Contestație în anulare inadmisibilă: lipsa citării legale exclude motivele de anulare; critici de fond și denumirea hotărârii nu constituie eroare materială

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ la data de 5 ianuarie 2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Caraula, acţiune în contencios administrativ, reclamând că pârâtul refuză să răspundă la cererile sale.

Prin sentinţa nr. 139/2017 din 1 martie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva hotărârii de declinare a competenţei a formulat recurs reclamantul, criticând hotărârea instanţei ca fiind nelegală.

Prin Decizia nr. 3130 din 20 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 139/2017 din 1 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare recurentul A., întemeiată în mod formal pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă.

Contestatorul susţine, în esenţă, că pentru data de 20 octombrie 2017, când a avut loc judecata, procedura de citare nu a fost îndeplinită legal, iar contestatorul nu a participat la judecată, instanţa încălcând dispoziţiile art. 157 alin. (1) lit. g), k) şi j) C. proc. civ.

Totodată, a invocat încălcarea art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii citaţiei nr. x/2017, pentru termenul de judecată din 20 octombrie 2017.

De asemenea, contestatorul a invocat încălcarea art. 132 alin. (4), art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (1) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât cererea de recurs a fost corect motivată în drept şi în fapt şi se impunea admiterea acesteia, precizând că cererea sa de recurs nu a fost întemeiată pe prevederile art. 132 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., ci pe art. 132 alin. (4), care prevedea calea de atac a recursului.

În opinia contestatorului, au fost încălcate şi prevederile art. 248 alin. (5) şi ale art. 424 alin. (5) din C. proc. civ., întrucât s-a emis o "decizie", deşi trebuia să se pronunţe o "încheiere".

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., susţinând că nu a fost legal citat la soluţionarea cererii de recurs şi nici nu a fost prezent la judecată, apreciind, totodată, că este incidentă şi ipoteza greşelii materiale.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În speţă, contestatorul critică faptul că nu a fost legal citat pentru termenul de judecată din 20 octombrie 2017, însă acest lucru nu este susţinut de actele şi lucrările dosarului.

În ceea ce priveşte acest prim motiv al contestaţiei în anulare, referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 157 alin. (1) lit. g, k) şi j) din C. proc. civ., se reţine că, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, citaţia va cuprinde: numele şi prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părţii potrivnice şi obiectul cererii, ştampila instanţei şi semnătura grefierului, alte menţiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanţă.

Totodată, art. 157 alin. (3) din C. proc. civ. stabileşte că:

"Cerinţele de la alin. (1) lit. a, c), d), e) şi k) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Din analiza textului de lege menţionat, se constată că doar lipsa menţiunii de la lit. k), dintre cele invocate de contestator, este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, cerinţa prevăzută la lit. g nefiind sancţionată cu nulitatea absolută.

Analizând însă citaţia emisă recurentului pentru termenul din 20.10.2017, când s-a soluţionat calea de atac a recursului, se constată că aceasta conţine toate elementele esenţiale obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. a, c), d), e) şi k) din Codul de procedură civilă, inclusiv menţiunile prevăzute la lit. g şi j) din acelaşi cod, a căror lipsă a fost invocată de parte.

Astfel, contrar susţinerilor contestatorului, în cauza de faţă, pentru termenul de judecată din data de 20 octombrie 2017, când s-a soluţionat cauza, procedura de citare a fost legal îndeplinită, potrivit cerinţelor legale, iar, pe de altă parte, contestatorul însuşi a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 411 alin. (2) teza a II-a Cod procedură civilă.

Aşa fiind, în cauză nu se poate vorbi de o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin aplicarea sancţiunii juridice a nulităţii, în condiţiile art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează motivul de contestaţie în anulare privind nelegala citare a părţii, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.

Faţă de considerentele expuse anterior şi în raport cu dispoziţiile legale sus citate, contestaţia în anulare formulată în cauză este inadmisibilă.

Referitor la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, se reţine că acestea se referă la situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale şi aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare.

Se reţine, aşadar, că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Noţiunea de "eroare materială" a fost analizată în doctrină şi jurisprudenţă prin opoziţie cu greşeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situaţii în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

În speţă, contestatorul a invocat încălcări ale unor dispoziţii legale de către instanţa de recurs şi incorecta reţinere a unor temeiuri de drept, apreciind că soluţia corectă era aceea de admitere a recursului şi nu cea de respingere a căii sale de atac, care vizează interpretarea unor dispoziţii legale.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

Înalta Curte reţine că nici critica referitoare la emiterea de către instanţa de recurs a unei "decizii" în locul unei "încheieri" nu se încadrează în noţiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În primul rând se observă că hotărârea contestată poartă o denumire corectă, în raport cu dispoziţiile art. 424 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fiind o hotărâre pronunţată asupra recursului.

Pe de altă parte, chiar în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greşită, partea ar fi avut la îndemână instituţia îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 442 din C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză nu este incidentă nici ipoteza greşelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realităţii, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

Deşi formal contestatorul şi-a fundamentat cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) Cod procedură civilă.

În concluzie, motivele invocate de către contestator în susţinerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale enumerate mai înainte.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 Cod procedură civilă, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3130 din 20 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2018.