Refusal to complete arbitral annulation judgment with costs upheld; costs deferred to merits retrial

Cheltuieli de judecată. Cerere de completare a hotărârii. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărârile judecătoreşti

Index alfabetic : acţiune în anulare

hotărâre arbitrală

cheltuieli de judecată

C. proc. civ., art. 453 alin. (1)

Potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ., „partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Prin anularea hotărârii arbitrale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de arbitraj, fondul litigiului nu a fost soluţionat, nu a fost stabilită partea care a câştigat procesul şi nu a fost reţinută culpa procesuală, curtea de apel nefiind în măsură să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată în această etapă procesuală, acordarea acestora putând fi analizată odată cu soluţionarea fondului.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 831 din 13 martie 2018

Prin sentinţa civilă nr. 94/15.03.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a admis acţiunea în anulare formulată de SC A. SRL şi B. împotriva sentinţei nr. 12/11.06.2015 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti - C., în contradictoriu cu intimata Societatea Cooperativă D., a anulat sentinţa arbitrală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de arbitraj.

La data de 01.09.2016, SC A. SRL şi B. au solicitat, în temeiul art. 444 C.proc.civ., completarea sentinţei sus-menţionate, în sensul admiterii cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.220 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 267/11.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinţei civile nr. 94/15.03.2016.

SC A. SRL şi B. au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 267/11.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

În motivare, au reiterat istoricul litigiului şi au susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 453 alin. 1 C.proc.civ.

Au arătat recurentele că, prin hotărârea atacată, prima instanţă le-a respins ca neîntemeiată cererea de completare, cu motivarea că, atât timp cât hotărârea arbitrală a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei arbitrale, nu a fost soluţionat fondul litigiului şi nu s-a stabilit partea care a câştigat procesul.

Totodată, au susţinut că în mod nelegal a reţinut curtea de apel că la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, subliniind că art. 453 alin. 1 C. proc. civ. impune doar condiţia pierderii procesului.

În opinia recurentelor, având în vedere că acţiunea în anulare a fost admisă, au câştigat procesul, astfel că sunt îndrituite la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. 2 C.proc.civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Intimata a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul este nefondat.

Prin încheierea din 05.12.2017, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen astăzi, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie menţionat că susţinerile recurentelor privind aplicarea greşită a art. 453 alin. 1 C.proc.civ. nu pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia urmează a fi analizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În opinia recurentelor, respingându-le ca neîntemeiată cererea de completare a hotărârii, în sensul admiterii cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 453 alin. 1 C.proc.civ., care impune doar condiţia pierderii procesului.

Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ., „partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Aşadar, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este unul legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii care a câştigat procesul.

Noul Cod de procedură civilă înlocuieşte formularea celui anterior (partea căzută în pretenţii), însă această diferenţă terminologică nu schimbă fundamentul suportării cheltuielilor de judecată, care rămâne culpa procesuală.

Înalta Curte notează că, în speţă, SC A. SRL şi B. au solicitat completarea sentinţei civile nr. 94/15.03.2016, prin care Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a admis acţiunea în anulare formulată împotriva sentinţei nr. 12/11.06.2015 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti - C., pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de arbitraj.

Or, prin anularea hotărârii arbitrale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de arbitraj, fondul litigiului nu a fost soluţionat, nu a fost stabilită partea care a câştigat procesul şi nu a fost reţinută culpa procesuală.

Aşa fiind, curtea de apel nu era în măsură să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată în această etapă procesuală, acordarea acestora putând fi analizată odată cu soluţionarea fondului.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte a constatat că sentinţa atacată este legală, iar motivele invocate de recurente nu justifică măsura casării sale, astfel încât, în temeiul art. 496 alin. 1 C.proc.civ., a respins ca nefondat recursul.