Restitution order upheld; municipality's cassation appeal dismissed over notarial-grid valuation and multi-parcel in-kind compensation under Law No. 165/2013

Asupra cauzei de faţă, văzând şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunului Vrancea, la data de 19 octombrie 2009, reclamantul A., prin mandatar B., a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 1878 din 10 septembrie 2009, emisă de pârâta Primăria Municipiului Focşani, solicitând anularea dispoziţiei, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin Sentinţa civilă nr. 469 din 21 iunie 2010, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamantul A., prin mandatar B., împotriva Dispoziţiei nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de pârâta Primăria Municipiului Focşani; a modificat, în parte, dispoziţia atacată, sens în care a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru cota de 1/1 din imobil în loc de 13/16, iar imobilul se compune din suprafaţa de 633,82 mp în loc de 495 mp şi din construcţii în suprafaţă de 175,21 mp în loc de 92,69 mp, din care locuinţă cărămidă 92,69 mp, magazie cărămidă 41,34 mp, magazie scândură 12,58 mp, coteţ păsări scândură 8,10 mp, WC cărămidă 2, 25 mp şi beci tencuit 16,25 mp; a menţinut restul dispoziţiilor deciziei de restituire, în măsura în care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Prin Decizia civilă nr. 27/A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei susmenţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus acordarea în compensare a terenului în suprafaţă de 630 mp, situat în Focşani (mai puţin cei 228 mp restituiţi lui C. şi D.) de pe schiţa expertului E.; a menţinut dispoziţia vizând alte măsuri reparatorii pentru construcţii.

Prin Decizia nr. 2181 din 23 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au fost admise recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Primăria Municipiului Focşani împotriva Deciziei nr. 27/A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă. A fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În considerente, s-a reţinut că decizia atacată nu este motivată, întrucât nu s-a făcut o analiză completă a condiţiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri şi nici a situaţiei concrete a terenului solicitat cu acest titlu de către reclamant, prin raportare la ansamblul probelor administrate. Ca atare, în aceste condiţii, instanţa de apel nu a făcut o judecată propriu-zisă, care să răspundă, în fapt şi în drept, tuturor apărărilor părţilor, ceea ce face imposibilă analiza în cadrul recursului a legalităţii hotărârii instanţei de fond, nemotivarea hotărârii echivalând, în fapt, cu necercetarea fondului pricinii.

În consecinţă, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru a se stabili dacă terenul solicitat de reclamant în compensare poate face obiectul Legii nr. 10/2001, sens în care s-a indicat instanţei de rejudecare să reanalizeze materialul probator administrat în cauză şi să administreze în plus orice altă probă pe care o va aprecia ca fiind utilă pentru lămurirea chestiunii în discuţie, urmând a se verifica şi susţinerile reclamantului privind lipsa echivalenţei valorice între terenul preluat abuziv de stat de la autorii săi şi terenul solicitat în compensare.

În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu F. Focşani care a invocat un drept propriu de folosinţă asupra unei părţi din terenul solicitat de reclamant în compensare, teren pe care sunt amplasate clădiri ale acestei societăţi cât şi căi de acces betonate la clădirile principale.

Cererea de intervenţie a fost respinsă în principiu prin încheierea din data de 12 decembrie 2012.

În rejudecare, prin Decizia nr. 84A din data de 11 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 469 din 21 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie în interesul intimatei Primăria municipiului Focşani jud. Vrancea, formulată de F. Focşani.

Prin Decizia nr. 1930 din 17 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 84A din data de 11 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă. A fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

În motivare, s-a reţinut că, pe parcursul soluţionării apelului, a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 16 mai 2013 prin care au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013.

Aşadar, legiuitorul a revenit asupra soluţiei legislative consacrate iniţial prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent.

Prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 417 din 5 iunie 2014 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013.

Aşadar, recursul a fost admis şi trimisă cauza spre rejudecarea apelului pentru aplicarea dispoziţiilor legale incidente în acord cu îndrumările date prin Decizia de casare nr. 2181 din 23 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În rejudecare, în al treilea ciclu procesual, prin Decizia nr. 235/A din 7 decembrie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în parte, Sentinţa civilă nr. 469/2010 a Tribunalului Vrancea şi, în rejudecare, a modificat Dispoziţia nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primarul municipiului Focşani, s-a dispus atribuirea, prin compensare, a terenului în suprafaţă de 630 mp din Focşani, cu vecinii indicaţi în dispozitivul deciziei, precum şi a terenului în suprafaţă de 3.642 mp, din tabel nr. 5, anexa 2, conform raportului de expertiză topografică şi completării acestuia, întocmite de expert G., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie formulată de F. Focşani.

Prin Decizia nr. 740 din 11 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de recurentul Municipiul Focşani împotriva Deciziei nr. 235/A din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

În motivare, s-a reţinut că în mod nelegal, curtea de apel a avut în vedere, în stabilirea echivalenţei valorice a terenului solicitat de reclamant prin notificare, situat în municipiul Focşani, str. x cel Mare, expropriat de la autorii săi, şi terenurile acordate în compensare, situate în aceeaşi localitate, str. x şi, respectiv, terenul în suprafaţă de 3.642 mp din T3, P68 din tabelul nr. 5, anexa 2, valoarea de piaţă a imobilelor din anul 2015.

Conform art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, introdus prin H.G. nr. 89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalenţa valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, cum s-a arătat deja, instanţa de apel nu a avut în vedere cele două criterii în raport de care urma să stabilească echivalenţa valorică între terenuri, potrivit textului de lege indicat mai sus, respectiv grilele notariale şi data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20.05.2013), ci valoarea de piaţă a bunurilor (terenul expropriat, situat în str. x cel Mare, şi terenul acordat în compensare, situat în str. x) prin utilizarea metodelor comparaţiei prin bonitare şi comparaţiei directe pe piaţă la nivelul anului 2015 (24 martie 2015), respectiv valoarea reţinută în raportul de expertiză întocmit de expert G. pentru celălalt teren acordat în compensare, situat în T3, P68, tabel 5, anexa 2, de 20 euro/mp, stabilită prin utilizarea aceloraşi metode ca şi în cazul celor două terenuri deja menţionate, la nivelul datei de 16 februarie 2016.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat asupra casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, care va proceda la stabilirea valorii tuturor terenurilor în discuţie potrivit criteriilor menţionate în art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013, completată prin H.G. nr. 89/2014. Evaluarea terenurilor, inclusiv printr-un nou raport de expertiză sau o completare la cele deja efectuate, reprezintă o chestiune de fapt, în baza unor probe imposibil de administrat în recurs, fiind incompatibile cu structura acestei căi de atac. De asemenea, lipsa evaluării terenurilor în condiţiile arătate echivalează şi cu o necercetare în fond, a cauzei.

A mai învederat instanţa de recurs că este fără dubiu că, în condiţiile Legii nr. 165/2013, cele două măsuri de reparaţie în echivalent pot coexista în cazul aceluiaşi bun obiect al notificării, imposibil de restituit în natură, ceea ce se deduce din chiar conţinutul art. 1 alin. (2) din actul normativ în forma actuală.

Aceeaşi lege nu interzice, însă, ca reparaţia în echivalent să vizeze o suprafaţă excedentară a bunului acordat în compensare sau, ca în cazul de faţă, acordarea mai multor bunuri în compensare, sub rezerva păstrării echivalenţei valorice între bunul preluat de stat în perioada regimului trecut şi bunurile oferite în compensare (art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013) şi, evident, a disponibilităţii acestor din urmă bunuri. Din această perspectivă, în esenţă, bunurile oferite în compensare nu trebuie să formeze obiect al altor solicitări din partea unor persoane îndreptăţite la reparaţie în baza legilor speciale şi nici să fie afectate uzului sau interesului public.

Or, în speţa de faţă, recurentul nu invocă vreo situaţie de indisponibilitate a terenului situat în T3, P 68, acordat în compensare prin decizia instanţei de apel, ci doar împrejurarea că reprezintă o suprafaţă excedentară faţă de cea a terenului preluat de stat de la autorii reclamantului, ipoteză care, în sine, nu poate constitui un fine de neprimire a solicitării reclamantului în legătură cu acest bun. Bineînţeles, acest teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalenţa valorică între terenul preluat de stat şi terenurile pretinse în compensare, ce urmează a se stabili în rejudecare conform dispoziţiilor art. 221 alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 165/2013.

În rejudecare, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a pronunţat Decizia nr. 185A din 24 octombrie 2018, prin care a fost admis apelul declarat de reclamantul A. (în prezent decedat) şi continuat de H. şi I., în calitate de succesoare în drepturile apelantului A., împotriva Sentinţei civile nr. 469 din 21 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2009.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare a atribuit apelanţilor, în compensarea dreptului de proprietate privind imobilul revendicat, imobil cu o valoare de 293.592 RON (de 63.382 euro la data de 6 decembrie 2017): dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Focşani, str. x, compus din suprafaţa de teren de teren de 630 mp identificată în punctele A-B-C-D-E-F-A în raportul de expertiză tehnică imobiliară şi schiţele anexă întocmit la data de 21 august 2015 de către ing. expert G., având ca vecinătăţi la Nord-cale acces, la Sud-D., la Est-F. şi la Vest-C. şi J., cu o valoare de 122.567 RON (de 26.460 euro la data de 6.12.2017);- dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Focşani, compus din suprafaţa de teren de 2.637 mp identificată în extravilanul Mun. Focşani, jud. Vrancea, în raportul de expertiză tehnică imobiliară şi schiţele anexă întocmite la data de 19 mai 2018 de către ing. expert G., având ca vecinătăţi la Nord-Drum, la Sud teren Mun. Focşani, la Est Drum şi la Vest-Drum, cu o valoare de 171.025 RON (de 36.922 euro la data de 6.12.2017).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri. A fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta F. Focşani.

În motivare, instanţa de apel a reţinut că singura critică a apelantului vizează faptul că deşi i-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri în cota solicitată şi pentru imobilele în suprafeţele indicate de prima instanţă, pe care nu le contestă, este nemulţumit de modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea măsurii reparatorii a compensării.

În ciclurile procesuale anterioare, instanţele de recurs au stabilit, cu caracter obligatoriu pentru instanţa de apel, că potrivit evoluţiei cadrului legislativ, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevăd că în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii, precum şi măsura compensării prin puncte.

În acelaşi timp, s-a reţinut că potrivit Deciziei nr. 25/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013, rezultă că bunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind aplicabile.

Cu referire la cauza de faţă, instanţa de recurs a mai stabilit că, un imobil teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalenţa valorică între terenul preluat de stat şi terenurile pretinse în compensare. În pus, conform art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, introdus prin H.G. nr. 89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalenţa valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Sintetizând situaţia de fapt din cauză, care corect a fost reţinută şi de prima instanţă, s-a arătat că prin notificarea nr. x/9.11.2001, reclamantul A. a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 să i se atribuie în compensare suprafaţa de teren de 495 mp expropriată de la autorii săi K. şi L. şi despăgubiri pentru casa de locuit demolată.

Prin Dispoziţia nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primăria Municipiului Focşani s-a reţinut că apelantul-reclamant are calitatea de persoană îndreptăţită, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind moştenitorul defuncţilor K. şi L., pentru o cotă de 13/16.

Imobilul şi terenul în suprafaţă de 633,82 mp din Focşani, str. x ce a aparţinut autorilor apelantului, a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 182 din 30 iunie 1977, fiind demolat, în prezent terenul fiind ocupat de obiectivele pentru care s-a dispus exproprierea, respectiv blocul 14 din str. x cel Mare, alee x, spaţiu verde amenajat şi reţele tehnico-edilitare.

Prin Dispoziţia nr. 1878 din 10 septembrie 2009, s-a dispus acordarea de despăgubiri, pentru cota de 13/16 din imobilul compus din locuinţă de cărămidă în suprafaţă de 92,69 mp şi teren în suprafaţă de 495 mp din Focşani, str. x, jud. Vrancea, imobil ce nu poate fi restituit în natură.

Această dispoziţie a fost contestată în prezenta cauză, şi, prin Sentinţa civilă nr. 469/2010 a Tribunalului Vrancea s-a reţinut că potrivit art. 4 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptăţit a primi despăgubiri sau măsuri compensatorii pentru întreg imobilul şi nu doar pentru cota de 13/16, imobil compus din suprafaţa de 633,82 mp în loc de 495 mp şi din construcţii în suprafaţă de 175,21 mp în loc de 92,69 mp din care locuinţă cărămidă 92,69 mp, magazie cărămidă 41,34 mp, magazie scândură 12,58 mp, coteţ păsări scândură 8,10 mp, WC cărămidă 2, 25 mp şi beci tencuit 16,25 mp.

Aceste aspecte legate de cota de 1/1 pentru care reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri sau măsuri compensatorii, şi de suprafaţa totală de 633,82 mp teren şi 175,21 mp construcţii pentru care trebuiesc acordate despăgubiri sau măsuri compensatorii nu au fost contestat de către niciuna dintre părţi în calea de atac, astfel că ele au intrat în puterea lucrului judecat.

Tot legat de situaţia de fapt din cauză, s-a mai reţinut că restituirea în natură nu mai este posibilă, avându-se în vedere că pe terenul din str. x cel Mare este edificat un bloc de locuinţe şi reţele tehnice edilitare, dar poate fi dispusă restituirea prin compensare, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 şi celor stabilite de instanţele de recurs.

Astfel, cum reiese din suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară evaluatorie întocmit de expert M., valoarea imobilului teren în suprafaţă de 633,82 mp situat în str. x cel Mare este, conform grilei notariale din anul 2013, de 293.592 RON respectiv de 63.382 euro (curs BNR la data de 6 decembrie 2017 când s-a dispus evaluarea prin supliment de expertiză).

Din raportul de expertiză topometric întocmit de expert G. rezultă că a fost identificat un teren liber în suprafaţă de 630 mp din Focşani, str. x, neafectat de construcţii, având cale de acces la str. x, nefiind cale de acces către alte terenuri atribuite altor beneficiari ai Legii nr. 10/2001, aspect asupra căruia ambele părţi şi-au exprimat acordul pentru compensarea acestui teren.

În ceea ce priveşte valoarea acestui teren, instanţa de apel a reţinut din concluziile suplimentului la raportul de expertiză evaluatorie întocmit de expert M., că acest teren în suprafaţă de 630 mp, situat în str. x are o valoare, conform grilei notariale din 2013, de 122.567 RON respectiv 26.460 euro (curs BNR la data de 6 decembrie 2017 când s-a dispus evaluarea prin supliment de expertiză).

Din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară topometrică întocmită de expert G. rezultă că pârâta Primăria Municipiului Focşani (prin Municipiul Focşani) deţine în zona T, P 68 a localităţii, suprafeţe de teren libere, din care unul situat în Punctul Pasarela, ce pot fi propuse la atribuirea în natură.

Valoarea acestui teren, din Punctul Pasarela rezultă din concluziile suplimentului la raportul de expertiză evaluatorie întocmit de expert M., ca fiind de 64,85 RON pentru 1 mp, respectiv 14 euro/mp (curs BNR la data de 6 decembrie 2017 când s-a dispus evaluarea prin supliment de expertiză).

Din acelaşi raport de expertiză evaluatorie, rezultă că pentru diferenţa de valoare dintre terenul ce a aparţinut autorilor reclamantelor (situat în str. x cel Mare) şi terenul ce ar putea fi acordat în compensare situat în str. x, ar trebui propusă în compensare, o diferenţă de 2.637 mp teren situat în Punctul Pasarelă.

Din apărările pârâtei şi concluziile raportului de expertiză topografică cu completarea şi suplimentul la raport nu rezultă impedimente la atribuirea acestor terenuri, în compensare, pentru imobilul teren la care reclamantul A. ar fi fost îndreptăţit, terenurile fiind libere de sarcini, aflate în proprietatea pârâtei conform înregistrărilor din cartea funciară şi nefiind destinate uzului sau interesului public.

Totodată, s-a constatat că pârâta nu a făcut dovada că respectivele terenuri, propuse spre atribuire în compensare ar forma obiectul unor solicitări din partea unor persoane îndreptăţite la reparaţii în baza legilor speciale.

Terenul în suprafaţă de 2637 mp situat în Punctul Pasarela Odobeşti a fost identificat de expert G. conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit la 19 mai 2018 ca fiind situat în T3, P68 din Municipiul Focşani, având ca vecinătăţi N - drum, E - drum, S - teren primărie, V - drum şi fiind inclus în tabelul prezentat de pârâta Primăria Municipiului Focşani ca libere pentru atribuire, la nr. 5.

Cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de F. Focşani în interesul Primăriei Mun. Focşani, instanţa reţine că potrivit Sentinţei civile nr. 152 din 17 ianuarie 2012 pronunţate de Judecătoria Focşani în dosarul nr. x/2010, SCM Prestare Focşani este titulara unui drept de folosinţă cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 1189 mp situat în Focşani, str. x, având ca vecini pe A., N., O., D., P. şi drumuri de acces.

S-a mai reţinut că din niciuna din probele administrate în faţa instanţei nu rezultă că dreptul de folosinţă al intervenientei este afectat în vreun fel prin acordarea măsurii compensatorii cu terenul din str. x, terenul fiind liber, aspect confirmat de concluziile expertului G. şi înscrierilor de carte funciară.

De altfel, dat fiind caracterul accesoriu al intervenţiei şi faptul că apărările pârâtei au fost deja înlăturată prin considerentele de mai sus, instanţa de apel constată că cererea de intervenţie este nefondată şi în temeiul art. C. proc. civ., urmează a fi astfel respinsă.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Municipiul Focşani a formulat recurs, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâtul a criticat decizia, susţinând că terenul acordat în compensare din str. x este afectat de sarcini, respectiv traversat de canalizare şi cabluri electrice, cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de G..

În plus, a arătat că pe acest teren există şi un drept de folosinţă al F. Focşani, că în raport de aceste aspecte, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât acest teren nu este liber de sarcini.

Cu privire la cel de al doilea teren acordat în compensare, în suprafaţă de 2637 mp, pârâtul a arătat că au fost greşit aplicate prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificat prin art. I din Legea nr. 368/2013, întrucât terenul acordat este mai mare decât cel avut de reclamant.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele: Art. 1 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că:

"În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.

III. (...)." Hotărârea Guvernului nr. 89/2014 pentru completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, prevede că " După articolul 22 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013, se introduce un nou capitol, Capitolul III1 «Mecanismul şi condiţiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist», alcătuit din articolele 221 - 223, cu următorul cuprins "Art. 221 - (1) Măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică de către entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric. (2) Bunurile care pot face obiectul compensării, în condiţiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate. (3) Echivalenţa valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În cazul construcţiilor nefinalizate, valoarea se stabileşte proporţional cu stadiul de execuţie, stabilit prin raport de expertiză tehnică, întocmit de un expert autorizat, în condiţiile legii".

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, incidente în litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 12 din 14 iunie 2018 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 570 din 6 iulie 2018, s-a statuat în mod obligatoriu, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 221 - 223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, astfel cum au fost completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, pot fi acordate în compensare şi alte bunuri decât cele menţionate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă persoana îndreptăţită face dovada caracterului disponibil al acestora". Or, faţă de dispoziţiile obligatorii ale deciziei sus enunţate, pronunţate în recurs în interesul legii, Înalta Curte constată că instanţa de apel în rejudecare a făcut o legală şi corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificat prin art. I din Legea nr. 368/2013.

Susţinerile recurentului legate de incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât terenul acordat este mai mare decât cel avut de reclamant, este nefondată cu atât mai mult cu cât acest aspect a fost analizat de instanţa de casare prin Decizia nr. 740 din 11 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cu privire la care s-a statuat în mod obligatoriu, în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., că: "împrejurarea că bunul dat în compensare reprezintă o suprafaţă excedentară faţă de cea a terenului preluat de stat de la autorii reclamantului nu poate constitui un fine de neprimire a solicitării reclamantului în legătură cu acest bun, bineînţeles, acest teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalenţa valorică între terenul preluat de stat şi terenurile pretinse în compensare, ce urmează a se stabili în rejudecare conform dispoziţiilor art. 221 alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea Legii nr. 165/2013".

Prin Decizia nr. 740 din 11 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a mai statuat cu putere obligatorie, în condiţiile prevăzute de art. 315 C. proc. civ., că "este fără dubiu că, în condiţiile Legii nr. 165/2013, cele două măsuri de reparaţie în echivalent pot coexista în cazul aceluiaşi bun obiect al notificării, imposibil de restituit în natură, ceea ce se deduce din chiar conţinutul art. 1 alin. (2) din actul normativ în forma actuală.

Aceeaşi lege nu interzice, însă, ca reparaţia în echivalent să vizeze o suprafaţă excedentară a bunului acordat în compensare sau, ca în cazul de faţă, acordarea mai multor bunuri în compensare, sub rezerva păstrării echivalenţei valorice între bunul preluat de stat în perioada regimului trecut şi bunurile oferite în compensare (art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013) şi, evident, a disponibilităţii acestor din urmă bunuri. Din această perspectivă, în esenţă, bunurile oferite în compensare nu trebuie să formeze obiect al altor solicitări din partea unor persoane îndreptăţite la reparaţie în baza legilor speciale şi nici să fie afectate uzului sau interesului public."

De asemenea, prin decizia de casare s-a stabilit că, un imobil teren poate fi acordat în compensare doar dacă se respectă echivalenţa valorică între terenul preluat de stat şi terenurile pretinse în compensare. În plus, conform art. 221 alin. (3) din H.G. nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, introdus prin H.G. nr. 89/2014 pentru completarea acestor norme, echivalenţa valorică între bunurile obiect al notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, din perspectiva celor expuse şi în raport de statuările obligatorii rezultate din decizia de casare, sunt nefondate susţinerile pârâtului legate de greşita aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, modificat prin art. I din Legea nr. 368/2013. Nefondată este şi susţinerea pârâtului în ce priveşte greşita interpretare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, în sensul că terenul acordat în compensare din str. x este afectat de sarcini.

Este real că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, prevăd că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini", însă din raportul de expertiză topometric întocmit de expert G. rezultă că a fost identificat un teren liber în suprafaţă de 630 mp din Focşani, str. x, neafectat de construcţii, având cale de acces la str. x, nefiind cale de acces către alte terenuri atribuite altor beneficiari ai Legii nr. 10/2001, situaţie pe care instanţa de apel a raportat-o şi la poziţia procesuală a părţilor, reţinându-se din această perspectivă că "ambele părţi şi-au exprimat, acordul pentru compensarea acestui teren".

Or, în condiţiile în care prin raportul de expertiză s-a concluzionat în sensul arătat, precum şi în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că "ambele părţi şi-au exprimat acordul pentru compensarea acestui teren", sunt nefondate susţinerile pârâtului în sensul că terenul ar fi afectat de sarcini.

Din perspectiva celor expuse cum nici una din susţinerile pârâtului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Municipiul Focşani împotriva Deciziei nr. 185/A din 24 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Municipiul Focşani împotriva Deciziei nr. 185/A din 24 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL