TVA tax objection jurisdiction: regional tax authority lacks passive legal standing under Art. 209 OUG 92/2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 3 septembrie 2014 sub dosar nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala să se dispună:

In principal obligarea pârâtei sa soluţioneze contestaţia formulata împotriva raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 25.11.2013 şi înregistrat sub nr. x/26.11.2013 şi a Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. x/26.11.2013, cu obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata;

In subsidiar, anularea parţiala a Raportului de inspecţie fiscala încheiat la data de 25.11.2013 şi înregistrat sub nr. x/26.11.20131 şi a Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. x/26.11.2013 acte emise de parata, privind stabilirea fata de reclamant a calităţii de persoana impozabila din punct de vedere TVA, respectiv de stabilire in sarcina reclamantului de obligaţii fiscale principale şi accesorii privind TVA, concomitent cu anularea eventualei decizii de respingere a contestaţiei formulate de reclamant;

- constatarea nulităţii, respectiv anularea actelor de impunere privind stabilirea in sarcina reclamantului a obligaţiilor de plata a taxei pe valoarea adăugată in cuantum de 3.521.711 RON, dobânzi/majorări de întârziere in cuantum de 5.025.151 RON, precum şi penalităţi de întârziere in cuantum de 528.257 RON.

- revocare actelor administrativ fiscale atacate, reluarea inspecţiei fiscale in condiţiile Codul de procedură fiscală, in vederea administrării tuturor probelor in scopul stabilirii realităţii fiscale, generatoare de consecinţe.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 10/2015 pronunţată în data de 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia - secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, a obligat pârâtele să soluţioneze contestaţia formulată de reclamant împotriva Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 25.11.2013 şi înregistrat sub nr. x/26.11.2013 şi a Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013 privind taxa pe valoare adăugată şi alte obligaţii stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale şi să plătească reclamantului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursurile formulate în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Adminstraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

Prin motivele de recurs formulate pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Adminstraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a susţinut că hotărârea atacata este nelegala, fiind data cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

In mod greşit instanţa de fond a apreciat că acţiunea este întemeiata, având în vedere prevederile art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, organul de soluţionare a contestaţiei a solicitat anumite clarificări legate de cota de TVA, având în vedere Decizia Curţii Europene de Justiţie pronunţată in cauzele C249/12 şi C250/12, iar in urma demersurilor Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice in legătura cu Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 2/2011, a fost modificata aceasta decizie.

Astfel, în conformitate cu cele reţinute în Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 6/2014, aprobata prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1820/2014, Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor a solicitat organelor de inspecţie fiscala din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov sa recalculeze taxa pe valoare adăugata aferenta tranzacţiilor imobiliare care au avut la baza contracte prin care preţul bunului a fost stabilit de părţi fără nicio menţiune cu privire la TVA, precum şi accesoriile aferente, precizând totodată şi cuantumul diferentelor nedatorate, urmând ca după primirea informaţiilor solicitate (şi în măsura în care nu mai sunt necesare alte informaţii şi/sau documente în vederea clarificării situaţiei de fapt), Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor sa emită decizia în cel mai scurt timp posibil.

Fata de cele arătate mai sus, rezulta ca sunt pe deplin incidente dispoziţiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările şi completările ulterioare.

A precizat că, deşi motivele nesoluţionării învederate anterior au fost arătate în intampinarea depusa la instanţa de fond, aceasta nu le-a luat în considerare şi a pronunţat hotărârea atacată fără să ţină seama de incidenţa prevederilor art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

A solicita a se observa că termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, este unul de recomandare pentru soluţionarea cererilor depuse de contribuabili, în acest sens pronunţându-se şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 182/2008 in Dosarul nr. x/2006.

Hotărârea este nelegala şi in ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi oofigata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces; pentru aceasta insa este necesar ca partea care a pierdut procesul sa se fi aflat in culpa procesuala sau, prin atitudinea sa in cursul procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. Or, in prezenta cauza, nu sunt îndeplinite aceste condiţii.

In concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a apreciat că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 205 şi 209 din O.U.G. nr. 92/2003 şi a soluţionat cauza fără a lua în considerare aceste dispoziţii privitoare la stabilirea competentei de soluţionare a contestaţiei.

A susţinut că în mod greşit nu s-a reţinut excepţia invocata a lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov in capătul de cerere privind soluţionarea contestaţiei reclamantului privitoare la Decizia de impunere nr. x/26.11.2013 şi Raportul de inspecţie nr. x/26.11.2013 emise de AJFP Braşov.

În conformitate cu prevederile art. 205 şi art. 209 din O.G. nr. 92/2003 contestaţiile sunt soluţionate de ANAF prin Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor şi având in vedere acesta atribuţie expres prevăzuta de legiuitor, în mod greşit instanţa de fond a obligat şi DGRFP Braşov sa soluţioneze contestaţia administrativa a intimatului, încălcând astfel competenta strict prevăzută în sarcina organelor administrative.

Având in vedere excepţia invocata a solicitat admiterea recursului asa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacată şi rejudecând cauza să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Braşov.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 8 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Reclamantul A. a solicitat, prin acţiunea formulată, în principal, obligarea pârâtelor la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 25.11.2013 şi înregistrat sub nr. x/26.11.2013 şi Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. x/26.11.2013 şi, în subsidiar, anularea parţială a actelor administrativ fiscale anterior menţionate.

II.a) Examinând excepţia lipsei de interes cu privire la recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, invocată de intimatul-reclamant A., asupra căreia trebuie să se pronunţe mai întâi, potrivit dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs, pârâtul a criticat soluţia primei instanţe în ce priveşte obligarea sa la soluţionarea contestaţiei formulată de reclamant şi la plata cheltuielilor de judecat.

Din cele menţionate anterior rezultă că pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu justifică un interes actual, cererea de chemare în judecată fiind promovată şi împotriva acestei instituţii.

În acest context, deşi în anul 2018 s-a emis decizia nr. 154/26 mai 2015, recurentul-pârât a dovedit un interes în continuarea procesului, interes care s-a menţinut pe toată durata procesului, astfel că excepţia lipsei de interes invocată de intimatul-reclamant nu este fondată.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia lipsei de interes cu privire la recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

II.b) Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că pârâtul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, se constată că acesta nu are legitimare procesuală, neputând fi obligat în raporturile juridice deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată.

Prin acţiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să soluţioneze contestaţia formulata împotriva raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 25.11.2013 şi înregistrat sub nr. x/26.11.2013 şi a Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată şi alte obligaţii stabilite de inspecţia fiscala pentru persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. x/26.11.2013.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitate dintre persoana obligată în cadrul raportului juridic şi cea a pârâtului.

Potrivit art. 209 alin. (1) lit. c din O.U.G. nr. 92/2003:

"contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de măsuri, precum şi împotriva deciziei de reverificare se soluţionează de catre: c) Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 5 milioane RON sau mai mare, pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale de inspecţie/control, indiferent de cuantum."

Având în vedere că se solicită a se soluţiona contestaţia formulata împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2013 şi a Deciziei de impunere nr. x/26.11.2013, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, în raport cu obiectul acţiunii, nu are calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii, astfel că se impune admiterea excepţiei calităţii procesuale pasive şi respingerea ca atare a acţiunii formulată de reclamant împotriva acestei recurentei-pârâte.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva sentinţei nr. 10/2015 din 27 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

II.c) Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este lipsit de interes, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune sau o cerere este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea sau a formulat o cerere, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform art. 33 C. proc. civ.

Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, folosul practic urmărit de recurentul-pârât prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în respingerea acţiunii faţă de prevederile art. 70 din O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte reţine că soluţionarea contestaţiei promovate de reclamant a fost amânată până după primirea clarificărilor solicitate de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Ministerului Finanţelor Publice cu privire la cota de TVA, având în vedere Decizia Curţii Europene de Justiţie pronunţată în cauzele C249/12 şi C250/12 şi Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 2/2011.

Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu mai justifică un interes în susţinerea recursului, acesta nemaifiind unul actual, întrucât prin Decizia nr. 154/26 mai 2015 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost soluţionat contestaţiile depuse de B. din localitatea Braşov şi A. din localitatea Sibiu, înregistrate la Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei naţionale de Administrare Fiscală.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes cu privire la recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva sentinţei nr. 10/2015 din 27 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2018.