Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1784/2018 AI generated

Timely filing requirement for appellate challenge to admissibility order in voluntary intervention proceedings

Case Number Decizia nr. 1784/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as untimely, leaving the lower court's order denying the interventionist's admissibility in force. The dispute concerned a voluntary intervention filed in an administrative suit challenging a government decision on the retrocession of property to a religious community, specifically targeting the appellate court's summary order that had rejected the intervention as inadmissible. The court held that the appellant failed to comply with the mandatory five-day deadline for filing a recusal against an admissibility decision, as stipulated by Article 64(4) of the Civil Procedure Code, and failed to provide justification for reinstatement in time under Article 186, resulting in the forfeiture of the right to appeal under Article 185 and dismissal pursuant to Article 493(3) and (5).

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 64 alin. (4) din C. proc. civ, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 64 C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ; Timely filing requirement for appellate challenge to admissibility order in voluntary intervention proceedings: "Art. 64 - (1) Instanţa va comunica părţilor cererea de intervenţie şi copii de pe înscrisurile care o însoţesc.

Keywords

AI generated
time of filing challenge of administrative decisions article of civil procedure forfeiture of right time limits for seeking redress interest in bringing an action

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta A. Sibiu a chemat în judecată Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, pentru ca, prin hotărârea pronunţată, instanţa să dispună anularea Deciziei nr. 6153/22.09.2016 emisă de către Guvernul României - Comisia specială de retrocedare şi să constate dreptul de proprietate ai A. Sibiu asupra imobilului situat în satul Sânmiclăuş, comuna Şona, judeţul Alba, înscris în C.F. nr. x a localităţii Sânmiclăuş, nr. top. x.

În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, iar, prin încheierea de şedinţă de la 19 iunie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară principală astfel formulată.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea în principiu a cererii de intervenţie.

Prin încheierea pronunţată la data de 28 septembrie 2017 în Camera de Consiliu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal a recalificat calea de atac exercitată ca fiind recurs, urmând ca petentul să motiveze calea de atac astfel cum a fost recalificată.

Încheierea a fost comunicată recurentului la data de 18 octombrie 2017, aşa cum rezultă din dovada de comunicare de la dosar recurs.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte constată că acesta a fost declarat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. civ.

Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Însă, în cauză sunt incidente prevederile art. 64 C. proc. civ., referitoare la procedura de judecată şi căile de atac în cazul unei cereri de intervenţie, potrivit cărora:

"Art. 64 - (1) Instanţa va comunica părţilor cererea de intervenţie şi copii de pe înscrisurile care o însoţesc.

(2) După ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată.

(3) încheierea de admitere în principiu nu se poate ataca decât odată cu fondul.

(4) Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie."

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că încheierea atacată a fost pronunţată la data de 19 iunie 2017, iar recursul a fost formulat la data de 14 iulie 2017, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textele legale sus citate.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituţia repunerii în termen.

Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat şi, în temeiul art. 493 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania împotriva încheierii din 19 iunie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2018.