Transferability of administrative fault in EU rural funding deadlines: liability for breach of 18-month installation term

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 04 februarie 2015, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta P.F.A. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) şi Centrul Regional Iaşi al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 39940/20.11.2012 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), precum şi anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/30.09.2014, privind proiectul "Modernizare fermă agrozootehnică, sat Plugari, comuna Plugari, judeţ Iaşi" - beneficiar A. - Persoană Fizică Autorizată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 86/2015 din 18 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus:

- respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 1 Nord-Vest Iaşi;

- admiterea acţiunii formulate de reclamanta Persoană Fizică Autorizată A. în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) şi Centrul Regional Iaşi al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 1 Nord-Vest Iaşi, cu consecinţa anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor încheiat la data de 24.09.2014, privind proiectul "Modernizare fermă agrozootehnică, sat Plugari, comuna Plugari, judeţ Iaşi", precum şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă, înregistrată sub nr. x din 20.11.2012, acte de autoritate emise de către pârâta A.F.I.R.

- a obligat pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale către reclamantă la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma criticii vizând greşita interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt existentă în cauză.

S-a susţinut că hotărârea primei instanţe, privind desfiinţarea actelor administrative emise în cauză, se întemeiază pe o concluzie eronat formulată în contextul prevederilor relevante din contractul de finanţare încheiat cu intimata-reclamantă, cât şi în raport cu conţinutul dispoziţiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Neregula reţinută în sarcina intimatei-reclamante consta în aceea că finanţarea nerambursabilă solicitată în cauză fusese acordată după împlinirea termenului legal în care sprijinul financiar putea fi valabil acordat beneficiarului finanţării în sensul în care perioada de timp scursă de la data instalării tânărului fermier A., şi anume 29.07.2011, şi până la data adoptării deciziei de acordare a finanţării, respectiv 05.07.2013, a fost de 23 de luni şi 6 zile, încălcându-se astfel prevederile art. 13 alin. (4) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1974/2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului Europei privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu modificările şi completările ulterioare, cât şi dispoziţiile corespunzătoare din Ghidul solicitantului pentru accesarea măsurii 112 "instalarea tinerilor fermieri".

S-a arătat că textele de lege evocate menţionează expres un termen de maximum 18 luni în vederea acordării ajutorului financiar, termen care se calculează/începe să curgă de la data instalării tânărului fermier.

Ca urmare, făcându-se referire la conţinutul concret al dispoziţiilor legale evocate, dar mai ales la prevederile corespunzătoare din Ghidul solicitantului, în care se arăta expres că, după împlinirea termenului de 18 luni, solicitantul nu mai poate semna contractul de finanţare, s-a solicitat să se constate că, în speţă, era evidentă culpa intimatei-reclamante, care, în calitate de beneficiar al finanţării solicitate, nu se conformase obligaţiilor rezultate din regulamentele europene şi Ghidul solicitantului, nereuşind să semneze contractul de finanţare în perioada legal prevăzută.

S-a arătat că, în raport de starea de fapt relevată de actele dosarului şi de conţinutul neregulii constatate prin actele administrative emise în cauză, se impunea ca prima instanţă să fi reţinut conduita necorespunzătoare a intimatei-reclamante, care nu se conformase obligaţiilor prevăzute în sarcina sa prin contractul de finanţare: (i) Articolul 1 - Obiectul Contractului din Contractul cadru, (ii) Articolul 1 - Obligaţii generale din Anexa 1 la Contractul de finanţare, (iii) Articolul 3 - Obligaţii din Anexa 1 la Contractul de finanţare, dar nici prevederilor legale relevante, în special ale art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Beneficiarul trebuie să depună din proprie iniţiativă toate eforturile pentru a lua cunoştinţă de toate informaţiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligaţiilor, toate drepturile şi obligaţiile născute din contractul de finanţare".

În raport de cele arătate, cu accent deosebit pe prevederile relevante din Ghidul solicitantului, mai sus citate, s-a susţinut de către recurenta-pârâtă că intimata-reclamantă a avut cunoştinţă despre conţinutul legislaţiei în materia acordării fondurilor europene nerambursabile încă de la momentul întocmirii cererii de finanţare, situaţie în care existenţa neregulii constatate în cauză nu este consecinţa voinţei unilaterale a autorităţii administrative, ci rezultatul conduitei defectuoase a intimatei-reclamante în derularea contractului de finanţare nr. x/14.02.2014, aceasta din urmă fiind cea care nu a respectat obligaţiile asumate prin semnarea respectivului contract.

