Moral damages claim over mortgage enforcement fails; appeal quashed and prior annulment deemed sufficient redress

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă sub nr. x/2016 la data de 1 aprilie 2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi SC D. SRL, acordarea de daune morale în cuantum de 722.782 RON pentru reclamanta B. şi 200.000 RON pentru reclamantul A., pentru prejudicii aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei prin fapta ilicită constând în nerespectarea obligaţiilor contractuale şi notificarea cu prioritate a reclamanţilor garanţi ipotecari în cadrul Contractului de credit bancar nr. 5239/45137 din 23 octombrie 2007 încheiat între împrumutatul E., în calitate de împrumutat şi C. SA, în calitate de împrumutător, deşi potrivit art. 8.3 din contract aceasta avea obligaţia de a notifica, în cadrul urmăririi silite, mai întâi debitorul şi apoi garanţii.

Prin Sentinţa nr. 1447 din 15 noiembrie 2016 pronunţată în Dosar nr. x/2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de reclamantul A. şi a respins cererea formulată de reclamanta B., ca nefondată; a obligat reclamanţii să plătească pârâtei SC D. SRL suma de 1.602,32 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 837/A din 17 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei B. împotriva sentinţei; a obligat apelanta-reclamantă la plata, către intimata-pârâtă SC D. SRL, a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. reclamanta B., arătând următoarele:

- În mod greşit s-a procedat la timbrarea cererii de chemare în judecată conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, în condiţiile în care a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudicii nepatrimoniale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei persoanei fizice, toate celelalte elemente fiind aduse în discuţie în justificarea întinderii acestora. În acest mod a fost schimbat, în mod nelegal, conţinutul cererii de chemare în judecată şi temeiul juridic al timbrajului, care ar fi fost art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, iar nu art. 3 din actul normativ. Susţine că nu a solicitat constatarea nulităţii cesiunii şi nici daune morale pentru copii sau pentru societatea comercială, cum au apreciat instanţele care, în acest mod au schimbat cererea de chemare în judecată şi valoarea taxei de timbru, ci doar a arătat cum a fost afectată de conduita ilicită a pârâtelor. Prejudiciul suferit se poate aprecia că este cert, actual şi nereparat, astfel cum rezultă din hotărârile pronunţate în Dosarul x/2013

- Deşi instanţa de apel reţine, cu referire la prejudiciul aferent dreptului la imagine, că în apel nu se pot formula cauze juridice noi, prin adresa transmisă la 10 martie 2017 pune în vedere reclamantei să precizeze în mod distinct valoarea pretenţiilor, pentru daune morale corespunzătoare unor atingeri aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei şi pentru daune morale corespunzătoare atingerilor aduse vieţii familiale şi private, vieţii profesionale, siguranţei financiare şi sănătăţii, fiind stabilită taxa judiciară de timbru potrivit acestor precizări. Deşi instanţa reţine că nu s-a plâns pentru încălcarea dreptului la viaţă privată, i s-a spus să defalce pretenţiile pentru atingerea adusă vieţii familiale şi private, în vederea calculării taxei de timbru.

- În mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a solicitat daune morale aferente efortului depus pentru menţinerea calităţii profesionale, în condiţiile în care aceasta a arătat, în cererea de chemare în judecată, că societatea pe care o conducea nu mai avea prestigiul iniţial, iar reclamanta nu mai avea timp pentru a se dedica copiilor, întrucât muncea toată ziua, noaptea căutând soluţii pentru a ieşi din impasul executării ilegale, că era serios afectată de stresul situaţiei create, şi nu mai avea liniştea necesară pentru a munci normal, eforturile sale necontând nici pe plan familial şi nici profesional. De asemenea, datorită publicaţiilor de vânzare, societatea a înregistrat pierderi ce nu au putut fi acoperite ulterior.

