Confirmation of Securitate worker status upheld: appeal against finding of infringement of fundamental rights dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.06.2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2929 din 10 noiembrie 2015, a admis acţiunea şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca nefondată şi nelegală.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Instanţa de fond a făcut aprecieri greşite, cu privire la faptul că:

- instrumentarea dosarelor nu se făcea din motive politice;

- drepturile şi libertăţile fundamentale ale Constituţiei şi ale Pactelor internaţionale nu au fost încălcate;

- pactele internaţionale pe care România le-a ratificat, prevăd şi unele excepţii în cazul în care, persoanele care constituţional au drepturi şi obligaţii, nu şi-au respectat obligaţiile civile sau au încercat să aducă atingere siguranţei statului.

Recurentul arată că, activităţile informative vizând descoperirea, verificarea, documentarea şi prevenirea activităţilor contrare valorilor supreme ale statului cum erau acţiunile de spionaj şi trădare, cu caracter iredentist şi revizionist nu aveau nimic de a face cu regimul politic, aspecte cu care se ocupa şi Serviciul Secret Român în perioada interbelică.

Instanţa de fond trebuia să ţină cont de prevederile Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice adoptat la data de 16 decembrie 1966 de ONU în care se stipulează că: libertatea convingerilor poate fi restrânsă pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori morale sau a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora; libertatea de exprimare poate fi supusă anumitor limitări în scopul apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice, precum şi de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale adoptată la Roma în data de 4 noiembrie 1950 în care se enunţă faptul că, libertatea de exprimare, libertate care poate fi relativizată doar pentru raţiuni ce ţin de securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor.

Instanţa de fond trebuia să constate că recurentul şi-a desfăşurat activitatea ca ofiţer de informaţii într-un cadru organizat- instituţionalizat prin legi şi alte acte normative emise de organele puterii de stat ori ale administraţiei centrale, în limita competenţei lor.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 15 ianuarie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 12 martie 2018, având în vedere că în raport s-a reţinut că recursul este admisibil, faţă de obiectul pricinii, constatarea calităţii de lucrător al securităţii, neexistând o jurisprudenţă constantă la nivelul secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a considerat, de către toţi membrii completului că recursul nu poate fi soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ. şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 07.05.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul disp. art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât A..

În cauză, verificările au fost declanşate ca urmare a cererii formulate în acest sens de către numitul B., în temeiul disp. art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008.

În temeiul Notei de constatare nr. x din 30.10.2014, întocmită în cauză şi a documentaţiei ataşată acesteia, prima instanţă a reţinut că recurentul-pârât a avut gradele de căpitan (1981, 1982, 1983), maior (1983) în cadrul Inspectoratului Judeţean Sălaj, Serviciul 1 (1981, 1982, 1983) şi că, prin activitatea desfăşurată a participat activ la supravegherea informativă a unui preot, îngrădindu-i în acest mod drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia din acea vreme.

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de temei legal ori încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), Înalta Curte reţine că este nefondată, având în vedere că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părţilor, contrar susţinerilor recurentului-pârât, care afirmă că au fost reproduse doar susţinerile reclamantului CNSAS.

Critica privind neîncadrarea activităţii recurentului-pârât în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este, de asemenea, nefondată.

Potrivit dispoziţiilor legale enunţate, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Prima condiţie prevăzută de disp. art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv ca persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, al Securităţii în perioada 1945-1989, este întrunită, întrucât recurentul-pârât a avut calitatea de căpitan, apoi maior, în cadrul Inspectoratului Judeţean Sălaj, Serviciul 1, împrejurare care, de altfel, nu a fost contestată în cauză.

De fapt, ofiţerii securităţii încercau să creeze impresia că urmărirea unui oponent al regimului comunist ar fi fost legată de pretinse acţiuni antinaţionaliste ale acestuia, însă motivul care a determinat supravegherea informativă a preotului reformat a fost existenţa unor convingeri, inclusiv religioase, care nu erau acceptate de regimul comunist şi nu atitudinea extremistă, xenofobă sau iredentistă a acestuia, cu atât mai mult cu cât aceste aspecte nu au rezultat din înscrisurile depuse la dosar.

Înalta Curte constată că nu pot fi primite apărările recurentului-pârât în sensul că măsurile pe care le-a dispus în acel dosar erau măsuri doar de restabilire a situaţiei de fapt şi că nu a încălcat drepturile celui urmărit, ci a protejat drepturile cetăţenilor români, ale copiilor minori, siguranţa şi securitatea statului, precum şi a poporului.

Sub acest aspect se constată că deşi recurentul-pârât se prevalează de o pretinsă activitate extremistă a persoanei urmărite, această situaţie nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă.

Aşa fiind, nu poate fi primită apărarea recurentului-pârât potrivit căreia constatarea calităţii de lucrător al Securităţii ar trebuie verificată şi prin prisma prevederilor art. 18 alin. (3) din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cărora "libertatea convingerilor poate fi restrânsă pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori morale sau a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora" deoarece, aşa cum s-a menţionat mai sus, recurentul-pârât nu a produs nicio dovadă în acest sens, prin niciun mijloc de probă nu a dovedit că prin activitatea desfăşurată de persoana urmărită se atenta la siguranţa naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, ori apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă constată că, recurentul-pârât a avut calitatea de ofiţer al fostei Securităţi şi, în această calitate, a participat activ la urmărirea unui preot reformat care îşi intensificase activitatea pe linie profesională urmărind revitalizarea cultului reformat, a dirijat reţeaua informativă pentru a obţine informaţii referitoare la relaţiile ce şi le creează în rândul preoţilor reformaţi, atitudinea pe care o are la şedinţele profesionale, relaţiile cu persoane străine sau persoane din alte localităţi, reacţia localnicilor la măsurile întreprinse de preot privind catehizarea elevilor.

Totodată, nu poate fi primită apărarea recurentului-pârât în sensul că ar fi respectat cadrul legal în vigoare la acea dată deoarece, normele interne care reglementau activitatea Securităţii şi Miliţiei nu pot constitui un temei legal pentru săvârşirea abuzurilor, iar simpla apartenenţă la una dintre structurile Securităţii sau Miliţiei nu incriminează, dar nici nu exonerează persoana faţă de răspunderea individuală care îi revine în privinţa respectării drepturilor civile şi a Constituţiei. Dreptul civil pe care l-a încălcat în activitatea sa, ca ofiţer de Securitate, era prevăzut şi garantat de Constituţia în vigoare la acea dată, aspect faţă de care apărările recurentului sunt nefondate.

Şi cea de-a doua condiţie prevăzută de textul legal, respectiv aceea ca persoana vizată să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.

Activitatea desfăşurată de recurentul-pârât, anume de supraveghere informativă a unui preot reformat, oponent al regimului comunist, care fusese avertizat în perioada studenţiei, printre altele, pentru "aprecieri negative la adresa politicii partidului nostru şi a unor conducători de partid şi de stat" şi care a continuat să se situeze pe o poziţie duşmănoasă, ceea ce l-a menţinut în atenţia organelor de Securitate, a încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată.

Recurentul-pârât a dirijat reţeaua informativă pentru a obţine informaţii referitoare la relaţiile ce şi le creează în rândul preoţilor reformaţi, atitudinea pe care o are la şedinţele profesionale, relaţiile cu persoane străine sau persoane din alte localităţi, reacţia localnicilor la măsurile întreprinse de preot privind catehizarea elevilor.

Operaţiunea de dirijare a reţelei informative constă în preluarea notelor furnizate de informatori, trasarea sarcinilor ce revin acestora în cadrul supravegherii informative a persoanelor intrate în atenţia Securităţii, dispunerea altor măsuri necesare pentru efectuarea acestei supravegheri, exploatarea informaţiilor obţinute prin punerea în aplicare a acestor măsuri.

Prin aceste activităţi, pârâtul a îngrădit dreptul la viaţă privată al persoanei urmărite, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, îngrădire care s-a produs în momentul în care a întreprins măsurile anterior menţionate care au avut ca rezultat obţinerea unor informaţii despre viaţa privată şi anturajul persoanei urmărite, fără cunoştinţa şi acordul acesteia şi pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale.

Împrejurarea că activitatea desfăşurată de recurentul-pârât a respectat şi s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor ierarhici nu sunt de natură a înlătura aplicarea dispoziţiilor legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii, care nu fac o astfel de distincţie între cei care au respectat şi cei care nu s-au conformat normelor ce reglementau activitatea Securităţii şi Miliţiei.

Din documentele ataşate notei de constatare rezultă implicarea ofiţerului în acţiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului x (titular T.V.), relevantă fiind împrejurarea că simplă obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa sau fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naţionale, constituie o violare a dreptului la viaţa privată şi a dreptului la liberă exprimare.

Astfel, îngrădirea drepturilor mai sus menţionate s-a produs în momentul în care, ofiţerul a dirijat surse informative în intimitatea persoanei urmărite în scopul de a obţine informaţii despre comentariile acestuia.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat şi îl va respinge.

7. Temeiul de drept al soluţiei

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca legală sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 2929 din 10 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2018.