Crane collapse tram damage: appeal dismissed, upholding 341,979.71 RON award for repair costs and vehicle-specific lost profits

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă la data de 13 mai 2013 sub nr. x/2013, reclamanta Regia Autonomă de Transport Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. SA, obligarea acesteia la plata, sumei de 796.531 RON despăgubiri civile, precum şi la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii şi până la plata efectivă a debitului principal.

În motivarea cererii s-a arătat că în ziua de 13 mai 2010, o macara (MTA 125), proprietatea pârâtei SC A. SA, s-a prăbuşit peste hala de reparaţii a depoului R.A.T.B. Giurgiului (situat în str. x sector 4 Bucureşti), avariind clădirea şi 6 vagoane de tramvai aflate în incinta halei, pe canalele de revizie. Obiectul principal îl reprezintă recuperarea contravalorii prejudiciului suferit de R.A.T.B. rămas nerecuperat ca urmare a avarierii vagoanelor cu nr. de inventar 2614 (vagon utilitar) şi 313 (vagon de traseu)

Prin Sentinţa nr. 2846 din 24 iulie 2017 pronunţată în rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata sumei de 518.214,36 RON despăgubiri civile, precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data definitivării hotărârii şi până la data plăţii efective; a obligat pârâta la 10.287 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2264 din 15 decembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei; a admis apelul pârâtei; a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta A. SA la plata sumei de 341.979,71 RON despăgubiri civile şi la 8.524,80 RON cheltuieli de judecată; a admis în parte capătul de cerere formulat de apelanta A. referitor la cheltuielile de judecată; a obligat intimata RATB la 3.512,40 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă de Transport Bucureşti RA, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi repartizat completului filtru 3 (CF x).

Prin Rezoluţia din 8 mai 2018 s-a dispus comunicarea recursului către intimată, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile şi totodată, s-a dispus întocmirea raportului prevăzut de art. 493 C. proc. civ., după efectuarea formalităţilor de comunicare menţionate în art. XV din Legea nr. 2/2013.

Intimata A. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Prin încheierea de şedinţă din 7 noiembrie 2018 a fost suspendată judecata recursului în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea tranşării chestiunii admisibilităţii căii de atac.

Dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, astfel încât s-a dispus repunerea pe rol a cauzei şi întocmirea unei completări la raportul de admisibilitate, cu analiza celorlalte condiţii prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.

S-a reţinut că recursul este admisibil şi este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, criticile deduse judecăţii fiind încadrabile în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aşa încât aspectele procedurale învederate prin întâmpinare, referitoare la nulitatea şi inadmisibilitatea recursului nu sunt incidente cauzei, stabilindu-se, prin încheierea din 3 aprilie 2019 admiterea în principiu a recursului.

Motivele de recurs formulate de reclamanta Regia Autonomă de Transport Bucureşti R.A. au susţinut că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la despăgubirea integrală şi efectivă a victimei faptei ilicite.

- Astfel, în ce priveşte prejudiciul rezultat ca urmare a imobilizării tramvaielor avariate (contravaloarea timpului de imobilizare), reclamanta n-a avut nicio "atitudine eliptică" aşa cum a reţinut instanţa de apel, ci a indicat în ce constă această pagubă. S-a arătat, în acest sens, că în conformitate cu rezultatele financiare obţinute în anul 2009, timpul de imobilizare pentru vehiculele din parcul RATB a fost stabilit la 124 RON/oră, iar această valoare este una certă, reieşită din analiza parametrilor financiari contabili ai regiei, conform activităţii de prestare a serviciului de transport public de persoane pe teritoriul Municipiului Bucureşti.

Acest prejudiciu, a arătat recurenta, reprezintă "o daună ce a precedat momentul faptei ilicite" şi se concretizează în imposibilitatea în care a fost pusă, de a-şi folosi în mod deplin şi eficient toate capacităţile de transport de care dispunea la un moment dat.

Or, instanţa de apel, motivând că reclamanta nu a dovedit existenţa prejudiciului cert, ocoleşte în mod evident conceptul de beneficiu nerealizat, adică acel folos pe care partea l-ar fi putut obţine dacă ar fi beneficiat de propriul său lucru în stare de funcţionare.

- În ce priveşte determinarea certă a acestui prejudiciu, trebuie reţinut că RATB este un agent economic înfiinţat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 15/1990, având ca activitate economică principală transportul local de persoane pe raza Municipiului Bucureşti, scop în care foloseşte toate capacităţile de transport pe care le are pentru prestarea acestui serviciu.

De aceea, reducerea capacităţii de transport a regiei, ca urmare a imobilizării unuia sau mai multor mijloace de transport reprezintă prejudicii certe, cuantificabile.

Referitor la contravaloarea concretă a timpului de imobilizare, ea nu se poate stabili în raport cu fiecare vehicul în parte, ci se face un calcul în mod global pentru tot parcul de vehicule şi pentru toată suprafaţa deservită.

Astfel fiind, s-a ajuns la concluzia că pentru anul 2010 costul timpului de imobilizare pentru vehiculele din parcul regiei era de 124 RON/oră, fiind o cerinţă excesivă şi nejustificată aceea a instanţei de apel de a arăta concret şi explicit care au fost pierderile înregistrate în mod punctual la cele două tramvaie.

