Fiscal warehouse revocation suspension upheld; appeal on state aid grounds rejected with costs

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 106 din 22.10.2015 (anexa 1) prin care s-a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. x din data de 01.01.2004, nr. x din data de 01,01.2004 şi nr. x din data de 01.01.2004, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ privind anularea deciziei sus-amintite.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1/CA/2016 - PI din 18 ianuarie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi a dispus suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 106/22.10.2015 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse supuse accizelor armonizate din cadrul M.F.P., prin care s-a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. x din data de 01.01.2004, nr. x din data de 01.01.2004 şi nr. x din data de 01.01.2004, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ privind anularea deciziei sus-amintite. A obligat pârâtul la plata sumei de 5443,44 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând onorariu avocat.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1/CA/2016 - PI din 18 ianuarie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, care a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Din economia dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. rezultă că motivarea nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai pe cele de drept, ci ea trebuie să se refere la toate acestea. Mai mult decât atât, nu este suficient ca instanţa să preia exclusiv argumentele uneia dintre părţi, ci trebuie să arate şi motivele pentru care au fost respinse apărările părţii adverse. Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătoreşti întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, "justiţia a fost servită".

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Referitor la cazul bine justificat, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa este ţinută a analiza împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Instanţa de fond a reţinut că obligaţiile avute în vedere la revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nu sunt obligaţii fiscale, însă dispoziţiile art. 20628alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare "Autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în următoarele situaţii: f) antrepozitarul autorizat înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

În raport de aceste prevederi rezultă că autoritatea competentă are posibilitatea de a revoca o autorizaţie de antrepozit fiscal ori de câte ori un antrepozit autorizat înregistrează obligaţii fiscale restante.

Izvorul obligaţiilor de plată îl reprezintă Decizia nr. 2112/30.03.2015 a Comisiei Europene prin care s-a stabilit faptul că: plata despăgubirilor acordare de tribunalul arbitral constituit pe lângă Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013 în cauza nr. x Micula şi alţii/România unităţii economice unice din care fac parte B., C. S.C. D. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. F., D. S.A., G. S.A., A. S.A., H. S.R.L. şi I. SRL constituie ajutor de stat în sensul art. 107 alin. (1) din tratat, ajutor care este incompatibil cu piaţa internă.

Faţă de această împrejurare, se poate susţine fără nicio îndoială că sumele reprezentând ajutor de stat cu care SC A. S.A. figurează în evidenţa fiscală, au natura unor obligaţii fiscale, în sensul pe care această noţiune o are potrivit dispoziţiilor art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 26 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.

Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în urma rejudecării pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 20 noiembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 26.02.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 07.05.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă are ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 106 din 22.10.2015 (anexa 1) prin care s-a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. x din data de 01.01.2004, nr. x din data de 01,01.2004 şi nr. x din data de 01.01.2004, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ privind anularea deciziei sus-amintite.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a dispus suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 106/22.10.2015 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse supuse accizelor armonizate din cadrul M.F.P.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentul-pârât pentru că ar fi nemotivată, iar pe de altă parte că a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură specifice condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de pârât în întâmpinarea formulată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea pârâtă în legătură cu legalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Verificând legalitatea hotărârii atacate din această perspectivă, Înalta Curte constată că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Din analiza Deciziei nr. 106/22.10.2015, prin care s-a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal, rezultă că motivul încheierii acesteia îl constituie nerespectarea dispoziţiilor art. 20623 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora o condiţie pentru eliberarea autorizaţiei de antrepozit fiscal este ca persoana care urmează să desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat să nu înregistreze obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar izvorul acestor obligaţii îl reprezintă Decizia nr. 2112/30.03.2015 a Comisiei Europene.

Or, în mod corect a reţinut prima instanţă că, pretinsul ajutor de stat ce stă la baza pretinsei creanţe ce a determinat adoptarea Deciziei nr. 106 din 22.10.2015, reprezintă în fapt despăgubiri acordate prin Hotărârea arbitrată din 11.12.2013, pronunţată în cauza ARB/05/20 de către Centrul Internaţional pentru Soluţionare a Disputelor pentru Investiţii (ICSID) - ca urmare a nerespectării de către România a unor obligaţii asumate prin Acordul din 29 mai 2002 privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiat între Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei. România nu a fost obligată la restituirea unor taxe şi impozite plătite de către reclamanţi, ci a fost sancţionată pentru conduita nerezonabilă şi lipsită de transparenţă pe care a adoptat-o faţă de cei cinci investitori reclamanţi.

Totodată, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/29.06.2015 (emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de produse supuse accizelor armonizate) recurentul-pârât a recunoscut expres faptul că obligaţiile fiscale cu care societatea figurează în evidenţele fiscale nu sunt obligaţii fiscale de natura celor avute în vedere la revocarea autorizaţiilor, iar aceleaşi concluzii au fost reţinute şi în considerentele sentinţei nr. 81/CA/2015-PI din 11.05.2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x.

Concluzionând, Înalta Curte în acord cu prima instanţă constată că, Decizia Comisiei Europene nr. 2112/30.03.2015 nu instituie în sarcina reclamantei vreo obligaţie şi cu atât mai mult una fiscală, decizia instituind obligaţii doar în sarcina României.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că asupra temeiului legal care a stat la baza actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat planează o incertitudine câtă vreme însăşi autoritatea recurentă a recunoscut expres faptul că obligaţiile fiscale cu care societatea figurează în evidenţele fiscale nu sunt obligaţii fiscale de natura celor avute în vedere la revocarea autorizaţiilor.

În plus, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora:

"În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 178/CA/2016-PI din 19.09.2016, pronunţată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. şi a anulat Decizia nr. 106/22.10.2015 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de produse supuse accizelor armonizare.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa nelegalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel infirmată prezumţia de legalitate ataşată actului administrativ, până la soluţionarea recursului, astfel că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, cu privire la măsurile dispuse prin actul administrativ supus cenzurii instanţei.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantei sau intereselor pe care aceasta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamantă, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Astfel, Înalta Curte constată că motivele invocate de intimata-reclamantă respectiv, oprirea activităţii ca urmare a revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal atrage prejudicii importante deoarece procesul de producţie în curs de desfăşurare implică fermentaţii cu bacterii vii, a căror oprire conduce la pierderea întregii producţii aflate în lucru, sunt de natură a dovedi temeinicia cererii de suspendare din perspectiva îndeplinirii condiţiei referitoare la prevenirea unor pagube iminente.

Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că în speţa dedusă judecăţii sunt incidente şi dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Sub acest aspect se constată că, prin sentinţa nr. 178/CA/2016-PI din data de 19 septembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei având ca obiect anularea actului administrativ care formează obiectul prezentei cereri de suspendare, motiv pentru care Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, îndoieli cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel îndeplinită condiţia cazului bine justificat, cu privire la toate măsurile dispuse prin actul administrativ supus cenzurii instanţei.

În concluzie, în speţa de faţă, nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, împotriva sentinţei nr. 1 din 18 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1334,19 RON, către intimata-reclamantă A. S.A. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2018.