Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1831/2017 AI generated

Challenge to allocation of contravenction fines to local budgets dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 1831/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the local revenue directorate, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the annulment and suspension of the Central Fiscal Commission's Decision No. 3/2014. The dispute concerned a tax administrative challenge to a central decision that stipulated voluntary payments of contraventional fines made prior to the initiation of forced execution are credited to the local budget of the authority where the payment was physically made, rather than the taxpayer's domicile. The court ruled that the appealed decision did not violate the principle of territoriality because the governing legal framework, specifically Government Emergency Ordinance No. 2/2001 and Law No. 554/2004, did not expressly mandate that voluntary early payments be directed to the domicile budget, and the lower court correctly found that the appellant failed to demonstrate a serious doubt regarding the act's legality or an imminent material damage necessary for the suspension of its execution.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Challenge to allocation of contravenction fines to local budgets dismissed as unfounded: În esenţă, aceştia au apreciat că actul administrativ atacat respectă dispoziţiile legale incidente, fiind emis în vederea aplicării unitare a prevederilor art. 8 alin. (3) şi (4) coroborate cu art. 25, 28 şi 39 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2011, tocmai pentru a clarifica destinaţia bugetară a sumelor achitate de către persoanele fizice cu titlu de amenzi contravenţionale.

Keywords

AI generated
taxpayer fine fiscal law local budget challenge of administrative decisions tax authority suspension of payments

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.09.2014, reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Fiscală Centrală suspendarea Deciziei nr. 3/2014, emisă de Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, până la pronunţarea cererii de anulare.

Prin adresa nr. x/23.10.2014, înregistrată la data de 28.10.2014 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 a precizat că înţelege să solicite, în subsidiar, anularea Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1234/12.09.2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 682/18.09.2014, privind aprobarea Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 3/2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1394 din data de 19 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 3/2014 şi excepţia prematurităţii cererii de anulare a Deciziei nr. 3/2014, excepţii invocate la termenul din data de 05.05.2015 de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Fiscală Centrală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie principală formulată de petentul Municipiul Baia Mare şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, formulată de reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia Fiscală Centrală.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

În motivarea recursului recurenta a apreciat că în cauză erau întrunite condiţiile cumulative pentru suspendarea executării deciziei contestate, existând o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate, precum şi o pagubă iminentă ce se impunea a fi prevenită.

În mod nelegal a fost respinsă şi acţiunea în anulare, recurenta susţinând că decizia nr. 3/2014 lezează principiul teritorialităţii colectării creanţelor bugetare, ce ar trebui să aibă consecinţa firească a direcţionării sumelor către bugetul local în a cărui rază administrativ-teritorială îşi are domiciliul contribuabilul obligat.

Dispoziţiile deciziei atacate sunt lipsite de fundament juridic, în raport de cele statuate prin O.G. nr. 2/2001 şi O.G. nr. 92/2003, autoritatea emitentă omiţând abordarea coroborată a acestor acte normative şi ignorând voinţa legiuitorului, aceea ca sumele provenite din aplicarea sancţiunii amenzilor contravenţionale să se facă venit la bugetul local aparţinând circumscripţiei teritoriale în raza căreia se află domiciliul fiscal al contravenientului.

Prin aplicarea actului administrativ contestat, sumele achitate de persoanele fizice cu titlu de amenzi contravenţionale urmează a fi repartizate discreţionar către diferite bugete locale, în funcţie de cel către care contravenientul achită suma datorată, cu efectul necesar al constituirii unor resurse bugetare necuvenite în favoarea unor unităţi administrativ-teritoriale necompetente.

Recurenta a sesizat şi posibila confuzie în care s-a aflat instanţa de fond, atunci când a reţinut ca argument faptul că voinţa legiuitorului a fost aceea de a conferi posibilitatea contravenientului să plătească voluntar amenda aplicată în orice punct de plată cu beneficiul aplicării unei reduceri de 50%, întrucât, în realitate nu locaţia efectuării plăţii reprezintă aspectul ce face obiectul cauzei, ci destinaţia bugetară finală a sumelor încasate.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimaţii Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Baia Mare au depus, fiecare, întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei atacate.

În esenţă, aceştia au apreciat că actul administrativ atacat respectă dispoziţiile legale incidente, fiind emis în vederea aplicării unitare a prevederilor art. 8 alin. (3) şi (4) coroborate cu art. 25, 28 şi 39 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 2/2011, tocmai pentru a clarifica destinaţia bugetară a sumelor achitate de către persoanele fizice cu titlu de amenzi contravenţionale.

5. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 23 martie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, la data de 18 mai 2017.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 3/2014 emisă de Comisia Fiscală Centrală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 55472004 solicitând şi suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin decizia contestată, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1234/12.09.2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 682/18.09.2014, "în vederea aplicării unitare a prevederilor art. 8 alin. (3) şi (4) coroborate cu dispoziţiile art. 28, art. 25 şi art. 39 alin. (2) lit. a din O.G. nr. 2/2001", autoritatea pârâtă a adoptat următoarea soluţie:

"1. Cazul în care amenda se achită înainte de data începerii executării silite

Din momentul comunicării/înmânării procesului-verbal de contravenţie până la data comunicării somaţiei de plată contravenientului, amenda încasată se face venit la bugetul local la care s-a efectuat plata de către contravenient, indiferent de faptul că suma datorată a fost achitată în termenul de 48 de ore/două zile lucrătoare, după caz, sau după acest termen ori de faptul că în această perioadă amenda a fost plătită integral sau parţial.

În situaţia în care, deşi persoana fizică sau juridică a achitat amenda contravenţională la bugetul local al unei unităţi administrativ-teritoriale, alta decât cea de domiciliu, iar organul din care face parte agentul constatator a comunicat, din oficiu, procesul-verbal de constatare a contravenţiei organelor de specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică, contravaloarea amenzii încasate constituie venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde s-a efectuat plata acesteia.

În acest caz, organul fiscal de domiciliu încetează executarea silită şi întocmeşte borderoul de debite-scăderi, prin care se dă la scădere debitul înregistrat.

2. Cazul în care amenda se achită după data începerii executării silite

În situaţia în care amenda nu a fost achitată sau nu a fost achitată integral înainte de începerea executării silite prin comunicarea somaţiei, suma plătită de contravenient după această dată cu titlu de amendă sau încasată de organul fiscal în procedura de executare silită se face venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul."

Instanţa de fond, analizând motivele de nelegalitate invocate şi dispoziţiile legale incidente, a respins atât acţiunea în anulare cât şi cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, iar această soluţiie a fost criticată de reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest caz de casare nu este incident, prima instanţă aplicând şi interpretând în mod corect dispoziţiile legale.

Atât prin cererea de chemare în judecată cât şi prin calea de atac promovată recurenta a susţinut neconcordanţa deciziei nr. 3/2014 cu dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 şi O.G. nr. 92/2003.

Argumentele recurentei sunt nefondate şi ele nu dovedesc o interpretare eronată a obiectului cauzei sau o confuzie a instanţei de fond în privinţa voinţei legiuitorului.

Astfel, având în vedere împrejurarea că O.G. nr. 2/2001 nu reglementează expres la bugetul căreia unităţi administrativ-teritoriale se fac venit sumele rezultate din amenzile contravenţionale plătite voluntar, până la începerea executării silite, însă în cuprinsul art. 39 alin. (1) şi alin. (2) lit. a stabileşte organul fiscal competent să facă executarea silită a amenzilor contravenţionale, Înalta Curte reţine netemeinicia susţinerilor recurentei referitoare la nelegalitatea soluţiei adoptate prin pct. 2 din Decizia nr. 3/2014, aceasta fiind conformă dispoziţiilor legale menţionate.

Aceeaşi simetrie se poate observa şi între măsura adoptată la pct. 1 din actul administrativ atacat şi dispoziţiile art. 8 şi 28 din O.G. nr. 2/2001, dar şi prin raportate la prevederile art. 31 alin. (1) lit. a) şi art. 35 din O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 182/2006, noţiunea domiciliului fiscal al persoanei fizice şi competenţa teritorială a compartimentelor de specialitate nefiind înlăturate prin emiterea Deciziei nr. 3/2014.

În privinţa soluţiei pronunţate asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, se reţine că îndeplinirea condiţiilor referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile art. 14 şi 15, art. 2 lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, reţinând şi argumentând neîndeplinirea celor două condiţii impuse de normele precizate.

În cauză nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi nici nu a fost dovedit un prejudiciu material, viitor şi previzibil în bugetul recurentei-reclamante. De altfel, legalitatea soluţiei pronunţate asupra acţiunii în anulare, conform paragrafelor anterioare ale prezentei decizii, confirmă concluzia iniţială a instanţei de fond în sensul inexistenţei cazului bine justificat.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, iar sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1394 din 19 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2017.