- Este eronată, de asemenea, excluderea subvenţiilor primite de RATB de la Primăria Municipiului Bucureşti din calculul prejudiciului efectiv.

Aceasta întrucât RATB prestează serviciul de transport public pe raza Municipiului Bucureşti, în condiţiile impuse de legislaţia serviciilor de interes local - Legile nr. 51/2006 şi nr. 92/2007 - care dau dreptul autorităţilor publice locale inclusiv să plafoneze tarifele percepute de operatorii de servicii de la beneficiarii direcţi ai acestora (cetăţenii), iar diferenţele dintre costurile efective ale prestării serviciului şi sumele încasate ca urmare a vânzării titlurilor de călătorie sunt suportate de autoritatea locală sub forma subvenţiilor.

Referitor la subvenţii, acestea se acordă în funcţie de activitatea prestată (pe baza unui program de transport) iar nu în funcţie de posibilităţile autorităţii locale, aprecierea în sens contrar a instanţei de apel - respectiv acordarea subvenţiilor în funcţie de posibilităţile autorităţii locale - contravenind prevederilor legale aplicabile, adică Legii nr. 51/2006 şi Legii nr. 92/2007.

Reclamanta nu a susţinut că subvenţia ar acoperi orice pierderi, indiferent de motivul lor, fiind absurdă afirmaţia că s-ar acoperi din subvenţie, de exemplu, prejudiciile rezultate din fapte ilicite.

- În privinţa devizelor întocmite de RATB, preţul pieselor sau al manoperei, considerentele deciziei din apel nu au niciun fel de suport probator.

Pe acest aspect, a arătat recurenta, antamarea de către instanţa de apel a unor probleme referitoare la evidenţa unor normative de manoperă, fără a fi puse anterior în discuţia părţilor şi fără a se propune probarea acestora, arată încă o dată faptul că instanţa a încălcat nu doar legislaţia de drept substanţial aplicabilă, ci şi pe aceea de drept procesual.

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Este lipsită de temei critica îndreptată împotriva considerentelor deciziei din apel referitoare la imprecizia sau insuficienta determinare, conform elementelor cererii de chemare în judecată, a prejudiciului constând în "timpul de imobilizare a tramvaielor."

Împrejurarea că acest timp de imobilizare a fost determinat, aşa cum susţine recurenta, prin raportare la rezultatele financiare de la nivelul anului 2009 şi că aceasta ar fi o valoare certă (supusă aşadar reparaţiunii) nu răspunde imputării pe care o face instanţa de apel cu referire la imprecizia acestui element (parte a pretenţiei, deci a obiectului) cererii de chemare în judecată.

Astfel, reclamanta trebuia să indice, pentru concretizarea pretenţiei sale, în ce anume constă prejudiciul (afectarea patrimoniului) raportat la timpul de imobilizare a tramvaielor.

Suplinind acest neajuns al cadrului procesual şi realizând calificarea juridică a susţinerii reclamantei conform elementelor de fapt ale cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a concluzionat că, în absenţa altor repere, ceea ce se urmăreşte de fapt, inserându-se în pretenţia dedusă judecăţii ca prejudiciu referitor la timpul de imobilizare, este, în realitate, beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurgând din neutilizarea bunurilor potrivit afectaţiunii lor.

Că a fost nevoie de o calificare juridică din partea instanţei de apel în contextul unei incoerenţe a formulării pretenţiei rezultă inclusiv din modalitatea de redactare a criticii deduse judecăţii în recurs, în care se arată că acest prejudiciu reprezintă "o daună ce a precedat momentul faptei ilicite".

Or, a susţine că dauna precede săvârşirea faptei ilicite este o contradicţie şi o lipsă de sens juridic întrucât ar însemna ca paguba să nu fie rezultatul unei asemenea fapte şi ca atare, să nu fie întrunite premisele răspunderii civile delictuale.

Contrar susţinerii recurentei, instanţa de apel "nu ocoleşte", în analiza pe care o face, noţiunea de beneficiu nerealizat ci, dimpotrivă, identifică acest element al prejudiciului, alături de cel efectiv (identificat în costul reparaţiilor), ca fiind reprezentat de veniturile pe care le-ar fi putut aduce cele două vagoane, în situaţia în care n-ar fi fost imobilizate.

- În ce priveşte determinarea cuantumului acestui prejudiciu dedus din imobilizarea vagoanelor, critica recurentei este de asemenea, nefondată.

Astfel, pe de o parte, instanţa de apel nu a reţinut că acest gen de prejudiciu ar fi unul necuantificabil, pentru a fi îndreptăţită susţinerea recurentei că în realitate, paguba rezultată din imobilizarea unuia sau mai multor mijloace de transport are un caracter cert.

Pe de altă parte, este eronată susţinerea recurentei conform căreia "contravaloarea concretă a timpului de imobilizare nu se poate stabili în raport cu fiecare vehicul în parte, ci se face un calcul în mod global pentru tot parcul de vehicule".

