Validity of summons at self-declared address in cassation in cancellation for lack of proper notification

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin decizia nr. 187 din 17 ianuarie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 12/CA/2013 din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că principalul capăt de cerere ce urmează a fi analizat, cel referitor la constatarea clauzelor abuzive din contractele de credit, este un capăt de cerere de competenţa instanţei civile, norma de trimitere reglementată la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 neputând atrage competenţa instanţei de contencios administrative.

De asemenea, referirile din motivele de recurs invocate de recurentul B. în ceea ce priveşte O.U.G. nr. 4/2013 şi Legea nr. 76/2012 nu au legătură cu soluţionarea prezentului litigiu, întrucât sesizarea Judecătoriei Galaţi s-a făcut anterior modificărilor aduse Legii nr. 193/2000, astfel că se aplică Legea nr. 193/2000 în forma în vigoare la acel moment, potrivit căreia competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei.

Instanţa de recurs a apreciat că sunt nefondate criticile referitoare la inexistenţa conflictului de competenţă. Astfel, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost sesizată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Galaţi, dosarul fiind înaintat acestei secţii de către secţia civilă a Tribunalului Galaţi.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 554/2004, până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor. Prin urmare, secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor nu sunt simple componente funcţionale din structura tribunalelor, ci potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, sunt instanţa de contencios administrativ cu competenţă materială expres consacrată prin lege organică, respectiv prin art. 10 din acelaşi act normativ.

2. Hotărârea împotriva căreia a fost promovată contestaţia în anulare

Prin decizia nr. 2500 din data de 16 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrată contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 187 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, contestaţia în anulare trebuie timbrată cu suma de 10 RON şi cu 0,30 RON timbru judiciar, conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 şi, având în vedere faptul că A. nu şi-a îndeplinit obligaţia ce îi revenea, conform prevederilor legale arătate, a aplicat sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, anulând contestaţia ca netimbrată.

3. Contestaţia în anulare

La data de 14 iunie 2016 B. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei Î.C.C.J. nr. 2500/16 iunie 2015 pronunţate în dosarul nr. x/2015, calea extraordinară de atac fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei s-au invocat, în esenţă, citarea contestatorului la o adresă greşită pentru termenul la care s-a soluţionat recursul şi imposibilitatea de a formula apărări în cauză.

Astfel, contestatorul a arătat că adresa la care trebuia să fie legal citat este cea din Bucureşti, Aleea x, şi nu Bucureşti, Aleea y, cum rezultă din procesul-verbal de înmânare a citaţiei aflat la dosar.

4. Apărările formulate de intimaţi

Fiind legal citaţi, intimaţii Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Est Galaţi şi A. nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări.

Prezent în şedinţa publică de judecată reprezentantul intimatei C. S.A. a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, apreciind, de asemenea, că demersul contestatorului este inadmisibil, prin raportare la dispoziţiile art. 321 şi art. 317 alin. (1) C. proc. civ.,

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legii.

Strict formal, prezenta contestaţie în anulare întruneşte condiţiile de admisibilitate, întrucât este formulată împotriva unei hotărâri irevocabile, iar contestatorul invocă nelegala citare pentru termenul la care s-a judecat cauza.

Înalta Curte constată însă netemeinicia contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei nr. 2500 din data de 16 iunie 2015.

Temeiul de drept invocat de contestator (art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) are în vedere situaţia în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită şi partea a lipsit, astfel încât viciul de procedură nu s-a acoperit în condiţiile art. 89 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, nu se poate reţine neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul la care au avut loc dezbaterile asupra contestaţiei în anulare formulate de A. împotriva deciziei nr. 187 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici încălcarea dreptului la apărare al părţilor.

Astfel, se constată că în cadrul dosarului nr. x/2015 B. a fost citat la adresa din Bucureşti, Aleea x, (potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare).

Citarea la această adresă a fost determinată de împrejurarea că adresa a fost indicată de însuşi B. în cuprinsul cererii de studiere dosar şi eliberare copii xerox, dar şi în cuprinsul cererii de recurs formulate în cadrul dosarului nr. x/2011.

În absenţa unei cereri exprese prin care să fie adusă la cunoştinţa instanţei schimbarea domiciliului părţii, conform art. 98 C. proc. civ., Înalta Curte constată că la termenul de judecată când s-a soluţionat cauza nu s-a produs neregularitatea procedurală invocată.

Prin urmare, au fost respectate garanţiile unui proces echitabil, în sensul art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cauza fiind soluţionată în urma legalei citări a părţilor şi cu respectarea dreptului acestora la apărare.

Pentru considerentele expuse, reţinând că susţinerile contestatorului sunt neîntemeiate şi nu determină incidenţa dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de B. împotriva deciziei nr. 2500 din 16 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2017.