Negative competence conflict in divorce: jurisdiction by last common residence rather than defendant's current domicile
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the jurisdiction of the Huși Court, definitively resolving a negative competence conflict by ordering the case to be tried there after two lower courts mutually declined jurisdiction. The dispute involved a divorce petition filed by a plaintiff against a defendant, where the Huși Court initially claimed lack of territorial competence based on the defendant’s current residence, while the Buzău Court counter-claimed incompetence based on the last common residence. The decisive legal basis was Article 915(1) of the Code of Civil Procedure, which grants jurisdiction to the court of the last common residence of the spouses, provided that at least one spouse continues to reside in that jurisdiction; the court determined that the plaintiffs' effective last common address, even if brief, was located in the Huși jurisdiction, thereby validating that court's competence over the defendant's current domicile.
Legislator headnote
AI generatedart. 914 alin. (1) C. proc. civ, art. 915 C. proc. civ, art. 915 alin. (1) C. proc. civ; Negative competence conflict in divorce: jurisdiction by last common residence rather than defendant's current domicile: Norma de competenţă în materia divorţului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1) stipulează în sensul că aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În teza a doua a menţionatului articol se prevede că în situaţia în care soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huşi la data de 19.02.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând desfacerea căsătoriei încheiată la data de 12.10.2013, exercitarea autorităţii părinteşti exclusive de către reclamanta, în ceea ce o priveşte pe minora C. şi de către pârât privind minorul D., stabilirea domiciliului minorei la reclamantă şi a minorului la pârât, obligarea pârâtului la plata unei pensii alimentare raportată la venitul minim pe economie şi revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei.
Prin Sentinţa civilă nr. 719/03.10.2018, Judecătoria Huşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Buzău.
În motivarea soluţie, instanţa a reţinut că art. 914 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă nici unul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul (...)."
S-a reţinut că, din actele dosarului rezultă că la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta avea stabilit domiciliul în satul E., str. x, comuna F., judeţul Vaslui, însă ultima locuinţă cu pârâtul a avut-o în judeţul Buzău unde pârâtul domiciliază în prezent.
Judecătoria Buzău, prin Sentinţa nr. 2209 din 28 martie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Huşi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 915 C. proc. civ. care prevăd că cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor.
S-a reţinut că din înscrisurile aflate la dosar, din proba testimonială administrată, precum şi din declaraţiile date în faţa instanţei de către reclamantă, ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în comuna F., judeţul Vaslui care, potrivit H.G. nr. 337/1993, se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Huşi, aceasta fiind instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, Înalta Curte reţine următoarele:
Acţiunea care a determinat desesizările reciproce ale instanţelor are ca obiect o cerere de divorţ.
Norma de competenţă în materia divorţului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1) stipulează în sensul că aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În teza a doua a menţionatului articol se prevede că în situaţia în care soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul.
Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială în materia divorţului, noile dispoziţii procedurale conţin o reglementare mai flexibilă decât cea prevăzută de C. proc. civ. de la 1865, întrucât criteriul de determinare nu mai este domiciliul comun, ci cea din urmă locuinţă comună a soţilor.
Astfel, se reţine că, potrivit noilor reglementări în materie, noţiunea de "locuinţă" trebuie înţeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând aşadar, nu atât locuinţa statornică şi principală, cât adresa unde persoana locuieşte efectiv.
O explicaţie a noţiunii de "ultima locuinţă comună" se regăseşte în procedura divorţului pe cale notarială reglementată de Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, potrivit căruia prin "ultima locuinţă comună" se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii. Dovada ultimei locuinţe se face după caz, cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declaraţia autentică pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte care a fost ultima locuinţă comună a acestora.
Prin urmare, locuinţă comună reprezintă adresa la care soţii au locuit efectiv împreună. Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locuinţei comune se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.
În cauză, potrivit susţinerilor reclamantei consemnate în practicaua Sentinţei nr. 2209 din data de 28.03.2019 pronunţate de Judecătoria Buzău, ultima locuinţă comună a soţilor a fost în judeţul Vaslui.
De asemenea, din declaraţia martorului propus de reclamantă, aflată la dosarul Judecătoriei Huşi, rezultă că cei doi soţi au locuit la început în judeţul Buzău, după care s-au mutat în satul E. iar, din relaţiile comunicate de către Poliţia comunei F., prin adresa aflată la dosarul Judecătoriei Buzău, rezultă că cei doi soţi au locuit perioade scurte de timp pe raza acestei comune la părinţii reclamantei.
Aşadar, din probele administrate în cauză, se constată că ultimul loc în care cei doi soţi au locuit, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, a fost în judeţul Vaslui, localitate în care este şi domiciliul reclamantei potrivit cărţii de identitate a acesteia, aflată în copie la dosarului Judecătoriei Huşi.
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2019.
Procesat de GGC - GV