Trademark infringement damages award quashed and remanded for retrial due to appellate court exceeding cassation limits.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 iunie 2015 pe rolul Tribunalului Braşov, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu SC B. SRL să se constate că folosirea neautorizată de către pârâtă a însemnelor C. a încălcat drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii înregistrate la OSIM sub denumirea C., având ca număr de înregistrare 104092 din 9 iulie 2009, al cărei titular este reclamantul; să fie obligată pârâta la încetarea activităţilor de producere, stocare, distribuire, vânzare sau a oricăror altor activităţi de comercializare a produselor ce poartă în mod ilegal marca C. sau care au în componenţa denumirii marca C., în baza art. 36 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, sub sancţiunea aplicării de penalităţi în conformitate cu art. 905 alin. (2) C. proc. civ., pentru fiecare zi de întârziere; să fie obligată pârâta să scoată definitiv din circuitele comerciale de pe piaţă, pe cheltuiala sa, toate produsele contrafăcute care imită în mod fraudulos marca C., conform art. 11 din O.U.G. nr. 100/2005; să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri materiale estimate provizoriu la 15.000 euro, reprezentând beneficiul injust realizat de pârâtă prin producerea şi comercializarea produselor contrafăcute, conform art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005; publicarea în presă, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, în două publicaţii de circulaţie naţională, conform art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 25S din data de 23 februarie 2017, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia de netimbrare a cererii de majorare a pretenţiilor şi, pe cale de consecinţă, a anulat cererea reclamantului de majorare a pretenţiilor. A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâta să înceteze acţiunile de comercializare a produselor ce poartă în componenţa denumirii marca "C.", respingând restul pretenţiilor. De asemenea, a respins cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamantul să plătească în contul Biroului Local de Expertiză Braşov suma de 3.084 RON pentru raportul de expertiză

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 1225/Ap din 29 iunie 2017, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 25/2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea de obligare a pârâtei la plata către reclamant a sumei de 15.000 euro, în RON, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri şi la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe. De asemenea, a obligat intimata la plata către apelant a cheltuielilor de judecată din apel, în cuantum de 3.000 RON.

Împotriva acestei decizii pârâta B. SRL a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 1087 din 27 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul pârâtei B. SRL dispunându-se casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 1078/Ap din 27 iunie 2018 a admis în parte apelul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 25/S din 23 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta SC B. SRL la plata către reclamantul A. a sumei de 16.151,21 RON cu titlu de despăgubiri parţiale aferente anului 2013 în legătură cu producerea şi comercializarea produselor "C.", precum şi a sumei de 2.339 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fondul cauzei. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate privind admiterea excepţiei de netimbrare, admiterea în parte a acţiunii, obligarea pârâtei la încetarea acţiunilor de comercializare a produselor ce poartă în componenţa denumirii marca "C.", respingerea restului pretenţiilor solicitate cu titlu de despăgubiri, respingerea celorlalte pretenţii ale reclamantului, obligarea reclamantului la plata onorariului expert şi compensarea restului cheltuielilor de judecată solicitate. A fost obligată intimata SC B. SRL la plata către apelantul A. a sumei de 2.028 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel. Au fost respinse restul pretenţiilor formulate în apel.

Împotriva Deciziei nr. 1078/Ap din 27 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă, a formulat recurs reclamantul A., care a solicitat casarea hotărârii recurate şi obligarea intimatei la plata către acesta a sumei de 15.000 euro, sumă ce reprezintă parţial prejudiciul aferent anului 2013. În subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin motivele de recurs se critică hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Braşov din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Acesta arată că cererea sa din data de 9 februarie 2017, prin care şi-a restrâns acţiunea doar cu privire la pretenţiile pentru anul 2013, nu poate fi interpretată ca o "majorare a pretenţiilor aferente anului 2013", având în vedere că, prin cererea introductivă, nu au fost precizate pretenţiile pentru perioada 2013 - 2015 în mod defalcat, pe fiecare an, estimarea de 15.000 euro fiind făcută pentru întreaga perioadă. Având în vedere că, potrivit raportului de expertiză, despăgubirile aferente anului 2013 au fost stabilite la 23.487 euro şi că nu îşi putea permite timbrajul peste taxa achitată iniţial, a fost nevoit, pe de o parte, să îşi restrângă acţiunea doar la perioada anului 2013 şi doar în limita a ceea ce timbrase, anume pentru suma de 15.000 euro.

Recurentul arată că nu ar fi putut, în mod legal, să îşi "restrângă acţiunea" la valoarea pentru care învestise instanţa iniţial, având în vedere că, prevalând lipsa timbrajului, cererea sa de majorare a pretenţiilor urma sa fie anulată oricum de instanţă, fără a se lua act de nici o manifestare de voinţă a sa cu privire la pretenţii pentru care nu timbrase.

În aceste condiţii, singura restrângere de acţiune pe care putea să o formuleze reclamantul era cu privire la cererea iniţială, care fusese deja timbrată corespunzător şi faţă de care a arătat ca instanţa urmează a se pronunţa doar pentru anul 2013.

