Jurisdictional conflict over fiscal claim exceeding 1 million RON: material competence of Court of Appeal under Article 10(1) Law No. 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 5136 din 07 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava şi a declinat cauza având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator B., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava, prin Sentinţa nr. 31 din 14.02.2018 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Suceava, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivirea conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor, următoarele:

- anularea Deciziei nr. 38/P/13.04.2017 privind soluţionarea plângerii prealabile formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei Obligatorii nr. ISF_AIF 014 din data de 04.01.2017, a Raportului de Inspecţie Economico - Financiară nr. x din 04.01.2017, precum şi a Procesului verbal nr. x din 04.01.2017, decizie comunicată reclamantei în data de 18.04.2017;

- anularea Dispoziţiei Obligatorii nr. x din 04.01.2017, a Raportului de Inspecţie Economico - Financiară nr. x din 04.01.2017 şi a Procesului-verbal nr. x din 04.01.2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare atât la data formulării acţiunii, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

În speţă, reclamanta contestă în principal Dispoziţia obligatorie nr. x/4.01.2017, emisă de D.G.R.F.P. Iaşi, prin care s-a dispus restituirea la bugetul de stat a sumei de 1.115.037 RON, încasată ilegal şi accesoriile aferente debitului principal, în sumă de 552.942 RON.

Dispoziţia obligatorie nr. x/4.01.2017 reprezintă titlu de creanţă în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, iar Raportul de Inspecţie Economico - Financiară nr. x din 04.01.2017 este anexă la dispoziţia obligatorie.

Sumele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată, identificate cu dispoziţia obligatorie contestată, sunt: 1.115.037 RON - reprezentând sumă încasată ilegal şi 552.942 RON - accesorii aferente debitului principal.

Acestor sume le sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, iar aceste sume constituie, potrivit art. 22 din actul normativ precitat, creanţe bugetare, pentru care se datorează accesorii calculate conform prevederilor Codului de procedură fiscală.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, Codul de procedură fiscală reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale.

Potrivit alin. (2) lit. c), în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică şi pentru alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale.

Potrivit art. 1 pct. 10, creanţă fiscală reprezintă dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie.

Art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011 stipulează că:

"(1) Sumele cuvenite bugetului general consolidat, stabilite prin rapoartele de inspecţie economico-financiară şi înscrise în dispoziţia obligatorie, constituie creanţe bugetare. Dispoziţia obligatorie constituie titlu de creanţă.

(2) Pentru creanţele bugetare prevăzute la alin. (1) se datorează accesorii calculate conform dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data încasării acestora de către operatorul economic verificat sau de la termenele scadente ale obligaţiilor de plată.

(3) Creanţelor bugetare şi accesoriilor aferente, stabilite de organele de inspecţie economico-financiară competente, li se aplică reglementările legale în vigoare referitoare la colectarea creanţelor fiscale."

În considerarea acestor dispoziţii legale speciale, care au caracter derogator de la dispoziţiile legii contenciosului administrativ, în cauză se aplică criteriul valoric.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 1.000.000 RON, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanţă fiscală al cărei cuantum se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. "A." S.R.L. Rădăuţi, prin administrator B. şi pe pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2018.