Constitutional admissibility of Art. 457(3) CPC: no link to case where objection based on procedural deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 2017, în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (3) din C. proc. civ., faţă de prevederile art. 11 coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 16 din Constituţie, raportate la prevederile art. 6, art. 13 şi art. 14 din CEDO.

Ulterior, prin cererea depusă la dosar în data de 11.12.2017, recurenta-reclamantă a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, faţă de prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, raportate la art. 6 şi art. 13 din CEDO.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea pronunţată în data de 29 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea recurentei-reclamante S.C. A. S.A. de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (3) din C. proc. civ., faţă de prevederile art. 11 coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 16 din Constituţie, raportate la prevederile art. 6, art. 13 şi art. 14 din CEDO.

Totodată, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 20/2015 în interesul legii, faţă de prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, raportate la prevederile art. 6 şi art. 13 din CEDO. A respins cererea recurentei-reclamante de suspendare a judecăţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii la data de 12 martie 2018, ora 12:00, completul 8 recurs, pentru când ambele părţi au termen în cunoştinţă.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În motivarea căii de atac promovate a susţinut următoarele:

- excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege;

- excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât soluţia a creat o situaţie discriminatoare, în situaţia în care prevederile art. 457 alin. (3) C. proc. civ. se aplică numai în situaţia în care este exercitată o cale de atac greşit indicată de instanţa care a pronunţat hotărârea, dar nu şi în situaţia când calea de atac a fost exercitată într-un termen greşit indicat prin hotărârea care se atacă;

- consecinţa admiterii excepţiei invocate de către Curtea Constituţională ar fi respingerea tardivităţii invocate din oficiu de instanţă;

- prevederea legală criticată pentru neconstituţionalitate să nu fi fost declarată deja neconstituţională;

- sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate impuse prin dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ.

- interpretarea prevederilor legale numai în sensul că aceasta se aplică doar în cazurile în care a fost indicată greşit calea de atac, dar nu şi în cazurile în care termenul de exercitare a căii de atac este eronat, este incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil recunoscut prin art. 6 din Convenţie şi art. 21 alin. (3) din Constituţie

4. Apărarea intimatului Ministerul Fondurilor Europene

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 8 mai 20158, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de S.C. A. S.A. este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate, instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor C. proc. civ. şi Legii nr. 47/1992.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuia să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

În cauză reclamanta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ., raportat prevederile art. 11 coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 16 din Constituţie, raportate la prevederile art. 6, art. 13 şi art. 14 din CEDO.

Conform art. 457 alin. (3) C. proc. civ. "Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege."

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că dispoziţia legală criticată sub aspectul neconstituţionalităţii ei nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2017 judecătorul fondului a invocat din oficiu excepţia tardivităţii recursului prin raportare la depăşirea termenului prevăzut de art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006 (5 zile de la comunicare) şi nu excepţia inadmisibilităţii recursului, faţă de prevederile art. 457 alin. (3) C. proc. civ. respectiv că hotărârea de fond ar fi atacabilă cu apel sau recurs.

În acest context, nu se susţine critica reclamantei conform căreia este eronată interpretarea prevederilor legale numai în sensul că aceasta se aplică doar în cazurile în care a fost indicată greşit calea de atac, dar nu şi în cazurile în care termenul de exercitare a căii de atac a fost depăşit.

Mai mult recurenta-reclamantă a susţinut neconstituţionalitatea art. 457 alin. (3) C. proc. civ. printr-o motivare care adaugă la lege, din care să rezulte legătura textului criticat cu speţa dedusă judecăţii, în sensul în care declararea lui ca neconstituţional să poată influenţa soluţionarea cauzei.

Excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu cauza, în condiţiile în care instanţa de fond a invocat excepţia tardivităţii promovării căii de atac faţă de dispoziţiile art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, care prevăd un termen de 5 zile pentru declararea recursului.

Trebuie precizat că, prin încheierea recurată a fost sesizată Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 20/2015 în interesul legii, faţă de prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, raportate la prevederile art. 6 şi art. 13 din CEDO

Nu este fondată nici critica vizând încălcarea dreptului la un proces echitabil, impus de art. 6 din CEDO, întrucât a fost respectat accesul liber la justiţie, cauza a fost examinată în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială.

Aşadar, criticile recurentei-reclamante neîncadrându-se în condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în mod temeinic şi legal, instanţa a respins capătul de cerere respectiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate şi a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2018.