S-a subliniat că, în accepţiunea contractului de finanţare încheiat între părţi, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile şi de solicitarea finanţării în concordanţă cu aceste condiţii, fiind responsabil de a se asigura că toate documentele utilizate în cadrul implementării proiectului sunt autentice, legale şi complete, în concordanţă cu condiţiile de accesare a finanţării nerambursabile, astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanţare, Ghidul solicitantului, legislaţia naţională şi europeană.

Cu această argumentaţie, a fost criticată aprecierea instanţei de fond, care a considerat că întreaga culpă pentru semnarea peste termen a contractului de finanţare revine recurentei-pârâte, concluzia instanţei fiind în vădit dezacord cu reglementarea specifică în materie.

S-a susţinut că, în realitate, beneficiarului unei finanţări nerambursabile îi revine o răspundere generală pentru toate situaţiile în care se constată abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate, atât de la normele europene privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de către Comunitatea Europeană, cât şi de la prevederile contractuale inserate în contractul de finanţare. Răspunderea beneficiarului este generală şi se angajează independent de ideea de culpă, exonerarea de răspundere intervenind doar pentru situaţiile reglementate de prevederile art. 17 din Anexa I la Contractul de finanţare. Pentru toate situaţiile în care se constată nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, este necesară restituirea integrală a sumelor primite ca finanţare nerambursabilă.

De asemenea, s-a mai arătat că necunoaşterea de către beneficiar a prevederilor legale comunitare şi naţionale în vigoare nu îl absolvă de respectarea şi aplicarea acestora, iar situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de constatare reprezintă o dovadă clară a unei nereguli care a afectat întregul contract de finanţare, fiind perfect justificată sancţiunea aplicată în caz.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea intimatei-reclamante A. PFA, s-a solicitat respingerea recursului declarat în cauză şi menţinerea sentinţei atacate, invocându-se în esenţă aceleaşi susţineri şi apărări cu cele formulate la judecata în primă instanţă.

A apreciat că sentinţa pronunţată în cauză este legală, iar prin criticile formulate se încearcă acreditarea ideii că autoritatea contractantă nu poate avea nicio culpă pe tărâmul acordării finanţării, în condiţiile în care beneficiarul nu dispune de mijloacele necesare pentru a obţine finalizarea în termen a procedurii, prin emiterea deciziei individuale de acordare a ajutorului pentru instalarea tinerilor agricultori.

S-a solicitat să se constate că principala susţinere a recurentei-pârâte concretizează ideea că beneficiarul este direct şi unic răspunzător în întreaga procedură de acordare a finanţării nerambursabile.

S-a arătat că instanţa de fond a interpretat corect şi în spiritul legii dispoziţiile din Anexa I la contract, prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005, cele ale art. 13 alin. (4) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1974/2006, precum şi dispoziţiile din Ghidul Solicitantului aprobat prin Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 106/10.05.2012.

Intimata-reclamantă a precizat că nu a negat că s-ar fi încheiat contractul de finanţare cu depăşirea termenului de 18 luni prevăzut de art. 13 alin. (4) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1974/2006, termen calculat de la data instalării şi până la data deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare, însă, a subliniat lipsa oricărei culpe a beneficiarului în depăşirea, de către autoritatea contractantă, a termenului legal.

A susţinut că a cunoscut, contrar celor afirmate de pârâtul-recurent, prevederile europene şi naţionale specifice în materie, a îndeplinit toate cerinţele impuse, depunând toate înscrisurile solicitate, cu maximă diligentă, dar dincolo de acest fapt nu se poate imputa beneficiarului, o simplă persoană fizică autorizată, nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, cât timp nu este prevăzută la îndemâna beneficiarului nicio o pârghie în acest sens.

S-a învederat instanţei de recurs şi faptul că suma ce i-a fost acordată cu titlu de sprijin financiar nerambursabil nu a fost rezultatul creării în mod artificial a condiţiilor care să îi permită a beneficia de aceste plăţi şi nu a obţinut vreun avantaj neconform cu obiectivele măsurii de sprijin 112, astfel că au fost respectate prevederile art. 4 pct. 8 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005.

5. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 4 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 8 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate şi cazul de casare invocat, luând în considerare şi apărările şi observaţiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului administrat şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 24.09.2014, înregistrat la autoritatea emitentă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/2014, s-a stabilit în sarcina intimatei-reclamante A. - Persoană Fizică Autorizată (PFA), în calitate de beneficiar al contractului de finanţare nr. x din 14.02.2014, având ca obiect implementarea proiectului "Modernizare fermă agrozootehnică, sat Plugari, comuna Plugari, judeţul Iaşi", obligaţia de plată a unui debit în sumă de 107.304,00 RON, reprezentând sprijinul financiar nerambursabil tranşa I acordat în cadrul Programului F.E.A.D.R. prin Măsura 112 - "Instalarea tinerilor fermieri", pentru nerespectarea de către intimata-reclamantă a prevederilor art. 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, prin depăşirea termenului de 18 luni în care se putea proceda valabil la încheierea contractului de finanţare.

S-a reţinut de către autoritatea administrativă că, prin depunerea cererii de finanţare, solicitantul a cunoscut ab initio condiţiile necesare şi termenele pentru încheierea contractului de finanţare, invocându-se în această privinţă prevederile art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, care instituie în sarcina beneficiarului obligaţia de a depune din prorpie iniţiativă toate eforturile pentru a lua cunoştinţă de toate informaţiile, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligaţiilor toate drepturile şi obligaţiile născute din contractul de finanţare.

Deopotrivă, s-a reţinut că necunoaşterea de către beneficiar a prevederilor legale comunitare şi naţionale nu îl absolvă de respectarea şi aplicarea acestora.

Ca atare, s-a considerat că intimata-reclamantă avea obligaţia să respecte prevederile art. 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, conform cărora decizia individuală de acordare a ajutorului pentru instalarea tinerilor agricultori se adoptă în termen de maximum 18 luni de la instalare, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, finanţarea fiind acordată peste termenul de 18 luni.

Prin Decizia nr. 39940/20.11.2014 emisă de autoritatea administrativă s-a dispus respingerea contestaţiei intimatei-reclamante împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare mai sus menţionat.

Actele administrative astfel emise au fost desfiinţate prin hotărârea prim ei instanţe, reţinându-se că acestea nu reflectă corecta aplicare a legii la situaţia de fapt existentă în cauză şi că, pe baza aspectelor invocate, nu se putea reţine în sarcina intimatei-reclamante încheierea cu întârziere a contractului de finanţare.

În analiza efectuată, prima instanţă a stabilit care era data când a avut loc instalarea tânărului fermier, considerată ca fiind cea la care se înregistrase la APIA cererea de transfer a exploataţiei agricole dobândită de intimata-reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1998, şi anume 28.11.2011, precum şi data la care a fost depus proiectul intitulat "Modernizare fermă agrozootehnică, sat Plugari, comuna Plugari, judeţul Iaşi", respectiv 26.06.2012, dată la care intimata-reclamantă îndeplinea condiţiile de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului.

Din perspectiva conduitei autorităţii administrative, s-a reţinut că decizia de a realiza şi aproba Raportul de selecţie final rectificativ în sistem clasic - ca urmare a nerealizării Raportului în sistemul informatic SPCDR, pe motiv că ar fi existat probleme în realizarea raportului de contestaţii, acesta neputând fi transmis către Comitetul de Selecţie - a aparţinut exclusiv comisiei de selecţie, convocată în şedinţă extraordinară, a cărui activitate s-a materializat în Minuta înregistrată sub nr. x, precum şi faptul că de la acest moment au mai trecut circa 7 luni până la data încheierii contractului de finanţare, respectiv la data de 14.02.2014.

Pe baza acestor elemente de fapt, instanţa de fond a constatat că ceea ce se cerea a fi tranşat în cauză era faptul de a se stabili dacă şi în ce măsură solicitantul unei finanţări trebuie să răspundă pentru depăşirea termenului de 18 luni prevăzut de Ghidul solicitantului, aprobat prin Ordinul MADR nr. 106/2012 - pagina 7, în contextul în care norma evocată stabileşte că "Data adoptării Deciziei individuale de acordare a sprijinului de instalare a tânărului fermier = Data semnării Contractului de Finanţare de către ambele părţi, care nu poarte depăşi 18 luni de la data instalării tinerilor fermieri", iar în speţă, contractul de finanţare fusese semnat şi executat parţial, prin plata efectuată la data de 28.02.2014, după ce, la data de 14.02.2014, se încheiase respectivul contract.