Se mai arată că interpretarea că prima instanţă nu ar fi luat act de această modificare de acţiune excede cadrului procesual cu care a fost învestită instanţa de apel şi echivalează cu o completare şi o lămurire a hotărârii instanţei de fond, demers care este nelegal şi eronat.

Interpretarea instanţei de apel a fost aceea că instanţa de fond, nepronunţându-se în mod expres asupra unei cereri a reclamantului, nici nu a avut în vedere această cerere, concluzia fiind aceea că cererea nici nu a fost formulată şi urmează a fi ignorată în întregime. Recurentul susţine că o atare soluţie nu poate fi primită, fiind contrară principiilor reglementate de art. 9 C. proc. civ., referitor la dreptul de dispoziţie al părţii, de a renunţa total sau parţial la judecata cererii sale, şi art. 5 C. proc. civ., conform căruia instanţa are obligaţia a soluţiona orice cerere cu care este învestită.

În aceste condiţii reclamantul susţine că în mod corect a criticat în apel faptul ca nu i-au fost acordate despăgubiri aferente anului 2013, aşa după cum solicitase la fond.

În primul ciclu procesual această cerere a fost interpretată corect de instanţa de apel, ce s-a pronunţat asupra apelului în limitele în care a fost învestită.

Reclamantul arată că în rejudecare instanţa de apel a apreciat eronat şi contrar limitelor învestirii că suma de 15.000 euro pe care o solicita pentru anul 2013 ar reprezenta "o cerere nouă în apel", ce urmează a nu fi avută în vedere.

Astfel, apreciază că hotărârea este nelegală sub aspectul faptului că, în rejudecare, instanţa a depăşit limitele casării, motivele invocate în fata instanţei a cărei hotărâre a fost casată, înfrângând astfel prevederile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. şi pronunţând o hotărâre nelegală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de faptul că niciodată nu a fost invocată împrejurarea că reclamantul nu ar fi învestit instanţa de fond cu modificarea de acţiune privind pretenţiile sale, acest aspect nu ar fi putut fi avut în vedere de instanţa de apel, din oficiu, în rejudecare, fiind contrar intereselor apelantului care a promovat calea de atac.

Se mai arată că hotărârea recurată este contradictorie, având în vedere următoarele aspecte: pe de o parte, se reţine faptul ca apelul priveşte doar neacordarea despăgubirilor pe anul 2013; totodată, se reţine că prin raportul de expertiză, apreciat ca fiind corect întocmit, aceste despăgubiri se ridică la valoarea de 23.487 euro; se mai reţine că instanţa de fond, anulând ca netimbrată cererea de majorare a pretenţiilor, era învestită doar cu o cerere în pretenţii pentru suma de 15.000 euro; se recunoaşte faptul că reclamantul a formulat o cerere de restrângere a acţiunii doar la anul 2013 (deşi se consideră ca această cerere nu a fost avuta în vedere); contrar acestor aspecte, soluţia este aceea de stabilire a prejudiciului la o cotă de 26,7% din suma de 15.000 euro (sumă care deja reprezintă doar parţial prejudiciul pe anul 2013), motivat de faptul că cererea iniţială a reclamantului privea 3 ani şi nu doar unul.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, recurentul solicită să se constate că acestea au fost stabilite în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 451 şi 453 alin. (2) C. proc. civ. Se susţine că nu se putea imputa acestuia neplata cu rea-credinţă a onorariului suplimentar de expert, în condiţiile în care acesta nu a putut face plata nici măcar a taxei judiciare de timbru.

Este criticată şi dispoziţia instanţei de apel de a acorda doar jumătate din cheltuielile de judecată avansate de reclamant, faţă de admiterea doar în parte a pretenţiilor acestuia. Se apreciază că cererile reclamantului ce au fost admise sunt cereri principale, astfel încât ponderea acestora este una mai mare decât a celor respinse, sens în care nu se putea dispune acordarea doar a jumătate din cheltuielile de judecată avansate de reclamant.

Intimata B. S.R.L. a formulat şi depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil. În subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului, intimata a arătat că prezentul dosar are ca obiect o acţiune în pretenţii pentru fapte de contrafacere, prin care aceasta a fost obligată la plata de despăgubiri pentru pretinsa utilizare ilicită a mărcii recurentului în perioada 2013 - 2015. Se învederează că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 1.000.000 RON, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi se face trimitere la Decizia nr. 369, pronunţată de Curtea Constituţională a României la 30 mai 2017, precum şi la Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, solicitând să fie luat în considerare şi aspectul că prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanţei anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul A., acesta a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, raportat la faptul că prezenta cauză a beneficiat deja de calea de atac a recursului, în primul ciclu procesual, precum şi faţă de prevederile Deciziei nr. 454/2018 a Curţii Constituţionale.

Referitor la admisibilitatea recursului, în raportul întocmit, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-au reţinut următoarele.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform art. 88 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, hotărârile pronunţate în cazurile prevăzute de art. 36 din aceeaşi lege, pot fi atacate cu apel.

