Jurisdictional conflict over central-authority procurement claim assigned to Bucharest Court of Appeal; tribunal’s declination overturned.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.06.2015, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, obligarea pârâtelor la avizarea deconturilor de cheltuieli întocmite de reclamanta A. S.A. pentru lucrările de închidere mine şi remediere mediu la Obiectivul "B." Borşa, lucrări aferente lunilor ianuarie- martie 2010 şi aprilie - iulie 2010, executate în baza Acordului contractual nr. MC 11 încheiat la data de 11.09.2007 între Ministerul Economiei şi Finanţelor şi A. (fosta C. S.A.); obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.235.741,07 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi încă neavizate, corespunzător situaţiilor de lucrări depuse la D.G.F.P. Maramureş şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 44, pronunţată la data de 06.01.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, unde cauza a fost înregistrată la data de 22.02.2017.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2161 din 07 iunie 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, în favoarea Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri:

- obligarea pârâţilor la avizarea deconturilor de cheltuieli întocmite de reclamantă pentru lucrările de închidere mine şi remediere mediu la Obiectivul "B." Borşa, lucrări aferente lunilor ianuarie- martie 2010 şi aprilie - iulie 2010, executate în baza Acordului contractual nr. MC 11, încheiat la data de 11.09.2007 între Ministerul Economiei şi Finanţelor şi A. (fostă C. S.A.);

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.235.741,07 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi încă neavizate, corespunzător situaţiilor de lucrări depuse la D.G.F.P. Maramureş;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza Contractului de achiziţie publică nr. MC11, încheiat la data de 11.09.2007 între A. (fostă C. S.A.) şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, au fost executate lucrări în valoare de 1.235.741,07 RON, dar deconturile de cheltuieli aferente acestora nu au fost avizate de către instituţiile pârâte.

În raport de capetele cererii de chemare în judecată şi având în vedere considerentele acesteia, Înalta Curte constată ca reclamanta a contestat, pe de o parte, refuzul pârâţilor de a proceda la avizarea deconturilor de cheltuieli (refuz care reprezintă un act administrativ asimilat actelor administrative unilaterale, în sensul reglementat de legiuitor în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004), iar, pe de altă parte, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii, obligarea acestora la plata contravalorii lucrărilor executate în baza unui contract administrativ (asimilat, potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004, actelor administrative), plăţi care însă nu au fost avizate.

Aşadar, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, rezultă faptul că reclamanta şi-a expus pretenţiile în raport cu toţi pârâţii, dintre care unii sunt autorităţi publice centrale, respectiv a înţeles să solicite îndeplinirea unor măsuri administrative în contradictoriu cu instituţii publice centrale, după caz obligarea la avizarea deconturilor de cheltuieli sau obligarea la plata sumei de 1.235.741,07 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi încă neavizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

De asemenea, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice.

Înalta Curte constată că acţiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, reprezintă un litigiu de contencios administrativ în acord cu dispoziţiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ fiind competentă să analizeze dacă refuzul pârâţilor, de a efectua operaţiunile administrative solicitate de către reclamantă, este justificat sau nu, prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004, ţinând seama de înscrisurile depuse de către reclamantă în probaţiune.

În ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal devin astfel incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data formulării acţiunii), potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, în litigiul dedus judecăţii pretenţiile reclamantei se întemeiază pe Contractul de achiziţie publică nr. MC11, încheiat la data de 11.09.2007 între A. (fostă C. S.A.) şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, care este o autoritate publică centrală, iar reclamanta şi-a expus pretenţiile în raport cu toţi pârâţii, dintre care unii sunt autorităţi publice centrale, astfel că în cauză se aplică dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, sus citate, în raport de care competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine, indiscutabil, curţilor de apel.

Faţă de considerentele expuse anterior, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi faptul că unii dintre pârâţi sunt autorităţi publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competenţa materială de soluţionare îi revine Curţii de Apel Bucureşti.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. "A." S.A. şi pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2018.