Eligibility for Diplomatic Allowance Excluding Non-Diplomatic Pre-Promotion Service Tenure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 la data de 17 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia A VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, obligarea pârâtului la plata sumei de 3.571 RON lunar, reprezentând indemnizaţie diplomatică stabilită în baza O.U.G. nr. 96/2013 şi a Ordinului MAE nr. 1901/2013, de la data de 01.01.2014 şi până la data plăţii efective a indemnizaţiei diplomatice, cu obligarea acestuia la plata de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 451/15.01.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia A VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de solutionare a cauzei in favoarea Curţii de Apel Bucureşti -Secţia a VIII-a de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secţii la data de 21.04.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1955 pronunţată în data de 1 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 teza a II-a C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost modificată la data de 29.09.2014.

A susţinut că, în motivarea hotărârii recurate, instanţa de fond greşit a reţinut că, reclamantul a fost angajat în cadral MAE în funcţia de referent, fără a avea calitatea de membru CDCR şi solicită ca aceasta să nu fie reţinută de instanţa de control judiciar, deoarece potrivit Legii nr. 269 din 17 iunie 2003 privind statutul CDCR, art. 2 pct. (1) lit. d:

"au calitatea de membri ai CDCR:... d) personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a MAE...".

Aşa cum rezultă din Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 747 din 27.07.1968, a fost angajat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în funcţia de referent ajutor relaţii (relaţii diplomatice) încă din data de 15.07.1968, făcând parte din personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşura activitatea în administraţia centrală a MAE.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 269/2003 privind statutul CDCR:

"Gradul diplomatic de ataşat sau gradul consular de agent consular se acordă candidaţilor care au promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României".

Vechimea de membru al CDCR nu se socoteşte (nu se calculează) de la examenul în grad diplomatic (susţinut de recurent în data de 01.12.1970 şi promovat cu media cea mai mare), ci de la angajarea sa în Ministerul Afacerilor Externe, pe post de diplomat (15.07.1968). A mai precizat că, CDCR nici nu exista ca instituţie la data angajării sale în MAE (15.07.1968), fiind înfiinţat prin H.G. nr. 1070/1990. Apreciază că, pentru eliminarea unor diplomaţi, de la drepturile ce li se cuveneau în baza O.U.G. nr. 96/2013, s-a găsit un pretext "folosindu-se sintagma cumulat", sintagmă ce nu există în prevederile O.U.G. nr. 96/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2013:

"membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime neîntreruptă de cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31.08.2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizaţie diplomatică în cuantum lunar de maxim 3.571 RON."

A susţinut că era îndreptăţit să beneficieze de indemnizaţia diplomatică acordată în baza O.U.G. nr. 96/2013, îndeplinind toate condiţiile impuse de legiuitor: membru al Corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime neîntreruptă mai mare de 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe (15.07.1968 - 08.06.1984), iar la data de 31.08.2010 era pensionar.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013:

"dovada vechimii prevăzută la art. 4 se face cu carnetul de munca."

Aşa cum rezultă, din carnetul de muncă nr. 329024 (depus la dosar în copie), A. a fost angajat în MAE la data de 15.07.1968 şi a lucrat neîntrerupt în MAE până la data de 08.06.1984, când a fost transferat în interes de serviciu la Ministerul Turismului (o vechime neîntreruptă de 15 ani 10 luni şi 23 de zile).

O altă critică adusă hotărârii recurate a constat în faptul că, instanţa de fond greşit a reţinut că, reclamantul nu a fi făcut dovada conform căreia funcţia de referent îi conferea grad diplomatic.

Prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 747 din 27.07.1968, reclamantul A. a fost angajat în MAE în funcţia de referent relaţii diplomatice, făcând parte din personalul diplomatic, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. (1) lit. d) din Legea nr. 269/17 iunie 2003 privind Statutul CDCR:

"au calitatea de membri ai CDCR: ...personalul diplomatic şi consular care îşi desfăşoară activitatea în administraţia centrală a MAE."

Ataşatul este un grad diplomatic de avansare în carieră, iar recurentul a apreciat că îndeplineşte condiţiile impuse de legiuitor pentru a beneficia de indemnizaţia diplomatică, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 96/2013.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 1955 din 1 iulie 2015 şi rejudecând să se admită cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată la data de 29.09.2014, urmând a dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 3.571 RON lunar, începând cu data de 01.01.2014, sumă reprezentând indemnizaţie diplomatică stabilită în baza O.U.G. nr. 96/2013 şi a Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013. Totodată a solicitat anularea adreselor nr. x din 04.03.2014 şi nr. x din 02.04.2014 emise de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

4. Apărarea intimatului - pârât Ministerul Afacerilor Externe

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 noiembrie 2015, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 4 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 8 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate, instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Recurentul-reclamant B. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ adresele nr. H1/1489 din 04.03.2014 şi nr. H1/2135 din 02.04.2014 emise de Ministerul Afacerilor Externe, solicitând totodată şi obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 3.571 RON lunar, reprezentând indemnizaţie diplomatică stabilită în baza O.U.G. nr. 96/2013 şi a Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013, începând cu data de 01.01.2014.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2013 "Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime neîntreruptă de cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31 august 2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizaţie diplomatică în cuantum lunar de maximum 3.571 RON."

Conform art. 3 din Ordinul nr. 1901/2013 cu privire la condiţiile de acordare a indemnizaţiei diplomatice şi de stabilire a cuantumului acesteia "Beneficiarii indemnizaţiei sunt membrii CDCR care îndeplinesc în mod cumulativ condiţiile prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96/2013, respectiv: au o vechime neîntreruptă de cel puţin 15 ani, până la data de 31 august 2010, în Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E., şi erau pensionari la data de 31 august 2010."

Înalta Curte constată că fac parte din corpul diplomatic: ambasador, ministru plenipotenţiar, ministru consilier, consilier, prim-secretar, al doilea secretar, al treilea secretar şi ataşat şi din corpul consular: consulul general, consulul, vice consul şi agent consular, conform H.G. nr. 1070/1990 şi Legii nr. 269/2003.

Din cuprinsul actelor depuse la dosarul cauzei rezultă cu claritate că, recurentul-reclamant în perioada 15.07.68-01.12.1970 a deţinut funcţia de referent ajutor relaţii, iar ulterior, în data de 01.12.1970 a fost avansat în gradul de ataşat stagiar.

În acest context, Înalta Curte constată că nu se susţine critica reclamantului conform căreia în mod eronat instanţa a reţinut că reclamantul a fost angajat în cadrul MAE în funcţia de referent, fără a avea calitatea de membru CDCR, întrucât conform prevederilor H.G. nr. 1070/1990 şi Legii nr. 269/2003 cel mai mic grad din corpul diplomatic este de ataşat.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că în cuprinsul actelor atacate s-a reţinut corect că reclamantul nu îndeplineşte condiţia de vechime prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 96/2013 pentru acordarea indemnizaţiei diplomatice, respectiv 15 ani în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În ceea ce priveşte critica vizând faptul că instanţa de fond greşit a constatat că, reclamantul nu ar fi făcut dovada conform căreia funcţia de referent îi conferea grad diplomatic, nu poate fi reţinută de către instanţa de recurs, având în vedere prevederile H.G. nr. 1070/1990 şi a Legii nr. 269/2003, în cuprinsul cărora sunt indicaţi clar membrii corpului diplomatic. Recurentul-reclamant a avut calitatea de membru al CDCR, în perioada 01.12.1970-08.06.1984, respectiv 13 ani şi 6 luni, fiind angajat ca referent şi secretar III şi secretar II în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar în perioada 15.07.68 - 01.12.1970 nu a făcut parte din personalul diplomatic.

Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată şi nu va avea în vedere susţinerea recurentului referitoare la faptul că "funcţia de referent relaţii diplomatice, face parte din personalul diplomatic" şi că "ataşatul este un grad diplomatic de avansare în carieră", întrucât înscrisurile depuse la dosar dovedesc legalitatea măsurilor dispuse prin actele administrative atacate şi corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1955 din 1 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2018.