, săvârşită de inculpatul B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, din perspectiva elementului material, respectiv, nu a analizat dacă inculpatul B. a pretins vreo sumă de bani, care sunt probele pe care se sprijină această acuzaţie şi de ce apărările formulate nu sunt valide. Totodată, prima instanţă nu a analizat dacă inculpatul B. a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă conducerea CNADNR şi nici dacă a promis că va interveni pe lângă conducerea acestei companii, ignorând nemotivat declaraţiile martorilor BB. şi AA. din cursul judecăţii.

Nu a fost motivată nici reţinerea formei continuate a infracţiunii de trafic de influenţă, nefiind indicate actele materiale săvârşite, circumstanţele în care au fost comise ori probele care susţin această concluzie şi nu s-a clarificat cum s-a realizat înţelegerea infracţională, dar nici momentul pretinderii sumei de bani (în perioada 15 - 19.11.2012 sau luna octombrie 2012) ori cuantumul sumei de bani pretinse de B. (fiind avansate sumele de 200.000 de euro, 374.616 de euro - valoarea contractului dintre SC K. şi SC II., 50.000 de euro sau 150.000 de euro).

- cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, apelantul inculpat a criticat greşita schimbare de încadrare juridică, arătând că, de vreme ce autofavorizarea nu se pedepseşte, este de neînţeles cum s-a putut dispune condamnarea sa atât pentru infracţiunea de trafic de influenţă, cât şi pentru cea de favorizarea infractorului. S-a mai arătat că problema flagrantului eşuat a fost contestată de către apărare, deoarece există contradicţii cu privire la persoana care urma să-i remită suma de bani lui B. (fie C., fie D., fie E., fie EEE., fie BBBBB., fie I.), ora la care urma să se remită suma de bani (ora 11, ora prânzului, după-amiaza zilei sau seara zilei), locul unde urmau să se remită banii, fiind inexplicabil de ce B. nu a fost supravegheat până la ora 17:00 în ziua în care urma să primească suma de bani.

S-a subliniat că nu rezultă de ce erau emise mandate de aducere pe numele lui D. şi F., dar nu pe numele lui B. şi nici de ce, în ordonanţa din data de 27.11.2012 (cu o zi înainte să se decidă în mod oficial organizarea unui flagrant şi cooptarea lui A.), numele acestuia din urmă se regăsea printre numele făptuitorilor.

Cu privire la latura subiectivă a infracţiunii, s-a arătat că, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea în ceea ce îl priveşte pe III., pe motiv că nu a săvârşit fapta cu vinovăţia prevăzută de lege, rezultând că aceeaşi concluzie se poate reţine şi în cazul lui B., având în vedere că mesajul primit de acesta din urmă era unul mediat, transmis în condiţii ce nu erau susceptibile a crea o convingere asupra veridicităţii sale.

- greşita încadrare juridică dată faptei prevăzute de art. 407 C. pen., fiind incidente, în opinia inculpatului, dispoziţiile art. 303 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 21 C. pen., deoarece, raportat la conţinutul concret al documentului clasificat, nu a fost şi nu putea fi lezată niciuna din valorile sociale ce se circumscriu noţiunii de securitate naţională, respectiv, atributelor securităţii naţionale (suveranitatea, independenţa, indivizibilitatea, integritatea), ci doar valorile sociale ce se construiesc în jurul necesităţii de a proteja activitatea persoanelor juridice prev. de art. 176 C. pen.

Sub aspectul infracţiunii astfel reţinute, inculpatul B. a solicitat achitarea, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, lipsind condiţia subiectului activ calificat, şi nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Chiar în ipoteza reţinerii incidenţei art. 407 alin. (2) C. pen., inculpatul a solicitat achitarea sa, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală. Astfel, comparând cele două norme de incriminare, respectiv, art. 169 C. pen. anterior şi art. 407 C. pen. în vigoare, este evident că infracţiunea de deţinere a unor informaţii secrete de stat, care periclitează securitatea naţională, nu este sancţionabilă decât în măsura în care este săvârşită de un subiect activ calificat. În plus, s-a arătat că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege şi nu este îndeplinită nici condiţia urmării imediate, deţinerea/divulgarea unor informaţii de tipul celor incidente în speţă neavând aptitudinea de a periclita securitatea naţională.

Apelantul-inculpat a subliniat, de asemenea, că hotărârea apelată nu cuprinde motivele care au stat la baza stabilirii cuantumului pedepselor aplicate.

Cu ocazia dezbaterilor asupra apelului, suplimentar motivelor de apel expuse, inculpatul B. a formulat critici şi din perspectiva greşitei stabiliri a legii penale mai favorabile (opinând că legea nouă este cea care asigură un tratament mai favorabil), a incidenţei dispoziţiilor art. 153 şi art. 155 C. pen. cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 269 şi art. 303 C. pen. (având în vedere Decizia nr. 297/26.04.2018 a Curţii Constituţionale) şi a aplicabilităţii prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 15 din Legea nr. 143/2000, argumentele apelantului fiind redate detaliat în încheierea de dezbateri din data de 07.03.2019.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

Pe parcursul judecăţii în apel, invocând considerentele Deciziei nr. 802 din 05.12.2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 116 din 06.02.2018), apelanţii-intimaţi-inculpaţi B., A., F. şi apelanta-inculpată I. au solicitat excluderea unor mijloace de probă, criticând:

- încălcarea, de către organul de urmărire penală, a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C. proc. pen., ca urmare a obţinerii declaraţiei inculpatului A. din 19.02.2013 prin constrângere, respectiv sub presiunea şi ameninţarea procurorului de caz şi a celorlalte persoane aflate în camera de audiere;

- încălcarea, de către organul de urmărire penală, a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) C. proc. pen., ca urmare a administrării procesului-verbal din 21.01.2013 şi a probelor derivate din acesta: procesele-verbale din 22.01.2013 şi 19.02.2013 şi raportul constatare tehnico-ştiinţifică din 25.02.2013, în condiţiile provocării inculpatului A., căruia i s-a pus la dispoziţie, în condiţii nelegale, un document secret de stat, deşi faţă de acesta se efectuau cercetări pentru suspiciunea diseminării de informaţii nedestinate publicităţii;

- nelegalitatea proceselor-verbale din 14.04.2013, 15.01.2014, 25.02.2014, 12.03.2014, 14.03.2014, 17.03.2014, 18.03.2014, 27.03.2014, 28.03.2014, 31.03.2014, 01.04.2014 şi 18.04.2014 şi a declaraţiilor martorilor RR. şi U. din data de 03.12.2013, ca efect al administrării lor de către comisarul-şef OOO. în timp ce se afla în situaţia de incompatibilitate prev. de art. 49 alin. (2) rap. la art. 48 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din 1968, respectiv art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (actual), şi în condiţiile în care imparţialitatea sa era profund afectată de relaţia de colegialitate cu inculpatul A. şi, mai ales, de frustrarea firească generată de eşuarea flagrantului din 28.11.2012, de care era bănuit chiar inculpatul anterior menţionat, ceea ce a condus la redarea inexactă, trunchiată sau incompletă a comunicărilor interceptate şi la audierea celor doi martori, de o manieră străină de realitatea faptică ce face obiectul cercetării în cauza pendinte.

Prin încheierea din 19.10.2018, constatând că cererile de excludere a unor mijloace de probă formulate de apelanţii-intimaţi-inculpaţi B., A. şi F. şi de apelanta-inculpată I. antamează chestiuni de fond, Înalta Curte a hotărât că evaluarea acestora se va face odată cu soluţionarea căilor de atac.

Prin încheierea din 14.12.2018, instanţa de apel a respins cererea de excludere a probelor obţinute prin procesul-verbal din data de 5 decembrie 2016, formulată de apelanta-inculpată C., pentru argumentele detaliat expuse în cuprinsul acesteia.

La termenul de dezbateri din 7 martie 2019, inculpatul B. a formulat o cerere de constatare a nulităţii notei informative nr. x din 25 ianuarie 2013 şi de excludere a acesteia din probatoriul cauzei; în considerarea argumentelor avute în vedere prin încheierea din 19.10.2018, Înalta Curte a dispus ca aceasta să fie susţinută odată cu concluziile asupra apelurilor şi soluţionată odată cu fondul cauzei.

Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpaţilor: A., la termenele din 09.02.2018 şi, respectiv, 07.09.2018 (supliment de declaraţie); G. şi F., la termenul din 23.03.2018; H., la termenul din 18 mai 2018; D., la termenul din 29.06.2018,

Inculpaţii C., E. şi B. au precizat că nu doresc să dea declaraţie în această fază procesuală.

Deşi, iniţial, inculpata I. şi-a manifestat disponibilitatea de a da declaraţie în apel, la termenul din 09.02.2018, partea a revenit asupra poziţiei sale procesuale, optând pentru a nu da declaraţii în faţa Înaltei Curţi.

Instanţa de control judiciar a încuviinţat administrarea de probe cu înscrisuri, probe testimoniale constând în reaudierea martorilor QQQQ., WWWW., WW., XX., YY. şi ZZ. (la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie), precum şi efectuarea unei adrese către D.N.A. pentru a se comunica dacă există alte convorbiri telefonice sau comunicări, efectuate la datele de 27 şi 28 noiembrie 2012, de către inculpaţii B., D. şi E., interceptate şi înregistrate în baza ordonanţei procurorului din data de 27 noiembrie 2012, emisă în Dosarul nr. x/2012.

Urmare acestei adrese, D.N.A. a transmis la dosarul cauzei un suport optic conţinând toate convorbirile telefonice/comunicările efectuate la datele de 27 şi 28 noiembrie 2012, de către inculpaţii B., D. şi E., interceptate şi înregistrate în baza ordonanţei procurorului din data de 27 noiembrie 2012, emisă în Dosarul nr. x/2012, care au fost puse la dispoziţia inculpaţilor B., D. şi F., în copie, la cerere.

Totodată, au fost solicitate aceleiaşi unităţi de parchet date privind eventualul sprijin, de orice natură, acordat de Serviciul Român de Informaţii în activitatea de urmărire penală desfăşurată în cauză (răspunsul aflându-se la filele x -104/vol. 4 apel), precum şi informaţii cu privire la împrejurarea dacă, în urma denunţului formulat de inculpatul F. în dosarul penal nr. x/2016 al unităţii de parchet destinatare, acesta beneficiază de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 (răspunsul iniţial aflându-se la fila x/vol. 3 apel, iar cel în completare - la fila x/vol. 4 apel).

Măsurile corespunzătoare au fost dispuse prin încheierile din datele de 18.05.2018 şi 29.06.2018, considerentele avute în vedere fiind redate detaliat în cuprinsul acestor încheieri.

Deopotrivă, instanţa a dispus emiterea unor adrese către CCCCC., în vederea comunicării extrasului contului în RON deţinut de SC II. SRL la această unitate bancară, aferent perioadei 01.11.2012 - 31.12.2012 (răspunsul iniţial aflându-se la filele x/vol. 4 apel, iar cel completator - la filele x/vol. 5 apel)

Măsurile corespunzătoare au fost dispuse prin încheierile din datele de 14.09.2018 şi 14.12.2018, considerentele avute în vedere fiind redate detaliat în cuprinsul acestor încheieri.

Proba testimonială încuviinţată a fost administrată la termenele: 07.09.2018 (martorul QQQQ.); 14.12.2018 (martorii WW. şi WWWW.) şi 15.02.2019 (martorul ZZ.)

Prin încheierea din 14.12.2018, Înalta Curte a constatat imposibilitatea ascultării nemijlocite a martorului YY., urmare a decesului acestuia, confirmat prin certificatul de deces (aflat în fotocopie la fila x/vol. 4 apel), procedând conform art. 381 alin. (7) C. proc. pen.

Deopotrivă, urmare a faptului că demersurile repetate ale instanţei pentru prezentarea martorului XX. nu au avut rezultat, martorul nefiind găsit la adresa de domiciliu, fără a se cunoaşte motivul absenţei sale şi nici, eventual, alte împrejurări care să conducă la posibilitatea identificării adresei unde ar putea fi găsit, prin încheierea din 15.02.2019, Înalta Curte a constatat imposibilitatea ascultării nemijlocite a martorului, procedând conform art. 381 alin. (7) C. proc. pen.

În exercitarea prerogativelor prevăzute de art. 100 alin. (2)-(4) din C. proc. pen., Înalta Curte a respins solicitarea de administrare a probei testimoniale constând în reaudierea martorilor TTTT., UUUU., VVVV., XXXX. şi YYYY. - formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie, BBB. şi EEE. - formulată de inculpata I., NNNN., PPPP., BB., AA., T., DDDDD., NN., OO., EEE., DDDD., OOO., QQQ., PPP., RRR., EEEEE., TTT. şi NNN. - formulată de inculpatul B., FFFFF., S. şi T. - formulată de inculpatul D.

Deopotrivă, a respins cererile de audiere a martorilor noi GGGGG., HHHHH. şi DD.- formulată de inculpatul B., IIIII. - formulată de inculpatul F. şi reiterată pe parcursul cercetării judecătoreşti, JJJJJ. şi KKKKK. - solicitată de inculpatul D., precum şi cererile de administrare a probei cu înscrisuri formulate de inculpaţi, în limitele şi pentru argumentele prezentate în încheierile din 20.12.2017, 18.05.2018, 14.09.2018, 19.10.2018, 15.02.2019.

Prin încheierea din data de 30.10.2017, Înalta Curte a admis cererea apelantului intimat-inculpat B. şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (2) C. pen., art. 407 alin. (2) C. pen. şi art. 169 alin. (2) şi (4) C. pen. din 1969.

Totodată, prin încheierea din data de 20.12.2017, Înalta Curte a admis cererea apelanţilor intimaţi-inculpaţi F. şi G. şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Prin aceeaşi încheiere, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelanţii intimaţi inculpaţi F. şi G. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

I. Cu privire la cererile inculpaţilor B., A., F. şi I. de excludere a unor mijloace de probă

Prioritar examinării fondului căilor de atac declarate, Înalta Curte apreciază necesar să examineze problematica legalităţii şi loialităţii probatoriului administrat în faza de urmărire penală, invocată de apelanţii inculpaţi anterior nominalizaţi şi care a făcut obiectul dezbaterilor în şedinţa publică din data de 19.10.2018. Cu acel prilej, Înalta Curte a constatat că cererile de excludere a unor mijloace de probă formulate de apelanţii-inculpaţi antamează chestiuni de fond, asupra cărora se va pronunţa odată cu soluţionarea căilor de atac.

Totodată, va examina şi cererea suplimentară formulată de inculpatul B., având ca obiect constatarea nulităţii notei informative din data de 25.01.2013 şi excluderea acesteia din probatoriul cauzei, cerere care a făcut obiectul dezbaterilor în şedinţa publică din data de 07.03.2019.

Astfel, constată că, prin cererea depusă la data de 20 august 2018, apelantul-inculpat B. a solicitat excluderea următoarelor mijloace de probă:

- declaraţia inculpatului A. din data de 19.02.2013, întrucât a fost obţinută prin constrângere, în urma presiunilor şi ameninţărilor exercitate de procuror asupra inculpatului;

- procesul-verbal din 21.01.2013, în care este redată înregistrarea audio-video a momentului în care inculpatul A. a fotografiat documentul clasificat secret de stat, precum şi probele derivate din acesta, respectiv: procesul-verbal din 22.01.2013 (nota bene, datele celor două procese-verbale sunt indicate eronat, actele procedurale fiind evident ulterioare momentului de timp indicat în cuprinsul lor), procesul-verbal din 19.02.2013, de constatare a infracţiunii flagrante şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 25.02.2013 efectuat asupra cardului de memorie al aparatului fotografic marca x, de culoare neagră, având seria x, ridicat de la inculpatul B. întrucât, în condiţiile în care inculpatul A. era suspectat că disemina informaţii către B. încă din data de 29.11.2012, punerea la dispoziţia celui dintâi, în luna ianuarie a anului 2013, în condiţii improprii, a unui document secret de stat ar reprezenta, în mod evident, un act de provocare exercitat de organele de anchetă asupra inculpatului, în vederea săvârşirii de infracţiuni;

- procesul-verbal din 14.04.2013, de redare a convorbirilor telefonice şi mesajelor SMS transmise/primite de inculpatul F. în perioada 27.11.2012 - 03.12.2012; procesul-verbal din 27.03.2014, de redare a dialogului ambiental audio purtat, la data de 01.11.2012, de inculpaţii F., D., E. şi martorul T.; procesul-verbal din 28.03.2014, de redare a dialogului ambiental audio purtat, la data de 23.11.2012, de inculpaţii F., D. şi E. şi procesul-verbal din 15.01.2014, de redare a rezultatelor supravegherilor operative desfăşurate de organe specializate asupra inculpaţilor A., B., D. şi E. - întrucât toate acestea au fost administrate în mod neloial de către de comisarul şef OOO., care, pe de o parte, se afla într-o stare de incompatibilitate ca urmare a faptului că, anterior, fusese audiat ca martor în cauză. Pe de altă parte, s-a susţinut că imparţialitatea comisarului şef era profund afectată de relaţia de colegialitate cu inculpatul A. şi, mai ales, de nemulţumirea generată de eşuarea flagrantului din 28.11.2012, de care era bănuit chiar inculpatul anterior menţionat. În contextul prezentat, apărarea a susţinut că administrarea neloială a mijloacelor de probă invocate a constat în întocmirea proceselor-verbale prin redarea selectivă şi "eronată" a comunicările interceptate, de o manieră care să susţină acuzaţiile formulate în cauză.

O solicitare asemănătoare a formulat şi inculpatul A., care, prin cererea depusă la data de 23 august 2018, a solicitat excluderea, iar în subsidiar, înlăturarea din procesul de deliberare, a următoarelor mijloace de probă:

- declaraţia inculpatului A. din 19.02.2013, întrucât aceasta a fost obţinută prin constrângere, respectiv în urma presiunilor, ameninţărilor şi chiar a bruscărilor fizice exercitate asupra sa la momentul audierii, aspecte dovedite prin memoriile adresate de inculpat şi de apărarea acestuia conducerii D.N.A;

- procesul-verbal din 21.01.2013 şi probele derivate din acesta, respectiv: procesele-verbale din 22.01.2013 (nota bene, datele celor două procese-verbale sunt indicate eronat, actele procedurale fiind evident ulterioare momentului indicat în cuprinsul lor) şi 19.02.2013 şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 25.02.2013, întrucât, în condiţiile în care inculpatul A. era suspectat că disemina informaţii către B. încă din data de 29.11.2012, punerea la dispoziţia celui dintâi, în luna ianuarie 2013, în condiţii improprii, a unui document secret de stat, nu se circumscrie unei atitudini pasive din partea autorităţilor statului, ci, în mod evident, unui act de provocare exercitat de organele de anchetă asupra inculpatului, în vederea săvârşirii de către acesta de infracţiuni.

Prin cererea transmisă, prin e-mail, la data de 5 septembrie 2018, apelantul-inculpat F. a solicitat excluderea următoarelor mijloace de probă:

- procesele-verbale din 25.02.2014, 12.03.2014, 14.03.2014, 17.03.2014, 18.03.2014, 27.03.2014, 28.03.2014, 31.03.2014, 01.04.2014 şi 18.04.2014 şi declaraţiile martorilor RR. şi U. din data de 03.12.2013, întrucât au fost administrate cu încălcarea principiului loialităţii de către de comisarul şef OOO., care, la data de 27.05.2013, fusese audiat în calitate de martor în cauză, motiv pentru care, la momentul administrării probelor contestate, se afla în situaţia de incompatibilitate prev. de art. 49 alin. (2) rap. la art. 48 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din 1968, incompatibilitate menţinută şi prin disp. art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (actual). S-a susţinut că maniera în care ofiţerul de poliţie a procedat la redarea comunicărilor interceptate, respectiv inexact, trunchiat sau incomplet, dar şi modalitatea selectivă în care acesta a realizat audierea celor doi martori generează suspiciunea că administrarea probelor menţionate s-a făcut în contextul dorinţei comisarului OOO. de a confirma acuzaţiile formulate în cauză.

Prin cererea depusă la data de 22.08.2018, apelanta-inculpată I. a solicitat excluderea tuturor probelor administrate în cauză de către comisarul-şef OOO. şi, în special, a procesului-verbal din data de 18.04.2014, de redare a unui număr de 10 convorbiri şi mesaje primite/transmise de inculpată în perioada 13.12.2012-14.01.2013, întrucât toate probele administrate în prezenta cauză de către comisarul-şef OOO. încalcă dispoziţiile art. 65 raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de vreme ce, anterior administrării lor, comisarul a fost audiat în cauză, în calitate de martor, la data de 27.05.2013.

Evaluând cererile de excludere a probelor astfel sintetizate, Înalta Curte notează, ca element comun, că ele au fost formulate în contextul intervenirii Deciziei nr. 802 din 05.12.2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 116 din 06.02.2018), la un moment de timp la care prezenta cauză se afla în curs de judecată, fiind depăşită faza camerei preliminare.

Făcând trimitere la argumentele de principiu expuse în încheierea din data de 19.10.2018 cu privire la efectele acestei decizii de contencios constituţional, instanţa de apel subliniază ab initio că ea nu legitimează recenzurarea automată şi necondiţionată, în a doua jurisdicţie de fond, a oricărui aspect de nelegalitate care a făcut obiectul unor verificări efective şi concrete în camera preliminară şi asupra cărora judecătorul astfel învestit s-a pronunţat în mod expres.

O atare concluzie rezultă din înseşi considerentele deciziei evocate, prin care, statuându-se asupra neconstituţionalităţii unei norme incidente în camera preliminară - şi care limita, la acel moment, probatoriul admisibil în această etapă procesuală - s-a subliniat că probele menţinute ca legale pot face obiectul unor verificări noi în cursul judecăţii (paragraful 29), implicit, al unor verificări de o natură şi amploare ce excedau specificului analizei permise în etapa filtru. Concluzia este una raţională, de vreme ce, la data la care Curtea a statuat asupra neconstituţionalităţii art. 345 din C. proc. pen. în sensul supus analizei, astfel de verificări efective cu privire la loialitatea probatoriului, cu un pronunţat caracter factual, erau inadmisibile în cadrul normativ ce disciplina camera preliminară.

Aceasta nu înseamnă, însă, că, prin decizia evocată, s-ar fi urmărit o relativizare a hotărârii judecătorului de cameră preliminară în materia legalităţii actelor de urmărire penală şi probelor administrate ori o limitare implicită a autorităţii ataşate încheierii sale, decurgând din caracterul definitiv al acestei hotărâri.

Recunoscându-se părţilor, şi în camera preliminară, toate garanţiile ce dau conţinut dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, încheierea pronunţată la finalul acestei etape filtru reflectă rezultatul controlului judecătoresc asupra legalităţii urmăririi penale şi se bucură de autoritatea specifică unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În considerentele Deciziei nr. 641/11.11.2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 5 decembrie 2014), Curtea Constituţională a României a reţinut, mutatis mutandis, imperativul aplicării, în camera preliminară, a garanţiilor ce însoţesc dreptul la un proces echitabil, arătând că "prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt supuse distincţiilor ce se desprind din jurisprudenţa instanţei europene în ceea ce priveşte aplicarea lor anumitor faze ale procedurilor penale. (...) prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce priveşte procedura desfăşurată în camera preliminară".

Or, de esenţa dreptului la un proces echitabil este, inter alia, şi respectarea principiului securităţii raporturilor juridice; prezervarea acestei securităţi impune recunoaşterea de efecte juridice controlului jurisdicţional realizat în camera preliminară asupra legalităţii probaţiunii, dar şi excluderea repunerii în discuţie, în cursul judecăţii, a oricărei chestiuni definitiv tranşate de judecătorul de cameră preliminară.

A admite ipoteza contrară echivalează, implicit, cu a admite că întreaga procedură de cameră preliminară are un caracter pur formal şi iluzoriu, fiind superfluă în dinamica procesului penal, ceea ce ar contraveni flagrant tocmai standardelor de echitate a procedurii. O atare abordare ipotetică ar contrazice inclusiv jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat în mod constant cu privire la rolul şi finalitatea camerei preliminare. În acest sens, s-a arătat că "(...), verificarea legalităţii administrării probelor este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară (...), actele pe care acesta le îndeplineşte având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului propriu-zis. Din această perspectivă, în cursul judecăţii nu s-ar mai putea aprecia asupra legalităţii administrării probelor ce au rămas câştigate procesului, de vreme ce nu este admisibil a se face proba împotriva unor aspecte definitiv validate, după încheierea procedurii de cameră preliminară, cu privire la legalitatea administrării probaţiunii realizată de către organele de urmărire, operând autoritatea de lucru judecat" (Decizia nr. 802/2017, paragraful 27).

În alte două decizii anterioare, în care a respins criticile de neconstituţionalitate, Curtea a evaluat în mod similar rolul camerei preliminare, subliniind că "legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la (...) legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală (...). Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. (...) Dacă s-ar aprecia în mod contrar s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate" (Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 1 martie 2016 şi Decizia nr. 468 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 750 din 19 septembrie 2017).

Formulată în aceste coordonate jurisprudenţiale, concluzia Înaltei Curţi referitoare la inadmisibilitatea recenzurării, în apel, a criticilor de nelegalitate care au făcut obiectul unor verificări efective şi concrete în camera preliminară, nu are, însă, semnificaţia unei interdicţii absolute pentru instanţa de judecată de a cenzura viciile de legalitate ce afectează actele de probaţiune efectuate în faza de anchetă.

O atare posibilitate de contestare se află în continuare la îndemâna părţilor, dar numai în măsura în care este vorba fie despre motive de nulitate absolută necenzurate expres şi efectiv în camera preliminară, fie despre alte vicii substanţiale de legalitate, decurgând din încălcarea unor drepturi fundamentale ocrotite de tratatele internaţionale, relevate de probaţiunea administrată în cursul judecăţii. Acestea din urmă trebuie şi pot să fie cenzurate de către instanţa de apel, în scopul asigurării unei concordanţe depline între conţinutul real al mijloacelor de probă pe care se întemeiază hotărârea judecătorească definitivă, pe de o parte, şi principiul fundamental al legalităţii procesului penal, consacrat de art. 2 din C. proc. pen., pe de altă parte.

În fine, se impune observaţia că raţionamentul pe care s-a grefat decizia de neconstituţionalitate invocată de apelanţi în speţă are ca premisă incidenţa, în materia probaţiunii, a unei situaţii de nelegalitate sancţionabilă cu nulitate absolută, fiind limitat, prin urmare, la sfera acestei din urmă categorii de nulităţi, evocate explicit. Date fiind diferenţele substanţiale dintre regimul normativ al celor două tipuri principale de nulităţi, hotărârea Curţii Constituţionale anterior evocată nu ar putea fi invocată ca bază jurisprudenţială pentru cenzurarea în apel a unor situaţii sancţionabile cu nulitate relativă, conform art. 282 din C. proc. pen., fără riscul de a nesocoti limitele în care s-a realizat controlul de constituţionalitate, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

I.a) În cauza de faţă, Înalta Curte reţine că problematica pretinsei provocări exercitate de organele de urmărire penală asupra inculpatului A. a fost invocată şi cenzurată în camera preliminară, judecătorul reţinând, în acea fază, că activitatea de strângere a probelor nu reprezintă o încurajare în comiterea de infracţiuni, prin faptul că inculpatul este lăsat, sub observaţie, să îşi continue activitatea infracţională.

Instanţa de apel observă că, reiterând o atare apărare, inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că provocarea ar fi fost limitată la probaţiunea vizând infracţiunea contra securităţii naţionale săvârşită la data de 19.02.2013 şi s-ar fi concretizat în remiterea, de către procurorul ZZZZ., a unui document clasificat - nota informativă a S.R.I. - într-o perioadă în care colegul de birou al magistratului - procurorul de caz LLLLL. - efectua cercetări sub aspectul implicării inculpatului în flagrantul eşuat din data de 28.11.2012.

Aceste susţineri ale apelantului-inculpat au, însă, un caracter esenţial speculativ, grefat pe simpla supoziţie că între cei doi magistraţi procurori ar fi existat comunicări informale cu privire la activităţile ilicite ale inculpatului şi o conivenţă în modul de derulare a anchetelor penale distincte. O atare supoziţie, neconfirmată de alte mijloace de probă, este contrazisă de însăşi succesiunea şi logica evenimentelor, care relevă inexistenţa, la data remiterii documentului clasificat în discuţie, a unei legături între activitatea de trafic de influenţă în care fusese implicat B. în luna noiembrie 2012 (în cauza nr. x/P/2012) şi activităţile ori persoanele aflate în atenţia organelor de urmărire penală sau a celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, în luna ianuarie 2013 (în cauza nr. y/P/2012).

Contrar susţinerilor apelanţilor, simplul fapt că B. şi NNNN. (persoană presupus interesată de informaţiile clarificate) făceau parte din aceeaşi formaţiune politică nu era de natură a devoala organelor de anchetă nici intenţia fostului ofiţer de poliţie A. de a specula în interesul său acest element comun şi nici disponibilitatea inculpatului B. de a intra, în mod ilicit, în posesia acestor informaţii.

Nu se relevă, prin urmare, date reale, concrete, că, în perioada ianuarie- februarie 2013, procurorul sub coordonarea căruia inculpatul A. îşi exercita atribuţiile de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul D.N.A. cunoştea că acesta din urmă, prin interpuşi, va disemina informaţiile de care luase cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi, prin urmare, că magistratul ar fi urmărit să demonstreze o atare ipoteză prin punerea unui document clasificat la dispoziţia ofiţerului de poliţie.

Neevidenţiindu-se caracterul neloial al actului de remitere a documentului clasificat, nu se identifică, prin urmare, nici vicii de legalitate ale probelor derivate, obţinute prin mijloace subsecvente, cererea inculpaţilor A. şi B. de excludere a procesului-verbal din 21.01.2013, a proceselor-verbale din 22.01.2013 şi 19.02.2013 şi a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 25.02.2013 fiind neîntemeiată.

I.b) Problematica pretinsei incompatibilităţi în care s-ar fi aflat ofiţerul de poliţie OOO. a fost, de asemenea, invocată şi cenzurată în camera preliminară, fază în care, urmare a cererilor inculpaţilor B., F., G., H. şi I., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că actele procedurale efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A., după audierea acestora în calitate de martori, nu sunt lovite de nulitate, deoarece ei nu au atestat aceeaşi situaţie de fapt într-o dublă calitate.

Înalta Curte constată că incompatibilitatea organului de urmărire penală ridică o problemă distinctă de cea a loialităţii administrării probelor, în înţelesul art. 101 alin. (1), (3) C. proc. pen., şi anume pe cea a imparţialităţii celui care administrează probe în procesul penal, susceptibilă a atrage doar sancţiunea nulităţii relative. O atare chestiune excedează limitelor în care Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 802/2017 şi, prin urmare, nu poate fi recenzurată în apel, în raport de această ultimă decizie de constatare a neconstituţionalităţii.

De asemenea, în condiţiile în care aspectele ce ţin de presupusa incompatibilitate a organului de urmărire penală nu se circumscriu nici problematicii competenţei materiale sau după calitatea persoanei a acestui organ ori vreunui alt caz de nulitate absolută prevăzut de lege, reexaminarea în apel a acestei chestiuni definitiv tranşate în camera preliminară nu este posibilă nici prin raportare, eventual, la Decizia nr. 302/04.05.2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 566/17.07.2017), prin care s-a statuat asupra neconstituţionalităţii art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte notează, de altfel, că solicitările de excludere a probelor administrate prin procesele-verbale din 14.04.2013, 27.03.2014, 28.03.2014, 15.01.2014 (formulată de inculpatul B.), procesele-verbale din 25.02.2014, 12.03.2014, 14.03.2014, 17.03.2014, 18.03.2014, 27.03.2014, 28.03.2014, 31.03.2014, 01.04.2014 şi 18.04.2014, prin declaraţiile martorilor RR. şi U. din data de 03.12.2013 (formulată de inculpatul F.) şi procesul-verbal din data de 18.04.2014 (formulată de inculpata I.), deşi grefate pe o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. proc. pen. [art. 49 alin. (2) C. proc. pen. din 1968], ridică, în realitate, exclusiv problema fiabilităţii mijloacelor de probă, ca o consecinţă a modului pretins "selectiv" de întocmire a actelor procedurale de către comisarul de poliţie.

Or, o atare chestiune este distinctă de cea a legalităţii, deoarece ea aduce în discuţie elemente factuale, şi nu de drept, specifice cauzei, a căror cenzurare implică administrarea nemijlocită şi testarea conţinutului real al mijloacelor de probă, garanţii respectate în speţă.

I.c) În ceea ce priveşte susţinerea obţinerii neloiale a declaraţiei inculpatului A. din 19.02.2013, respectiv, prin constrângere, sub presiunea şi ameninţarea procurorului de caz şi a celorlalte persoane aflate în camera de audiere, Înalta Curte constată că procedeul probatoriu utilizat la data menţionată a fost criticat în camera preliminară, în principal, din perspectiva unor pretinse încălcări ale dreptului la apărare şi dreptului la tăcere ale inculpatului. Existenţa unor acte de constrângere nu a fost invocată şi cenzurată explicit în faza filtru de legalitate, astfel că, în considerarea Deciziei nr. 802/2017 anterior evocate, Înalta Curte va examina cererile inculpaţilor A. şi B. de excludere a acestui mijloc de probă.

Poziţia apelantului-inculpat A. sub aspectul declaraţiei din data de 19.02.2013 se grefează pe pretinsa obţinere a acesteia prin mijloace de constrângere, concretizate în presiuni şi ameninţări din partea celor 10 persoane prezente la audiere (inclusiv doi ofiţeri S.R.I), precum şi a procurorului de caz, care ar fi insistat ca inculpatul să dea declaraţii cu privire la numitul NNNN. şi l-ar fi ameninţat că, în caz contrar, îl va aresta. Aceste susţineri, făcute în memoriul depus în faza de urmărire penală, au fost reluate de inculpat şi cu ocazia ascultării sale în faza de apel, când a afirmat, suplimentar, că ar fi fost bruscat fizic de un coleg poliţist.

Înalta Curte notează că memoriul inculpatului din 22.07.2013 cuprinde menţiuni referitoare la: încălcarea dreptului său la apărare, prezenţa la audiere a 7 - 8 persoane din cadrul poliţiei judiciare şi a 2 ofiţeri S.R.I., insistenţele procurorului de caz de a da relaţii cu privire la legăturile avute cu NNNN. şi pretinse ameninţări "că va fi arestat dacă nu va declara ceea ce trebuie". De asemenea, în cuprinsul său, se precizează scopul urmărit de inculpat, respectiv, retractarea declaraţiei din 19.02.2013, în cuprinsul căreia s-ar fi consemnat împrejurări pretins cunoscute doar din lecturarea ordonanţei de începere a urmăririi penale.

Înalta Curte constată că ordonanţa la care a făcut referire inculpatul A. nu cuprinde detaliile activităţii infracţionale prezentate în declaraţia - mijloc de probă contestat, iar, în procesul-verbal din data de 19.02.2013, de aducere la cunoştinţă a învinuirii, A. a precizat că recunoaşte în totalitate comiterea faptelor, regretă săvârşirea lor şi doreşte să dea o declaraţie în calitate de învinuit fără a solicita apărător .

Remarcă, totodată, că deşi cererea de excludere se referă numai la declaraţia din data de 19.02.2013 (luată inculpatului, urmare a manifestării sale de voinţă exprimate neechivoc, fără a fi prezent un apărător), poziţia procesuală manifestată în acea declaraţie a fost menţinută şi reiterată de A. în toate declaraţiile ulterioare date în cursul urmăririi penale. Astfel, cu ocazia reascultării sale din 12.03.2013 şi 24.04.2013, atât în prezenţa apărătorilor săi aleşi, cât şi ai coinculpaţilor B. şi F., apelantul A. şi-a menţinut susţinerile din 19.02.2013 cu privire la relaţionarea ilicită avută cu B. şi nu a evidenţiat vreun minim indiciu al caracterului nereal al declaraţiei iniţiale sau al obţinerii sale prin mijloace neloiale.

În acest context, Înalta Curte nu identifică motivaţia persistenţei apelantului-inculpat, consiliat de apărători aleşi, o lungă perioadă de timp, într-o poziţie procesuală pretins contrară adevărului, dar în detrimentul său procesual evident. Pe cale de consecinţă, evaluând o atare conduită în contextul tuturor declaraţiilor date în cauză, inclusiv în faţa primei instanţe, apreciază neplauzibile şi vădit pro causa susţinerile divergente făcute în apel.

Nu există, prin urmare, elemente obiective, care să susţină ipoteza obţinerii prin mijloace neloiale a declaraţiei inculpatului A. din data de 19.02.2013, mijlocul de probă contestat urmând a fi apreciat în condiţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu celelalte probe existente, în unicul scop al aflării adevărului.

I.d) În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpatul B., având ca obiect constatarea nulităţii notei informative din data de 25.01.2013 şi excluderea acesteia din probatoriul cauzei, cerere care a făcut obiectul dezbaterilor în şedinţa publică din data de 07.03.2019, Înalta Curte constată că apelantul inculpat a caracterizat acest act ca fiind lovit de nulitate absolută şi întocmit cu încălcarea normelor legale privind competenţa materială a emitentului, respectiv, art. 1 şi art. 17 din Legea nr. 182/2012, art. 3 din Legea nr. 51/1991 şi art. 13 din Legea nr. 14/1992.

În opinia apelantului, din dispoziţiile legale enumerate supra rezultă că Serviciul Român de Informaţii nu avea competenţa să culeagă (şi să transmită în baza unui protocol nelegal) informaţii referitoare la cauzele penale obişnuite, care nu se circumscriu sferei sale de atribuţii, deoarece aceste informaţii nu priveau ameninţări la adresa securităţii naţionale, în înţelesul dat acestei noţiuni de art. 3 din Legea nr. 51/1991.

În privinţa conceptului de excludere a unei probe, Înalta Curte face trimitere la considerentele expuse în încheierea din data de 19.10.2018 şi subliniază că, spre deosebire de noţiunea de înlăturare a probelor - esenţial specifică actului de judecată, având natura unei sancţiuni aplicabile în domeniul probaţiunii nu doar pentru vicii de legalitate, cât mai ales pentru vicii ce afectează fiabilitatea probelor - excluderea este consacrată, normativ, ca o sancţiune tipic aplicabilă în faza de cameră preliminară şi exclusiv pentru vicii de legalitate.

Excluderea unei probe nu are, însă, o existenţă autonomă, ci ea este esenţial condiţionată de constatarea efectuării, contrar prescripţiilor legale, a actului procesual sau procedural prin care, pe durata procesului penal, s-a dispus, autorizat sau administrat acea probă.

În cauza de faţă, nota informativă emisă de S.R.I. la data de 25.01.2013 a fost adresată organului de urmărire penală sesizat într-o altă cauză, cu nr. y/P/2012, în circumstanţe ce nu fac obiectul prezentei judecăţi. Acest înscris, declasificat ulterior divulgării ilicite a conţinutului său, constituie, în speţă, nu un simplu mijloc de probă, ci însuşi obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 169 C. pen. din 1969, având o existenţă premergătoare şi independentă de orice act procesual de dispoziţie, autorizare sau administrare efectuat de procuror, în Dosarul nr. x/2012.

Tocmai de aceea, aspectele invocate de inculpatul B. nu se circumscriu conceptului de "legalitate a mijlocului de probă", cenzurabil în conformitate cu art. 102 C. proc. pen., ci vizează, în mod esenţial, fundamentul factual şi normativ al clasificării înscrisului şi consecinţele divulgării sale asupra securităţii naţionale, aspecte eminamente de fond şi care urmează a fi analizate în cele ce succed.

I.e) În fine, Înalta Curte apreciază necesar să evalueze din oficiu legalitatea valorificării în continuare, în procesul penal, a înregistrărilor convorbirilor telefonice sau ambientale, constatând că, deşi nu au făcut obiectul unor cereri exprese de înlăturare, procesele-verbale de redare au fost contestate tangenţial, în motivele de apel formulate de inculpaţii F. şi G., dar şi în concluziile scrise formulate de inculpata I.

Notează că, în cauza de faţă, au fost administrate două categorii de înregistrări, respectiv, înregistrări efectuate premergător declanşării procesului penal, în baza dispoziţiilor Legii nr. 51/1991 şi ale Legii nr. 535/2004, şi înregistrări efectuate în cursul procesului, în baza dispoziţiilor art. 911 şi urm. C. proc. pen. din 1968.

Prima categorie de înregistrări s-a întemeiat pe mandatele de siguranţă naţională nr. x/19.09.2012 (privindu-l pe D.) şi nr. x/02.11.2012 (privindu-l pe B.), ambele emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 21 pct. 10 din Legea nr. 535/2004 cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 14/1992 raportat la art. 3 lit. f), l) din Legea nr. 51/1991.

Aceste înregistrări au fost contestate, iniţial, în camera preliminară, de inculpatul B., pentru motive de nulitate relativă (referitoare la emiterea lor fără a exista o ameninţare la adresa securităţii naţionale) şi, ulterior, în cursul judecăţii, de inculpatul F., prin raportare la considerentele Deciziei nr. 51/16.02.2016 a Curţii Constituţionale, ambele categorii de critici fiind respinse.

Înalta Curte constată că, prin decizia anterior evocată, instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea sintagmei "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul art. 142 alin. (1) C. proc. pen., normă inaplicabilă, însă, celor două mandate de siguranţă naţională supuse analizei. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii "actelor cu privire la care a fost sesizată [...]", ceea ce înseamnă că actul normativ vizat de decizia invocată în speţă este exclusiv Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Prin urmare, sfera de aplicare a deciziei Curţii este limitată la mandatele de supraveghere tehnică emise în cursul urmăririi penale, în procedura prevăzută de art. 140 C. proc. pen. şi nu poate fi extinsă la mandatele de autorizare a unor activităţi desfăşurate în domeniul securităţii naţionale sau combaterii terorismului, reglementate prin legi speciale, cum este cazul Legii nr. 51/1991 ori al Legii nr. 535/2004.

O interpretare contrară ar echivala nu doar cu nesocotirea competenţei autorităţii constituţionale, aşa cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, ci şi cu extinderea efectelor deciziilor sale, contrar dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în domenii reglementate de norme a căror neconstituţionalitate nu a făcut obiectul constatărilor Curţii.

Înalta Curte notează, totodată, că pe durata soluţionării apelurilor, Curtea Constituţională a constatat, prin alte două decizii (nr. 91/28.02.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 348/20.04.2018 şi, respectiv, nr. 802/06.12.2018, nepublicată la data dezbaterilor asupra prezentei cauze), neconstituţionalitatea sintagmelor "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români", respectiv, "orice alte asemenea interese ale ţării", ambele cuprinse în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991.

În condiţiile în care, pe de o parte, aplicarea în timp a normelor de procedură este guvernată de regula tempus regit actum, iar deciziile în contencios constituţional produc efecte numai pentru viitor, de la data publicării lor, Înalta Curte apreciază că nu există vreun impediment legal la valorificarea probatorie în continuare a acestei categorii de înregistrări.

În plus, cele două mandate de siguranţă naţională supuse analizei au fost emise în temeiul a două texte de lege, din care unul se bucură în continuare, integral, de prezumţia de constituţionalitate - art. 3 lit. l) din Legea nr. 51/1991 - şi subzistă ca fundament normativ al utilizării acestei categorii de mijloace de probă în proces.

În fine, reţine că apelanţii-inculpaţi nu au contestat în apel înregistrările supuse analizei prin raportare la Decizia nr. 91/2018 a Curţii Constituţionale, înţelegând, dimpotrivă, după caz, să le invoce în apărare. De altfel, inculpaţii au avut oportunitatea de a testa fiabilitatea acestei categorii de înregistrări, inclusiv prin efectuarea unei expertize de specialitate în primă instanţă.

Cea de-a doua categorie de înregistrări a avut ca temei dispoziţiile art. 911 şi următoarele C. proc. pen. din 1968, ele fiind autorizate de un judecător, în cursul procesului penal şi puse în executare cu sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

În acest sens, verificările efectuate în ambele grade de jurisdicţie au relevat că organul specializat în domeniul securităţii naţionale a acordat exclusiv concurs tehnic la punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică dispuse prin ordonanţele procurorului (confirmate de judecător) ori prin încheierile de autorizare ale judecătorului, toate emise în procedurile prevăzute de vechea codificare procesual penală, în perioada 27.11.2012 - 12.02.2013.

Aşa cum rezultă din informaţiile transmise instanţei supreme de către D.N.A., la data de 03.09.2018, convorbirile astfel interceptate au fost comunicate procurorului pe suporţi optici înseriaţi, însă ascultarea acestora s-a realizat de către organele de urmărire penală, iar procesele-verbale de redare au fost întocmite de ofiţeri de poliţie şi certificate de procuror.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 26/16.01.2019 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial ulterior dezbaterilor asupra apelurilor, dar anterior pronunţării prezentei hotărâri), s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea, de către Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii, a protocolului nr. x/04.02.2009, precum şi de exercitarea în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii S.R.I; totodată, s-a decis ca instanţele judecătoreşti să verifice în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală.

Aşa cum s-a precizat, deşi nepublicată în Monitorul Oficial la data dezbaterilor, această decizie (în dispozitivul său) a fost cunoscută părţilor la data la care a avut loc ultima etapă a judecăţii în apel, fără, însă, ca ele să formuleze critici cu privire la legalitatea interceptărilor, din perspectiva competenţei organului care a acordat concurs tehnic la punerea în executare a autorizărilor. Or, faţă de deciziile nr. 51/2016 şi 302/2017 ale instanţei de contencios constituţional, general obligatorii de la data publicării, conform art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, o atare posibilitate de contestare exista, fără a fi, însă, valorificată în speţă.

Evaluând, din oficiu, ansamblul dispoziţiilor legale pertinente în domeniul înregistrărilor de convorbiri, precum şi hotărârile Curţii Constituţionale relevante sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în activitatea de supraveghere tehnică efectuată în cauza de faţă, nu a existat o încălcare a normelor referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. Activitatea S.R.I., la acel moment autoritate naţională în domeniul interceptărilor, s-a concretizat în acordarea de sprijin tehnic organelor de urmărire penală, iar nu în acte procesuale/procedurale de accesare şi valorificare probatorie a conţinutului înregistrărilor.

Notează că, în perioada noiembrie 2012 - februarie 2013, în care s-a derulat activitatea de interceptare premergătoare săvârşirii infracţiunii contra securităţii naţionale dedusă judecăţii (dată ulterior căreia implicarea serviciului se întemeia pe dispoziţii distincte şi exprese, cuprinse în art. 6 din Legea nr. 51/1991 şi art. 8 - 9 din Legea nr. 14/1992), normele aplicabile punerii în executare a autorizaţiilor de interceptare erau prevăzute de dispoziţiile art. 912 C. proc. pen. din 1968. Potrivit acestora din urmă, interceptările şi înregistrările erau efectuate fie de procuror personal, fie de organul de cercetare penală desemnat în acest scop.

Date fiind particularităţile acestui procedeu probatoriu care, spre deosebire de actele procesuale/procedurale efectuate integral de organele de urmărire penală, presupune, prin ipoteză, şi implicarea unor terţi - furnizori de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice, cât şi utilizarea unor echipamente specifice, acţionate de specialişti din afara organelor judiciare, norma legală instituia şi obligaţia celor chemaţi să dea concurs tehnic la înregistrări de a păstra secretul operaţiunii.

În perioada de interes în speţă, în care a fost administrate această categorie de probatorii, nici C. proc. pen. din 1968, nici Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române sau Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii nu cuprindeau dispoziţii exprese, referitoare la categoriile de persoane care, în concret, aveau obligaţia să acorde sprijin tehnic în activitatea de interceptare şi înregistrare a convorbirilor, la atribuţiile ori responsabilităţile acestor persoane în procedura de interceptare; astfel de norme au fost adoptate abia la data de 11.03.2016, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G nr. 6/2016 (publicată în M.Of. nr. 190/14.03.2016).

Înalta Curte observă, însă, că în acea perioadă, Serviciul Român de Informaţii era desemnat ca autoritate naţională în domeniul interceptărilor, în cadrul său funcţionând Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, astfel cum rezultă din preambulul Protocolului de cooperare din data de 04.02.2009, declasificat (în care este menţionată Hotărârea CSAT nr. 0068/2002, document clasificat şi în prezent, prin care S.R.I. a fost desemnat ca autoritate naţională) şi din conţinutul art. IV pct. 1 din O.U.G nr. 6/2016 (prin care, modificându-se Legea nr. 14/1992, se instituie obligaţia Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor - unitate preexistentă - de a permite accesul organelor de urmărire penală la sistemele tehnice, în vederea executării supravegherii).

Rezultă, astfel, că, în baza unor acte de nivel infra legal, acest serviciu cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale a fost, în perioada de interes în speţă, unica autoritate desemnată să gestioneze, la nivel naţional, din punct de vedere tehnic, activitatea de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin mijloace electronice.

Deciziile nr. 51/2016 şi nr. 26/2019 ale Curţii Constituţionale au avut ca efect reconfigurarea normativă şi instituţională a sistemului naţional de interceptări, însă, în cazul punctual al înregistrărilor efectuate anterior în speţă, în contextul legislativ descris, aceste decizii nu au ca urmare - directă sau mediată - nulitatea necondiţionată a tuturor actelor de procedură efectuate în perioada 2012 - 2013.

Sub un prim aspect, se impune observaţia că nulităţile reprezintă sancţiuni procesual penale, constatate şi aplicate de organul judiciar, care atrag nevalabilitatea actelor procesuale sau procedurale efectuate cu nerespectarea prescripţiilor legale în vigoare la data efectuării lor - respectiv, prin omisiunea sau violarea formelor prevăzute de lege.

Ca regulă generală, din perspectiva aplicării în timp a legii de procedură, în ipoteza unei succesiuni de legi, operează principiul tempus regit actum, potrivit căruia legea procesual penală se aplică tuturor actelor efectuate şi măsurilor dispuse în intervalul în care ea este în vigoare, cu excepţia expres prevăzută de art. 13 din C. proc. pen.

Exigenţele acestui principiu fundamental operează atât în ipoteza în care intervin modificări legislative ale unor norme de drept procesual [caz în care art. 15 alin. (2) din Constituţie instituie o prohibiţie expresă de aplicare retroactivă], cât şi în ipoteza în care sunt emise acte jurisdicţionale obligatorii, prin care se interpretează dispoziţii de această natură. Indiferent de emitentul lor, actele jurisdicţionale prin care sunt supuse interpretării ori, după caz, sunt sancţionate norme de procedură produc întotdeauna efecte numai pentru viitor, caracter consacrat expres de legea fundamentală şi în cazul deciziilor de contencios constituţional [art. 147 alin. (4) din Constituţie].

Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care neconstituţionalitatea (derivată din admiterea fie a unei excepţii, fie a unui conflict juridic) vizează o normă de procedură, toate actele ce urmează a se efectua în cauzele pendinte în care acea normă este incidentă trebuie să se conformeze statuărilor Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din considerentele deciziei de contencios constituţional sau din legislaţia primară adoptată subsecvent.

Actele de procedură realizate, însă, integral anterior deciziei Curţii, în intervalul în care legea s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate, nu sunt invalidate automat, ca efect direct al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate sau, după caz, al admiterii unei sesizări vizând existenţa unui conflict de natură constituţională.

În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că decizia prin care se stabileşte existenţa unui conflict şi modul de soluţionare a acestuia "nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătoreşti (...) "asimilarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie cu efectuarea de către Curtea Constituţională a unui control de legalitate/constituţionalitate asupra hotărârilor judecătoreşti, transformând Curtea într-o instanţă de control judiciar şi ar echivala cu o deturnare a dispoziţiilor constituţionale privind soluţionarea conflictelor juridice şi o încălcare flagrantă a competenţei Curţii Constituţionale" (Decizia nr. 838 din 27.05.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 03.07.2009).

În plus, în speţa de faţă, nu rezultă că efectuarea acestei categorii de înregistrări, cu sprijinul tehnic al S.R.I. şi în contextul normativ aplicabil în perioada respectivă, ar fi cauzat inculpaţilor o vătămare a dreptului lor la viaţă privată, garantat de art. 8 din Convenţia europeană. Apelanţii nu au contestat, de altfel, mijloacele de probă din această perspectivă, iar Înalta Curte observă că toate interceptările au fost autorizate de organele judiciare şi efectuate în limitele acestei autorizări, cu respectarea garanţiilor legale, neidentificându-se elemente de nelegalitate care să atragă nulitatea lor.

În al doilea rând, reţine că, în considerentele Deciziei nr. 26/2019 (care fac corp comun cu dispozitivul acesteia şi sunt în egală măsură obligatorii), Curtea a reţinut că numai dispoziţiile art. 2, art. 3 lit. g), art. 6 alin. (1) art. 7, art. 9, art, 16, art. 17 alin. (1), (2) şi art. 33 alin. (1) din Protocolul nr. 00750/2009 stabilesc norme juridice care contravin art. 131 din Constituţie. Or, examinând conţinutul acestui protocol, declasificat, Înalta Curte constată că activităţile de înregistrare a comunicărilor sau convorbirilor, rezultate din interceptări, pe suporţi de date înseriaţi şi transmiterea lor parchetelor, urmate de transcrierea conţinutului comunicărilor de către organul de urmărire penală - singurele activităţi realizate şi în speţa de faţă - sunt prevăzute de art. 34 alin. (1) şi art. 39 - 40 din Protocol, norme în privinţa cărora Curtea nu a reţinut vicii de constituţionalitate.

În fine, subliniază că, pe durata întregului proces penal, inculpaţii au avut acces la suporţii de stocare a înregistrărilor de interes şi şi-au exercitat în mod neîngrădit dreptul de a contesta şi dezbate în contradictoriu conţinutul informativ al acestor mijloace de probă, însă acest tip de demersuri nu a vizat înregistrările obţinute în baza dispoziţiilor art. 911 C. proc. pen. din 1968, ci numai înregistrările obţinute în baza Legii siguranţei naţionale.

Pentru aceste motive, Înalta Curte conchide că înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale cu sprijinul tehnic al S.R.I. pot fi utilizate ca probe în proces, neexistând motive de nulitate care să afecteze actele procesuale sau procedurale prin care au fost obţinute.

II. Cu privire la criticile formulate de inculpaţii B., A., F. şi I. prin care se tinde la rejudecarea cauzei de către prima instanţă

Apelanţii-inculpaţi anterior menţionaţi au invocat, sub un prim aspect, nelegalitatea sentinţei penale, derivată, în esenţă, din omisiunea primei instanţe de a motiva, complet şi convingător, soluţia dispusă, de a răspunde apărărilor formulate de părţi şi de a se pronunţa cu privire la toate solicitările acestora de schimbare a încadrării juridice.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată că hotărârea apelată cuprinde o expunere suficient de detaliată a motivelor care au stat la baza soluţiei dispuse, precum şi o analiză coroborată a tuturor probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale ori a celor care au fost înlăturate, conform dispoziţiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen.

Împrejurarea că instanţa de fond nu a răspuns, punctual, fiecărui argument de fapt ori de drept invocat de către apelanţii inculpaţi nu determină, în mod automat, desfiinţarea sentinţei, ci implică o prealabilă evaluare a măsurii în care această instanţă a analizat, în mod real şi efectiv, toate chestiunile esenţiale circumscrise obiectului judecăţii.

O atare evaluare este concordantă cu principiile ce se desprind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că, dacă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, implică, în special, obligaţia instanţei de a proceda la o analiză efectivă a argumentelor şi a propunerilor de probe ale părţilor, el nu poate fi, totuşi, înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument. Dimensiunea acestei obligaţii poate să varieze în funcţie de natura hotărârii. În plus, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanţei inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii şi să nu se fi mulţumit cu a aproba pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (hotărârea Perez împotriva Franţei [MC], nr. 47287/99, CEDO 2004-I, hotărârea Van de Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994 şi hotărârea Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, dec. nr. 40.490/98, CEDO 2000-IX).

Or, prin raportare la aceste exigenţe, Înalta Curte constată că hotărârea Curţii de Apel reflectă o evaluare judicioasă a ansamblului chestiunilor de fapt şi de drept relevante pentru lămurirea aspectelor esenţiale ale cauzei.

Este adevărat că solicitările unora dintre inculpaţi, de schimbare a încadrării juridice, nu au fost examinate în considerentele sentinţei sau, după caz, au fost examinate lapidar.

O atare împrejurare nu impune, însă, în mod automat, rejudecarea cauzei de către prima instanţă, deoarece ea nu se regăseşte printre motivele de rejudecare expres prevăzute de art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În plus, căile de atac ordinare promovate în speţă au caracter integral devolutiv, potrivit art. 417 C. proc. pen., ceea ce înseamnă că instanţa supremă este abilitată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, să dea o nouă apreciere probelor şi să cenzureze toate statuările în fapt şi în drept ale primei instanţe, suplinindu-le după caz, atunci când sunt incomplete, echivoce sau incorecte. Prin urmare, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei supuse controlului judecătoresc, instanţa de apel poate statua inclusiv asupra oricărei solicitări de schimbare a încadrării juridice, indiferent dacă prima instanţă s-a pronunţat asupra acesteia sau a omis să o examineze.

În cauza de faţă, motivele de apel formulate de inculpaţi ridică în mod explicit problema greşitei aprecieri a probatoriului ori a corectei încadrări juridice a faptelor deduse judecăţii, toate aceste chestiuni făcând obiectul deliberării completului învestit în cel de-al doilea grad de jurisdicţie şi urmând a fi analizate în cele ce succed.

Nu se impune, prin urmare, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, drepturile şi garanţiile procesuale de care beneficiază apelanţii inculpaţi fiind asigurate şi valorificate prin parcurgerea celui de-al doilea grad de jurisdicţie.

III. Cu privire la acuzaţiile de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare de bani

a) În ceea ce priveşte aspectele factuale

Ansamblul circumstanţelor faptice în care au fost comise infracţiunile deduse judecăţii a fost reţinut parţial corect de către instanţa de fond, care, cu excepţia împrejurărilor ce vor fi analizate în prezenta decizie, a evaluat temeinic probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei, Înalta Curte constată temeinice statuările primei instanţe, referitoare la circumstanţele în care, pe fondul încheierii şi, ulterior, al executării contractului având ca obiect "Extindere sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă" între C.N.A.D.N.R. S.A, în calitate de beneficiar, şi Asocierea SC K. SRL - O. SA, în calitate de prestator, au fost săvârşite acte de trafic şi cumpărare de influenţă, iar subsecvent, de spălare a banilor proveniţi din aceste infracţiuni.

Probatoriul testimonial şi cu declaraţiile inculpaţilor, ansamblul înregistrărilor convorbirilor telefonice sau ambientale purtate între aceştia din urmă şi înscrisurile existente la dosar demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., că, la o dată plasată în prima jumătate a lunii noiembrie 2012, inculpatul B., la acea dată secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a pretins suma de 200.000 de euro de la inculpatul F. (reprezentant al SC K. SRL), iar acesta din urmă a acceptat să îi remită suma pretinsă, în schimbul influenţei pe are cel dintâi inculpat o avea, respectiv, a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general şi directorului adjunct economic ai C.N.A.D.N.R, martorii BB. şi AA., şi al promisiunilor că va interveni pe lângă cei doi martori pentru a-i determina să efectueze cât mai repede plata facturilor nr. x din data de 15.11.2012, în valoare de 4.260.274,39 RON şi nr. 29138 din data de 19.11.2012, în valoare de 12.212.787.80 RON, emise de SC K. SRL.

