Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1813/2018 AI generated

Judicial transfer dispute: failure to cumulatively apply personal and institutional criteria under the CSM Transfer Regulation constitutes excess of power.

Case Number Decizia nr. 1813/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, annulled the Supreme Council of Magistracy's (CSM) Plenary and Section for Judges' decisions rejecting the judge's transfer request, and ordered the CSM to issue a new decision transferring the appellant from the Bacău County Court to the Iași Court. The dispute concerned a judicial administrative action challenging the CSM's refusal to transfer a judge based on personal and family grounds, specifically alleging that the CSM arbitrarily prioritized service tenure at the current institution over other statutory criteria without conducting a cumulative analysis. The court held that the CSM committed an excess of power by failing to apply Article 3 of the CSM Transfer Regulation in its entirety, specifically ignoring required personal criteria such as domicile, spouse's workplace, commuting distance, and family situation, which must be weighed in equilibrium with institutional needs to ensure predictability and equality of treatment.

Legislator headnote

AI generated

art. 57 din Legea nr. 303/2004, art. 60 din Legea nr. 303/2004; Judicial transfer dispute: failure to cumulatively apply personal and institutional criteria under the CSM Transfer Regulation constitutes excess of power: Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acţiunii arătând în mod detaliat că toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 au fost judicios aplicate, hotărârile a căror anulare se cere fiind motivate în mod corespunzător.

Keywords

AI generated
powers of the institutions action for annulment statutory grounds workplace regulations judicial determination of rights matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 57 din Legea nr. 303/2004
3 din Regulament, deoarece, conform dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
art. 60 din Legea nr. 303/2004
615/23.05.2017 a secţiei pentru judecători şi a contestaţiei îndreptate împotriva acesteia, au fost motivate, hotărârile fiind adoptate în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 60 din Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03.11.2017 contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatul Consiliul Superior al Magistraturii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 908 din 14 septembrie 2017 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 615 din 23 mai 2017 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;

- obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună transferul contestatoarei de la Judecătoria Iaşi.

În motivarea cererii contestatoarea arată că s-a născut şi a crescut în Iaşi, unde se află familia din care provine, compusă din mamă, trei fraţi şi o soră. In 2014 s-a căsătorit, soţul având familia extinsă tot în Iaşi. Împreună au doi copii, unul născut la 03.04.2015, iar altul la 12.03.2017, iar transferul la Iaşi îi este necesar pentru a primi ajutor din partea familiilor la creşterea, îngrijirea şi educarea celor doi copii. Totodată, transferul este necesar şi pentru menţinerea unor relaţii frumoase de prietenie cu prietenele din liceu, aspecte deosebit de importante în cadrul vieţii private. În plus, în Iaşi poate obţine o stabilitate suplimentară dată de faptul că aici intenţionează să se stabilească şi să îşi cumpere o locuinţă în care sa îşi crească copiii.

Din anul 2013 a formulat numeroase cereri de transfer, respinse de intimat sub diferite forme.

1. În fapt, prin cererea de transfer depusă la Consiliul Superior al Magistraturii în luna mai 2017 a solicitat transferul de la Judecătoria Bacău la Judecătoria Iaşi, invocând motive profesionale şi personale.

2. Prin hotărârea nr. 615/23.05.2017, secţia pentru judecători a CSM a respins cererea de transfer de la Judecătoria Bacău la Judecătoria Iaşi, luând în considerare în principal vechimea la instanţa de la care a solicitat transferul.

3. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în care a arătat, în esenţă, că:

- în mod greşit s-a reţinut că are o vechime la instanţă de doar 4 luni, întrucât a desfasurat acuvitate la Judecătoria Bacău şi în perioada stagiului (iulie 2012 - ianuarie 2014) de delegare (octombrie 2015- iunie 2016), astfel că în total avea la momentul formulării cererii de transfer o vechime în instanţă de 2 ani şi 8 luni. Faptul ca au existat întreruperi în activitatea de la această instanţă nu îi este imputabil, fiind rezultatul metodologiei prin care se fac repartizările după absolvirea INM şi după examenul de capacitate.

- la analiza cererii de transfer trebuia să se ţină scama de vechimea toarte mare in funcţia de judecător, respectiv de 6 ani şi 7 luni, cu mult peste vechimea doamnei judecător căreia i s-a admis cererea de transfer, de 3 ani şi 11 luni.

- motivele pentru care a solicitat transferul sunt personale şi profesionale şi nu există niciun fel de previzibilitate a momentului în care transferul va fi admis, având până la acel moment peste 10 cereri respinse.

4. Prin hotărârea Plenului CSM nr. 908/14.09.2017 a fost respinsă contestaţia, menţionându-se că:

- Vechimea la instanţă este introdusă ca criteriu în Regulament pentru continuitatea în cadrul activităţii desfăşurate în cadrul instanţei, pentru stabilitatea completelor de judecată, ceea ce nu se regăseşte în cazul său, chiar dacă a fost stagiar la Judecătoria Bacău, întrucât a optat cu ocazia repartizării pe posturi pentru Judecătoria Roman.

Arată că opţiunea pentru Judecătoria Roman a fost în condiţiile în care pentru Judecătoria Iaşi nu mai erau posturi libere, şi nici pentru Judecătoria Bacău.

Dincolo de continuitatea activităţii desfăşurate la instanţă, intimatul nu a analizat comparativ continuitatea reală a doamnei B. la instanţă. Dacă ar fi procedat la o analiză comparativă a continuităţii, ar fi descoperit că şi doamna B. a avut perioade în care nu a desfăşurat activitate în cadrul instanţei, fiind în diverse concedii, astfel că acest criteriu a fost analizat cu superficialitate.

- Inimatul a mai apreciat că plecarea doamnei B. nu afectează buna funcţionare a instanţei, unde din 5 posturi erau ocupate doar 3 posturi, după plecarea doamnei judecător rămânând doar 2 judecători în instanţă. în schimb, Judecătoria Bacău, avea schemă de 34 de posturi, din care doar 3 posturi vacante, aşa cum a arătat şi intimatul în hotărâre.

Dat fiind că la Judecătoria Săveni au rămas o perioadă doar 2 judecători în instanţă, nu se poate susţine că plecarea doamnei B. nu a afectat funcţionarea instanţei, cei doi judecători trebuind să soluţioneze incidentele procedurale şi având serioase dificultăţi în cazurile de incompatibilitate generate de luarea măsurilor preventive din cursul urmăririi penale.

- Intimatul a menţionat că la momentul soluţionării cererii de transfer contestatoarea ocupa funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău, pentru care îşi asumase responsabilitatea, iar buna funcţionare a unei instanţe nu poate fi atinsă fără stabilitate în exercitarea funcţiei de conducere, acest aspect constituind un impediment în admiterea cererii de transfer.

Simplul fapt al deţinerii unei funcţii de conducere la momentul formulării cererii de transfer nu l-a împiedicat pe intimat să admită, în cursul anilor 2016-2017, cel puţin 18 cereri de transfer.

5. Motivele de contestaţie:

Legea prevede expres competenţa Secţiilor CSM însă Legea nr. 303/2004, care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legea nr. 317/2004 privind CSM nu conţin nicio prevedere referitoare la criteriile de transfer al magistraţilor. Potrivit art. 3 din Regulamentul emis de Consiliul Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare, La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere mai multe criterii. Or, în cazul de faţă, lăsând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii stabilirea, prin acte cu forţă juridică infralegală, a unor elemente esenţiale ale raportului de muncă al magistratului şi, implicit, ale statutului acestuia. legea imprimă un caracter relativ, nepermis, procedurii şi cazurilor de transfer al magistraţilor. Aceste norme trebuie să respecte anumite exigenţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate, iar emiterea unor acte administrative cu caracter normativ, de rang infralegal, în această materie, determină o stare de incertitudine juridică.

De altfel, aşa cum reiese din jurisprudenţa CSM, practica autorităţii care dispune transferul judecătorilor şi procurorilor. Consiliul Superior al Magistraturii, este total neprevizibilă, acest organ aplicând în mod arbitrar şi prioritar când un criteriu, când altul, în funcţie de elemente necunoscute, fiind practic imposibil să se analizeze acele criterii în mod cumulativ pentru toţi solicitanţii.

Nu sunt criterii precise şi nu există o ordine prestabilită de aplicare a criteriilor sau o pondere a acestora, aspect care dă naştere la arbitrariu, oglindit în practica Secţiilor CSM.

Deşi Plenul a menţionat în jurisprudenţa sa constantă că motivele de ordin personal şi familial şi domiciliul solicitantului reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer insă nu constituie, prin ele insele, motive determinante în admiterea transferului, au fost situaţii în care secţia pentru judecători a admis o cerere de transfer şi a respins alte 6, formulate pentru aceeaşi instanţă, în considerarea doar a situaţiei familiale şi a domiciliului, fără a se ţine seama de vechime sau de alte criterii (hotărârea secţiei pentru judecători nr. 844 din 25 septembrie 2013).

I.2. Prin cererea modificatoare (completatoare), contestatoarea A., judecător în cadrul Judecătoriei Bacău, a solicitat ca, în cazul admiterii contestaţiei, să fie obligat intimatul să dispună transferul său la Tribunalul laşi, secţia de contencios administrativ.

I.3. La termenul de judecată din 23.04.2018, contestatoarea a arătat că îşi susţine inclusiv cererea de transfer la Judecătoria Iaşi, în subsidiar faţă de cea de transfer la Tribunal.

II. Apărarea pârâtei

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea acţiunii arătând în mod detaliat că toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea CSM nr. 193/2006 au fost judicios aplicate, hotărârile a căror anulare se cere fiind motivate în mod corespunzător.

Nemulţumirea contestatoarei rezidă din soluţionarea nefavorabilă a cererilor sale de transfer iar argumentele prin care se invocă lipsa de claritate şi precizie a criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament reprezintă critici privind modul de aplicare a acestora de către Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia nu se poate stabili ordinea de prioritate a criteriilor instituite de art. 3 din Regulament, în condiţiile în care se dă eficienţă la soluţionarea favorabilă sau nefavorabilă a cererilor fie unui criteriu, fie altuia, arată următoarele:

Din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la instituţia transferului rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

Nu se poate vorbi de o practică neunitară şi de aplicarea unui tratament diferit de către Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer, atât timp cât fiecare solicitare este analizată în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze în parte.

În analizarea cererilor de transfer, criteriilor menţionate în art. 3 din Regulament li se acordă ponderi diferite, în funcţie de împrejurările concrete ale fiecărei solicitări.

Astfel, este posibil ca motivele personale să fie determinante pentru soluţionarea unei cereri de transfer într-un anume caz, însă în altul se pot reţine cu prioritate vechimea în funcţie şi la instanţă/parchet ale solicitantului.

De asemenea, sunt situaţii în care se formulează, în aceeaşi sesiune, mai multe cereri de transfer pentru acelaşi post vacant, ceea ce presupune o analiză concomitentă a criteriilor regulamentare în raport cu toţi solicitanţii.

Nu în ultimul rând, analiza criteriilor stabilite de art. 3 din Regulament se realizează şi prin prisma numărului limitat de locuri vacante, motiv pentru care unele cereri de transfer sunt admise, în timp ce altele respinse.

Toate acestea se înscriu în puterea de apreciere a organului administrativ, putere ce se exercită în limitele conferite de legiuitor.

Secţia pentru judecători şi ulterior Plenul Consiliului Superior al Magistraturii au analizat în mod echitabil toate criteriile de transfer, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcţionare a instanţelor şi interesele de ordin particular ale solicitanţilor.

În sensiunea de transferuri din data de 23.05.2017, pentru singurul loc vacant existent ia Judeătoria Iaşi, au fost formulate 5 cereri de transfer.

În analiza comparativă a cererilor, avându-se în vedere datele furnizate de direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii privind volumul de activitate al instanţelor implicate în procedură, schemele de personal, datele de ordin obiectiv ale solicitanţilor, dar şi motivele personale invocate de aceştia în susţinerea cererilor, secţia pentru judecători a apreciat ca fiind oportună admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B., de la Judecătoria Săveni, cererea acesteia fiind mai caracterizată atât prin raportare la situaţia contestatoarei, cât şi prin raportare la situaţia celorlalţi solicitanţi.

Cu privire la susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că are o vechime mai mare în funcţia de judecător decât a doamnei judecător B., acest criteriu nu poate fi analizat în mod singular, ci prin corelare cu celelalte criterii regulamentare.

Cererea de transfer a doamnei judecător B. a fost admisă în considerarea (dar nu numai) a celei mai mari vechimi la instanţa de unde solicita transferul, comparativ cu toţi ceilalţi solicitanţi, şi a situaţiei sale personale deosebite, atestată prin actele care fac corp comun cu hotărârile atacate, apreciindu-se că motivele personale ale unui magistrat pot conduce la admiterea unei cereri de transfer într-o situaţie excepţională, acordându-se o importanţă deosebită acestui criteriu regulamentar.

Neprezentarea în cuprinsul hotărârilor a motivelor personale ale doamnei judecător A. şi ale celorlalţi solicitanţi (inclusiv ale doamnei judecător B.), nu poate conduce la ideea că acestea nu au fost analizate de secţia pentru judecători în mod efectiv, fiind coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor de judecător de la instanţele implicate în procedura transferului, volumul de activitate şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe.

În vederea respectării dreptului la viaţă privată, datele personale, deşi analizate, nu au fost inserate în hotărârea atacată, aceasta fiind făcută publică pe pagina de internet aConsiliului Superior al Magistraturii.

Plecarea doamnei judecător B. de la Judecătoria Săveni nu a afectat buna funcţionare a instanţei, în condiţiile în care, potrivit datelor statistice furnizate de direcţia de specialitate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la această instanţă cele 2 locuri de execuţie vacante erau indisponibilizate pentru examenul de admitere în magistratură.

Alegaţiile contestatoarei sub acest aspect referitoare la afectarea activităţii Judecătoriei Săveni prin admiterea cererii de transfer a doamnei judecător B., nu sunt susţinute din punct de vedere probator, aceasta nefăcând dovada contrară datelor furnizate de direcţia de specialitate din cadrul Consiliului.

De asemenea, la Judecătoria Bacău, instanţă de la care contestatoarea a solicitat transferul, din cele 34 posturi de judecător prevăzute în schemă erau vacante 3 posturi de judecător, în condiţiile în care în care încărcătura pe judecător şi pe schemă la această instanţă s-a situat peste media naţională.

Nedovedite sunt şi susţinerile privind perioadele de absenţă (prin efectuarea unor concedii care nu sunt identificate) ale doamnei judecător B. în cadrul Judecătoriei Săveni, care în opinia contestatoarei ar conduce la afectarea vechimii efective la instanţă şi a continuităţii în activitate.

În ceea ce priveşte argumentul invocat de către contestatoare conform căruia s-a reţinut în mod greşit că are o vechime la instanţă de 4 luni, deşi a fost judecător stagiar şi a fost delegată la Judecătoria Bacău, această susţinere ca fiind nefondată.

În argumentarea caracterului nefondat al susţinerii, învederează că doamna A. a fost judecător stagiar la Judecătoria Bacău în perioada 01.07.2012 - 31.01.2014, iar începând cu data de 01.01.2017 a fost transferată la această instanţă, odată cu numirea în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău.

Chiar dacă în perioadele 12.10.2015-31.12.2015 şi 01.01.2016-01.07.2016 doamna judecător A. a fost delegată de la Judecătoria Roman la Judecătoria Bacău, aceste perioade nu pot fi considerate ca fiind vechime efectivă la instanţă în sensul prevederilor art. 3 din Regulament, deoarece, conform dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"în cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel, poate delega judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora".

Rolul introducerii criteriului vechimii la instanţă printre celelalte criterii prevăzute de art. 3 din Regulament constă în continuitatea activităţii desfăşurate în cadrul instanţei, pentru asigurarea stabilităţii completelor de judecată, ceea ce nu se regăseşte în situaţia doamnei judecător A., care, chiar dacă o perioadă de timp şi-a desfăşurat activitatea ca judecător stagiar la Judecătoria Bacău, a optat cu ocazia repartizării pentru un post la Judecătoria Roman.

Trebuie avut în vedere şi faptul că doamna judecător a fost numită în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău începând cu data de 01.01.2017, prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 1704/2016. ca urmare a promovării unui concurs la care a participat, aceasta asumându-şi exercitarea funcţiei de preşedinte al acestei instanţe.

La momentul soluţionării cererii de transfer, doamna judecător exercita funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău de foarte puţin timp. Or, în buna funcţionare a unei instanţe, un rol esenţial îl are asigurarea îndeplinirii obiectivelor manageriale propuse.

Faptul că prin Hotărârea secţiei nr. 757/27.06.2017 s-a dispus eliberarea din funcţia de preşedinte al Judecătoriei Bacău a doamnei judecător A., începând cu data de 04.07.2017, nu poate impieta asupra legalităţii hotărârii prin care s-a respins cererea sa de transfer întrucât trebuie avute în vedere doar împrejurările existente la momentul adoptării hotărârii, nu cele ulterior intervenite.

Cu privire la susţinerile referitoare la emiterea hotărârilor atacate cu exces de putere, având drept consecinţă vătămarea dreptului la carieră al contestatoarei, precizează următoarele:

Hotărârile contestate sunt motivate, astfel încât să garanteze legalitatea, oportunitatea şi previzibilitatea măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii.

În general, motivarea unei hotărâri trebuie să permită buna înţelegere şi acceptare a efectelor sale de către destinatar, astfel încât să reprezinte o garanţie împotriva arbitrarului.

Apreciază că argumentele prezentate în hotărârile contestate sunt coerente, clare şi lipsite de ambiguităţi şi de contradicţii, fiind în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la adoptarea acestora.

În cauza de faţă nu se poate reţine că hotărârile contestate au fost adoptate cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Aceste prevederi nu sunt aplicabile, întrucât respingerea cererii de transfer a doamnei judecător A. prin Hotărârea nr. 615/23.05.2017 a secţiei pentru judecători şi a contestaţiei îndreptate împotriva acesteia, au fost motivate, hotărârile fiind adoptate în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 2 şi 3 din Regulament.

In aceste hotărâri au fost analizate criticile contestatoarei, argumentele pentru care a fost respinsă contestaţia raportându-se la criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament, respectiv posturile vacante/temporar vacante la instanţele implicate, încărcătura pe judecător şi pe schemă la aceste instanţe, vechimea solicitanţilor în funcţia de judecător şi la instanţele de la care s-a solicitat transferul, la care s-au adăugat motivele de ordin personal şi profesional invocate.

III.Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând legalitatea hotărârilor contestate în raport de criticile şi apărările formulate de ambele părţi, ţinând cont de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va admite contestaţia pentru următoarele considerente:

Referitor la motivele de nelegalitate potrivit cărora, în cazul cererii de transfer formulate de contestatoare, criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament nu au fost analizate în mod cumulativ şi în aceeaşi pondere, ci în mod selectiv, arbitrar şi discreţionar:

Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/9.03.2006, cu modificările ulterioare:

"La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetul la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soţului sau soţiei;

- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate şi situaţia familială".

Cu titlu preliminar, se impune a fi subliniat faptul că art. 3 din Regulament enumeră criteriile ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cererilor de transfer, fără a institui o ordine de preferinţă sau o pondere a acestora.

Prin urmare, analiza cererilor de transfer trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.

Analizând motivarea hotărârii nr. 615/23.05.2017 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, Înalta Curte constată că au fost avute în vedere, în concret, exclusiv 2 dintre criterii respectiv vechimea la instanţa de la care se solicită transferul şi motivele personale.

Astfel, sunt lipsite astfel de legitimitate susţinerile intimatului Consiliul Superior al Magistraturii în sensul că,,s-a urmărit acordarea priorităţii judecătorilor a căror situaţie se impune, comparativ cu a celorlalţi,, respectiv că,, pentru a dispune transferul doamnei judecător.Secţia a avut în vedere vchimea la instanţa de la care solicită transferul., cea mai mare dintre toţi judecătorii care au formulat cereri de transfer . dar şi motivele personale deosebite invocate.,,

Pentru aceleaşi raţiuni, sunt neîntemeiate şi aprecierile expuse în Hotărârea nr. 908/14.09.2017 a Plenului CSM, potrivit cărora,, secţia . a analizat solicitarea având în vedere, în mod cumulativ, toate criteriile prevăzute la art. 3 din Regulament. chiar dacă acestea nu sunt prezentate in extenso .,,

Examinând modalitatea în care au fost aplicate în cazul cererii de transfer formulate de contestatoare, criteriile menţionate la art. 3 din Regulament, se constată că, deşi în cuprinsul Hotărârii secţiei pentru judecători se afirmă că au fost avute în vedere criteriile prevăzute în mod cumulativ la art. 3 din Regulament, în motivarea soluţiei de respingere a cererii de transfer au fost analizate exclusiv criteriile arătate mai sus respectiv vechimea la instanţa de la care se solicită transferul şi motivele personale.

Nu se regăsesc în cuprinsul Hotărârii secţiei pentru judecători niciun fel de referiri la motivele de ordin personal şi profesional invocate de contestatoare, prezentate în detaliu şi dovedite cu înscrisuri, circumscrise criteriilor expres prevăzute la art. 3 din Regulament, respectiv:

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soţului/soţiei;

- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate şi situaţia familială.

De asemenea, în Hotărârea Plenului CSM, deşi sunt expuse criticile aduse Hotărârii secţiei pentru judecători, în motivarea soluţiei de respingere a contestaţiei nu se regăseşte o minimă examinare a criteriilor de ordin personal invocate şi care au fost complet ignorate în analiza realizată de secţia pentru judecători. Plenul CSM concluzionează că,, deşi nu au fost prezentate motivele personale ale doamnei judecător A. şi ale celorlalţi solicitanţi, din cuprinsul hotărârii contestate rezultă că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv şi criteriile subiective .,,

Procedând în această modalitate, atât secţia pentru judecători, cât şi Plenul CSM au încălcat prevederile art. 3 din Regulament, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 721/13.02.2013, nr. 6219/17.09.2013 şi nr. 2523/16.06.2015).

Prin aceste decizii, instanţa supremă a statuat că soluţionarea unei cereri de transfer doar prin prisma unor criterii referitoare la volumul de activitate al instanţelor implicate în procedură, la numărul posturilor vacante la respectivele instanţe, precum şi la vechimea efectivă în funcţia de judecător/vechimea la instanţa de care se solicită transferul, fără a se ţine cont de faptul că, în raport de art. 3 din Regulament, respectivele criterii nu au un caracter absolut şi nu justifică excluderea de plano a criteriilor de ordin personal care, de altfel, particularizează fiecare cerere de transfer, echivalează cu o motivare deficitară şi neconvigătoare a hotărârii CSM de respingere a cererii de transfer, cu consecinţa generării excesului de putere din partea acestei autorităţi publice.

Prin urmare, sunt întemeiate susţinerile contestatoarei potrivit cu care, în cazul cererii sale de transfer, criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament nu au fost analizate în mod cumulativ şi în aceeaşi pondere, consecinţele fiind reprezentate de încălcarea principiului egalităţii de tratament şi lipsa de predictibilitate în procedura de soluţionare a cererilor de transfer adoptată de CSM.

În ceea ce priveşte cererea modificatoare, prin care contestatoarea solicită transferul la Tribunalul Iaşi, întrucât, ulterior hotărârilor atacate a promovat, pe loc, în gradul de judecător de tribunal, ca urmare a concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie vacante, ce a avut loc la data de 26.11.2017, nu poate fi analizată decât în conformitate cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările ulterioare, cu respectarea procedurii de transfer prevăzută de art. 1-4 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, existănd o procedură specială care trebuie urmată.

IV. În concluzie, se impune admiterea contestaţiei, în sensul anulării hotărârii nr. 908 din 14 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 615 din 23 mai 2017 şi a obligării intimatului să emită o hotărâre prin care să dispună transferul doamnei judecător A. de la judecătoria Bacău la judecătoria Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu majoritate: Admite contestaţia formulată de contestatoarea A. Anulează hotărârea nr. 908 din 14 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 615 din 23 mai 2017. Obligă intimatul să emită o hotărâre prin care să dispună transferul doamnei judecător A. de la judecătoria Bacău la judecătoria Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 mai 2018.