Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1050/2019 AI generated

Revision admissibility after constitutional ruling: temporal scope of unconstitutionality effects for pending civil cases

Case Number Decizia nr. 1050/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the joined revision requests filed by both the medical center and the health insurance house, overturning the prior cassation decisions that had dismissed their appeals as inadmissible; consequently, the cassation appeals are now admissible in principle, and the case is remanded for re-judgment on the merits regarding the validity of the appeal itself. The dispute arose from a civil action for damages due to the termination of a medical services contract, where the court of appeal's decision became final after the Supreme Court initially rejected the parties' cassation appeals as inadmissible, citing a supreme court doctrinal decision that restricted the effects of a prior constitutional ruling on unconstitutionality to cases initiated after a specific publication date. The decisive legal basis was Article 509(1)(11) of the Code of Civil Procedure, under which revision is permitted when a constitutional decision declares legal provisions unconstitutional, applying specifically to cases where the unconstitutionality exception was raised before the constitutional decision's publication; the court held that the Constitutional Court's subsequent ruling that the Supreme Court's restrictive interpretation of the unconstitutionality effects was itself unconstitutional nullified the basis for the initial inadmissibility, thereby reinstating the right to appeal despite the case being pending at the time of the constitutional ruling's publication.

Legislator headnote

AI generated

art. 513 alin. (4) C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 521 alin. (3) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 27 din C. proc. civ; Revision admissibility after constitutional ruling: temporal scope of unconstitutionality effects for pending civil cases: , revizuentul a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., arătând că are deschisă calea de atac a revizuirii în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 874/2018.

Keywords

AI generated
effects of unconstitutionality constitutional revision revision of a judgment constitutional principle article of civil procedure validity of contract

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29.03.2019, sub nr. x/2019, revizuentul Centrul Medical A. SRL a solicitat ca, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., să se admită revizuirea Deciziei civile nr. 3038/20.09.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, în sensul declarării recursului îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 188/A-C/9 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, ca fiind admisibil, şi să se procedeze la analiza motivelor de casare invocate.

În motivarea cererii de revizuire, titularul acesteia a arătat, în esenţă, că prin decizia atacată cu prezenta cale extraordinară de atac recursul exercitat împotriva Deciziei civile nr. 188/A-C/9 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti a fost respins ca inadmisibil ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ. şi a Deciziei nr. 52/18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că "efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, pornite ulterior publicării deciziei".

Calea de atac a recursului a fost îndreptată împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti, care a fost pronunţată ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, ce a constatat neconstituţională sintagma "precum şi în alte cereri în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, şi a fost introdusă în termen.

Astfel, în acord cu dezlegările Curţii Constituţionale din această decizie, recursul îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 188/A-C/9 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti ar fi trebuit să fie admisibil.

La primul termen de judecată în faţa instanţei de recurs, respectiv la 20 septembrie 2018 (termen fixat pentru discutarea admisibilităţii recursului), revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 şi a art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., excepţie care a fost înregistrată sub un număr de dosar separat şi asupra căreia Înalta Curte s-a pronunţat la termenul din 18.10.2018 în sensul admiterii sesizării şi înaintării acesteia la Curtea Constituţională.

Între timp, prin Decizia nr. 3038/20 septembrie 2018, recursul declarat a fost respins ca inadmisibil.

De asemenea, anterior soluţionării propriei sesizări cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 874/2018, publicată în Monitorul Oficial din 3.01.2019, prin care a constatat că dispoziţiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale. Ulterior, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi asupra sesizării identice a revizuentei, pe care a respins-o printr-o decizie care însă nu este motivată.

În drept, revizuentul a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., arătând că are deschisă calea de atac a revizuirii în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 874/2018.