- În mod greşit instanţa de apel a reţinut că cesiunea s-a realizat pentru o creanţă ce nu era exigibilă integral, doar ratele deja scadente având acest caracter, întrucât hotărârea Tribunalului Brăila este în sensul că, prin nerespectarea prevederilor contractuale, banca a considerat creditul acordat lui E. exigibil şi a cesionat creanţa către SC D., care a trecut la somarea debitorului şi a garanţilor să achite întregul credit şi ulterior la executarea silită, procedură demarată pentru o creanţă considerată, în mod nelegal, exigibilă. Procedând astfel, instanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii Tribunalului Brăila. Nu consideră că anularea executării silite este reparatorie pentru prejudiciul moral cauzat.

- În mod eronat instanţa de apel reţine că reclamanta a susţinut că fotografiile cu imobilul ipotecat au fost expuse la adresele unde au fost publicate, aceasta arătând doar că banca a culminat în atingerea onoarei, reputaţiei şi demnităţii când a afişat de 8 ori publicaţiile de vânzare, fiind făcute publice pozele din casă. De asemenea, în mod eronat, instanţa de apel reţine că reclamanta ar fi fost de acord cu fotografierea, la care nu s-a putut împotrivi, chiar dacă acest lucru i-a provocat suferinţe prin încălcarea dreptului de proprietate, întrucât în cadrul executării silite nu te poţi împotrivi cerinţelor executorului judecătoresc.

Invocă reaua-credinţă a pârâtelor, care s-au folosit de practici comerciale incorecte, apreciind că prejudiciul nepatrimonial nu a fost acoperit doar prin anularea formelor de executare.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând prin care a arătat că, faţă de temeiul juridic invocat în susţinerea cererii de acordare a daunelor morale, acţiunea sa a fost corect timbrată

Intimata-pârâtă SC D. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 10 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, completat la data de 31 ianuarie 2019, actele procedurale fiind comunicate părţilor pentru depunerea punctelor de vedere.

Recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raportul iniţial, prin care a solicitat admiterea recursului, acordarea cheltuielilor de judecată şi judecata în lipsă.

Părţile nu au formulat punct de vedere la completarea la raport.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta a formulat un prim rând de critici cu privire la modalitatea de calcul a taxei de timbru, susţinând că instanţa de apel ar fi schimbat, în mod nelegal, conţinutul cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, temeiul juridic al timbrajului din art. 7 în art. 3 din O.U.G.. nr. 80/2013, defalcând între prejudiciul pretins pentru atingeri aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei şi prejudicii corespunzătoare atingerilor aduse vieţii familiale şi private, vieţii profesionale, siguranţei financiare şi sănătăţii, pe care le-a considerat timbrabile la valoare. Recurenta afirmă că a solicitat acordarea de daune morale doar pentru prejudicii nepatrimoniale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei persoanei fizice, toate celelalte elemente fiind aduse în discuţie în justificarea întinderii acestora.

Critica recurentei, ce vizează nerespectarea unor dispoziţii ce ţin de legala sesizare a instanţei, încadrată în dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu va putea fi analizată în prezenta cale extraordinară de atac, dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte, se are în vedere că reclamanta impută nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 atât instanţei de fond, cât şi instanţei de apel. În ceea ce priveşte hotărârea fondului, aceasta face obiectul controlului de legalitate şi temeinicie în apel, neputând fi formulate critici omisso medio, trecând peste un grad de jurisdicţie, direct în recurs. Pe de altă parte, faţă de conţinutul criticilor, care se referă la modalitatea de stabilire a taxei de timbru, sunt incidente cele statuate în Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul privind recursul în interesul legii, conform cărora partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. Chiar dacă decizia menţionată este dată în interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, pentru identitate de raţiune, dat fiind identitatea de reglementare, această soluţie este aplicabilă şi în prezenta cauză, motiv pentru care aspectele referitoare la timbrarea la valoare a acţiunii nu pot fi cenzurate pe calea prezentului recurs.

Corolar acestei critici, recurenta susţine, tot în baza art. 488 pct. 5 C. proc. civ., că instanţele au schimbat temeiul juridic al acţiunii introductive, extinzând atât obiectul acţiunii la o cerere de constatare a nulităţii cesiunii, pe care nu a formulat-o, cât şi sfera valorilor patrimoniale şi nepatrimoniale deduse judecăţii cu unele pe care nu le-a solicitat, cum ar fi daunele pentru prejudiciul cauzat copiilor sau societăţii comerciale pe care o conduce.

Este eronată această apreciere în condiţiile în care instanţa de apel, pronunţându-se în limitele învestirii, a decelat între prejudiciul personal nepatrimonial şi cel patrimonial şi a analizat fiecare dintre valorile nepatrimoniale pretins afectate, reţinând ca prejudiciu suferinţele psihice, cauzate reclamantei, prin sentimentele de teamă, neputinţă, frustrare, generate de atitudinea pârâtelor; afectarea demnităţii reclamantei, sub ambele sale aspecte, intern (subiectiv, al stimei/preţuirii de sine) şi extern (obiectiv, al aprecierii în sânul societăţii), inclusiv sub aspect profesional (în limitele sale stricte de asociat fondator şi administrator al societăţii comerciale, care nu se confundă cu faima societăţii sau pierderile şi profitul societăţii comerciale, entitate juridică distinctă de reclamanta persoană fizică); afectarea vieţii private sub aspectul vieţii de familie a reclamantei care s-a simţit nevoită să aloce din timpul său resurse morale în lupta cu executarea silită, apreciind că nu s-a făcut dovada unei intensităţi ce excede celei ce ar decurge în mod firesc din declanşarea executării silite şi că, în raport cu întinderea în timp şi intensitatea lor concretă, prejudiciul a fost reparat prin dispozitivul şi considerentele Judecătoriei Brăila pronunţată în 2014.

Faptul că, pentru a identifica valorile nepatrimoniale a căror încălcare a fost dedusă judecăţii, instanţa a procedat la analiza tuturor aspectelor ce au rezultat din descrierea situaţiei factuale prin acţiunea introductivă de instanţă, dându-le o calificare corespunzătoare nu înseamnă că a modificat temeiul juridic al acţiunii.

Într-o altă critică, recurenta susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu ar fi solicitat daune morale aferente efortului depus pentru menţinerea calităţii profesionale, deşi ea arătase în cererea de chemare în judecată, că societatea pe care o conduce nu mai avea prestigiul iniţial datorită publicaţiilor de vânzare, înregistrând pierderi ce nu au putut fi acoperite ulterior, că reclamanta nu mai avea timp pentru copii, că era serios afectată de stresul situaţiei create şi nu mai avea liniştea necesară pentru a munci normal. Această critică se subsumează tezei unei motivări contradictorii sau străine de cauză, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Este nefondată o astfel de critică având în vedere că argumentele dezvoltate de recurentă nu sunt de natură a susţine existenţa unui prejudiciu determinat de efortul suplimentar pe care reclamanta pretinde că l-a depus în vederea menţinerii calităţii profesionale, ci sunt subsumate modalităţii în care aceasta pretinde că i-a fost afectată viaţa de familie, circumstanţă pe care instanţa de apel a analizat-o.

Cu privire la pierderea financiară a societăţii, în mod corect instanţa a apreciat că nu poate fi analizată întrucât ar depăşi limitele învestirii. Astfel instanţa de apel a precizat, în analiza sa, că reţine dreptul personal nepatrimonial al demnităţii sub aspectul sau extern, respectiv prejudiciul moral ce vizează strict reputaţia profesională a reclamantei în calitatea sa de fondatoare, asociată şi bună administratoră a unei societăţi comerciale, nu şi elementele patrimoniale, respectiv ce sume ar fi putut obţine material reclamanta sau societatea sa, dacă nu se canaliza un timp pe problemele generate de executarea silită.

Consideră recurenta că, atunci când reţine că cesiunea s-a realizat pentru o creanţă ce nu era exigibilă integral, doar ratele deja scadente având acest caracter, instanţa de apel nesocoteşte statuările pe care chiar ea le-a extras din hotărârea Tribunalului Brăila conform cărora SC D. a trecut la executarea silită a întregului debit.

Nu poate fi reţinută o motivaţie contradictorie în sensul pretins de recurentă, întrucât, invocând statuările irevocabile ale sentinţei Judecătoriei Brăila, Curtea de apel a reţinut, ca ilicită, fapta pârâtei C. de a declara, contrar convenţiei semnate cu debitorul şi reclamanta, în calitate de garant imobiliar, exigibilitatea anticipată a împrumutului, iniţiind contractul de cesiune cu pârâta SC D. SRL, precum şi fapta pârâtei SC D. SRL de a realiza executarea silită imobiliară prin forme de executare lovite de nulitate, aceasta fiind baza analizei în apel. De esenţa raţionamentului instanţei de apel este faptul că reclamanta a cunoscut o reparaţie echitabilă prin măsurile luate în litigiul referitor la executarea silită, în care au fost anulate formele de executare, nefiind probate, în prezentul litigiu, aspecte suplimentare prejudiciabile, în temeiul cărora poate pretinde şi primi o indemnizaţie bănească, în acelaşi scop reparatoriu.

Recurenta a mai apreciat, printr-o altă critică formulată, că instanţa de apel a reţinut eronat că reclamanta ar fi susţinut că fotografiile cu imobilul ipotecat au fost expuse la adresele unde au fost publicate, aceasta arătând doar că banca a culminat în atingerea onoarei, reputaţiei şi demnităţii când a afişat de 8 ori publicaţiile de vânzare, fiind făcute publice pozele din casă, acţiune căreia nu i s-a putut împotrivi, acesta fiind un aspect de natură să producă un prejudiciu moral, prin afectarea vieţii private.

Această critică ce a fost dedusă judecăţii şi în faţa instanţei de apel, care, contrar susţinerilor reclamantei, a stabilit că fotografiile, prelevate cu consimţământul acesteia, au fost utilizate în raportul de evaluare şi nu au fost afişate odată cu publicaţiile de vânzare, vizează situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în cauză, pe baza interpretării probatoriului administrat şi care nu poate face obiectul controlului de legalitate întrucât excedează limitelor recursului a cărui analiză se circumscrie exclusiv aspectelor de nelegalitate şi nu celor de netemeinicie.

Recurenta susţine că pârâtele au acţionat cu rea credinţă, folosindu-se de practici comerciale incorecte, prejudiciul nepatrimonial nefiind acoperit doar prin anularea formelor de executare.

Această alegaţie este pur formală, neconstituind o critică de nelegalitate a unei dezlegări punctuale date de instanţa de apel.

Astfel, se constată că instanţa de apel a statuat cu privire la valorile nepatrimoniale şi la faptele ilicite ale pârâtelor, despre care a reţinut că au izvorât exclusiv din procedura de executare silită, constatând că prejudiciul produs astfel a fost reparat prin pronunţarea sentinţei Judecătoriei Brăila care a anulat actele de executare întocmite cu nerespectarea legii. Or, recurenta nu a combătut aceste statuări, indicând, în mod concret, un prejudiciu suplimentar pentru dreptul nepatrimonial încălcat prin fapta ilicită, ce se impune a fi acoperit prin daunele pretinse pe calea prezentei acţiuni.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 496 C. proc. civ., recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B., domiciliată în comuna Cazasu, sat Cazasu, judeţul Brăila împotriva Deciziei nr. 837/A din 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., domiciliat în comuna Cazasu, sat Cazasu, nr. 375, judeţ Brăila şi cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat F., cu sediul în Bucureşti, str. x, bloc Verde, intimatele-pârâte C., cu sediul în Bucureşti, B-dul x, nr. 5, SC D. SRL, cu sediul în Bucureşti, B-dul x, nr. 5.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM