Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 733/2019 AI generated

Land title validity and the bar on cassation of irrevocable appellate judgments in special land fund litigation

Case Number Decizia nr. 733/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by two companies against the Court of Appeal decision that had rejected their requests for revision, thereby upholding the lower courts' rulings and leaving the original 2018 appellate decision in force. The case involved two companies seeking the revision of a 2018 appellate decision that had maintained a land title, alleging that this decision contradicted a prior 2003 decision regarding the invalidation of a county commission’s validation of land attributes, with the requests grounded in the ground for revision of contradictory judgments under Article 322(7) of the Code of Civil Procedure. The High Court determined that the appeal was inadmissible because, under the special provisions of the Land Fund Law (Law No. 18/1991), appeals by county land commissions are final and subject only to appeal, not cassation; consequently, the 2018 appellate decision was considered irrevocable under Article 327(2)(5) of the Code of Civil Procedure, which bars cassation appeals against decisions that no longer admit a cassation appeal by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 328 C. proc. civ, art. 51 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 47 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, art. 327 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ; Land title validity and the bar on cassation of irrevocable appellate judgments in special land fund litigation: Prin Decizia civilă nr. 192 din data de 11 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi în soluţionarea cererilor de revizuire conexate şi întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Keywords

AI generated
land law rulings determining validity grounds for cassation civil judgment grounds for revision standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
SA şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 328 C. proc. civ
Potrivit art. 328 C. proc. civ.
art. 51 alin. (2) din Legea nr. 18/1991
18/1991, republicată, precum şi de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, nou introdus prin art.
art. 47 alin. (4) din Legea nr. 165/2013
18/1991, republicată, nou introdus prin art. 47 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
art. 327 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ
În raport de prevederile art. 327 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 26 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Iaşi, revizuenta SC A. SA a solicitat revizuirea Deciziei nr. 99 din 29 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2011 şi anularea acesteia, întrucât ar fi potrivnică deciziei civile nr. 1006 din 30 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2002.

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor revizuirii, s-a învederat că obiectul litigiului din dosarul nr. x/2011 l-a constituit anularea titlului de proprietate nr. x/2003 emis pentru suprafaţa de 1,5 ha, situat în municipiul Iaşi, tarlaua x.

La baza emiterii acestui titlu de proprietate a stat Hotărârea Comisiei Judeţene Iaşi nr. 176 din 24 octombrie 2003 de validare a propunerii Comisiei Locale Iaşi pentru suplimentarea anexei 19 cu 5 poziţii pentru suprafaţa de 7,52 ha, ce ar fi deţinută de SC A. SA.

S-a arătat că anterior acestui litigiu, prin Decizia civilă nr. 1006 din 30 iunie 2003, Tribunalul Iaşi a anulat Hotărârea 176 din 24 octombrie 2010 a Comisiei Judeţene Iaşi de validare a propunerilor Comisiei Locale Iaşi privind suplimentarea anexei 19 cu suprafaţa de 7,52 ha, din care făcea parte şi terenul înscris în titlul de proprietate în litigiu.

În considerentele Deciziei civile nr. 1006 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Iaşi, s-a statuat că la data de 24 octombrie 2003, revizuenta SC A. SA nu mai avea în administrare nicio suprafaţă de teren şi că nu mai exista posibilitatea acordării altor terenuri, cum rezultă din adresa x/22.01.2002 şi din protocolul încheiat la sediul OCOTA Iaşi cu Comisiile Locale de Fond Funciar Iaşi, Miroslava şi Rediu.

S-a mai reţinut prin decizia menţionată că suplimentarea anexei 19 în favoarea intimatului s-a realizat fără a se ţine seama de faptul că întreaga suprafaţă de 1.712 ha teren avută în administrare de revizuentă fusese deja predată Comisiilor Locale, pentru punerea în posesie a persoanelor menţionate în anexa respectivă.

Potrivit art. 6 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991, titlurile de proprietate nu pot fi emise decât după ce Comisia Judeţeană validează propunerile Comisiei Locale. Or, în cauză, Hotărârea Comisiei Judeţene Iaşi nr. 176 din 24 octombrie 2003 de validare a propunerii Comisiei Locale Iaşi de suplimentare a anexei 19 care a stat la baza emiterii acestui titlu, a fost anulată prin Sentinţa nr. 2747/2017 de Judecătoria Iaşi.

Admiţând recursul formulat împotriva acestei sentinţe, prin Decizia civilă nr. 99 din 29 martie 2018, Tribunalul Iaşi a menţinut titlul de proprietate emis în folosul intimatului B. pentru o suprafaţă de teren a fostei ferme a PCR, deţinut la data de 24 octombrie 2003 în administrare şi validat de Comisia Judeţeană Iaşi, contrar Deciziei nr. 1006 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Iaşi, anterior pronunţate.

Astfel, instanţa de recurs a menţinut un titlu de proprietate nelegal emis pentru un teren nevalidat de Comisia Judeţeană Iaşi, soluţie la care s-a ajuns prin nesocotirea autorităţii de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1006 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Iaşi, obligatorii şi opozabile intimatului.

Aşadar, revizuenta a considerat că decizia civilă nr. 99 din 29 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi este potrivnică deciziei anterior pronunţate, Tribunalul Iaşi contrazicând statuările anterioare ale Deciziei civile nr. 1006 din 30 iunie 2003 pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosar x/2002, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 26 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Iaşi, revizuenta SC C. SA a solicitat revizuirea Deciziei nr. 99 din 29 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2011, solicitând anularea acestei decizii pentru aceea că este potrivnică cu Decizia civilă nr. 1006 din 30 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2002.

A menţionat că, prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi, constatarea nulităţii absolute, iar în subsidiar anularea titlului de proprietate x din 26 iunie 2003, emis pe numele pârâtului B..

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 iunie 2018, cele două cereri de revizuire au fost conexate.

Prin Decizia civilă nr. 192 din data de 11 iulie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi în soluţionarea cererilor de revizuire conexate şi întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Prin Decizia nr. 551 din 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins cererile de revizuire formulate de revizuenţii SC A. SA şi SC C. SA împotriva Deciziei nr. 99 din 29 martie 2018 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, ca inadmisibile.

În motivare, a reţinut că cele două pricini nu se suprapun în ceea ce priveşte obiectul şi părţile.

A arătat că în primul dosar invocat, petenta SC A. SA a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 176 din 24 octombrie 2000, emisă de Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii 18/1991, iar în cea de-a doua cauză reclamanta SC C. SA Iaşi şi intervenientul în interes propriu SC A. SA au solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x/26.06.2003 emis pe numele B..

Împotriva acestei decizii, revizuentele SC A. SA şi SC C. SA au declarat recurs.

Revizuenta SC A. SA a criticat decizia pentru aplicarea greşită a legii procesual civile.

A arătat că Decizia nr. 99 din 29 martie 2018 a Tribunalului Iaşi contrazice Decizia nr. 1006 din 30 iunie 2003 a aceleiaşi instanţe, pentru că menţine un titlu de proprietate emis pentru un teren care nu se afla la dispoziţia Comisiei Locale, teren pentru care propunerea de atribuire nu era validată de Comisia Judeţeană şi care era proprietatea SC A. SA, adus ca aport de acţionari.

A apreciat că interpretarea dată de curtea de apel triplei identităţi, ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire este depăşită şi adaugă la textul de lege.

Revizuenta SC C. SA şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că a fost greşit aplicată legea, Constituţia şi deciziile CEDO.

Reţinerea curţii de apel, în sensul că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi şi că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată în cel de al doilea proces, adaugă la lege nepermis.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte urmează să le respingă, ca inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 328 C. proc. civ. "Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepţia cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a cărei hotărâre este irevocabilă".

În doctrină, s-a stabilit că recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre este susceptibilă de apel sau recurs, deoarece, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se solicită anularea celei de a doua hotărâre.

Înalta Curte constată că, în cauză, se solicită revizuirea Deciziei nr. 99 din 29 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2011, ca fiind contradictorie Deciziei civile nr. 1006 din 30 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2002.

În speţa de faţă, cea de a doua hotărâre este Decizia nr. 99 din 29 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2011, într-un litigiu de fond funciar.

Înalta Curte reţine că, în materia fondului funciar, competenţa expresă a judecătoriei este prevăzută de art. 53 - 56 şi art. 64 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, precum şi de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, nou introdus prin art. 47 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Pornind de la aceste reglementări legale speciale şi raportându-le la dispoziţiile art. 1 şi 2 C. proc. civ., privitoare la competenţa materială de drept comun a judecătoriei şi a tribunalului, se constată că legiuitorul, în vederea accelerării judecăţilor în materie funciară, a stabilit norme de urgentare a procedurilor prin excluderea unei căi de atac, astfel ca, împotriva plângerii soluţionată în primă instanţă de judecătorie se poate exercita doar calea de atac a apelului.

În raport de prevederile art. 327 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., care stipulează că "sunt hotărâri irevocabile (...) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", rezultă că hotărârile pronunţate de tribunale în faza procesuală a apelului, în litigii de fond funciar, nu sunt supuse recursului.

Aşadar, se constată că Decizia nr. 99 din 29 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi este irevocabilă şi nu mai poate fi atacată cu recurs.

Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibile, recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile formulate de revizuentele SC A. SA şi SC C. SA împotriva Deciziei nr. 551 din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL