Cassation appeal annulled for failure to frame factual criticisms as statutory legal errors in property title dispute

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 41A din 28 februarie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul incident declarat de pârâtele SC A. SA, SC B. SA, SC C. SA, SC D. SA şi SC E. SA împotriva Încheierii din 17 noiembrie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 224 din 7 iunie 2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. x/2014, pe care le-a schimbat în parte, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca cu privire la petitele 1 şi 2 din cererea principală precizată şi, în consecinţă, a respins petitele 1 şi 2 din această cerere, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă. A menţinut restul dispoziţiilor din Încheierea civilă din 17 noiembrie 2016 şi din Sentinţa civilă nr. 224/07 iunie 2017 ale Tribunalului Cluj.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva încheierii civile din 18 mai 2017, a încheierii civile din 17 noiembrie 2016 şi a Sentinţei civile nr. 224 din 7 iunie 2017, toate pronunţate de Tribunalul Cluj în Dosar civil nr. x/2014

A obligat pe reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca să plătească apelanţilor din apelul incident, cheltuieli de judecată în apel, după cum urmează:

- suma de 55 RON, în favoarea SC A. SA;

- suma de 2.172,11 RON, în favoarea SC B. SA;

- suma de 12.785,33 RON, în favoarea SC C. SA;

- suma de 5.867,20 RON, în favoarea SC D. SA;

- suma de 3.495,35 RON, în favoarea SC E. SA

În motivare, curtea de apel a reţinut că apelul reclamanţilor vizează şi încheierea de şedinţă din data de 18 mai 2017, prin care a fost amânată pronunţarea soluţiei pentru data de 31 mai 2017. Încheierea de şedinţă poate fi atacată numai odată cu fondul, apelul exercitat împotriva hotărârii socotindu-se exercitat şi împotriva lor. Prin urmare, pronunţându-se asupra apelului instanţa se va pronunţa implicit şi asupra încheierii din data de 18 mai 2017.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei SC A. SA, instanţa a reţinut că este nefondată critica reclamanţilor în sensul că SC A. SA nu este proprietarul terenului în litigiu şi, prin urmare, nu are calitate procesuală activă pentru exercitarea acţiunii în revendicare.

Imobilul în litigiu, înainte de dezmembrarea lui prin actul de transmitere a activelor imobiliare din data de 6 martie 2015, către societăţile rezultate în urma divizării ei, act autentificat sub nr. 342 din 6 martie 2015, a fost proprietatea pârâtei SC A. SA.

Cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamanţilor şi a pârâtei Compania de Apă Someş SA şi F. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele situate în Cluj-Napoca, str. x (Oaşului) nr. 127 a fost înregistrată la data de 23 februarie 2015.

Prin urmare, la acea dată, pârâta era proprietar exclusiv al imobilului în litigiu.

Ulterior, la data de 6 martie 2015, imobilul a fost dezmembrat şi transcris parţial, o parte din imobil rămânând în continuare în proprietatea SC A. SA, către societăţile rezultate în urma divizării.

Acţiunea în revendicare, aşa cum este reglementată de art. 563 alin. (1) C. civ. este acţiunea aflată la îndemâna proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar sau împotriva oricărui terţ care deţine bunul respectiv, ca atare pârâta SC A. SA, în calitate de proprietar era îndreptăţită la data formulării cererii reconvenţionale să revendice terenul în litigiu de la orice persoană care îl deţine fără drept.

Pentru aceste motive, soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâtei SC A. SA, este legală.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, curtea a reţinut că această excepţie a fost întemeiată pe faptul că pârâta nu era proprietara imobilelor în litigiu la data formulării cererii.

Având în vedere că aceste motive au fost analizate de Curte atunci când a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei, nu vor mai fi reluate.

Cu privire la fondul cauzei, s-au reţinut următoarele:

Reclamanţii critică faptul că instanţa le-a respins acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că prin reţinerea instanţei constând în aceea că o acţiune în constatare este inadmisibilă, în condiţiile în care aveau posibilitatea să formuleze o acţiune în revendicare urmată de desfiinţarea titlurilor pârâtelor şi rectificarea înscrierilor de CF, li s-ar fi încălcat accesul la justiţie.

Din sentinţa atacată rezultă că acţiunea reclamanţilor a fost respinsă în întregime ca inadmisibilă, cu motivarea că aveau posibilitatea să formuleze o acţiune în revendicare, precum şi o acţiune în desfiinţarea titlurilor de care se prevalează pârâtele, urmate de cereri în rectificarea înscrierilor de carte funciară, însă atâta timp cât dreptul de proprietate al pârâtelor nu a fost contestat, apărările reclamanţilor reconvenţionali nu pot fi luate în considerare.

Pronunţându-se în această modalitate, rezultă că instanţa de fond a considerat că reclamanţii şi-au justificat calitatea procesuală activă pentru toate capetele acţiunii.

Prin primul capăt de acţiune, reclamanţii au solicitat să se constate că în temeiul Legii nr. 119/1948 imobilul identificat în str. x a trecut în proprietatea Statului Român în administrarea Ministerului Industriilor Bunurilor de Consum, iar prin capătul doi de acţiune reclamanţii au solicitat să se constate că în baza art. 8 din HCM nr. 8/1960 şi a proceselor-verbale încheiate la data de 16 februarie 1968 şi 3 decembrie 1963, între Sfatul Popular al oraşului Cluj-Napoca prin G. şi Întreprinderea de Stat Fabrica de Porţelan Cluj s-a trecut în administrarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca imobilul situat în str. x, titularul dreptului de proprietate rămânând Statul Român, acest titlu având întâietate faţă de titlul pârâtei.

Din conţinutul art. 35 C. proc. civ., instanţa reţine că reclamanţii solicită instanţei numai să constate existenţa unui drept al său, respectiv au solicitat să se constate un drept subiectiv în favoarea unui terţ, Statul Român.

Respingând în întregime acţiunea ca inadmisibilă, instanţa de fond a recunoscut reclamanţilor calitatea procesuală activă şi cu privire la primele două capetele de acţiune.

Curtea apreciază că, sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat. Reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi pe cea pasivă, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea. După ce a fost sesizată, instanţa este obligată, în baza art. 248 C. proc. civ. să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi pasivă.

În speţă, calitatea procesuală activă cerută pentru exercitarea acţiunii în constatarea dreptului de proprietate, trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate. Reclamanţii nu au solicitat să se constate un drept de proprietate în favoarea lor, ci în favoarea unui terţ, respectiv a Statului Român.

Faţă de cele reţinute, curtea a apreciat că reclamanţii nu justifică calitate procesuală activă în raport de cererile formulate la pct. 1 şi 2 al cererii de chemare în judecată.

Reclamanţii au arătat prin declaraţia de apel că, în speţa dedusă judecăţii, se impune clarificarea situaţiei tabulare a imobilului şi au susţinut că pârâta SC A. SA a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare active ce constau în teren şi construcţii edificate în CF nr. x Cluj-Napoca, precum şi mijloace fixe.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că imobilul în litigiu apare înscris în CF x sub A24, nr. top. x doar din anul 2009 la cererea lor, astfel că nu era posibilă transmiterea lui de către societatea H. SA către pârâtă, acest bun fiind luat de către Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x cuprinde suprafaţa de teren de 64.376,07 m fără imobilul de sub A+24, în suprafaţă de 2 iug şi 1522 stjp, astfel că, titularul dreptului de proprietate asupra acestui imobil era Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Curtea nu a primit critica apelanţilor, întrucât au fost pronunţate Sentinţele civile nr. 15942 din 29 noiembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2010 şi nr. 7963 din 27 mai 2009, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. x/2009, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 265/R din 29 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj.

Apelanţii au mai invocat, de asemenea pentru prima dată în apel faptul că lipsa intabulării în CF a dreptului lor de proprietate nu impietează asupra existenţei dreptului în patrimoniul lor, el dobândind un drept de proprietate extratabular.

De altfel, curtea de apel a constatat că în cererea de chemare în judecată formulată în faţa instanţei de fond nu sunt înserate astfel de cereri, reclamanţii solicitând doar să se constate că titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu este Statul Român, ceea ce, raportat la art. 41 C. proc. civ. şi art. 478 pct. 3 C. proc. civ., reprezintă o cerere nouă faţă de obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu privire la motivul din apelul reclamanţilor privind respingerea excepţiei decăderii pârâţilor reconvenţionali, curtea a avut în vedere că precizarea cererii reconvenţionale s-a realizat prin înscrisul depus la data de 3 martie 2017, cu respectarea termenului legal, prevăzut de art. 204 C. proc. civ.

În cuprinsul acestei cererii, reclamanţii au invocat cele reţinute prin expertiza tehnică efectuată în cauză, prin care s-au identificat încă 10 construcţii neînscrise în CF, faţă de care şi-au precizat cererea reconvenţională.

În mod legal s-a constatat că cererea pârâtelor din data de 3 martie 2017 nu reprezintă o modificare a cererii reconvenţionale aşa cum eronat susţin apelanţii, ci o cerere de întregire a cererii reconvenţionale în sensul identificării imobilelor enunţate generic în cererea reconvenţională iniţială sau o cerere precizatoare cum legal a apreciat instanţa de fond.

Apelanţii au solicitat să se constate, prin petitele 4, 5, 6, 7, 8 şi 9, că actele în temeiul cărora s-au efectuat înscrierile în CF în favoarea pârâtelor nu au fost valabile şi nu le sunt opozabile, iar titlu acestora are întâietate şi prevalenţă.

Această critică nu poate fi primită pentru că aceste cereri au un caracter accesoriu faţă de primele motive din cererea de chemare în judecată, motive în legătură cu care instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, astfel că, acestea sunt inadmisibile aşa cum legal a reţinut instanţa de fond.

Cu privire la critica privind constatarea nulităţii absolute a înscrierilor de CF aprecierea instanţei de fond constând în aceea că cererea este inadmisibilă raportat la procedura specială prevăzută de art. 31 din Legea nr. 7/1996, este legală.

Instanţa de apel a respins şi critica reclamanţilor privind obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată în faţa instanţei de fond, prin raportare la art. 453 C. proc. civ. şi la împrejurarea că au pierdut procesul.

Sub aspectul susţinerii conform căreia cheltuielile de judecată la care au fost obligaţi, nu sunt justificate, în raport de amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse de avocat că sub aspectul faptului că nu se află în culpă procesuală, curtea a reţinut următoarele:

Pentru a-şi valorifica şi apăra dreptul de proprietate, pârâţii au fost nevoiţi să promoveze cerere reconvenţională în raport de pretenţiile reclamanţilor. Culpa procesuală a reclamanţilor rezidă tocmai în promovarea cererii de chemare în judecată prin care au contestat dreptul de proprietate al pârâtelor, cerere pe care au pierdut-o în întregime.

Instanţa a avut în vedere prevederile art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., art. 451 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a constatat că pârâtelor li se cuvin în întregime cheltuielile de judecată ocazionate cu judecarea în fond a cauzei, că nu se impune reducerea cuantumului onorariului avocaţial, sumele acordate cu acest titlu sunt proporţionale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse de avocat.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca au formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs a fost motivată, reclamanţii invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Reclamanţii au apreciat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că judecătorii cauzei au reţinut exclusiv susţinerile pârâţilor în motivarea deciziei, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului.

Au susţinut că este greşită reţinerea instanţei de apel, în sensul că SC A. SA este proprietara terenului în litigiu şi, ca urmare, ar avea calitate procesuală activă în exercitarea acţiunii în revendicare, întrucât aceasta nu are calitatea de proprietar tabular al imobilelor în litigiu, aşa cum au fost dezmembrate.

Cu privire la situaţia de fapt reţinută, reclamanţii au învederat instanţei că în certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria x nr. x emis în favoarea SC H. SA a fost înscrisă suprafaţa de teren de 64.376,07 mp, dar fără imobilul de sub A+24, în suprafaţă de 2 Jugere şi 1522 stânjeni.

În raport de acest înscris, reclamanţii susţin că la data preluării patrimoniului SC H. SA de către pârâta SC A. SA, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Cluj era Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. Ca urmare, nici pârâta SC A. SA nu ar fi putut transmite, prin divizare, către SC B., SC C., SC D. şi SC E. mai mult decât deţinea.

Au făcut referire şi la împrejurarea că înscrierea dreptului de proprietate în CF a SC A. SA asupra imobilului mai sus menţionat s-a făcut fără cauză legitimă, iar adevăratul titular, Statul Român, a fost păgubit.

Reclamanţii au mai arătat şi că au drept de administrare asupra imobilului în litigiu, potrivit HCM nr. 8/1960, prin care imobilul a trecut în administrarea Sfatului Popular Orăşenesc Cluj-Napoca.

O altă critică a reclamanţilor se referă la împrejurarea că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la contractele de închiriere ale imobilului în litigiu.

Din probele depuse la dosar rezultă că dreptul de proprietate privată al Statului Român s-a obţinut în baza Legii de naţionalizare a întreprinderilor nr. 119/1948 şi a trecut în administrarea G. în data de 3 decembrie 1963 şi ulterior a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, ceea ce înseamnă că respectivele contracte de închiriere în vigoare sunt legale, nefiind necesar acordul reclamantei reconvenţionale cu privire la darea imobilului în locaţiune, pentru că nu este proprietar al imobilului.

Cu privire la cheltuielile de judecată, reclamanţii au solicitat respingerea lor, iar cu privire la eventuala culpă, au invocat prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492 din 8 iunie 2006, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi repartizat completului C5 la data de 29 mai 2018.

La data de 17 aprilie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor prin rezoluţia din data de 18 aprilie 2019.

Recurenţii reclamanţi au depus punct de vedere la raport, prin care au arătat motivele invocate prin recurs pot fi circumscrie pct. 6 şi8 ale art. 488 C. proc. civ.

Intimaţii pârâţi SC A. SA, SC B. SA, SC C. SA, SC D. SA şi SC E. SA au depus punct de vedere la raport, arătând că sunt de acord cu concluziile acestuia.

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs. Motivele de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar articolul 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică.

Se reţine că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenţii reclamanţi Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca au formulat critici referitoare la situaţia de fapt şi, respectiv, asupra modului de întocmire a probelor.

Aceste susţineri vizează administrarea şi interpretarea probelor de către instanţa de apel.

Or, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată în apel, ci exprimarea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia esenţială a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, o argumentare a criticii în drept şi în fapt.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a criticilor care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege sunt de natură a determina nelegalitatea hotărârii.

Or, interpretarea dată de instanţă probelor administrate în cauză constituie o chestiune de fapt, care nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.,

În prezenta cauză, recurenţii reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor cerute de textele de lege mai sus citate, întrucât prin memoriul de recurs nu s-au formulat critici care să facă posibilă încadrarea lor în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai critici care vizează chestiuni de fapt.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte, urmează să anuleze recursul formulat de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei 41/A din 28 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2019.

Procesat de GGC - LM