Linguistic discrimination in local public communications and the mandatory translation of public-interest texts under Law 500/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., primarul Comunei Siculeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii Colegiului Director al C.N.C.D. nr. 128/04.03.2015, precum şi suspendarea actului până la soluţionarea acţiunii în anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 102 din 26 octombrie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., Primarul Comunei Siculeni şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea nr. 128/04.03.2015, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 102 din 26 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs pârâţii B. şi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. În motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul B. arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut faptul că publicaţia "D." nu poate fi considerat "text de interes public" în sensul definit de art. 2 din Legea nr. 500/2004, întrucât nu a fost afişată pe pagina oficială a Primăriei Siculeni, nu s-a difuzat în virtutea atribuţiilor ce revin primarului ca autoritate publică locală şi, chiar dacă cuprinde şi informaţii referitoare la hotărârile adoptate de autorităţile publice locale, scopul publicaţiei este acela de a difuza informaţii cu privire la anumite evenimente sociale, culturale şi religioase fiind o publicaţie a minorităţii maghiare. Totodată, s-a reţinut că publicaţia în cauză nu cade sub incidenţa situaţiei derogatorie reglementate de art. 5 lit. c) din acelaşi act normativ.

Recurentul mai arată că, în mod greşit prima instanţă a reţinut că "probele administrate nu confirmă starea de fapt reţinută prin hotărârea atacată în sensul că, reclamantul ar fi recunoscut în calitate de primar al comunei Siculeni editează publicaţia "D." împreună cu alte persoane de drept privat şi nici că aceasta ar apărea pe pagina oficială a Primăriei sau că ar fi ziarul oficial al acestei instituţii publice".

3.2. Cu privire la cererea de recurs formulată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se constată că, prin Decizia nr. 1306 din data de 26 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinţei nr. 102 din 26 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A., primarul Comunei Siculeni a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind întemeiată.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 29 ianuarie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 26.03.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 07.05.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de reclamant are ca obiect verificarea legalităţii Hotărârii Colegiului Director al C.N.C.D. nr. 128/04.03.2015 prin care s-a dispus sancţionarea instituţiei Primarului Comunei Siculeni cu amenda contravenţională de 2000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, precum şi obligarea reclamatului să publice pe propria pagină de internet a unui rezumat al acestei hotărâri, atât în limba română, cât şi în limba maghiară, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.

Prima instanţă a infirmat soluţia dispusă prin hotărârea contestată în cauză, arătând că publicaţia "D." apare pe pagina UAT Siculeni (http://www.x.ro/) şi nu a Primăriei Siculeni, fiind editată de Consiliul local al Comunei Siculeni împreună cu Asociaţia E. şi Parohia Romano-Catolică Siculeni şi nu de primărie, aşa cum eronat s-a reţinut de Consiliu.

Totodată, s-a reţinut că publicaţia în discuţie nu poate fi considerat "text de interes public" în sensul definit de art. 2 din Legea nr. 500/2004, întrucât nu a fost afişat pe pagina oficială a Primăriei Siculeni, nu este difuzat în virtutea atribuţiilor ce revin primarului ca autoritate publică locală şi, chiar dacă cuprinde şi informaţii referitoare la hotărârile adoptate de autorităţile publice locale, scopul publicaţiei este acela de difuza informaţii cu privire la anumite evenimente sociale, culturale, religioase, fiind o publicaţie a minorităţii maghiare. Ca atare, s-a apreciat că publicaţia în cauză nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2004, ci intră în sfera situaţiei derogatorie reglementate de art. 5 lit. c) din acelaşi act normativ.

Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, deoarece este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Potrivit art. 2 alin. (1)-(4) şi 8-11 din O.G. nr. 137/2000, republicată, în forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate, (1) prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.

(…)

(8) Prevederile prezentei ordonanţe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie şi a dreptului la informaţie.

(9) Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe.

(10) În înţelesul prezentei ordonanţe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor; b) mediere prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârşirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispoziţiile alin. (1) - (7).

(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) şi art. 2 din Legea nr. 500 din 12 noiembrie 2004, privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice, orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau de adaptarea în limba română.

În sensul prezentei legi, prin text cu caracter de interes public se înţelege orice text care, în cadrul unor atribuţii de serviciu, este afişat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoştinţa publicului a unei denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj, cu conţinut direct ori indirect publicitar.

Potrivit art. 5 lit. c) din acelaşi act normativ, nu fac obiectul prezentei legi: publicaţiile redactate integral sau parţial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităţilor naţionale.

Reclamantul, prin acţiunea formulată, a arătat că publicaţia "D." a fost editată de Comuna Siculeni, împreună cu alte persoane de drept privat.

Prima instanţă a reţinut că publicaţia "D." apare pe pagina UAT Siculeni (http://www.x.ro/), fiind editată de Consiliul local al Comunei Siculeni împreună cu Asociaţia E. şi Parohia Romano-Catolică Siculeni.

Prin urmare, chiar reclamantul recunoaşte că publicaţia este de interes public local, editată împreună cu Asociaţia E. şi Parohia Romano-Catolică Siculeni, în care informează cetăţenii despre evenimentele culturale, religioase, organizate în localitate, despre spectacolele corului bisericii, despre activitatea/spectacolele ansamblului de dans popular din localitate, despre echipa de cercetaşi, despre activitatea sportivă din localitatea, rezultatele echipei de fotbal din localitate şi că începând cu ediţia următoare ziarul "D." va fi editat şi în limba română.

Însă, pagina de internet a autorităţii locale serveşte interesului public tuturor cetăţenilor, astfel încât aceste informaţii publicate în acest ziar, expus ca fiind de interes pentru comunitatea locală trebuie să fie accesibil nu numai vorbitorilor de limbă maghiară, astfel încât, trebuia să fie însoţit şi de traducere sau de adaptare în limba română, aspect în raport de care, în speţa dedusă judecăţii, nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 lit. c) din Legea nr. 500/2004, deoarece această publicaţie chiar dacă a fost redactată integral sau parţial în limba maghiară, nu poate avea caracterul unei publicaţii a minorităţilor naţionale.

Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500 din 12 noiembrie 2004, iar publicaţia în cauză se circumscrie definiţiei de text cu caracter de interes public, aşa cum este prevăzută de art. 2 din acelaşi act normativ.

În acest context, Înalta Curte constată că speţa dedusă judecăţii trebuie analizată şi sub aspectul condiţiei interesului, atât al interesului legitim privat, cât şi al interesului legitim public, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. p) şi r) din Legea nr. 554/2004, "p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat; r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice".

Astfel, recurentul-pârât nefiind cunoscător de limbă maghiară, nu poate cunoaşte informaţiile de interes public local conţinute în publicaţia în cauză, iar pe de altă parte, sesizarea sa presupune şi un interes legitim public, întrucât vizează şi pe ceilalţi cetăţeni ai localităţii Siculeni aflaţi în aceeaşi situaţie.

Faţă de aceste considerente, este necontestată împrejurarea că exercitarea dreptului de acces la informaţiile de interes public conţinute în publicaţia "D." este condiţionată de cunoaşterea limbii maghiare, context în care tratamentul diferenţiat are ca efect restrângerea exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege, iar acest tratament nu este justificat obiectiv de un scop legitim, în contextul în care dispoziţiile legale incidente în speţă impun obligaţia traducerii sau de adaptare în limba română a oricărui text scris sau vorbit într-o limbă străină, având caracter de interes public.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că restricţionarea accesului recurentului la informaţiile de interes public, difuzate de Primăria şi Consiliului Local al comunei Siculeni, prin intermediul publicaţiei "D." exclusiv în limba maghiară, constituie o faptă de discriminare pe criterii lingvistice, în înţelesul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Cu alte cuvinte, recurentul justifică un drept recunoscut de lege, şi anume dreptul de acces la informaţiile de interes public, fiind de precizat că dispoziţiile Legii nr. 544/2001 nu condiţionează accesul la atare informaţii de justificarea unui interes, ci dimpotrivă, statuează, prin dispoziţiile art. 1, că accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, in conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.

Concluzionând, în raport de argumentele mai sus dezvoltate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi îl va admite.

7. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge contestaţia formulată de reclamantul A., PRIMARUL COMUNEI SICULENI, împotriva Hotărârii nr. 128/04.03.2015, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei nr. 102 din 26 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge contestaţia formulată de reclamantul A., PRIMARUL COMUNEI SICULENI, împotriva Hotărârii nr. 128/04.03.2015, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2018.