Revision of compensation award fails as appeal annulled for challenging merits outside legality grounds

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la 2 octombrie 2017 sub nr. x/2017, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei civile nr. 23 din 2 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Decizia nr. 4634/2015 a Curţii de Apel Craiova.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esenţă, că sentinţa civilă nr. 23 din 02 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4634/2015 a Curţii de Apel Craiova, neapelată din motive medicale, încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 237 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Mehedinţi, dar şi a Sentinţei civile nr. 3486 din 17 aprilie 2013 pronunţată de aceeaşi instanţă, fiind contrară tuturor acestor hotărâri judecătoreşti.

A arătat că greşeala instanţei a fost că nu a respectat expertizele propuse de Sentinţa civilă nr. 237 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Mehedinţi şi că sumele primite în anul 1989 au fost reţinute de experţii evaluatori de-a lungul timpului, la întocmirea dosarului nr. x C. civ., în anul 2004 şi în anul 2014, toată această documentaţie fiind depusă la Dosarul nr. x/2014.

De asemenea, conform expertizei realizate de expertul B., prin Sentinţa civilă nr. 237 din 21 septembrie 2011 s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 1/1, iar valoarea acestei cote este de 51.755 RON.

A solicitat instanţei să îndrepte această eroare, dar cererea sa a fost respinsă.

În consecinţă, a solicitat instanţei să completeze suma de 14.014 RON cu 12.951 RON, scăzută nelegal de instanţă, rezultând o sumă echivalentă cu cea din expertiza evaluatorie de 26.956 RON în dosarul nr. x C. civ., iar suma de 23.682 RON să se completeze cu 28.073 RON, rezultând 51.755 RON conform expertizei expertului B.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 3500 din 5 decembrie 2017 a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Prin Sentinţa civilă nr. 23 din 2 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosar nr. x/2014 - a cărei revizuire se solicită în cauza de faţă - instanţa a admis contestaţia formulată de către contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect anulare act Legea nr. 165/2013; a anulat deciziile de invalidare nr. 173/2014 şi 174/2014 şi a obligat intimata să emită în favoarea contestatorului titlu de despăgubire în cuantum de 14.014 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 12.951 RON, respectiv 22.644 RON, încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. x (în cotă de 1/1), respectiv 26.965 RON; a obligat intimata să emită în favoarea contestatorului, titlu de despăgubire în cuantum de 23.682 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 28.073 RON, respectiv 35.000 RON, încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. x (în cotă de 1/1), respectiv 51.755 RON.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorul, în calitate de persoană îndreptăţită, prin notificările nr. x/2001 şi y/2001 a solicitat despăgubiri pentru imobilele-construcţii demolate şi teren aferent, expropriate prin Decretele nr. 11/1987 şi 96/1989, fiind admise prin dispoziţiile nr. 42 şi 43/2005, emise de Primăria comunei Izvorul Bârzii, în sensul acordării de despăgubiri în cota de 1/1.

Dosarele au fost transmise Secretariatului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 şi următ. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, însă au fost restituite cu adresele nr. x C. civ./şi 3887/2005,în vederea reanalizării şi completării, întrucât reclamantul nu face dovada calităţii sale de notificator pentru o cotă-parte din imobil, motiv pentru care au fost emise de Primăria Izvorul Bârzii, Deciziile nr. 247/2010 şi 281/2010, pentru cota de 3/8, în loc de 1/1.

Contestaţia împotriva acestor decizii a fost admisă prin Sentinţa civilă nr. 237 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, rămasă definitivă şi irevocabilă, au anulate parţial deciziile respective, reţinându-se că acesta a fost singurul moştenitor care a notificat, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana juridică deţinătoare, ceilalţi moştenitori ai autorului C., nu au urmat procedura administrativă prevăzută de lege, motiv pentru care este incident art. 4 alin. ultim din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, cotele acestor moştenitori profită moştenitorului care a depus în termen cererea de restituire, respectiv contestatorului A., cota ce i se cuvine acestuia fiind de 1/1, în loc de 3/8.

Prin Decizia nr. 3486/2013 pronunţată de secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Mehedinţi, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 15962/2013 a Curţii de Apel Craiova, a fost obligată pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să emită decizia privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru reclamant, în cotă de 1/1, conform Sentinţei civile nr. 237/2011, reţinându-se că, deşi acesta deţine o hotărâre judecătorească care îi consfinţeşte dreptul de a primi o decizie de acordare a despăgubirilor în cota de 1/1, această hotărâre nu a fost pusă în practică, prin emiterea vreunui act în acest sens.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 1280/2014, a reţinut irevocabil, că dosarele x şi y sunt dosare aprobate în sensul art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, întrucât vechea comisie (CCSD) a examinat legalitatea privind nerestituirea în natură a imobilului, propunând ca acesta să intre în etapa următoare, respectiv cea a evaluării, că, deşi s-au stabilit două şedinţe ale Comisiei, în data de 14 decembrie 2011 şi 9 martie 2012, obligaţia de a evalua şi emite titlul de despăgubire într-un termen rezonabil, nu a fost îndeplinită, iar noua comisie Comisia Naţională), care a preluat atribuţiile vechii comisii, trebuie să îndeplinească aceleaşi proceduri.

S-a constatat că intimata a ignorat decizia instanţei de recurs, aplicând procedura prevăzută în capitolul III din Legea nr. 165/2013, referitoare la acordarea de măsuri compensatorii, în sensul că a evaluat imobilele în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (6), prin aplicarea grilei notariale valabilă la data intrării în vigoare a legii, nu procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, specifică vechii comisii.

Astfel, prin deciziile contestate s-au invalidat cele două dispoziţii emise de Primăria Izvorul Bârzii nr. 247 şi 281/2010, ca urmare a faptului că valoarea stabilită în conformitate cu art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, este mai mică decât valoarea actualizată a despăgubirilor încasate de contestator în anul 1989.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt întemeiate susţinerile contestatorului, potrivit cărora, Dosarele nr. x C. civ. şi 3888/ C. civ., fiind dosare aprobate, în sensul art. 41 din Legea nr. 165/2013, intimata avea obligaţia să emită titlul de despăgubire pentru cele două dosare, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor, întrucât art. 41 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013 reglementează o situaţie tranzitorie în care, prin derogare de la dispoziţiile acestei legi, Comisia Naţională trebuie să aplice procedura specifică vechii comisii.

Aşa fiind, apreciind că cele două decizii de invalidare au fost emise eronat, cu încălcarea dreptului contestatorului la reparaţie prin echivalent pentru imobilele expropriate, s-a admis contestaţia, s-au anulat deciziile de invalidare nr. 173 şi 174/2014 şi a fost obligată intimata să emită în favoarea contestatorului-persoană îndreptăţită, titluri de proprietate în dosarele înregistrate cu nr. x C. civ. şi 3888/ C. civ., pentru cota de 1/1, reprezentând suma de 14.014 RON, respectiv 23.682 RON, rezultate prin scăderea din cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare întocmit de SC D. SRL Timişoara şi expert B. a despăgubirilor încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare.

Revizuentul a solicitat revizuirea acestei sentinţe în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa a reţinut că, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe două hotărâri potrivnice, în sensul că dispozitivele acestora trebuie să fie contradictorii; să fie îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; hotărârile respective să fie pronunţate în cauze diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raportat la hotărârile invocate de revizuent în susţinerea cererii, instanţa a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite aceste condiţii, faţă de următoarele considerente:

Acţiunile civile soluţionate, atât prin Sentinţa nr. 237 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosar nr. x/2011, cât şi prin Sentinţa nr. 3486 din 17 aprilie 2013 pronunţată de aceiaşi instanţă, în Dosar nr. x/2013, au avut un obiect diferit de cel al cererii deduse judecăţii în prezenta cauză, părţile fiind de asemenea diferite.

Astfel, prin Sentinţa nr. 237 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, instanţa s-a pronunţat cu privire la contestaţia formulată de revizuent, în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei Izvoru Bârzii, împotriva Dispoziţiilor nr. 247 din 10 septembrie 2010 şi 281 din 5 noiembrie 2010 emise de intimată, dispoziţii pe care le-a anulat în parte, cu privire la cota ce i se cuvine revizuentului (contestator în respectiva cauză), respectiv 1/1 în loc de 3/8.

În cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x, prin Sentinţa nr. 3486 din 17 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a fost obligată să emită decizia privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reclamantului în cotă de 1/1, conform Sentinţei civile nr. 237 din 21 septembrie 2011, definitivă şi irevocabilă.

De asemenea, s-a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere privind obligarea intimatelor la emiterea titlului de plată şi plăţii despăgubirilor aferente şi s-a respins capătul de cerere privind obligarea intimatelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată, plata despăgubirilor aferente şi conversia în acţiuni.

Or, obiectul acţiunii soluţionate prin Sentinţa nr. 23 din 2 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, a cărei revizuire se solicită, a vizat anularea deciziilor de invalidare nr. 173/2014 şi 174/2014 emise de intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi obligarea acesteia la emiterea titlurilor de despăgubire.

Instanţa a reţinut că nemulţumirile revizuentului vizează, în esenţă, cuantumul sumelor pentru care s-a dispus emiterea titlurilor de despăgubire prin Sentinţa nr. 23 din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Mehedinţi, anume, 14.014 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 12.951 RON, respectiv 22.644 RON, încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. x (în cota de 1/1), respectiv 26.965 RON şi 23.682 RON, sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 28.073 RON, respectiv 35.000 RON, încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. x (în cotă de 1/1), respectiv 51.755 RON.

S-a constatat că revizuentul contestă, de fapt, modul de calcul al sumelor, susţinând că acesta nu respectă nici rapoartele anterioare de evaluare sau expertiză, din care rezultă că din sumele calculate se dedusese deja valoarea despăgubirilor primite în anul 1989, astfel că nu se mai impunea din nou deducerea acestora de către instanţă.

Curtea de Apel a reţinut că nu se poate reţine că ar exista vreo contradicţie nici între considerentele sentinţelor pretins a fi potrivnice, câtă vreme modul concret de calcul al despăgubirilor cuvenite a fost pentru prima dată stabilit prin Sentinţa nr. 23 din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Mehedinţi.

Câtă vreme concluziile experţilor evaluatori nu au fost însuşite de instanţele anterior sesizate şi nu se regăsesc ca atare în considerentele sau dispozitivul Sentinţelor 237 din 21 septembrie 2011 şi, respectiv, nr. 3486 din 17 aprilie 2013, pronunţate de Tribunalului Mehedinţi, chiar dacă existau la momentul respectiv, nu se poate reţine că ar fi intrat în puterea lucrului judecat, pentru a nu mai putea fi contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, în speţă Sentinţa nr. 23 din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Mehedinţi.

Susţinerile referitoare la stabilirea greşită a cuantumului acestor despăgubiri, cu nerespectarea concluziilor experţilor evaluatori, vizează fondul pretenţiilor deduse judecăţii în cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2024 şi, în consecinţă, nu pot fi analizate în acest cadru procesual, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Numai în eventualitatea în care instanţa ar aprecia cererea de revizuire admisibilă şi ar admite-o, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, se va putea reanaliza fondul cauzei, schimbându-se în tot sau în parte hotărârea atacată.

Aspectele invocate privind pretinsa nelegalitate şi netemeinicie a soluţiei pronunţate puteau fi valorificate prin intermediul căilor ordinare de atac, nu se circumscriu cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege şi nici nu prezintă relevanţă pentru a determina incidenţa unuia din cele reglementate, dacă nu sunt îndeplinite toate condiţiile cumulativ prevăzute de legiuitor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În susţinerea recursului, recurentul a arătat că sunt greşite sumele pentru care s-a dispus emiterea titlurilor de despăgubire, prin Sentinţa nr. 23 din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Mehedinţi, acesta contestând modul de calcul al sumelor, susţinând că acesta nu respectă rapoartele anterioare de evaluare sau expertiză, din care rezultă că din sumele calculate se dedusese deja valoarea despăgubirilor primite în anul 1989, solicitând instanţei să stabilească care sunt sumele care i se cuvin.

Revizuentul susţine că este greşită soluţia instanţei care a soluţionat cererea de revizuire, întrucât există 3 hotărâri contradictorii, pronunţate în cauze diferite, fiind îndeplinită şi condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, iar în al doilea proces nu s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.

Recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat, la data de 10 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, însă criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C4, la data de 19 septembrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport, înregistrat la dosar la 3 octombrie 2018, anexând înscrisuri.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 13 iunie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se reţine că, în raport de dispoziţiile art. 24 şi 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea recursului de faţă se vor avea în vedere dispoziţiile C. proc. civ. existente la data iniţierii demersului judiciar.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, numele, prenumele, domiciliul, reşedinţa, denumirea, sediul părţilor, precum şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul a formulat critici cu privire la situaţia de fapt, relativ la cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârile invocate ca pretins potrivnice, invocând doar formal întrunirea condiţiei triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză, prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aşa fiind, se constată că susţinerile recurentului nu constituie critici de nelegalitate cu privire la decizia împotriva căreia a exercitat recursul, care sunt argumentele pentru care nu este legală soluţia de respingere a cererii de revizuire şi care sunt dispoziţiile legale încălcate de instanţa de apel.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept a recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor nu rezultă critici cu privire la decizia recurată care să poată fi subsumate vreunuia dintre aceste motive de nelegalitate.

Aşa fiind, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, ce să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentă nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3500 din 5 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM