Territorial competence of trade union action for public servants: union headquarters versus member domicile under administrative litigation law

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă investită.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 03.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii COMUNA SANISLĂU PRIN PRIMAR, PRIMARUL COMUNEI SANISLĂU şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SANISLĂU, au solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană, actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii, pentru intervalele de timp indicate în acţiune. De asemenea, au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6702 din 09.11.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii privind pe reclamanţii A., B., C., toţi prin SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI VAMEŞILOR D., în contradictoriu cu pârâţii COMUNA SANISLĂU PRIN PRIMAR, PRIMARUL COMUNEI SANISLĂU şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SANISLĂU, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că fiecare reclamant este încadrat ca funcţionar public-poliţist local la Serviciul Poliţia Locală Sanislău, judeţul Satu Mare, iar pentru determinarea competenţei instanţei trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată şi actualizată. Potrivit acestor dispoziţii legale, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat şi actualizat, reglementează o competenţă teritorială expresă şi specială pentru judecarea conflictelor de muncă, fiind aplicabile doar jurisdicţiei muncii, iar nu litigiilor care privesc raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat şi actualizat, nu poate fi extinsă la litigiile care privesc raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, motiv pentru care determinarea competenţei teritoriale a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal în astfel de litigii se realizează în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată.

După cum este subliniat şi în concluzia din considerentele de la pct. 7 din Decizia nr. 1/21.01.2013 a ICCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii, iar nu doar în dispozitivul clar şi expres al deciziei, luarea în considerare a sediului sindicatului se realizează, conform acestei decizii, pentru determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat şi actualizat.

Problema de drept dezlegată priveşte strict competenţa teritorială a instanţei în cazul unui conflict de muncă, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat şi actualizat, iar nu determinarea competenţei teritoriale în cazul litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, pentru care se aplică normele speciale din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată şi actualizată, şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, actualizată.

În ceea ce priveşte art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, dezlegarea dată prin decizie are în vedere calitatea procesuală activă, iar nu competenţa teritorială a instanţelor de contencios administrativ şi fiscal în cazul litigiilor privind funcţionarii publici. Dezlegările date problemelor de drept prin deciziile de recurs în interesul legii nu pot fi extinse la alte dispoziţii legale decât cele pentru interpretarea cărora a fost pronunţată decizia în interesul legii şi nici nu pot fi aplicate prin analogie. O decizie de recurs în interesul legii priveşte strict problema de drept judecată, iar judecata respectivă a avut un obiect bine determinat, fiind vorba doar de dispoziţiile legale interpretate, astfel cum se regăsesc indicate în dispozitivul deciziei.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, actualizată, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său ori celei de la domiciliul pârâtului.

Date fiind aceste dispoziţii legale şi ţinând seama că fiecare reclamant este încadrat ca poliţist local la Serviciul Poliţia Locală Sanislău, judeţul Satu Mare, competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze revine Tribunalului Satu Mare, iar nu Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, din moment ce reclamanţii au domiciliile în localitatea Sanislău, judeţul Satu Mare, iar sediile pârâţilor sunt situate tot în localitatea Sanislău, judeţul Satu Mare.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept prezentate, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Satu Mare.

2. A doua instanţă investită, după declinare.

La data de 16.01.2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 184/CA din 06.03.2018, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "D.", pentru A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Comuna Sanislău prin primar, Primarul Comunei Sanislău şi Consiliul local al Comunei Sanislău, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor coroborate ale art. 129 alin. (3) C. proc. civ. respectiv art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi cu cele cuprinse în Decizia nr. 1/2013 privind judecarea recursului în interesul legii dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deşi prima instanţă a apreciat că reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "D.", nu a acţionat în nume propriu ci în numele membrilor săi A., B. şi C., aceste aspect nu poate fi interpretat în sensul anulării principiilor şi efectelor pentru care a şi fost de altfel edictat recursul în interesul legii antemenţionat şi care a statuat expres în acest sens că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, respectiv "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Tocmai pentru că în aproape toate cazurile s-a reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faptul că sindicatul acţionează de regulă în reprezentarea intereselor membrilor săi de sindicat, curtea reţinând expres în considerentele sale finale de la pct. 7 următoarele:

"Ţinând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse şi conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă".

Faptul că interpretarea dată de o parte a jurisprudenţei şi doctrinei, în sensul că, potrivit art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale acţionează în calitate de reclamante, a reprezentat şi voinţa legiuitorului a fost confirmat de evoluţia legislativă ulterioară abrogării Legii sindicatelor nr. 54/2003, şi anume de prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care se prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizaţii.

Atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.

Într-o atare interpretare şi aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenţei teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurată o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei sindicale.

Această soluţie este aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în acelaşi temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale.

În concluzie, raportat la acţiunile reglementate expres de lege, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenţei teritoriale potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [fost art. 284 alin. (2) ], se va ţine seama de sediul sindicatului - reclamant.

Este fără dubiu că în speţă reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "D." a acţionat în instanţă pârâţii Comuna Sanislău prin primar, Primarul Comunei Sanislău şi Consiliul local al Comunei Sanislău, toţi cu sediul în Sanislău, str. x, jud. Satu Mare, pentru reprezentarea intereselor membrilor săi de sindicat A., B. şi C., care au fost nemulţumiţi de modul de acordare a unor drepturi salariale, care ca şi norme de drept substanţial supun analizei competenţa de soluţionare prin prisma dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi (2) din codul muncii referitor la competenţa instanţei de judecată şi care fără a putea fi ignorate sunt completate în mod obligatoriu de dispoziţiile Deciziei nr. 1/2013 privind judecarea recursului în interesul legii dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care stabilesc în mod teritorial exclusiv competenţa pentru astfel de situaţii în raza de competenţă a instanţelor de la sediul sindicatului reclamant şi nicidecum a membrilor săi cărora le reprezintă interesele în instanţă.

Prin urmare raportat la considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus a apreciat ca fondată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal invocată din oficiu şi agreată de reclamant prin concluziile scrise depuse la dosar, a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

Prin acţiune, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "D.", în numele membrilor de sindicat A., B. şi C. - a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, de la sediul său, respectiv Tribunalul Bucureşti, cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană, actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii, pentru intervalele de timp indicate în acţiune.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât reclamanţii sunt funcţionari publici cu statut special, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, este de observat faptul că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "D.", în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora:

"Art. 28. - (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres".

În condiţiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi aveau corespondentul în dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Astfel fiind, întrucât Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "D." are calitate procesuală activă, se constată că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său din Municipiul Bucureşti, str. x nr. 36-38, aflat în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., C., A. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor D. şi pe pârâţii Comuna Sanislău prin Primar, Primarul Comunei Sanislău, Consiliul Local al Comunei Sanislău, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2018.