Printr-o cerere de revizuire distinctă, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 11.04.2019, sub nr. x/2019, şi repartizată în sistem aleatoriu spre soluţionare completului nr. 9, revizuenta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş a solicitat ca, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., să se admită revizuirea Deciziei civile nr. 3422/04.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, de completare a Deciziei civile nr. 3038/20.09.2018 a aceleiaşi instanţe pronunţată în Dosarul nr. x/2014, în sensul declarării recursului îndreptat împotriva Deciziei civile nr. 188/A-C/9 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, ca fiind admisibil, şi să se procedeze la analiza motivelor de casare invocate.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat, în esenţă, că prin decizia atacată cu prezenta cale extraordinară de atac s-a dispus de către Înalta Curte completarea Deciziei civile nr. 3038/20.09.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a respins ca inadmisibil recursul propriu declarat în acea cauză împotriva Deciziei nr. 188/A-C/9.03.2018 a Curţii de Apel Piteşti, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ. şi a Deciziei nr. 52/18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept.

Evocând aceleaşi elemente din istoricul judecăţii de recurs, această revizuentă a indicat, de asemenea, ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., situaţia dată de pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 874/2018 şi de invocarea de către aceasta a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 521(3) din C. proc. civ. pentru termenul din 20.09.2018, în faţa instanţei de recurs, care a apreciat asupra admisibilităţii sesizării prin încheierea din 18.10.2018 dată în dosarul asociat constituit nr. x/2014/a2

Apreciindu-se că Dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2019 au aceleaşi părţi şi aceeaşi cauză, reprezentând în fapt două cereri de revizuire formulate împotriva a două hotărâri pronunţate în aceeaşi pricină, prin încheierea din 7 mai 2019 dată în Dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepţia conexităţii şi s-a dispus înaintarea acestui din urmă dosar la Dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curţi, completul C3, ca fiind cel dintâi înregistrat la instanţă.

Analizând cererile de revizuire conexate, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., respectiv limitat la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte apreciază asupra caracterului admisibil al acestora.

Astfel, se reţine că prin cererea înregistrată la data de 11.03.2014 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul Centrul Medical A. SRL, prin administrator special, a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş pentru a fi obligată la plata sumei de 500.000 RON - evaluată provizoriu - reprezentând despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat prin rezilierea contractului nr. x/2007 de furnizare servicii medicale.

Prin Sentinţa civilă nr. 212/30.05.2014, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins cererea de chemare în judecată pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, soluţie care a fost infirmată prin Decizia nr. 76/21.01.2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, care a anulat hotărârea de primă instanţă şi a trimis cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.

În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 508/28.12.2016 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, a fost admisă în parte cererea precizată (sub aspectul cuantumului pretenţiilor) şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 79.444,39 RON cu titlu de actualizare creanţă (1.976.228,6 RON) şi suma de 427.969,9 RON cu titlu de dobândă legală remuneratorie şi penalizatoare, aferentă creanţei, cu cheltuieli de judecată în sumă de 5.700 RON.

Prin Decizia nr. 188/A-C din data de 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost stabilit cuantumul inflaţiei la 22.133,76 RON şi al dobânzii la 306.140,5 RON (dobândă penalizatoare), cu înlăturarea dobânzii remuneratorii. A fost menţinută în rest sentinţa şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Centrul Medical A. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva deciziei de apel au declarat recurs atât reclamantul Centrul Medical A. SRL, dar şi pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş.

Prin Decizia civilă nr. 3038/20 septembrie 2018 dată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Centrul Medical A. SRL împotriva Deciziei nr. 188/A-C/9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar prin Decizia civilă nr. 3422/4 octombrie 2018 dată în Dosarul nr. x/2014 de aceeaşi instanţă, s-a admis cererea de completare a celei dintâi decizii menţionate şi s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş împotriva aceleiaşi decizii de apel.

Soluţia de inadmisibilitate a fost justificată în ambele decizii pronunţate de instanţa de recurs, prin caracterul evaluabil în bani al acţiunii, al cărei obiect s-a reţinut că este în cuantum de 500.000 de RON la data înregistrării pe rolul Tribunalului Argeş şi pe Decizia nr. 52/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, prin care s-a hotărât că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017). Or, litigiul de faţă este început anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.

Se mai reţine că în faţa instanţei de recurs, la termenul de discutare a admisibilităţii acestuia, respectiv 20 septembrie 2018, ambii recurenţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 521 alin. (3), din C. proc. civ., excepţie care a fost apreciată ca admisibilă în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi, drept consecinţă, a fost înaintată spre soluţionare Curţii Constituţionale, prin încheierea din 18.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Totodată, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 874/2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 2 din 3/01/2019 s-a constatat că dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52/18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale, instanţa de contencios constituţional reţinând că interpretarea în cauză este în mod expres contrară considerentului nr. 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii normei art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (considerent prin care se stabilise că efectele Deciziei nr. 369/30 mai 2017 se produc asupra tuturor hotărârilor pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei).

Prin aceeaşi Decizie nr. 874/2018, Curtea Constituţională a mai stabilit, evocând jurisprudenţa sa anterioară, că "decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordine juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor" (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 605/14 august 2008), iar aplicarea pentru viitor a unei astfel de decizii vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura ori situaţiile juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în care dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere), cât şi, în mod excepţional, acele situaţii care au devenit facta praeterita, înţelegând prin aceasta cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, acestea au fost soluţionate definitiv şi irevocabil.

Mijlocul prin care se asigură aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, în cauzele definitiv soluţionate la data publicării sale în Monitorul Oficial constă în exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Totodată, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185/11.03.2016) parag. 26, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărârea judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.

În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii s-a mai reţinut că o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită atât autorilor acesteia, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocată anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluţionate definitiv (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015).

Cât priveşte cauza dedusă judecăţii prin cele două cereri de revizuire, Înalta Curte reţine că revizuenţii, prin situaţia lor procesuală, se regăsesc în acea ipoteză excepţională în care, deşi cauza lor fusese soluţionată definitiv la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a Deciziei nr. 874/2018 (respectiv, la 3.01.2019) - recursurile declarate de aceştia fiind respinse ca inadmisibile prin Decizia nr. 3038/20 septembrie 2018 şi prin decizia de completare nr. 3422/4 octombrie 2018 - efectele acestei decizii profită şi litigiul care s-a purtat între cele două părţi.

Aceasta întrucât, aşa cum s-a reţinut, la termenul de discutare a admisibilităţii recursurilor, ambii revizuenţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate chiar a dispoziţiilor legale ce au condus la respingerea recursurilor lor ca inadmisibile, excepţie ce a fost apreciată ca fiind admisibilă de Înalta Curte şi pe care aceasta a înaintat-o spre soluţionare Curţii Constituţionale.

Aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, chiar dacă nu exact cea ridicată de revizuenţi în cauza proprie, a fost ulterior admisă de instanţa de contencios constituţionale prin Decizia nr. 874/2018.

Astfel fiind, se apreciază că recurenţii au deschisă calea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. împotriva deciziilor nr. 3038/20 septembrie 2018 şi nr. 3422/4 octombrie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care, în baza art. 513 alin. (4) C. proc. civ., acestea vor fi admise, cu consecinţa schimbării în tot a deciziilor atacate, în sensul admiterii în principiu a recursurilor declarate de reclamantul Centrul Medical A. SRL şi de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş împotriva Deciziei nr. 188/A-C/9 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru rejudecarea recursurilor, va fi acordat termen la 18 septembrie 2019 în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererile de revizuire conexate formulate de Centrul Medical A. SRL împotriva Deciziei nr. 3038 din 20 septembrie 2018 şi de Casa de Asigurări de Sănătate Argeş împotriva Deciziei nr. 3422 din 4 octombrie 2018, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Schimbă, în tot, deciziile atacate, în sensul că admite, în principiu, recursurile declarate de reclamantul Centrul Medical A. SRL şi de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeş împotriva Deciziei nr. 188/A-C din 9 martie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Acordă termen pentru judecata recursurilor la data de 18 septembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2019.

Procesat de GGC - GV