Eligibility of rural investment funding challenged for violation of adversarial proceedings and right of defense regarding non-existent administrative license

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Cluj - secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, ulterior întregită şi modificată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale:

- să se constate eligibilitatea cererii de finanţare nr. x urmare a îndeplinirii criteriului de eligibilitate EG6;

- să se dispună anularea Notificării cererilor de finanţare neeligibile (E6.8.1 L) nr. 1025 din 02.04.2014 emisa de parata, cu privire la Cererea de finanţare nr. x, pentru proiectul de investiţii cu titlul "înfiinţare plantaţie arbuşti fructiferi", depusă ca răspuns la licitaţia de proiecte M121 - 0212 pentru Măsura 121 - " Modernizarea exploataţiilor agricole", derulata prin B., şi a anulării în parte a Notificării cererilor de finanţare neeligibile nr. x/23.04.2014 emisa de către Agentia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit - Centrul regional de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit Alba (denumită ulterior Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR) in soluţionarea contestaţiei, ca fiind netemeinice şi nelegale;

- obligarea pârâtei, în baza dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor, în echivalentul în RON de la data plăţii, al sumei în cuantum de 37.000 euro, reprezentând valoarea eligibilă a proiectului, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Cluj - secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 574 din 18 februarie 2015, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 229 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei şi în principal pe fond admiterea acţiunii, şi în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Într-o primă critică, reclamantul a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 8 şi 5 din O.U.G. nr. 34/2013, art. 1 alin. (6) art. 8 şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2008, dispoziţiile art. 1, 2 şi 11 din O.U.G. nr. 41/2014, O.U.G. nr. 66/2011 şi O.U.G. nr. 13/2006, Ordinul Ministerului Agriculturii nr. 149/2004.

În esenţă, reclamantul a arătat că a îndeplinit toate condiţiile de eligibilitate pentru acordarea finanţării, iar greşita întocmire a unui act administrativ este imputabilă autorităţii publice, care a indicat eronat un text de lege, însă acest aspect nu poate impieta asupra activităţii economice desfăşurate în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu drepturile consacrate anterior în favoarea sa.

Această situaţie este de natură să-i vatăme drepturile, de vreme ce s-a constatat săvârşirea unei nereguli în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, cu repercusiuni financiare importante pentru reclamant, deşi a respectat reglementările naţionale şi clauzele contractuale.

O a doua critică vizează, în esenţă, încălcarea dreptului la apărare, întrucât analiza instanţei asupra naturii juridice a autorizaţiei de plantare pomi fructiferi/arbuşti fructiferi nr. 1805/03.12.2013 emisă de Direcţia pentru agricultură a judeţului Sibiu - a condus la concluzia că aceasta are natura unui act administrativ inexistent - aspect care nu a fost pus în discuţia părţilor, iar reclamantul nu şi-a putut formula apărările prin raportare la problema de drept analizată de instanţă în considerente.

Mai mult, autorizaţia menţionată a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, astfel încât, de vreme ce nu s-a procedat la formularea unei acţiuni în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nu se poate constata în considerentele hotărârii recurate că acesta nu produce niciun efect. Modificările aduse autorizaţiei erau necesare, ca urmare a modificării titularului dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, dar şi cu privire la suprafeţele pentru care s-a aprobat plantarea anumitor soiuri de pomi fructiferi.

De altfel, autorizaţia nr. x constituie o reiterare a adreselor emise, iniţial, respectiv autorizaţia nr. x şi 495/01.04.2013, fără a fi aduse modificări care să afecteze criteriile de eligibilitate pentru proiectul de investiţii cu titlul "Înfiinţarea plantaţie arbuşti fructiferi", depusă ca răspuns la licitaţia de proiecte M 41-121L pentru măsura 121 - " Modernizarea exploataţiilor agricole".

Cererea de recurs este foarte amplă, însă, instanţa poate să structureze criticile formulate şi să le analizeze, ca atare - cu menţiunea că o parte importantă din cerere cuprinde reproducerea textelor de lege invocate în susţinerea motivelor expuse de recurentul-reclamant.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 8 mai 2018.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 20.07.2015, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, pârâta a arătat că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare litigiului dedus judecăţii şi a respins acţiunea în anularea notificării cererilor de finanţare neeligibile nr. x/02.04.2014 şi nr. x/23.04.2014 prin care cererea de finanţare a fost declarată neeligibilă.

S-a mai arătat că, în mod corect, instanţa a statuat că autorizaţia nr. x emisă de Direcţia pentru agricultură a judeţului Sibiu este un act administrativ inexistent, cu consecinţa neeligibilităţii cererilor formulate pentru proiectul "Înfiinţarea plantaţie arbuşti fructiferi", în temeiul cererii de finanţare nr. x.

Reclamantului îi revenea în exclusivitate obligaţia de a respecta toate criteriile de eligibilitate şi selecţie şi de a prezenta documente justificative în acest sens, fiind în interesul său de a realiza un proiect eligibil.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

i) Cu privire la respectarea dreptului la apărare

Este întemeiată critica reclamantului că instanţa de fond a analizat natura juridică a autorizaţiei nr. x emisă de Direcţia pentru agricultură a judeţului Sibiu, arătând că este un act administrativ inexistent, fără ca părţile să aibă posibilitatea procesuală de a-şi formula apărările cu privire la aspectul menţionat.

Din actele dosarului rezultă că în cadrul sesiunii de proiecte M121-0212 pentru Măsura 121 -"Modernizarea exploataţiilor agricole" derulată de B., reclamantul A. a depus cererea de finanţare nr. x pentru proiectul "Înfiinţare plantaţie arbuşti fructiferi" la Oficiul Judeţean de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit Sibiu.

AFIR a comunicat reclamantului prin Notificarea nr. x că cererea de finanţare a fost declarată neeligibilă, pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate EG 1, EG 4 şi EG 6. Împotriva acestei notificări, reclamantul a formulat contestaţie, soluţionată de AFIR prin notificarea E6.8.1.cu nr. 21742/23.04.2014. Contestaţia a fost respinsă reţinând, însă, că sunt întemeiate criticile cu privire la primele două criterii de neeligibilitate EG 1 şi EG4.

Deşi două dintre aspectele de neeligibilitate au fost înlăturate de organul de soluţionare a contestaţiilor, totuşi contestaţia a fost respinsă, întrucât criteriul de neeligibilitate EG 6 nu a fost îndeplinit. Autoritatea pârâtă, prin organele sale de control a apreciat că nu este îndeplinit "criteriul EG 6", cu motivarea că autorizaţia de plantare pomi fructiferi/arbuşti fructiferi nr. x din 03.12.2013 a fost obţinută după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 34/2013.

Aşadar, cererea de finanţare a fost considerată neeligibilă pentru neîndeplinirea unui singur criteriu, cel menţionat anterior.

Împotriva actului de soluţionare a contestaţiei, dar şi a notificării de respingere a cererii de finanţare, reclamantul a formulat acţiune în anulare în faţa instanţei de contencios administrativ.

Instanţa de fond a respins acţiunea cu motivarea că autorizaţia nr. x emisă de Direcţia pentru agricultură a judeţului Sibiu, este un act administrativ inexistent, care nu se mai bucură de prezumţia de legalitate, cu consecinţa refuzului îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din act, astfel încât, în mod corect a constatat pârâta că cererea de finanţare formulată de reclamant nu îndeplinea criteriile de eligibilitate.

Judecarea unui litigiu în faţa instanţei de fond presupune respectarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, principii fundamentale, consacrate în mod expres în Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (6) din actul normativ menţionat:

"Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

(...) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ:

"Dreptul la apărare este garantat.

(...) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral, să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege."

Înalta Curte reţine că instanţa s-a pronunţat asupra lipsirii de efecte a unui act administrativ, fără să pună în discuţia părţilor acest aspect, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, precum şi a dreptului la apărare al reclamantului, toate acestea fiind subsumate garanţiilor ce vizează dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6, 13 şi 14 din C. proc. civ., dar şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, instanţa nu a analizat apărarea reclamantului că nu îi sunt imputabile erorile procedurale săvârşite de autoritatea publică, respectiv Direcţia pentru agricultură a judeţului Sibiu.

Astfel, instanţa a statuat că autorizaţia de care s-a prevalat reclamantul este un act inexistent, din două motive: că actul normativ menţionat ca temei de drept în cuprinsul actului administrativ era abrogat la momentul respectiv şi că persoana care a semnat actul nu era directorul instituţiei, ci o altă persoană, numele acestuia nefiind menţionat.

Acestea constituie aspecte formale care au înlăturat posibilitatea realizării unei apărări pe fondul dreptului, cu consecinţa neanalizării criticilor de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată cu privire la actele administrative denumite Notificarea x din 02.04.2014 şi x/23.04.2014 emise de AFIR.

Or, raportat la susţinerile reclamantului din acţiunea introductivă, instanţa avea obligaţia să cerceteze dacă erau îndeplinite condiţiile, conform legislaţiei în vigoare în cursul anului 2013 pentru emiterea unei autorizaţii de plantare a pomilor fructiferi, iar menţionarea actului normativ abrogat constituie numai o eroare a autorităţii administrative ce putea fi înlăturată pe altă cale.

Trebuie subliniat că elementul decisiv de care s-a prevalat autoritatea administrativă pentru a constata neeligibilitatea cererii de finanţare este reprezentat de autorizaţia nr. x emisă de Direcţia pentru agricultură a judeţului Sibiu, astfel încât efectuarea apărărilor în proces cu privire la acest act administrativ ţine de analiza fondului cauzei.

În cuprinsul cererii de recurs reclamantul a făcut referire la şi la încălcarea dispoziţiilor de drept material de către prima instanţă, însă aspectele de drept procesual ce vizează respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii primează, deoarece aspectele de drept substanţial nu pot fi analizate în recurs, dacă părţile nu au avut posibilitatea să-şi facă apărările cu privire la acestea în primul ciclu procesual.

Aşa fiind, judecarea cauzei de prima instanţă cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 şi 14 din C. proc. civ. se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menţionat, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii spre rejudecare.

ii) Temeiul juridic al pronunţării soluţiei de către Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, coroborate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, să caseze sentinţa recurată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 229 din 20 aprilie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2018.