Recovery of transport subsidies; scope of material error in extraordinary appeal against late filing

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la data de 22 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Municipiul Iaşi, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă de Transport Public Local Iaşi şi Casa Teritorială de Pensii Iaşi, obligarea acestora la restituirea sumei de 2.276.200 RON, reprezentând subvenţii aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 şi dobânda legală, începând cu data plăţii şi până la data restituirii sumei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2014, secţia I civilă din cadrul Tribunalului Iaşi a constatat că este necompetentă material să soluţioneze litigiul dedus judecăţii şi a transpus cauza secţiei a II-a civilă a Tribunalului Iaşi, spre competentă soluţionare, conform art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 2560/2014, pronunţată la data de 16.12.2014, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Iaşi, invocată de pârâta Casa Teritorială de Pensii Iaşi prin întâmpinare, declinând competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.276.200 RON, reprezentând subvenţii aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 şi a capetelor de cerere accesorii, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 17.03.2015, sub nr. de dosar x/2015

Prin sentinţa civilă nr. 89/2015 din data de 18 mai 2015, Curtea de Apel Iaşi - secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Teritorială de Pensii Iaşi şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi, prin Primar, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Iaşi, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public Local Iaşi, ca inadmisibilă, respingând şi cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Local Iaşi.

Împotriva sentinţei anterior menţionate, au declarat recurs reclamantul Municipiul Iaşi, prin Primar şi pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin administrator special A. şi prin administrator judiciar B. - Filiala Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 158 din 23 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Iaşi, prin Primar, ca tardiv formulat şi a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin administrator special A. şi prin administrator judiciar B. - Filiala Iaşi, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare recurentul-pârât Municipiul Iaşi, prin Primar, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă.

În motivarea contestaţiei formulate se arată, în esenţă, că sentinţa recurată a fost comunicată recurentului-pârât prin poştă, la data de 01.07.2015, potrivit ştampilei aplicate pe adresa de comunicare a hotărârii, şi nicidecum la data de 24.06.2015 (dată la care sentinţa a fost comunicată către RATP Iaşi), astfel că termenul de recurs se împlinea pentru pârât la data de 17.07.2015.

Subliniază contestatorul că recursul declarat de pârâtul Municipiul Iaşi a fost depus la poştă în data de 14.07.2015, deci în termenul prevăzut de lege.

Arată contestatorul că decizia prin care s-a respins recursul pârâtului Municipiul Iaşi ca tardiv formulat este rezultatul unei erori materiale, astfel că solicită admiterea contestaţiei, anularea hotărârii şi, în consecinţă, soluţionarea în fond a recursului declarat de pârât.

Examinând cauza şi decizia atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile procedurale ce reprezintă sediul materiei.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Motivul de contestaţie în anulare invocat de Municipiul Iaşi, prin Primar, reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., îl constituie situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială. Se reţine, aşadar, că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă.

Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susţine că ne aflăm în prezenţa acestei situaţii.

În cauza de faţă, în raport de dispoziţiile citate, contestatorul invocă faptul că respingerea recursului declarat de acesta ca tardiv formulat este rezultatul unei erori materiale, întrucât sentinţa recurată i-a fost comunicată prin poştă la data de 01 iulie 2015 şi nu la data de 24 iunie 2015, astfel cum a reţinut în mod greşit instanţa de recurs.

Examinând motivele invocate prin prisma dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. şi a lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată prin decizia ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestator.

Ipoteza textului legal invocat vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În opinia contestatorului, tardivitatea reţinută de instanţa de recurs, cu consecinţa decăderii, ar fi rezultatul unei erori materiale, vizând modul de calcul al termenului de declarare a recursului.

În cauză, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu demonstrează existenţa unei greşeli materiale care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă, care au în vedere o greşeală materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, un "defect fundamental", de natură a conduce în mod automat, fără excepţie, la o altă dezlegare a pricinii în recurs.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că sentinţa nr. 89 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată pârâtului Municipiul Iaşi, prin Primar, la data de 24.06.2015, aspect reţinut de altfel şi prin raportul comunicat părţilor în procedura de filtrare a recursurilor. Dovada de comunicare a sentinţei a fost semnată de funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, individualizată cu nume şi prenume în cuprinsul acestui înscris.

Recursul a fost declarat de pârât la data de 14 iulie 2015, data poştei (plic dosar nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), astfel că, în mod evident, termenul de 15 zile pentru declararea recursului, care se împlinea la data de 10 iulie 2015, a fost depăşit.

În mod corect a apreciat instanţa de recurs că nu pot fi reţinute apărările recurentului, în sensul că sentinţa recurată i-a fost comunicată prin poştă la data de 01.07.2015, conform ştampilei aplicate pe comunicarea înregistrată la registratura sa sub nr. x depusă în faza procesuală a recursului, deoarece acest înscris reprezintă doar dovada datei la care a fost înregistrată în evidenţele proprii ale instituţiei dovada de comunicare a sentinţei.

S-a reţinut în mod corect în considerentele sentinţei pronunţate de instanţa de recurs că, din punct de vedere al îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor de procedură, ceea ce constituie dovada datei certe a acestei comunicări este numai procesul-verbal de efectuare a procedurii de comunicare, aflat la dosarul de fond, faţă de prevederile art. 165 pct. 1 din C. proc. civ., acest proces-verbal fiind un înscris oficial ce face dovada până la înscrierea în fals cu privire la menţiunile efectuate cu simţurile proprii de către agentul care a comunicat hotărârea (art. 164 alin. (4) din C. proc. civ.), o astfel de menţiune fiind şi aceea a datei îndeplinirii procedurii.

În concluzie, termenul de recurs de 15 zile, reglementat de dispoziţiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ, a început să curgă de la data de 24.06.2015 (data comunicării sentinţei recurate), ultima zi de declarare în termen a recursului fiind data de 10.07.2015, astfel că instanţa de recurs a constatat în mod legal depăşirea acestui termen procesual de decădere prin depunerea recursului la data de 14.07.2015 .

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul pârâtului este tardiv formulat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Municipiul Iaşi, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 158 din 23 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2018.