Quantification of moral damages in traffic accident liability and the non-binding nature of insurance industry guidelines under Romanian civil delict law.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 31 martie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B. SA, obligarea pârâtei la plata sumelor de 7.182,64 de RON, reprezentând cheltuieli materiale globale provizorii şi de 105.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite în accidentul rutier din 8 septembrie 2012, soldat cu vătămarea sa corporală, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa nr. 656 din 27 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, acţiunea. A obligat-o pe pârâtă la plata, către reclamant, a sumei de 6.888,27 de RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi a sumei de 30.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A respins cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată. A obligat-o pe pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.400 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2162A din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei pronunţate de tribunal. A admis apelul declarat de B. SA împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 6.748,27 RON daune materiale şi 25.000 euro daune morale. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A., formulând, în esenţă, următoarele critici:

- Instanţa de apel nu a procedat la o analiză judicioasă şi coroborată a întregului material probator administrat în cauză, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului privind vătămările suferite şi consecinţa acestora în toate planurile, respectiv nu au fost avute în vedere declaraţia martorului, expertiza efectuată şi actele medicale depuse de către reclamant.

Recurentul a arătat astfel că motivarea instanţei de apel este una extrem de lacunară, considerentele având un caracter general, fără a fi evaluată situaţia particulară a reclamantului.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurentul s-a prevalat de jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg referitoare la noţiunea de proces echitabil, care presupune examinarea în mod real de către instanţă a problemelor esenţiale care i-au fost supuse analizei şi nu doar reluarea susţinerilor uneia dintre părţi ori concluziile unei instanţe inferioare.

- Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1385 C. civ., art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a jurisprudenţei naţionale şi comunitare.

Astfel, s-a solicitat a se observa că instanţa de apel nu a făcut referire la aplicarea vreunui act normativ, nu a indicat temeiurile de drept la care s-a raportat şi nici criteriile sau principiile care au stat la baza cuantificării prejudiciului moral şi nu a făcut o evaluare proprie şi corectă a transformărilor pe care le-a suferit în toate sectoarele vieţii sale.

În opinia recurentului, a considera că nu există prejudiciu moral privind activitatea profesională reprezintă o abordare în contradicţie cu principiile echităţii şi proporţionalităţii.

Recurentul a considerat că instanţa de apel, în lumina prevederilor art. 1385 C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, trebuia să ia în considerare la stabilirea cuantumului daunelor morale existenţa tuturor prejudiciilor.

A considerat a fi obligatorie delimitarea între gravitate (mărime, putere, intensitate) şi durată (întinderea în timp), pe care instanţa de apel nu a avut-o în vedere din moment ce a apreciat ca fiind corectă evaluarea primei instanţe prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite prin expertiza medico-legală.

Potrivit recurentului, curtea de apel a procedat la evaluarea daunelor morale prin intermediul unor elemente medico-legale de drept penal, ce nu reflectă trauma suferită de victimă ori modul în care a fost afectată viaţa acesteia şi care au determinat raţionamente false, prin care s-au atribuit valori patrimoniale unor repere de drept penal.

Analiza traumei fizice se bazează pe raportul expertului medico-legal dar ia în considerare şi părerile specialiştilor din disciplinele medicale ce au legătură cu tipul de vătămare, pentru a scoate în evidenţă modul în care viaţa victimei a fost afectată.

Trauma psihică face parte din alt registru de documentare, psihologia şi psihiatria fiind cele care furnizează informaţii necesare şi obligatorii sub acest aspect.

O dată cu formularea întâmpinării, B. SA a declarat şi recurs incident.

A arătat, în esenţă, că suma acordată reclamantului de instanţele anterioare cu titlu de daune morale conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a acestuia şi încalcă dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele puse în aplicare de Ordinul CSA nr. 14/2011, în sensul că aceasta excede nivelului despăgubirilor acordate de instanţele din România pentru vătămări corporale cu consecinţe asemănătoare.

A făcut trimitere în acest sens la ghidul specializat, bazat pe o culegere de jurisprudenţă din România şi pe practica europeană în domeniu realizat de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii.

Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Critica formulată de recurentul - reclamant vizând faptul că instanţa de apel nu a procedat la o analiză judicioasă şi coroborată a întregului material probator administrat în cauză, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele pentru care au fost înlăturate apărările sale privind vătămările suferite şi consecinţa acestora în toate planurile, respectiv nu au fost avute în vedere declaraţia martorului, expertiza efectuată şi actele medicale depuse, încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în măsura în care nu se pune în discuţie şi evaluarea probatoriilor, nu poate fi primită.

Se observă astfel, prin prisma art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., contrar susţinerii recurentului, că prin decizia atacată, curtea de apel a procedat la analiza probatoriului administrat pe care l-a valorificat în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale.

Curtea de apel a analizat, în concret, susţinerile reclamantului, constatând că cele privitoare la afectarea vieţii sale o perioadă mare de timp şi existenţa unei situaţii permanente de inferioritate în raport cu viaţa viitoare nu au fost dovedite.

Instanţa de apel a avut în vedere raportul de expertiză medico-legală întocmit după ultima intervenţie suferită de victimă, precum declaraţia martorului C., prin prisma cărora a apreciat cuantumul prejudiciului de agrement acordat de prima instanţă ca fiind echitabil prin raportare la măsura în care a fost afectată situaţia reclamantului.

Se constată ca atare, contrar susţinerii recurentului-reclamant, că instanţa de apel s-a aplecat asupra situaţiei particulare a speţei, pe care a analizat-o în raport de susţinerile părţii şi de înscrisurilor de la dosar, astfel încât validarea constatărilor primei instanţe a fost rezultatul unui raţionament juridic propriu.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează ce trebuie să cuprindă considerentele unei hotărâri, motivarea reprezentând o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar.

Obligaţia pe care şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Or, în cauză, se constată că această garanţie procesuală a fost respectată, instanţa de apel arătând motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia şi, reanalizând întregul material probatoriu administrat, a dat o apreciere diferită acestuia, prin reducerea cuantumului daunelor morale.

Nici critica vizând faptul că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1385 C. civ., art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a jurisprudenţei naţionale şi comunitare, în sensul că s-a procedat la evaluarea daunelor morale prin intermediul unor elemente medico-legale de drept penal, ce nu reflectă trauma suferită de victimă ori modul în care a fost afectată viaţa acesteia şi care a determinat raţionamente false, prin care s-au atribuit valori patrimoniale unor repere de drept penal, critică încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., doar în sensul în care se pune în discuţie corecta aplicare a legii asupra situaţiei de fapt, nu poate fi primită.

Esenţa răspunderii civile delictuale constă în existenţa unui prejudiciu cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral, atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalităţii umane şi se manifestă prin suferinţa fizică sau morală pe care o resimte victima.

În cauză este de necontestat faptul că recurentul - reclamant a suferit un prejudiciu care îl îndreptăţeşte la acordarea de despăgubiri pentru daune morale, ceea ce se contestă fiind cuantumul acestora.

Cum la nivel legislativ nu există criterii obiective de cuantificare a despăgubirilor băneşti ce pot fi acordate pentru repararea prejudiciilor morale, instanţa de judecată este suverană a-şi forma propria convingere asupra aspectelor deduse judecăţii, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama de principiile şi criteriile statuate de practica judiciară în materie.

În privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daune morale, jurisprudenţa naţională a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport de consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată viaţa familială, profesională şi socială.

Aceste criterii, în cuantificarea prejudiciului moral, sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident, precum şi consecinţele pe care respectivul accident le-a avut cu privire la viaţa lor, aşa cum sunt evidenţiate prin probele administrate.

În speţă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de apel, apreciind asupra cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, l-a stabilit prin raportare la situaţia concretă a părţii şi la criteriile despre care s-a făcut vorbire şi pe le-a evocat în cuprinsul deciziei atacate.

Astfel, curtea de apel a validat constatările instanţei de fond, care la stabilirea daunelor morale, a avut în vedere traumele fizice şi psihice, durata spitalizării, numărul de îngrijiri medicale, precum şi implicit perioada de imobilizare şi intervenţiile chirurgicale, acordând daune, cu titlu de compensare, pentru prejudiciul menajer şi prejudiciul de agrement.

La stabilirea cuantumului despăgubirii, curtea de apel a avut în vedere şi împrejurarea că nu s-a făcut dovada caracterului permanent al afectării şi nici a prelungirii suferinţelor în timp, care să se manifeste sub forma unor acţiuni pe termen lung sau chiar permanente.

Contrar susţinerii recurentului-reclamant, curtea de apel a analizat şi afectarea vieţii profesionale a acestuia, constatând că nu a fost dovedit un retard în carieră, în sensul că reclamantul nu a dovedit implicarea sa într-un proiect important privind organizarea de cursuri de gătit, pe care le coordona, nici perspectivele sale în acest moment, respectiv implicarea sa într-un proiect important anterior producerii accidentului şi neconcretizarea acestuia ca urmare directă a accidentului, precum şi împrejurarea că urmare a accidentului a pierdut o serie de oportunităţi de angajare sau avansare în carieră.

Totodată, instanţa de apel a constatat, contrar susţinerilor reclamantului, că retardul în carieră nu poate fi asimilat cu desfăşurarea aceleiaşi profesii ca înainte de producerea accidentului cu eforturi mai mari din partea victimei.

Astfel, se reţine că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe o analiză realizată cu aplicarea criteriilor de apreciere ce rezultă din jurisprudenţa în materie la situaţia concretă din speţă.

Nu poate fi primită nici critica încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulată prin recursul incident declarat de pârâtă referitoare la faptul că suma acordată reclamantului de instanţele anterioare cu titlu de daune morale conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a acestuia şi încalcă dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele puse în aplicare de Ordinul CSA nr. 14/2011, respectiv excede nivelului despăgubirilor acordate de instanţele din România pentru vătămări corporale cu consecinţe asemănătoare.

În aplicarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, prin art. 1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA s-a stabilit că asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane, iar contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terţe părţi prin intermediul vehiculului.

De asemenea, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA, daunele morale, în caz de vătămare corporală, se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea pentru nerespectarea articolului susmenţionat, susţinând şi că instanţa de apel nu a avut în vedere, drept criteriu, Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, care cuprinde elemente obiective deduse din analiza soluţiilor pronunţate de către curţile de apel.

În acest sens, ceea ce critică recurenta este nerespectarea de către instanţa de apel a criteriilor de reparaţie echitabilă a daunelor morale suferite de reclamant, aspecte ce urmăresc aplicarea corectă, la circumstanţele de fapt ale cauzei, a dispoziţiilor privind acoperirea prejudiciului personal nepatrimonial în cadrul mecanismului răspunderii civile delictuale.

Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Din acest punct de vedere, critica este nefondată.

Se reţine că instanţa de apel a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea daunelor morale pornind de la dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA.

A constatat că neexistând criterii legale pentru cuantificarea prejudiciului, daunele morale se stabilesc ca urmare a aplicării de către instanţă a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, echitabile, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ceea ce priveşte ghidul la care a făcut trimitere recurenta, se constată că acesta conţine date statistice extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, fiind elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări, de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

Ca atare, datele statistice depuse de asigurători cu privire la media despăgubirilor acordate de instanţe nu pot fi asimilate legislaţiei şi jurisprudenţei din România şi nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, deci, caracter obligatoriu pentru instanţe.

Astfel, în raport de cele expuse nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat sau a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, suma acordată drept despăgubiri morale fiind stabilită corect prin raportare la circumstanţele concrete ale speţei, situaţia victimei şi la criteriile care rezultă din jurisprudenţa în materie.

Pentru toate aceste motive, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta B. SA împotriva Deciziei nr. 2162A din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2019.

Procesat de GGC - LM