Standing of foreign insurer's mandant to appeal in its own name under Green Card System mandates

Prin cererea înregistrată la 27 martie 2015 pe rolul Tribunalului Bacău, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat ca, în contradictoriu cu intervenientul forţat F., să fie obligat pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să le plătească despăgubiri materiale şi morale, în valoare actualizată cu dobânda BNR şi indexată cu rata indicelui de inflaţie, urmare a evenimentului rutier căruia i-a căzut victimă ruda lor G., care a decedat, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, cererea de chemare în judecată a fost modificată, indicându-se de către reclamanţi că pretenţiile lor sunt îndreptate împotriva pârâtei SC H. SA, urmare a faptului că au aflat că autoturismul implicat în accidentul rutier, înregistrat în Spania, era asigurat pentru răspundere civilă delictuală la societatea I., cu corespondent în România, societatea de asigurare indicată, care a fost mandatată de J. să acţioneze pe teritoriul României pentru asigurătorul străin.

Pentru termenul de judecată din 8 februarie 2017, reclamanţii au formulat şi precizări în sensul că înţeleg să se judece în calitate de pârât cu societatea de asigurare I. din Spania, prin mandatar SC H. SA.

Prin Sentinţa civilă nr. 458 din 17 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta pârâta I. din Spania, prin mandatar SC H. SA, să plătească reclamanţilor următoarele sume, actualizate cu indicele de inflaţie de la data producerii riscului asigurat (20 septembrie 2011) şi până la data plăţii efective, şi la plata dobânzii legale, calculată la aceste sume începând cu data de 20 septembrie 2011 şi până la data plăţii efective, astfel:

- reclamantei A. suma de 30.000 euro, reprezentând daune morale, în echivalent RON la data plăţii;

- reclamanţilor B., D., C., E. câte 10.000 euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale, în echivalent RON la data plăţii;

- reclamantei B. suma de 10.000 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomenile ulterioare.

Au fost respinse pretenţiile celorlalţi reclamanţi privind acordarea daunelor materiale, ca nefondate şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 300 din 19 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, a fost admis apelul declarat de pârâta I. din Spania, prin mandatar SC H. SA împotriva acestei sentinţe, care a fost schimbată în parte, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii, a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA şi au fost obligaţi intimaţii-reclamanţii să plătească apelantei-pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 3.714 RON.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a avut în vedere, în esenţă, faptul că SC H. SA a declarat apel în mod evident în calitatea sa de mandatar pentru asigurătorul I. din Spania, de vreme ce nu el fusese obligat la daune prin hotărârea de primă instanţă, dar şi întrucât calitatea sa de mandatar al societăţii de asigurări din Spania decurge din prevederile art. 54 alin. (2) şi 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, art. 3 alin. (2) din Regulamentele Interne ale Sistemului Internaţional de Carte Verde.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut lipsa oricărei culpe a şoferului auto în producerea accidentului şi, de aici, lipsa oricărui temei pentru angajarea răspunderii asigurătorului auto.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenţii-reclamanţi au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

- În motivarea recursului, recurenţii au criticat exclusiv soluţia dată de instanţa de apel excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA susţinând că în mod nelegal s-a apreciat că această excepţie se referă la "calitatea procesuală" în care H. SA a formulat apel şi nu la "calitatea procesuală pasivă". Respingerea de către instanţă a excepţiei motivat de faptul că în cauză ar putea fi vorba doar despre o lipsă calitate procesuală şi nu de o lipsă de calitate procesuală pasivă nu constituie un argument pertinent, în vreme ce una este inclusă în cealaltă.

Potrivit recurenţilor, lipsa calităţii procesuale pasive a H. SA este indubitabilă de vreme ce aceasta a avut calitate de mandatar la judecata în fond, neputând formula apel în nume propriu, ci doar în calitate de reprezentant.

Fie că raportarea se face la lipsa calităţii procesuale, fie la lipsa calităţii procesuale pasive, concluzia este aceeaşi, H. SA nu are calitate de parte la raportul juridic şi, deci, nu putea formula apel în nume propriu . Cu totul greşit instanţa de apel a apreciat că "H. SA a formulat apel, nu în nume propriu, ci în calitate de mandatar al I. din Spania, în condiţiile în care apelul este declarat numai de către H. SA.

Exercitarea unei căi de atac de către o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă nu poate fi considerată o eroare materială sau de tehnoredactare, din cuprinsul cererii de apel reieşind în mod clar intenţia H. SA de a promova apel în nume propriu.

Instanţa poate, cel mult, să recalifice o cerere sau cale de atac atunci când a fost denumită greşit de către părţi, însă nu poate determina şi stabili/interpreta care este partea care a promovat o cerere/acţiune în lipsa intenţiei exprimate neechivoc de acea parte prin cererea introdusă.

Recurenţii au susţinut că, prin soluţia adoptată, s-au depăşit limitele rolului activ al instanţei, judecătorului nefiindu-i permis să lărgească din proprie iniţiativă cadrul procesual, având în vedere că "prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe " şi că " în apel nu se poate schimba calitatea părţilor " conform art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. În acest sens, o parte nu poate formula în nume propriu cereri care să-i confere poziţii distincte în acelaşi proces, în cauză de apelant în nume propriu şi apelant mandatar în interesul asigurătorului, indiferent de argumentele de fapt şi de drept pe care le aduce în susţinerea cererilor sale.

- Instanţa de apel a extins dispoziţiile art. 54 alin. (2) coroborat cu art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 dincolo de ipoteza la care se aplică, cu violarea principiilor generale de drept - al disponibilităţii, al legalităţii şi al rolului activ în aflarea adevărului, dându-le o interpretare eronată, astfel că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive ca nefondată este rezultatul unei greşite aplicări a legii.

Astfel, instanţa de apel a constatat ca apelanta H. SA, care a formulat apel în nume propriu, are calitate procesuală pasivă în declararea apelului şi că se poate prezuma că acesta este formulat în numele şi pentru mandantul său, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (2) coroborat cu art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, însă în realitate apelul este declarat de către H. SA în nume propriu iar nu în calitate de mandatar.

În măsura în care instanţa de apel a constatat că partea care a declarat apel nu este aceeaşi cu partea împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa şi totuşi a respins excepţia invocată, s-au creat premisele încălcării principiului disponibilităţii, legalităţii şi rolului activ, care guvernează procesul civil, cu consecinţa pronunţării unei soluţii nelegale.

Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului, ca şi pe cele ale art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, din conţinutul cărora rezultă că drepturile persoanelor păgubite prin accidente se exercită împotriva asigurătorului I. din Spania prin reprezentanţa de despăgubire H. SA şi, în aceste condiţii, apelul ar fi trebuit să fie declarat tot de această parte.

În speţă a fost acordat un mandat legal în favoarea H. SA de către J., în calitate de Birou Naţional Gestionar al «Cărţii Verzi», prin care H. SA a fost desemnat reprezentant al asigurătorului străin de răspundere civilă auto în România, condiţia fiind aceea ca autovehiculul înmatriculat în străinătate şi implicat în accident să aibă o poliţă de asigurare «Carte Verde» (RCA) valabilă la data accidentului.

În această calitate, activitatea H. SA se subordonează regulilor esenţiale ale mandatului civil. Rezultă, în afara oricărui dubiu, că H. SA nu este parte la raportul juridic obligaţional născut prin producerea faptului delictual şi, ca atare, în mod greşit au fost primite susţinerile apelantei H. SA din precizările depuse în faţa Curţii de Apel Bacău conform cărora ar fi vorba despre o eroare de dactilografiere.

Recurenţii au solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, conform art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

Pe baza recursului, a întâmpinărilor formulate de intimaţii F. şi I. din Spania, prin mandatar H. SA şi a răspunsului la întâmpinări, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii recursului, iar prin încheierea din 3 aprilie 2019 recursul a fost declarat ca fiind admisibil în principiu. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta deduce judecăţii critici nefondate.

Astfel, prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel, soluţionând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA, greşit ar fi apreciat că în discuţie este excepţia lipsei calităţii procesuale a acestei părţi (iar nu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive), că greşit şi cu depăşirea limitelor rolului activ al instanţei a stabilit că aceasta ar fi acţionat în calitatea sa de mandatar al I. din Spania atunci când a formulat cererea de apel, deşi o atare intenţie nu rezultă din niciun act.