Răspunzând chestiunii în examinare, prima instanţă a arătat că, perioada de timp scursă între data instalării tânărului fermier - 29.07.2011, şi data adoptării raportului de selecţie final rectificativ - 05.07.2013, totalizând un interval de 23 de luni, era urmarea situaţiei create exclusiv de autoritatea contractantă, care, deşi primise cererea de finanţare la data de 26.06.2012, a notificat solicitantul cu privire la selectarea cererii de finanţare abia la data de 13.01.2014, contractul de finanţare perfectându-se la data de 14.02.2014, etape în procedură care nu au implicat în niciun fel persoana solicitantului, în mod direct sau indirect.

Sub acest aspect, s-a apreciat că întârzierea cu un an a luării unei decizii individuale privind acordarea sprijinului financiar nu era rezultatul unor deficienţe de întocmire sau de susţinere a proiectelor de către solicitanţi. Aşa cum rezulta din expunerea de motive a minutelor întocmite în cursul procedurii, întârzierea emiterii deciziei individuale era rezultatul nevoii imperative a Autorităţii contractante de a absorbi şi suma neutilizată până la acea dată din fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, respectiv suma de 92.030.096 euro, ceea ce a determinat selectarea suplimentară a unui număr de 2.695 de proiecte aflate în aşteptare.

Or, în condiţiile în care Autoritatea contractantă era cea care procedase la verificarea proiectelor aflate în aşteptare, constatând că cele selectate, în ordine descrescătoare, erau eligibile, s-a arătat de către instanţă că solicitantul nu putea fi făcut răspunzător pentru depăşirea termenului de 18 luni.

Ca atare, s-a constatat că intimata-reclamantă nu a avut niciun rol sau culpă în tergiversarea timp de peste 20 luni a procedurilor de adoptare a unor decizii individuale şi a demarării operaţiunilor premergătoare semnării contractului.

De asemenea, s-a arătat de către instanţă că, şi în cadrul contractului de finanţare, poziţia intimatei-reclamante a fost aceea de simplu semnatar al convenţiei, fără ca în prealabil să fi avut loc o negociere reală şi efectivă a clauzelor înscrise în proiectul de contract şi fără ca beneficiarului să îi fi fost aduse la cunoştinţă semnificaţia şi implicaţiile prevederilor inserate în art. 16 Anexa I la contract, în condiţiile în care la art. 3, art. 11 şi art. 13 se face referire doar la faptul că răspunderea beneficiarului se angajează pentru faptele sale, nu şi ale Autorităţii contractante.

Pornind şi de la conţinutul concret al dispoziţiei de la art. 16 din Anexa I la contract, care prevede obligaţia de restituire a valorii finanţării şi pentru orice acţiune sau inacţiune a autorităţii contractante cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, ceea ce transformă contractul de finanţare într-un simplu contract de adeziune, s-a apreciat de judecătorul primei instanţe că, în considerarea principiului bunei credinţe şi a securităţii raporturilor juridice, nu se poate proceda la angajarea răspunderii intimatei-reclamante pentru greşeala exclusivă şi determinantă a autorităţii administrative.

În contextul tuturor celor arătate, prima instanţă a concluzionat că tergiversarea timp de 20 de luni a luării unei decizii individuale, în condiţiile în care însăşi autoritatea administrativă reţinuse, la data adoptării deciziei individuale, că proiectul intimatei-reclamante îndeplinea condiţiile de eligibilitate cerute, poate fi asimilată unui eveniment imprevizibil, insurmontabil şi imposibil de înlăturat prin voinţa beneficiarului, de natura celor prevăzute de art. 17 din contract, şi că, prin urmare, se impunea desfiinţarea actelor administrative contestate în cauză, neexistând motive reale care să justifice retragerea finanţării.

Prin motivele de recurs formulate, se contestă soluţia şi argumentaţia primei instanţe, susţinându-se, în esenţă, că în analiza efectuată nu s-a avut în vedere că beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile şi de solicitarea finanţării în concordanţă cu aceste condiţii, fiind responsabil de a se asigura că toate documentele utilizate în cadrul implementării proiectului sunt autentice, legale şi complete, în concordanţă cu condiţiile de accesare a finanţării nerambursabile, astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanţare, Ghidul solicitantului, legislaţia naţională şi europeană.

A fost criticată aprecierea instanţei de fond, care a considerat că întreaga culpă pentru semnarea peste termen a contractului de finanţare revine recurentei-pârâte, în contextul în care în sarcina beneficiarului unei finanţări nerambursabile se prevede o răspundere generală pentru toate situaţiile în care se constată abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate, atât de la normele europene privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de către Comunitatea Europeană, cât şi de la prevederile contractuale inserate în contractul de finanţare.

Răspunderea beneficiarului este generală şi se angajează independent de ideea de culpă, exonerarea de răspundere intervenind doar pentru situaţiile reglementate de prevederile art. 17 din Anexa I la Contractul de finanţare, situaţie neîndeplinită în cauză.

Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabilă şi corect întemeiată soluţia pronunţată în cauză, privind anularea actelor administrative, şi considerentele expuse în susţinerea acesteia, argumentaţie însuşită în totalitate de instanţa de control judiciar.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, greşeala exclusivă şi determinantă a autorităţii contractante cu competenţe în gestionarea fondurilor europene nu poate fi transferată în sarcina beneficiarului finanţării nerambursabile şi nici considerată ca justificare pentru întemeierea unei răspunderii obiective a acestuia din urmă.

În accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, răspunderea pentru neregulile apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora există independent de ideea de culpă a beneficiarului ori a autorităţii contractante cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

Însă, faptul că legea defineşte neregula independent de culpă, nu înseamnă că răspunderea poate fi angajată oricum şi întotdeauna în defavoarea beneficiarului finanţării, fiind esenţial să se stabilească dacă situaţia de nerespectare a legii poate fi reproşată beneficiarului finanţării sau cel puţin dacă acesta avea posibilitatea reală de a evita/înlătura situaţia de încălcare a legii provenind din acţiunea/inacţiunea autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

În niciun caz, nu poate fi reproşată beneficiarului unei finanţări nerambursabile situaţia de nerespectare a legii cauzată de acţiunea/inacţiunea autorităţii administrative, invocându-se în acest sens obligaţia generală de cunoaştere a condiţiilor de acordare a sprijinului financiar.

Înalta Curte arată că, pe temeiul acestei obligaţii, anume aceea privind cunoaşterea condiţiilor de acordare a sprijinului financiar, nu se poate pretinde beneficiarului unei finanţări nerambursabile ca el să verifice şi să constate eventuale abateri/încălcări ale legii săvârşite/provenind din partea autorităţii administrative şi să propună mai apoi ca aceeaşi autoritate să adopte măsurile necesare pentru înlăturarea lor.

Cunoaşterea deplină a tuturor informaţiilor necesare în legătură cu drepturile şi obligaţiile născute din contractul de finanţare şi înţelegerea şi asumarea lor ca atare de către beneficiarul ajutorului financiar încă de la semnarea contractului de finanţare nu influenţează şi nu poate modifica sau impune comportamentul sau o anumită conduită din partea autorităţii administrative, aşa cum se susţine prin memoriul de recurs.

Situaţia de fapt relevată de actele dosarului arată că întârzierea înregistrată în încheierea contractului de finanţare nu a fost în niciun fel determinată de conduita sau comportamentul intimatei-reclamante, în sensul în care proiectul cu care aceasta a participat la selecţia organizată pentru acordarea ajutorului financiar îndeplinea toate condiţiile de eligibilitate încă de la depunerea cererii de finanţare, nefiind necesară prezentarea de înscrisuri/informaţii suplimentare, iar ulterior formulării cererii de finanţare, nu a existat vreo implicare din partea solicitantului în procedura de selecţie şi de adoptare a deciziei individuale, la care face referire art. 13 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006.

Prin urmare, nu poate fi primită şi reţinută afirmaţia recurentei-pârâte, formulată în sensul că existenţa neregulii constituie rezultatul conduitei defectuoase a intimatei-reclamante, care nu reuşit să semneze contractul de finanţare în perioada legal prevăzută, în condiţiile în acre recurenta-pârâtă a omis să menţioneze şi cauza/explicaţia respectivei nereuşite, anume propria sa conduită.

Cu aceste precizări, rămân valabile toate celelalte consideraţii şi întreaga argumentaţie a instanţei de fond, sentinţa ce formează obiectul examinării în cauză, fiind legală sub toate aspectele criticate.

În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză şi va menţine sentinţa instanţei de fond prin care au fost desfiinţate actele administrative emise în privinţa intimatei-reclamante A. - Persoană Fizică Autorizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 86/2015 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2018.