Diplomatic allowance eligibility: application of implementing decree defining continuous service with diplomatic grade

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.12.2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe anularea adresei nr. x emise de Ministerul Afacerilor Externe - Direcţia Management Resurse Umane şi obligarea pârâtului la aprobarea cererii reclamantului de acordare a indemnizaţiei diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1224 din data de 30 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a anulat adresa nr. x emisă de Ministerul Afacerilor Externe - Direcţia Management Resurse Umane şi a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Externe la aprobarea cererii reclamantului de acordare a indemnizaţiei diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013, cu începere din data de 01.04.2014.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond a înlăturat de la aplicare, în mod selectiv, anumite dispoziţii ale O.M.A.I. nr. 1901/2013, act administrativ cu caracter normativ emis în aplicarea O.U.G. nr. 96/2013.

Ordinul menţionat este în vigoare, nu a fost contestat şi se bucură de prezumţia de legalitate specifică oricărui act administrativ, astfel încât instanţele au obligaţia de a-l aplica în toate litigiile în care este incident. Mai mult decât atât, el asigură executarea legii şi, nicidecum, nu adaugă la aceasta.

În speţă reclamantul nu îndeplineşte cerinţa vechimii neîntrerupte de cel puţin 15 ani în M.A.E., perioada la care face referire art. 1 din O.U.G. nr. 96/2013 fiind, în mod necesar, una în care au fost suportate condiţiile "grele, vătămătoare, de uzură fizică şi psihică" ce impune "compensarea bănească a vicisitudinilor suportate" în activitatea de diplomat.

De asemenea, instanţa de fond a încălcat principii fundamentale ale procesului civil, principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii şi dreptul la un proces echitabil, substituindu-se intimatului-reclamant prin completarea motivării cererii cu argumente care nu au fost invocate de acesta, fără a le pune în discuţia contradictorie a părţilor şi fără a da pârâtului posibilitatea de a formula apărări.

4. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 24 noiembrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

La termenul din data de 23 martie 2017 a fost adusă la cunoştinţa instanţei împrejurarea că la data de 20.03.2016 a survenit decesul reclamantului A., iar prin încheierea de la acelaşi termen au fost introduşi în cauză, în calitate de moştenitori legali ai acestuia, B. şi C..

Prin întâmpinarea depusă la data de 03.04.2017, intimaţii sus-menţionaţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că înlăturarea de la aplicare, fără o acţiune în anulare, a condiţiei prevăzute de art. 4 din Ordinul M.A.E. nr. 1901/2013, privind durata de 15 ani a deţinerii calităţii de diplomat, membru C.D.C.R., adăugată la lege printr-un act normativ infralegal, este pe deplin justificată în cazul reclamantului A., cu atât mai mult cu cât acesta se încadra în categoria socio-profesională a diplomaţilor pensionari, deţinând calitatea de diplomat, membru C.D.C.R. mai mult de 15 ani.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a adresei nr. x emise de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - Direcţia Management Resurse Umane şi de obligare a pârâtului la aprobarea cererii de acordare a indemnizatiei diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013.

Prin adresa nr. x pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - Direcţia Management Resurse Umane a comunicat reclamantului neîndeplinirea condiţiilor cumulative impuse de art. 1 din O.U.G. nr. 96/2013 pentru acordarea indemnizaţiei diplomatice, respectiv neîndeplinirea condiţiei de vechime neîntreruptă de 15 ani în M.A.E., astfel cum este definită de art. 4 din Ordinul nr. 1901/2013, întrucât "prin vechime neîntreruptă de cel puţin 15 ani în M.A.E. se înţelege vechimea continua realizată în M.A.E. în calitate de angajat şi ca membru al C.D.C.R.", iar potrivit documentelor depuse la dosar şi din evidenţele instituţiei a rezultat că reclamantul a fost angajat în M.A.E., în calitate de membru al C.D.C.R., 14 ani şi 3 luni în perioada 30.12.1971 - 01.04.1986.

Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, a anulat adresa contestată, obligând pârâtul la aprobarea cererii reclamantului de acordare a indemnizaţiei diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013, cu începere din data de 01.04.2014.

Recurentul Ministerul Afacerilor Externe a criticat soluţia instanţei de fond prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În privinţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, soluţia nefiind pronunţată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurentul invocă nerespectarea unor principii fundamentale ale procesului civil şi încălcarea drepturilor sale procesuale, însă din partea introductivă a hotărârii recurate rezultă participarea reprezentanţilor ambelor părţi la şedinţa de judecată şi punerea în discuţia contradictorie a acestora a tuturor aspectelor esenţiale în soluţionarea cauzei.

Potrivit motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Dispoziţiile relevante în emiterea actului contestat şi soluţionarea cererii reclamantului sunt art. 1 din O.U.G. nr. 96/2013, conform cărora "Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime neîntreruptă de cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31 august 2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizaţie diplomatică în cuantum lunar de maximum 3.571 RON" şi art. 4 din Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013, care statuează că "prin vechime neîntreruptă de cel puţin 15 ani în M.A.E. se înţelege vechimea continuă realizată în M.A.E., în calitate de angajat şi ca membru al CDCR."

Înalta Curte constată incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanţă interpretând şi aplicând în mod eronat dispoziţiile legale sus enunţate.

Având în vedere atât nota de fundamentare, cât şi preambulul O.U.G. nr. 96/2013, se reţine că acordarea indemnizaţiei diplomatice a fost determinată de necesitatea reglementării unor măsuri pentru aducerea în sfera drepturilor compensatorii a categoriei socio-profesionale a diplomaţilor pensionari, pentru activitatea desfăşurată de aceştia în interesul României, în condiţii grele, vătămătoare, de uzură fizică şi psihică.

Indemnizaţia diplomatică reprezintă o compensare bănească a vicisitudinilor suportate de acest grup socio-profesional, care trebuie tratat şi motivat corespunzător, ţinând cont de rigoarea condiţiilor de intrare în carieră, specificul atribuţiilor, condiţiile dificile în care au fost obligaţi să-şi desfăşoare activitatea în ţări de pe toate continentele (cu climă greu de suportat, criminalitate crescută, terorism, războaie, boli epidemice), uzura fizică şi psihică datorată acestor condiţii.

Ca atare, legiuitorul a condiţionat acordarea indemnizaţiei diplomatice de calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României, care să fi fost exercitată timp de 15 ani neîntrerupt, iar instanţa de fond, în mod eronat, a apreciat că Ordinul nr. 1901/2013, care defineşte "vechimea neîntreruptă de cel puţin 15 ani în M.A.E.", este unul infralegal, care nu poate adăuga la textul legii.

Înalta Curte constată că reclamantul A. a fost angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe începând cu data de 05.09.1956, dar acordarea gradului diplomatic s-a făcut începând cu data de 30.12.1971, astfel că în perioada 05.09.1956-29.12.1971 reclamantul a deţinut funcţiile de referent principal relaţii, consilier juridic, şef birou tratate, sef serviciu tratate, director, fără însă a avea grad diplomatic.

Contrar celor susţinute de reclamant, se apreciază că numirea acestuia în funcţia de director la Direcţia Consulară (prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1222/30.09.1969) nu face dovada acordării unui grad diplomatic, câtă vreme în cuprinsul ordinului nu se regăseşte vreo menţiune în acest sens, iar ocuparea respectivei funcţii de conducere nu presupunea deţinerea unui grad diplomatic sau consular.

În contextul anterior expus, Înalta Curte apreciază că, în mod eronat, instanţa de fond a înlăturat de la aplicare dispoziţiile Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 1901/2013, în condiţiile în care reclamantul nu le-a contestat pe calea unei acţiuni directe în anulare şi nici nu a invocat excepţia de nelegalitate a acestora.

Ca atare, acest ordin se bucură de prezumţia de legalitate, specifică oricărui act administrativ, iar instanţele de judecată au obligaţia de a-l aplica în toate litigiile în care este incident.

Din probele administrate rezultă neîndeplinirea condiţiei de vechime neîntreruptă de 15 ani în M.A.E., astfel cum este definită de art. 4 din Ordinul nr. 1901/2013, întrucât reclamantul a fost angajat în M.A.E., în calitate de membru al C.D.C.R., 14 ani şi 3 luni în perioada 30.12.1971 - 01.04.1986, astfel încât, în mod correct, pârâtul a respins solicitarea acestuia de acordare a indemnizatiei diplomatice prevăzute de O.U.G. nr. 96/2013.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea actului contestat şi a măsurii dispuse prin acesta, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza, va respine acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe - Direcţia Management Resurse Umane împotriva sentinţei nr. 1224 din 30 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamanţilor C. şi B., moştenitori legali ai defunctului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2017.