Excepţiile de la regula înscrisă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sunt reglementate de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum obiectul cauzei de faţă nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, se constată că hotărârea atacată este supusă căii de atac a recursului.

Prin încheierea din data de 7 mai 2019, pronunţată conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul, reţinându-se conţinutul raportului în legătură cu problema de inadmisibilitate invocată de către pârâtă.

Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele şi pentru considerentele expuse mai jos.

Este fondat motivul de recurs prin care se susţine încălcarea limitelor casării în ceea ce priveşte calcularea despăgubirilor datorate pentru prejudiciul cauzat pe anul 2013, prin raportare la un procent determinat prin regula de trei simplă, în funcţie de suma de 15.000 euro la care a fost evaluat prejudiciul prin acţiune pentru anii 2013 - 2015 şi de toţi cei trei ani.

Rejudecarea după casare este limitată, pe de o parte, de partea din hotărâre recurată, iar pe de altă parte, de motivele de recurs considerate fondate.

În cadrul apelului, referitor la modul de calcul al prejudiciului, reclamantul a arătat că prin probele administrate s-a făcut dovada faptului că în perioada 2013 - 2015 valoarea prejudiciului doar pentru produsul "C.", a fost de 393.099 RON şi că, întrucât nu a avut posibilitatea de a acoperi valoarea taxei judiciare de timbru aferentă acestei sume, şi-a restrâns pretenţiile la valoarea de 15.000 euro, pentru care achitase iniţial taxa judiciară de timbru şi care reprezintă valoarea parţială a prejudiciului, înregistrat doar pentru activitatea de contrafacere desfăşurată în anul 2013 [valoarea totală a prejudiciului pentru anul 2013 fiind de 23.900 euro compusă din 11.000 euro partea fixă a redevenţei şi 58.064 RON (12.900 euro) valoarea părţii variabile a redevenţei, conform raportului de expertiză].

Prin Decizia civilă nr. 1225/Ap din 29 iunie 2017, pronunţată în primul ciclu procesual în apel s-a admis apelul declarat de reclamantul A. şi s-a admis cererea de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro, în RON, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlul de despăgubiri.

În motivarea acestei deciziei cu privire la acest aspect s-au reţinut următoarele.

Prin sentinţa atacată, prima instanţă a reţinut faptul că reclamantul este titularul mărcii "C." şi că pârâta a comercializat în perioada ianuarie 2013 - decembrie 2015 produse care aveau pe etichetă cuvântul "C." şi a dispus în temeiul art. 36 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 84/1998 ca pârâta să înceteze acţiunile de comercializare a acestor produse.

Faţă de aceste considerente, reţinând că după ce a timbrat pretenţiile iniţiale de 15.000 euro, reclamantul şi-a majorat pretenţiile, dar nu a timbrat diferenţa şi că prima instanţă a anulat în mod legal cererea de majorare a pretenţiilor şi că potrivit probatoriul administrat în faţa primei instanţe prejudiciul produs pentru anul 2013 este mai mare, instanţa de apel a constatat întemeiată cererea reclamantului de obligare a părţii la plata parţială a prejudiciului produs în cuantum de 15.000 euro.

În cadrul recursului declarat împotriva acestei decizii pârâta nu a formulat critici legate de acordarea întregului cuantum de 15000 euro, la care şi-a evaluat reclamantul prejudiciul pentru cei trei ani anteriori formulării cererii, deşi în apel ar fi susţinut că suma calculată prin expertiză ca despăgubiri doar pentru anul 2013 depăşeşte această sumă pentru care a plătit taxa de timbru.

Recurenta pârâtă a fost nemulţumită doar de faptul că Decizia civilă nr. 1225/Ap din 29 iunie 2017 nu a fost corespunzător motivată nefiind analizate şi apărările sale, în special legate de valoarea probatorie a înscrisurilor administrate de reclamant în dovedirea prejudiciului şi de decăderea din administrarea probei cu expertiza.

Acesta a fost considerentul pentru care a fost casată decizia menţionată anterior.

Ca atare, nu mai făcea obiectul rejudecării în apel problema dacă suma maximă la care şi-a evaluat reclamantul pretenţiile (15.000 euro) pe trei ani ar trebui împărţită proporţional la cei trei ani, prin raportare la faptul că în apel reclamantul a arătat că doar despăgubirile calculate pe anul 2013 depăşesc această sumă, sau acordată integral dacă se ajungea la concluzia că despăgubirile dovedite o depăşesc.

Ţinând cont, pe de o parte, că aceleaşi motive menţionate anterior au fost avute în vedere de către instanţa de apel şi la determinarea cheltuielilor de judecată, iar pe de altă parte, că aprecierile legate de temeinicia cheltuielilor de judecată sunt dependente de soluţia la care se va ajunge cu privire la fondul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte nu consideră utilă analiza în această fază procesuală a celorlalte critici legate de acest aspect.

În consecinţă, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 497 alin. (1) raportate la art. 488 coroborat cu art. 501 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1078/Ap din data de 27 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în Dosarul nr. x/2015.

Casează decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM