Ministry of Justice prevails in challenge to CNCD decision; special opinion on discrimination removed from ruling admitting lack of material jurisdiction

Asupra recursului de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.04.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Ministerul Justiţiei a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), A., B., C., D. şi Curtea de Apel Ploieşti, anularea parţială a Hotărârii nr. 57 din 28.01.2015 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, comunicată Ministerului Justiţiei sub nr. 95983 la data de 15.04.2015, în sensul înlăturării din dispozitivul acesteia a pct. 1 cu privire la emiterea unui punct de vedere de specialitate, respectiv recomandarea adresată Ministerului Justiţiei de a analiza aspectele semnalate şi, în situaţia în care se impune, să modifice prevederile OMJ nr. 1327/C/2013 din 11.04.2013, în sensul respectării principiului nediscriminării.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2392/29.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta Curtea de Apel Ploieşti şi respingerea acţiunii formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A., B., C., D. şi Curtea de Apel Ploieşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2392/29.09.2015 a declarat recurs în termen legal reclamantul Ministerul Justiţiei, susţinând că aceasta este nelegală, prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum se va arăta în continuare.

În mod greşit prima instanţă a reţinut că Ministerul Justiţiei a criticat prin acţiunea formulată faptul că acest organism, respectiv Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu ar avea dreptul să emită un punct de vedere de specialitate, care este lipsit de forţă juridică obligatorie cu privire la o speţă dedusă spre soluţionare Consiliului, deoarece în cuprinsul O.G. nr. 137/2000 nu era prevăzută această posibilitate.

Dimpotrivă, ceea ce este semnalat în cuprinsul acţiunii formulate de Ministerul Justiţiei este faptul că în cuprinsul O.G. nr. 137/2000 nu este prevăzută posibilitatea emiterii unui alt "punct de vedere" în cuprinsul hotărârii adoptate la soluţionarea unei petiţii, pe de o parte, iar pe de altă parte, hotărârea însăşi reprezintă punctul de vedere al acestei autorităţi în legătură cu obiectul sesizării cu a cărei soluţionare a fost investită.

Într-adevăr, potrivit art. 79 din Ordinul C.N.C.D. nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării". Însă din cuprinsul acestor dispoziţii legale, care prevăd emiterea unei "recomandări" adăugând la dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, nu rezultă că trebuie înserat un punct de vedere în chiar cuprinsul hotărârii adoptate cu votul membrilor acestui organism, prin care se constată existenţa unei stări de discriminare ca urmare a modificărilor legislative, acesta putând fi exprimat, în cadrul aceleiaşi proceduri de soluţionare a petiţiilor, dar pe cale separată.

Ministerul Justiţiei nu contestă posibilitatea C.N.C.D. de a exprima puncte de vedere în soluţionarea petiţiilor cu care este investit, însă apreciază că acestea, potrivit procedurii reglementate în cadrul O.G. nr. 137/2000, nu pot face parte din cuprinsul unei hotărâri cum este cea în cauză, respectiv Hotărârea nr. 57/28.01.2015, prin care se admite excepţia de necompetenţă a C.N.C.D., dar totuşi se constată existenţa unei stări de discriminare, "fără efecte juridice".

Astfel cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, pentru a fi valabil un act administrativ, acesta trebuie să fie emis de autoritatea competentă, în limitele competenţei sale, în forma şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege şi să fie conform cu Constituţia, legile şi actele normative în vigoare.

Or, hotărârea emisă de Colegiul Director al C.N.C.D. este fără îndoială un act administrativ, însă punctul de vedere exprimat în cadrul acesteia nu ar putea fi încadrat decât în categoria unor operaţiuni/forme procedurale prealabile emiterii actului administrativ principal sau acte pregătitoare pe care un organ administrativ, cum este şi C.N.C.D., îşi fundamentează decizia.

În situaţia în care primează însă excepţia de necompetenţă, cum este şi cazul Hotărârii nr. 57/28.01.2015, punctul de vedere fără efecte juridice proprii nu poate fi exprimat decât pe cale separată, iar nu în cuprinsul actului administrativ însuşi, întrucât acesta din urmă se bucură de forţă juridică obligatorie în integralitate şi, ca orice act juridic, produce efecte juridice, iar subiectele de drept sunt obligate să-l respecte sau să-l execute.

Prin urmare, se impune a se constata că emiterea printr-o hotărâre a Colegiului director a unui "punct de vedere de specialitate" lipsit de forţă juridică obligatorie, cu privire la speţa dedusă spre soluţionare contravine reglementării cuprinse în art. 20 din O.G. nr. 137/2000, text de lege care fixează cadrul procedural în care C.N.C.D. îşi exercită competenţa de a constata şi sancţiona fapte de discriminare, conform interpretării date acestui text de lege, şi noţiunii de "faptă de discriminare" de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 774 din 18 noiembrie 2008.

În concluzie, pentru motivele expuse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, casarea în tot a sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Curtea de Apel Ploieşti a solicitat, prin întâmpinare, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi, pe cale de consecinţă, casarea în tot a sentinţei instanţei de fond.

În esenţă, intimata a achiesat la punctul de vedere exprimat de Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte necontestarea posibilităţii C.N.C.D. de a exprima puncte de vedere în soluţionarea petiţiilor şi sesizărilor, care poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscrimării.

Aceasta a apreciat că, din cuprinsul acestor dispoziţii legale, care prevăd emiterea unei recomandări adăugând la dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, nu rezultă că trebuie înserat un punct de vedere în chiar cuprinsul hotărârii adoptate cu votul membrilor acestui organism, prin care se constată existenţa unei stări de discriminare ca urmare a modificărilor legislative, acesta putând fi exprimat, în cadrul aceleiaşi proceduri de soluţionare a petiţiilor, dar pe cale separată.

Prin urmare, a solicitat să se constate că emiterea printr-o hotărâre a Colegiului director a unui punct de vedere de specialitate, lipsit de forţă juridică obligatorie cu privire la o speţă dedusă spre soluţionare contravine reglementării cuprinse în art. 20 din O.G. nr. 137/2000, text de lege care fixează cadrul procedural în care C.N.C.D. îşi exercită competenţa de a constata şi sancţiona fapte de discriminare, conform interpretării date acestui text de lege şi noţiunii de faptă de discriminare de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 774/18.11.2008.

Intimaţii A., B., C. şi D. au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului, precizând că intimatul C.N.C.D. are competenţa, în cadrul activităţii jurisdicţionale, de a constata existenţa unor discriminări ce rezultă inclusiv din conţinutul unor acte normative, deci cu atât mai mult are posibilitatea emiterii unui punct de vedere fără valoare juridică.

Cu titlu de practică judiciară, intimaţii au depus decizia irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5060/2013, prin care C.N.C.D. a fost obligat a se pronunţa dacă există sau nu discriminare, deşi anterior acest organism se dezinvestise, apreciind că nu este competent material a se pronunţa asupra cererii de constatare a discriminării, conform Deciziei nr. 997/7 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează.

Litigiul dedus judecăţii vizează controlul de legalitate asupra Hotărârii Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 57/28.01.2015, exclusiv în ceea ce priveşte includerea în cuprinsul acesteia a punctului de vedere exprimat de Colegiul director referitor la existenţa unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, republicată.

Prin această hotărâre s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit O.G. nr. 137/2000, s-a dispus comunicarea unui răspuns părţilor în sensul celor hotărâte şi închiderea dosarului.

În esenţă, Consiliul a reţinut că, în calitate de organ administrativ jurisdicţional, cu competenţă limitată la a constata stările de discriminare prin emiterea unei hotărâri şi, eventual, stabilirea unei sancţiuni contravenţionale, nu are competenţa materială de a se pronunţa asupra aspectelor care sunt vădit de competenţa instanţelor de judecată din punctul de vedere al interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, sau a Curţii Constituţionale, din punctul de vedere al încălcării art. 16 din Constituţie, tocmai prin aplicarea noilor dispoziţii legale în domeniu.

Consiliul a apreciat că, dacă prezumtiv ar analiza modalitatea de aplicare sau interpretare a legii în speţă, ar trebui ca acesta să se substituie instanţelor de judecată sau Curţii Constituţionale a României.

Cu toate acestea, în cuprinsul hotărârii adoptate a fost inserat şi punctul de vedere asupra fondului sesizării, considerându-se că elementele faptei de discriminare sunt întru-totul îndeplinite şi că suntem în prezenţa unei fapte de discriminare, conform celor expuse la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Soluţia adoptată de C.N.C.D., în sensul admiterii excepţiei de necompetenţă materială, nu face obiectul controlului de legalitate pe calea prezentei acţiuni. Prin urmare, decizia nr. 5060/2013 pronunţată de Î.C.C.J., invocată de intimaţii-pârâţi, nu poate constitui un reper în analiza instanţei de control judiciar.

Problema esenţială care se impune a fi dezlegată în cauză este aceea de a stabili dacă există sau nu o normă legală care să confere C.N.C.D. posibilitatea de a prezenta, în cuprinsul unei hotărâri de admitere a excepţiei de necompetenţă materială, şi punctul de vedere relativ la existenţa unei fapte de discriminare prin raportare la aspectele semnalate prin aceeaşi petiţie.

În opinia primei instanţe, conduita procedurală adoptată de C.N.C.D. este în acord cu prevederile art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000, precum şi art. 79 din Ordinul preşedintelui C.N.C.D. nr. 144 din 11 aprilie 2018.

În acest sens, instanţa a reţinut că, prin hotărârea adoptată, C.N.C.D. poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.

Teza avansată de prima instanţă nu va fi însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât nu ţine seama de faptul că, în situaţia Hotărârii nr. 57/28.01.2015, Consiliul a decis că faptele sesizate nu intră în competenţa sa şi a admis excepţia de necompetenţă materială.

Cum între considerentele şi dispozitivul hotărârii trebuie să existe o concordanţă deplină, în mod legal recurentul Ministerul Justiţiei a susţinut că în cuprinsul hotărârii nu putea fi inserat şi un alt punct de vedere decât cel adoptat cu votul membrilor Colegiului director al C.N.C.D.

Argumentul invocat de prima instanţă, grefat pe dispoziţiile art. 79 din Ordinul preşedintelui Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, nu este de natură să conducă la o altă concluzie întrucât, prin Hotărârea nr. 57/28.01.2015 nu s-a decis şi includerea în cuprinsul acesteia a unei recomandări, cu caracter de îndrumare, fără forţă juridică obligatorie. Colegiul director a decis exclusiv în sensul admiterii excepţiei de necompetenţă materială a C.N.C.D.

Examinând cu prioritate excepţia de necompetenţă materială şi dispunând admiterea acesteia, Consiliul s-a dezinvestit, astfel că nu mai avea abilitarea legală de a statua, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, relativ la aceeaşi petiţie, asupra existenţei unei fapte de discriminare, conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000,republicată.

Prin urmare, sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii formulate de reclamantul Ministerul Justiţiei.

Va fi menţinută dispoziţia din sentinţa recurată, privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2392 din 29 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei.

Anulează în parte Hotărârea nr. 57/28.01.2015 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în sensul înlăturării din cuprinsul acesteia a punctului de vedere privitor la existenţa faptei de discriminare.

Menţine dispoziţia din sentinţa recurată, privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 mai 2018.