Insurer prevails as appellate court annuls both appeals for raising merits-based challenges outside legality scope.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 300.000 euro în favoarea reclamantei de rândul 1 şi a câte 150.000 euro în favoarea reclamanţilor de rândul 2 - 3, cu titlu de daune morale, reprezentând satisfacţii echitabile destinate să compenseze suferinţele de ordin moral şi traumele psihice pricinuite ca urmare a decesului numitului E.

Prin Sentinţa civilă nr. 150/LP din 12 iulie 2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C. A obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantei de rândul 1, a sumei de 225.000 RON şi în favoarea reclamanţilor de rândul 2 - 3, a câte 90.000 RON cu titlu de daune morale. A respins, ca nefondate, celelalte pretenţii.

Prin Decizia nr. 141/C din 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. şi de apelanta-pârâtă D. SA împotriva Sentinţei nr. 150/LP din 12 iulie 2017, pronunţată de către Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în totalitate.

Împotriva Deciziei nr. 141/C din 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, cu a cărui soluţionare a fost învestită înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză, recurenţii-reclamanţi A., B. şi C., precum şi recurenta-pârâtă D. SA.

Recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. au formulat întâmpinare la data de 6 noiembrie 2018, la recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA, solicitând respingerea căii de atac, ca fiind nefondată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 06 noiembrie 2018, la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, recurenta-pârâtă D. SA a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii căii de atac declarate de reclamanţi.

Învestită cu soluţionarea căilor de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a constatat faptul că decizia ce face obiectul recursului este supusă acestei căi de atac. Totodată, s-a reţinut că, referitor la încadrarea criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi şi de recurenta-pârâtă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi asupra respectării termenului de declarare a recursului de către recurenţii-reclamanţi, avându-se în vedere că recurenta-pârâtă a invocat, prin întâmpinare, excepţia tardivităţii căii de atac declarate de aceştia, urmează să aprecieze completul de filtru.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 25 martie 2019, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Recurenta-pârâtă D. SA a depus, la data de 18 aprilie 2019, punct de vedere asupra raportului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C., se reţine că aceştia au solicitat admiterea recursului şi casarea parţială a deciziei recurate, în sensul menţinerii soluţiei privind respingerea apelului pârâtei, ca fiind temeinică şi legală; admiterea apelului reclamanţilor, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 24 lit. b), art. 26 alin. (1) - (7), art. 37, art. 43, art. 38, art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, art. 49, art. 50, art. 54, din Legea nr. 136/1995, art. 1349 şi urm, art. 1357 şi urm, art. 2223 - 2225 C. civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată că soluţia instanţei de apel este temeinică şi legală sub aspectul respingerii apelului intimatei, însă recurenţii-reclamanţi înţeleg să o critice sub aspectul respingerii propriului apelul, apreciind ca acesta se impunea a fi admis, aşa cum a fost formulat.

Astfel, au arătat recurenţii-reclamanţi, considerentele avute în vedere de instanţa de apel sunt judicioase sub aspectul stării de fapt reţinute în cauză, însă nu şi sub aspectul cuantificării prejudiciului moral încercat de aceştia, raportat la starea de fapt reţinută.

Prin urmare, recurenţii-reclamanţi au solicitat reanalizarea circumstanţelor particulare ale cauzei şi restabilirea întinderii reparaţiei pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, în ceea ce priveşte cuantumul sumelor solicitate de reclamanţi, în calitate de victime indirecte ale accidentului, se solicită să se aibă în vedere caracterul ireparabil al pierderii suferite, respectiv suferinţa psihică încercată, atât datorită pierderii persoanei dragi, cât şi modului tragic în care a survenit decesul.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA, se reţine faptul că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ. A solicitat, în principal, casarea hotărârilor pronunţate la fond şi în apel, în partea ce o priveşte pe reclamanta A., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, conform art. 497 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei recurate, în partea ce o priveşte pe reclamanta A., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea, conform art. 497 C. proc. civ.

Prima critică invocată de recurenta-pârâtă vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul incidenţei în cauză, în apel, a prevederilor art. 358 C. proc. civ. (lipsa nejustificată la interogatoriu a reclamantei A.), referitor la modalitatea de aplicare a acestui text de lege de către instanţa de apel, care, în opinia recurentei-pârâte, este nelegală.

A doua critică, arată recurenta-pârâtă, vizează motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, în sensul nemotivării sentinţei apelate şi a deciziei recurate, ce echivalează cu neintrarea în cercetarea şi judecata fondului, respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a normei de drept material aplicabile - art. 49 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Recurenta-pârâtă apreciază că lipsa totală de raportare, a sentinţei apelate şi a deciziei recurate, la practica judiciară în materie, conduită obligatorie conform prevederilor art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, echivalează cu o nemotivare, respectiv neintrarea în judecata fondului, sens în care consideră că unicul remediu, prin prisma dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., este trimiterea cauzei spre rejudecare, faţă de pretenţiile stabilite în contradictoriu cu reclamanta A.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate excepţia tardivităţii căii de atac declarate de reclamanţi, invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinare şi menţinută prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu, precum şi excepţia nulităţii recursurilor, excepţii faţă de care constată următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării căii de atac de către recurenţii-reclamanţi, se constată că aceasta este neîntemeiată, recursul recurenţilor-reclamanţi fiind declarat în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, se constată că, într-adevăr, aşa cum a arătat recurenta-pârâtă în întâmpinarea formulată în cauză, nu există în dosarul de apel dovada de comunicare a Deciziei nr. 141/C din data de 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, către reclamanţi.

Urmare însă a adreselor trimise de Curtea de Apel Oradea, la data de 24 iulie 2018, către Oficiul poştal nr. 1 Oradea - Serviciul reclamaţii, acesta a comunicat, prin Adresele nr. x din 27 iulie 2018 şi nr. y din 27 iulie 2018, faptul că citaţiile cu nr. 41741 şi nr. 41742 din Dosarul nr. x/2016, trimise destinatarilor A. şi B., au fost predate, prin OPD Oradea, în data de 4 iulie 2018, la cabinetul de avocatură pe bază de semnătură la consilier, iar dovada a fost înapoiată în aceeaşi zi.

Se constată că cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. a fost înregistrată la data de 27 iulie 2018 la Curtea de Apel Oradea .

Termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 4 august 2018, care era o zi de sâmbăta - zi nelucrătoare, termenul prorogându-se până la prima zi lucrătoare, respectiv luni - 6 august 2018, potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că înscrisurile aflate în dosarul de apel, dovedesc faptul că recursul recurenţilor-reclamanţi a fost declarat în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia invocată de recurenta-pârâtă fiind, astfel, neîntemeiată.

Referitor la excepţia nulităţii recursurilor formulate atât de recurenţii-reclamanţi, cât şi de recurenta-pârâtă, se reţine că, potrivit, art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Cu privire la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C., se reţine că aceştia au solicitat admiterea recursului şi casarea parţială a deciziei recurate, în sensul menţinerii soluţiei privind respingerea apelului pârâtei, ca fiind temeinică şi legală; admiterea apelului reclamanţilor, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., invocat în cuprinsul cererii de recurs, atunci "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., analizând cererea de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde critici care să se încadreze în motivul de casare menţionat.

Deşi recurenţii menţionează că fac referire la aspecte de nelegalitate, criticile formulate nu sunt dezvoltate în raport de cele reţinute de instanţa de apel în considerentele deciziei ce face obiectul recursului şi nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze decizia atacată.

În esenţă, recurenţii-reclamanţi au arătat că argumentele avute în vedere de instanţa de apel sunt judicioase sub aspectul stării de fapt reţinute în cauză, însă nu şi sub aspectul cuantificării prejudiciului moral încercat de aceştia, raportat la starea de fapt reţinută şi au solicitat reanalizarea circumstanţelor particulare ale cauzei şi restabilirea întinderii reparaţiei pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, în ceea ce priveşte cuantumul sumelor solicitate de reclamanţi, în calitate de victime indirecte ale accidentului, au solicitat să se aibă în vedere caracterul ireparabil al pierderii suferite, respectiv suferinţa psihică încercată ca urmare a pierderii persoanei dragi în accidentul de circulaţie soldat cu decesul acesteia.

Se constată că, în motivarea recursului, nu se invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, recurenţii făcând doar o prezentare a unor texte de lege şi acte normative, exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de apel, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care instanţa a pronunţat o soluţie cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu au criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei şi care au condus la respingerea apelului reclamanţilor.

În privinţa criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Înalta Curte reţine că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 din C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a stării de nemulţumire cu privire la soluţia adoptată de instanţa de apel şi a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă D. SA, se reţine faptul că aceasta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ. A solicitat, în principal, casarea hotărârilor pronunţate la fond şi în apel, în partea ce o priveşte pe reclamanta A., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, conform art. 497 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei recurate, în partea ce o priveşte pe reclamanta A., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea, conform art. 497 C. proc. civ.

Prima critică invocată de recurenta-pârâtă vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul incidenţei în cauză, în apel, a prevederilor art. 358 C. proc. civ. (lipsa nejustificată la interogatoriu a reclamantei A.), referitor la modalitatea de aplicare a acestui text de lege de către instanţa de apel, care, în opinia recurentei-pârâte, este nelegală.

Se reţine că recursul nu este o cale devolutivă de atac. Prin urmare, sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea deciziei instanţei de apel, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de apel a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Susţinerile recurentei-pârâte, în sensul că lipsa nejustificată la interogatoriu a reclamantei A. ar reprezenta o încălcare a prevederilor art. 358 C. proc. civ. de către instanţa de apel, referitor la modalitatea de aplicare a acestui text de lege, care, în opinia recurentei-pârâte, este nelegală, întrucât întrebările ce urmau a fi adresate reclamantei menţionate ar fi constituit criterii apte de a sprijini instanţa de apel să stabilească în mod corect daunele morale, nu pot fi considerate critici de nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a invocat generic aplicarea greşită a legii, fără a indica, în concret, în ce ar consta greşeala de judecată şi nelegalitatea sub acest aspect a deciziei din apel, fără a arăta modul efectiv în care instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale invocate.

Se reţine, astfel, că toate aspectele invocate de recurenta-pârâtă în dezvoltarea acestui motiv de recurs vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, or, dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că recursul urmăreşte să supună examinării, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceste dispoziţii legale sunt exprese şi stabilesc clar că în recurs nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate, reaprecierea probelor administrate în cauză - care este, în mod evident, un aspect de netemeinicie a hotărârii - neputând forma obiect de analiză în recurs, aceasta neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile de casare reglementate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A doua critică invocată de recurenta-pârâtă vizează motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în sensul nemotivării deciziei recurate, ce echivalează cu neintrarea în cercetarea şi judecata fondului, respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a normei de drept material aplicabile - art. 49 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Recurenta-pârâtă apreciază că lipsa totală de raportare, în cuprinsul deciziei recurate, la practica judiciară în materie, conduită obligatorie conform prevederilor art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, echivalează cu o nemotivare, respectiv neintrarea în judecata fondului, sens în care consideră că unicul remediu, prin prisma dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., este trimiterea cauzei spre rejudecare, faţă de pretenţiile stabilite în contradictoriu cu reclamanta A.

Totodată, recurenta-pârâtă a arătat că în apel s-a menţinut cuantumul unor daune care exced cu mult cuantumului daunelor morale acordate de către instanţele de judecată în astfel de speţe, tinzând în mod evident la o îmbogăţire fără justă cauză.

Instanţa de recurs constată că această a doua critică a fost încadrată, de către recurenta-pârâtă, în mod formal în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în fapt criticile acesteia vizând aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate şi referindu-se la cuantumul daunelor morale acordate de instanţă, în sensul că sumele acordate sunt nejustificat de mari în raport cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Astfel, recurenta-pârâtă a invocat generic aplicarea greşită a legii, fără a indica, în concret, în ce ar consta greşeala de judecată şi nelegalitatea sub acest aspect a deciziei din apel, fără a arăta modul efectiv în care instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale în materie.

Or, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către recurent.

Se reţine că recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Oradea ori la considerentele pe care se fundamentează, şi nu a combătut în vreun fel raţionamentul acesteia prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs.

Astfel, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege şi acte normative, aspecte probatorii şi decizii pronunţate în speţe similare, exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de apel, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care nu este motivată şi care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei şi care au condus la soluţia contestată.

În privinţa criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, care ar fi trebuit să fie în consonanţă cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, dar şi cu realităţile economice şi sociale prezente, asigurând un echilibru între prejudiciul suferit de părţile civile şi daunele cuvenite acestora, pentru a nu se realiza o îmbogăţire fără justă cauză, Înalta Curte reţine că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 din C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l Decizia nr. 141/C din data de 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, eventualele critici atât ale recurenţilor-reclamanţi, cât şi ale recurentei-pârâte, susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în soluţia pronunţată asupra apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Modalitate de redactare a cererilor de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 C. proc. civ., care presupun ca în calea de atac a recursului să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

În concluzie, cum cererile de recurs formulate de reclamanţii A., B. şi C., precum şi de pârâta D. SA nu cuprind critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va anula căile de atac exercitate împotriva Deciziei civile nr. 141/C din data de 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de reclamanţii A., B. şi C., precum şi de pârâta D. SA împotriva Deciziei civile nr. 141/C din data de 29 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2019.

Procesat de GGC - LM