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, un astfel de prejudiciu nu se poate stabili în mod global, ci în raport cu beneficiile pe care le-ar fi adus utilizarea fiecărui vagon imobilizat, ţinând seama de utilitatea şi afectaţiunea acestora.

Astfel, un vagon de tramvai folosit pentru transportul de persoane (în speţă, vagonul de traseu cu număr de inventar 313) nu are aceeaşi exploatare ca unul utilitar (vagonul cu număr de inventar 2614) pentru ca în cazul imobilizării beneficiul care nu a putut fi obţinut să se calculeze în termeni asemănători.

Sub acest aspect, instanţa de apel a disociat corect între beneficiul nerealizat, constând în pierderea şansei de a obţine venituri în viitor din vânzarea tichetelor de transport, în cazul vagonului obişnuit şi inexistenţa unei asemenea pierderi, în cazul vagonului utilitar.

Cu privire la acesta din urmă s-ar fi putut pretinde şi obţine altfel de beneficii, corespunzătoare modului de exploatare (aşa cum de altfel, le-a şi identificat instanţa de apel), referitoare la scăderea costurilor de intervenţie în întreţinerea infrastructurii de transport.

Întrucât reclamanta nu a solicitat prin acţiunea promovată un beneficiu nerealizat diferit pe cele două tipuri de vagoane imobilizate, în mod corect s-a constatat că el nu poate fi acordat pentru vagonul utilitar a cărui lipsă de folosire ar fi presupus demonstrarea altor elemente care să circumstanţieze eventuala daună produsă decât în cazul vagonului obişnuit.

- În ce priveşte neincluderea subvenţiei acordate RATB de către primărie, în calculul prejudiciului efectiv, critica este, de asemenea, nefondată.

Potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 92/2007, veniturile operatorilor de transport rutier se formează din încasarea de la utilizatorii serviciului a tarifelor, denumite taxe de călătorie, reprezentând contravaloarea serviciului prestat şi din subvenţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, calculate ca diferenţă de tarif, în condiţiile legii.

Aşadar, subvenţiile se constituie în sume a căror cheltuire nu se localizează în patrimoniul reclamantei (pentru a fi puse în legătură cu un prejudiciu cauzat acesteia), ci în acela al bugetului local, de unde sunt virate pentru a fi suportată diferenţa de tarif cu privire la tichetele de călătorie.

Totodată, subvenţiile se acordă către RATB în mod global de către autoritatea locală, în vederea realizării serviciului public de transport, iar nu în raport cu fiecare vagon, pentru a se putea susţine că neutilizarea unuia ar duce la diminuarea subvenţiei (care nu poate fi pusă, o dată în plus, în legătură cu indisponibilizarea).

Ceea ce este determinant în legătură cu natura acestor subvenţii, aspect reţinut corect de către instanţa de apel, este faptul că acestea nu reprezintă venituri ale reclamantei de care să fi fost lipsită prin săvârşirea faptei ilicite şi să fie justificată astfel, o legătură de cauzalitate între acţiunea ilicită a pârâtei şi rezultatul păgubitor.

Aspectul învederat de recurentă, conform căreia subvenţia nu se acordă în funcţie de posibilităţile autorităţii locale, ci pe baza unui program de transport, este un argument în plus în sensul că aceste sume se acordă global, independent de numărul vagoanelor utilizate, importantă fiind realizarea serviciului public de transport.

În concluzie, subvenţia nu reprezintă o cheltuială de acoperit ca urmare a avarierii unor vagoane de tramvai şi nici un venit (beneficiu) neîncasat din cauza avarierii, pentru a se putea susţine că s-a produs un prejudiciu cu această componentă în patrimoniul reclamantei şi a intra astfel în calculul despăgubirilor datorate de intimata-pârâtă.

- Critica îndreptată împotriva considerentului instanţei de apel care face referire la devizele emise de RATB, la preţul pieselor şi al manoperei angajaţilor acesteia - arătând că, fiind vorba de înscrisuri emanând de la partea care formulează pretenţii, ele trebuiau supuse unei cenzuri care s-a realizat prin intermediul expertizei - nu poate fi primită dintr-un dublu considerent.

Pe de o parte, pentru că valoarea pe care instanţa a dat-o probelor administrate şi consecinţelor trase pe baza acestora, presupuneau o analiză ce nu putea fi realizată decât în procesul deliberativ, fără obligaţia procedurală de a fi puse în prealabil în dezbaterea contradictorie a părţilor, aşa cum eronat pretinde recurenta.

Pe de altă parte, deoarece fiind în discuţie modalitatea de evaluare a probatoriului, aceasta nu reprezintă un aspect care să facă obiectul controlului de legalitate în recurs, câtă vreme este o chestiune rezervată instanţelor devolutive ale fondului, cărora le este dată jurisdicţia exclusivă de stabilire a faptelor pe baza probelor administrate.

Pentru toate argumentele arătate, criticile deduse judecăţii au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Transport Bucureşti RA (actual Societatea de Transport Bucureşti STB SA) împotriva Deciziei nr. 2264 din 15 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte SC A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2019.

Procesat de GGC - LM