Rezultă, de asemenea, că inculpatul D. a facilitat şi sprijinit contactul dintre B. şi F., orientat spre consumarea actului de corupţie, prin aceea că, în cursul lunii noiembrie 2012, a intermediat constant comunicările dintre cei doi coinculpaţi, având ca temă suma de bani aferentă preţului influenţei tranzacţionate, şi a acceptat, la data de 26.11.2012, să îi remită lui B., la 28.11.2012, o primă tranşă a folosului pretins, respectiv, suma de 50.000 de euro, cu sprijinul coinculpatei C., secretara celui din urmă, care cunoştea scopul remiterii.

Pentru a asigura consumarea actului de remitere a sumei de bani, inculpatul E. a sprijinit, la rândul său, demersul infracţional, prin aceea că a acceptat ca suma de 200.000 euro ce urma a fi remisă inculpatului B. de către F. să tranziteze conturile societăţii sale, SC II. SRL, a făcut demersuri pentru a avea disponibil în conturile societăţii şi a retrage, la 28.11.2012, suma de 50.000 de euro ce urma a fi remisă inculpatului anterior amintit, ca primă tranşă a preţului influenţei.

În fine, urmărind să disimuleze provenienţa şi circulaţia ilicită a sumei de 200.000 de euro, folos derivat din infracţiunile consumate de cumpărare şi trafic de influenţă, inculpatul F. i-a determinat pe coinculpaţii E. şi G. să întocmească şi, după caz, să semneze contractul fictiv nr. x/04.01.2012 între SC K. SRL şi SC II. SRL, precum şi să facă plata facturii fiscale nr. x/27.11.2012 în valoare de 1.123.762,40 RON, emisă în baza contractului fictiv, fără ca între cele două societăţi să existe, însă, operaţiuni reale.

Făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate, care, cu excepţia împrejurărilor ce vor fi analizate în prezenta decizie, reflectă o interpretare corectă a probatoriului, Înalta Curte apreciază superfluă o reiterare detaliată a tuturor circumstanţelor factuale în care s-au derulat activităţile ilicite deduse judecăţii. Prin urmare, va expune propria sa analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a tuturor criticilor formulate în apel.

Astfel, sub aspectul particularităţilor temporale şi contextuale în care s-a perfectat convenţia ilicită de corupţie, Înalta Curte constată că probatoriul administrat confirmă iniţierea unor contacte între cumpărătorul de influenţă F., pe de o parte, şi inculpaţii D. şi B., pe de altă parte, încă din perioada premergătoare încheierii propriu-zise a contractului din 01.11.2012. Acelaşi probatoriu confirmă, totodată, interesul ambilor inculpaţi ce activau în cadrul Ministerului Transporturilor (chiar în modalitatea nestandardizată în care D. asigura consilierea ministrului de resort) faţă de parcursul şi modalitatea de finalizare a procedurii de negociere prealabilă încheierii contractului de "Extindere sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control rovinietă".

În acest sens, declaraţiile martorilor T. şi AA., date în ambele faze ale procesului, confirmă împrejurarea că D. urmărea urgentarea încheierii contractului, aspect pe care inculpatul l-a făcut cunoscut martorilor, în mod explicit.

De asemenea, declaraţia martorului BB. în faza de urmărire penală confirmă interesul asemănător al inculpatului B. în încheierea contractului de extindere sistem informatic, martorul relatând explicit despre discuţiile repetate purtate în luna septembrie 2012, pe această temă, cu B., uneori şi în prezenţa coinculpatului D. Înalta Curte apreciază că, în pofida retractării acestor susţineri, făcute de martorul BB. cu ocazia ascultării sale din 30.09.2015, în primă instanţă, declaraţia dată în faza iniţială a procesului reflectă adevărul şi o va avea în vedere la soluţionarea cauzei, deoarece ea se coroborează cu elemente factuale ce rezultă din alte mijloace de probă.

În acest sens, reţine că succesiunea şi conţinutul înregistrărilor convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională din 19.09.2012 şi 02.11.2012, redate în cuprinsul procesului-verbal din data de 12.03.2014, relevă existenţa unor contacte frecvente, informale, între inculpaţii B. şi D., pe de o parte, şi între D. şi F., pe de altă parte, în chiar perioada derulării procedurii de achiziţie aferentă contractului de extindere sistem informatic emitere, gestiune şi control rovinietă.

Elocvente sub acest aspect sunt discuţiile succesive purtate la data de 15.10.2012, când, în intervalul orar 12:33 - 14.59, inculpatul D. a avut întâlniri atât cu inculpatul F., cât şi cu B., aflate într-o evidentă conexiune. Procesul-verbal de redare reliefează că, după ce, la ora 12:33, B. şi-a manifestat dorinţa de a discuta cu D., întrebându-l "Hai, nu vii? (...) Nu am stabilit cu cineva să vină şi să vorbiţi?", cel din urmă comunicându-i că "am ieşit puţin să rezolv două probleme şi mă întorc", la ora 12:45, D. i-a transmis prin SMS, lui F. "Eu sunt la MM. Vă aştept aici să vorbim", pentru ca, la ora 14:59, acelaşi D. să îi solicite o întâlnire lui B., în 10 minute .

În mod asemănător, rezultă că, la data de 26.10.2012, convorbirea purtată între D. şi B. la orele 10:14 antamează subiectul unei confirmări primite de cel dintâi de la "MMMMM.", în sensul că "e ok (...) Am înţeles că luni e...", pentru ca, la orele 10:45, F. să solicite şi să obţină de la D. o întâlnire la aceeaşi dată "în 40 de minute", la Z. .

Înalta Curte observă că datele de 15.10.2012 şi 26.10.2012 erau, ambele, date de interes în procedura de negociere în care societatea administrată de F. era implicată, la 15.10.2012 desfăşurându-se o şedinţă de negociere a ofertei depuse de Asocierea SC K. SRL - P. SA, iar la 29.10.2012 (aferentă zilei de luni, la care se face referire în convorbirea din 26.10.2012) finalizându-se procedura de negociere şi fiind întocmit raportul procedurii.

Elementele factuale ce rezultă din înregistrările comunicărilor telefonice anterior menţionate se coroborează şi cu declaraţiile inculpatului D., date începând cu 02.04.2014, declaraţii pe care, cu excepţia tendinţei inculpatului de minimalizare a ponderii propriei contribuţii în activitatea ilicită, Înalta Curte le apreciază veridice şi, în ansamblu, conforme adevărului.

Inculpatul a confirmat caracterul repetat al întâlnirilor şi discuţiilor avute cu numitul F. pe parcursul lunii octombrie 2012, dar şi faptul că majoritatea acestor interacţiuni au avut ca subiect stadiul negocierilor purtate în perioada respectivă, între Asocierea SC K. - P. şi C.N.A.D.N.R. Acelaşi inculpat a relatat un episod desfăşurat la data de 31.10.2012, când F. i-a înmânat, prin intermediul şoferului, draftul contractului ce urma a fi perfectat cu C.N.A.D.N.R, proiect pe care, în aceeaşi zi, D. i l-a remis, la rândul său, inculpatului B.

Deşi negată de inculpatul F., existenţa acestui ultim episod este confirmată de convorbirile telefonice din data de 31.10.2012, purtate între acesta şi D., din care rezultă că, la orele 12:47, F. i-a transmis coinculpatului, prin intermediul şoferului, în 30 de minute de la apelul telefonic, un document sau un obiect despre care discutaseră anterior, iar la orele 15:35, acelaşi F. i-a propus coinculpatului D. şi a avut cu acesta din urmă o discuţie directă "în 10 minute" .

Contrar celor reţinute prin sentinţa apelată, instanţa de apel apreciază, însă, că acest probatoriu este insuficient pentru a fundamenta, mai presus de orice îndoială rezonabilă, concluzia că, în aceeaşi perioadă premergătoare datei de 01.11.2012, concomitent demersurilor inculpaţilor de finalizare a procedurii de negociere, ar fi intervenit şi actul ilicit de pretindere a unui folos de către B., respectiv, de acceptare a remiterii acestuia de către F., în conexiune cu urgentarea încheierii contractului menţionat.

Nici rechizitoriul, ca act de sesizare şi nici hotărârea apelată nu identifică sau plasează momentul pretinderii unei sume de bani, element material al infracţiunii de trafic de influenţă, anterior datei de 01.11.2012, la care s-a încheiat contractul dintre C.N.A.D.N.R şi Asocierea SC K. SRL - P. SA

Contactele directe sau indirecte existente în luna octombrie 2012 între persoanele implicate în actul de corupţie constituie, fără îndoială, probe ale contextului în care s-au derulat raporturile reale dintre ele şi ale interesului urmărit de acestea, dar nu reprezintă, în mod automat, şi dovezi certe ale consumării acţiunilor specifice verbum-lui regens propriu infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă.

Poziţia deţinută de inculpaţii D. şi B. în cadrul Ministerului Transporturilor şi algoritmul politic aflat la baza numirilor în funcţii de conducere din minister (aspect confirmat de probatoriul testimonial administrat) sunt împrejurări ce justificau interesul ambilor inculpaţi anterior nominalizaţi în a se asocia, chiar tangenţial, cu reuşita perfectării unui contract de anvergura şi importanţa celui din data de 01.11.2012.

Aceleaşi aspecte factuale relevă, concomitent, interesul inculpatului B. - la acel moment, secretar de stat - de a se plasa şi menţine în cercul relaţional al unor oameni de afaceri cu potenţă financiară, în vederea creării premiselor favorabile unei eventuale susţineri pentru o nouă funcţie în cadrul ministerului, inclusiv prin mijloace de natură financiară, cum a fost cazul în speţă.

Declaraţiile inculpatului D. din datele de 02.04.2014 şi 18.03.2015 relevă interesul manifestat de coinculpatul F. încă din luna octombrie 2012 pentru satisfacerea unei "promisiuni" făcute fostului secretar de stat B. (declaraţia din 02.04.2014), respectiv, pentru strângerea de fonduri necesare campaniei electorale ce urma a debuta la data de 09.11.2012 şi în care era implicată formaţiunea politică de al cărei sprijin beneficia şi cel din urmă (declaraţia din 18.03.2015). Aceste declaraţii nu detaliază, însă, elemente factuale utile pentru a fundamenta concluzia certă a perfectării, în acest context particular, a tranzacţiei de corupţie anterior datei de 01.11.2012 şi sunt insuficiente pentru a susţine probator, prin ele însele, acest segment al acuzaţiei.

Întâlnirea desfăşurată la locuinţa inculpatului B. la o dată neprecizată - dar cert anterioară momentului 01.11.2012 - la care ar fi participat D., F. şi martorul WW. - constituie numai o dovadă a relaţiilor preexistente dintre inculpaţi, infirmând susţinerile contrare făcute, în faza iniţială a procesului, de F. Această întâlnire, devoalată de D. cu ocazia ascultării în faţa primei instanţe şi confirmată ulterior de martorul WW., nu poate constitui însă, eo ipso, o probă certă a perfectării convenţiei de corupţie anterior datei de 01.11.2012, câtă vreme martorul WW. a negat că, pe durata ei, s-ar fi discutat despre contractul de interes în speţă, iar inculpatul D. a susţinut că nu a auzit discuţiile purtate separat de B. şi F. cu acea ocazie, neoferind, prin urmare, date probatorii utile pentru clarificarea acestui episod.

Înalta Curte reţine că mărturiile tuturor celor patru persoane prezente la această întâlnire privată sunt inerent afectate, în diverse grade, de o doză de subiectivism ce decurge fie din poziţia lor procesuală - în cazul apelanţilor inculpaţi - fie din dorinţa de a evita relatări potenţial incriminatoare la adresa propriei persoane - în cazul martorului WW.

În absenţa altor mijloace de probă care să lămurească pe deplin semnificaţia acestei întâlniri în dinamica relaţiilor dintre inculpaţi ori să confirme cu certitudine formularea unei pretenţii de foloase de către B. şi acceptarea sa de către F. anterior perfectării contractului din 01.11.2012, Înalta Curte conchide că interacţiunea dintre inculpaţi anterioară acestei ultime date a constituit doar un factor favorizant pentru actul de corupţie, perfectat şi consumat ulterior momentului încheierii contractului.

Probatoriul confirmă cu certitudine că actele de pretindere şi, respectiv, de acceptare a remiterii unor sume de bani, comise de cei doi inculpaţi, cu sprijinul altor trei persoane, inculpate în prezenta cauză, au survenit în prima jumătate a lunii noiembrie 2012 şi au vizat remunerarea influenţei pe care B. o avea asupra funcţionarilor cu funcţii de conducere din cadrul C.N.A.D.N.R, pentru a-i determina să efectueze cât mai repede plata facturilor emise de asocierea - prestatoare.

Deşi neîndoielnic plasată anterior emiterii facturilor fiscale din x şi 19 noiembrie 2012, data calendaristică exactă a demersului ilicit nu a putut fi stabilită cu certitudine, întrucât poziţia procesuală a celor implicaţi a fost oscilantă sau echivocă, inculpatul F. negând acuzaţiile aduse, iar B. şi E. formulând declaraţii succinte în fazele iniţiale ale procesului şi optând ulterior, în apel, pentru dreptul la tăcere.

În acest context probator, declaraţiile coroborate ale inculpatului D., ulterioare lunii decembrie 2013, confirmate de derularea subsecventă a evenimentelor, constituie proba determinantă pentru lămurirea momentului de timp la care s-au consumat actele de trafic şi cumpărare de influenţă.

Astfel, în declaraţia dată în faţa primei instanţe, inculpatul D. a plasat o primă discuţie, ce ar fi avut ca subiect suma pretinsă de B., la sfârşitul lunii octombrie 2012, când în biroul celui din urmă, inculpatul E. ar fi acceptat să se "ocupe" de contractul fictiv prin care suma de bani urma să ajungă în posesia inculpatului - autor al traficului de influenţă. Aceste susţineri au fost menţinute cu ocazia reascultării sale în apel, când inculpatul D. a susţinut, însă, că acest episod s-ar fi derulat la data de 01.11.2012, data încheierii contractului de extindere sistem informatic.

Declaraţiile inculpatului E. în faza de urmărire penală sunt echivoce şi lacunare sub aspectul propriei sale contribuţii la derularea activităţii ilicite, iar înregistrarea dialogului ambiental din 01.11.2012 nu oferă informaţii pertinente pentru lămurirea acestui aspect.

Cert este, însă, că intervenirea actului de pretindere a unei sume de bani şi a celui corelativ de acceptare a remiterii acesteia, în prima jumătate a lunii noiembrie 2012, anterior emiterii facturii din data de 15.11.2012, este confirmată, în mod indirect, de rezultatul percheziţiilor informatice, din care rezultă că documentul aferent contractului nr. x datat 04.01.2012, încheiat între SC K. SRL şi SC II. SRL, a fost creat, în format electronic, la data de 02.11.2012, ultima modificare adusă aceluiaşi format datând din 09.11.2012.

De vreme ce acest contract fictiv a fost utilizat ca mijloc de disimulare a provenienţei şi circulaţiei sumei plătite de F. ca preţ al traficului de influenţă (şi care urma a fi remisă inculpatului B. la data de 28.11.2012), perfectarea convenţiei simulate, în format electronic, la data de 09.11.2012 demonstrează că, la acea dată, se convenise atât asupra sumelor ce urmau a fi plătite ca preţ al traficului de influenţă, cât şi a modalităţii de remitere.

O atare împrejurare obiectivă confirmă, pe cale de consecinţă, susţinerile inculpatului D., în sensul că, la începutul lunii noiembrie 2012, s-a perfectat atât înţelegerea privind remiterea unei sume de bani de către F., cât şi modalitatea în care urma a se realiza şi disimula o atare operaţiune, prin intermediul lui E.

Faptul că, deşi semnat ulterior, contractul datat 04.01.2012 a fost redactat în format electronic anterior emiterii facturii din 15.11.2012 demonstrează, totodată, că înţelegerea ilicită, perfectată la scurt timp după încheierea contractului din 01.11.2012, a fost orientată spre facilitarea, de către B., a efectuării cât mai urgente a plăţilor de către C.N.A.D.N.R.

Declaraţiile inculpatului D. constituie singurele probe directe ale intervenirii actelor ilicite corelative de pretindere - acceptare a remiterii unei sume de bani, însă ele pot servi la aflarea adevărului, deoarece sunt confirmate, sub aspecte factuale esenţiale, de alte mijloace de probă care, deşi au caracter indirect, se coroborează pe deplin şi conferă veridicitate aserţiunilor inculpatului.

Astfel, înregistrările convorbirilor telefonice sau dialogurilor ambientale purtate în perioada 06.11.2012 - 26.11.2012 între inculpaţi pun în lumină implicarea acestora, pe de o parte, în operaţiunile de urgentare a plăţii facturii emise de SC K. SRL către C.N.A.D.N.R la data de 15.11.2012, în valoare de 4.260.274,39 RON. Pe de altă parte, ele relevă contribuţia inculpaţilor în operaţiunile de transfer ulterior, din contul SC K. SRL în cel al SC II. SRL, al sumei de 1.123.762 RON, aferentă facturii emise de această din urmă societate la data de 27.11.2012, pentru operaţiuni fictive pretins derulate în temeiul contractului datat 04.01.2012.

Solicitarea adresată inculpatului D. la data de 06.11.2012, ora 19:29, de către secretara inculpatului B., coinculpata C., de a veni în biroul acestuia din urmă, confirmă existenţa unei întâlniri directe în perioada critică. Pe durata acesteia, potrivit susţinerilor inculpatului D., B. i-ar fi făcut cunoscute atât presiunile unei formaţiuni politice de a susţine financiar campania sa electorală, cât şi dorinţa celui din urmă ca numitul F. să îl ajute cu o sumă de bani în acest scop, în schimbul ajutorului acordat SC K. SRL.

Înalta Curte observă că data de 09.11.2012 (la care s-a perfectat formatul electronic al contractului fictiv încheiat cu societatea administrată de E.) marca începutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012, ceea ce făcea actual şi plauzibil interesul inculpatului B. pentru identificarea cât mai rapidă a unor resurse financiare alocabile acestei campanii şi, subsecvent, pentru securizarea menţinerii sale ulterioare în funcţia de secretar de stat.

Faptul că, în această perioadă şi în contextul reţinut, între inculpaţii B. şi F. a intervenit convenţia de corupţie în baza căreia primul urma a primi, iniţial, suma de 50.000 de euro, majorată ulterior la 200.000 de euro, rezultă din succesiunea şi particularităţile evenimentelor ulterioare.

Înalta Curte apreciază relevant, în acest sens, faptul că emiterea, la data de 15.11.2012, a unei facturi cu o valoare mai mică a fost urmată de emiterea, după doar 4 zile, a unei a doua facturi, cu o valoare de aproximativ trei ori mai mare, fără ca aceasta din urmă să fie însoţită de documente justificative (proces-verbal de acceptanţă intermediară).

Întâlnirile şi convorbirile telefonice repetate existente între inculpaţii D. şi F., în chiar perioada 15.11.2012 - 23.11.2012, demonstrează neechivoc atât precipitarea celui din urmă în a obţine rapid sume de bani consistente, în baza contractului încheiat cu C.N.A.D.N.R, cât şi interesul ambilor inculpaţi pentru plata rapidă a facturilor.

Astfel, din procesul-verbal întocmit la 12.03.2014, de redare a comunicărilor interceptate în baza celor două mandate de siguranţă naţională, rezultă că cei doi inculpaţi s-au întâlnit la datele de 15.11.2012, 16.11.2012 şi 19.11.2012 (convorbiri din 15.11.2012, ora 11:38 şi 19.11.2012, ora 13:01), cu această ocazie F. comunicându-i lui D., conform declaraţiilor celui din urmă, că a acceptat să îi remită lui B. o sumă mai mare, de 200.000 de euro pentru intervenţiile sale în vederea efectuării plăţilor, dar că va putea remite suma pretinsă numai în ipoteza în care C.N.A.D.N.R va efectua plata ambelor facturi emise de societatea sa.

Rezultă, de asemenea, că la data de 20.11.2012, F. l-a contactat pe D. pentru a se întâlni în seara de 21.11.2012, la această ultimă dată purtându-se discuţii repetate între cei doi, în scopul obţinerii de către F. a unor informaţii referitoare la plata primei facturi emise de SC K.

Astfel, după ce la 21.11.2012, ora 14:20, F. l-a contactat pe D., căruia i-a comunicat că doreşte să "valideze încă o dată (...)", cel din urmă inculpat solicitându-i un răgaz de 30 de minute pentru a se întâlni cu prietenii, la ora 14:26, acelaşi D. a contactat-o pe JJ. (martora JJ., angajată la cabinetul inculpatului B.) căreia i-a comunicat că vrea să treacă pe la ei în 10 minute. La aceeaşi dată, orele 14:57, inculpatul D. i-a comunicat lui F. (referindu-se la martorii BB. şi AA.) că "prietenii nu sunt în oraş diseară", convenind să "reprogrameze" joi sau vineri pe la prânz" .

Tot la 21.11.2012, orele 18:59, F. l-a contactat din nou pe D. pentru a se întâlni a doua zi, revenind cu o solicitare similară la 22.11.2012 (joi), ora 20:14, când, potrivit susţinerilor celui din urmă inculpat, a avut loc întâlnirea planificată, F. comunicându-i că C.N.A.D.N.R nu efectuase plata niciuneia din cele două facturi.

În acest context, la data de 23.11.2012, a avut loc o întâlnire între inculpaţii D. şi E., discuţiile purtate cu această ocazie şi redate în procesul-verbal aflat la filele x şi urm/vol. 43 dup. demonstrând că inculpatul F. comunicase deja cu martorul AA. pe tema plăţii facturilor (sperând că, la 23.11.2012, se va efectua plata facturii din 15.11.2012), că acest ultim inculpat dorea să se întâlnească cu B. în aceeaşi zi şi că, totodată, inculpatul E. purta, în paralel, discuţii cu G. pentru perfectarea unor documente cu SC L., societate pe care acest inculpat o administra. Probele administrate prin aceste mijloace relevă, de asemenea, intenţia inculpatului D. de a-i remite o sumă de bani lui B. în ziua de luni, 26.11.2012, afirmaţiile inculpatului fiind: "Măcar merg la NNNNN. şi îi spun: Frăţioare, luni la ora de (...) eu am venit la tine! Cu cât? Cu atât!".

Această întâlnire a fost urmată, potrivit declaraţiilor inculpatului D., de deplasarea sa, la aceeaşi dată, la sediul Ministerului Transporturilor, unde i-a comunicat inculpatului B. întârzierea în efectuarea plăţii şi dorinţa lui F. de a se întâlni în ziua respectivă.

Faptul că inculpatul F. urmărea obstinent plata cât mai rapidă a facturii din 15.11.2012, rezultă şi din înregistrarea dialogului ambiental purtat la data de 23.11.2012, în localul Z., între acesta, D. şi E., redat în procesul-verbal aflat la filele x şi următoarele/vol. 43 dup. Cu această ocazie, inculpatul F. a făcut trimitere la discuţia din seara precedentă avută cu D. ("Despre discuţia ce-am avut aseară (...)") şi a afirmat "Am câţiva băieţi acolo, pe TT. Trimitem acum să ne dea SS. (...) Luni? Luni a zis?", inculpatul D. răspunzând: "Luni, da (...) Sută la sută (...) Să fie până în ora 12".

Înregistrarea acestui dialog confirmă, contextual, că persoana identificată cu apelativul "TT.", la care se referă F., este martorul AA., iar "SS." este BB., împrejurare confirmată şi de martorul RR., în declaraţia dată în faţa primei instanţe, dar şi de succesiunea comunicărilor telefonice dintre B. şi I., din 11.01.2013 şi 14.01.2013 .

Afirmaţia că "TT." ar fi fost, de fapt, numitul OOOOO. (director telecomunicaţii în cadrul CFR), iar SS. - numitul PPPPP., este evident nereală, în condiţiile în care, dat fiind subiectul dialogului din data de 23.11.2012, centrat neechivoc pe plata facturilor emise de asociere, nu rezultă legătura celor două persoane străine de cauză cu acest demers şi motivul pentru care ele ar fi fost menţionate în discuţiile purtate pe această temă.

În schimb, este confirmat probator şi necontestat că inculpatul F. şi martorul AA. se cunoşteau, cel dintâi frecventând biroul martorului (aspect ce rezultă din declaraţia lui RR.) o atare relaţionare permiţându-i, prin urmare, inculpatului să cunoască poreclele atribuite martorului în mediul profesional şi să le utilizeze în comunicările cu alte persoane familiarizate cu acest mediu, cum era cazul coinculpaţilor.

Întârzierile succesive în plata facturilor emise de SC K. au fost cauza interpelării adresate de inculpatul B. directorului general şi directorului adjunct economic din cadrul C.N.A.D.N.R, în legătură cu motivele acestei stări de fapt, demersul apelantului inculpat realizându-se în mod direct, în cazul martorului BB., şi indirect, prin intermediul lui I., în cazul martorului AA. Declaraţiile celor doi martori în ambele faze ale procesului confirmă existenţa şi subiectul acestor interpelări repetate, plasate de ambii martori în luna noiembrie 2012 şi coroborează, totodată, susţinerile exprese ale inculpatului D. sub acest aspect.

Este cert, de asemenea, că, la data de 26.11.2012 (ziua de luni în care D. îşi manifestase, încă din 23.11.2012, dorinţa de a remite suma de bani inculpatului B.), acesta din urmă a avut iniţiativa unei întâlniri directe cu D., intermediată de C. începând cu orele 14:23 .

Discuţiile purtate cu ocazia acestei întâlniri, desfăşurate la restaurantul "HH.", la orele 15:00, sunt redate în procesul-verbal aflat la filele x şi urm./vol. 43 dup şi ele evidenţiază atât asigurările date de B. cu privire la demersurile sale privind efectuarea plăţii ("că la mine e avizat cum ar veni (...)"), cât şi faptul că "miercuri" (n.r, 28.11.2012), ar fi trebuit "să fie totul închis", tot miercuri B. şi D. stabilind să se întâlnească din nou. Zgomotele puternice de fond şi calitatea slabă a sunetului acestei înregistrări nu au permis înţelegerea completă a afirmaţiilor făcute de toţi participanţii la întâlnire, însă Înalta Curte reţine că afirmaţiile de interes, astfel cum au fost redate supra, sunt inteligibile şi au fost confirmate şi cu ocazia ascultării în primă instanţă, astfel încât le va valorifica probator sub acest aspect

În condiţiile în care, în ziua de 27.11.2012, efectuarea plăţii de către C.N.A.D.N.R devenise certă (la orele 15:50, F. comunicându-i inculpatei G. încasarea banilor - f. x/vol. 43 dup), convorbirile şi comunicările telefonice purtate în intervalul orar 16:01 - 17.33 al aceleiaşi zile între E. şi G. sau între aceştia şi alte persoane, relevă demersurile celor doi apelanţi în vederea perfectării documentelor necesare transferului subsecvent al unei sume de bani de la SC K. către SC II. SRL. Este vorba de factura emisă la aceeaşi dată, pentru suma de 200.000 de euro plus TVA (total 249.000 de euro), în echivalent în RON, la care face referire inculpatul E. în mesajul transmis la ora 16:58 şi pe care o remite inculpatei G. la sediul SC K., la orele 17:33 .

La data de 28.11.2012, SC II. SRL a încasat de la SC K. SRL suma de 1.123.762,40 RON, TVA 217.502,40, transferul bancar neavând suport în operaţiuni economice reale, fiind exclusiv menit a disimula adevărata natură a provenienţei ilicite a sumei de bani pe care F. acceptase să o remită inculpatului B., cu titlu de preţ al influenţei acestuia asupra factorilor de conducere din cadrul C.N.A.D.N.R.

Inculpaţii intenţionau ca, din această sumă, o parte să fie retrasă în numerar şi remisă, în aceeaşi zi, inculpatului B. de către D., cu sprijinul coinculpatei C. Actul ilicit de remitere nu a mai avut, însă, loc urmare a demersului ilicit al inculpatului A., care a adus la cunoştinţa lui B. planificarea surprinderii sale în flagrant de către organele judiciare - demers ce face obiectul unei acuzaţii distincte şi care va fi analizat în cele ce succed.

Criticile inculpatului B. cu privire la acest segment al acuzaţiilor sunt neîntemeiate.

Afirmaţia că declaraţiile inculpatului D. ar constitui singurele probe valorificate de prima instanţă este lipsită de suport, Înalta Curte constatând, în urma propriei analize a probatoriului, că aceste declaraţii se coroborează cu alte elemente probatorii, astfel cum au fost anterior expuse detaliat.

În plus, aprecierea veridicităţii şi a forţei probante a acestor declaraţii are loc în contextul valorificării trăsăturilor specifice ale tranzacţiilor de corupţie, şi anume gradul ridicat de clandestinitate a discuţiilor, numărul redus de participanţi la perfectarea lor, desfăşurarea întâlnirilor în locaţii unde accesul publicului este limitat sau interzis şi disimularea adevăratei naturi a "convenţiei" ilicite. În considerarea acestor trăsături definitorii, conţinutul propriu-zis al înţelegerilor nelegale poate fi stabilit de regulă, pe baza declaraţiilor persoanelor implicate în actul incriminat, a căror valorificare probatorie deplină este permisă de lege, în măsura în care organul judiciar, în urma unei analize aprofundate şi complete a tuturor împrejurărilor relevante - anterioare, concomitente sau posterioare actului de corupţie, a stabilit veridicitatea acestora.