Niciuna din aceste susţineri nu poate fi reţinută, în condiţiile în care se înţelege din actele procesuale realizate în cauză şi din critica recurenţilor, faptul că aceştia admit că în faţa primei instanţe, cadrul procesual al litigiului a fost corect stabilit, de altfel, chiar din iniţiativa acestora.

Se reţine că, deşi prin cererea introductivă de instanţă reclamanţii au chemat în judecată, în calitate de pârât, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, ulterior, ca urmare a verificărilor realizate în cursul cercetării penale a accidentului şi a informaţiilor obţinute, şi-au modificat şi precizat cererea prin indicarea ca pârât a societăţii de asigurare I. din Spania (care emisese o poliţă de asigurare de răspundere civilă auto valabilă la data accidentului), al cărui mandatar pe teritoriul României a fost desemnat a fi SC H. SA (desemnat de J. în baza Sistemului "Carte Verde" şi potrivit art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995).

Cauza a fost soluţionată în primă instanţă în acest cadru procesual, conturat chiar prin actele procesuale îndeplinite de reclamanţi, iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA a fost invocată (prin întâmpinarea intimatului-intervenient F.) în legătură cu cadrul procesual al judecăţii din apel, în care menţionata societate de asigurare apare ca fiind titulara declaraţiei din apel.

Pornind de la argumentele care au susţinut excepţia invocată de intimatul F. - anume că SC H. SA este doar un "reprezentant convenţional" al I. din Spania, motiv pentru care nu poate formula un apel în nume propriu - instanţă de apel şi-a exercitat rolul activ în proces (cu a cărui manifestare, în forma recalificării date actelor de procedură realizate de părţi, recurenţii-reclamanţi se declară de acord) şi a stabilit în mod corect că ceea ce se contestă pe calea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, ţine, în realitate, de justificarea calităţii procesuale a societăţii române de asigurare de a formula cererea de apel (respectiv, de posibilitatea unui mandatar de a formula o cerere de apel împotriva unei soluţii ce stabileşte obligaţii faţă de mandant).

Întrucât viza cadrul procesual al judecăţii de apel din perspectiva titularului cererii de apel, se apreciază că neregularitatea procedurală putea fi semnalată, cel mult, invocându-se lipsa calităţii procesuale active a SC H. SA. Însă, Înalta Curte consideră critica recurenţilor ca fiind nerelevantă întrucât se constată că, indiferent de conceptele utilizate, instanţa de apel a analizat în substanţă apărarea invocată de intimatul F., referindu-se în motivarea sa chiar la argumentele acestuia, pe care le-a înlăturat justificat.

Cât priveşte dezlegarea în sine dată apărării invocate pe calea excepţiei procesuale, Înalta Curte o apreciază ca fiind legală şi în acord cu conţinutul actelor procesuale îndeplinite în cauză, observându-se că, chiar dacă în antetul memoriului de apel lipseşte orice referire la calitatea în care SC H. SA formulează calea de atac, motivarea acesteia debutează chiar cu arătarea circumstanţelor care justifică în litigiu calitatea procesuală pasivă a societăţii I. din Spania, ca asigurător de răspundere civilă auto a autoturismului înmatriculat sub nr. 8364-DWB, condus de numitul F. (intimat-intervenient forţat), ce a fost implicat în accident, şi a acesteia de mandatar corespondent în România al asigurătorului.

Astfel fiind, nu există niciun dubiu că, declarând apel împotriva hotărârii de primă instanţă, SC H. SA nu a acţionat în nume propriu, ci în calitate de mandatar, ca societate corespondentă în România a asigurătorului I. din Spania, emitent al poliţei de asigurare de răspundere civilă auto pentru autoturismul implicat în accident, societate de asigurare faţă de care s-au stabilit obligaţii prin hotărârea tribunalului.

Prin urmare, este corectă statuarea instanţei de apel care reţine că este evident că SC H. SA nu a formulat apel în nume propriu, ci în calitatea sa, care decurge de la lege, de reprezentant al asigurătorului de răspundere civilă auto din străinătate.

Întrucât, aşa cum s-a arătat prin cele de mai sus, calitatea în care a acţionat SC H. SA rezultă chiar din conţinutul memoriului de apel, luarea în discuţie a susţinerilor recurenţilor-reclamanţi - prin care au criticat soluţia curţii de apel sub motiv că aceasta ar fi consecinţa încălcării/nesocotirii limitelor rolului activ al judecătorului ori al denaturării actelor de procedură (cererea de apel) din conţinutul căreia ar reieşi clar intenţia de a se promova apelul în nume propriu de către societatea de asigurare română - este inutilă, acestea fiind în mod flagrant nefondate, susţinerea lor demonstrând o insuficientă atenţie dată problemei de drept aflată în discuţie şi, în acelaşi timp, conţinutului actelor procedurale îndeplinite în proces de părţi.

Această observaţie lipseşte de orice sens şi criticile recurenţilor-reclamanţi prin care aceeaşi problemă de drept a fost plasată doar formal sub motivul legal de recurs al unei greşite interpretări şi aplicări a normelor de drept material incidente cauzei, cu trimitere la prevederile art. 54 alin. (2) şi art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.

Caracterul formal al criticii, artificial aduse în discuţie pe tărâmul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este demonstrat de faptul că, atunci când şi-au modificat şi precizat cererea de chemare în judecată, prin indicarea ca pârâtă a I. din Spania şi a mandatarului legal al acesteia desemnat pe teritoriul României de J., respectiv SC H. SA, reclamanţii înşişi au făcut trimitere la dispoziţiile art. 54 alin. (2) rap. la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, alături de prevederile Sistemului "Carte Verde", în justificarea acestui cadru procesual şi a calităţii de reprezentant a societăţii române.

Rezultă, de asemenea, că aceştia nu contestă calitatea de reprezentant pe teritoriul României al I. Spania aparţinând SC H. SA

În plus, criticând o extindere a acestor norme juridice dincolo de ipoteza la care acestea se aplică, recurenţii-reclamanţi au arătat că nelegalitatea soluţiei constă în aceea că instanţa de apel, deşi a constatat că partea care a declarat apel nu e aceeaşi cu partea împotriva căreia s-a pronunţat sentinţa, a respins totuşi excepţia lipsei calităţii procesuale a acesteia.

Astfel, se constată că, în realitate, critica recurenţilor privitoare la o presupusă interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) şi art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 - a căror aplicare, în justificarea calităţii de mandatar legal a SC H. SA, tocmai ei au invocat-o în proces - nu sprijină susţinerea acestora potrivit cu care instanţa de apel ar fi apreciat eronat asupra calităţii (de reprezentant al I. din Spania) în care societatea română a introdus calea de atac a apelului, cu violarea principiilor disponibilităţii, al legalităţii şi al rolului activ în aflarea adevărului.

Explicaţia şi argumentările acestora se fundamentează şi în această parte a memoriului de recurs, destinată motivului prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., tot pe regulile de drept comun relative la distincţiile între cel care stă ca parte în proces şi care devine titular de drepturi şi obligaţii, şi reprezentantul (legal) al acestuia, aspecte care au fost analizate în partea de început a considerentelor (subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) şi apreciate ca nefondate pentru motivele arătate.

Reţinând, aşadar, că întrucât în chiar cuprinsul memoriului de apel se arată circumstanţele şi calităţile în care stau în proces atât I. Spania, cât şi SC H. SA, apare ca fiind legală şi justificată chiar în actele de procedură din dosar (memoriul de apel) soluţia din decizia atacată, de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA, căreia i-a fost reţinută calitatea de reprezentant legal al I. Spania, neputând fi primite împotriva acestei soluţii niciuna din criticile recursului.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind că recursul declarat este nefondat, Înalta Curte îl va respinge în consecinţă, în timp ce solicitarea intimatei I. din Spania, de acordare a cheltuielilor de judecată, va fi respinsă pentru motivul neprezentării de înscrisuri doveditoare cu privire la astfel de cheltuieli aferente judecăţii în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C., B., E., A. şi D. împotriva Deciziei nr. 300 din 19 martie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Respinge cererea intimatului I. din Spania prin mandatar SC H. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2019.

Procesat de GGC - LM