În cauza de faţă, credibilitatea declaraţiilor inculpatului D., date începând cu luna decembrie 2013, rezultă atât din concordanţa împrejurărilor factuale esenţiale, descrise de inculpat în mod succesiv, cât şi din ansamblul probelor indirecte administrate în cauză, care confirmă aserţiunile sale.

Împrejurarea că primele patru declaraţii ale inculpatului D., date în perioada 11.03.2013 - 30.10.2013, nu se coroborează cu denunţul şi susţinerile sale ulterioare nu constituie, în sine, o dovadă a neveridicităţii acestora din urmă, de vreme ce, pe de o parte, poziţia oscilantă a inculpatului reflectă evoluţia strategiei sale de apărare pe parcursul procesului, în raport de restul probelor administrate, iar, pe de altă parte, ansamblul celorlalte probatorii, analizate în precedent, confirmă împrejurările factuale descrise de D. începând cu luna decembrie 2013.

Faptul că, din procesul-verbal de redare a convorbirilor efectuate în perioada 25.09.2012 - 27.11.2012, nu ar rezulta existenţa unor comunicări între membrii cabinetului inculpatului B. şi D. nu este de natură a contrazice aserţiunile celui din urmă, privind existenţa în sine a acestor întâlniri, la iniţiativa sa şi fără o comunicare telefonică prealabilă. Procesul-verbal invocat de apelantul inculpat ca mijloc de probă relevă, în perioada critică, numai întâlnirile desfăşurate la solicitarea inculpatului B., transmisă prin membrii cabinetului său, nu şi întâlnirile desfăşurate la iniţiativa coinculpatului D., a căror existenţă este confirmată, de altfel, şi de martorii BB., JJ. şi EEE., dar, tangenţial, şi de inculpata I.

În condiţiile în care toate convorbirile telefonice interceptate relevă tonul constant familiar al discuţiilor purtate de D. cu B. sau cu membrii cabinetului acestuia din urmă (adresările reciproce limitându-se la folosirea prenumelui, niciodată a formulelor de politeţe), rezultă că natura relaţiilor existente între aceste persoane implica deplasarea nestingherită a celui dintâi la biroul fostului secretar de stat, fără a impune cu necesitate programarea telefonică prealabilă a întâlnirilor.

Susţinerile apelantului-inculpat B., referitoare la caracterul singular al relatărilor coinculpatului D. cu privire la remiterea către BB., la 31.10.2012, a draftului de contract primit de cel dintâi de la F., prin intermediar ori la lipsa de suport probator a acuzaţiei de pretindere a unei sume de bani şi în scopul urgentării încheierii contractului (nu doar a plăţilor) nu au relevanţă asupra conţinutului factual al infracţiunii comise, astfel cum a fost anterior reţinută.

Instanţa de apel a analizat detaliat activitatea imputată ca verbum regens, prin raportare atât la pretinsa intervenţie a inculpatului în scopul urgentării încheierii contractului, cât şi la cea privind urgentarea efectuării plăţii facturilor, reţinând exclusiv conexiunea ilicită cu această ultimă acţiune şi răspunzând, implicit, criticilor formulate de inculpat sub acest aspect.

În plus, considerentele prezentei decizii clarifică, temporal şi contextual, momentul de timp la care a intervenit actul de pretindere a unei sume de bani de către B.; discuţia purtată în localul "HH." nu a avut decât unei semnificaţia unei confirmări că, în contextul în care C.N.A.D.N.R va face plata facturii din 15.11.2012, B. va primi, la data de 28.11.2012, suma pretinsă, prin intermediul lui D. şi cu sprijinul lui C. Împrejurarea că limitele implicării celei din urmă inculpate nu au fost clarificate integral nu are o minimă relevanţă asupra existenţei activităţii ilicite imputate apelantului B., de vreme ce detaliile modalităţii concrete de remitere a sumei de bani urmau a fi stabilite la data convenită, anterior menţionată.

Faptul că inculpatul E. nu era un vizitator obişnuit al cabinetului coinculpatului B. nu înseamnă că cei doi nu se cunoşteau, o atare ipoteză fiind infirmată de însuşi E., în declaraţia din 29.04.2014. Aşa cum a constatat în cazul coinculpatului D., Înalta Curte notează că şi poziţia procesuală a coinculpatului E. a oscilat între negarea oricărei implicări infracţionale personale şi admiterea acesteia, cu limitarea ponderii propriei contribuţii, în final inculpatul optând pentru judecata în procedura recunoaşterii învinuirii, fără a mai face declaraţii în apel.

Particularităţile relaţiei existente între acest inculpat şi D. nu au, însă, o semnificaţie deosebită sub aspectul acuzaţiei de trafic de influenţă, de vreme ce aceşti doi inculpaţi, cu rezervele anterior subliniate, au recunoscut implicarea lor în activitatea infracţională.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor BB. şi AA., Înalta Curte le-a valorificat ca probe indirecte, în dovedirea solicitărilor - directe sau mediate - de urgentare a plăţii facturilor, adresate acestora de inculpatul B. Faptul că martorii nu au perceput aceste solicitări ca pe o formă de "presiune" nu are o minimă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, de vreme ce esenţială este pretinderea unor foloase în schimbul influenţei pe care autorul pretinde că o are asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă un anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu, iar nu dacă şi în ce formă se produce ulterior o atare intervenţie.

În fine, în ceea ce priveşte suma ce a făcut obiectul actului de pretindere, probatoriul a confirmat că valoarea acesteia a fost de 200.000 de euro, din care o primă tranşă, de 50.000 de euro, urma a fi remisă la 28.11.2012. Împrejurarea că inculpaţii D. şi E. au indicat valori diferite ale acestei sume este explicabil prin aceea că ei nu erau persoanele direct interesate în cumpărarea influenţei traficate de B. şi nici cei care negociaseră cu acesta din urmă, în mod nemijlocit, cuantumul sumei tranzacţionate ilicit, o atare poziţie revenindu-i lui F.

Caracterul veridic al cuantumului de 200.000 de euro rezultă, însă, din probele administrate, astfel cum au fost analizate în prezenta decizie, cu precădere din destinaţia preconizată a acestei sume (finanţarea campaniei electorale) şi din valoarea mare a celor două facturi emise de cumpărătorul de influenţă la un interval de doar 4 zile (valoare ce nu s-ar fi justificat în ipoteza în care preţul influenţei tranzacţionate ilicit ar fi fost mai redus).

Suma menţionată în contractul datat 04.01.2012, încheiat între SC K. şi SC II. nu are relevanţă sub aspectul analizat, de vreme ce acest contract era unul fictiv, fără corespondent în operaţiuni reale. Esenţială este, în schimb, valoarea aferentă facturii emise de SC II. la 27.11.2012, de 200.000 de euro plus TVA, în echivalent în RON, valoare corespunzătoare folosului ce urma a fi remis inculpatului B., prin mijloace ce nu au fost clarificate pe deplin.

Această ultimă împrejurare nu are, însă, vreo consecinţă asupra existenţei infracţiunii de trafic de influenţă care, în cazul inculpatului B., s-a consumat prin simpla pretindere a folosului material.

Criticile inculpatului D. sunt parţial întemeiate, numai cu privire la forma de participaţie penală căreia i se circumscrie contribuţia sa infracţională.

Probatoriul administrat în cauză nu a confirmat cu certitudine teza acuzării, referitoare la pretinderea de către inculpat a sumei de 15.000 de euro de la F., pentru a interveni asupra martorului T., în vederea urgentării încheierii contractului din 01.11.2012 şi asupra martorului AA., în vederea urgentării plăţii facturilor.

Inculpatul a negat constant acest segment al acuzaţiilor, iar singurul mijloc de probă în care se face trimitere, tangenţial, la suma de 15.000 de euro este dialogul ambiental purtat la data de 27.11.2012 între E. şi D., probă cu un conţinut echivoc şi marcat de neclaritate. Astfel, deşi înregistrarea acestui dialog cuprinde afirmaţii referitoare la suma anterior indicată, la care pare a se considera îndreptăţit inculpatul apelant, mijlocul de probă nu are, însă, aptitudinea de a demonstra neîndoielnic că această sumă ar fi fost pretinsă de la F. ori că ea ar reprezenta preţul influenţei pretins avute de D. asupra celor doi funcţionari nominalizaţi în rechizitoriu.

Nu există probe certe că, în relaţia cu inculpatul F., astfel cum a fost conturată de probatoriul administrat, D. ar fi tranzacţionat propria influenţă asupra vreunui funcţionar cu atribuţii de serviciu în executarea contractului cu C.N.A.D.N.R, anterior efectuării actelor circumscrise acestor atribuţii, convorbirea din 27.11.2012 fiind plasată în ziua efectuării plăţii de către C.N.A.D.N.R şi mult ulterior perfectării contractului din 01.11.2012.

În plus, probatoriul administrat în cauză relevă că obiectul cumpărării ilicite săvârşite de F. l-a constituit nu pretinsa influenţă a inculpatului D. asupra directorului adjunct al C.N.A.D.N.R, ci influenţa reală a coinculpatului B. asupra acestuia şi, mai ales, a martorului BB. Poziţia de secretar de stat pe care cel din urmă inculpat o deţinea la data critică şi susţinerea politică de care se bucura îi confereau un ascendent suficient de consistent asupra conducerii companiei naţionale, a cărei numire era, şi ea, influenţată de factorul politic.

Din această perspectivă, contribuţia inculpatului D. la activitatea infracţională este specifică unui intermediar între traficantul de influenţă (în speţă, B.) şi cumpărătorul interesat (F.), în condiţiile în care, fiind perceput ca o persoană "conectată" la aparatul de stat, cel dintâi a mijlocit constant contactele dintre cei doi coinculpaţi, orientate spre perfectarea convenţiei de corupţie şi a sprijinit activitatea preconizată, de remitere a preţului ilicit al influenţei traficate.

Chiar admiţând că, pentru actele sale de mijlocire a convenţiei de corupţie, inculpatul D. urma a beneficia de o sumă de bani, un atare element nu legitimează, eo ipso, caracterizarea contribuţiei sale ca fiind specifică unui autor, întrucât obţinerea unui folos de pe urma activităţii infracţionale nu este esenţial şi exclusiv specifică autorului, ci poate fi urmărită de oricare dintre participanţii secundari, inclusiv de complici.

În fine, împrejurarea că suma de bani pretinsă de B. nu a ajuns în posesia acestuia (urmare a eşuării flagrantului planificat la 28.11.2012) este irelevantă sub aspectul existenţei infracţiunii, de vreme ce demersul coinculpatului D., realizat anterior acestei date, a reprezentat un ajutor direct acordat celui dintâi inculpat în activitatea sa ilicită consumată şi se circumscrie, prin urmare, formei de participaţie a complicităţii.

O atare constatare face superfluă analiza susţinerilor apelantului inculpat referitoare la inexistenţa unei înţelegeri cu numitul F. pentru a interveni la martorii T. sau AA., inexistenţa unor pretenţii proprii pentru activităţile desfăşurate sau nefinalizarea unei înţelegeri cu privire la modalitatea în care suma de bani urma a fi remisă lui B. Niciuna dintre aceste împrejurări nu sunt de esenţa formei de participaţie secundară a complicităţii reţinută în speţă şi nu au vreo influenţă asupra realizării conţinutului tipic al infracţiunii, în această modalitate.

Criticile inculpatei C. sunt neîntemeiate.

Înalta Curte a analizat, în cele ce preced, aspectele relevante ale dialogului ambiental înregistrat în localul "HH.", cu ocazia discuţiilor purtate la data de 26.11.2012 între inculpaţii D., B. şi C. Chiar dacă înregistrarea efectuată nu permite înţelegerea afirmaţiilor făcute de inculpată cu acea ocazie, ea relevă suficiente informaţii privind subiectul discuţiei la care apelanta a admis că a asistat nemijlocit, cunoscând, prin urmare, înţelegerea intervenită între coinculpaţi şi acceptând rolul atribuit acesteia de şeful său, B.

Contrar susţinerilor apelantei, între declaraţiile succesive ale inculpatului D., date începând cu 18.12.2013, nu există diferenţe de substanţă, sensul afirmaţiilor acestuia fiind întotdeauna acela că inculpata C. urma să îl contacteze la 28.11.2012, pentru a conveni modalitatea în care urma a fi remisă suma pretinsă de B.

Declaraţiile inculpatului E. sunt irelevante pentru lămurirea acestui episod şi nu au fost avute în vedere de către Înalta Curte, deoarece el nu a fost prezent la discuţia de interes, aflând conţinutul acesteia exclusiv din relatările ulterioare ale inculpatului D.

În ceea ce priveşte afirmaţia martorului III. regăsită în declaraţia dată în primă instanţă, în sensul că sugestia făcută inculpatului D. de a-şi anula întâlnirea cu "o domnişoară" ar fi fost urmarea unei iniţiative proprii, ea este evident nesinceră.

Din procesul-verbal întocmit la 28.02.2014, în care s-a efectuat analiza listingului apelurilor telefonice din data de 28.11.2012, obţinut în baza autorizării Curţii de Apel Bucureşti, rezultă că, la data critică, martorul III. l-a contactat pe inculpatul D. la ora 12:07 şi i-a transmis "Trebuia să te întâlneşti cu o domnişoară astăzi. Nu te mai întâlni şi tu cu nimeni, te roagă ea (...) Anulează toate întâlnirile pe ziua de azi". După doar 2 minute de la această convorbire, la ora 12:09, acelaşi III. a contactat-o telefonic pe inculpata C. (conţinutul convorbirii nefiind însă interceptat, deoarece cei doi interlocutori nu făceau obiectul vreunei măsuri de supraveghere).

Acest contact telefonic direct între inculpata C. şi persoana care, la cererea lui B., a informat coparticipanţii la activitatea ilicită despre riscul surprinderii în flagrant, demonstrează nu doar caracterul nereal al afirmaţiilor martorului III., ci şi rolul pe care apelanta inculpată însăşi îl avea, în mod real, în activitatea ilicită ce urma a se desfăşura la 28.11.2012. O atare concluzie este susţinută de analiza aceluiaşi proces-verbal din data de 28.02.2014, din care rezultă că inculpata C. a fost apelată telefonic de 5 ori la data de 28.11.2012, în intervalul orar 11:43 - 12:01 de la numărul de telefon x (titular neidentificat), număr care, la aceeaşi dată, ora 10:59, îl apelase anterior pe A., iar la ora 12:04, după contactarea inculpatei, l-a apelat şi pe martorul III.

Fără a specula asupra identităţii posesorului acestui post telefonic, Înalta Curte reţine că acesta este o persoană care, neîndoielnic, cunoştea identitatea şi numerele de telefon ale inculpaţilor A. şi C., dar şi martorului III., element factual care, corelat cu restul probatoriilor, demonstrează că atenţionarea telefonică a inculpatei imediat ce B. a fost informat despre organizarea flagrantului a fost consecinţa implicării acesteia în activitatea ilicită planificată la 28.11.2012.

Criticile inculpaţilor F. şi G. sunt neîntemeiate.

Sub aspectul acuzaţiei de cumpărare de influenţă, contrar susţinerilor inculpatului F., rezultă neîndoielnic că preocuparea inculpaţilor E. şi D. de a deţine, la data de 28.11.2012, în numerar, o sumă de bani, s-a grefat pe dorinţa de a avea disponibilul necesar remiterii rapide a unei prime tranşe a sumei de bani promise lui B., în eventualitatea în care transferul bancar în contul SC II. SRL nu s-ar fi realizat în timp util pentru retragerea sumei chiar la acea dată, dar şi în contextul în care regulile bancare făceau improbabilă retragerea intempestivă în numerar a unei sume atât de mari de bani.

O atare preocupare este explicabilă prin prisma întârzierilor repetate în plata facturii de către C.N.A.D.N.R - analizate în precedent - şi implicit, în remunerarea inculpatului B. în baza convenţiei ilicite de corupţie. Înalta Curte a subliniat conexiunea dintre desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2012 şi interesul inculpatului B. de a obţine suma pretinsă, plasarea datei de 28.11.2012 spre sfârşitul campaniei electorale fiind şi motivul cel mai probabil pentru care acest interes al inculpatului devenise unul stringent.

Susţinerea apelantului-inculpat, în sensul în care preocuparea lui E. şi a lui D. de a deţine, la data de 28.11.2012, o sumă de bani în numerar, ar fi fost motivată de eventuala remunerare a celui din urmă pentru informaţiile "vândute" lui F., este nu doar neveridică, dar şi ilogică.

Probatoriul nu evidenţiază vreun argument raţional pentru care inculpatul D. ar fi fost nevoit să facă eforturi şi demersuri susţinute pentru a asigura, în numerar, o sumă de bani destinată plăţii către sine, după cum nu relevă de ce o persoană apropiată acestuia, cum era E., s-ar fi preocupat de deţinerea unor sume de bani pentru remunerarea prietenului său, deşi interesul plăţii se pretinde a nu-i fi aparţinut acestuia, ci chiar inculpatului F.

Împrejurarea că între acest din urmă inculpat şi D. au existat comunicări telefonice repetate şi anterior lunii octombrie 2012 este irelevantă sub aspectul acuzaţiilor penale, de vreme ce interesul pretins al apelantului de a cultiva o relaţie strânsă cu fostul consilier al ministrului transporturilor nu excludea, ci dimpotrivă, era apt a facilita recursul ulterior la contactele celui din urmă, în vederea cumpărării ilicite de influenţă.

În plus, aserţiunile referitoare la informaţii privind eventuale proiecte de anvergură, ce ar fi fost furnizate de D., nu sunt confirmate de vreun alt mijloc de probă, contractele de acest tip încheiate de SC K. SRL cu două firme străine, indicate în motivele de apel, neavând vreo legătură cu relaţia existentă între cei doi inculpaţi menţionaţi ori cu natura reală a interesului urmărit de F. în raporturile cu D.

Afirmaţia că apelantul inculpat nu ar fi avut nevoie de intermedierea inculpatului D., date fiind legăturile pe care F. le avea deja cu inculpata I. (şefa de cabinet a inculpatului B.) sau cu martorul AA. (pe care îl cunoştea personal) este contrazisă de probatoriul administrat.

Relaţia profesională existentă între I. şi fostul secretar de stat ori cea personală avută cu apelantul nu înseamnă, în mod automat, că inculpata ar fi fost dispusă să se interpună în raporturile ilicite stabilite de cei doi. În plus, în ceea ce-l priveşte pe martorul AA., poziţia deţinută de acesta în C.N.A.D.N.R (director general adjunct economic) ori relaţiile avute cu reprezentantul SC K. nu reprezentau garanţii suficiente că plata facturilor se va face cu rapiditatea dorită de F.

În operaţiunea de aprobarea a plăţilor, rolul predominant pare să îi fi revenit, însă, martorului BB. (director general al C.N.A.D.N.R), persoană asupra căreia influenţa putea fi exercitată nu de F., ci de B., motiv pentru care erau necesare cointeresarea şi implicarea acestuia din urmă.

Existenţa contractului de factoring încheiat între SC K. SRL şi AAAAA. nu constituie nici ea o dovadă a lipsei interesului în cumpărarea influenţei inculpatului B., de vreme ce, în contextul urgenţei de a obţine cât mai rapid, în numerar, suma de bani pretinsă de acesta, o soluţie de finanţare de tipul factoringului (care demonstrează, prin ea însăşi, că SC K. nu avea lichidităţi la 27.11.2012) nu era susceptibilă să-i asigure inculpatului F. atingerea rapidă a scopului urmărit.

În plus, aşa cum inculpatul însuşi a susţinut în concluziile scrise, Condiţiile speciale nr. 4 ale contractului de factoring invocat au fost aprobate de bancă, intern, la 27.11.2012 şi semnate de părţi la 04.12.2012, ulterior, aşadar, datei la care se intenţionase iniţial remiterea sumei de bani către B. (respectiv, ziua de luni, 26.11.2012).

În contextul reţinerii infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă numai în conexiune cu pretinsa influenţă avută de B. asupra funcţionarilor C.N.A.D.N.R cu atribuţii în urgentarea plăţilor, Înalta Curte apreciază superfluă analiza detaliată a apărărilor inculpatului F. cu privire la relaţiile dintre D. şi martorul T. ori comunicările dintre aceste ultime două persoane în perioada premergătoare încheierii contractului din 01.11.2012.

De asemenea, apreciază că aspectele referitoare la alegerea procedurii de achiziţie, rezultatul negocierilor purtate cu acea ocazie sau legalitatea acestei proceduri sunt irelevante în prezenta cauză, deoarece nu se circumscriu obiectului judecăţii, limitat, aşa cum s-a precizat, la actele de pretindere şi acceptare a remiterii unor sume de bani în legătură cu executarea acestui contract.

În mod asemănător, elementele factuale relevate de martorii RR., U., V. (în legătură cu verificarea şi plata facturii din 19.11.2012) ori de martorul MMM. nu se raportează pertinent la particularităţile acuzaţiilor aduse şi nu sunt apte a servi, în mod real, la lămurirea acestora.

Sub aspectul acuzaţiei de spălare de bani, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că, în apel, inculpatul F. a retractat declaraţia dată în primă instanţă, recunoscând caracterul fictiv al contractului încheiat cu SC II. SRL, dar şi al documentelor subsecvente.

Deşi a susţinut că a recurs la acest contract la sugestia lui D., ca mijloc de "remunerare" a acestuia din urmă pentru informaţiile pretins furnizate, afirmaţiile inculpatului sunt contrazise de probatoriul administrat, analizat în precedent. Acest probatoriu relevă că, în realitate, contractul datat 04.01.2012 era destinat a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 200.000 de euro, în echivalent în RON (respectiv, infracţiunea de cumpărare de influenţă), dar şi a circulaţiei acesteia (de la cumpărătorul de influenţă la beneficiarul final, autor al traficului).

Faptul că la origine, sumele transferate societăţii administrate de coinculpatul E. proveneau din raporturi comerciale licite, derulate de SC K. cu C.N.A.D.N.R, nu înseamnă că operaţiunile derulate ulterior de inculpaţi ar fi avut şi ele ca obiect sume legal deţinute. Odată transferată suma de bani de către C.N.A.D.N.R în conturile prestatorului, raporturile licite dintre aceste două părţi s-au epuizat, opţiunea subsecventă a reprezentantului SC K. de a utiliza lichidităţile astfel obţinute pentru executarea unei obligaţii distincte, cu caracter nelegal, asumată într-o înţelegere paralelă de tip infracţional fiind autonomă de transferul iniţial şi neputând "împrumuta" de la acesta din urmă un eventual caracter licit.

Drept urmare, demersul inculpatului F. de a accepta plata preţului influenţei pretinse de către B. are o configuraţie juridică distinctă, în virtutea căreia suma aferentă acestui preţ (bun fungibil) a dobândit, începând cu momentul introducerii în circuitul de plată orientat spre remiterea sa beneficiarului final, caracterul unui produs al infracţiunilor corelative de cumpărare şi trafic de influenţă, şi, implicit, o natură ilicită.

Din perspectiva acuzaţiei de spălare de bani, sursa sau provenienţa ilicită a produsului infracţional supus operaţiunilor nelegale de spălare derivă, aşadar, din cumpărarea de influenţă în baza căreia inculpatul F. a acceptat să plătească suma de bani, disimulând-o într-un contract de prestări servicii, neavând relevanţă că, în antecedenţă, contul din care a fost transferată această sumă fusese alimentat în urma unei operaţiuni licite.

În ceea ce priveşte contribuţia inculpatei G., aceasta nu a negat implicarea sa în redactarea contractului cu SC II., nici discuţiile cu E. pe tema emiterii facturii din 27.11.2012, însă a susţinut că nu ar fi cunoscut caracterul fictiv al înscrisurilor şi nici împrejurarea că, prin încheierea acestui contract, s-ar fi disimulat provenienţa ilicită a sumelor de bani.

Observând caracterul lor necontestat, Înalta Curte nu apreciază necesară o nouă analiză a probatoriului administrat, relevant sub aspectul demersurilor obiective întreprinse de inculpata G. Reţine însă, că întocmirea, în luna noiembrie 2012, a unui contract evident mult antedatat 04.01.2012, contrafacerea mai multor înscrisuri menite să confere veridicitate raporturilor fictive atestate de acest contract fără corespondent în realitate (situaţii de lucrări, comandă de achiziţie), implicarea sa directă în discuţiile cu E., premergătoare emiterii facturii din 27.11.2012, confirmate de înregistrările convorbirilor telefonice din 23.11.2012, 27.11.2012 şi 28.11.2012, cunoaşterea legăturii dintre plata efectuată de C.N.A.D.N.R, pe de o parte, şi de SC K., pe de altă parte, sunt împrejurări care, coroborate, demonstrează că inculpata G. a cunoscut că sumele de bani transferate SC II. SRL nu erau aferente unor operaţiuni comerciale reale şi licite, ci aveau o provenienţă infracţională.

Pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani nu este necesar ca participantul la operaţiunile de disimulare să cunoască în detaliu natura infracţiunii din care provin sumele sau bunurile supuse spălării ori toţi participanţii la comiterea acesteia, fiind suficient ca, în contextul tuturor circumstanţelor factuale proprii cauzei, el să îşi dea seama că acestea provin dintr-o faptă infracţională. În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 656/2002, "Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopului urmărit poate fi dedusă din circumstanţele faptice obiective", circumstanţe subliniate în precedent şi care fundamentează, în speţă, concluzia cunoaşterii de către apelantă a provenienţei ilicite a sumelor plătite în executarea unui contract fictiv.

Apărarea inculpatei, în sensul că activitatea sa s-ar fi rezumat la executarea ordinelor primite de la şeful său F., fără a exista posibilitatea de a i se opune, este vădit nereală, Înalta Curte constatând nemijlocit, cu ocazia audierii inculpatei în apel, dar şi în urma evaluării tuturor înregistrărilor telefonice, că interacţiunea dintre cei doi inculpaţi este una constant marcată de colocvialitate, G. adresându-i-se inculpatului F. cu prenumele "F.".

Nu există minime indicii ale unei abordări autoritare, de către cel din urmă, nici a relaţiei sale profesionale cu apelanta, în general, nici a subiectului contractului datat 04.01.2012, în special, probele demonstrând, dimpotrivă, că inculpata G. era un colaborator pe care, profesional, F. se baza pe deplin.

Criticile inculpatei I. sunt, însă, întemeiate, probatoriul administrat fiind insuficient pentru a demonstra, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că aceasta ar fi avut cunoştinţă de înţelegerea ilicită intervenită între B. şi F. şi ar fi acţionat în vederea sprijinirii celor din urmă în consumarea demersului ilicit.

Factual, unica activitate imputată inculpatei prin rechizitoriu a fost aceea de a fi intervenit la martorul AA., în a doua decadă a lunii noiembrie 2012, la cererea şefului său B., solicitându-i martorului să facă plata facturilor emise, în 15 şi 19 noiembrie 2012, de SC K. SRL.

Raportat la o atare configuraţie faptică a acuzaţiei, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că infracţiunea la care inculpata şi-ar fi adus contribuţia în calitate de complice consta în "pretinderea", de către B., a unei sume de bani de la F., prin intermediul lui D., în schimbul influenţei pe care cel dintâi pretindea că o are asupra factorilor de conducere din cadrul C.N.A.D.N.R.

Aceasta înseamnă că, potrivit art. 48 C. pen., pentru a constitui un act de complicitate, sprijinul inculpatei I. ar fi trebuit să vizeze activitatea reţinută ca verbum regens al traficului de influenţă, iar nu eventuala exercitare a unei atare influenţe de către autorul infracţiunii, de vreme ce, în principiu, valorificarea efectivă a influenţei traficate prin "intervenţii" asupra funcţionarului vizat are caracter subsecvent consumării infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. şi nu este de esenţa acestei forme de ilicit penal.

În al doilea rând, fără a putea exclude, la modul absolut, posibilitatea de a caracteriza ca act de complicitate o atare intervenţie, Înalta Curte constată, însă, că în speţă, nu există probe certe din care să rezulte că solicitările adresate de inculpată martorului AA., în luna noiembrie 2012, la cererea lui B., s-ar fi grefat pe cunoaşterea, de către apelantă, a înţelegerii ilicite intervenite anterior între coinculpatul - fost secretar de stat şi F. şi, concomitent, pe dorinţa inculpatei de a înlesni, prin actele sale, consumarea traficului de influenţă.

Declaraţia martorului AA., confirmată, contextual, şi de declaraţiile martorului BB., relevă că solicitările privind plata facturilor, adresate de I. celui dintâi, s-au plasat, temporal, ulterior momentului pretinderii sumei de bani ca preţ al traficului de influenţă, dar anterior efectuării plăţii facturilor de către C.N.A.D.N.R.

Nu există, însă, vreun mijloc de probă care să pună în lumină implicarea inculpatei apelante în negocierile ilicite purtate de coinculpaţi la începutul lunii noiembrie 2012, la debutul activităţii infracţionale ori la discuţiile ulterioare între B., F., D. şi E. cu privire la modalitatea de remitere a preţului actului de corupţie.

Acuzaţia adusă inculpatei se grefează, practic, în mod determinant, pe calitatea sa de şef al cabinetului fostului secretar de stat, deţinută în perioada critică, şi pe relaţia de prietenie avută cu inculpatul F., elemente pe baza cărora s-a dedus că ea cunoştea demersurile infracţionale ale coinculpaţilor. Înalta Curte apreciază, însă, că accesul la informaţii pe care i-l oferea inculpatei funcţia deţinută nu însemna, în mod automat, şi accesul la înţelegerile private (cu atât mai puţin ilicite) ale inculpatului B., după cum nici relaţia de prietenie avută cu F. nu poate da naştere unei prezumţii de implicare a apelantei în activităţile ilicite ale celui din urmă.

Deşi admite că demersurile inculpatei I., efectuate la data de 28.11.2012 (distrugerea unor documente subsecvent aflării despre riscul unui flagrant), la data de 29.11.2012 (participarea la o întâlnire cu E., martora S. şi soţul acesteia, menită a-l atenţiona pe D. în privinţa riscului de a fi supus unei anchete penale), la 05 - 06 decembrie 2012 (când inculpata s-a întâlnit cu E., filele x şi urm./vol. 43 dup) dau naştere unor suspiciuni privind natura implicării sale, Înalta Curte observă că toate aceste demersuri sunt ulterioare momentului consumării infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă.

Drept urmare, din punct de vedere obiectiv, actele descrise nu au semnificaţie penală pentru acuzaţia de complicitate adusă inculpatei, putând servi doar, eventual, la clarificarea atitudinii subiective pe care s-a grefat interacţiunea anterioară dintre aceasta şi martorul AA., în luna noiembrie 2012.

Înalta Curte notează, însă, că legăturile pe care pare a le releva conduita inculpatei ulterioară datei de 28.11.2012 sunt explicabile nu atât prin prisma implicării sale în activitatea ilicită ce face obiectul judecăţii, cât mai ales prin prisma situaţiei neobişnuite generate, la acea dată, de vestea pregătirii unui flagrant şefului direct al inculpatei şi al asumării rolului de mijlocitor în comunicările dintre B. (în mod logic, interesat, în acea perioadă, să evite contacte directe cu ceilalţi inculpaţi în acea perioadă) şi aceştia din urmă.

Raportat la acuzaţia concret adusă inculpatei I., sunt nerelevante comunicările telefonice purtate la 11.01.2013 şi 14.01.2013 cu inculpatul B. sau martorul AA., deoarece ele nu oferă informaţii utile pentru lămurirea, fie sub aspect obiectiv, fie subiectiv, a conduitei apelantei în perioada infracţională. Aceste comunicări servesc exclusiv ca bază probatorie pentru stabilirea unei identităţi între martorul AA. şi cel numit de B. "TT.", aspect clarificat în precedent, în considerentele prezentei decizii.

În acest context, Înalta Curte subliniază că regula in dubio pro reo complineşte prezumţia de nevinovăţie consacrată de art. 4 alin. (1) C. proc. pen. şi exclude valorificarea, în defavoarea acuzatului, a probelor al căror conţinut este îndoielnic sub aspectul vinovăţiei sale. Altfel spus, atunci când probele administrate relevă variante divergente ale realităţii obiective, deopotrivă plauzibile, iar alte probe clarificatoare nu se întrevăd, exigenţele acestei reguli se opun valorificării ca sigure a variantei defavorabile inculpatului, dubiul persistent având, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, semnificaţia unei "probe pozitive de nevinovăţie" (Decizia penală nr. 3465/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Prin urmare, dând eficienţă principiului in dubio pro reo, instanţa de apel constată inaptitudinea probatoriului de a fundamenta, convingător şi sigur, teza acuzării privind cunoaşterea de către inculpata I., la data solicitărilor adresate martorului AA., a activităţii infracţionale desfăşurate de B. şi urmărirea, prin aceste intervenţii, a unei înlesniri a săvârşirii faptei de trafic de influenţă.

În absenţa unei atare demonstraţii probatorii a coeziunii subiective dintre autor şi presupusul complice, nu poate fi reţinut elementul subiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., fiind incident impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen.

b) Cu privire la aspectele de drept

Fapta inculpatului B. de a pretinde suma de 200.000 de euro de la inculpatul F. (reprezentant al SC K. SRL), în schimbul influenţei pe care o avea, respectiv, a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general şi directorului adjunct economic ai C.N.A.D.N.R şi al promisiunilor că va interveni pe lângă cei doi martori pentru a-i determina să efectueze cât mai repede plata facturilor nr. x din data de 15.11.2012, în valoare de 4.260.274,39 RON şi nr. 29138 din data de 19.11.2012, în valoare de 12.212.787.80 RON, emise de SC K. SRL realizează toate cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 [respectiv, fost art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000].

Fapta inculpatului F. de a accepta să remită coinculpatului B. suma de bani pretinsă şi de a plăti această sumă societăţii administrate de intermediarul E., prin disimularea provenienţei sale, în circumstanţele şi în scopul anterior descrise, realizează toate cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (respectiv, fost art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000).

Fapta aceluiaşi inculpat care, urmărind să disimuleze provenienţa ilicită şi circulaţia sumei de 200.000 de euro, folos derivat din infracţiunile consumate de cumpărare şi trafic de influenţă, i-a determinat pe coinculpaţii E. şi G. să întocmească şi, după caz, să semneze contractul fictiv nr. x/04.01.2012 între SC K. SRL şi SC II. SRL, precum şi să facă plata facturii fiscale nr. x/27.11.2012 în valoare de 1.123.762,40 RON, emisă în baza contractului fictiv, fără ca cele două societăţi să deruleze, însă, operaţiuni reale, realizează conţinutul tipic al infracţiunii de spălare de bani în forma de participaţie a instigării, prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 [respectiv, fost art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002].

Fapta inculpatului E. care, în circumstanţele factuale descrise, pe de o parte, a sprijinit demersul infracţional orientat spre remunerarea ilicită a inculpatului B., acceptând ca suma de 200.000 euro ce urma a-i fi remisă acestuia să tranziteze conturile societăţii sale şi a făcut demersuri pentru a avea disponibil, la 28.11.2012, suma de 50.000 de euro în acest scop, iar, pe de altă parte, a disimulat provenienţa ilicită a sumei aferente preţului influenţei, prin încheierea contractului fictiv nr. x/04.01.2012 între SC K. SRL şi SC II. SRL şi a actelor subsecvente, inclusiv prin emiterea facturii nr. x/27.11.2012 realizează toate cerinţele de tipicitate ale infracţiunilor de trafic de influenţă în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (respectiv, fost art. 26 rap. la art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000) şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Fapta inculpatului D. de a facilita şi sprijini contactul dintre B. şi F., orientat spre consumarea actului de corupţie, prin aceea că, în cursul lunii noiembrie 2012, a intermediat constant comunicările dintre cei doi coinculpaţi, având ca temă suma de bani aferentă preţului influenţei tranzacţionate şi a acceptat, la data de 26.11.2012, să îi remită lui B., la 28.11.2012, o primă tranşă a folosului pretins, respectiv, suma de 50.000 de euro, cu sprijinul coinculpatei C., realizează toate cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (respectiv, fost art. 26 rap. la art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000).

Înalta Curte a detaliat, în cele ce preced, particularităţile factuale ale activităţii desfăşurate de acest inculpat, astfel că, raportat la acestea, în conformitate cu dispoziţiile art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba în mod corespunzător încadrarea juridică, reţinând forma de participaţie secundară a complicităţii, prevăzută de art. 48 C. pen.

Fapta inculpatei C. de a sprijini activitatea infracţională prin aceea că, la data de 26.11.2012, a acceptat să faciliteze actul de remitere, la 28.11.2012, a preţului traficului de influenţă, urmând a intermedia comunicarea detaliilor necesare pentru înmânarea sumei, realizează toate cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (respectiv, fost art. 26 rap. la art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000).

Fapta inculpatei G. care, în circumstanţele factuale descrise, împreună cu E., a disimulat provenienţa ilicită a sumei provenite din infracţiunile de cumpărare şi trafic de influenţă, prin încheierea contractului fictiv nr. x/04.01.2012 între SC K. SRL şi SC II. SRL şi a actelor subsecvente, cunoscând caracterul infracţional al acestei provenienţe, realizează toate cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, Înalta Curte constată că, în mod eronat, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. [art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969] privind forma continuată, în cazul inculpaţilor B. şi D.

În speţă, s-a desfăşurat o activitate unică de pretindere a unei sume de bani, ca preţ ilicit al aceleiaşi influenţe pe care B. o avea sau pretindea că o are asupra mai multor funcţionari, în legătură cu executarea unui singur contract, respectiv, cel încheiat la 01.11.2012. Aceste împrejurări, corelate cu circumstanţele în care instanţa de apel a reţinut comiterea infracţiunii analizate şi cu aspectul că, esenţială pentru reţinerea formei continuate a infracţiunii analizate este pluralitatea actelor circumscrise verbum regens, iar nu multitudinea de intervenţii pe care, subsecvent realizării elementului material, autorul le exercită, eventual, asupra mai multor funcţionari, conduc la caracterizarea faptei comise ca fiind o infracţiune unică.

Este neîntemeiată, de asemenea, reţinerea incidenţei circumstanţei agravante a comiterii faptei de "trei sau mai multe persoane împreună", prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen. [art. 75 lit. a) C. pen. din 1969], în cazul inculpaţilor B., D., E., C.

Conform unei jurisprudenţe constante, reţinerea acestei circumstanţe de agravare se justifică atunci când la comiterea faptei îşi aduc contribuţia simultană - în calitate de coautori sau complici concomitenţi - cel puţin trei persoane, raţiunea agravantei fiind aceea a evidenţierii periculozităţii sociale sporite ce caracterizează un atare mod de acţiune şi a sancţionării mai aspre a persoanelor care, pentru a-şi spori şansele de reuşită infracţională, acţionează conjugat, în aceeaşi împrejurare.

În cauza de faţă, probatoriul nu a confirmat că pretinderea sumei de bani s-a consumat cu sprijinul concomitent a cel puţin doi complici, contribuţiile acestora din urmă intervenind succesiv, în diverse etape ale derulării activităţii infracţionale. În cazul inculpatului B., inculpatele C. şi I. nu au desfăşurat, în plan obiectiv, activităţi comune, astfel cum eronat s-a reţinut prin sentinţă, iar în cazul inculpatului D., probatoriul nu a demonstrat ajutorul său, împreună cu E., la activitatea specifică elementului material al infracţiunii comise de autor.

În cazul inculpatului E., distinct de considerentele anterior expuse, se constată că, în mod contradictoriu, s-a reţinut că el ar fi acţionat împreună cu D. şi F., deşi acesta din urmă nu este participant la infracţiunea imputată inculpatului B., ci autor al unei infracţiuni distincte, corelative, incriminată de sine-stătător.

Aceeaşi constatare este valabilă şi în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă, imputată inculpatului F., reţinerea circumstanţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu B. şi D. fiind nejustificată, de vreme ce inculpatul prim menţionat nu şi-a adus contribuţia la fapta imputată celorlalţi doi apelanţi, ci la o infracţiune corelativă, dar distinctă, de cumpărare de influenţă.

Argumentele anterior expuse justifică înlăturarea circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 lit. a) C. pen. şi sub aspectul infracţiunii de spălare de bani imputată inculpaţilor F., E. şi G., probatoriul demonstrând că, în activitatea iniţiată de instigator, cei doi coautori au fost cei care au convenit forma în care urma a se concretiza activitatea de disimulare a provenienţei ilicite a sumei de bani, neexistând probe certe că aceştia doi ar fi desfăşurat actele ilicite împreună cu inculpatul F., în sensul anterior analizat.

În contextul încadrării juridice astfel configurate, Înalta Curte apreciază superfluă o eventuală analiză a criticilor inculpaţilor F. şi G., referitoare la neindicarea, de către prima instanţă, a motivelor schimbării încadrării juridice dispuse din oficiu, greşita reţinere a circumstanţei prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de spălare de bani imputată inculpatului F. (fără a fi solicitată de procuror) ori netemeinicia reţinerii acestei circumstanţe de agravare.

Particularităţile obiective ale contribuţiei inculpatei G. la activitatea de spălare de bani demonstrează, prin ele însele, că aceasta a cunoscut provenienţa ilicită a sumei ce a făcut obiectul transferului în contul SC II. SRL şi starea de pericol creată pentru înfăptuirea justiţiei ori circulaţia bunurilor, atitudinea sa subiectivă fiind specifică intenţiei. Prin urmare, de vreme ce a existat o conivenţă între persoanele implicate în operaţiunile de spălare de bani, este lipsită de suport susţinerea inculpatului F. privind caracterizarea contribuţiei sale la această infracţiune ca fiind specifică unei forme de participaţie improprie.

Totodată, constată formal justă critica aceluiaşi apelant inculpat cu privire la neindicarea, în considerentele sentinţei apelate, a motivelor pentru care a fost respinsă cererea sa de schimbare a încadrării juridice din instigare la spălarea banilor în instigare la infracţiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în forma de participaţie improprie. Omisiunea primei instanţe de a motiva soluţia dispusă nu atrage însă, în mod automat, desfiinţarea sentinţei sub acest aspect, de vreme ce caracterul integral devolutiv al apelului declarat permite instanţei de control judiciar să evalueze ea însăşi toate particularităţile factuale şi juridice ale cauzei şi să cenzureze soluţia dispusă în fond, inclusiv sub acest aspect.

În cauza de faţă, activitatea desfăşurată de F. realizează cerinţele de conţinut tipic al infracţiunii de instigare la spălarea banilor, iar nu de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, de vreme ce, în speţă, nu s-a derulat o simplă operaţiune de folosire a bunurilor sau creditului licite aparţinând SC K. SRL, în interesul propriu al inculpatului, ci s-a disimulat, prin contrafacerea unor înscrisuri, provenienţa ilicită şi circulaţia unei sume de bani plătită ca o consecinţă a consumării anterioare a cumpărării de influenţă.

Or, prin ipoteza normei de incriminare, una din cerinţele implicite de conţinut obiectiv al infracţiunii prevăzute de Legea nr. 31/1990 este caracterul licit al creditului de care se bucură societatea sau al bunurilor folosite cu rea credinţă de autor, în unul din scopurile prevăzute de lege.

În speţă, aşa cum s-a argumentat în precedent, suma de bani plătită la data de 28.11.2012 în contul SC II. SRL provenea din infracţiunea de cumpărare de influenţă, consumată corelativ celei de trafic de influenţă, anterior momentului transferului efectiv. Prin urmare, provenienţa infracţională a sumei de bani face ca actul de folosire ulterioară a acesteia, cunoscând o atare provenienţă, să aducă atingere nu relaţiilor sociale menite să ocrotească concurenţa loială (cum este cazul infracţiunii prevăzute de art. 272 din Legea nr. 31/1990), ci unei categorii distincte de relaţii sociale care privesc, în principal, înfăptuirea justiţiei şi, în secundar, circulaţia licită a bunurilor, acestea din urmă fiind ocrotite prin normele Legii nr. 656/2002.

Din perspectiva acestor considerente, încadrarea juridică dată faptei de instigare la spălare de bani este corectă, iar critica inculpatului, nefondată.

IV. Cu privire la acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată

a) Analiza aspectelor factuale

Din punct de vedere obiectiv, situaţia de fapt nu a fost contestată în apel, rezultând că, în contextul anterior descris, pe parcursul lunii noiembrie 2012, la cererea inculpatului F., inculpata G. a falsificat, prin acte repetate de contrafacere, contractul nr. x/04.01.2012, acordul de reziliere al acestui contract, datat 02.07.2012, situaţiile de lucrări (timesheat-uri), precum şi comanda de achiziţie nr. x/27.11.2012, înscrisuri în care a atestat date nereale cu privire la ziua întocmirii acestora şi operaţiunile consemnate în conţinutul lor, şi care au fost utilizate pentru justificarea şi efectuarea transferului sumei de 1.123.762,40 RON în contul SC II. SRL.

La rândul său, în aceeaşi perioadă de timp şi prin acte repetate, inculpatul E. a sprijinit activitatea infracţională, semnând contractul de prestări servicii nr. x/04.01.2012 încheiat între SC K. SRL şi SC II. SRL, acordul de reziliere datat 02.07.2013, factura fiscală WI nr. x/27.11.2012 şi certificatul de acceptanţă parţială, cunoscând că toate aceste înscrisuri cuprind informaţii nereale cu privire la ziua întocmirii şi/sau operaţiunile consemnate în cuprinsul lor.

În fine, inculpatul H. a falsificat certificatul de acceptanţă parţială datat 02.07.2012, înscris în care a certificat date nereale cu privire la prestarea unor servicii de către SC II. SRL, menţionând, în mod necorespunzător adevărului, că SC K. a efectuat recepţia serviciilor anterior amintite, precum şi testele de acceptanţă.

Înregistrările convorbirilor telefonice purtate, în perioada critică, între F., G. şi E. - detaliate în analiza precedentă a acuzaţiei de spălare de bani - coroborate cu declaraţiile martorilor XX., YY. şi ZZ., precum şi cu declaraţiile celor patru inculpaţi (care, sub aspectul obiectiv al contribuţiei lor, nu au contestat situaţia reţinută prin sentinţă) demonstrează derularea activităţii infracţionale în modalitatea reţinută. În concret, ele relevă că, urmare a înţelegerii intervenite între F. şi E., inculpata G. a întocmit în format electronic documentele anterior menţionate (cu excepţia facturii din 27.11.2012) şi a semnat comanda de achiziţie, iar inculpatul E. a semnat contractul datat 04.01.2012, acordul de reziliere (împreună cu martorul WW.), certificatul de acceptanţă parţială datat 02.07.2012 (împreună cu inculpatul H.), precum şi factura din 27.11.2012, atestând, astfel, contrar adevărului, data şi operaţiunile nereale evidenţiate de aceste documente.

Poziţia inculpaţilor G. şi H. în apel se rezumă la a nega aspectul subiectiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în sensul necunoaşterii caracterului nereal al menţiunilor inserate în cuprinsul lor.

Distinct de înregistrările convorbirilor şi comunicărilor telefonice ori de declaraţiile inculpaţilor E. şi F. (în apel), evaluate în precedent, netemeinicia acestor susţineri rezultă din însăşi evaluarea conţinutului înscrisurilor pe care inculpaţii le-au întocmit sau semnat. Toate documentele falsificate (folosindu-se formate electronice utilizate în mod obişnuit de SC K.) erau mult antedatate (menţionându-se date plasate în perioada ianuarie - iulie 2012), element cunoscut de către toţi inculpaţii (indiferent de poziţia lor în cadrul SC K. SRL) şi care, în contextul întocmirii şi semnării înscrisurilor în luna noiembrie 2012, era susceptibil, prin el însuşi, să imprime acestora un caracter nereal.

Aceste elemente factuale demonstrează, prin ele însele, că inculpaţii G. şi H. au cunoscut că înscrisurile pe care le întocmesc cuprind menţiuni contrare adevărului şi sunt de natură a crea o stare de pericol pentru încrederea în realitatea acestei categorii de înscrisuri, urmare pe care ambii au prevăzut-o şi, fie au urmărit-o (în cazul inculpatei G.), fie au acceptat-o (în cazul inculpatului H.).

b) Cu privire la aspectele de drept

Soluţia de achitare dispusă în primă instanţă şi criticată în apelul Ministerului Public se fundamentează pe unicul argument al neprevederii faptei în legea penală în vigoare la data comiterii ei.

Soluţia dispusă sub acest aspect este netemeinică.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată era incriminat, la data săvârşirii faptelor deduse judecăţii, de dispoziţiile art. 290 C. pen. din 1969 şi consta în "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătat în art. 288 (n.r contrafacerea scrierii, a subscrierii sau alterarea în orice mod), dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice."

În doctrina de specialitate, s-a reţinut că, prin contrafacerea scrierii, în înţelesul art. 290 C. pen. din 1969, se înţelege reproducerea frauduloasă, plăsmuirea, ticluirea unui înscris, atribuindu-i-se aparenţa unui înscris adevărat, iar jurisprudenţa a dezvoltat conceptul de "contrafacere a scrierii" în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, statuând că acesta are înţelesul de alcătuire, plăsmuire a înscrisului, şi nu doar de imitare a scrierii manuscrise din conţinutul său (Decizia nr. 177/A din 12.06.2014, Decizia nr. 123/A din 08.04.2015, ambele ale Înaltei Curţi, secţia penală, dar şi Decizia nr. 1776/2013 din 24 mai 2013; Decizia nr. 2124/2013 din 18 iunie 2013; Decizia nr. 96/A/2016 din 16 martie 2016 ale instanţei supreme, toate disponibile pe www.x.ro).

Jurisprudenţa anterior menţionată reflectă, de altfel, o soluţie de principiu adoptată de Plenul fostului Tribunal Suprem prin Decizia nr. 1/1970, prin care s-a statuat că există contrafacere şi atunci când făptuitorul plăsmuieşte în întregime un înscris sau completează fără drept un formular care, astfel, devine original.

Drept urmare, contrar aprecierii primei instanţe, falsul comis prin contrafacerea scrierii se poate concretiza, în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, şi în plăsmuirea integrală a conţinutului acestora, o atare modalitate de comitere fiind incriminată şi anterior C. pen. actual.

Prin menţionarea explicită a modului de falsificare prevăzut de art. 321 C. pen. ca variantă de comitere a falsului în înscrisuri sub semnătură privată, actuala reglementare, prevăzută în art. 322 C. pen., nu a marcat o eventuală extindere a sferei de cuprindere a normei de incriminare, ci doar preluarea de către legiuitor a unei soluţii regăsite constant în jurisprudenţa anterioară, aducându-se, astfel, un plus de claritate textului.

Prin urmare, critica Ministerului Public este fondată, faptele comise de inculpatul E. întrunind elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma de participaţie a complicităţii, prevăzută de art. 26 rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, fapta comisă de inculpatul F., elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în forma de participaţie a instigării, prevăzută de art. 25 rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, fapta comisă de inculpata G., elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, iar fapta comisă de inculpatul H., elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969.

Înalta Curte apreciază neîntemeiată schimbarea încadrării juridice dispusă prin sentinţă faţă de inculpatul F., în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii, de vreme ce probatoriul nu relevă nici caracterul plural al eventualelor sale solicitări de natură infracţională adresate coinculpaţilor, nici cunoaşterea modului concret în care aceştia din urmă vor proceda la falsificarea înscrisurilor urmare cererii sale (respectiv, prin acte repetate, la diferite intervale de timp, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin rechizitoriu).

Pentru considerentele expuse în precedent, în analiza acuzaţiilor detaliate la pct. III, va înlătura şi dispoziţia de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, de vreme ce probatoriul administrat nu confirmă conlucrarea la falsificarea înscrisurilor, în aceeaşi împrejurare, a cel puţin trei persoane, contribuţiile acestora intervenind mai degrabă succesiv, prin acte distincte.

În raport de o atare constatare, apreciază superfluă examinarea detaliată a criticilor inculpaţilor F. şi G. cu privire la reţinerea acestei circumstanţe agravante.

În mod asemănător, făcând trimitere la analiza particularităţilor de ordin subiectiv ale atitudinii inculpaţilor G. şi H. la comiterea faptei, constată că aceasta este specifică formei de vinovăţie a intenţiei, fiind lipsită de suport alegaţia implicării lor în activitatea infracţională din culpă sau fără vinovăţie. Pe cale de consecinţă, solicitarea subsecventă, de schimbare a încadrării juridice pentru inculpatul F., în sensul reţinerii participaţiei improprii la fals în înscrisuri sub semnătură privată, este nefondată.

V. Cu privire la acuzaţiile de favorizarea făptuitorului şi folosirea de informaţii confidenţiale în scopul obţinerii de foloase necuvenite

a) Analiza aspectelor factuale

Din punct de vedere obiectiv, situaţia de fapt corespunzătoare celor două acuzaţii aduse inculpaţilor A. şi B. nu a fost contestată explicit în apel, apărările acestora din urmă antamând chestiuni eminamente de drept.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine, cu titlu prealabil, că activităţile imputate inculpaţilor A. şi B., circumscrise acestui segment al acuzaţiilor, vizează două episoade distincte, ce se impun a fi analizate ca atare, şi anume: i) dejugarea flagrantului din data de 28.11.2012 şi ii) furnizarea ulterioară de informaţii nedestinate publicităţii din două dosare penale, în scopul obţinerii de către A. a unor foloase necuvenite.

i) În ceea ce priveşte infracţiunea consumată la data de 28.11.2012, probatoriul administrat în cauză, temeinic evaluat de către prima instanţă, a confirmat dincolo de orice îndoială rezonabilă că, la data anterior menţionată, după ce, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost delegat în Dosarul nr. x/2012 să participe la constatarea unei infracţiuni flagrante de trafic de influenţă, inculpatul A. l-a avertizat prin intermediari, la aceeaşi dată de 28.11.2012, pe inculpatul B. (făptuitor în dosarul penal menţionat) să nu se întâlnească cu D. (persoană vizată de cercetări şi care urma să-i remită suma de 50.000 de euro ca parte a preţului traficului de influenţă). Inculpatul-fost ofiţer de poliţie a divulgat, astfel, acţiunea organizată de instituţia din care făcea parte, demersul său împiedicând activitatea de constatare a infracţiunii flagrante, cu scopul vădit de a îngreuna cercetarea penală.

Modalitatea şi mijloacele utilizate de apelantul inculpat A. pentru a-l atenţiona pe B. asupra flagrantului preconizat au rezultat cu certitudine din coroborarea proceselor-verbale din datele de 29.11.2012 şi 03.12.2012 (de vizionare a imaginilor interceptate de camerele de supraveghere amplasate în locuri diferite ale clădirii D.N.A) cu declaraţiile martorilor III., VVV. şi JJ., declaraţiile inculpaţilor A., B. şi D., dar şi cu procesele-verbale de redare a comunicărilor telefonice, de analiză a listingului acestora ori de supraveghere operativă din seara de 28.11.2012.

Astfel, împrejurarea că, după ce a aflat că B. era vizat de acţiunea planificată de surprindere în flagrant la care urma a participa, inculpatul A. l-a contactat pe acesta prin intermediari şi i-a comunicat această informaţie, rezultă din probe directe, reprezentate de declaraţiile intermediarului prin care s-a realizat această comunicare, şi anume martorul III. Acesta din urmă a relatat modul în care a fost contactat de inculpatul-fost ofiţer de poliţie printr-o cunoştinţă comună (martorul VVV.) şi a detaliat deplasarea sa la sediul D.N.A. şi discuţia directă avută cu A. (confirmate ulterior de vizionarea înregistrărilor camerelor de supraveghere), atenţionarea subsecventă imediată a inculpatului B., precum şi faptul că, la cererea şi indicaţiile celui din urmă, l-a contactat telefonic pe D., avertizându-l să îşi anuleze întâlnirea din acea zi cu inculpata C.

Procesul-verbal din data de 28.02.2014, ce cuprinde o analiză a succesiunii apelurilor realizate la data de 28.11.2012, demonstrează că, după un număr de 10 apeluri telefonice între A. şi VVV. în intervalul 10.40-11.02, la orele 11:06 a avut loc o convorbire între acesta din urmă şi III., subsecvent căreia martorul s-a deplasat la sediul D.N.A., unde a ajuns la orele 11:29, a purtat o scurtă discuţie cu A., după care a părăsit locaţia la orele 11:35.

În paralel, rezultă că, la ora 10:59, inculpatul A. a fost apelat telefonic de posesorul aceluiaşi număr care, în intervalul orar 11:43-12:01 a apelat-o de 5 ori pe inculpata C. şi la ora 12:04 l-a apelat pe martorul III., aceste elemente probatorii fiind valorificate în analiza precedentă a acuzaţiei de trafic de influenţă.

Declaraţiile inculpatului D., coroborate cu nota de redare a apelului telefonic efectuat de III. (prin care, la ora 12:07, l-a avertizat să nu se întâlnească cu o "domnişoară") şi cu declaraţiile date în faza de urmărire penală de martora JJ. (care a confirmat graba inculpatului B. de a părăsi sediul ministerului la acea dată, dar şi activitatea de distrugere a unor documente) sunt probe care confirmă, de asemenea, că informaţiile furnizate de A. coinculpatului B. au fost de natură a împiedica constatarea în flagrant a acţiunii de remitere a preţului traficului de influenţă, iar ajutorul astfel acordat pentru îngreunarea cercetărilor în Cauza penală nr. x/P/2012 a fost unul concret şi efectiv.

Apărarea inculpatului A. în faza de judecată - în sensul în care dialogul său cu martorul III. ar fi vizat reparaţia unui garaj din oraşul Medgidia, iar nu atenţionarea coinculpatului vizat de operaţiunea de prindere în flagrant - are un vădit caracter pro causa şi a fost just înlăturată de către instanţa de fond. Lipsa de veridicitate a acestor apărări rezultă atât din durata extrem de scurtă a conversaţiei avute cu martorul în apropierea sediului D.N.A. (5 minute, insuficient pentru clarificarea aspectelor pretinse de inculpat), dar şi din declaraţiile constant contrare ale aceluiaşi inculpat în faza de urmărire penală, coroborate cu probele testimoniale anterior analizate şi cu înregistrările comunicărilor telefonice relevante.

Susţinerile aceluiaşi apelant inculpat în cursul dezbaterilor orale în apel, referitoare la imposibilitatea constatării unei infracţiuni flagrante la data de 28.11.2012, în condiţiile unei pretinse nedovediri a sumei preconizat a fi remise ori a circumstanţelor în care urma a se realiza activitatea ilicită, sunt nepertinente, de vreme ce ele aduc în discuţie aspecte proprii nu infracţiunii de favorizarea făptuitorului imputată inculpatului, ci acuzaţiei distincte de trafic de influenţă, cenzurată de Înalta Curte în considerentele expuse supra.

Concluzia este aceeaşi şi cu privire la apărările asemănătoare formulate de inculpatul B., prin care acesta a invocat caracterul pretins nereal al acţiunii planificate la data de 28.11.2012, caracter derivat din incertitudinea ce plana, în opinia apărării, la acea dată, cu privire la persoana care urma a remite suma de bani, ora şi locul acestui act de remitere.

Împrejurarea că, la data critică, organele de urmărire penală intenţionau surprinderea săvârşirii în flagrant a unei fapte penale ce constituie infracţiune rezultă nu doar din actele procedurale întocmite (proces-verbal de sesizare din oficiu din 26.11.2012, ordonanţă de autorizare provizorie din 27.11.2012, confirmată prin încheierea din data de 29.11.2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti, ordonanţă de delegare din 28.11.2012), ci mai ales din probatoriul care confirmă acuzaţiile corelative de trafic-cumpărare de influenţă formulate ulterior şi deduse judecăţii în speţă.

Împrejurarea că inculpatul B. nu ar fi fost supravegheat operativ până la orele 17:00 ori că C. nu avea vreo calitate în dosarul penal antamează chestiuni lipsite de orice relevanţă pentru clarificarea existenţei ajutorului ilicit acordat de A., în scopul îngreunării cercetărilor penale.

În fine, deşi lipsită de o relevanţă particulară pentru situaţia juridică a inculpatului B., Înalta Curte apreciază necesară analiza împrejurării invocată de acest apelant, referitoare la pretinsa cooptare în echipa de flagrant a inculpatului A., deşi în privinţa sa planau suspiciuni de implicare în activitatea infracţională. Alegaţia apărării se întemeiază pe un act procedural datat 27.11.2012, prin care s-a dispus delegarea ofiţerului OOO. pentru efectuarea unor acte procedurale, menţionându-se numele inculpatului A. ca fiind printre făptuitori .

Înalta Curte constată, din analiza proceselor-verbale încheiate la data de 29.11.2012 cu ocazia verificării calităţii de ofiţer de poliţie a inculpatului A. şi a vizualizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate pe clădirea D.N.A., că primele suspiciuni privind posibila implicare a unui ofiţer de poliţie în dejugarea flagrantului au apărut în contextul eşuării acestei acţiuni şi al rezultatului supravegherii operative desfăşurate în seara de 28.11.2012 (care a relevat întâlnirea dintre B. şi martorul III., persoană care, la aceeaşi dată, fusese observată discutând cu inculpatul A. în apropierea sediului D.N.A).

În acest context, la data de 29.11.2012, procurorul s-a sesizat din oficiu cu privire la faptele comise de fostul ofiţer de poliţie şi a dispus autorizarea provizorie a măsurilor prevăzute de art. 911 şi urm. C. proc. pen. din 1968.

Din perspectiva acestor repere temporale confirmate de acte procedurale necontestate, data de 27.11.2012, menţionată pe ordonanţa invocată de apelantul inculpat, apare ca fiind expresia unei erori materiale, astfel cum Înalta Curte a constatat şi în privinţa altor acte procedurale întocmite în speţă, cum este cazul procesului-verbal datat 22.01.2013, a cărui legalitate a fost criticată de inculpaţi şi evaluată în prezenta decizie.

Nu se poate reţine, prin urmare, că implicarea inculpatului A., în dimineaţa de 28.11.2012, în acţiunea de organizare a flagrantului la acea dată, s-ar fi realizat în contextul cunoaşterii, de către procurorul de caz, a relaţiilor preexistente între acest inculpat şi B., aceste din urmă raporturi fiind devoalate abia subsecvent eşuării operaţiunii planificate de organele de urmărire penală.

ii) În ceea ce priveşte activitatea de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, Înalta Curte subliniază, sub un prim aspect, că rechizitoriul întocmit în cauză a plasat temporal acest segment al acuzaţiilor ulterior datei de 28.11.2012, acuzarea reţinând că, distinct informaţiilor comunicate la acea dată, la sfârşitul săptămânii corespunzătoare (01 - 02.12.2012), inculpatul A. a furnizat coinculpatului B. alte informaţii cu privire la organizarea infracţiunii flagrante, privind implicarea şi a altor persoane în Dosarul nr. x/2012.

În plus, pe parcursul lunii ianuarie 2013, inculpatul prim menţionat a folosit şi divulgat informaţii nedestinate publicităţii cu privire la cercetarea penală pe care Direcţia Naţională Anticorupţie o efectua în Dosarul nr. x/2012 faţă de societatea MMMM. şi martorul NNNN., cu scopul vădit de a obţine foloase necuvenite, constând în o funcţie de conducere pentru sine, în cadrul I.P.J. Constanţa şi un loc de muncă la Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Constanţa, pentru cumnata sa.

În mod parţial corelativ, în sarcina inculpatului B. s-a reţinut, prin rechizitoriu, că ar fi fost beneficiarul acestei activităţi infracţionale, prin aceea că, pe de o parte, i-a solicitat lui III., la data de 28.11.2012, să-i transmită inculpatului D. informaţii nedestinate publicităţii, primite de la inculpatul A. (în sensul că acesta să nu meargă la întâlnirea cu inculpata C. pentru a-i remite suma de bani). Pe de altă parte, B. l-a ajutat pe inculpatul A. să-şi angajeze cumnata la Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Constanţa (sens în care, la data de 26.01.2013, a discutat cu martorul FFFF., directorul acestei instituţii) şi i-a promis sprijin acelaşi inculpat pentru a ocupa o funcţie de conducere în cadrul I.J.P Constanţa, în schimbul informaţiilor nedestinate publicităţii al căror beneficiar direct era.

Sesizând neconcordanţa dintre modul în care au fost configurate acuzaţiile aduse autorului infracţiunii şi presupusului său complice, la solicitarea procurorului, prima instanţă a dispus, în cazul celui din urmă, schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în complicitate la infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. din 1969. Procedând în această manieră, instanţa de fond a reţinut, însă, în sarcina inculpatului B. numai presupusa sa implicare în activitatea din 28.11.2012, fără a analiza, concomitent, şi relevanţa juridică a pretinsei sale contribuţii la activitatea desfăşurată ulterior de A., astfel cum a fost anterior descrisă.

Notând că, în ceea ce priveşte modul de diseminare neautorizată a informaţiilor nepublice privind organizarea flagrantului din 28.11.2012, aspectele factuale relevante au fost analizate în precedent, Înalta Curte va analiza numai acţiunile desfăşurate subsecvent, în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, de către inculpaţii A. şi B.

Reţine, astfel, că unicul mijloc de probă din care rezultă că, în perioada 01-02.12.2012, cu ocazia întâlnirii avute în municipiul Constanţa, A. i-ar fi comunicat lui B. informaţii nedestinate publicităţii privind implicarea, în dosarul penal nr. x/2012, a numitului D., este reprezentat de declaraţiile inculpatului fost ofiţer de poliţie, date în faza de urmărire penală. În cuprinsul acestora, inculpatul a confirmat că a transmis această informaţie lui B., relatând şi faptul că, la sfârşitul anului 2012 - începutul anului 2013, a avut întâlniri repetate cu cel din urmă, pe durata cărora a fost întrebat dacă are "noutăţi" cu privire la dosarul penal menţionat, răspunzând, însă, că nu are informaţii deoarece "nu lucrează în acel dosar".

În cursul judecăţii, inculpatul a retractat aceste susţineri fără a oferi motive convingătoare ale unei atare schimbări de poziţie, iar relatările sale iniţiale au rămas necoroborate de alte mijloace de probă, în condiţiile în care, în declaraţiile date, inculpatul B. a negat că ar fi primit vreo informaţie, de orice natură, cu privire la dosarul penal nr. x/2012, iar probele testimoniale administrate nu au vizat acest segment al acuzaţiilor.

Procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice demonstrează doar că, în perioada 21.11.2012 - 26.11.2012, inculpatul A. s-a deplasat la biroul coinculpatului B., fără a evidenţia, însă, alte elemente utile pentru lămurirea raporturilor existente între aceşti doi apelanţi la începutul lunii decembrie 2012, când se susţine că ar fi avut loc întâlnirea din municipiul Constanţa.

Distinct de caracterul cu totul singular al declaraţiilor inculpatului A. sub acest aspect, Înalta Curte observă absenţa completă a oricărei probe care să releve că, pe durata acestei întâlniri - în ipoteza în care ea ar fi existat - inculpatul ar fi acţionat în scopul obţinerii vreunui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul. Declaraţiile sale din faza de urmărire penală relevă că interesul inculpatului A. pentru obţinerea unui funcţii de conducere s-a relevat neîndoielnic abia pe durata întâlnirilor avute la sfârşitul anului 2012 - începutul anului 2013, când el i-a comunicat coinculpatului B. dorinţa de a reveni în judeţul de origine şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul I.P.J. Constanţa.

Or, în privinţa acestor ultime întâlniri, aşa cum s-a arătat în precedent, probatoriul nu confirmă că A. ar fi divulgat informaţii nedestinate publicităţii, concluzie ce se desprinde din propriile sale declaraţii şi este întărită, în mod logic, de elemente probatorii colaterale, cum ar fi eliminarea acestuia din rândul ofiţerilor implicaţi în ancheta penală, pe fondul suspiciunilor care planau deja asupra sa în acea perioadă.

Prin urmare, nu se poate determina probator o corelaţie certă între informaţiile oferite în legătură cu flagrantul din data de 28.11.2012, pe de o parte, şi folosul urmărit şi pretins în perioada ce a urmat, acest din urmă element tipic infracţiunii analizate conturându-se, în schimb, exclusiv în legătură cu activitatea de folosire a unor informaţii dintr-o cauză penală distinctă, cu nr. y/P/2012.

Sub acest ultim aspect, declaraţiile inculpatului A. în faza de urmărire penală relevă cu suficientă claritate că inculpatul i-a divulgat lui B. informaţii nedestinate publicităţii, ulterior delegării sale să efectueze activităţi de identificare şi audiere a persoanelor faţă de care existau suspiciuni că sunt implicate în acte infracţionale, în acest ultim dosar (prin ordonanţa nr. y/P/2012 din 13.11.2012), dar şi ulterior efectuării de verificări cu privire la datele existente într-o notă a S.R.I. ce îi fusese remisă de procurorul de caz.

Inculpatul A. a precizat că a fost informat de procurorul de caz cu privire la cercetarea SC MMMM., "una din firmele de casă ale numitului NNNN., fost preşedinte al Consiliului Judeţean (...)", precum şi cu privire la faptul că cel din urmă era vizat de dosarul penal, informaţii care, deşi nedestinate publicităţii, au fost comunicate lui B., cu ocazia întâlnirilor directe dintre cei doi apelanţi.

În declaraţia dată la 19.02.2013 în prezenţa apărătorilor aleşi, inculpatul B. a admis că, pe parcursul întâlnirilor avute în luna ianuarie 2013, A. i-a comunicat că "a văzut nişte hârtii", în care se făcea referire la societăţi comerciale posibil aflate în legătură cu reprezentanţi ai clasei politice şi a confirmat că, în acest context, fostul ofiţer de poliţie a făcut referire atât la dorinţa sa de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul I.P.J. Constanţa, cât şi la interesul unei rude apropiate de a găsi un loc de muncă. Deşi a negat că i s-ar fi transmis numele societăţilor sau persoanelor vizate de ancheta penală desfăşurată în Dosarul nr. x/2012, inculpatul B. a confirmat astfel, prin depoziţiile sale, existenţa întâlnirilor pretinse de coinculpat, în materialitatea lor, şi esenţa conţinutului discuţiilor purtate cu acele ocazii.

Faptul că inculpatul A. urmărea, prin relaţionarea de acest tip cu fostul secretar de stat, să obţină în mod necuvenit, pentru sine şi pentru altul, diverse funcţii publice, rezultă şi din declaraţiile martorilor BBBB., DDDD. şi FFFF., just evaluate de către prima instanţă şi la care Înalta Curte face trimitere, fără a le reitera.

În plus, înregistrările convorbirilor sau comunicărilor telefonice purtate de A. la datele de 25.12.2012, ora 13:22, cu o persoană necunoscută, 05.02.2013 şi 08.02.2013 cu VVV., la 26.01.2013, ora 10:45 cu FFFF., la 13.02.2013 cu B., coroborează declaraţiile inculpatului A. cu privire la scopul urmărit, şi anume obţinerea unor foloase necuvenite.

b) Analiza aspectelor de drept relevante

Fapta inculpatului A. care, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost delegat în Dosarul nr. x/2012 să participe la constatarea unei infracţiuni flagrante de trafic de influenţă, l-a înştiinţat, la data de 28.11.2012, pe inculpatul B. (făptuitor în acel dosar) să nu se întâlnească cu D. (persoană vizată de cercetări şi care urma să-i remită suma de 50.000 de euro ca parte a preţului traficului de influenţă), divulgându-i şi împiedicând, astfel, acţiunea organizată de instituţia din care făcea parte, cu scopul vădit de a îngreuna cercetarea penală, realizează conţinutul tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 [art. 269 alin. (1) C. pen.].

Reţinerea incidenţei circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 este eronată, de vreme ce implicarea obiectivă a martorilor VVV. şi III. (reţinută de prima instanţă) nu s-a realizat concomitent cu cea a autorului infracţiunii, ci ea a îmbrăcat forma unor contribuţii succesive, impuse de particularităţile funcţiei deţinute de A. şi precauţia manifestată în comunicarea avută cu beneficiarul acestui ajutor ilicit. Făcând trimitere şi la considerentele expuse în analiza acuzaţiilor de trafic şi cumpărare de influenţă, Înalta Curte va înlătura această dispoziţie, menţinând încadrarea juridică din rechizitoriu.

Demersul subsecvent al inculpatului B., de a recepţiona aceste informaţii şi a le transmite coinculpatului D. nu este, însă, incriminat penal nici de dispoziţiile art. 26 rap. la art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 (reţinute prin sentinţa penală), nici de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (menţionate în rechizitoriu).

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată caracterul eronat al schimbării încadrării juridice a faptei din complicitate la infracţiunea prevăzută de Legea nr. 78/2000 în complicitate la favorizarea făptuitorului, de vreme ce o atare încadrare juridică restrânge coordonatele factuale ale acuzaţiei aduse inculpatului B. la activitatea din data de 28.11.2012, lăsând, prin urmare, în afara oricărei analize juridice acuzaţiile referitoare la ajutorul dat coinculpatului A. la 26.01.2013, cu privire la posibila angajare a cumnatei sale.

În al doilea rând, în conţinutul factual astfel restrâns, o atare schimbare de încadrare juridică ignoră un element ce ţine de esenţa infracţiunii prevăzute de art. 264 C. pen. din 1969, şi anume acela că subiectul activ al acestei infracţiuni nu poate fi autorul şi nici participantul la fapta în legătură cu care s-a săvârşit activitatea de favorizare. Aceasta înseamnă că, în speţă, inculpatului B. nu i se poate imputa ca faptă distinctă de favorizare activitatea orientată, în mod esenţial, spre împiedicarea depistării propriei sale implicări în traficul de influenţă, chiar dacă, în concret, o atare activitate a presupus şi avertizarea altor participanţi secundari la această ultimă infracţiune.

A admite ipoteza contrară echivalează cu a considera că actele de autofavorizare cad sub incidenţa legii penale, ceea ce contravine conţinutului incriminării (care se referă la ajutorul dat unui infractor, adică altei persoane) şi caracterului favorizării de a fi o infracţiune subsecventă, care nu poate fi concepută în absenţa unei infracţiuni comise anterior de o altă persoană.

Drept urmare, înlăturând dispoziţia de schimbare a încadrării juridice, Înalta Curte se va raporta la norma menţionată în rechizitoriu, constatând, însă, că în cazul inculpatului B., fapta comisă, în conţinutul său concret, nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, reţine că infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din legea nr. 78/2000, comisă de inculpatul A., constă în folosirea şi divulgarea, în luna ianuarie 2013, a unor informaţii nedestinate publicităţii, cu privire la persoanele vizate de cercetările penale desfăşurate în Dosarul nr. x/2012, anterior începerii urmăririi penale in personam, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite atât pentru sine (o funcţie de conducere în structurile judeţene ale poliţiei), cât şi pentru altul (un loc de muncă pentru cumnata sa).

Pentru considerentele detaliate supra, Înalta Curte a reţinut că probatoriul nu confirmă neîndoielnic raportul de tipul mijloc-scop dintre actul de divulgare a unor informaţii referitoare la flagrantul din 28.11.2012 sau persoanele vizate de cercetări în Dosarul nr. x/2012 şi folosul necuvenit urmărit, astfel cum a fost individualizat.

O atare constatare justifică atât reţinerea variantei simple a infracţiunii pentru inculpatul-autor, cu înlăturarea formei continuate prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu privire la această infracţiune, cât şi eliminarea, din conţinutul concret al infracţiunii imputate complicelui B., a acestui segment al activităţii infracţionale.

În ceea ce priveşte presupusa contribuţie secundară adusă de acesta din urmă la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în conexiune cu furnizarea de informaţii privind Dosarul nr. x/2012 şi discuţia avută cu martorul FFFF. la data de 26.01.2013, Înalta Curte constată că demersul factual imputat complicelui, astfel individualizat, este plasat ulterior consumării infracţiunii săvârşite de autor.

Folosirea de informaţii nedestinate publicităţii este o infracţiune instantanee, care se consumă prin simpla divulgare sau devoalare a informaţiilor confidenţiale, în scopul prevăzut de lege, fără a avea relevanţă, sub aspectul conţinutului obiectiv al infracţiunii, conduita adoptată ulterior de cel căruia îi sunt aduse la cunoştinţă respectivele informaţii. Aceasta înseamnă că, în absenţa unei înţelegeri anterioare, atitudinea beneficiarului informaţiilor nedestinate publicităţii de a le recepta şi utiliza, eventual, pentru satisfacerea unui interes propriu, reprezintă un act ulterior consumării infracţiunii, nesusceptibil a se circumscrie unei activităţi de complicitate de vreme ce, de esenţa acestei forme secundare de participaţie penală, prevăzută de art. 48 C. pen. (art. 26 C. pen. din 1969), este intervenirea sa înainte sau în timpul comiterii faptei.

Un astfel de demers ulterior ar putea constitui, eventual, o faptă distinctă prevăzută de legea penală, ipoteză neincidentă, însă, în speţă, întrucât nu s-a reţinut, prin rechizitoriu, o utilizare efectivă ulterioară, de către B., a informaţiilor privind persoanele cercetate în cauza nr. y/P/2012, acuzaţia adusă acestui inculpat fiind limitată la actele de divulgare a unor informaţii secrete de stat, ce fac, însă, obiectul unor acuzaţii distincte, analizate în cele ce succed.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că faţă de inculpatul B. este incident impedimentul la exercitarea acţiunii penale, prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi, menţinând încadrarea juridică din rechizitoriu, va dispune achitarea acestuia, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 48 C. pen. rap.la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

VI. Cu privire la acuzaţia de divulgarea secretului care periclitează siguranţa naţională

a) Analiza aspectelor factuale

Particularităţile factuale ale acestei acuzaţii nu au fost nici ele contestate de apelanţii inculpaţi A. şi B., poziţia acestora în apel limitându-se la a aduce în discuţie chestiuni de drept, privitoare la conţinutul tipic al infracţiunii prevăzute de art. 169 C. pen. din 1969 (art. 407 C. pen.) şi, în mod special, la urmarea imediată specifică acestei infracţiuni contra securităţii naţionale.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată temeinice statuările instanţei de fond cu privire la circumstanţele factuale obiective în care inculpatul A. a divulgat coinculpatului B. un document secret de stat, nivelul strict secret, cuprinzând informaţii clasificate cu privire la persoane implicate în fapte şi împrejurări aflate în atenţia organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale şi care făceau, totodată, obiectul cercetărilor în dosarul penal nr. x/2012.

Astfel, rezultă că, după ce a fost informat de procurorul de caz asupra identităţii uneia dintre persoanele posibil vizate de ancheta penală în curs la acea dată (respectiv, fostul viceprim-ministru NNNN.) şi i-a fost înmânată nota nr. x/27.01.2013//0097/04.02.2013 întocmită de Serviciul Român de Informaţii, pe fondul relaţiilor preexistente dintre cei doi inculpaţi, A. i-a comunicat lui B. date privind existenţa şi conţinutul acestui document clasificat.

Cu ocazia discuţiei purtate, în acest sens, la data de 16.02.2013, în municipiul Constanţa, pe fondul interesului inculpatului B. de a afla cât mai multe amănunte legate de conţinutul documentului clasificat şi dată fiind imposibilitatea interlocutorului de a-i reda fidel aceste amănunte, cei doi inculpaţi au convenit ca A. să fotografieze înscrisul cu ajutorul unui aparat foto pus la dispoziţie de coinculpat şi să i-l remită acestuia din urmă.

În acest scop, la data de 18.02.2013, în timp ce se aflau în Bucureşti, la sediul IIII. - Sucursala C.F.R, B. i-a înmânat coinculpatului A. un aparat foto marca x, seria x, cu încărcătorul aferent şi un cablu de date, aparat pe care fostul ofiţer de poliţie l-a utilizat pentru a fotografia documentul secret de stat în incinta D.N.A., în aceeaşi zi, după terminarea programului de lucru.

În seara de 18.02.2013, orele 18:42, inculpatul A. i-a restituit lui B. aparatul foto pe care se afla stocat documentul cuprinzând informaţii secret de stat, în format fotografie, împreună cu accesoriile, bunuri depistate asupra celui din urmă la data de 19.02.2013, ora 09:25, cu ocazia surprinderii sale de către organele de urmărire penală, în faţa sediului Ministerului Dezvoltării Regionale.

Această situaţie de fapt rezultă din coroborarea declaraţiilor date în faza de urmărire penală de cei doi inculpaţi, confirmate de împrejurările ce rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 19.02.2013, cu ocazia percheziţionării inculpatului B. şi planşa foto aferentă, procesul-verbal datat 22.01.2013 (nota bene, data indicată este expresia unei erori materiale), în care s-au consemnat rezultatele vizualizării înregistrării întâlnirii dintre A. şi B. din dimineaţa de 18.02.2013, înregistrările comunicărilor telefonice purtate de cei doi inculpaţi la datele de 16.02.2013 şi 18.02.2013, redate în procesul-verbal din 25.02.2014 .

Deşi, în cursul judecăţii, inculpatul A. a susţinut că nu i-ar fi comunicat lui B. numele persoanelor vizate de cercetările efectuate în dosarul penal nr. x/2012, fotografiind documentul secret de stat doar pentru "a-l impresiona" pe fostul secretar de stat, dată fiind funcţia deţinută, o atare susţinere este necredibilă şi infirmată de probele administrate.

Contrar alegaţiilor apelantului inculpat A., faptul că acesta a divulgat informaţii privind identitatea persoanelor vizate de cercetări rezultă din însăşi succesiunea evenimentelor, în mod particular relevantă fiind împrejurarea că prima persoană contactată de B., la doar 3 - 4 minute după ce intrase în posesia fotografiei documentului secret de stat, a fost chiar martorul NNNN., căruia i-a solicitat să se întâlnească în seara respectivă (mesaj transmis la 18.02.2013, ora 18:48).

O atare împrejurare obiectivă, coroborată cu declaraţiile inculpatului A. în faza de urmărire penală (în care acesta relatase că a luat hotărârea infracţională cunoscând tocmai relaţia existentă între B. şi martorul anterior menţionat, dar şi presupusele interese ale celui din urmă într-una din societăţile comerciale indicate în nota S.R.I.), demonstrează neîndoielnic că inculpatul-fost secretar de stat cunoştea, în mare, conţinutul documentului clasificat înainte de a intra în posesia sa efectivă, în perioada 18.02.2013 - 19.02.2013, şi independent de eventuala vizualizare a fotografiilor stocate în memoria aparatul foto.

În plus, o atare împrejurare rezultă şi din faptul obiectiv al deplasării inculpatului B. la sediul Ministerului Dezvoltării, în dimineaţa de 19.02.2013, cu aparatul foto asupra sa, un atare demers fiind explicabil numai prin prisma dorinţei sale de a disemina informaţiile secret de stat, obţinute în seara precedentă. Faptul că inculpatul intenţiona sau nu să abordeze, în întâlnirea pe care urma să o aibă la sediul ministerului, şi subiectul proiectului privind Strategia Dunării nu are nicio relevanţă asupra acestei constatări.

În plus, împrejurarea că ambii inculpaţi erau conştienţi de natura înscrisului şi de nivelul său de secretizare rezultă din însăşi modalitatea în care a fost concepută activitatea infracţională, respectiv, prin realizarea fotografiilor după terminarea programului obişnuit de lucru al fostului ofiţer de poliţie (pentru a se diminua riscul surprinderii sale) şi prin utilizarea unui aparat foto înmânat anume în acest scop (iar nu a unui dispozitiv aparţinând inculpatului A., cum ar fi de exemplu, propriul telefon mobil).

Simpla vizualizare a documentului (în prezent declasificat) era, de altfel, suficientă pentru ca inculpatul A. să conştientizeze că este vorba despre informaţii clasificate secret de stat - nivelul strict secret, de vreme ce documentul a fost redactat în acord cu cerinţele art. 41 din H.G nr. 585/2002, inclusiv sub aspectul formal al numărului de înregistrare (precedat de două zerouri - 00) şi al existenţei menţiunii "strict secret" pe fiecare pagină.

În ceea ce priveşte informaţiile conţinute de acest document clasificat secret de stat, nivelul strict secret şi contextul în care ele au fost divulgate, Înalta Curte constată că nota întocmită de S.R.I. şi transmisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie cuprindea date referitoare la acţiuni derulate de numiţii QQQQQ., RRRRR. şi SSSSS., circumscrise accesării frauduloase a fondurilor financiare alocate în cadrul unor aplicaţii cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, derulate pe raza judeţelor Satu Mare şi Suceava, în scopul obţinerii de avantaje financiare în favoarea entităţilor economice pe care le controlau şi în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene şi ale beneficiarilor.

Aceste acţiuni surveniseră, în concret, în contextul derulării unor proceduri de licitaţie publică organizate, ca autorităţi contractante, pe de o parte, de SC TTTTT., pentru atribuirea contractului "Extindere cu treaptă terţiară a staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Satu Mare" şi, respectiv, de SC (...) SA Suceava pentru atribuirea contractului "Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată din aglomerarea Suceava".

La data transmiterii acestui document, în dosarul penal nr. x/2012, Direcţia Naţională Anticorupţie efectua cercetări cu privire la suspiciunile de acordare a unor lucrări de investiţii cu încălcarea normelor legale în materia achiziţiilor publice, unor societăţi comerciale din jud. Teleorman, printre persoanele juridice vizate fiind şi SC MMMM. SA, societate în care se presupunea că martorul NNNN. - la acea data viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării regionale - avea interese de natură financiară. .

Aşa cum rezultă din actele dosarului, stadiul anchetei penale la acel moment era, aparent, unul incipient, devoalarea unor informaţii privind identitatea persoanelor fizice sau juridice potenţial suspectate ori a conţinutului acţiunilor acestora, aflate în atenţia organelor de anchetă - într-o perioadă în care, în mod evident, astfel de informaţii aveau caracter confidenţial - fiind de natură a compromite sau limita semnificativ bunul mers al urmăririi penale.

În plus, rezultă, contrar alegaţiilor inculpaţilor, că activitatea de strângere de informaţii desfăşurată de S.R.I. nu se suprapunea peste actele de cercetare penală efectuate de procuror, ci ea viza acţiuni mai ample, susceptibile a aduce atingere unor structuri necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice a cel puţin două comunităţi locale. Mai exact, informaţiile strânse vizau atât entităţi economice presupus controlate, cel puţin în parte, de persoane care deţineau funcţii de demnitate publică, cât şi acţiuni orientate spre compromiterea unor proceduri de achiziţie a unor lucrări de maxim şi indiscutabil interes public, dar şi spre fraudarea fondurilor provenite de la bugetul Uniunii Europene. Transmiterea către organul de urmărire penală a acestor informaţii, care aparţineau domeniului siguranţei naţionale în înţelesul art. 3 lit. f) teza finală din Legea nr. 51/1991(în forma în vigoare la acea dată), reprezintă concretizarea obligaţiei legale ce revenea S.R.I., în baza art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991.

b) Analiza aspectelor de drept relevante

Încadrarea juridică dată faptelor prin sentinţa apelată este corectă, iar criticile inculpaţilor A. şi B. sunt nefondate.

Astfel, fapta inculpatului A. de a divulga, la data de 18.02.2013, un document care constituia secret de stat - nivel strict secret, de interes în ancheta penală ce făcea obiectul dosarului nr. x/2012 şi pe care îl cunoştea datorită îndatoririlor de serviciu, divulgare realizată prin acte de fotografiere şi punere la dispoziţie a aparatului foto-suport către inculpatul B. şi care a pus, astfel, în pericol starea de legalitate şi echilibru necesară menţinerii ordinii de drept şi, implicit, securitatea naţională, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului prevăzută de art. 169 alin. (1) C. pen. din 1969 [incriminată în prezent de art. 407 alin. (1) C. pen.].

Fapta inculpatului B. de a pune la dispoziţia coinculpatului A., la data de 18.02.2013, un aparat foto pentru a fotografia documentul secret de stat - nivel secret de stat, cuprinzând informaţii referitoare la săvârşirea unor posibile infracţiuni, de a prelua ulterior aparatul fotografic conţinând documentul anterior amintit şi de a-l deţine în zilele de 18 - 19.02.2013, cu scopul de a-l remite unei persoane vizate de cercetări în Dosarul nr. x/2012, fiind pusă, astfel, în pericol starea de legalitate şi echilibru necesară menţinerii ordinii de drept şi, implicit, securitatea naţională, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului prevăzută de art. 169 alin. (2), (4) C. pen. din 1969 [incriminată, în prezent, ca formă de participaţie secundară la infracţiunea prevăzută de art. 407 alin. (1) C. pen.].

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii comise de A. s-a concretizat într-o acţiune de punere la dispoziţie a documentului conţinând informaţii secret de stat, în format fotografie, acţiune care, în contextul factual concret în care a fost comisă, a inclus, în mod natural, şi acţiunea de deţinere a documentului de către inculpat, în afara îndatoririlor sale de serviciu.

Deşi, în abstract, deţinerea unui document secret de stat în afara îndatoririlor de serviciu este incriminată distinct şi mai blând [art. 169 alin. (2) C. pen. din 1969], atunci când o atare conduită reprezintă însă, în realitate, forma în care s-a obiectivat şi actul de divulgare pedepsit mai aspru [art. 169 alin. (1) C. pen. din 1969], activitatea de deţinere este absorbită în mod natural de fapta mai gravă de divulgare, iar răspunderea penală a autorului va fi atrasă numai pentru cea din urmă formă a infracţiunii.

Aceasta deoarece divulgarea poate îmbrăca forme obiective variate, realizându-se fie prin comunicarea conţinutului său oral sau în formă scrisă, fie prin punerea la dispoziţie a documentului, în original sau copie, integral sau parţial.

Critica inculpatului A., referitoare la rămânerea faptei în fază de tentativă, este nefondată, probatoriul confirmând că apelantul nu s-a limitat la simpla deţinere a documentului secret de stat, ci a făcut cunoscut conţinutul său, devoalând coinculpatului B. informaţii pe care le cunoştea din lecturarea prealabilă a acestuia. Prin urmare, acţiunea specifică verbum regens a fost executată integral, iar urmarea imediată - şi anume punerea în pericol a securităţii naţionale - s-a produs, astfel cum se va argumenta în cele ce succed.

În cazul inculpatului B., elementul material al infracţiunii s-a realizat prin punerea prealabilă la dispoziţia coinculpatului - fost ofiţer de poliţie, a aparatului foto - suport pentru fotografia documentului secret de stat şi, subsecvent obţinerii acesteia, prin deţinerea documentului secret de stat în format fotografie.

Contrar susţinerilor apelantului-inculpat, fapta astfel comisă, în conţinutul ei concret, continuă să fie incriminată şi de C. pen. în vigoare.

Înalta Curte reţine că reglementarea substanţial penală incidentă anterior datei de 01.02.2014 incrimina faptele de divulgare a secretului care periclitează siguranţa naţională atât în ipoteza în care subiectul activ era necircumstanţiat (ca formă de bază, în cuprinsul art. 169 alin. (4) C. pen. din 1969), cât şi atunci când subiectul era circumstanţiat prin calitatea de funcţionar cu atribuţii care îi dau posibilitatea să cunoască secrete de stat [în formele agravate prevăzute de art. 169 alin. (1) - (3) C. pen. din 1969].

Notează, totodată, că, în actuala codificare penală, incriminarea are o structură diferită, în cuprinsul art. 407 alin. (1), (2) C. pen. regăsindu-se faptele prevăzute de alin. (1) şi (2) ale art. 169 C. pen. din 1969, iar la alin. (3) al art. 407 fiind prevăzută o faptă distinctă, de divulgare fără drept a unor documente/date care constituie informaţii secrete de stat, de către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de serviciu.

Această ultimă normă penală constituie doar parţial corespondentul normativ în vigoare al faptei prevăzute de fostul art. 169 alin. (4) C. pen. din 1969, în sensul în care ea incriminează divulgarea săvârşită nu de "orice persoană", ci numai de aceea care ia cunoştinţă de informaţii "în afara îndatoririlor de serviciu", adică de un funcţionar care fie nu are atribuţii de serviciu, fie nu mai desfăşoară activităţi legate de documente secrete de stat.

O atare distincţie, invocată în motivele de apel de către inculpatul B., are doar o valoare teoretică, fiind însă, irelevantă în speţa de faţă, în care fapta săvârşită de apelantul-inculpat, în conţinutul său concret, continuă să fie incriminată de legea nouă, în sensul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012.

Astfel, chiar dacă nu mai este incriminată ca autorat la infracţiunea prevăzută de art. 407 alin. (2) C. pen., activitatea obiectivă reţinută prin rechizitoriu şi efectiv dedusă judecăţii, de punere la dispoziţie a aparatului foto în care a fost stocată fotografia documentului secret de stat, urmată de deţinerea acestuia de către inculpat, nu se află în afara ilicitului penal. Această activitate concretă s-ar circumscrie unei forme de participaţie secundară, de tipul complicităţii, la acţiunea autorului A. de a deţine documentul în afara atribuţiilor sale de serviciu [art. 407 alin. (2) C. pen.] - act care, în contextul particularităţilor speţei, a fost necesar divulgării şi, aşa cum s-a argumentat în precedent, absorbit de acesta din urmă.

Or, pentru a se stabili dacă o faptă concretă, comisă sub legea veche, este incriminată şi în legea nouă, nu este suficientă o simplă comparaţie abstractă a normelor corespondente din legile succesive, ci este necesară o examinare comparativă detaliată efectivă a actului obiectiv concret comis de făptuitor, dedus judecăţii, şi a tuturor prevederilor legale incidente, inclusiv a celor referitoare la diferite forme de participaţie penală.

Critica ambilor ambilor inculpaţi, referitoare la greşita încadrare juridică a faptei şi necesitatea reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. pen. (pentru A.), respectiv, art. 303 alin. (2) C. pen. (pentru inculpatul B.) este neîntemeiată.

Divulgarea, respectiv, deţinerea notei emise de S.R.I., în contextul factual propriu cauzei, a avut ca urmare nu simpla afectare a intereselor unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176 C. pen. (consecinţă specifică infracţiunii de serviciu menţionate), ci punerea în pericol a securităţii naţionale, condiţie de tipicitate proprie infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.

Astfel, făcând trimitere la considerentele deja expuse în prezenta decizie, subliniază că nota întocmită de S.R.I. la data de 25.01.2013 constituia un document secret de stat - nivelul strict secret, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 lit. b), c), d), f) şi art. 17 lit. f) din Legea nr. 182/2002, cu un nivel de secretizare atribuit conform art. 19 lit. b) şi având forma şi menţiunile obligatorii, conform art. 24 alin. (1) din acelaşi act normativ privind informaţiile clasificate. Informaţiile cuprinse în acest document intrau în categoria informaţiilor secrete de stat, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţională şi apărarea ţării, deoarece ele se refereau la activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională şi puteau devoala metodele şi sursele de informaţii specifice, folosite de aceste autorităţi, în sensul art. 17 lit. f), g) din Legea nr. 182/2002.

Susţinerile inculpatului B., referitoare la pretinsa supraclasificare a informaţiilor în discuţie, nu au o relevanţă particulară în speţă, de vreme ce, pe de o parte, aşa cum just a reţinut şi instanţa de fond, o atare situaţie se impunea a fi contestată în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 182/2002, procedură neparcursă în cauză. Pe de altă parte, în condiţiile în care este incontestabil că documentul se referea la activitatea de informaţii desfăşurată de S.R.I. şi era considerat secret de stat, conform art. 15 din Legea privind protecţia informaţiilor clasificate, o ipotetică stabilire eronată doar a nivelului de secretizare nu are vreo semnificaţie pentru caracterizarea conţinutului său ca fiind specific informaţiilor din categoria secretelor de stat şi, implicit, pentru analiza acestei cerinţe de tipicitate a infracţiunii.

Astfel cum rezultă din conţinutul documentului supus analizei, activitatea de informaţii urmare căreia au fost strânse datele expuse în cuprinsul său a vizat cel puţin o persoană care deţinea o funcţie de demnitate publică şi suspiciuni de comitere a unor activităţi susceptibile a deturna proceduri de licitaţie publică, a genera fraude financiare şi, dat fiind obiectul acestor proceduri (ambele vizând contracte de atribuire lucrări în domenii de interes public local), a se circumscrie unor ameninţări potenţiale la adresa unor structuri necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice, în sensul art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991.

Aceste particularităţi ale informaţiilor divulgate, corelate cu faptul că ele erau destinate a fi utilizate într-o anchetă penală în curs de derulare, obiect al dosarului nr. x/2012, demonstrează că acţiunea de divulgare a documentului secret de stat a avut ca urmare directă cunoaşterea informaţiilor clasificate de către persoane neautorizate (indirect, de cei vizaţi de ancheta penală), a "pistelor" urmate de organele de urmărire penală sau, în paralel, de cele cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale şi compromiterea ambelor categorii de demersuri întreprinse de aceste autorităţi.

Consecinţele astfel generate nu s-au limitat, prin urmare, la o împiedicare a activităţii de înfăptuire a justiţiei, astfel cum a susţinut apelantul B., ci prin amploarea şi gravitatea demersului, au afectat activităţi şi operaţiuni confidenţiale, orientate spre identificarea unor fapte penale, dar şi spre contracararea unor potenţiale ameninţări la adresa securităţii naţionale, perturbând, astfel, starea de legalitate şi echilibru necesară menţinerii ordinii de drept.

S-a produs, astfel, urmarea imediată proprie infracţiunii analizate, şi anume punerea în pericol a securităţii naţionale, fiind realizate toate cerinţele de conţinut obiectiv al infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.

În raport de o atare constatare, atât critica inculpatului B. privind rămânerea faptei în forma tentativei, cât şi cea referitoare la caracterizarea faptei săvârşite ca având natura contravenţiei prevăzute de art. 338 alin. (1) lit. a) din H.G nr. 585/2002, sunt lipsite de temei. Sub aspectul acestei ultime susţineri, Înalta Curte subliniază că legiuitorul a caracterizat drept contravenţie fapta de deţinere fără drept sau divulgare neautorizată de informaţii secrete de stat, atunci când nu se aduce atingere, astfel, securităţii naţionale. În ipoteza în care fapta produce, însă, o atare urmare (aşa cum s-a întâmplat şi în speţă), acest element imprimă activităţii ilicite, în abstract, un grad de pericol social mult mai ridicat şi justifică sancţionarea sa prin mijloace penale.

Totodată, făcând trimitere la considerentele deja expuse în prezenta decizie, referitoare la caracterizarea documentului secret de stat ca fiind obiectul material al infracţiunii analizate, Înalta Curte iterează caracterul nepertinent al criticilor apelantului inculpat privind necompetenţa Serviciului Român de Informaţii de a întocmi şi valorifica acest înscris.

Documentul cuprindea informaţii referitoare la activităţi aparent ilicite, vizând entităţi economice presupus controlate, cel puţin în parte, de persoane care deţineau funcţii de demnitate publică, şi orientate spre compromiterea unor proceduri de achiziţie a unor lucrări de maxim şi indiscutabil interes public, dar şi spre fraudarea fondurilor provenite de la bugetul Uniunii Europene, informaţii ce pot fi caracterizate ca aparţinând domeniului siguranţei naţionale în înţelesul art. 3 lit. f) teza finală din Legea nr. 51/1991. Punerea la dispoziţia organelor de urmărire penală a acestui înscris reprezintă concretizarea obligaţiei legale ce revenea serviciului, în baza art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991. Un atare demers nu echivalează cu participarea acestei structuri la efectuarea unui act de urmărire penală ori la administrarea unei probe în prezenta cauză, pentru a fi cenzurat prin raportare la dispoziţiile legale ce disciplinează competenţa organelor de urmărire penală.

În fine, susţinerea apelantului B., referitoare la presupusa încălcare a dreptului său la apărare ca urmare a schimbării încadrării juridice direct în etapa deliberării, este nefondată, întrucât prima instanţă nu a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul art. 386 C. proc. pen., ci numai la stabilirea, prin raportare la art. 5 C. pen., a corespondentului normativ al incriminării prevăzute de art. 407 C. pen. în cel regăsit în legea veche, în vigoare la data săvârşirii faptei, considerată a fi mai favorabilă.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantului referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 155 C. pen., în sensul constituţional consacrat prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte apreciază că nu este necesară analiza aprofundată a acestora, întrucât poziţia apărării are ca premisă necesară eventuala reţinere a incidenţei unor norme de incriminare care prevăd pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani. Or, ambele infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B. sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 5 ani, termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind de 10, respectiv, de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. b), c) C. pen. şi nefiind împlinite la această dată, indiferent de interpretarea regăsită în decizia Curţii Constituţionale.

Evaluând din oficiu situaţia celorlalţi inculpaţi, care nu au invocat explicit în apel această problemă de drept, Înalta Curte consideră necesară să sublinieze că decizia instanţei de contencios constituţional este obligatorie atât în privinţa dispozitivului, cât şi a considerentelor pe care se sprijină acesta (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, publicată în M.Of. nr. 16/26.01.1995).

Această înseamnă că sancţionarea pe calea contenciosului constituţional a soluţiei legislative regăsite în cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. - respectiv, întreruperea cursului prescripţiei prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză - nu echivalează cu însăşi lipsirea de orice efecte juridice a acestei instituţii de drept penal. Dimpotrivă, caracterizând textul art. 155 alin. (1) C. pen. ca fiind lipsit de previzibilitate şi contrar principiului legalităţii incriminării, Curtea a desluşit şi unicul său înţeles compatibil cu exigenţele legii fundamentale, în paragrafele 24, 31 şi 34 ale deciziei menţionate subliniind că întreruperea cursului prescripţiei doar prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului reprezintă o soluţie previzibilă.

În cauza de faţă, urmărirea penală a fost începută sau, după caz, continuată in personam, faţă de toţi inculpaţii, în perioada februarie 2013 - aprilie 2014, actele efectuate şi comunicate acestora subsecvent acestei măsuri, dar şi ulterior, pe toată durata procesului penal, producându-şi pe deplin efectul întreruptiv asupra prescripţiei. Luând în considerare această împrejurare, dar şi termenele de prescripţie specială prevăzute de legea penală (în ambele codificări penale succesive), Înalta Curte constată că nu a intervenit prescripţia generală sau specială a răspunderii penale faţă de vreunul dintre inculpaţii din prezenta cauză.

VII. Cu privire la acuzaţia de luare de mită adusă inculpatului A.

Prima instanţă a evaluat în mod temeinic probatoriul administrat şi a apreciat just că el este insuficient pentru a demonstra vinovăţia inculpatului A., dincolo de orice îndoială rezonabilă. Reevaluarea probatoriului în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, inclusiv a probelor testimoniale readministrate nemijlocit, conduce instanţa de apel la o concluzie similară, care relevă netemeinicia criticilor Ministerului Public sub acest aspect.

Astfel, prin actul de sesizare, s-a imputat inculpatului A. săvârşirea unei fapte de luare de mită, constând în aceea că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, ar fi primit suma de 40.000 de RON de la martorul denunţător QQQQ., pentru a efectua acte premergătoare, potrivit delegării primite, în dosarul penal nr. x/2010, astfel încât să obţină o soluţie favorabilă martorului denunţător amintit.

Actul ilicit ar fi intervenit în contextul iniţierii, de către inculpatul A., a unor întâlniri şi discuţii private repetate cu denunţătorul, în intervalul noiembrie 2012 - februarie 2013, pe durata cărora fostul ofiţer de poliţie ar fi adus la cunoştinţa martorului actele procesuale ce urmau a se efectua în dosarul penal. Cu ocazia unei astfel de întâlniri, în prima decadă a lunii noiembrie 2012, la o dată ce a nu putut fi stabilită cu certitudine, denunţătorul QQQQ. i-ar fi remis inculpatului A., din proprie iniţiativă, suma de 40.000 de RON, în legătură cu informaţiile oferite de acesta din urmă şi, implicit, cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Înalta Curte constată că existenţa unor discuţii private între inculpat şi denunţător, în perioada de referinţă şi în contextul factual descris, reprezintă o împrejurare necontestată de către A. Rezultă, astfel, că subsecvent stabilirii unui prim contact, cu ocazia ascultării denunţătorului la DNA, între aceste două persoane au avut loc mai multe discuţii şi întâlniri private în perioada octombrie - decembrie 2012, la una dintre acestea denunţătorul susţinând că ar fi remis inculpatului, într-o pungă, folosul necuvenit.

Cu excepţia declaraţiilor martorului QQQQ., nu există, însă, nicio altă probă din care să rezulte că între acesta şi A. ar fi intervenit o tranzacţie de corupţie, concretizată în remiterea unei sume de bani.

De altfel, suspiciunile referitoare la acest segment al acuzaţiilor s-au conturat abia începând cu luna decembrie 2012, ulterior momentului pretins al consumării faptei, astfel că, exceptând relaţionarea directă dintre inculpat şi denunţător, activităţile de supraveghere derulate de organele de urmărire penală nu au surprins aspecte factuale relevante.

Declaraţiile martorilor TTTT., UUUU., VVVV., XXXX., WWWW. şi YYYY. nu relevă nici măcar tangenţial elemente factuale utile pentru clarificarea raporturilor dintre inculpat şi denunţător. Martorii - angajaţi, în perioada critică, în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti - au fost audiaţi în Dosarul nr. x/2010. Anterior acestei activităţi, ei au fost îndemnaţi, direct sau indirect, de către QQQQ. să nu se sperie şi să declare ceea ce ştiu, îndemn bazat pe asigurările că nu vor fi probleme, primite de denunţător din partea inculpatului fost ofiţer de poliţie.

Înalta Curte constată că demersul - necontestat - al inculpatului A. de a-i comunica martorului informaţii din dosarul penal nu constituie, în sine, o dovadă certă a acţiunii ilicite de luare de mită ce i se impută. Pe de o parte, audierea denunţătorului şi a martorilor a intervenit ulterior datei la care s-ar fi remis pretinsa sumă de bani şi, cu excepţia declaraţiilor lui QQQQ., niciuna din depoziţiile martorilor nu a reliefat elemente factuale relevante pentru clarificarea raporturilor dintre inculpat şi denunţător, în general, sau a implicării lor într-un act de corupţie, în special.

Simpla împrejurare a iniţierii, de către inculpat, a unor discuţii şi întâlniri private, chiar în contextul precauţiilor luate cu privire la formulele de adresare de tipul "RRRR." (aspect necontestat), nu are, însă, aptitudinea de a demonstra, nici măcar indirect, că A. ar fi urmărit, astfel, să primească foloase necuvenite şi, cu atât mai puţin, că ar fi primit astfel de foloase. Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere predispoziţia inculpatului (reliefată de raporturile sale cu B.) de a stabili şi întreţine relaţii apropiate cu deţinătorii unor funcţii publice, în vederea speculării lor în interes personal. Notează, de asemenea, că astfel de demersuri ale inculpatului au fost facilitate de disponibilitatea sa de a disemina către aceste persoane informaţii cel puţin confidenţiale privind cauze penale în curs, particularitate care pare a se regăsi şi în raporturile stabilite cu QQQQ., administrator în cadrul A.D.P Sector 2 Bucureşti.

Înalta Curte admite că modul conspirativ în care inculpatul a ales să comunice cu denunţătorul, iniţierea de către cel dintâi a unor discuţii repetate, toate vizând stadiul dosarului penal de care martorul era interesat, nesocotirea unei cereri exprese a procurorului referitoare la martor (respectiv, episodul din 08.02.2013) şi, în fine, rezultatul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia comportamentului simulat generează indicii cu privire la existenţa, între cei doi, a unor raporturi străine de interacţiunea strict profesională între un ofiţer de poliţie şi persoana potenţial vizată de cercetările penale.

Suspiciunea nu poate fi echivalată, însă, cu certitudinea comiterii unei infracţiuni, astfel că, în lipsa unor elemente probatorii consistente şi în contextul exigenţelor art. 103 alin. (1), (2) C. proc. pen., simpla suspiciune nu poate fundamenta o concluzie de săvârşire a infracţiunii şi, implicit, nici o soluţie de condamnare.

Luând în considerare exigenţele regulii in dubio pro reo, astfel cum au fost detaliate în analiza situaţiei inculpatei I., Înalta Curte constată, şi în privinţa acestui segment al acuzaţiilor, inaptitudinea probatoriului de a fundamenta, convingător şi sigur, teza acuzării. Pe cale de consecinţă, apreciind neîntemeiate criticile Ministerului Public, va menţine soluţia de achitare dispusă de prima instanţă faţă de inculpatul A. cu privire la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

VIII. Cu privire la tratamentul sancţionator aplicat inculpaţilor faţă de care s-au dispus soluţii de condamnare

Modalitatea de individualizare a pedepselor a făcut atât obiectul criticilor Ministerului Public (în cazul inculpaţilor A., B., E., F. şi G.), cât şi al apelanţilor-inculpaţi înşişi, susţinerile acestora urmând a fi analizate în cele ce succed.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., Înalta Curte constată prioritar, similar primei instanţe, că legea penală care asigură, în ansamblu, un tratament sancţionator mai blând este legea veche, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii.

Reevaluând ansamblul particularităţilor cauzei prin raportare la toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., Înalta Curte apreciază că nu se impune o reconsiderare a duratei pedepselor cu închisoare aplicate inculpatului, chiar în contextul înlăturării circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 (în cazul infracţiunii de favorizarea infractorului) sau a cauzei de majorare facultativă a pedepsei prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Stabilirea unor pedepse situate la nivelul minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunea de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, respectiv, al mediului limitelor speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile de favorizarea infractorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii unui folos necuvenit, reflectă în mod adecvat gravitatea infracţiunilor comise şi periculozitatea persoanei inculpatului. Împrejurările concrete în care au fost comise cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa, urmările socialmente periculoase produse (cu accent pe compromiterea unei acţiuni planificate de surprindere în flagrant şi, respectiv, pe punerea în pericol a securităţii naţionale, prin divulgarea unor documente secrete de stat), mijloacele calificate folosite la comiterea acestei ultime infracţiuni, motivul săvârşirii faptelor şi scopul urmărit - caracterizat, întotdeauna, de obţinerea unor foloase necuvenite - folosirea atributelor funcţiei de organ de poliţie în realizarea acestui scop sunt elemente care, coroborate, reliefează o gravitate ridicată a infracţiunilor comise, ce trebuie să se reflecte în mod corespunzător în durata sancţiunilor penale aplicate.

Circumstanţele de ordin personal ori conduita procesuală a inculpatului A. nu justifică o eventuală diminuare a cuantumului pedepselor, de vreme ce ele nu pun în lumină o conştientizare deplină a consecinţelor socialmente periculoase ale faptelor comise şi nici asumarea reală a caracterului ilicit, reprobabil, a conduitei infracţionale adoptate de o persoană care, în virtutea funcţiei, era chemată să protejeze starea de legalitate.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere conduita oscilantă manifestată pe durata procesului de către inculpatul A., dar şi împrejurarea că acesta a fost condamnat pentru alte fapte de aceeaşi natură, concurente cu cele comise în prezenta cauză, elemente în raport de care apreciază că menţinerea cuantumului pedepselor principale, dar şi a sporului de 1 an închisoare stabilit prin sentinţă, este singura măsură aptă să asigure funcţiile de constrângere şi reeducare ale pedepsei.

Împrejurările invocate de apelantul-inculpat, referitoare la modalitatea în care a fost efectuată urmărirea penală, sunt nepertinente sub aspectul tratamentului sancţionator şi nu justifică eventuala sa reconsiderare.

În egală măsură, aspectele invocate de Ministerul Public au fost suficient valorificate prin stabilirea unor pedepse principale în cuantumul menţionat şi date fiind toate circumstanţele de ordin personal ale inculpatului, inclusiv vârsta acestuia şi situaţia sa familială, nu se identifică elemente care să reclame cu necesitate o eventuală majorare a pedepsei, pentru atingerea scopului său preventiv-educativ.

În considerarea numărului şi gravităţii faptelor comise, apreciază că menţinerea sporului de pedeapsă, de 1 an închisoare, este de natură a caracteriza adecvat pericolul social al pluralităţii de infracţiuni comise şi a contribui la atingerea scopului sancţiunii penale principale.

Din oficiu, reevaluând conţinutul şi durata pedepselor complementare, Înalta Curte constată, similar primei instanţe, că aceste sancţiuni complementare sunt fie obligatorii, fie necesare faţă de natura şi gravitatea faptelor comise, de circumstanţele în care inculpatul a acţionat şi de persoana sa, astfel încât va menţine dispoziţia de aplicare a acestora. Luând în considerare natura şi urmările concrete ale faptei, va reconsidera însă numai durata pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului unor drepturi, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pe care o va reduce de la 5 la 3 ani, aplicând, însă, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 cu privire la pedeapsa complementară în caz de pluralitate de infracţiuni.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că apelantul a invocat în cel de-al doilea grad de jurisdicţie incidenţa unor cauze de reducere a pedepselor, prevăzute de legi speciale, respectiv, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 15 din Legea nr. 143/2000.

Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către apelantul-inculpat, rezultă că sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, pentru a se reţine în beneficiul său incidenţa acestei cauze legale de reducere a pedepsei cu caracter personal, respectiv, cerinţele referitoare la calitatea persoanei care o invocă, conduita sa procesuală şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Sub acest aspect, rezultă că inculpatul a formulat un denunţ la data de 12.05.2014 (în timpul urmăririi penale în prezenta cauză), cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (regăsită în enumerarea art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002), denunţ valorificat de organele judiciare şi care a condus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a numitului UUUUU., faţă de care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 1120/05.10.2016 a Judecătoriei Constanţa (definitivă la data de 22.12.2016).

Infracţiunile deduse judecăţii în speţă erau descoperite la data formulării denunţului şi, din datele existente, nu rezultă că inculpatul B. ar mai fi fost judecat şi în alte cauze, elemente care, în contextul dezlegării problemei de drept ce a făcut obiectul Deciziei nr. 3/28.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în M. Of. nr. 327/13.04.2018) şi a considerentelor care au stat la baza acestei decizii obligatorii, conduc la concluzia că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt incidente în cauză şi au, prin urmare, efectul obligatoriu de reducere la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă.

În schimb, cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000 nu este aplicabilă în speţă, deoarece nu sunt îndeplinite cerinţele normei invocate, referitoare la calitatea persoanei care se prevalează de acest beneficiu legal. Conform adresei din 28.02.2019 a D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Constanţa, inculpatul B. are calitatea de martor, iar nu de "persoană care a comis una din infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9" din Legea privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, calitate menţionată în conţinutul expres al dispoziţiei legale invocate Or, numai o astfel de persoană are vocaţia de a beneficia de prevederile legale speciale de favoare şi numai pentru infracţiuni din categoria traficului şi consumului ilicit de droguri, menţionate expres de legiuitor.

Reevaluând modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate apelantului-inculpat în raport de limitele speciale de pedeapsă reduse cu jumătate, ca efect al reţinerii incidenţei art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi apreciind, şi în acest caz, că legea penală veche, în vigoare la data săvârşirii faptelor, este cea care asigură un tratament sancţionator mai favorabil, Înalta Curte va reconsidera durata pedepselor aplicate.

La stabilirea duratei sancţiunilor va avea în vedere atât critica Ministerului Public, referitoare la necesitatea valorificării, în stabilirea pedepselor, a gravităţii infracţiunilor comise şi a periculozităţii pe care o imprimă inculpatului desconsiderarea exigenţelor funcţiei publice deţinute la data comiterii faptelor, cât şi temeinicia solicitării acestuia din urmă de a se reţine, în beneficiul său, o cauză legală de reducere a pedepsei.

Având în vedere circumstanţele obiective concrete în care au fost comise cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului B., urmările socialmente periculoase produse, mijloacele folosite la comiterea faptelor, motivul săvârşirii faptelor şi scopul urmărit - caracterizat de obţinerea, directă sau indirectă, a unor foloase sau avantaje necuvenite -, folosirea prestigiului şi atributelor funcţiei publice pentru a facilita consumarea traficului de influenţă, dar şi pentru a întreţine comunicarea informală cu un fost ofiţer de poliţie, în vederea obţinerii de informaţii confidenţiale din dosarele penale instrumentate de D.N.A., stabilirea unor pedepse cu închisoarea, într-un cuantum superior mediului limitelor speciale reduse, este necesară pentru realizarea funcţiilor pedepsei şi atingerea scopului său preventiv-educativ.

Circumstanţele de ordin personal ori conduita procesuală a inculpatului B. nu justifică o eventuală dimensionare a pedepselor într-un cuantum mai redus, de vreme ce ele nu relevă o conştientizare deplină a consecinţelor socialmente periculoase ale faptelor comise ori a caracterului reprobabil al implicării unui înalt funcţionar public în acte de corupţie sau de periclitare a securităţii naţionale.

În considerarea aceloraşi elemente, apreciază că aplicarea unui spor de pedeapsă, de 6 luni închisoare, este de natură a caracteriza adecvat gravitatea pluralităţii de infracţiuni comise şi a contribui la atingerea scopului sancţiunii penale principale.

Din oficiu, reevaluând conţinutul şi durata pedepselor complementare, Înalta Curte constată, similar primei instanţe, că aceste sancţiuni complementare sunt fie obligatorii, fie necesare faţă de natura şi gravitatea faptelor, circumstanţele în care inculpatul a acţionat şi persoana acestuia, astfel încât va menţine dispoziţia de aplicare a acestora. Luând în considerare particularităţile obiective ale cauzei şi efectul cauzei legale de reducere a pedepsei aplicate, va reconsidera numai durata pedepselor complementare, pe care le va reduce de la 5 la 4 ani, aplicând, însă, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 cu privire la pedeapsa complementară în caz de pluralitate de infracţiuni.

În cazul inculpatei C., apreciază că stabilirea unei pedepse principale de 2 ani închisoare, echivalentă minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă, reflectă adecvat toate împrejurările ce constituie criterii legale de individualizare, conform art. 74 C. pen. Chiar dacă inculpata era, la data comiterii faptei, o persoană tânără, lipsită de experienţă profesională consistentă şi deţinea o funcţie de execuţie în cadrul Ministerului Transporturilor, disponibilitatea sa de a se implica într-un act de corupţie de gravitatea celui dedus judecăţii (chiar într-un rol secundar specific complicelui) relevă o periculozitate moderată a persoanei sale, care exclude reţinerea, în beneficiul său, a unor eventuale circumstanţe atenuante judiciare.

În schimb, ansamblul datelor referitoare la persoana inculpatei, inclusiv faptul că ea se află la primul conflict cu legea penală şi este mama unui copil minor, coroborat cu întreaga conduită procesuală a acesteia (caracterizată de prezentarea constantă în faţa organelor judiciare) conduc la concluzia că inculpata C. are posibilităţi concrete de reintegrare socială şi chiar fără executarea pedepsei, ea nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

Orientându-se, astfel, spre modalitatea de executare a pedepsei neprivativă de libertate a suspendării sub supraveghere, Înalta Curte constată că, în contextul existenţei aceluiaşi minim special legal al pedepsei principale în ambele codificări penale succesive, măsurile şi obligaţiile mai puţin restrictive ce îi revin inculpatei pe durata termenului de încercare, alături de efectele mai favorabile ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 866 C. pen. din 1969, imprimă legii vechi, în vigoare la data comiterii faptei, un caracter mai favorabil.

Prin urmare, în baza art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969, va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei C., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969 şi cu respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen. din 1969.

Din oficiu, reevaluând conţinutul şi durata pedepsei complementare, Înalta Curte apreciază că menţinerea acestei sancţiuni complementare este necesară faţă de natura şi gravitatea faptei, de circumstanţele în care inculpata a acţionat şi persoana acesteia, astfel încât va menţine sancţiunea aplicată, reducând, însă durata sa, de la 3 ani la 1 an.

În cazul inculpatului D., Înalta Curte constată că că stabilirea unei pedepse principale de 5 ani închisoare nu reflectă adecvat gravitatea infracţiunii şi mai ales, periculozitatea concretă a persoanei inculpatului, impunându-se reducerea acesteia.

Sub un prim aspect, reţine că limitele speciale de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive intervenite de la data comiterii faptei şi până în prezent se diferenţiază numai sub aspectul maximului special legal, care este mai ridicat în C. pen. din 1969. O atare împrejurare, corelată cu necesitatea aplicării unei pedepse cu executare în regim de detenţie, astfel cum se va argumenta în cele ce succed, caracterizează ca fiind mai favorabilă legea penală nouă, intrată în vigoare la data de 01.02.2014.

Sub aspectul duratei pedepsei principale, contribuţia secundară a inculpatului la consumarea traficului de influenţă şi împrejurarea că acesta nu a fost destinatarul preţului tranzacţiei de corupţie circumstanţiază semnificativ gradul de pericol social al faptei comise, chiar în contextul naturii faptei, a mobilului şi scopului urmărit ori al urmărilor produse. În plus, Înalta Curte are în vedere conduita procesuală corespunzătoare a inculpatului şi faptul că declaraţiile sale detaliate au contribuit în mod real la clarificarea împrejurărilor cauzei, D. fiind singurul inculpat trimis în judecată în prezenta cauză care şi-a asumat pe deplin şi consecvent consecinţele faptei comise.

O atare conduită procesuală, corelată cu circumstanţele personale favorabile - inculpatul fiind o persoană integrată social, profesional şi familial -, aflată la primul conflict cu legea penală, demonstrează că el are resurse interioare de conştientizare a urmărilor conduitei sale şi de adaptare la exigenţele de convieţuire socială, chiar în condiţiile aplicării unei pedepse într-un cuantum semnificativ apropiat de minimul special legal. Deşi aceste elemente favorabile nu prevalează în mod absolut asupra circumstanţelor obiective ale cauzei şi nu justifică eventuala aplicare a unei modalităţi neprivative de libertate de executare a pedepsei, ele impun, însă, reducerea duratei pedepselor principale şi complementare până la 2 ani şi 6 luni închisoare, respectiv, până la 2 ani.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, netemeinicia criticii referitoare la omisiunea primei instanţe de a reţine, în beneficiul său, incidenţa dispoziţiilor art. 19 din O.U.G nr. 43/2002.

Pentru ca denunţul formulat de inculpat să aibă ca efect reducerea limitelor de pedeapsă, este obligatoriu ca acest demers să intervină înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate, în altă modalitate, cu privire la săvârşirea infracţiunii denunţate. Numai în această ultimă ipoteză se poate reţine periculozitatea mai scăzută a persoanei care, deşi a comis o infracţiune, are resursele interioare necesare pentru a conştientiza importanţa devoalării faptelor grave, comise de alte persoane, şi a acţiona în concordanţă cu această convingere, informând organelor judiciare şi contribuind activ la identificarea şi tragerea la răspundere penală a participanţilor la acele infracţiuni.

În ipoteza în care informarea organelor judiciare cu privire la săvârşirea unei infracţiuni intervine ulterior sesizării acestora prin alte modalităţi prevăzute de lege, demersul autorului denunţului nu se circumscrie cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din O.U.G nr. 43/2002, putând fi, eventual, valorificat din perspectiva criteriilor de individualizare a pedepsei.

În speţă, inculpatul E. a formulat un denunţ la data de 14.06.2013, moment la care, deşi nu începuseră urmărirea penală, organele de urmărire penală cunoşteau deja circumstanţele în care suma de bani echivalentă preţului influenţei traficate ilicit fusese transferată în contul SC II. SRL, dar şi aparenta implicare a inculpatei G. în acest demers. O atare concluzie rezultă din conţinutul ordonanţei din 29.05.2013, de introducere în cauză a părţii responsabile civilmente SC K. SRL şi din referatele cu propunere de autorizare a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice, întocmite de procuror în perioada ianuarie - februarie 2013.

Deşi nu justifică reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea privind protecţia martorilor, demersul inculpatului E. va fi avut în vedere la individualizarea pedepselor, alături de toate celelalte date care caracterizează persoana şi conduita sa.

Înalta Curte reţine prioritar că, în contextul tratamentului sancţionator prevăzut pentru concursul de infracţiuni în cele două codificări penale succesive, legea care asigură, în ansamblu, o pedeapsă rezultantă mai blândă este legea veche, în vigoare la data comiterii faptelor deduse judecăţii.

Constată, totodată, că rolul secundar avut de inculpatul E. în derularea tranzacţiei de corupţie, circumstanţele concrete în care a intervenit implicarea sa (şi anume, pe fondul relaţiilor preexistente între acesta şi coinculpaţii autori ai infracţiunilor deduse judecăţii), scopul urmărit şi urmările produse, alături de toate celelalte circumstanţe obiective ale cauzei, sunt de natură a caracteriza infracţiunile comise ca având o gravitate moderată.

Conduita procesuală corespunzătoare manifestată de inculpat, opţiunea sa de a contribui la lămurirea, cel puţin parţială, a împrejurărilor cauzei şi, ulterior, de a fi judecat în procedură simplificată, alături de datele personale favorabile (inculpatul fiind integrat social şi familial şi aflându-se la primul contact cu legea penală) pun în lumină o periculozitate socială mai redusă a persoanei inculpatului şi justifică aplicarea unor pedepse cu închisoare echivalente sau uşor superioare minimului special legal, redus cu o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Prin urmare, menţinerea celor două pedepse de câte 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală, chiar în contextul înlăturării circumstanţei prevăzute de art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969, şi stabilirea unei pedepse de 3 luni închisoare pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt măsuri suficiente pentru asigurarea funcţiilor de constrângere şi reeducare ale pedepsei. Critica Ministerului Public sub acest aspect este, aşadar, lipsită de temei.

În mod asemănător, susţinerile în sens contrar ale apelantului-inculpat sunt şi ele neîntemeiate.

Circumstanţele de ordin personal ori conduita procesuală a inculpatului E. nu justifică o eventuală diminuare a pedepselor sau o altă modalitate de executare, de vreme ce, în pofida opţiunii sale pentru procedura simplificată de judecată, apelantul inculpat nu a conştientizat pe deplin consecinţelor socialmente periculoase ale faptelor comise şi nici rolul educativ al procesului penal.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere că, pe durata judecăţii în ambele grade de jurisdicţie, inculpatul a optat pentru a nu detalia toate elementele factuale utile lămuririi cauzei, inclusiv cele referitoare la destinaţia finală a sumei ce a făcut obiectul spălării de bani. O atare împrejurare constituie, fără îndoială, expresia dreptului la apărare de care beneficiază inculpatul şi nu poate fi folosită în defavoarea sa, dar nu poate fi valorificată nici în beneficiul inculpatului, în sensul reducerii cuantumului pedepselor sau dispunerii unei alte modalităţi de executare.

Ansamblul tuturor împrejurărilor anterior analizate determină Înalta Curte să considere, similar primei instanţe, că aplicarea unui spor de pedeapsă, de 6 luni închisoare, caracterizează adecvat gravitatea pluralităţii de infracţiuni comise şi contribuie la atingerea scopului sancţiunii penale principale.

Contrar susţinerilor inculpatului, prima instanţă a reţinut în mod expres incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi a dat efect acestei cauze legale de reducere a pedepsei, orientându-se spre sancţiuni penale principale evident mai blânde, comparativ cu cele aplicate coinculpaţilor.

Din oficiu, reevaluând conţinutul şi durata pedepsei complementare, Înalta Curte constată că această sancţiune nu este obligatorie, însă, faţă de particularităţile obiective ale cauzei şi persoana inculpatului, se justifică menţinerea sa în conţinutul stabilit prin sentinţă, cu reducerea duratei de la 3 la 2 ani şi aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969.

În privinţa inculpatului F., Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile Ministerului Public referitoare la greşita individualizare a duratei pedepselor şi fondate în parte criticile în sens contrar ale apelantului-inculpat.

Sub un prim aspect, reţine că legea penală veche, în vigoare la data săvârşirii faptelor, este cea care asigură un tratament sancţionator mai favorabil, având în vedere considerentele expuse şi în cazul coinculpatului E.

În al doilea rând, reevaluând circumstanţele obiective concrete în care au fost comise cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, faptul că iniţiativa comiterii actului de corupţie ce a constituit şi premisa celorlalte infracţiuni i-a aparţinut coinculpatului B., mijloacele folosite, urmările socialmente periculoase produse, motivul săvârşirii faptelor şi scopul urmărit, instanţa de apel apreciază că infracţiunile săvârşite au o gravitate însemnată, dar diferenţiată, ce justifică stabilirea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum superior minimului special legal sau, după caz, echivalent acestui minim.

În acest ultim sens, Înalta Curte are în vedere şi circumstanţele de ordin personal ale inculpatului F., care este o persoană integrată social, profesional şi familial, a avut o conduită procesuală corespunzătoare şi, în apel, a demonstrat că are resursele interioare necesare pentru a conştientiza, chiar dacă numai parţial, consecinţele socialmente periculoase ale faptelor comise şi imperativul respectării ordinii de drept. Aceste elemente favorabile justifică aprecierea că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unor sancţiuni într-un cuantum mai redus, dar cu executare în regim de detenţie.

În considerarea aceloraşi elemente, apreciază că aplicarea unui spor de pedeapsă, de 6 luni închisoare, este de natură a caracteriza adecvat gravitatea pluralităţii de infracţiuni comise şi a contribui la atingerea scopului sancţiunii penale principale.

Din oficiu, reevaluând conţinutul şi durata pedepsei complementare, Înalta Curte constată că această sancţiune nu este obligatorie, însă, faţă de particularităţile obiective ale cauzei şi persoana inculpatului, se justifică menţinerea sa în conţinutul stabilit prin sentinţă, cu reducerea duratei de la 4 la 2 ani şi aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969.

În cazul inculpatei G., apreciază fondate în parte criticile Ministerului Public, referitoare la greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, şi neîntemeiate susţinerile apelantei inculpate privind omisiunea primei instanţe de a reţine în beneficiul său incidenţa unor circumstanţe atenuante judiciare.

Reevaluând împrejurările ce constituie criterii de individualizare, conform art. 74 C. pen., constată că stabilirea unei pedepse principale de 3 ani închisoare pentru spălare de bani, echivalentă minimului special legal, şi 4 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uşor superioară minimului special, reflectă adecvat circumstanţele obiective în care au fost comise infracţiunile, cu precădere rolul secundar al inculpatei în activitatea infracţională, motivul şi scopul urmărit - legat, în principal, de satisfacerea cererilor formulate de administratorul societăţii în care activa, iar nu de eventuala obţinere a unor beneficii materiale.

Cu toate acestea, faptul că inculpata G. era o persoană cu o experienţă profesională consistentă, pe ale cărei expertiză şi cooperare s-a bazat F. şi care a manifestat o vădită disponibilitate de a se implica în acte ilicite, relevă o periculozitate moderată a persoanei sale, care exclude reţinerea unor eventuale circumstanţe atenuante judiciare în beneficiul său.

În schimb, ansamblul datelor referitoare la persoana inculpatei, care este o persoană tânără, integrată social şi profesional, aflată la primul conflict cu legea penală şi a manifestat o conduită procesuală corespunzătoare, relevă faptul că inculpata are posibilităţi concrete de reintegrare socială şi chiar fără executarea pedepsei, ea nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

Apreciind, similar primei instanţe, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea sa efectivă, Înalta Curte se va orienta, însă, spre suspendarea sub supraveghere a executării, în condiţiile prevăzute de art. 861 şi urm. C. pen. din 1969, suspendarea condiţionată fiind inaplicabilă faţă de concursul de infracţiuni reţinut în sarcina inculpatei şi de exigenţele art. 81 alin. (2) C. pen. din 1969.

Reţinând, pentru considerentele expuse în analiza situaţiei coinculpaţilor, că legea penală care asigură un tratament sancţionator mai blând este legea veche, în vigoare la data săvârşirii faptelor, în baza art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969, va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei G. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969 şi cu respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen. din 1969.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului H., va avea în vedere împrejurările ce constituie criterii de individualizare, potrivit art. 74 C. pen., apreciind că stabilirea unei pedepse principale de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, echivalentă minimului special legal, reflectă adecvat circumstanţele obiective în care a fost comisă infracţiunea, cu precădere rolul cu totul secundar în activitatea infracţională, motivul şi scopul urmărit - legat, ca şi în cazul coinculpatei G., de satisfacerea solicitării adresate de administratorul societăţii, iar nu de eventuala obţinere a unor beneficii materiale.

Evaluând şi circumstanţele personale favorabile inculpatului, care este o persoană integrată social şi profesional, aflată la primul conflict cu legea penală şi a manifestat o conduită procesuală corespunzătoare, Înalta Curte apreciază că acesta a conştientizat imperativul respectării ordinii de drept şi chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârşi alte infracţiuni. Prin urmare, va suspenda condiţionat executarea pedepsei, conform art. 81 C. pen. din 1969, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

VIII. Cu privire la măsura de siguranţă a confiscării speciale şi măsurile asigurătorii dispuse în cauză

Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate de inculpatul F. şi partea responsabilă civilmente SC J. SRL (fostă SC K. SRL) cu privire la greşita confiscare a sumei de 1.123.762,40 RON de la inculpatul menţionat şi, respectiv, greşita menţinere a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând acestuia şi părţii responsabile civilmente.

Suma de bani supusă confiscării reprezintă echivalentul folosului remis de cumpărătorul de influenţă F. persoanei care a avut calitate de complice la infracţiunea de trafic de influenţă, respectiv inculpatul E., şi care urma, la rândul său, să o transmită beneficiarului final B. Aceeaşi sumă de bani a făcut obiectul material al operaţiunilor de spălare circumscrise laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 656/2002, realizate prin intermediul a două persoane juridice, şi anume SC K. SRL, actuală SC J. SRL, administrată de F. şi SC II. SRL, administrată de E.

Făcând trimitere la considerentele expuse în prezenta decizie, instanţa de apel reiterează că probatoriul administrat în cauză a demonstrat cu certitudine două aspecte factuale: virarea sumei de bani menţionate din contul SC K. SRL în contul SC II. SRL şi rămânerea acestei sume la dispoziţia celei din urmă societăţi.

Ansamblul înscrisurilor existente în dosarul de urmărire penală, dar şi relaţiile comunicate de CCCCC. la solicitarea Înaltei Curţi (aflate în volumele 4 şi 5 ale dosarului de apel) relevă, de asemenea, faptul că o parte importantă a sumei de bani primite de la SC K. a fost utilizată de societatea primitoare pentru efectuarea unor plăţi succesive, pentru constituirea unor depozite sau restituirea unor împrumuturi, fără a se putea determina destinaţia sa finală.

Această ultimă împrejurare nu înlătură, însă, adevărul judiciar, stabilit pe bază de probe, că persoana care a primit, prin interpunerea propriei societăţi, suma de bani echivalentă preţului influenţei tranzacţionate ilicit, a fost inculpatul E. (complice la trafic de influenţă), iar nu autorul faptei distincte de cumpărare de influenţă şi plătitor al folosului, inculpatul F.

Chiar dacă traseul ulterior al sumei de bani virate în contul societăţii administrate de E. nu a putut fi reconstituit pe baza probatoriului administrat, o atare împrejurare este irelevantă sub aspectul identităţii dintre persoana acestui inculpat şi dobânditorul sumei de bani. Inculpatul E. este, cu certitudine, cel care, prin intermediul propriei societăţi, a primit şi a dispus de suma de bani, eventualele operaţiuni subsecvente efectuate cu privire la această sumă (plauzibile în contextul cauzei) excedând, însă, limitelor judecăţii şi având relevanţă numai pentru eventuala clarificare ulterioară a raporturilor statornicite între inculpat şi alte persoane.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 (actual art. 112 C. pen.), sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii (sancţiunea aplicându-se faţă de dobânditor), dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; totodată, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, dacă bunurile supuse confiscării în ipoteza analizată nu se găsesc, se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora. Aceasta înseamnă că aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale se impune, în prezenta cauză, faţă de persoana în privinţa căreia probatoriul a demonstrat că a dobândit folosul rezultat din săvârşirea infracţiunii, indiferent de destinaţia pe care a avut-o, în final, acest folos.

Prin urmare, o corectă aplicare a dispoziţiilor referitoare la măsurile de siguranţă reclama desfiinţarea parţială a hotărârii, în sensul înlăturării dispoziţiei de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul F., în calitate de reprezentant legal al părţii responsabile civilmente SC "J." SRL (fostă SC "K." SRL) şi luării faţă de inculpatul E., a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 1.123.762,40 RON.

Ca efect al acestei dispoziţii şi în raport de prevederile art. 32 din Legea nr. 656/2002, care consacră caracterul obligatoriu al luării măsurilor asigurătorii în cazul săvârşirii unor infracţiuni de spălare de bani, se va dispune luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului E., până la concurenţa sumei de 1.123.762,40 RON supusă confiscării speciale. Înalta Curte are în vedere, sub acest aspect, şi Decizia nr. 19/2017 a instanţei supreme, Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în M.Of. nr. 953/04.12.2017), prin care s-a statuat, cu caracter obligatoriu, că "Atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie".

Sub aspectul măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând părţii responsabile civilmente SC J. SRL (fostă SC "K." SRL), precum şi asupra unui număr de 435 părţi sociale deţinute de inculpatul F. la această societate, Înalta Curte constată că reformarea dispoziţiilor sentinţei apelate, privitoare la sancţiunea confiscării speciale, reclamă şi modificarea corespunzătoare a soluţiei dispuse cu privire la măsurile asigurătorii, în sensul ridicării acestora, potrivit art. 404, alin. (4), lit. c) din C. proc. pen.

În acest sens, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Făcând trimitere la particularităţile faptice ale cauzei, dezvoltate în prezenta decizie, Înalta Curte notează că probatoriul administrat a demonstrat rămânerea sumei supusă confiscării în posesia inculpatului E., iar nu a coinculpatului F. ori a SC J. SRL. Drept urmare, de vreme ce sancţiunea confiscării speciale nu se aplică acestor ultimi doi subiecţi procesuali, menţinerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor proprietatea lor este lipsită de temei legal.

În plus, instanţa de apel consideră necesar să sublinieze calitatea procesuală eronată atribuită apelantei SC J. SRL în prezenta cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 86 C. proc. pen., partea responsabilă civilmente este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara, în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune. Partea responsabilă civilmente intervine, aşadar, în procesul penal, numai în latura sa civilă, în măsura şi în limitele exercitării acţiunii civile, al cărei obiect este reprezentat, potrivit art. 19 alin. (1) C. proc. pen., de tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea infracţiunii.

Or, de vreme ce este neîndoielnic că infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani, deduse judecăţii în prezenta cauză, sunt infracţiuni de pericol, nesusceptibile a cauza prejudicii şi a antrena o posibilă răspundere civilă delictuală, poziţia procesuală a SC J. SRL era aceea a unui "alt subiect procesual", în sensul art. 34 C. proc. pen.

Măsura de siguranţă a confiscării speciale, pentru executarea căreia au fost luate măsurile asigurătorii în discuţie, nu este o măsură cu caracter civil, a cărei preconizată dispunere să legitimeze, în sine, atribuirea calităţii de parte responsabilă civilmente subiectului de drept ale cărui bunuri ar putea fi confiscate. Confiscarea reprezintă, eminamente, o sancţiune de drept penal, care are ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, aplicându-se faţă de persoanele care au săvârşit astfel de fapte, indiferent dacă li se aplică sau nu o pedeapsă.

Este adevărat că, spre deosebire de măsurile de siguranţă prevăzute de art. 108 lit. a) - c) C. pen., care au caracter personal, fiind indisolubil legate de persoana făptuitorului, confiscarea - specială sau extinsă - are un caracter in rem, întrucât se dispune cu privire la bunuri şi produce efecte faţă de orice persoană în posesia căreia s-ar afla obiectele sau valorile supuse confiscării. Această particularitate a măsurii de siguranţă analizate nu modifică însă, natura confiscării de a fi o sancţiune de drept penal, ce poate fi luată cu ocazia soluţionării acţiunii penale şi este susceptibilă a produce efecte numai în privinţa subiecţilor procesuali implicaţi în această latură a procesului.

Pe cale de consecinţă, atribuirea calităţii de parte responsabilă civilmente apelantei SC J. SRL (fostă SC K. SRL) în considerarea exclusivă a dispunerii, în privinţa sa, a unor măsuri asigurătorii menite să asigure executarea unei sancţiuni de drept penal, este contrară exigenţelor legii procesual penale.

Având în vedere soluţia de ridicare a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând părţii responsabile civilmente SC J. SRL (fostă SC "K." SRL), Înalta Curte constată că atât cererea acestei apelante de înlocuire a obiectului sechestrului asigurător, cât şi cererea formulată de terţul SC VVVVV. SRL la termenul de dezbateri, având ca obiect ridicarea sechestrului asigurător aplicat asupra imobilului situat în Bucureşti, Splaiul Unirii, nr. 313, au rămas fără obiect, urmând a le respinge în consecinţă.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii C., I., D., B., A., E., F. şi G. şi partea responsabilă civilmente SC J. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 89/F din data de 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond, având în vedere şi încheierea de îndreptare de eroare materială din data de 19.07.2019, va dispune următoarele:

I. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va înlătura dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunile prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, în infracţiunile prevăzute de art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În baza art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, pe perioadă de 5 ani.

În baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, pe perioadă de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1), lit. b) din C. pen. din 1969 va contopi pedepsele de 4 ani închisoare şi 2 ani închisoare astfel stabilite cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1969, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului B., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Va înlătura dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunile prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Va reţine incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 169 alin. (2) şi (4) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 va contopi pedepsele de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare astfel stabilite şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul B. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1969, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. va achita pe inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

III. Va înlătura dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei C. din infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 77 lit. a) şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., va condamna pe inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969 va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei C., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

IV. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. va achita pe inculpata I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din C. pen.

V. Va înlătura dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D. din infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului D. din infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din C. pen. va condamna pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

VI. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului E., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va înlătura dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului E. din infracţiunile prevăzute de art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunile prevăzute de art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., art. 26 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

În baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., va condamna pe inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, va contopi pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 3 luni închisoare astfel stabilite şi va aplica inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul E. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

VII. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului F., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va înlătura dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului F. din infracţiunile prevăzute de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 47 din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) di n Legea nr. 656/2002 în infracţiunile prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., art. 25 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi art. 25 din C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din C. pen., va condamna pe inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la spălarea banilor.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, va contopi pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 4 luni închisoare astfel stabilite şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul F. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

VIII. Va înlătura dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei G. din infracţiunile prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen. şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunile prevăzute de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. va condamna pe inculpata G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. va condamna pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, va contopi pedepsele de 3 ani închisoare şi 4 luni închisoare astfel stabilite şi aplică inculpatei G. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969 va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei G., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

IX. Va înlătura dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului H. din infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. va condamna pe inculpatul H. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 alin. (1) din C. pen. din 1969 va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit potrivit art. 82 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969.

Va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969, privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate, în caz de comitere a unei noi infracţiuni, pe parcursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Va înlătura dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul F., în calitate de reprezentant legal al părţii responsabile civilmente SC "J." SRL (fostă SC "K." SRL) şi, în baza art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, dispune luarea, faţă de inculpatul E., a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 1.123.762,40 RON.

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002 va lua măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului E., până la concurenţa sumei de 1.123.762,40 RON supusă confiscării speciale.

În baza art. 404, alin. (4), lit. c) din C. proc. pen., va ridica măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând părţii responsabile civilmente SC J. SRL (fostă SC "K." SRL), precum şi asupra unui număr de 435 părţi sociale deţinute de inculpatul F. la această societate, măsură luată prin ordonanţa din data de 29.05.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2012.

Va respinge, ca rămase fără obiect, cererea părţii responsabile civilmente SC J. SRL (fostă SC "K." SRL), prin lichidator judiciar M., de înlocuire a obiectului sechestrului asigurător, precum şi cererea formulată de terţul SC VVVVV. SRL, de ridicare a sechestrului asigurător aplicat asupra imobilului situat în Bucureşti, Splaiul Unirii, nr. 313, în baza ordonanţei din data de 29 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2012.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., având în vedere soluţia de condamnare dispusă prin prezenta decizie, va obliga pe inculpatul H. la plata sumei de 400 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanţă.

Raportat la soluţia de achitare dispusă prin prezenta deciziei, va înlătura dispoziţia de obligare a inculpatei I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanţă şi va dispune ca, în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., acestea să rămână în sarcina statului.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor vor rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii-inculpaţi C., I. şi D., pentru apelanţii-intimaţi-inculpaţi G., A., B., E. şi F., în cuantum de câte 600 de RON, şi pentru intimatul-inculpat H., în cuantum de 400 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii C., I., D., B., A., E., F. şi G. şi partea responsabilă civilmente SC J. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 89/F din data de 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunile prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, în infracţiunile prevăzute de art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În baza art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, pe perioadă de 5 ani.

În baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, pe perioadă de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1), lit. b) din C. pen. din 1969 contopeşte pedepsele de 4 ani închisoare şi 2 ani închisoare astfel stabilite cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului B., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunile prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi art. 264 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Reţine incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 169 alin. (2) şi (4) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 contopeşte pedepsele de 2 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare astfel stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul B. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. din 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achită pe inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

III. Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei C. din infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 77 lit. a) şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., condamnă pe inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. din 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969 suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei C., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

IV. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. achită pe inculpata I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din C. pen.

V. Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului D. din infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului D. din infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

VI. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului E., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului E. din infracţiunile prevăzute de art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunile prevăzute de art. 26 rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., art. 26 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

În baza art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 26 raportat la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 3 luni închisoare astfel stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul E. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

VII. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului F., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului F. din infracţiunile prevăzute de art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., art. 47 rap. la art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 47 din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunile prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., art. 25 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. şi art. 25 din C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, şi art. 5 din C. pen., condamnă pe inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la spălarea banilor.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 4 luni închisoare astfel stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul F. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) (de a fi administrator de societate comercială) din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

VIII. Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei G. din infracţiunile prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen. şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunile prevăzute de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpata G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare şi 4 luni închisoare astfel stabilite şi aplică inculpatei G. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 alin. (1) din C. pen. din 1969 suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatei G., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. din 1969.

În baza art. 863 din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, conform programului stabilit de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

IX. Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului H. din infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpatul H. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 alin. (1) din C. pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit potrivit art. 82 alin. (1) şi (3) din C. pen. din 1969.

Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969, privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate, în caz de comitere a unei noi infracţiuni, pe parcursul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Înlătură dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul F., în calitate de reprezentant legal al părţii responsabile civilmente SC "J." SRL (fostă SC "K." SRL) şi, în baza art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969, dispune luarea, faţă de inculpatul E., a măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 1.123.762,40 RON.

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002 ia măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului E., până la concurenţa sumei de 1.123.762,40 RON supusă confiscării speciale.

În baza art. 404, alin. (4), lit. c) din C. proc. pen., ridică măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând părţii responsabile civilmente SC J. SRL (fostă SC "K." SRL), precum şi asupra unui număr de 435 părţi sociale deţinute de inculpatul F. la această societate, măsură luată prin ordonanţa din data de 29.05.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2012.

Respinge, ca rămase fără obiect, cererea părţii responsabile civilmente SC J. SRL (fostă SC "K." SRL), prin lichidator judiciar M., de înlocuire a obiectului sechestrului asigurător, precum şi cererea formulată de terţul SC VVVVV. SRL, de ridicare a sechestrului asigurător aplicat asupra imobilului situat în Bucureşti, Splaiul Unirii, nr. 313, în baza ordonanţei din data de 29 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2012.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. obligă pe inculpatul H. la plata sumei de 400 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanţă.

Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatei I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanţă şi dispune ca, în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., acestea să rămână în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii-inculpaţi C., I. şi D., pentru apelanţii-intimaţi-inculpaţi G., A., B., E. şi F., în cuantum de câte 600 de RON, şi pentru intimatul-inculpat H., în cuantum de 400 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV